BusinessMagazin

Tag: management

  • Un român este unul dintre cei mai puternici manageri din Asia. Are pe mână 4 miliarde de euro

    Călin Drăgan a plecat în Ţara Soarelui răsare în urmă cu trei ani şi a fost promovat de tot atâtea ori. Conduce o afacere de 4 miliarde de euro, cu 8.000 de angajaţi, iar anul acesta a fost desemnat managerul anului de către revista japoneză Toyo Keyzai. au fost luate în calcul nu numai evoluţia profitului şi preţul acţiunilor, ci şi gradul de satisfacţie al clienţilor şi angajaţilor.

    Călin Drăgan este obişnuit cu premiile, ba chiar pe vremea când era CEO al îmbuteliatorului Coca-Cola în România a primit de la Business Magazin premiul pentru cel mai admirat manager din industria bunurilor de larg consum, la prima ediţie a Galei „Cei mai admiraţi CEO din România“, în urmă cu 5 ani. „Ce-am făcut să merit acest premiu?“ a fost prima sa replică, în discuţia informală ce a urmat după festivitate. Criteriile erau, şi se menţin, ca la fiecare ediţie, extrem de simple şi subiective: fusese votat de alţi membri ai mediului de afaceri.

    Premiul pe care l-a obţinut acum de la revista japoneză este deosebit din mai multe puncte de vedere. Călin Drăgan a fost numit la 1 iulie anul trecut representative director, president şi CEO al Coca-Cola East Japan (CCEJ), o companie formată din fuziunea a patru îmbuteliatori din partea de est a Japoniei. Compania este în acest moment cel mai mare îmbuteliator din ţară şi al cincilea la nivel mondial, în funcţie de venituri. Previziunile pentru anul în curs se referă la o cifră de afaceri de aproape 4 miliarde de euro; spre comparaţie, piaţa băuturilor răcoritoare din România este evaluată la 1 miliard de euro. Drăgan este, astfel, cel mai puternic manager român din întreaga lume, aşa cum puncta Business Magazin la numirea sa, în urmă cu un an.

    Revista japoneză Toyo Keyzai, care l-a desemnat pe Călin Drăgan preşedintele anului în mediul de afaceri japonez, a stabilit clasamentul luând în considerare reprezentanţi ai companiilor listate la bursa din Tokio, First Section. Clasamentul a fost stabilit în funcţie de creşterea capitalizării de piaţă a companiei de la momentul numirii până în prezent, dar au contat şi alţi factori. Demn de remarcat este faptul că revista japoneză a luat în considerare evoluţia companiei nu numai în ceea ce priveşte creşterea valorii, ci a acordat importanţă şi gradului de satisfacţie al clienţilor şi angajaţilor. Pentru evaluare au fost folosiţi cinci indici, între care se numără evoluţia acţiunilor la bursă pe parcursul ultimului an, profitabilitatea, rata plecărilor angajaţilor din companie pe parcursul ultimului an, precum şi un indice legat de activităţile de responsabilitate socială. „Clasamentul este bazat pe rezultate şi reprezintă o recunoaştere nu doar personală, ci a întregii echipe de aici, care reuşeşte să transforme un business stagnant deja de câteva decade. Coca-Cola EJ, Co. Ltd. reprezintă un exemplu pentru mediul de afaceri din Japonia, mediu care încearcă să găsească acum modele pentru repornirea motorelor economiei“, spune Drăgan.

    Românul este, la 47 de ani, cel mai tânăr din clasament, „un fapt cu puţine precedente în Japonia, ţară în care este tradiţional acceptat faptul că maturitatea personală şi profesională vine mult mai târziu…“. Toţi ceilalţi reprezentanţi de companii din acelaşi clasament au peste 57 de ani. Totodată, Drăgan este şi singurul străin din acest top, „iar cei care cunosc realitatea mediului de afaceri din Japonia ştiu că acesta este unul extrem de conservator“, adaugă el. „Pentru mine, vestea desemnării ca «President of the Year» a fost o surpriză. Foarte plăcută, de altfel, din mai multe motive“, spune Călin Drăgan pentru Business Magazin, referindu-se deopotrivă la vârsta sa, la faptul că este expat, dar şi la aprecierea legată de evoluţia companiei. Este o confirmare a faptului că „un manager român poate livra rezultate oriunde în lume şi acestea sunt recunoscute. Cred că această nouă recunoaştere nu face decât să confirme, iar, acelaşi lucru“, adaugă Drăgan.

