BusinessMagazin

Tag: fabrica

  • CAPITALISTUL SĂPTĂMÂNII: Levi Strauss

    Löb Strauß – înainte să îşi schimbe numele – s-a născut în landul german Bavaria, într-o familie de evrei. La 18 ani a plecat împreună cu mama lui şi cele două surori în America, unde s-a alăturat fraţilor Jona şi Louis, care începuseră o afacere cu textile în New York City. Numită J. Strauss Brother & Co., afacerea a fost extinsă de familie în San Francisco, oraş de trecere pentru căutătorii de aur din acea perioadă. Levi a fost ales ca reprezentant al familiei în acea zonă prin „Levi Strauss & Co.„.

    Conceperea blugilor nu ar fi fost posibilă fără letonianul Jacob Youphes care şi-a schimbat şi el numele în Davis după ce a imigrat în SUA. La începutul anului 1870, Davis era croitor în Reno, Nevada. Un client l-a inspirat pe Davis să aplice nituri în buzunare şi în zonele sensibile pentru a preveni ruperea rapidă a pantalonilor.

    Strauss era comerciant în San Franscisco şi Davis obţinea materialul pentru hainele croite de la el. La început folosea pânză, denimul era utilizat doar la salopete, dar până în 1911 a luat locul tuturor pantalonilor. Cum s-a implicat Strauss în afacere? Ideea lui Davis avea nevoie de finanţare, iar Strauss avea bani. Era şi o persoană de încredere pentru Davis. După ce a fost contactat de croitor, i-a oferit resursele pentru patentarea invenţiei.

    Cei doi au patentat o idee simplă şi populară: nituirea pantalonilor de lucru în anumite zone pentru cei care lucrau în minele de aur şi aveau nevoie de pantaloni rezistenţi. Această inovaţie a condus la inventarea blugilor, care au devenit cele mai populare obiecte de îmbrăcăminte din istorie. Cei doi au intrat în afacere împreună şi nu le-a luat prea mult timp până ca afacerea să depăşească magazinul de textile al lui Strauss, o emblemă în San Franscico în anul 1850.

    Levi Strauss nu s-a căsătorit şi a lăsat afacerea celor patru nepoţi, Jacob, Sigmund, Louis şi Abraham Stern, fiii surorii lui. Averea lui a fost estimată la circa şase milioane de dolari, potrivit Los Angeles Times. A durat mai puţin de un secol pentru ca salopetele şi pantalonii blugi să devină un simbol al confortului şi libertăţii din toată lumea.

  • 1.300 de caracaleni fac zilnic 15.000 de haine pentru H&M, Zara şi C&A: “Tot ce producem ia drumul exportului”

    Fabrica Romaniţa din Caracal lucrează de opt ani pentru cei trei giganţi din lumea modei şi ar avea nevoie de încă 300 de angajaţi pentru a face faţă comenzilor. „Circa 50% din producţie merge către H&M, restul către Zara şi C&A. Realizăm îmbrăcăminte pentru femei şi tineret şi tot ce producem ia drumul exportului”, spune Iuliana Dinoiu Tihon, directorul fabricii şi unul dintre acţionari.

    România a fost mulţi ani una dintre principalele destinaţii de producţie ale retailerilor vest-europeni. Principalul avantaj al pieţei locale era forţa de muncă ieftină comparativ cu orice altă ţară europeană. În ultimii ani România a pierdut o parte din comenzi din cauza pieţei asiatice, care s-a făcut remarcată prin costuri chiar mai mici cu forţa de muncă. Cu toate acestea, apropierea geografică de pieţele vestice face ca România să fie în continuare o destinaţie atrăgătoare pentru retaileri, în special europeni. Aşa că suntem singurul stat din Europa care se numără în top zece furnizori ai retailerului C&A, alături de China, Bangladesh sau Pakistan. Olandezii produc anual în sistem lohn circa opt milioane de articole de îmbrăcăminte, pe care ulterior le vând în toate ţările din Europa.

