Tag: proiecte

  • Mark Gitenstein: Voluntarii Corpului Păcii au plantat peste tot în România sămânţa schimbării

    “Din 1991 până în prezent, voluntarii Corpului Păcii au plantat sămânţa schimbării peste tot în această ţară: s-au înfiinţat ONG-uri, s-au demarat afaceri, numeroase cluburi civice şi de mediu s-au întâlnit, mulţi tineri români au învăţat limba engleză dezvoltându-şi capacitatea de a concura pe piaţa internaţională”, a spus ambasadorul Gitenstein, la un eveniment organizat la reşedinţa sa pentru aducerea unui tribut celor peste 1.200 de voluntari americani care au activat în România în ultimii 22 de ani, organizaţia urmând să părăsească ţara noastră din iulie anul viitor. “Evenimentul din această seară este o dovadă a acestui dar, afecţiunea pe care voluntarii Corpului Păcii şi colegii români o au unii pentru alţii”, a spus ambasadorul.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Anul electoral nu se vede pe şosele

    Poate singura bilă albă din domeniul infrastructurii în acest an a fost deschiderea a două dintre dintre cele mai aşteptate autostrăzi, Bucureşti-Ploieşti şi Autostrada Soarelui, dar, chiar şi aşa, acestea nu sunt finalizate complet şi pe unele tronsoane se circulă cu restricţii de viteză. La fel de important e ce se întâmplă în continuare cu celelalte şosele, aflate în construcţie sau doar în stadiu de proiect pe hârtie, dar care sunt aşteptate de milioane de români şi de zeci sau chiar sute de potenţiali investitori străini.

    În prima jumătate a acestui an, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a încetinit ritmul de atribuire de contracte, deşi în continuare are o serie de proiecte de autostrăzi ce trebuie licitate şi adjudecate. Între timp, şi Co-misia Europeană a întrerupt o parte din plăţile pentru programul POS-T, care finanţează o mare parte din autostrăzile care se con-struiesc în acest moment în România.


    Iar unele din şantierele de autostrăzi se mişcă foarte greu chiar şi în perioada de vară, când motoarele constructorilor ar trebui turate la maxim. Tronsonul Suplacu de Barcău-Borş, ultimul din Autostrada Transilvania pe care americanii de la Bechtel îl mai con-struiesc, este un exemplu în acest sens. Lucrările au avansat extrem de puţin de la începutul anului, deşi Bechtel a încasat circa 74 de milioane de euro în acest an, potrivit informaţiilor transmise de CNADNR. Similar, în cazul primului lot al autostrăzii Nădlac-Arad, construit de firma românească Romstrade şi de portughezii de la Monteadriano, şantierul înaintează foarte greu: deşi ar trebui să fie finalizată în aprilie anul viitor, nici 5% din această autostradă nu era gata la începutul acestei veri. Recent, premierul Victor Ponta vorbea chiar de o suspiciune de fraudă în ceea ce priveşte această autostradă.

    Florian Aldea, director general al producătorului de ciment Carpatcement Holding, subsidiară a grupului german HeidelbergCe-ment, spune că în mod normal în anii electorali piaţa construcţiilor ar trebui să cunoască un reviriment, însă în anul 2012 contextul european dificil şi-a pus amprenta şi asupra acestui domeniu.

    “E greu de evaluat ce se întâmplă în lucrările de infrastructură şi care e realitatea între beneficiar şi constructori. Credem că evo-luţia domeniului infrastructurii este legată şi de intervalul de timp la care sunt plătiţi constructorii”, spune Aldea. Cimentul este unul dintre cele mai importante materiale de construcţii folosite în construcţia şoselelor, iar printre proiectele pentru care Carpatcement face livrări se numără şi autostrăzile de pe Coridorul IV paneuropean.

