Ar putea rezolva multe din problemele poluării cauzate mediului de cptre maşini şi combustibilul conventional pe care îl folosesc. Soluţia a fost deja testate în ţara de origine şi a dat rezultate. În proiect au fost implicaţi 40.000 de oameni, iar banii rezultaţi au fost donaţi în scopuri caritabile.
IATĂ AICI DE CÂTE ORI ÎNCONJORI PĂMÂNTUL CU COMBUSTIBIL DIN ŞUNCĂ
General Motors a închiriat 4.000 mp de birouri în clădirea Skanska C din proiectul de birouri Green Court din zona Barbu Văcărescu. Spaţiul de birouri ar permite astfel recrutarea a cel puţin 400 de angajaţi.
„Putem confirma că echipa noastră Global Connected Customer Experience, care operează în prezent în Luton, Marea Britanie, planifică un al doilea centru Customer Engagement Centre, în Bucureşti, pentru a sprijini clienţii din întreaga Europă care utilizează OnStar“, au declarat pentru ZF oficialii General Motors Europa.
OnStar permite atât apeluri de urgenţă, cât şi localizarea maşinii în caz de accident sau furt. Mai mult, consultantul poate oferi date despre maşină, programarea sistemului de navigaţie sau alte servicii. Este pentru prima dată când GM vine direct în România. În prezent pe plan local compania are numai o reprezentanţă pentru Opel, iar maşinile vândute sunt importate direct de către dealeri.
General Motors a închiriat 4.000 mp de birouri în clădirea Skanska C din proiectul de birouri Green Court din zona Barbu Văcărescu. Spaţiul de birouri ar permite astfel recrutarea a cel puţin 400 de angajaţi.
„Putem confirma că echipa noastră Global Connected Customer Experience, care operează în prezent în Luton, Marea Britanie, planifică un al doilea centru Customer Engagement Centre, în Bucureşti, pentru a sprijini clienţii din întreaga Europă care utilizează OnStar“, au declarat pentru ZF oficialii General Motors Europa.
OnStar permite atât apeluri de urgenţă, cât şi localizarea maşinii în caz de accident sau furt. Mai mult, consultantul poate oferi date despre maşină, programarea sistemului de navigaţie sau alte servicii. Este pentru prima dată când GM vine direct în România. În prezent pe plan local compania are numai o reprezentanţă pentru Opel, iar maşinile vândute sunt importate direct de către dealeri.
Istoria lui Del Vecchio este fabuloasă, având în vedere că s-a născut în 1935, în sărăcie, iar mama lui, după moartea tatălui, l-a trimis într-un orfelinat. Acum este cel mai bogat om din Italia, cu o avere estimată la 20 de miliarde de euro.
Tânărul Del Vecchio a pornit ca ucenic şi producător de vopsea în Milano. În 1961 el a fondat Luxottica, ca un producător la comandă cu sediul în Agordo, Italia.
Spre finalul anilor ’80, a urmat o perioadă de expansiune. În 1988, compania a obţinut primul contract de licenţiere pentru Giorgio Armani, iar doi ani mai târziu s-a listat la Bursa din New York. Del Vecchio a reuşit să inginerească cu succes listarea pe bursă, deşi nu vorbea deloc engleză la vremea aceea.
Istoria lui Del Vecchio este fabuloasă, având în vedere că s-a născut în 1935, în sărăcie, iar mama lui, după moartea tatălui, l-a trimis într-un orfelinat. Acum este cel mai bogat om din Italia, cu o avere estimată la 20 de miliarde de euro.
Tânărul Del Vecchio a pornit ca ucenic şi producător de vopsea în Milano. În 1961 el a fondat Luxottica, ca un producător la comandă cu sediul în Agordo, Italia.
Spre finalul anilor ’80, a urmat o perioadă de expansiune. În 1988, compania a obţinut primul contract de licenţiere pentru Giorgio Armani, iar doi ani mai târziu s-a listat la Bursa din New York. Del Vecchio a reuşit să inginerească cu succes listarea pe bursă, deşi nu vorbea deloc engleză la vremea aceea.
John Peters nu este un nume foarte cunoscut publicului larg, însă le spune ceva oamenilor de la Hollywood. Peters a începutca frizer, iar acum este producător de filme şi are la activ pelicule precum Caddyshack, Batman, Superman Returns sau Man of Steel. Însă pentru ultimele două filme nu a lucrat nici măcar un minut şi cu toate astea a primit 80 de milioane de dolari, scrie The Hollywood Reporter.
De fapt, nici măcar nu a fost lăsat să fie prezent la filmările pentru “Man of Steel” deoarece Christopher Nolan a interzis acest lucru.
“Am dreptul la 7,5% din încasări. Împreună cele două filme au făcut mai mult de un miliard de dolari”, a mărturisit Peters într-un interviu pentru The Hollywood Reporter.
Cum a ajuns Peters să obţină această sumă?
În anii 90, după ce a participat la realizarea filmelor “Batman” şi “Batman Returns”, a încercat să producă un film numit “Superman Lives” pentru care Nicolas Cage trebuia să interpreteze rolul principal, iar Tim Burton trebuia să regizeze. Scenariul a fost scris de către Kevin Smith care a mărturisit că Peters a insistat ca Superman să nu zboare în film şi să se bată cu paianjen uriaş. Filmul nu s-a realizat niciodată, dar John Peters a obţinut un procent din veniturile următoarelor filme din seria Superman.
John Peters nu este un nume foarte cunoscut publicului larg, însă le spune ceva oamenilor de la Hollywood. Peters a începutca frizer, iar acum este producător de filme şi are la activ pelicule precum Caddyshack, Batman, Superman Returns sau Man of Steel. Însă pentru ultimele două filme nu a lucrat nici măcar un minut şi cu toate astea a primit 80 de milioane de dolari, scrie The Hollywood Reporter.
De fapt, nici măcar nu a fost lăsat să fie prezent la filmările pentru “Man of Steel” deoarece Christopher Nolan a interzis acest lucru.
“Am dreptul la 7,5% din încasări. Împreună cele două filme au făcut mai mult de un miliard de dolari”, a mărturisit Peters într-un interviu pentru The Hollywood Reporter.
Cum a ajuns Peters să obţină această sumă?
În anii 90, după ce a participat la realizarea filmelor “Batman” şi “Batman Returns”, a încercat să producă un film numit “Superman Lives” pentru care Nicolas Cage trebuia să interpreteze rolul principal, iar Tim Burton trebuia să regizeze. Scenariul a fost scris de către Kevin Smith care a mărturisit că Peters a insistat ca Superman să nu zboare în film şi să se bată cu paianjen uriaş. Filmul nu s-a realizat niciodată, dar John Peters a obţinut un procent din veniturile următoarelor filme din seria Superman.
Luxottica, cel mai mare producător de ochelari din lume, care deţine Ray-Ban şi Oakley, va fuziona cu producătorul francez de lentile Essilor, valoarea întrunită a celor două firme urmând să ajungă la 46 de miliarde de euro, potrivit BBC.
Designerul italian Luxottica a devenit cel mai mare producător de ochelari din lume după o serie de achiziţii, printre care se numără Ray-Ban, în 1999 şi Oakley, în 2007.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Cu o istorie de circa 150 de ani, bazele grupului Heineken au fost puse de olandezul Gerard Adriaan Heineken, care a cumpărat cel mai mare producător de bere din Amsterdam şi l-a rebranduit după numele său. Cu strategii de producţie, export şi marketing bine puse la punct, Heineken a devenit, în timp, unul dintre marii jucători în producţia berii la nivel global; dar asta pe parcursul a trei generaţii. Heineken international, care vinde peste 170 de mărci în circa 65 de ţări, a încheiat 2015 cu venituri de 20,511 miliarde de euro şi 1,892 de miliarde de euro profit net.
Gerard Adriaan Heineken, născut în 1841, a fost fiul unui om bogat, Cornelius Heineken, şi al Annei Geertruda Van den Paauw. După moartea tatălui său, Heineken şi-a convins mama să cumpere cea mai mare berărie din Amsterdam, pe care a numit-o Heineken and Co. De Hooiberg a fost fondată în 1592 şi la momentul achiziţiei de către Heineken era cea mai mare dintre cele 69 de berării din Amsterdam şi vecinătate. Pasionat de inovaţie, Heineken a călătorit de-a lungul şi latul Europei pentru a găsi cele mai bune ingrediente pentru berea sa. A găsit în Germania o nouă tehnologie de producţie; a început şi să folosească drojdie de cea mai bună calitate. Cu o creştere rapidă a vânzărilor, berăria din centrul Amsteradmului a devenit prea mică; cu un avânt puternic, Heineken a demarat construcţia unei fabrici mult mai mari, departe de centrul oraşului, care a fost activă până recent, când a fost renovată şi a devenit un spaţiu de birouri. Producătorul de bere a fost una dintre primele companii care şi-a făcut propriul laborator.