    Tot opt milioane de haine şi pantofi ai grupului spaniol Inditex sunt realizaţi pe piaţa locală. Proprietarul brandurilor Zara, Bershka şi Pull & Bear realizează anual în sistem de lohn în România 1% din totalul producţiei de la nivel mondial. „Inditex are o bază stabilă de furnizori în România. Avem o relaţie de lungă durată cu circa 80 de producători care ne oferă o largă varietate de haine şi pantofi. Producţia în România reprezintă aproximativ 1% din tot ce vinde Inditex„, spuneau acum câteva luni reprezentanţii grupului spaniol. Inditex, un business de circa 16 miliarde de euro anul trecut, deţine în continuare fabrici proprii, însă cei mai mulţi parteneri realizează haine sub brandurile Zara, Bershka sau Pull & Bear în sistem de lohn pentru compania spaniolă. Una dintre unităţile proprii de producţie ale lanţului se află la doar câţiva paşi de sediul central al grupului, în Arteixo, un sat de circa 25.000 de locuitori, aflat la circa zece kilometri de La Coruñna, în nord-vestul Spaniei. De aici, din acest sat aruncat parcă la marginea Europei, la doar câţiva kilometri de Oceanul Atlantic, sunt controlate cele aproape 6.000 de magazine, cei peste 100.000 de angajaţi şi vânzările de miliarde de euro.

  • Daimler decide astăzi detaliile investiţiei din România

    Compania germană Daimler intenţionează să construiască o fabrică de componente auto în România, locaţia aleasă fiind Cugir (judeţul Alba), unde constructorul este deja prezent prin compania Star Transmission, scrie cotidianul german Handelsblatt, citând surse din cadrul Daimler. Daimler a refuzat să comenteze informaţiile, scrie Handelsblatt, preluat de portalul german N-TV.

    Consiliul de Supraveghere al companiei va aproba miercuri proiectul, notează Handelsblatt. Daimler nu va transfera în România activitatea altor facilităţi de producţie ale grupului, urmând să acopere prin noile capacităţi un necesar suplimentar de componente auto, afirmă sursele publicaţiei germane. Daimler produce componente auto la Cugir din 2001.

    Premierul Victor Ponta a anunţat la finele lunii martie că a aprobat un memorandum de înţelegere cu „una dintre cele mai mari şi mai prestigioase companii din Germania, care va deschide o fabrică în România“, fără a preciza însă numele investitorului. El a precizat că investiţia va fi anunţată imediat ce boardul companiei va aproba ultima decizie în acest sens.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Preşedintele Băsescu vizitează fabrica de autoturisme “Ford” Craiova

     Vizita include şi o declaraţie de presă susţinută în jurul orei 13.00, la sediul “Ford”.

    Ford România a început luni producţia de serie a noului motor EcoBoost de 1,5 litri la uzina din Craiova, propulsor care va fi livrat mai întâi pe piaţa chineză.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fabrica Ursus din Cluj cu o istorie de 135 de ani este demolată. Cum a ajuns la final povestea uneia dintre cele mai vechi fabrici de bere din România

    Fosta fabrică de bere Ursus, unul dintre simbolurile Clujului, cu o istorie de 135 de ani, este transformată în aceste zile de către proprietari, compania Ursus Breweries, filiala locală a produ­cătorului sud-african de bere SAB Miller, într-un imens morman de moloz.

    Ursus, brand care înainte de criză avea vânzări anuale de 1,4 milioane de hectolitri, adică 10% din piaţa de bere, majoritatea producţiei provenind de la fabrica din Cluj, a ajuns să fie produs acum la Timişoara, Braşov şi Buzău la 500 km de Cluj.

    România are acum numai 20 de fabrici, după ce în 1994 avea 125 de centre de pro­ducţie. Închideri au fost atât în primii ani după Revoluţie, dar şi în ultima perioadă. Datele recente arată că 2010 a fost cel mai nefast an, când liniile de producţie s-au oprit la Haţeg (fabrică deţinută de Heineken), Blaj (fabrică deţinută de Bergenbier) şi la Cluj (fabrică deţinută de Ursus).

    România devine în aceste condiţii sin­gura ţară din regiune în care numărul fa­bricilor de bere este în scădere. Cu toate acestea, producţia şi consumul s-au dublat faţă de 1999. Vânzările la PET au trecut de 52% din volumul total vândut. 99% din vân­zările de bere provin din producţia in­ternă, exporturile şi importurile fiind nesemni­ficative. Totodată industria de bere rămâne una foarte competitivă.

    Alte stiri pe zf.ro

  • România importă 10% din laptele folosit ca materie primă şi integral ambalajele şi fructele din iaurturi

     “Fructele pentru iaurturi vin sub formă de gem pasteurizat în containere închise şi sunt aduse de la mari producători de fructe din Europa. La ora actuală nu există un producător în România care să producă fructe pentru uz industrial”, a declarat joi Laurenţiu Tulvan, directorul de operaţiuni pentru Europa de Est al Danone.

    Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a vizitat joi fabrica de lactate din Bucureşti a producătorului francez.