    Toyo Keyzai nu este însă singura revistă japoneză care a scris despre el. Un alt exemplu este o revistă cu un profil similar cu al lui Business Magazin, care are un material intitulat „Reformatorul din România“. „M-a amuzat titlul, care nu este legat de Coca-Cola, ci este mai degrabă conexat de brandingul de ţară“, spune şeful Coca-Cola EJ. „Pentru cei mai mulţi japonezi, România este doar o ţară exotică, ascunsă bine după cortina socialismului. De fapt, este o ţară dinamică şi importantă pentru Coca-Cola în acea regiune a lumii, iar cariera dlui Drăgan s-a dezvoltat în timp ce lucra pentru Coca-Cola Hellenic Botteling Company“, spune revista japoneză editată de Nomura Group, care îi dedică românului mai multe pagini. „La 23 de ani, Călin Drăgan a trăit experienţa unei revoluţii care a schimbat deopotrivă întreaga lume dar şi cursul vieţii sale. Acum, Coca-Cola East Japan trebuie să se schimbe. Este foarte incitant de văzut ce va face Drăgan la Coca-Cola EJ şi dacă poate reforma compania, aşa cum a făcut istoria cu viaţa sa“, conchide revista japoneză.

  • Râsul lui Bezos şi insecta în chihlimbar

    Autorul, Brad Stone, senior writer la Bloomberg Businessweek şi fost reporter la The New York Times şi Newsweek, s-a ocupat de tehnologie şi Silicon Valley timp de 14 ani şi se clasează pe locul 98 în Amazon Author Rank la categoria “cărţi” şi pe poziţia 99 la “cărţi electronice”. Modul imparţial în care magazinul online Amazon a ales să trateze o carte despre magazinul online Amazon spune multe despre modul de a face afaceri al americanilor, despre lejeritatea cu care tratează chestiuni care altora li se par crâncene şi despre încrâncenarea de a urmări un ţel.

    “Jeff Bezos şi epoca Amazon. The everything store” este, nu-i greu de ghicit, o care despre ascensiunea magazinului virtual şi a insului care a gândit magazinul. Este o lecţie de antreprenoriat, care lămureşte pe oricine că banii nu vin uşor şi că miliardarul de astăzi a tras din greu la un moment dat sau altul. Vă va lămuri că nu puteţi avea, din start, reţeta câştigătoare şi că este bine să fii tenace şi să încerci mereu altceva; drumul de la simpla idee de a vinde cărţi pe internet, dezvoltată în actualul gigant comercial, cu peste 90.000 de angajaţi şi vânzări ce depăşesc 60 de miliarde de dolari, nu a fost o cale netedă.

    Dar a fost interesantă, presărată cu momente amuzante, speciale şi cu personaje deosebite. Cum ar fi povestea lui Christopher Smith, care a venit în companie la 23 de ani şi a lucrat pentru Amazon 14 ani. Venea pe bicicletă, la patru şi jumătate dimineaţa, şi pleca după miezul nopţii; în toată perioada primea cărţi de la distribuitori, ambala şi raspundea la mailurile clienţilor. Alergând aşa tot timpul, Smith pur şi simplu a uitat de o maşină pe care o cumpărase; la un moment dat, dintr-un teanc de plicuri stivuite la uşă a aflat de soarta maşinii: primise câteva amenzi de parcare, o înştiinţare că maşina a fost ridicată, o serie de preavize de la firma care ridicase maşina şi, în cele din urmă, informarea că vehiculul fusese vândut la licitaţie. Smith a rămas dator la creditul de maşină, iar bonitatea sa a avut de suferit din cauza incidentului. Mai târziu, omul a spus că se simţea ca o insectă prinsă în chihlimbar – în interior era o activitate frenetică, activitate care nu era vizibilă nimănui din afară.

    Iar poveşti de genul acesta sunt doar începuturile; urmează poveştile despre dezvoltarea, extinderea companiei, luptele cu concurenţa, geneza Kindle sau conflictele cu editurile legate de preţul de 9,99 dolari pentru o carte electronică. Sau despre impactul râsului cu totul special al lui Bezos. Nu o să spun, la fel ca Financial Times sau Goldman Sachs, că “Jeff Bezos şi epoca Amazon” este cea mai bună carte de afaceri a anului 2013, nu am citit tot ce au citit ei, dar pot zice că este o lectură nemaipomenită.