Competiţia începea să crească, iar numărul de fabrici producătoare de bere au depăşit mia; astăzi, în Olanda, mai sunt circa 30 de berării. În 1893, când Gerard Heineken a murit, fabrica sa de bere era una dintre cele mai mari şi cele mai importante din ţara lalelelor. Cu toate acestea, a fost nevoie de mai mult de o generaţie înainte ca Heineken să ajungă recunoscută la nivel mondial. Iar de asta s-a ocupat, în principal, nepotul său, Alfred Henry Freddy Heineken. Când s-a întors de la studii din SUA, în 1941, Freddy a început să lucreze la fabrica de bere a bunicului său, în perioada când aceasta nu mai era deţinută de familia Heineken. Henry Pierre, tatăl lui Freddy, care era alcoolic, a vândut compania, pe care a condus-o, la rândul său, din 1914 până în 1940.
Când a împlinit 18 ani, Freddy Heineken a pornit de la zero în compania bunicului său, începând de la căratul sacilor de hamei, cu speranţa ca într-o zi Heineken să devină din nou a familiei. Cu paşi mărunţi, a avansat până la funcţia de şef al biroului reprezentativ din New York, unde s-a axat, în principiu, pe marketing. Ulterior, a cumpărat în secret acţiuni ale companiei la bursă, astfel încât, în 1954, producătorul de bere a revenit în proprietatea familiei. Alfred Heineken a jucat un rol esenţial în extinderea agresivă a companiei la nivel mondial, axându-se pe strategii precum ambalajele ingenioase sau solganurile puternice folosite în reclamele televizate. Heineken a fost prima bere europeană importată de SUA şi, odată cu căderea zidului din Berlin, piaţa est – europeană a devenit o nouă ţintă profitabilă a companiei. Atunci când s-a retras din poziţia sa de conducere din cadrul companiei, în 1989, fabrica de bere era a treia cea mai mare din lume, iar Freddy Heineken unul dintre cei mai mari miliardari ai Olandei. Era pasionat de automobile şi avioane private, dar a fost o persoană discretă; a murit la 78 de ani, în 2002.
În 2012, Heineken a devenit liderul producătorilor de bere pe piaţa asiatică, depăşind Asia-Pacific. Astăzi, în acţionariatul Heineken International se află fiica lui Alfred, Charlene de Carvalho – Heineken, femeie de afaceri, care deţine 25% din acţiunile producătorului de bere, al treilea cel mai mare la nivel mondial. Ea este cea mai bogată femeie din Regatul Unit (reşedinţa actuală), cu o avere netă de 12,3 miliarde de dolari, conform Forbes. Charlene Heineken a deţinut şi conducerea companiei, până în 2005, când „cea mai importantă decizie a fost găsirea unui alt CEO”, după cum a declarat ea presei, şi l-a numit pe Jean-François van Boxmeer, care până atunci fusese membru al executivului companiei.
Heineken a primit mai multe oferte de preluare, cea mai recentă de la SABMiller Plc, lider pe acest segment de piaţă, ofertă care a fost respinsă. Orice potenţială preluare a Heineken ar avea nevoie de aprobarea familiei care a înfiinţat compania. Pe lângă fiica lui Alfred, din „familia Heineken” fac parte şi Michel, soţul acesteia, şi fiul lor Alexander, care a intrat în consiliul director în 2003. „Heineken este primul lucru la care mă gândesc dimineaţa, când mă trezesc, şi ultimul lucru înainte să adorm”, a declarat Alexander, care şi-a propus să ducă mai departe afacerea familiei.
Silicon Valley este casa celor mai mulţi unicorni, iar continentul asiatic creşte foarte repede în domeniul start-up-urilor, dar viitorul se inventează în Europa, spune un raport realizat de firma de cercetare Atomico. În acest peisaj, Bucureştiul este unul dintre cele mai puţin prietenoase oraşe cu antreprenoriatul digital.