    El a spus că şi folia de plastic din care se fabrică paharele în care sunt vândute iaurturile este importată din Polonia, pentru că nu există un astfel de material pe piaţa românească.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • După Boston, Texas. Explozie la o fabrică. Cel puţin 5 MORŢI şi sute de răniţi. 75-100 de clădiri au fost complet distruse

     Explozia s-a soldat cu 60-70 de morţi şi sute de răniţi, a anunţat un post local de televiziune KWTX News, citând un oficial din cadrul serviciilor de urgenţă.

    Informaţia nu a putut fi verificată imediat de AFP.

    “A fost de parcă ar fi explodat o bombă nucleară”, a declarat primarul oraşului, Tommy Muska, pentru CNN. “Un nor mare sub formă de ciupercă. Multe persoane au fost rănite. Multe persoane nu vor fi aici mâine”, a adăugat el.

    El a afirmat că fabrica a fost afectată de un incendiu înaintea exploziei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea Spicul – cum a ajuns unul dintre cele mai vechi şi puternice branduri româneşti aproape de faliment

    TOT CE FACE ACUM ILIE GHEORGHE este să ţină fabrica în regim de avarie şi să spere că la uşă îi va bate un investitor pentru a-l ajuta să revină în liga mare a industriei lângă nume grele precum Dinel Boromiz (Boromir) sau George Frâncu (Vel Pitar) ori să îi dea şansa să îşi măsoare puterile cu lupi tineri precum Cătălin Grigoriu (Pambac).

    Aventura lui Ilie Gheorghe în industria alimentară a început înainte de 1990, atunci când lucra pentru o companie de stat care producea lapte într-o fabrică în Pantelimon, unde acum funcţionează un hipermarket Cora. A simţit destul de devreme că vrea să o ia pe drumul antreprenoriatului, dar neînţelegerile cu cei care conduceau fabrica de lapte l-au făcut să înceapă un business de la zero alături de un partener.

    „Pe mine către industria pâinii m-a deturnat soţia, care era de profesie brutar, a zis că îmi ajunge atâta lapte, să trec şi la pâine. În 1991 am pus pe picioare o făbricuţă de pâine împreună cu un partener, se făceau bani mulţi pe vremea aceea, aveam în plan să facem şi sucuri, pentru că aşa era moda atunci„, îşi începe Ilie Gheorghe povestea. Prima încercare pe cont propriu în afaceri s-a încheiat nefericit, după mai multe neînţelegeri cu partenerul său. Ambiţiile sale pentru a reuşi pe cont propriu cu un business în industria alimentară l-au purtat însă în curtea fabricii Spicul, care la începutul anilor 1990 era deţinută de stat.

    “AM FOST PRIMUL CARE A DEPUS DOSARUL PENTRU PRIVATIZARE ÎN 1993 ŞI DOI ANI MAI TÂRZIU AM REUŞIT SĂ CUMPĂR FABRICA. Îmi amintesc că am dat şase milioane de dolari la acel moment, cu bani de la bancă, erau nişte dobânzi foarte bune oferite pentru privatizări. Am avut şi eu nişte bani, dar grosul sumei a venit de la bancă, am plătit creditul în zece ani.”

    În primii ani în fotoliul de director general şi în poziţia de acţionar majoritar al Spicul, omul de afaceri spune că nu s-a grăbit să devină milionar, ci a investit aproape tot profitul în creşterea capacităţii şi diversificarea producţiei. „Nu am făcut niciodată un milion, tot profitul s-a dus în investiţii, mi-a rămas şi mie de un pachet de biscuiţi, cum se spune. Îmi amintesc că era o perioadă în care montam cuptor după cuptor în fabrică.”

    În urmă cu 10-12 ani tot businessul se făcea pe cash, iar studiile de piaţă erau doar un concept care abia apărea în discursurile oamenilor de afaceri. Ilie Gheorghe are şi acum într-unul din dulapurile din biroul său o agendă în care a ţinut, până în 2007, evidenţa producţiei zilnice din fabrica sa, o adevărată fişă de parcurs cu date care acum au fost înlocuite de rapoartele furnizate de marile case de cercetare de piaţă. „Aici este toată istoria Spicul. Făceam 3.200-3.500 de tone de pâine proaspătă pe lună. Aveam o cotă de piaţă de 20-25% în Bucureşti şi de câteva procente la nivel de ţară, cu toate că erau fabrici mai mari decât a mea în provincie.”

    DEŞI BUSINESSUL SĂU ERA DEJA AŞEZAT ÎN PIAŢĂ, iar afacerea era în plină dezvoltare, la începutul anilor 2000 omul de afaceri subliniază că şi-a dat seama că fabrica nu are niciun viitor, fiind plină ochi de echipamente construite cu mult înainte de 1990, ce erau înghesuite într-o clădire construită în perioada interbelică.