    Brad Stone, “Jeff Bezos şi epoca Amazon. The everything store”, Editura Publica, Bucureşti, 2014

  • Club Business Magazin: Toate drumurile duc în cloud

    DAN POPA, VIRTUALIZATION şI CLOUD LEAD AL MICROSOFT ROMÂNIA: Trăim nişte momente în care veţi observa că IT-ul se va schimba radical. Dacă până acum câtva timp IT-ul era mai puţin important şi totul se baza pe infrastructură on-premise, respectiv deţinerea de către companii a unui data center propriu unde să vadă serverele, acum vom asista la o schimbare extrem de puternică, totul se va duce în zona de cloud.

    Combinaţia perfectă va fi o zonă hibrid care să împlinească necesităţile din zona on-premise cu serviciile din cloud. Există patru mari elemente pe care toţi marii vânzători de IT, precum IBM, Oracle, Microsoft sau HP, marşează: cloud, analytics, mobile şi social. Cloud-ul este aşadar una dintre direcţiile strategice, de care se leagă toată celelalte soluţii oferite. Dacă ne gândim fiecare la ce se întâmplă în compania în care lucrăm, putem observa că volumul de date a explodat faţă de cel din urmă cu cinci ani. Întrebarea pe care o punem este cum stocăm acele date, la ce cost, cât de eficient şi de sigur şi cum translatăm, analizăm, modelăm şi structurăm acest volum de date pentru a aduce un beneficiu propriei noastre companii. Sau, pe scurt, cum transformăm costrurile de stocare în profit imediat pentru companie.

    Până la nivelul anului 2020, 71% din stocarea datelor de către mediul de afaceri se va face în cloud. Până în 2016, 82% din infrastructura de servere va fi deja virtualizată. Dacă ne uităm la piaţa din România, nu suntem departe, ba chiar stăm destul de bine. Este o piaţă de virtualizare de servere care s-a maturizat destul de mult. Adopţia a fost la început greoaie, după care a urmat un boom pe această zonă. Oamenii de IT, dar şi cei de business au înţeles imediat beneficiile virtualizării de servere: reduceri de costuri legate de achiziţii de servere, de management al datelor, de răcirea echipamentelor, de mentenanţă, de curentul pe care îl consumă. Tot până în 2020, circa 45% din bugetele companiilor de IT vor fi cheltuite pe servicii de cloud. Potenţialul este imens, dată fiind ponderea mai mică din prezent cheltuită de companii pe virtualizare. Dacă vorbim de companii de talie mare, cei 45% pot reprezenta zeci sau sute de milioane de dolari.

    Cloud-ul poate părea ceva fancy, iar la nivel de concept pot fi de acord cu acest lucru. Dar cloud-ul este ca un drum cu sens unic, iar loc de întoarcere nu mai este. Mai devreme sau mai târziu acest lucru se va întâmpla. Cred că piaţa din România este una crudă, dar care înţelege bine acest concept. Ne lovim pe piaţa locală cu probleme legate de aspecte juridice, mai ales în industria financiar-bancară, de management al riscului şi legate de legislaţia naţională şi europeană care nu ţin pasul cu rapiditatea cu care tehnologia se dezvoltă. E clar că marile companii la nivel mondial vor implementa mai repede acest concept de cloud, iar apoi îl vor trimite în toate sucursalele din ţările în care activează. Odată adoptate la nivel de headquarter, e clar că vor ajunge la un moment dat şi în Europa de Est şi, inclusiv, în România.

    OVIDIU PISMAC, TECHNOLOGY SOLUTION PROFESSIONAL AL MICROSOFT ROMÂNIA: Virtualizarea este un concept foarte vechi. Cloudul va deveni în câţiva ani ceva obişnuit, deşi în prezent toată lumea spune că nu va fi aşa. Lumea hibridă va apărea în perioada următare. Există exemple de eficienţă în acest sens. Platforma de admitere la liceu a Ministerului Educaţiei de anul trecut din timpul examenelor a fost singura aplicaţie hibridă de cloud care a permis accesul a peste 900.000 de utilizatori unici la acel portal şi a avut peste 24 de milioane de afişări. Este singura aplicaţie care nu a avut probleme în acea perioadă de vară. Asta a însemnat plata unei sume de 3-4.000 de euro către Microsoft. În 2004, când se dorea stocarea datelor  în totalitate la Ministerul Educaţiei, sumele cheltuite depăşeau o sută de mii de euro, iar proiectul a avut destule probleme. Foarte multe dintre companiile din România sunt copilaşi ai unor companii din afara ţării, aşa că cererea serviciilor de cloud va creşte inevitabil în anii care urmează. Până la 80% dintre datele pe care firmele le stochează sunt duplicate şi generează costuri care nu aduc niciun fel de beneficiu.

