Tag: companie

  • Capitalistul săptămânii: Tomáš Jan Bat’a

     Bata este cel mai mare producător şi retailer mondial de pantofi, potrivit Guinness World Record, cu peste 14 miliarde de perechi de pantofi vândute până în prezent. Baťa s-a născut în capitala cehă Praga, în fami-lia industriaşului Tomáš Baťa Sr., cel care a fondat com-pania în 1894, în  Zlín, Ceho-slovacia. După o perioadă de ucenicie la fabrica din Zlín, Bata Jr. a preluat atribuţiile de conducere ale companiei la doar 18 ani, după ce tatăl lui a murit într-un accident de avion, în 1932.

    A studiat în Anglia, iar apoi în Canada, într-o perioadă când nazismul era la apogeu în ţara lui natală. A anticipat venirea celui de-al doilea război mondial şi, împreună cu alte 100 de familii din Cehoslovacia, s-a mutat în Canada în 1939. Au fondat acolo o fabrică de pantofi şi un centru de inginerie, într-un oraş care şi acum poartă numele companiei: Batawa, Ontario. Bata a introdus noi tehnologii în domeniu şi a ridicat mai multe fabrici.

    Depozitul companiei din Cehoslvacia avea prima instalaţie automatizată din Europa şi un sistem mecanic repetitiv de producţie, la fel ca şi cel folosit de Ford în producţia de maşini. Spre deosebire de el, Bata era preocupat şi de angajaţi, care, pe lângă salarii, erau încadraţi în programe sociale şi dispuneau de facilităţi sportive spon-sorizate de companie. La mijlocul anilor 1930, în perioada marii crize economice (1929 – 1933), compania s-a confruntat cu o dilemă: Mussolini avea nevoie de cizme pentru armată.

    Cehii se confruntau în acea perioadă cu rate uriaşe ale şomajului, iar Bata trebuia să fie pragmatic pentru a salva compania şi viaţa angajaţilor, prin urmare a obţinut contractul. După încheierea războiului, fabrica din Cehia a fost naţionalizată de comunişti, care îl numeau pe Bata „diavol capitalist„. Compania avea sediul central în Toronto, iar între 1946 şi 1960 au fost deschise 25 de noi fabrici; producţia şi vânzările s-au extins în 79 de ţări, compania avea 66 de fabrici şi 4.100 de magazine.

    Până la începutul anilor ’90, Bata vânduse aproape 300 milioane perechi de pantofi pe an şi avea peste 80.000 de angajaţi. După căderea comunismului în Cehoslovacia, în decembrie 1989, Bata s-a întors triumfal în oraşul lui natal, la cererea preşedintelui Vaclav Havel. În 2000, fabrica din Batawa (Canada) a fost închisă, iar în 2004 sediul central al companiei a fost mutat în Elveţia, sub conducerea fiului lui Baťa, Thomas G. Baťa. Bata estimează că vinde zilnic pantofi pentru mai mult de un milion de clienţi şi are 30.0000 de angajaţi, 5.000 de magazine şi 27 de fabrici.

  • Studiourile Sony vor produce mai puţine filme şi se vor concentra mai mult asupra producţiilor TV

     Acest anunţ a fost făcut într-o perioadă în care Sony încearcă să obţină sprijinul investitorilor, după ce Daniel Loeb, directorul unui fond de investiţii, a cerut grupului, într-o scrisoare publică, în luna mai, să ofere investitorilor o parte din profiturile sale obţinute din industria de divertisment şi să facă o serie de reforme pentru a îmbunătăţi profitabilitatea companiei.

    Sony a ajuns la concluzia că poate obţine suma de 250 milioane de dolari prin reducerea cheltuielilor fixe şi variabile şi a cheltuielilor cu investiţiile şi va face acest lucru în următorii doi sau trei ani, a anunţat Michael Lynton, CEO-ul companiei Sony Entertainment.

    Sony a spus, totodată, că lucrează cu un “terţ” – identificat de presa americană ca fiind Bain & Co – pentru a identifica şi alte posibilităţi de reducere a costurilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Scroogled, campania prin care Microsoft îi atacă pe cei de la Google în privinţa confidenţiualităţii datelor

    Microsoft a scos la vânzare câni, tricouri şi şepci pe o pagină a magazinului (http://www.microsoftstore.com/store/msusa/en_US/cat/Scroogled/categoryID.67575900)  în timp ce pe siteul www.scroogled.com sunt explicate diferenţele dintre Google şi Bing, motorul de căutare al Microsoft, în privinţa confidenţialităţii datelor. Scroogled.com a fost lansat în primăvara acestui an. Cana Scroogled costă 7,99 dolari, şapca 14,99, iar tricourile cu variate mesaje (“Step into our web”, alături de un păianjen ce poartă culorile Google, sau “I’m Watching You” lângă un personaj cu alură de gangster) costă 11,99 dolari.