    În prima parte a acestui an, CNADNR nu a atribuit niciun contract de autostrăzi, cele mai importante proiecte fiind pentru reabili-tarea unor drumuri naţionale şi pentru construcţia de centuri de oraş. Primele cinci contracte atribuite de CNADNR în primele şase luni ale anului acesta au o valoare cumulată de circa 130 de milioane de euro, în contextul în care anul trecut cele mai mari cinci contracte totalizau peste 670 de milioane de euro, fiind exclusiv pentru construcţii de autostrăzi. Deşi compania de drumuri a lansat în primele luni ale anului licitaţii pentru construirea a 97 de kilometri de autostrăzi pe Coridorul IV paneuropean, cu o valoare de circa 870 de milioane de euro, până acum nu s-a anunţat niciun câştigător. Aceeaşi situaţie se întâmplă şi în cazul tronsonului de circa 9 kilometri din Autostrada Transilvania, Gilău-Nădăşelu, cu o valoare de peste 70 de kilometri: momentan nu există nicio concluzie cu privire la soarta acestei şosele.

  • Cu şoselele în buzunare. Topul celor mai mari constructori

    Cei mai mari 15 constructori de pe piaţa locală au avut anul trecut afaceri cumulate de aproape două miliarde de euro, echivalentul a circa o cincime din întregul sector românesc al construcţiilor, relevă o analiză a BUSINESS Magazin pe baza informaţiilor de la Ministerul Finanţelor şi a celor oferite de companii.

    Cea mai mare parte a jucătorilor de pe piaţa construcţiilor, fie ei cu acţionariat autohton sau străin, au reuşit anul trecut să-şi majoreze uşor afacerile, fapt demonstrat şi de avansul, ce-i drept timid, al pieţei construcţiilor de anul trecut, până la circa 9,3 miliarde de euro. Reluarea unor lucrări de infrastructură în 2011 i-a ajutat pe cea mai mare parte a acestora să revină pe plus.

    Cel mai mare constructor în 2011 după cifra de afaceri a fost Hidroconstrucţia, companie controlată de management şi asociaţia salariaţilor. Colosul din construcţii, care îşi are originile în Întreprinderea de Construcţii Hidroenergetice, înfiinţată în 1961, a avut anul trecut venituri de 236 milioane de euro, în creştere cu aproape 2% în euro faţă de anul anterior. Hidroconstrucţia, care este de altfel unul dintre cei mai mari angajatori români, cu circa 6.500 de salariaţi, a reuşit astfel să-şi păstreze şi anul trecut poziţia de lider în topul constructorilor care activează pe piaţa locală.

    Cu toate acestea, omul de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu poate fi considerat liderul incontestabil al constructorilor din România, având în vedere că deţine doi dintre cei mai mari jucători de pe piaţa construcţiilor, Spedition UMB şi Tehnostrade, companii ce au avut afaceri cumulate de peste 320 de milioane de euro. Cifrele de afaceri ale celor doi constructori sunt în creştere faţă de anul 2010, iar profitul a scăzut în cazul Spedition UMB şi a crescut în cazul Tehnostrade. Dorinel Umbrărescu a avut în ultimii ani marje de profit considerabile, care au depăşit pragul de 20-25%. În continuare, şi anul trecut companiile lui Umbrărescu au rămas cele mai profitabile din rândul constructorilor: în 2011 Spedition UMB şi Tehnostrade au avut profituri nete cumulate de aproape 68 milioane de euro.

    “Profiturile urmează să mai scadă, în condiţiile în care costurile cresc. Iar anul acesta urmează să se reducă şi cifra de afaceri, nu numai profitul. Preţurile cresc mult mai mult decât o arată indicatorul statistic (inflaţia – n. red.)”, spun reprezentanţi ai constructorului băcăuan Spedition UMB, controlat de Dorinel Umbrărescu.

    Compania, care a lucrat şi la autostrada Bucureşti-Ploieşti, recent deschisă circulaţiei, ar urma să inaugureze la jumătatea lunii august şi tronsonul de autostradă Timişoara-Lugoj, lot 1 (9,5 kilometri). Deşi iniţial anunţase că va termina autostrada la finalul lunii iulie, seceta din ultimele săptămâni se pare că i-a dat peste cap planurile lui Umbrărescu, în condiţiile în care nu a reuşit să finalizeze taluzurile. Inaugurarea acestui tronson de autostradă, chiar dacă este unul foarte scurt, ar urma să reprezinte o premieră în România, în contextul în care va fi finalizată cu 8 luni înainte de termenul contractual.