2016 a fost anul în care a avut loc prima evaluare de 100 de miliarde de dolari pentru o companie europeană, SAP. Tot în 2016, Softbank a achiziţionat ARM pentru 32 de miliarde de dolari, Tencent a cumpărat Supercell pentru 10 miliarde de dolari, ceea ce face ca start-up-ul din Helsinki, capitala Finlandei, să devină primul decacorn, adică un startup evaluat la peste 10 miliarde de dolari. Şi, bineînţeles, tot în 2016 a fost realizată şi tranzacţia gigant de 47 de miliarde de dolari prin care Qualcomm, cel mai mare producător de cipuri de smartphone-uri, a achiziţionat NXP Semiconductors, cel mai mare furnizor de cipuri din industria automotive. Cele două companii, care au împreună afaceri de peste 30 de miliarde de dolari, vor avea produse capabile de vânzări de 138 de miliarde de dolari până în 2020, estimează Qualcomm.
De asemenea, două treimi din cele mai mari companii europene au făcut investiţii directe în firme de tehnologie în timp; o treime dintre ele au achiziţionat jucători din sfera IT&C pe parcursul ultimilor doi ani. De exemplu, Lidl a cumpărat Kochzauber, serviciu online pentru livrări de produse, Carrefour a achiziţionat Rue du Commerce, iar Daimler a preluat Here.
„Deşi Brexitul nu s-a întâmplat deja, votul în favoarea ieşirii Marii Britanii din UE a declanşat o incertitudine asupra companiilor de tehnologie europene, dar antreprenorii sunt optimişti şi fac pregătirile necesare. Platforma Meetup arată că a crescut foarte mult numărul întâlnirilor de networking din domeniu în oraşe precum Bucureşti, Lisabona sau Praga”, se arată în raportul Atomico. Pe lângă huburile cunoscute deja, precum Londra, Paris, Berlin sau Stockholm, apar start-up-uri interesante şi în locuri precum Lisabona, Copenhaga sau München.
În Europa se află cinci dintre primele zece instituţii academice din domeniul tehnologiei, cu universitatea ETH Zürich în fruntea clasamentului. În top zece se mai află Oxford, Imperial (Londra), EPF (Lausanne), TU München. Un alt lucru interesant cuprins în raport este că în Europa se găsesc mai mulţi programatori profesionişti (4,7 milioane) decât în SUA (4,1 milioane), cei mai mulţi dintre ei aflându-se în Germania, Marea Britanie sau Franţa. De exemplu, în capitala Marii Britanii sunt peste 300.000 de programatori, mai mulţi ca în New York (peste 250.000), dar mai puţin ca în zona Silicon Valley (peste 564.000). Nici Bucureştiul şi nici Clujul nu apar în studiu, dar în clasament figurează Budapesta cu peste 48.000 de programatori.
Unde se situează România în acest peisaj al inventării viitorului? În condiţiile în care IT-ul creşte considerabil în Cluj şi Bucureşti, şi ambele au fost numite de mai multe ori „Silicon Valley-ul din estul Europei”, Bucureştiul a fost caracterizat ca fiind printre cele mai puţin prietenoase oraşe cu antreprenoriatul digital, clasându-se la coada clasamentului realizat de European Digital City Index 2016. Acesta arată cât de favorabile sunt condiţiile din diferite oraşe pentru dezvoltarea antreprenoriatului digital. Pentru a realiza acest clasament s-au luat în considerare infrastructura digitală, accesul la capital, mediul de business, cultura antreprenorială etc.
Bucureştiul s-a aflat pe locul 52 din cele 60 de oraşe analizate, primele locuri fiind ocupate, în această ordine, de Londra, Stockholm, Amsterdam, Helsinki şi Paris. La capătul celălalt se găsesc Nicosia, Valletta sau Riga. Bucureştiul stă bine la infrastructură digitală, dar suntem ultimii în Europa ca piaţă; altfel spus, firmele de profil nu pot monetiza produsele şi serviciile lor pe plan local şi trebuie să-şi caute clienţii peste hotare. Capitala noastră a fost penalizată din cauza accesului limitat în ceea ce priveşte capitalul, dar şi din pricina slabei dezvoltări a culturii antreprenoriale.