    Obiectele sunt parte a campaniei gândite de Mark Penn, fost strateg al campaniei prezidenţiale a lui Hillary Clinton din 2008 şi un apropiat al lui Bill Clinton. Penn a venit la Microsoft în august 2012 şi lucra direct cu Steve Ballmer.

  • S-a întors în România după 14 ani la New York. Astăzi vinde parfumuri în Bucureşti, Budapesta şi Reykjavik

    Am plecat din România în aprilie ’90, după ce intrasem la Liceul Lazăr. Am plecat împreună cu mama mea pentru a ne întregi familia. Tata era deja la New York„, îşi aminteşte Madeleine Florescu (39 de ani). Acolo a absolvit business internaţional la NYU şi apoi şi-a continuat studiile la Fashion Institute of Technology. Era cea mai apropiată specializare de domeniul în care lucra încă de când avea 16 ani, respectiv cel al produselor cosmetice.

    „Încă din liceu m-am angajat part-time în domeniu. Mergeam în department-store-uri, iar departamentul de cosmetice era invariabil la parter. Era locul unde mirosea cel mai frumos şi unde erau adunate cele mai frumoase femei„, povesteşte antreprenoarea într-o română fără urme de accent sau americanisme. A început să lucreze când era la liceu, iar primul său job a fost să vândă, din poziţia de asistent de vânzări. „A fost cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla„, spune Madeleine Florescu, care crede că de la americani a învăţat multe lucruri, inclusiv cât de importantă este experienţa.

    Pe un angajator nu îl interesează studiile tale, ci ceea ce ştii să faci, practica, explică ea. De altfel, şi astăzi îşi caracterizează stilul de management ca fiind american: „Nu cred în businessurile făcute doar din pasiune. Este nevoie şi de profesionalism şi de management bun„.

    În total a lucrat cinci ani în department store-uri pe partea de vânzări, la Macy pentru Dior, la Saks pentru Clinique şi la Bergdorf Goodman pentru Kanebo. Apoi a făcut trecerea de la raionul de cosmetice la birouri şi de la retailer la producător. „Am văzut amândouă feţele businessului din domeniu.„ În magazine trebuia să ţină legătura cu clientul, să se ocupe de inventar, de stocuri. „Când m-am angajat la Kanebo, în 2000, reprezentam o companie care voia să intre în marile magazine.„ În acel moment, compania japoneză – care se poziţiona pe segmentul de lux, mai sus decât multe dintre brandurile prezente la momentul acela – testa piaţa americană, una dintre cele mai puternice din lume.

    Madeleine Florescu a lucrat pentru Kanebo până în 2004 şi a ocupat de-a lungul timpului mai multe funcţii, precum business manager pentru New York, business manager regional şi apoi director de vânzări. „Clienţii mei erau Saks, Barney’s şi Bergdorf Goodman.„ În 2004 compania japoneză a fost preluată de un fond de investiţii al cărei plan de reorganizare a demotivat-o pe româncă, motiv pentru care a decis să renunţe la job. „Mă cucerise însă cultura japoneză şi nu mai voiam să lucrez pentru nicio altă companie din altă cultură„, îşi aminteşte astăzi Madeleine Florescu. În acel an a decis să revină în România.

    Spune că nu a pierdut niciodată legătura cu ţara, ba din contră, venea în România aproape în fiecare an. „La ultimele două vizite am simţit efervescenţa mediului de business, aşa că am decis să revin să văd ce pot face.„ Părinţii, îşi aminteşte acum, nu s-au întors cu ea, ba mai mult, nu i-au înţeles atunci nici decizia. „Plecaseră acolo ca să îmi asigure mie o viaţă mai bună.„ Astăzi, când se uită în urmă, spune că nu regretă deloc decizia luată, ba mai mult, nu s-ar mai întoarce în SUA – de fapt, nu ar mai pleca din România. „Când am venit mi-am dat termen de doi ani. Dacă nu găseam nimic de făcut, mă întorceam.„
     

  • Lidl deschide săptămâna viitoare un nou magazin în Bucureşti

     Noul magazin este situat pe bulevardul Uverturii. Lidl are în prezent o reţea de 168 de magazine.

    De la începutul anului, retailerul a mai deschis magazine în Bucureşti, Bacău, Caracal, Cluj, Constanţa, Galaţi, Mangalia, Piatra Neamţ, Târgu Mureş, Urziceni, Galaţi, Alba Iulia, Piteşti şi Iaşi.

    Lidl a intrat pe piaţa locală în 2010, când a preluat, de la grupul Tengelmann, cele aproximativ 100 de magazine de discount Plus.

    Potrivit unui raport al Consiliul Concurenţei, Lidl se situează pe locul trei într-un top al marilor retaileri, după vânzările de anul trecut, fiind depăşit de Kaufland şi Carrefour. Următorii în top sunt Real, Auchan, Penny&XXL, Mega Image, Cora, Profi şi Billa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Plaza Centers, dezvoltatorul proiectului Casa Radio din Bucureşti, a intrat în reorganizare judiciară

     Instanţa din Amsterdam a aprobat cererea Plaza Centers care vizează suspendarea preliminară a plăţilor şi a numit, de asemenea, un administrator judiciar, care trebuie să notifice toţi creditorii cu privire la această situaţie, precum şi un judecător supraveghetor.