  • Deutsche Bahn ar putea prelua managementul companiei feroviare din Bulgaria

     Reprezentanţi ai Deutsche Bahn, companie controlată de statul german, au discutat săptămâna aceasta opţiunea cu premierul Plamen Oreşarski.

    Cele două părţi au convenit ca Deutsche Bahn să propună un plan de dezvoltare a BDZ, urmând ca managementul BDZ să fie preluat de compania germană după găsirea unor soluţii, a spus Papazov.

    Operatorul feroviar german ar trebui să propună un plan pentru restructurarea BDZ, inclusiv pentru rezolvarea problemei datoriilor de 700 de milioane de leva (350 de milioane de euro) ale companiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opt scenarii pentru criza globală din 2015

    Bris crede că noua criză poate fi declanşată de opt posibile scenarii:

    1. O bulă speculativă pe piaţa de capital: În ultima perioadă pieţele de apital au avut o evoluţie nerealistă şi în unele cazuri situaţia va degenera. În 2014 analiştii s-au arătat dezamăgiţi, în primul trimestru al anului, aşteptările depăşind câştigurile reale. Pentru a aduce pieţele la un nivel al câştigurilor corelat cu aşteptările investitorilor, acţiunile ar trebui să cadă cu 30 – 35%.

    2. Sistemul bancar din China: o criză severă ar putea apărea din cauza numărului mare de împrumuturi acordate instituţiilor guvernamentale, slab monitorizate şi imune la competiţie. Dacă acest sistem se va prăbuşi, va afecta negativ economia globală.

    3. O criză energetică: în cazul în care SUA, devenită cel mai mare producător mondial de gaze, va începe să exporte, Rusia s-ar putea simţi ameninţată şi ar cauza o dispută geopolitică majoră. Statele Unite vor acţiona pentru a deţine controlul preţurilor energiei şi şi-ar putea extinde influenţa asupra Marii Britanii, Indiei sau Japoniei.
    4. O bulă imobiliară: Brazilia, China, Canada sau Germania ar putea fi afectate de o criză imobiliară, generată de uşurinţa cu care se obţin finanţările şi de modul nesăbuit în care cumpărătorii urcă preţurile, fără a ţine cont de realităţile pieţelor.

    5. Un val de falimente corporatiste: BBB este noul AA. Companiile au devenit din ce în ce mai îndatorate, iar ultima regulă este un rating BBB; în SUA doar trei companii mai au un rating AAA, este vorba de ExxonMobil, Microsoft and Johnson & Johnson. Dacă dobânzile vor creşte cu doar 2%, jumătate din corporaţii vor dispărea.
    6. Războiul şi conflictele internaţionale: Mai peste tot în lume, cu excepţia unor zone din Europa şi a Statelor Unite, tensiunile geopolitice cresc. Evenimente cum a fost criza din Crimeea pot duce la o prăbuşire a pieţelor, chiar fără un conflict armat.

    7. Sărăcia în creştere: sărăcia a crescut în înteaga lume, şi, pe măsură ce săracii vor deveni mai săraci, sunt de aşteptat conflicte sociale. Cruciadele împotriva inegalităţii ar putea avea efecte nebănuite în zone precum inovaţia, ameninţând economia.

    8. Lichidităţile şi hiperinflaţia: cantităţile suplimentare de cash pe care băncile centrale şi corporaţiile le păstrează ar putea vătăma economia. Banca Centrală Europeană se află într-un crec vicios al creditării instituţiilor financiare, iar companii precum Google ar putea “cumpăra” pachetul majoritar de acţiuni al Irlandei, iar Microsoft mai mult de 50% din Singapore, ceea ce este cel puţin imoral, conchide Bris.

  • Întrebările care îţi garantează succesul la un interviu de angajare

    Întrebările care vin una după cealaltă în cadrul unui interviu de angajare pot oferi deseori senzaţia unui interogatoriu. Puţini candidaţi ştiu însă că angajatorii nu sunt singurii care ar trebui să pună întrebări într-o astfel de discuţie. De la un moment dat, ar trebui să abordeze ei înşişi teme legate de aşteptările angajatorului sau de motivaţia şefului lor de a lucra în compania respectivă. Întrebările potrivite pot oferi atât informaţii relevante despre viitorul job, dar pot reprezenta şi un plus faţă de ceilalţi candidaţi.
    Iată câteva dintre cele mai bune întrebări pe care cineva le-ar putea folosi într-un interviu de angajare, potrivit Business Insider:

    1. Cum a evoluat acest post de când a fost creat?
    O descriere a jobului ar trebui să ofere informaţii despre modul în care acesta a evoluat sau daca s-a transformat într-un capăt de linie pentru angajaţi. Dacă intervievatorul spune că poziţia a evoluat şi în alte direcţii, în afară de scopul în care a fost creată, aceasta înseamnă că există oportunităţi de creştere în cadrul companiei.

    2. Ce au făcut alţi angajaţi pentru a reuşi în cadrul acestui post?
    Veţi afla astfel detalii despre modul în care organizaţia în care vreţi să lucraţi măsoară performanţa şi dacă aveţi abilităţile necesare pentru a atinge ţintele impuse de companie.
    Aţi putea auzi un răspuns care să sublinieze plusurile şi minusurile predecesorului – un indicator bun pentru cultura organizaţională a companiei. Lucrurile pe care o persoană le-a făcut pentru a avea succes tind să coincidă cu aspiraţiile organizaţiei.

    3. Ce vă place cel mai mult în munca din cadrul acestei companii?
    Viitorul şef ar putea dezvălui astfel care sunt valorile pe  care le apreciază cel mai mult şi care au fost paşii ce l-au condus spre succes în cadrul companiei.
    Intervievatorul ar putea să descrie aici orice, de la beneficii, la bonusuri de sfârşit de an. Dacă pare că angajatorul se străduieşte să găsească motivele pentru care îi place să lucreze în cadrul companiei, este cazul să o evitaţi.

    4. Care este prioritatea numărul unu pentru persoana care va ocupa această funcţie în următoarele trei luni?
    Fără aşteptări clare din partea companiei, nu veţi şti ce aveţi de făcut sau cum să construiţi o primă impresie potrivită în primele câteva zile după angajare. S-ar putea să vi se spună că aveţi de îndeplinit 15 task-uri şi nu trei sau două.

    5. Care sunt calităţile managerilor de succes din cadrul companiei?
    Dacă interviul are ca scop obţinerii unei poziţii manageriale, trebuie să aflaţi care sunt abilităţile şi competenţele căutate de companie pentru un lider. S-ar putea să primiţi un răspuns precum „Cei mai muli manageri din organizaţia noastră sunt gânditori independenţi, sunt profesori buni, complet aliniaţi cu direcţia în care merge compania.”, scriu experţii citaţi de Business Insider.

    6. Dacă mi-aţi oferi acest post, îmi puteţi spune câteva exemple legate de modul în care voi colabora cu managerul?
    Un angajat din entry-level ar trebui să fie interesat de modul în care va lucra cu managementul pentru a-şi putea demonstra astfel abilităţile şi de a avansa. Există o diferenţă între a prelua comenzi şi a lucra în mod activ cu un superior.
    Angajatorul ar putea oferi câteva exemple ca răspuns la această întrebare sau ar putea să nu vă explice deloc cum veţi interacţiona cu managementul companiei, situaţie
    care ar trebui să vă pună pe gânduri.

    7. Care sunt provocările cu care se va confrunta cel care va ocupa acest post?
    Vă datoraţi vouă înşivă să ştiţi cu ce vă confruntaţi. Provocările sunt evident diferite în cazul entry-levelului faţă de management.

    8. Aveţi ezitări legate de calificarea mea?
    O întrebare de acest tip lasă impresia angajatorului că sunteţi suficient de siguri pe abilităţile voastre pentru a putea discuta şi vulnerabilităţi. Oferă de asemenea senzaţia de încredere şi abilitatea de a fi antrenat, spune John Kador, autorul cărţii „301 Best Questions to Ask on Your Interview”.

  • Olga Melihov a fost numită business development manager al BNP Paribas Real Estate pentru România

    Olga Melihov are peste 10 ani de experienţă pe piaţa imobiliară comercială. înainte de a se alătura BNP Paribas Real Estate, a lucrat pentru Mayland Real Estate în Polonia şi România, fiind responsabilă de activităţile de dezvoltare, marketing şi comunicare. Ea a lucrat şi pentru Seracom International Group, având sarcina de a înfiinţa sucursala din Rusia şi de a asigura managementul şi controlul tuturor activităţilor sucursalei.

    Olga Melihov a absolvit Universitatea de Stat din Bucureşti şi este absolventă a programului post-universitar Real Estate Professional Executive Programme organizat de Facultatea de Economie şi Management Solvay Bruxelles şi Consiliul Polonez al Centrelor Comerciale. Românca vorbeşte engleză, rusă şi franceză.

