Max Auschnitt s-a născut în Galaţi în 1888. A fost primul fiu al lui Osias Auschnitt, proprietarul unei mici fabrici, care emigrase din împrejurimile oraşului Lvov, parte a Imperiului Austro-Ungar. Părinţii l-au trimis pe tânărul Max să studieze în Viena, în cadrul Academiei de Înalte Studii Comerciale din Viena. S-a oferit apoi voluntar şi a servit armata română în timpul Primului Război Mondial. La începutul anilor ‘20, Max Auchnitt a preluat fabrica de sârmă şi de cuie din Galaţi, fondată de tatăl lui, şi a transformat-o în grupul Uzinele Metalurgice Titan Nadrag Cala (TNC).
Acesta avea în componenţă, pe lângă laminorul de la Galaţi, o nouă fabrică de oţel – Oţelu Roşu – şi mai multe alte uzine metalurgice. Împreună cu subsidiare precum Magazinele Unite, Socomet şi altele, grupul avea circa 1.000 de angajaţi. La sfârşitul anului 1920, Auschnitt a preluat controlul asupra companiei austriece Steg, după ce a cumpărat o mare parte din acţiunile acesteia. Steg deţinea în România compania producătoare de oţel Uzinele şi Domeniile de Fier Reşiţa (UDR) şi era cea mai mare companie românească interbelică, ce avea un capital de peste un miliard de lei şi peste 22.000 de angajaţi.
Max a fost delegat ca administrator la Uzinele şi Domeniile de Fier Resiţa, iar compania, aflată în pragul falimentului în acel moment, a revenit la profitabilitate sub cârma lui. Ca rezultat al achiziţiilor sale, Auschnitt a devenit cunoscut în România drept „Regele Oţelului„. Prin Steg, Auschnitt a preluat apoi controlul uzinei de oţel Sartid din Iugoslavia şi o fabrică de locomotive din Polonia.
Pe lângă afacerile din industria grea, Auschnitt a avut acţiuni în multe alte companii, între care Societatea Română de Telefoane sau Banca Chrissoveloni, şi a avut numeroase proprietăţi imobiliare, între care şi vila de lângă Piaţa Victoriei cumpărată în anii 2000 de Gigi Becali. Max Auschnitt concura cu Nicolae Malaxa, atât în afaceri, cât şi în obţinerea favorurilor regelui. El a pierdut lupta cu Malaxa, iar în 1940, în urma unor acuzaţii aduse de acesta, a fost supus unui proces aranjat şi condamnat la şase ani de închisoare. A fost închis la Jilava, o închisoare cunoscută pentru faptul că puţini i-au supravieţuit.
Max Auschnitt a fost unul dintre supravieţuitori, fiind protejat de multe ori chiar de către ceilalţi deţinuţi. După fuga lui Carol al II-lea din România, lui Auschnitt i-a fost permisă de către mareşalul Antonescu mutarea într-un sanatoriu, iar apoi în arest la domiciliu. În 1944, după ce a aflat că naziştii germani plănuiau uciderea lui, a fugit din ţară cu ajutorul prietenului său Matei Ghica, pilot în cadrul Forţelor Aeriene Române. Au zburat în Egipt, iar germanii au iniţiat un proces şi l-au condamnat la moarte în absenţă.
După ce germanii s-au predat şi a fost exonerat de acuzaţiile false care i se aduseseră, Auschnitt s-a întors în România pentru a asista la reconstrucţia ţării. În 1947, devenea însă evident că ţara va cădea sub influenţa rusă şi că se va instaura regimul comunist, iar Auschnitt a decis să părăsească România pentru totdeauna.
A plecat în Statele Unite ale Americii şi a devenit cetăţean american. Un an mai târziu, comuniştii i-au confiscat toate proprietăţile şi l-au condamnat din nou la moarte în absenţa sa. Auschnitt şi-a continuat afacerile în SUA. A înfiinţat împreună cu fratele lui, Edgar, care a fost de asemenea partener în Titan Nadrag Calan şi subsidiarele acesteia, compania Flexigrip Inc., redenumită apoi Minigrip, care producea fermoare de plastic pentru industria ambalajelor. Max Auschnitt a murit însă în 1959 la New York şi nu s-a bucurat de succesul acesteia.
Minigrip a devenit mai târziu o subsidiară a ITW şi este cunoscută acum drept ITW Zippak. În România, moştenitorii săi au primit despăgubiri de circa 40 milioane de dolari, în acţiuni ale Fondului Proprietatea, precum şi drepturile pentru mai multe imobile.