    În cursul procesului de restructurare, compania intenţionează să-şi continue activitatea în mod normal, iar conducerea companiei va fi asigurată de echipa de management împreună cu administratorul desemnat de instanţă.

    În vederea rezolvării problemelor legate de lichiditate, compania a propus creditorilor un plan de restructurare, care prevede, printre altele, amânarea obligaţiilor Plaza Centers pe o perioadă de trei-patru ani sau pe o perioadă mai scurtă, dacă nivelul cash flow-ului permite acest lucru. Pe parcursul procesului de restructurare creditorii fac obiectul unui moratoriu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Banca Mondială: România, cele mai multe plăţi fiscale din UE, 200 de ore pierdute anual şi povară pe muncă

     România se află pe poziţia 134 în clasamentul Paying Taxes 2014, raport realizat de Banca Mondială şi compania de consultanţă şi audit PwC. Anul trecut, România ocupa locul 136.

    Potrivit raportului BM, România este devansată în top de Bulgaria (locul 81), Republica Moldova (95), Botswana (47), Afganistan (98), Bangladesh (100) sau Bhutan (104).

    Raportul analizează uşurinţa plăţii taxelor în 189 de economii din întreaga lume prin luarea în calcul a trei mari indicatori: rata totală de impozitare, care măsoară ponderea taxelor şi contribuţiilor suportate de către o firmă ca procent din profit; timpul necesar conformării cu legislaţia fiscală, adică numărul de ore pe care le alocă firma în cauză pentru a respecta obligaţiile de raportare şi de plată a taxelor impuse; şi numărul de plăţi pe care trebuie să le facă o companie pentru a-şi îndeplini obligaţiile fiscale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SITUAŢIA spaţiilor de birouri din România: Stocul a ajuns la 2,58 milioane metri pătraţi. Rată de neocupare este de 14,2%

     Cele mai multe spaţii de birouri disponibile se găsesc în Bucureşti, însă marile oraşe din provincie au un potenţial mare de dezvoltare, se arată într-un comunicat al CBRE.

    Capitala continuă să fie o piaţă a chiriaşilor, având în vedere rata de neocupare de 15,4%. Astfel, chiriaşii au la dispoziţie o varietate mare de spaţii de birouri, în aproape toate sub-zonele importante.

    Nivelul relativ scăzut al spaţiilor aflate în construcţie, cu termen de livrare în 2014, ar putea contribui la o echilibrare a pieţei între proprietari şi chiriaşi până la sfârşitul anului viitor.

    În provincie, cele mai dezvoltate oraşe în ceea ce priveşte cererea şi oferta de spaţii de birouri moderne sunt Cluj-Napoca şi Timişoara, unde stocul cumulat este de peste 250.000 mp. Nivelul relativ ridicat de spaţii aflate în construcţie în Cluj-Napoca creează premisele pentru o potenţială transformare a pieţei într-una favorabilă chiriaşilor, cred consultanţii CBRE.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Metro ar putea lista la bursă divizia Cash & Carry din Rusia, pentru a finanţa extinderea

     Metro ia în calcul flotarea unei participaţii minoritare la divizia din Rusia pe bursă prin ofertă publică iniţială, urmând să păstreze pachetul majoritar, conform unui comunicat publicat miercuri de grupul german, potrivit Bloomberg.

    Compania a subliniat că nu a luat încă o decizie.

    “Intenţionăm să accesăm în continuare potenţialul încă solid de creştere al pieţei ruse, de pe poziţia deja solidă a subsidiarei noastre de acolo. Astfel, analizăm opţiuni suplimentare de finanţare pentru o accelerare a extinderii”, se arată în comunicat.

    Acţiunile Metro au urcat miercuri cu până la 7,5% pe bursa de la Frankfurt.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro


    Dusan Wilms  DIRECTOR GENERAL AL METRO CASH & CARRY ROMÂNIA.

  • Unui tânăr francez obez i-a fost interzis accesul în avion, pe pachebot şi în trenurile Eurostar

     Kevin Chenais, în vârstă de 22 de ani, care cântăreşte 230 de kilograme, a ajuns marţi dimineaţa la Londra împreună cu părinţii, de la New York, la bordul unui avion aparţinând companiei Virgin Atlantic.

    Tânărul era blocat împreună cu părinţii în Statele Unite de la sfârşitul lui octombrie, din cauza refuzului companiei British Airways de a-l transporta, din motive de “securitate”.

    Suferind de o dereglare hormonală, el este tratat de mai mulţi ani de Mayo Clinic, cu sediul principal la Rochester (Minnesota, nord). El se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile cu motor şi are nevoie aproape în mod permanent de oxigen şi să fie supravegheat medical.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro