Tag: coronavirus

  • Şcolile rămân închise până după Paşte, în contextul instituirii stării de urgenţă

    Şcolile rămân închise în perioada stării de urgenţă, respectiv până după Paşte, au afirmat surse guvernamentale pentru MEDIAFAX. 

    Iniţial, şcolile au fost suspendate până pe 22 martie, iar cursurile universitare până la finalul lunii. În contextul instituirii stării de urgenţă, unităţile de învăţământ vor rămâne închise, au afirmat surse guvernamentale pentru MEDIAFAX.

    Paştele ortodox în România are loc pe 19 aprilie. Potrivit OUG 1/1999, starea de urgenţă se poate impune pe o perioadă de cel mult 30 de zile.

    Klaus Iohannis a anunţat că decretează stare de urgenţă în România, începând de luni, în contextul crizei generate de coronavirus. Numărul cazurilor în ţară a ajuns la 139.

  • Firea: Spitatul Victor Babeş e pregătit să asigure încă 340 de paturi pentru pacienţii cu Covid-19

    Spitalul de boli infecţioase Victor Babeş va aloca, dacă situaţia o va impune, încă 340 de paturi pentru pacienţii cu coronavirus, a anunţat pe Facebook, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

    „Spitalul de boli infecţioase şi tropicale Victor Babeş, administrat de Primaria Capitalei, prin ASSMB, este pregătit să asigure, dacă situaţia o va impune, încă 340 de paturi pentru pacienţii bolnavi de coronavirus, pe lângă cele 60 deja alocate, dintre care 30 sunt ocupate cu bolnavi de COVID 19. Printre primele măsuri pe care le-am luat pentru asigurarea condiţiilor de asistenta medicala pentru pacientii depistaţi pozitiv pentru Covid-19 a fost inclusă şi alocarea unui corp special de clădire cu 60 de locuri. Este vorba despre Pavilionul B4, complet dotat şi modernizat anul trecut”, a scris pe Facebook, Gabriela Firea.

    Primarul general al Capitalei subliniază că medicii de la Victor Babeş lucrează nonstop pentru victimele noului virus Covid-19. Totodată, Firea anunţă că echipele medicale se vor autoizola ulterior, prin rotaţie, într-un centru de carantină pus la dispoziţie de Primăria Capitalei.

    „Această iniţiativă respectă recomandările epidemiologice de limitare a contactului personalului medical care tratează pacienţii cu Covid 19 cu familiile lor, dar şi cu alte persoane. Astfel, aceşti oameni depun un efort uriaş şi se sacrifică pentru a-i proteja atât pe cei din jur, cât şi propriile familii! Aş dori sa le mulţumim cu toţii tuturor celor care m luptă în linia întâi pentru rezolvarea acestei crize in sanatate şi să nu uităm că trebuie şi noi să fim responsabili, să respectăm cu stricteţe regulile de igiena, astfel încât eforturile şi sacrificiile acestor oameni să nu fie în van!”, se mai arată în postarea Gabrielei Firea.

    Klaus Iohannis a decretat stare de urgenţă în România, începând de luni. Numărul de cazurile cu coronavirus în ţară a depăşit 130.

  • Cine este doctorul Tedros, omul care conduce Organizaţia Mondială a Sănătăţii?

    Poziţia de şef al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) este extrem de complicată, în condiţiile în care întreaga planetă se agaţă de fiecare cuvânt pe care îl rosteşti. Este o adevărată provocare să susţii conferinţe de presă în aproape fiecare zi, detaliind de fiecare dată numărul tot mai mare de infecţii cu noul coronavirus.

    Etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus, primul şef african al OMS, a obţinut funcţia pe care o deţine în prezent în urmă cu doi ani, perioadă în care promitea să aducă reforme şi să combată boli precum malaria, HIV/SIDA, rujeola şi pneumonia la copii, scrie BBC.

    Cu toate că OMS, din care fac parte 194 de ţări, lucrează constant asupra soluţionării problemelor în cauză, timpul doctorului Tedros a fost ocupat mai întâi de Ebola în Republica Democrată Congo şi acum de COVID-19.

    Ambele au fost declarate urgenţe internaţionale, ceea ce implică monitorizare 24 din 24, personal medical, echipamente medicale, medicamente, discuţii zilnice cu ţările afectate şi ţările ce pot fi afectate şi, bineînţeles, un flux solid de informaţii fiabile.

    La prima conferinţă de presă din postura de director general al OMS, jurnaliştii din Geneva, unde este sediul organizaţiei, au fost surprinşi de personalitatea lui Tedros. Zâmbitor, prefera să vorbească cu jurnaliştii într-o manieră relaxată, având o voce înceată care îl făcea dificil de urmărit.

    Înainte să devină şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros a urcat în rândurile guvernului din Etiopia, devenind ministrul sănătăţii şi, apoi, ministru al afacerilor externe.

    Doctorul Tedros s-a născut în 1965 în Asmara, oraş care ulterior a devenit capitala statului Eritreea în 1991, şi a crescut în regiunea de nord a Etiopiei.

    Una dintre experienţele care i-au schimbat viaţa a fost decesul fratelui său mai mic, care a murit la patru ani de rujeolă.

    „Nu am acceptat asta; Nici acum nu pot s-o accept. Este nedrept ca un copil să moară din cauza unei boli care poate fi evitată doar pentru că s-a născut în partea greşită a lumii. Toate drumurile conduc la servicii medicale universale. Şi nu mă voi odihni până nu ne vom atinge ţelul”, a declarat după ce a fost ales director general al OMS.

    În tinereţe, doctorul Tedros a fost membru al Frontului de Eliberare a Poporului Tigray, mişcarea care l-a înlăturat de la putere pe dictatorul marxist Mengistu Haile Meriam în 1991.  

    După ce a devenit membru al guvernului în 2005, a abordat un comportament mult mai abordabil în comparaţie cu foştii săi camarazi din Frontul de Eliberare.

    Tedros a câştigat popularitate în urma unor reforme ale sectorului sănătăţii care au îmbunătăţit accesul la îngrijiri medicale în Etiopia, al doilea cel mai populat stat african după Nigeria. Totuşi, în acea perioadă, ministerul pe care îl conducea era cunoscut pentru faptul că descuraja jurnaliştii să scrie despre posibilele cazuri de holeră din ţară.

    Antonio Guterres, secretarul general al ONU şi Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS

    În timpul campaniei care a dus la câştigarea funcţiei de director general al OMS, suporterii lui Tedros au respins acuzaţiile conform cărora ar fi acoperit epidemiile de holeră.

    Doctorul a călătorit de multe ori în R.D. Congo în timpul epidemiei de holeră, unde a ţinut discuţii cu liderii guvernului. De asemenea, a vizitat Beijingul imediat după ce epidemia de coronavirus a început să facă victime.

    În prezent, strategia sa a vizat mai degrabă convingerea statului chinez de a fi mai transparent şi cooperarea la nivel internaţional, fiind criticat pentru faptul că a lăudat măsurile luate de autorităţile chineze.

    Comentariile conform cărora „China ne-a câştigat timp” şi „a setat un nou standard pentru controlul epidemiilor” se bat cap în cap cu faptul că autorităţile chineze au arestat mai mulţi oameni care răspândeau informaţii despre coronavirus în perioada în care epidemia abia începuse.

    Cu toate că declaraţiile doctorului sunt mai degrabă politice, eforturile sale par să fie întreprinse în ideea conform căreia guvernele autoritare şi netransparente ar trebui să coopereze cu OMS pentru a rezolva situaţia actuală.

    Într-una din cele mai controversate mişcări ale sale la cârma OMS, Tedros l-a propus la scurt timp după obţinerea funcţiei pe Robert Mugabe, dictatorul care a condus statul Zimbabwe timp de treizeci de ani, în funcţia de „ambasador al bunăvoinţei”. Tedros şi-a retras propunerea câteva zile mai târziu.