    Revenind însă la topul constructorilor, următorul loc în ierarhia companiilor cu acţionariat românesc este ocupat de Tehnologica Radion, companie controlată de Theodor Berna, cu afaceri de circa 138 milioane de euro în 2011, în uşoară scădere faţă de anul anterior. În top apare şi constructorul Romstrade, firmă din Giurgiu controlată de Nelu Iordache, care mai deţine, printre altele, şi compania aeriană low-cost Blue Air. Romstrade a finalizat anul 2011 cu o cifră de afaceri de circa 127 milioane de euro, iar profitul a scăzut cu peste 60% faţă de anul anterior, la nici 3 milioane de euro. Cu toate acestea, Romstrade şi-a bugetat pentru anul 2012 o creştere de 140% a businessului, până la aproape 290 milioane de euro.

  • Cele mai mari 15 proiecte de investiţii din lume – GALERIE FOTO

    Unele sunt menite să schimbe în bine viaţa oamenilor, în timp ce altele încearcă să capteze atenţia lumii, cu ar fi Dubailand. În continuare cele mai mari 15 proiecte, cu valorile ajustate cu inflaţia.
    Sursa: Business Insider

  • Ce proiecte de infrastructură vor schimba faţa Capitalei

    2011 a fost anul Pasajului Basarab şi al stadionului Arena Naţională, fostul Lia Manoliu, două proiecte cu o valoare de peste 400 de milioane de euro care au schimbat destul de mult percepţia bucureştenilor asupra oraşului în care locuiesc. 2012 va fi anul Pasajului Pipera, al Bibliotecii Naţionale şi al parcării de la Universitate.

    Unele proiecte sunt mai mici, aşa cum este cazul parcării subterane ce va fi construită la o aruncătură de băţ de Universitate, altele sunt proiecte mari, de zeci sau chiar sute de milioane de euro. Biblioteca Naţională, mall-ul cultural de peste 100 de milioane de euro ce găzduieşte o arhivă de 12 milioane de volume, a fost deschisă recent publicului, fiind astfel prima mare inaugurare din Capitală în acest an. Următoarea ar trebui să fie Pasajul Pipera, care, deşi nu este la fel de impresionant şi de scump ca Pasajul Basarab, va ajuta la decongestionarea fluxurilor de circulaţie din zona staţiei de metrou Aurel Vlaicu. Pasajul Pipera, a cărui construcţie a început în octombrie 2010, trebuia finalizat la sfârşitul anului trecut, însă termenul a fost depăşit, primarul general Sorin Oprescu anunţând mai multe date de finalizare în ultimele 4-5 luni.

    Săptămâna trecută, Oprescu a spus că pasajul situat în nordul Capitalei ar urma să fie gata “în câteva zile”, însă nu a precizat concret ce înseamnă acest termen. “În câteva zile va fi gata şi vom da drumul circulaţiei. (…) Nu ne împiedică nimic altceva să dăm drumul la pasaj, doar să terminăm localele (străzile adiacente – n.red.). Era o nebunie să dăm drumul la circulaţie, să se producă conflict de circulaţie la Caramfil (bulevardul Nicolae Caramfil – n. red.), la coborârea de pe pod. Iarăşi, cei care veneau pe Barbu Văcărescu nu puteau să facă dreapta să intre spre Pipera pe locală”, a spus Oprescu în timpul unei inspecţii făcute în prima parte a săptămânii trecute la Pasajul Pipera.

    Circa 48.000 de maşini ar urma să circule zilnic pe fiecare sens de mers al Pasajului Pipera, care a costat circa 140 de milioane de lei (33 de milioane de euro). Miza finalizării pasajului o constituie faptul că acesta este construit într-o zonă cu aproape 200.000 de metri pătraţi de birouri în care lucrează peste 15.000 de angajaţi ai unor companii precum Renault Technologie Roumanie, Oracle, DHL, Volksbank, PricewaterhouseCoopers, RBS, Huawei sau Colgate-Palmolive.