În rândul celor mai dezvoltate sectoare ale antreprenoriatului digital din ecosistemul românesc se numără securitatea cibernetică, comerţul electronic şi gamingul, cu menţiunea că de la mijlocul anului 2014 au început să apară tot mai multe start-up-uri specializate pe inteligenţă artificială, 3D printing sau realitate virtuală şi augumentată. Printre atuurile României au fost enumerate abundenţa de talent din domeniu, costurile de viaţă scăzute şi un număr mare de acceleratoare.
Totuşi finanţările sunt, în continuare, greu de obţinut în România, iar fondatorii au şanse mai mari să găsească investitori în afara ţării. Investiţiile de pe plan local sunt, de obicei, în jurul unei valori medii de 500.000 de euro pe an.
Start-up-urile evidenţiate de studiu sunt cele care au făcut exit, adică Avangate (soluţii de comerţ electronic pentru producători de software), eJobs (platformă online de recrutare) şi imobiliare.ro (platformă online de anunţuri imobiliare). În privinţa celor care nu au marcat exitul, au fost menţionate TypingDNA (securitate cibernetică), Symme3D (producător imprimante 3D) şi Axosuits (robot medical).
„România încearcă să-şi rezolve problemele şi să faciliteze relaţiile dintre guvern şi ecosistemul start-up-urilor pentru a promova inovaţia şi dezvoltarea economică. Guvernul a început să acorde din ce în ce mai multă atenţie industriei IT, în ultimii ani deoarece domeniul reprezintă 6% din PIB-ul României. Încă mai sunt multe lucruri de rezvolvat, dar abordarea proactivă a jucătorilor locali este încurajatoare pentru viitor”, se arată în studiu.
De reţinut este şi faptul că în România un antreprenor are nevoie în medie de aproape 12.500 de dolari pentru a începe o afacere, mai mult decât în Polonia, Suedia, Bulgaria, Croaţia sau Ungaria, dar mai puţin decât în ţări dezvoltate precum Germania, Italia sau Norvegia, arată raportul Global Entrepreneurship Monitor, care a luat în considerare 60 de ţări.
Poate acesta este şi motivul pentru care nu foarte mulţi români doresc să pornească o afacere pe cont propriu. Mai mult de jumătate dintre români (52%) sunt interesaţi de ideea de a-şi dezvolta propria afacere, mult mai puţin decât restul Europei, unde aproape trei sferturi (74%) din populaţie are o atitudine pozitivă faţă de antreprenoriat, conform raportului global de antreprenoriat din 2016 al Amway. Conform acestuia, spiritul antreprenorial la noi în ţară a înregistrat o tendinţă descrescătoare, potrivit aceleaşi surse, cu valori mult mai scăzute faţă de media globală (56%), dar aproape comparabile cu media europeană (45%). În medie, 34% dintre respondenţii români şi‑au manifestat dorinţa de a deveni antreprenori şi de a iniţia o afacere, în scădere cu 5% faţă de ediţia din 2015 a studiului Amway.
Pe de altă parte, România are doar 30 de IMM-uri la 1.000 de locuitori, număr care plasează ţara pe penultimul loc în Uniunea Europeană, conform unei analize a ZF, în timp ce media UE se situează la 54 de astfel de întreprinderi la mia de locuitori, conform celor mai recente date ale Comisiei Europene. IMM-urile constituie cel mai mare angajator din România, având un total de 2,5 milioane de salariaţi la nivelul anului 2014, adică 63% din totalul personalului ocupat din ţară, arată calculele ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului.
Care este motivul pentru care oamenii vor să devină antreprenori? La nivel mondial, pe primul loc în menţiunile respondenţilor se află dorinţa de independenţă, de a fi propriul şef, urmată de posibilitatea de a-şi pune în practică propriile idei; în România antreprenoriatul este văzut ca o posibilitate de a câştiga independenţa (42%), dar şi ca o posibilitate a obţine venituri suplimentare (41%).
Pare că niciodată nu a fost un timp mai bun decât prezentul pentru a deveni un antreprenor în Europa; mai rămâne doar ca Bucureştiul şi întreaga Românie să profite de infrastructura digitală excelentă, de talentele locale şi să intre în rândul oraşelor occidentale.