    Acum, în mijlocul răspândirii constante a unui virus cu totul nou, judecata lui Tedros este pusă din nou la îndoială. Taberele care îl critică spun că măsurile luate de OMS sunt ori prea slabe, ori mult prea exagerate.

    Margaret Chan, fost director general al OMS, a sfătuit în 2010 membrii organizaţiei să investească milioane în medicamente pentru gripa porcină când nu era absolut necesar. Ulterior, Chan a reacţionat mult prea încet la epidemia de Ebola din Africa de Vest care a omorât 11.000 de oameni.

    În fiecare zi când susţine o conferinţă de presă, fiecare cuvânt al doctorului Tedros apare în ziarele de pe întreg teritoriul planetei. Iar în ciuda presiunii, oferă frecvent răspunsuri tăcute şi prietenoase.

    Sfârşitul fiecărei conferinţe de presă este merei acelaşi: o strângere de documente, un zâmbet şi un „ne vedem mâine”.

     

  • AVERTISMENT înfricoşător al medicilor din Hong Kong: Persoanele care se vindecă de coronavirus pot rămâne cu o afecţiune foarte gravă

    Persoanele care se refac după ce au fost bolnave de COVID-19 pot pierde 20-30% din funcţia pulmonară şi avea dificultăţi atunci când merg mai repede, potrivit unor medici din Hong Kong. 

    „Gâfâie când merg un pic mai repede. Unii pacienţi pot înregistra o scădere de 20-30% a funcţiei pulmonare”, a declarat doctorul Owen Tsang Tak-yin, citat de South China Morning Post.

    Dintre cele peste 137.000 de persoane infectate la nivel mondial, aproape 70.000 şi-au revenit.

    Efectele pe care le are virusul asupra plămânilor au fost observate de medici din Hong Kong. Aceştia au constatat că la fiecare 12 persoane externate după ce au fost bolnave de COVID-19, două-trei aveau redusă funcţia pulmonară.

    Totuşi, este prea devreme pentru a vorbi despre efectele pe termen mediu şi lung ale bolii, spun doctorii.

    Boala afectează în special persoanele vârstnice. De aceea Italia, o ţară cu o populaţie îmbătrânită, este afectată atât de puternic de epidemie.

    „Dintre cei infectaţi, majoritatea îşi vor reveni”, a declarat directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

     

  • Preşedintele Braziliei este infectat cu COVID-19

    Jair Bolsonaro, preşedintele Braziliei, a fost testat pozitiv la infecţia cu COVID-19, el fiind primul şef de stat în această situaţie, conform CBS News.

    Nimic nu e sigur în afară de moarte şi taxe, spune un celebru motto american. Pe lista lucrurilor de care nu poţi să scapi poţi să adaugi acum şi coronavirusul. Pentru că Jair Bolsonaro, preşedintele Braziliei, a fost testat pozitiv la infecţia cu COVID-19. Bolsonaro este primul şef de stat în această situaţie.

    Rezultatul testului a venit după ce şi secretarul de presă al preşedintelui brazilian s-a îmbolnăvit. Fabio Wajngarten a fost testat pozitiv în urma unei călătorii în Statele Unite, acolo unde a făcut parte din delegaţia lui Bolsonaro, primită de Trump la reşedinţa lui din Mar-a-Lago.

    Deşi ambii au fost în apropierea lui Wajngarten, atât Donald Trump cât şi vicepreşedintele Mike Pence au refuzat să fie testaţi pentru coronavirus.

  • Ce se întâmplă dacă liderul unei mari puteri se îmbolnăveşte de coronavirus

    Te-ai întrebat în ultima vreme ce s-ar întâmpla dacă Donald Trump, Boris Johnson sau liderul unei alte mari ţări s-ar îmbolnăvi de coronavirus? Răspunsul simplu e că există un plan de rezervă. Răspunsul mai complicat este că efectele pot însemna haos sau război civil.