    Dacă deschiderea circulaţiei pe Pasajul Pipera întârzie de ceva luni, la doar o aruncătură de băţ, pe Calea Floreasca, un alt proiect, de această dată privat, creşte de la zi la zi. Este vorba de turnul de birouri Sky Tower, dezvoltat de Raiffeisen Evolution şi construit de Strabag, care se înalţă, în medie, la fiecare şase zile cu un nou etaj. Tot anul acesta ar urma să fie gata şi parcarea subterană de la Universitate, o investiţie de 13 milioane de euro la care se lucrează, dar care probabil va fi întârziată câteva luni, ţinând cont de modul cum arată şantierul în prezent.

    Oprescu spunea în toamna anului trecut că parcarea de 420 de locuri va fi gata în mai 2012. La 100 de metri distanţă, şi Teatrul Naţional a intrat în reabilitare încă de anul trecut, dar ar urma să fie gata în 2013, când se vor împlini 40 de ani de la darea în folosinţă a clădirii. Numărul locurilor în sălile de spectacol va fi aproape dublat, de la 1.720 la peste 3.100. Firmele Aedificia Carpaţi, controlată de omul de afaceri Petre Badea, şi Romtest Electronic, controlată de omul de afaceri Ion Tudoran, reabilitează clădirea Teatrului Naţional pentru circa 50 de milioane de euro.

    Ceva mai la nord de Capitală, se fac lucrări şi la Aeroportul Henri Coandă-Otopeni, momentan singura poartă aeriană din Bucureşti, după ce Ministerul Transporturilor a hotărât să mute în urmă cu mai bine de o lună zborurile avioanelor low-cost de pe Băneasa pe Otopeni. Aeroportul Henri Coandă va fi extins din vară cu încă 19.600 de metri pătraţi şi va avea alte 52 de noi ghişee de check-in, precum şi alte 8 noi porţi pentru zboruri Schengen, în urma unei investiţii de circa 62 de milioane de euro ce va fi gata în iulie. Şi anul trecut aeroportul a trecut printr-o extindere, suprafaţa construită a acestuia practic triplându-se de la aproape 8.000 de metri pătraţi la puţin peste 24.500 de metri pătraţi.

  • Cum se vede criza prin ochii unui constructor

    În biroul lui Raul Doicescu, muzica de la un post de radio comercial are sonorul un pic mai tare decât te-ai aştepta. Pereţii sunt acoperiţi de diplome, de picturi pe care omul de afaceri le colecţionează, dar şi de desene înrămate pictate de fiul său când era mic.

    Diverse obiecte, de la cadouri mai mult sau mai puţin inspirate primite de-a lungul timpului şi până la poza de pe birou cu fiul său (acum student la Columbia University), umplu spaţiul generos în care îşi petrece timpul discretul om de afaceri Raul Doicescu. Interviul acordat la începutul lunii februarie nu a fost un rezultat al insistenţelor BUSINESS Magazin, ci a făcut parte dintr-o bună dispoziţie generată de împlinirea, pe 16 februarie, a 20 de ani de la înfiinţarea Bog’art.

    Ca în cele mai multe poveşti ale antreprenorilor care şi-au început businessul odată cu răsăritul anilor ’90, Raul Doicescu spune că nevoia l-a împins către afaceri. Revoluţia l-a prins în drum spre maternitate, unde se năştea fiul său, Bogdan, care dă şi numele companiei (Bog – de la Bogdan, ‘art – de la intenţia de a face artă din construcţii). Patru luni mai târziu îşi pierdea serviciul: înainte de Revoluţie, lucrase în conducerea Combinatului Fondului Plastic (împreună cu soţia sa, designer de profesie), iar în primele luni ale lui ’90 s-a făcut un concurs pentru postul de director general; spune că a ieşit pe locul al doilea şi a fost nevoit să plece. “În aprilie 1990 eram unul dintre primii şomeri din România. Aveam un copil de patru luni, aşa că a trebuit să facem ceva”, povesteşte acum Raul Doicescu, omul de afaceri care deţine un grup de firme a cărui cifră de afaceri a ajuns în 2011 la 108 milioane de euro, în scădere faţă de 2009 – cel mai bun an din istoria firmei, când businessul a atins 122 milioane de euro.