    ”Crearea unei sucursale puternice a BNP Paribas Real Estate în România, conectată şi integrată în reţeaua noastră din Europa Centrală şi de Est reprezintă unul dintre punctele cheie ale strategiei BNP Paribas Real Estate în această regiune a Europei”, a declarat Patrick Delcol, CEO BNP Paribas Real Estate pentru Regiunea Europei Centrale şi de Est.

    BNP Paribas Real Estate, unul dintre cei mai importanţi furnizori internaţionali din domeniul imobiliar, oferă servicii care acoperă întregul ciclu de viaţă al proprietăţilor imobiliare: dezvoltarea proprietăţii, tranzacţie, consultanţă, evaluare, managementul proprietăţii şi managementul investiţiilor.

    BNP Paribas Real Estate este prezent în 38 de ţări, cu aproximativ 180 de birouri şi 3.700 de angajaţi (17 deţinute în totalitate şi 21 operate în reţeaua alianţei din care face parte, care reprezintă peste 3.000 de angajaţi). BNP Paribas Real Estate este o filială a BNP Paribas.

     

  • Albalact l-a numit pe Stephane Batoux director general al companiei

    ”Albalact a crescut mult în ultimii ani, a ajuns cea mai mare companie românească de lactate şi astăzi este lider pe segmente importante din industrie. Strategia companiei vizează în continuare creşterea. Tocmai am încheiat investiţii noi şi am extins capacităţile de producţie, am inovat portofoliul şi am adus produse unice în piaţă, iar alte proiecte mari sunt în pregătire. Albalact intră într-o noua etapă de dezvoltare, una decisivă, iar pentru a susţine această etapă avem nevoie de un management bine structurat şi vizionar. |ntotdeauna am căutat să construim strategia companiei cu oameni buni, care ştiu nu doar unde să caute oportunităţile de creştere, dar şi să vadă perspectiva”, declară Raul Ciurtin, preşedintele Albalact.

    Stephane Batoux se află la conducerea companiei Albalact, în timp ce Raul Ciurtin rămâne preşedintele consiliului de administraţie al companiei.

    “Sunt extrem de fericit să mă alătur uneia dintre cele mai dinamice companii de pe piaţa românească a lactatelor din ultimii cinci ani, o companie care şi-a dovedit abilitatea de a fi câştigătoare cu îmbunătăţirea profitabilităţii”, spune Stephane Batoux, noul director general Albalact.

    Stephane Batoux vine la Albalact după un mandat de doi ani în poziţia de director general la Coca-Cola HBC România. Anterior acestei funcţii, Stephane Batoux a condus timp de trei ani afacerile companiei Danone România, tot în funcţia de director general.

    Noul director general Albalact are 49 de ani şi titlul MBA obţinut la înalta şcoală de Comerţ (École Superieure de Commerce) din Bordeaux, Franţa. Stephane Batoux este tatăl a trei fete.

    Albalact, cel mai mare producător de lactate cu capital majoritar românesc, a urcat anul acesta pe locul 2 în topul producătorilor din industria românească de lactate. Compania a raportat anul trecut o cifră de afaceri de peste 423 milioane de lei, în creştere cu 23%, şi a obţinut un profit de 8,4 milioane de lei, cu 14% mai mare decât profitul din anul precedent.

    Albalact a dezvoltat recent brand-ul Zuzu cu o nouă identitate vizuală, dar şi cu ambalaje şi produse noi. Compania a lansat în premieră pentru România primul lapte la bidon de plastic cu mâner sub brand-ul Zuzu – un ambalaj pentru familii şi pentru consumatorii de volum, foarte popular pe piaţa americană a laptelui. Compania a introdus în portofoliul său si laptele în PET sub brand-ul omonim De Albalact, un brand de tradiţie care a căpătat de asemenea o nouă identitate vizuală. Pentru noile ambalaje, compania a adus în fabrică unul dintre cele mai moderne echipamente de ambalare a laptelui în recipiente de plastic.

    Pentru proiectele lansate anul acesta, dar şi pentru cele viitoare, Albalact a investit aproximativ 8 milioane de euro în modernizarea şi extinderea capacităţii de producţie a fabricii de la Oiejdea, din judeţul Alba. Investiţiile au fost gândite să susţină creşterea companiei în următorii ani şi să-i consolideze poziţia pe mai multe segmente de piaţă.

    Albalact este lider cu brand-ul Zuzu pe segmentul laptelui pasteurizat, dar este lider cu Zuzu şi în total piaţă de lapte (lapte UHT şi lapte pasteurizat). Albalact este de asemenea lider de piaţă pe segmentul untului de masă şi pe segmentul smântână, cu brand-ul omonim De Albalact. Extinderea în categoria iaurt cu portofoliul Zuzu a adus compania între primii trei producători de iaurt din ţară, iar cu brand-ul Rarăul şi portofoliul său de brânză proaspătă de vaci, lansat acum doi ani, compania a urcat pe locul 2 în această categorie.

    Albalact – Alba Iulia este cea mai mare companie cu capital majoritar românesc din industrie. înfiinţată în 1971 şi transformată în societate comercială pe acţiuni în 1990, Albalact a fost privatizată în 1999. Compania Albalact are peste 800 de angajaţi şi peste 6000 de acţionari şi este listată la categoria Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti. Albalact deţine şi 99,01% din pachetul de acţiuni al societăţii Rarăul Câmpulung Moldovenesc. Albalact comercializează produse proaspete pasteurizate şi UHT sub brand-urile sale Fulga, Zuzu, Fruzu, Rarăul, De Albalact şi Poiana Florilor.

  • Cum ajung femeile în vârful companiilor de IT din lume. Povestea lui Carmen Sebe

    “Industria IT prin natura sa este şi mai săracă în femei decât altele. Nu pot să spun că România stă mai prost la capitolul femei în poziţii de conducere decât alte ţări. În Silicon Valley, de cele mai multe ori sunt singură la masă cu bărbaţi şi la fel se întâmplă şi în Anglia. Şi totuşi vorbim despre ţări care sunt deschise şi chiar preocupate de egalitate în câmpul muncii, care chiar au iniţiative în această direcţie“, spune Carmen Sebe, COO al Avangate, un furnizor de soluţii şi servicii pentru distribuţia electronică de software înfiinţat în urmă cu zece ani de antreprenorul Radu Georgescu.

    De numele celui din urmă sunt legate numeroase businessuri şi exituri aferente, precum RAV (antivirus vândut către Microsoft) şi GeCad ePayment (vândut către grupul sud-african de media Naspers). Avangate a fost şi ea vândută în toamna anului trecut către fondul de investiţii din Silicon Valley Francisco Partners, motiv pentru care şi sediul central al firmei este acum în cel mai puternic pol IT din lume. În spatele acestor tranzacţii însă a stat şi Carmen Sebe, care a făcut parte din echipa de negociere, dar care a avut şi un plan bun.

    Carmen Sebe povesteşte, amintindu-şi de începutul carierei, că la scurt timp după primul job şi-a dat seama că trebuie să se pregătească pentru o poziţie de management. Ea precizează că nu toate femeile îşi propun astfel de ţinte profesionale şi că, în mare parte, interesul lor scăzut pentru un rol de manager a generat şi deficitul de femei în poziţii de conducere. Este drept că nici societatea nu le ajută să îşi dorească să ajungă în astfel de poziţii, că fetelor nu li se spune că atunci când vor creşte trebuie să ajungă să conducă Google sau Yahoo, ci că ar fi bine să înveţe bine, să aibă un loc de muncă sigur şi să îşi întemeieze o familie, iar oricât de corecte ar fi procesele de recrutare sau de promovare ale companiilor problema nu se rezolvă.

    Astfel că, adaugă Carmen Sebe, femeile au două variante – fie renunţă la ideea de carieră în top management pentru că nu pot performa dacă nu reuşesc să „jongleze“ cu jobul de mamă şi cu cel de soţie, fie aşteaptă până copiii cresc şi devin independenţi pentru a-şi canaliza toată energia asupra rolului pe care şi-l doresc. Angajatorii însă ar putea să promoveze mai mult ideea de co-management (compania este condusă jumătate din program de un manager, iar cealaltă jumătate revine celui de-al doilea).

    Sunt studii care arată că jumătate dintre angajaţii din România nu cred că femeile sunt setate genetic să conducă o echipă sau o companie. Este o statistică ce oglindeşte perfect un clişeu vechi de când lumea – femeile se axează prea mult pe latura umană a angajaţilor, tind să spună „stop joc“ în situaţii limită şi nici nu au un simţ acut al rezultatelor, al banilor şi al profitului. De partea cealaltă, bărbaţii sunt mai interesaţi de rezultate şi mai puţin de modul cum ajung să facă bani şi simt cu uşurinţă oportunităţile de business. Indiferent la ce colţ al lumii ne uităm, piaţa muncii arată cam la fel.

    Femeile lucrează în domenii precum comunicare, publicitate, resurse umane sau marketing, iar joburile mai tehnice sunt ocupate în cea mai mare parte de bărbaţi. La nivel de management, în industrii unde matematica şi codarea fac legea, femeile par a fi o raritate. În Europa, spre exemplu, doar 30 din 1.000 de femei au absolvit facultăţi cu profil IT şi, ulterior, numai patru au ajuns să lucreze în domeniu, potrivit unui studiu realizat de Comisia Europeană.

    „Mi s-a întâmplat de cateva ori să fiu confundată cu «secretara şefului», iar la evenimente organizate în alte ţări oamenii să presupună că eu mă ocup cu marketingul, doar ce altceva aş putea face fiind soţia CEO-ului unei firme de software? Prin urmare, cred este o problemă de mentalitate şi mulţi oameni se grăbesc să-i încadreze pe ceilalţi în stereotipuri“, povesteşte Simona Lăpuşan, cofondator al producătorului local de aplicaţii online Zitec, o companie care în unsprezece ani de la înfiinţare a ajuns la aproape 100 de angajaţi şi la afaceri de peste 2 milioane de euro anul trecut. Simona Lăpuşan aminteşte şi de un alt stereotip: „În general, se crede că femeile nu investesc atât de mult în companie precum o fac bărbaţii, pentru că încă se pune mai mult accent pe timpul de lucru decât pe rezultate“.

  • Cartea care m-a făcut invidios

    Lumea presei economice din ultimele două decenii este mică şi, într-un fel sau altul, toată lumea a lucrat cu sau a cunoscut pe toată lumea. Aşa că, înainte de orice laudă, trebuie să spun că Mona a condus Business Magazin o perioadă bună de vreme, iar pe Andreea Roşca o cunosc şi i-am respectat şi îi respect munca de jurnalist.

    Înapoi la carte, care, pentru cine nu ştie, prezintă şpte istorii antreprenoriale: este vorba de Dragoş Petrescu (City Grill, Carul cu Bere); Mihai Marcu (MedLife); Vasile Armenean (Betty Ice); Dragoş şi Adrian Pavăl (Dedeman); Adrian Mihai, Felix Pătrăşcanu şi Neculai Mihai (Fan Courier); Dan Şucu (Mobexpert); Florin şi Măriuca Talpeş (Bitdefender şi Softwin). Spuneam că m-a facut invidios pentru că: unu, cartea este scrisă bine. într-un stil alert, modern, direct, lipsit de inhibiţii şi de şabloane, o să vă prindă negreşit. Ba, la un moment dat, s-ar putea să vă întrebaţi, aşa, ca mine, cum de nu aţi aflat, atâta amar de vreme, de unele amănunte care dau culoare cărţii – de şedinţele de familie ale lui Dragoş Petrescu, de exemplu.

    Doi la mână, cred că antreprenoriatul românesc avea nevoie de o astfel de carte, pentru că doar cu Marius Ghenea nu se face primăvară. Ba chiar vine la momentul potrivit, când antreprenoriatul local este atacat atât din exterior, pe căi fiscal-birocratice, cât şi din interior, dat fiind numărul de figuri de carton care s-au prăbuşit sau se prăbuşesc. Aşa că ajungem la punctul trei, cel mai important: “Cei care schimbă jocul” demonstrează că se poate. Că se pot construi şi impune modele reale, care să inspire şi să formeze.

    Titus Leber, un regizor austriac care face filme bazate pe opere muzicale clasice, vorbea la un moment dat, într-un text despre Berlioz şi Marcel Duchamp, despre magia posterului. “Femeia de hârtie se născuse: ieftină, obiect de plăcere inofensivă, domină astăzi lumea noastră vizuală şi mass-medială. Nu visăm noi oare la posesia acestor frumoase, la nuditatea lor fără probleme, care devine, tocmai datorită intangibilităţii sale, sursa fantasmelor autodestructive, a atâtor frustraţii şi agresivităţi?”.

    Veţi regăsi frustraţiile şi agresivităţile lui Leber în modul în care partea activă a vulgului reacţionează la orice tentativă de a impune un exemplu antreprenorial, într-o naţie care preferă de cele mai multe ori să se lase măcinată de neputinţe şi fatalism. Ce lipseşte majorităţii clasei avute din România sunt posterele, reprezentări care să pară reale, tangibile, să excite, să impună, să işte aspiraţii. Asta dacă vrem capitalism adevărat. “Cei care schimbă jocul” este o astfel de întreprindere. Sunt invidios!

    Mona Dîrţu, Andreea Roşca – “Cei care schimbă jocul”, Editura Publica, Bucureşti, 2014