    Ann Keller, professor de politică la Universitatea din California, spune că, în democraţiile stabile, există o succesiune stabilită la putere, pentru cazul în care liderul nu poate conduce.

    “În democraţiile stabile, în cazul în care un şef al statului moare în funcţie, există modele clare de tranziţie, astfel încât să nu existe un vid de conducere la vârf”, a spus Keller pentru Business Insider.

    În Statele Unite, de exemplu, vicepreşedintele Mike Pence este următorul la comandă după Trump, urmat de şefa Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi. În Canada, puterea ar putea trece la adjunctul premierului, Chrystia Freeland. Un scenariu perfect posibil acum, pentru că soţia premierului a fost infectată cu COVID-19, iar Justin Trudeau însuşi e în autoizolare.

    Tranziţia puterii este mai puţin transparentă în societăţile nedemocratice, ceea ce face dificilă prezicerea ce s-ar întâmpla dacă un lider din altă parte a lumii s-ar îmbolnăvi. „În autocraţii, o moarte semnalează o lovitură de stat sau un război civil”, a explicat Eugene Bardach, profesor emerit la Şcoala de Politici Publice din cadrul Universităţii din California.

    Atât Donald Trump cât şi Boris Johnson au stat în ultimele zile în apropierea unor oameni care ulterior au fost testaţi pozitiv la coronavirus. Ambii lideri au refuzat să fie testaţi.

     

  • Tomac: După criza epidemiologică, vine recesiunea. Jocul politic trebuia încheiat

    Preşedintele PMP, Eugen Tomac, spune că după criza epidemiologică va veni recesiunea, iar economia va fi „lovită foarte dur”, subliniind că „jocul politic trebuia încheiat”, făcând referire la faptul că Florin Cîţu şi-a depus mandatul pentru funcţia de premier.

    „Opriţi criza, lăsaţi jocurile, că vor arunca oamenii cu pietre în noi pe străzi. Este prea mult. Am ratat anul 2019 şi, în mod cert, suntem aproape să-l transformăm în unul dezastruos şi pe cel în curs. După criza epidemiologică, vine recesiunea. Economia va fi lovită dur, foarte dur. Jocul politic trebuia încheiat. Nu există nicio scuză că s-a ajuns aici. Toate vocile raţionale din societate au strigat fără să fie auzite. Joaca de-a ţara a ajuns prea departe”, a scris, vineri, Eugen Tomac, pe Facebook.

    Liderul PMP mai spune că după „aceste mişcări politice improvizate”, preşedintele Klaus Iohannis are obligaţia politică de a numi un premier din afara PNL, „pentru a aşeza la Palatul Victoria un guvern stabil, susţinut de majoritatea partidelor parlamentare în mod asumat, nu doar formal, nu doar printr-o aşezare forţată de împrejurări”.

    „România are nevoie în aceste zile de oameni de stat în toate poziţiile importante, nu de politicieni care nu se pot ridica deasupra vremurilor dure pe care le trăim. Starea de urgenţă nu este un moft politic, ne-o impune realitatea acestor zile. Viitorul cabinet trebuie să servească interesele naţiunii ca în vreme de război. Acest virus este mai periculos decât Armata Roşie. De aceea, este esenţial să dăm ţării un guvern nou foarte bun şi credibil”, a mai scris liderul politic.

    Florin Cîţu şi-a depus mandatul de premier desemnat cu câteva minute înainte începerii plenului reunit al Parlamentului pentru învestirea Guvernului. El spune că a făcut acest lucru pentru că a „refuzat categoric” compromisul de fi votat de PSD, ALDE şi Pro România.

  • Cum „se apără” bogaţii planetei de pandemia de coronavirus: avioane private, buncăre speciale

    Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a decretat că epidemia de coronavirus a escaladat şi a ajuns la nivelul de pandemie. Anunţul a creat panică şi îngrijorare nu doar pentru cetăţenii obişnuiţi, ci şi pentru bogaţii lumii.Potrivit The Guardian, cei mai bogaţi oameni ai planetei se pregătesc de ce e mai rău, dar în stilul propriu. Nu iau cu asalt supermarket-urile şi farmaciile, ci se autoizolează în case vacanţă pe insule sau în buncăre speciale.

    În ultima perioadă s-au înregistrast cereri masive pentru închirierea de chartere şi personal medical specializat. Clinicile private au primit numeroase cereri din partea oamenilor cu bani pentru teste speciale care să depisteze coronavirusul.

    ”Am primit numeroase cereri din partea unor oameni foarte bogaţi care ne-au întrebat cât trebuie să plătească pentru teste private pentru coronavirus. Din păcate, nu am putut să facem nimic pentru că autorităţile au spus că toate teste trebuie făcute centralizat”, a declarat pentru The Guardian Mark Ali, directorul executiv al unei clinici private din Londra.

    Acesta a mai spus că o parte dintre clienţii săi au cerut să primească vaccin împotriva coronavirusului, deşi comunitatea medicală internaţională crede că abia peste un an va fi gata un tratament. În loc de vaccin, clienţii clinicii au primit perfuzii şi vitamine cu minerale pentru a le întări sistemul imunitar.

     

  • Măsură fără precedent: PSD propune suspendarea plăţii ratelor bancare, dacă epidemia trece în etapa a treia

    PSD propune un plan de măsuri sociale şi economice pentru limitarea efectelor epidemiei de coronavirus. Printre acestea se numără suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii, scutiri la plata unor contribuţii pentru unii angajaţi şi suspendarea plăţii ratelor bancare.

    Potrivit unui mesaj postat miercuri seara pe Facebook de preşedintele interimar la PSD; Marcel Ciolacu, partidul propune un program de măsuri sociale şi economice pentru limitarea efectelor epidemiei de coronavirus.

    Prima dintre acestea vizează realocarea din bugetul de stat a unei prime tranşe de 10 miliarde de lei pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii, în vederea achiziţionării de medicamente, materiale sanitare şi echipamente medicale.

    O altă propunere a PSD prevede asigurarea gratuită de către Ministerul Sănătăţii a medicamentelor, materialelor sanitare şi echipamentelor medicale pentru prevenirea coronavirus, prin intermediul medicilor de familie.

    Social-democraţii mai cer o schemă de ajutor de stat de 300 de milioane de lei pentru sprijinirea companiilor strategice naţionale CFR şi TAROM şi scutirea de la plata contribuţiilor (CAS şi CASS) pentru o perioadă de 3 luni pentru angajaţii companiilor care activează în domeniile turismului, transportului şi divertismentului. Acestea ar urma să fie suportate de către stat.

    De asemenea, pentru persoanele aflate în izolare sau carantină, PSD solicită asigurarea plăţii facturilor pentru utilităţi şi suspendarea pentru 3 luni a plăţii ratelor bancare. De asemenea, se vor suplimenta bugetele primăriilor prin transfer de la bugetul de stat pentru a asigura un coş minim de alimente celor aflaţi în izolare la domiciliu.

    „În situaţia în care epidemia de coronavirus ajunge în etapa a treia (peste 2000 de cazuri confirmate) se va suspenda, pentru 3 luni, plata ratelor bancare pentru populaţie”, mai scrie Marcel Ciolacu pe reţeaua de socilizare.

    O altă propunere vizează scutirea de la plata contribuţiilor şi a impozitului pe venit pentru angajaţii IMM-urilor din sectoarele puternic afectate de coronavirus.

    Social-democraţii solicită Guvernului să elaboreze un plan privind stocurile de hrană pentru populaţie, prin protocoale cu furnizorii, distribuitorii şi retailerii de alimente.

    „Românii din ţară, precum şi cei din Diaspora care s-au întors acasă şi care nu beneficiază de o asigurare de sănătate în ţară vor avea parte de tratament gratuit în cazul infectării cu coronavirus”, este o altă propunere a PSD.