    Prima idee care le-a venit soţilor Doicescu a fost legată de meseria de designer vestimentar a soţiei: “Soţia mea era expertă în textile, aşa că am făcut o firmă de confecţii – de care ea se ocupă şi acum, are 60 de angajate şi face lohn pentru branduri de lux”; au început să producă haine şi au deschis un magazin în Piaţa Unirii, care “a rezistat până când piaţa a fost invadată de chinezării şi atunci l-am închis”. În 1992 un prieten al familiei, care avea o firmă de decoraţiuni exterioare, voia să facă o amenajare interioară, o redecorare de spaţiu, iar Raul Doicescu spune că, “într-un moment de nebunie, am zis că o fac eu”. “Am făcut proiectul dintr-o nebunie, a mers foarte bine şi după aceea au tot venit lucrări. Să vă spun sincer, în vremea aceea am câştigat foarte mulţi bani din apartamente unde am îndreptat pereţii, în general lucrări pentru persoane fizice”, povesteşte omul de afaceri.

    Lucrările au continuat să vină, în special comenzile pentru sedii de firme şi încet-încet firma a devenit cunoscută. Chiar dacă afacerea cu textile trecuse în plan secund, omul de afaceri a beneficiat din nou de ajutorul soţiei sale: “Soţia mea are un ochi mai cultivat pentru decoraţiuni, ea a făcut arte plastice şi a fost de mare ajutor în prima parte a dezvoltării Bog’art, când făceam numai finisaje, ea era ochiul critic care conducea lucrările”.

    În 1997, compania primeşte prima comandă de construcţie de la structură până la decoraţiuni. “Noi eram buni pe nişa asta de redecorare şi pe parcurs lumea a început să vrea nu numai pereţi drepţi, dar şi integrarea de materiale mai rare până atunci, precum granit, marmură, lemn sau împerecherea lor şi acesta a fost începutul”, povesteşte Doicescu.

  • 1,24 milioane de lei investite de ING Asigurări de Viaţă în 2011 în proiecte de responsabilitate socială

    Concret, pe parcursul anului 2011 au fost dezvoltate nouă proiecte de amploare şi o serie de proiecte adiacente, printr-o investiţie totală de 1,24 milioane lei, aferentă programelor derulate. Toate acestea au contribuit în mod semnificativ, alături de alte iniţiative ale companiei, la creşterea angajamenului angajaţilor în ultimul an, 81% dintre ei apreciind faptul că sunt încurajaţi să participe la programele de sustenabilitate ale organizaţiei.

    “Credem cu tărie în programele pe care le-am dezvoltat, sunt cauze care ne reprezintă şi ne dorim ca acestea să genereze impact pozitiv şi pe termen lung în comunitate. Cel mai recent exemplu este programul de educaţie pentru acordarea primului ajutor <Lecţia de prim ajutor>, dezvoltat împreună cu Fundaţia pentru SMURD, care cu peste 4,5 milioane vizionări în cele două luni de proiect confirmă nevoia pentru astfel de programe în rândul publicului larg”, a declarat Carmen Soare, director marketing ING Asigurări de Viaţă.

    Programele menite sa salveze vieti au cumulat anul trecut 41% din investitia totala in responsabilitate sociala a companiei. Cea mai recenta initiativa, prin amploarea si publicul tinta extins, “Lectia de prim ajutor”, a demarat in noiembrie 2011 si continua si in 2012. Programul, dezvoltat in parteneriat cu Fundatia pentru SMURD si Pro TV, include emisiunea omonima, site-ul www.lectiadeprimajutor.ro si pagina de Facebook facebook.com/lectiadeprimajutor. Primele 11 editii ale emisiunii (dintr-un total de 12), in cadrul careia prezentatorii si un medic SMURD initiaza telespectatorii in tehnicile acordarii primului ajutor, au inregistrat peste 4,5 milioane vizionari. A doua componenta a programului, web-site-ul dedicat www.lectiadeprimajutor.ro, ofera solutii la situatii de urgenta frecvente, si a inregistrat doar in primele trei luni de functionare peste 56.000 de afisari. De asemenea, site-ul ofera si posibilitatea de a adresa intrebari online si a primi raspunsuri de la medicii SMURD in maxim 24 de ore.