    Brutăria de la subsolul clădirii se inunda la prima ploaie, spaţiul devenea insuficient pentru a găzdui toate utilajele şi angajaţii, iar producţia era oprită periodic pentru lucrări de consolidare a clădirii. „Făceam în moară făină pe stoc, ca să pot opri moara pentru lucrări de consolidare. Mă temeam să nu cadă cu tot cu clădire.”

  • Xella România are un nou CEO

    Marius Dragne are o experienţă de peste şapte ani în piaţa de construcţii şi este cel mai tânăr CEO din piaţa de profil (33 de ani). Anterior acesta a ocupat funcţia de Sales and Marketing Director în cadrul aceleaşi companii. Numirea sa reflectă accentul pus de grupul german pe consolidarea activităţii din România, după investiţiile greenfield de 32 de milioane de euro în dezvoltarea unei fabrici locale.

    Managerul lucrează în cadrul Xella România de patru ani, timp în care a făcut parte din echipa care a implementat la nivel local cea mai mare investiţie într-o fabrică de materiale de construcţii din ultimii 4 ani. Fabrica Xella de la Păuleşti este cea mai modernă unitate de producţie a BCA-ului, fiind practic singura fabrică edificată de la zero la nivel local în ultimele trei decenii.

    “Grupul Xella crede în potenţialul pieţei locale, aşa cum o demonstrează şi decizia de a aloca fonduri substanţiale pentru dezvoltarea operaţiunilor în această regiune. Piaţa locală va reveni pe creştere şi vrem să fim pregătiţi pentru viitoarele oportunităţi şi să consolidăm din timp brandul YTONG, primul brand de materiale de zidărie din lume, lansat în 1929”, declară Marius Dragne, CEO Xella România.

    “Fondul locativ din România este unul foarte învechit. În Bucureşti, de exemplu, jumătate din blocuri au cel puţin 30 de ani. Aşadar, este o nevoie reală de renovare şi de realizarea unor intervenţii în vederea asigurării unor parametri optimi pentru beneficiari. De asemenea avantajele BCA-ului sunt din ce în ce mai căutate de dezvoltatorii atenţi la termoizolarea din faza de zidărie, la certificări şi la timpul de execuţie”, adaugă Dragne.

  • Fabrică de carduri, în România

    După o investiţie totală de 25 milioane Euro, noua facilitate de producţie va furniza carduri cu cip, atât ca instrumente de plată Contactless, Dual Interface, Contact-based, cât şi ca instrumente pentru identificare securizată,pentru piaţa locală şi Europa Centrală şi de Est. Mai mult de 80% din volumul de carduri realizat în Bucureşti va fi exportat către peste 35 de ţări.

    Fabrica urmăreşte modul de producţie al celei din Viena, care combină criteriile estetice cu tehnologia de ultimă oră. Austria Card România livrează produse inovatoare şi servicii de personalizare de carduri. Procesul de producţie al companiei este certificat de MasterCard şi Visa, fapt care oferă garanţia că cele mai înalte standarde de securitate şi de calitate sunt implementate.

    “Lansarea Austria Card în Bucureşti consolidează planurile noastre de dezvoltare şi crestere ca jucător pe piaţa globală a tranzacţiilor securizate. Fabrica din România reflectă standardele ridicate de calitate a vieţii, inovaţia şi atenţia specială pentru detalii, regăsite atât în operaţiunile fabricii din Viena, cât şi în cunoscutul brand Austria Card. Totodată aceasta oferă un mediu de lucru ideal pentru a atrage talente locale” a declarat Nikolaos P. Lykos, Preşedinte şi CEO al Grupului Lykos.

    Noua fabrică produce şi personalizează carduri din materiale diverse într-o multitudine de forme, de la cele simple din hârtie şi carton multi-stratificat, la cele din PVC şi materiale ecologice, de la carduri simple de membru şi de loialitate, până la carduri inteligente de plată şi identificare.

    “Suntem foarte încântaţi de capacitatea suplimentară pe care o aduce această nouă fabrică”, a declarat Markus Prancz, Managing Director al Austria Card Romania. “Noile echipamente ne permit să producem carduri cu cip de ultimă generaţie într-un timp record şi contribuie la creşterea semnificativă a volumului zilnic de carduri produse”.

    Compania îşi desfăşoară activitatea în propria clădire din Bucureşti şi, împreună cu Inform Lykos SA, divizia de documente securizate a Grupului Lykos în România, oferă clienţilor săi soluţii personalizate complete. Prezenţa ambelor divizii operaţionale consolidează poziţia de lider a Grupului Lykos in Europa Centrală şi de Est.