  • Ghid de supravieţuire/ Tot ce trebuie să ştii dacă ai luat coronavirus

    Numărul cazurilor de infecţie cu noul tip de coronavirus creşte de la o oră la alta în România.  Boala e gravă doar în contextul preexistenţei altor afecţiuni. Tocmai de aceea vă prezentăm toate măsurile pe care trebuie să le luaţi dacă aveţi suspiciunea că v-aţi îmbolnăvit.

    Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor, infecţia cu noul tip de coronavirus se manifestă prin debutul brusc al cel puţin unuia din următoarele: tuse, febră, durere în gât, scurtarea respiraţiei (creşterea frecvenţei respiratorii) care necesită sau nu spitalizare.

    Până la acest moment, experţii în sănătate au stabilit că acest virus se răspândeşte prin picături transmise în aer prin tuse sau strănut.

    Conform specialiştilor consultaţi de The New York Times, iată ce se întâmplă în organismul care a luat virusul COVID-19:

    – odată ce aţi intrat în contact cu COVID-19, virusul ajunge în corpul nostru, iar copii ale acestuia încep să se înmulţească şi infectează celulele vecine. Simptomele încep adesea cu o durere în gât şi o tuse uscată;

    – apoi, virusul „se târâie progresiv pe tuburile bronşice”. Când virusul ajunge în plămâni, mucoasele lor se inflamează. Acest lucru poate deteriora alveolele sau sacii pulmonari şi trebuie să „muncească mai mult” pentru a-şi îndeplini funcţia de a furniza oxigen sângelui care circulă prin corpul nostru şi de a îndepărta dioxidul de carbon din sânge, astfel încât să poată fi expirat;

    – umflarea şi fluxul afectat de oxigen pot determina ca zone din plămâni să se umple cu lichid, puroi şi celule moarte;

    – în cele mai grave cazuri, pacienţii respiră atât de greu, încât trebuie să fie puşi pe un ventilator.

    Dincolo de aceste cazuri grave, 80% dintre cei infectaţi fac forme uşoare, care se tratează simptomatic, iar boala poate fi ţinută sub control şi la domiciliu. Astfel, dacă ai luat coronavirus trebuie:

    – să te tratezi simptomatic. Mai exact, vei lua antipiretice, pentru a scădea febra. Tusea şi durerea în gât sunt tratate în funcţie de recomandarea medicului;

    – să te hidratezi corect;

    – să ai o alimentaţie sănătoasă;

    – atenţie, însă! Antibioticile nu sunt indicate în cazul infecţiilor cu COVID-19;

    – să stai izolat, pentru a nu răspândi virusul, dar şi pentru a nu contacta alte boli, sistemul imunitar fiind deja slăbit.

    În cazul în care suspectezi că te-ai infectat cu COVID-19 trebui:

    – să stai acasă şi să eviţi contactul cu alte persoane;

    – să nu mergi la farmacie sau la spital;

    – să utilizezi TelVerde 0800800358 pus la dispoziţie de autorităţi. Acesta este strict un număr la care poate primi informaţii, nu este un telefon de urgenţă.

    Conform Serviciului Naţional de Sănătate din Marea Britanie, există câteva reguli care trebuie respectate pentru a nu răspândi sau contacta acest nou tip de virus:

    – spălaţi-vă des pe mâini cu apă şi săpun – faceţi acest lucru cel puţin 20 de secunde

    – spălaţi-vă mereu pe mâini când ajungeţi acasă sau la serviciu

    – folosiţi gelul antibacterian, dacă nu dispuneţi de săpun şi apă

    – acoperiţi gura şi nasul cu un şerveţele sau cu mâneca (nu cu mâinile) atunci când tuşiţi sau strănutaţi

    – puneţi şerveţele folosite imediat în coş şi spălaţi-vă mâinile după aceea

    – nu atingeţi ochii, nasul sau gura dacă mâinile nu sunt curate