    In cadrul colaborarii cu Fundatia pentru SMURD, ING a donat pentru fiecare asigurare suplimentara pentru afectiuni grave incheiata la ING in 2011, 2 euro catre Serviciu Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare, pentru achizitionarea primului avion sanitar.

    Programul dedicat Sectiei de cardiochirurgie pediatrica a spitalului de copii Marie Curie desfasurat impreuna cu Asociatia Inima Copiilor isi propune ca peste 1500 de copii sa poata fi tratati si operati in cadrul acestei sectii. In acest demers, ING Asigurari de Viata a contribuit cu 35.000 de euro pentru organizarea primelor trei misiuni medicale, dupa ce in luna iunie a sprijinit concertul caritabil sustinut de violonistul Alexandru Tomescu dedicat acestei cauze.

    Nu in ultimul rand, pentru a veni in sprijinul copiilor diagnosticati cu afectiuni grave, ING a sustinut financiar programul Asociatiei M.A.M.E. – “Copilaria nu trebuie traita in spital” – pentru Sectia de pediatrie din cadrul Spitalului Fundeni. Astfel, anual 5.000 de copii din intreaga tara vor avea conditii mai bune de ingrijire si tratament.

    Domeniul educatiei financiare a reprezentat si anul trecut un pilon important, programele dezvoltate implicand 28% din bugetul total de CSR.

    “Proiectul tau – viitorul!”, realizat cu ajutorul Organizatiei Junior Achievement Romania, s-a adresat tinerilor studenti care au aflat notiunile esentiale privind asigurarile de viata prin intermediul unei platforme on-line interactive. In cadrul programului au participat studenti din 44 de universitati si 127 de facultati din 19 centre universitare, in timp ce portalul dedicat a inregistrat peste 85.000 de afisari si 7.100 de utilizatori unici.
    In a doua parte a anului, programul “Lectia de Viata” difuzat la Realitatea TV in perioada iunie-iulie 2011, a inclus 8 mini-emisiuni ce au prezentat principalele notiuni privind asigurarile de viata. Programul a avut mai mult de 1,8 milioane de vizionari pe parcursul celor doua luni in care a rulat.

    Nu in ultimul rand, intr-un demers menit sa incurajeze ONG-urile sa participe cu proiecte dedicate educatiei financiare, ING a initiat si sustinut categoria-concurs de Educatie Financiara in cadrul Galei Societatii Civile.

    Nici initiativele ce vizeaza imbunatatirea calitatii mediului si un stil de viata si nutritie sanatos nu au fost neglijate in 2011 – programele dezvoltate in aceasta zona implicand 31% din investitia destinata responsabilitatii sociale.

    “Biciclete cu cravate”, un program lansat in 2010 alaturi de Asociatia Green Revolution, prin care angajatii ING se bucura de plimbari gratuite cu bicicletele oferite de companie, a continuat si a fost completat prin initiative noi, precum “I enjoy Healthy life” – un eveniment lunar intern care incurajeaza stilul de viata si alimentatia sanatoase.

    In toate aceste demersuri, participarea echipei ING Asigurari de Viata reprezinta un element esential, alaturi de rezultatul in sine al proiectelor desfasurate. 85% dintre angajatii ING Asigurari de Viata s-au implicat in 2011 in programele de responsabilitate sociala sustinute de companie. Totodata campania interna “Inima Copiilor este si inima ta”, derulata impreuna cu Asociatia Inima Copiilor pentru strangerea de fonduri dedicate copiilor cu afectiuni cardiace, a generat implicarea a 63% dintre angajatii ING.

  • Speranţa cu steluţe albastre

    În acest sens, a fost pusă la punct o bază de date cu toate proiectele de investiţii, care va fi folosită pentru prioritizarea proiectelor în funcţie de posibilitatea de a le asigura finanţare. Pentru a creşte rata de absorbţie a fondurilor europene, Guvernul a aprobat o listă de 100 de proiecte prioritare finanţate din bani de la UE, a căror realizare va fi monitorizată strict, notează FMI, care cere Guvernului să amelioreze absorbţia fondurilor structurale şi calitatea portofoliului de investiţii cu bani publici.

    De asemenea, Guvernul va negocia cu Comisia Europeană o realocare a fondurilor între programele operaţionale, pentru a asigura suplimentarea banilor acolo unde este cazul şi nu a fost prevăzut în programarea bugetară 2007-2013.

    Cum arată evoluţia absorbţiei fondurilor europene structurale şi de coeziune, ca procent din totalul alocării pentru perioada 2007-2013:

  • Lixandru, Senso Ambiente: ”În 2012 se vor debloca proiectele şi banii publici”

    Cea mai mare pondere a vânzărilor din acest an, pe segmentul obiectelor sanitare, a fost realizată de produsele pentru locuinţele rezidenţiale, incluzând proiectele de reamenajare. Doar 40% din vânzări au fost dedicate noilor dezvoltări imobiliare sau proiecte publice.

    Capitala a reprezentat pentru industria de obiecte sanitare de marcă aproximativ 50% din vânzările pe întreg anul 2011 ca valoare şi aproximativ 40% ca volum.

    Clienţii au urmărit cu mult mai multă atenţie “Consumatorul este mai atent, preferă să aştepte până prinde o ofertă sau o reducere pentru că ştie că în această perioadă există o presiune ridicată asupra producătorilor, ceea ce înseamnă că automat va primi discounturi mai mari fata de alţi ani”, spune Lixandru. Clienţii Senso Ambiente sunt persoane cu un venit net de peste 600-700 euro/lună.

    Referindu-se la tendinţele din anul 2011, Virgil Lixandru explică: “consumatorul ce dispune de un buget mediu preferă obiecte sanitare de marcă la preţuri accesibile. Totodată putem spune că în acest an consumatorul a devenit mult mai atent la servicile post vânzare cum ar fi serviciile de montaj şi instalare, precum şi cele de garanţie incluse în pachetele ofertelor noastre”, încheie oficialul Senso Ambiente.
    Despre 2012, Virgil Lixandru spune că “nu va fi foarte diferit în ce priveşte preferinţele şi obiceiurile de consum . Însă va aduce o creştere de aproximativ 5-10% pe segmentul de produse sanitare premium din categoria de preţuri medii şi joase. Acest lucru se va întâmpla mai ales datorită proiectelor din sectorul public.”

    Importator şi distribuitor cu peste şapte ani de experienţă pe piaţa obiectelor sanitare de marcă, Senso Ambiente este prezentă în peste 30 de oraşe printr-o reţea de 80 de distribuitori.

  • Lucrările la microhidrocentralele din Făgăraş, suspendate. Deşi legale, proiectele nu pot fi oprite

    “Am decis sistarea lucrărilor de pe zona Transfăgărăşanului pentru două-trei săptămâni, pentru a putea analiza în detaliu documentaţia şi respectarea ei în teren”, a spus ministrul Laszlo Borbely, care a participat la o masă rotundă alături de autorităţile de reglementare în domeniu şi de investitorii care desfăşoară proiecte pentru microhidrocentrale pe râurile de munte din zona Făgăraş.

    Ministrul a spus că decizia a fost acceptată de investitori, care “au părut interesaţi de protejarea mediului”. În plus, Borbely a propus “un moratoriu de trei-patru luni” în care să fie analizată şi eventual modificată legislaţia referitoare la acest gen de investiţii. “Voi veni cu o ordonanţă de urgenţă, un fel de moratoriu pentru trei-patru luni de zile, în care să analizăm şi să rezolvăm problemele legislative”, a spus Borbely.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro