Tag: international

  • Câţi români vor cumpăra croaziere pe cel mai mare vas din lume. Estimările Royal Caribbean International

     Royal Caribbean International estimează că va vinde în România minim 600 de locuri. Vasul Oasis of the Seas va naviga în Europa în toamna anului 2014, iar rezervările se pot face începând cu data de 11 aprilie.

    “Chiar dacă nava are 5.400 cabine, fiind pentru prima oară în Mediterana va fi extrem de solicitată. Un pachet mediu de 7 zile, pentru două persoane, este de circa 1.700 de euro. Cel mai scump pachet – o cabină owner suite pentru trei persoane – costă 15.000 de euro. Estimăm ca în acest an vor fi vândute minimum 300 cabine duble pentru croazierele din Mediterană”, a declarat într-un comunicat Nicolae Demetriade, preşedintele World Travel, care reprezintă în România Royal Caribbean International.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bucureşti ca hub regional pentru urbanism

    Fondat ca organizaţie non-guvernamentală în 2012 de specialişti români de renume internaţional, în colaborare cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti, Centrul de Excelenţă în Urbanism urmăreşte realizarea unor proiecte de anvergură în cooperare cu universităţi, centre de cercetare şi specialişti de prestigiu din Europa şi Statele Unite ale Americii.

    Rezultatele studiilor si cercetarilor de specialitate vor fi publicate intr-o serie de volume de cercetare aplicata, precum si intr-o revista de urbanism a centrului.
    Programul postuniversitar international de Studii Avansate in Urbanism si Dezvoltare Imobiliara (ASURED), primul program educational al Centrului, pune la dispozitia tinerilor profesionisti romani si straini din regiune experienta unui corp didactic international, format din profesori de prestigiu din SUA, Spania, Austria, Olanda, Bulgaria si Romania, precum si posibilitatea de a participa in proiecte si schimburi de experienta internationale.

    Programul ASURED se afla in pragul acreditarii RICS (The Royal Institution of Chartered Surveyors) si este in dezvoltat in parteneriat cu Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu” si RICS Romania. RICS a fost  infiintata in anul 1868 in UK si este cea mai prestigioasa organizatie internationala activand in domeniul proprietatii si spatiului construit, acordand cea mai importanta calificare profesionala in domeniu, recunoscuta la nivel global (MRICS/FRICS). Programul se va desfasura pe o perioada de doi ani si inglobeaza 96 de credite si peste 2000 de ore de studiu.

    Cele trei axe ale Centrului de Excelenta in Urbanism (educatie – cercetare – publicatii) lucreaza in sinergie, sprijinindu-se una pe cealalta. Astfel, cooperarea cu cadrele didactice din Europa a condus la includerea Centrului de Excelenta in Urbanism “Ion Mincu” intr-un consortiu european de universitati si centre de cercetare ce urmaresc realizarea de proiecte de dezvoltare urbana si culturala, cooperare si integrare regionala. 
     

  • Aeroportul Otopeni: Patru curse Lufthansa au fost anulate din cauza grevei din Germania

     Potrivit surselor citate, una dintre cursele anulate trebuia să decoleze de pe Aeroportul Otopeni spre Frankfurt la ora 06.20 şi să revină în Bucureşti la ora 13.30. O altă cursă de pe Aeroportul Otopeni anulată este cea spre Munchen, de la ora 06.55, care ar fi trebuit să revină la Bucureşti la ora 12.25.

    De asemenea, au fost anulate cursa de la Berlin, care trebuia să aterizeze pe Aeroportul Otopeni la ora 14.50 şi să plece înapoi la ora 15.30, şi altă cursă care era programată să ajungă la Bucureşti de la Dusseldorf la ora 14.55 şi să decoleze la ora 15.45.

    Potrivit oficialilor Aeroportului Otopeni, mai sunt alte două curse Lufthansa, însă acestea nu au fost anulate, aeronavele urmând să decoleze la ora 13.05 spre Munchen şi, respectiv, la ora 14.10 spre Frankfurt.

    Compania aeriană germană Lufthansa a anunţat anularea a peste 500 de zboruri prevăzute joi în Europa, din cauza unei greve de avertisment a personalului de la sol din aeroporturile germane, pe fondul unor negocieri salariale.

    http://www.mediafax.ro/social/aeroportul-otopeni-patru-curse-lufthansa-au-fost-anulate-din-cauza-grevei-din-germania-10681073 www.mediafax.ro

  • Prăjitura Barni acum cu 45% fruct în umplutură

    ”Aceste rezultate ne-au încurajat să dezvoltăm gama”, adaugă Andreea Bogdan, care precizează că varianta cu măr este una nou lansată iar cea cu căpşune are acum o reţetă îmbunătăţită.

    Barni este o prăjitură fără coloranţi sau conservanţi. Toate cele patru arome sunt disponibile atât în formatul de 30g, cât şi în cutia de 150g.
    Lansarea Barni, 45% fruct în umplutură este susţinută printr-o campanie de comunicare media integrată: reclamă TV, promovare online, degustari şi proiecte speciale.

    Mondelēz International activează în industria snack-urilor şi a înregistrat un venit de 35 miliarde de dolari în 2012, fiind prezentă în 165 de ţări. La nivel mondial, Mondelez International este lider în categoriile de: ciocolată, biscuiţi, gumă, bomboane, cafea şi băuturi, cu mărci cum sunt ciocolata Cadbury, Cadbury Dairy Milk şi Milka, cafeaua Jacobs, biscuiţii LU, Nabisco şi Oreo, băuturile Tang şi guma Trident.

    Kraft Foods România este parte a Mondelez International. Mondelez International este prezentă pe piaţa din România din anul 1994. Mărcile Mondelēz International din România sunt: Jacobs, Nova Brazilia, Milka, Poiana, Africana, LU Pepito, LU Pimâs, Barni, Oreo, Tuc, Belvita.

  • China a devenit al cincilea exportator mondial de armament

     Este pentru prima dată, din 1950, când Marea Britanie nu se mai ocupă unul dintre primele cinci locuri la nivel mondial, potrivit acestui Institut.

    Exporturile chineze de armament au crescut cu 162% în perioada 2008-2012, în comparaţie cu precedenţii cinci ani, 55% dintre aceste exporturi mergând în Pakistan.

    “Ascensiunea Chinei a fost cauzată, în principal, de achiziţii importante de armament în Pakistan”, a declarat, citat într-un comunicat, Paul Holtom, directorul pentru Cercetare din cadrul SIPRI.

    “Un anumit număr de contracte recente relevă că China devine un furnizor semnificativ pentru un număr în creştere de state importante”, afirmă acest expert.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vinurile regizorului Francis Ford Coppola au fost lansate şi în România

    “Am decis să aducem pe piaţa din România vinurile lui Francis Ford Coppola, pentru că în podgoria din California a celebrului regizor sunt cultivate soiuri premium, care au parte de condiţii optime de sol, umiditate şi climă.

    Am avut însă şi un argument emoţional, foarte puternic: marelui regizor îi place ţara noastră”, a declarat Bogdan Ciocoveanu, directorul general al Lerida International.

    Din portofoliul de vinuri al Francis Ford Coppola Winery, Lerida importă sortimentele Claret, Pavillion Chardonnay white şi Diamond Red Blend din Diamond Collection, Cabernet Sauvignion, precum şi Sofia – Blanc de Blanc şi Sofia – Rose.

    Sofia este un brand special pentru Francis Ford Coppola Winery, numit după fiica marelui regizor şi produs special pentru femei. ”Produsele Francis Ford Coppola Winery sunt foarte bune si estimăm că pot ajunge rapid în topul vânzărilor de vinuri americane pe piaţa din România”, a adăugat Bogdan Ciocoveanu.

    Vinurile produse de Francis Ford Coppola Winery se găsesc la preţuri situate în jurul valorii de 90 de lei (circa 20 de euro) sticla şi Lerida are deja comenzi pentru câteva sute de sticle.

    Producerea vinului este o tradiţie de generaţii în familia celebrului regizor italian. Bunicul său, Agostino Coppola, obişnuia să facă vin în subsolul clădirii apartamentului său din New York. Vinurile de azi produse de Francis Coppola nu sunt la fel ca acela făcut de Agostino, dar păstrează acelaşi spirit: să fie băute împreună cu prietenii şi familia.

    Pasiunea pentru vin, pentru mâncare şi pentru aventură l-a determinat pe Francis Ford Coppola să deschidă în luna iulie 2010 o vinărie situată în inima Californiei (Alexander Valley). Printre numeroasele atracţii de pe această proprietate, vinăria Francis Ford Coppola pune la dispoziţia vizitatorilor un bar de degustări de vinuri, două restaurante, piscine, o galerie de film, dar şi un pavilion în care sunt organizate diferite evenimente culturale.

    Lerida International este cel mai mare importator autohton de vinuri şi unul dintre cei mai importanţi distribuitori de vinuri şi băuturi spirtoase din România. Compania a fost fondată în anul 1993 de familia Ion Matei, cu scopul de a importa şi distribui pe piaţa internă produse premium din domeniul vinurilor şi băuturilor alcoolice.

    Lerida International are un portofoliu format din peste 400 de soiuri de vin şi sortimente de băuturi alcoolice din diferite ţări.

    Printre partenerii săi se numără Francis Ford Coppola Winery  (SUA), Kendall-Jackson (SUA), Les Grand Chais de France (Franţa) – producătorul vinurilor J.P. Chenet, Louis Jadot (Franţa), Castello Banfi (Italia), Fazi Battaglia (Italia), Feudi di San Gregorio (Italia), Aldegheri (Italia), Duca di Salaparuta (Italia), Gianni Gagliardo (Italia), Fabiano (Italia), Botter (Italia), Beveland (Spania), Destilerias MG (Spania) sau Global Brands (Marea Britanie). 

  • SCANDALURILE SECRETE ale uneia dintre cele mai puternice familii din Europa

    STRATEGIA DISCUTABILĂ DIN 2008 FACE PARTE DINTR-O ÎNCERCARE ÎNDELUNGATĂ A FAMILIILOR PIËCH ŞI PORSCHE DE A UNI CELE DOUĂ COMPANII ŞI NU ESTE UN CAZ SINGULAR ÎN ISTORIE. Afaceri de familie tipic germane, Porsche şi grupul VW s-au confruntat încă de la înfiinţare cu probleme familiale, care s-au extins nu doar asupra industriei, ci au trecut peste graniţele ţării şi ale timpului. Au existat mereu lupte de putere între managerii din Stuttgart, unde se afla sediul Porsche, şi reprezentanţii VW din Wolfsburg, în care au fost implicaţi atât angajaţii companiilor, cât şi politicieni, potrivit Der Spiegel.

    NEÎNŢELEGERILE AU ÎNCEPUT ODATĂ CU PRIMELE MAŞINI ALE CELOR DOUĂ MĂRCI: Beetle, “maşina poporului”, comandată din dorinţa lui Hitler şi modelul Porsche 911, o realizare inginerească deosebită. Afacerea fondată în 1930 s-a separat odată cu descendenţii lui Porsche. Ferdinand Piëch, un “non-purtător” de nume Porsche după căsătoria mamei lui, era cel care conducea afacerea grupului VW. Crescut la internat, cu o viaţă tumultuoasă şi 12 copii din relaţii diferite, el se ghida după principiul “multe lucruri nu pot fi realizate decât făcându-le singur”. Wolfgang Porsche, poreclit WoPo, nepotul economist din cealaltă ramură a familiei şi membru al consiliului de administraţie încă din 1978, era de obicei dispus la compromis în cazul neînţelegerilor familiale. Compromisul nu a mai fost soluţia după o ceartă din 1970, când membrii familiei se adunaseră la o fermă din Austria pentru a-şi petrece vacanţa: s-au certat atunci în legătură cu producerea unei maşini de curse Porsche pentru care WoPo dorea cea mai bună tehnologie posibilă, iar rivalii considerau alegerea o risipă inutilă de bani.

    CINE SUNT MILIARDARII STRAINI CARE HRANESC INTREAGA ROMANIE

    Tensiunile au atins un maxim, iar familiile au hotărât atunci ca niciunul dintre ei să mai conducă afacerea şi să aducă manageri din afara companiei. Astfel a intrat în scenă Wendelin Wiedeking, rămas în istorie drept CEO-ul care a salvat imperiul Porsche, cel care a încercat să cumpere VW, “pentru mulţi, un coşmar”, după cum el însuşi afirma. Producătorul de maşini sport intrase în criză la începutul anilor ’90, în perioada unei căderi a pieţei americane de maşini, context în care Porsche a vândut jumătate din active şi a primit chiar o ofertă de cumpărare a companiei de 1,5 miliarde de dolari de la Toyota. Familia nu a dorit să vândă, iar acest lucru a fost posibil datorită lui Wiedeking, promovat CEO în 1993. El a adus compania pe linia de plutire, dar prin metode controversate: au fost angajaţi consultanţi japonezi în fabrică, muncitorii care lucrau la linia de asamblare din Stuttgart erau trataţi cu ţipete, iar managerii care refuzau să coopereze, cu castrarea. Piëch a fost impresionat de performanţele companiei sub conducerea lui, iar familia i-a oferit un bonus de 0,9 procente din profit, fără să îşi imagineze în acel moment că acestea îi vor aduce lui Wiedeking câştiguri colosale de mai mult de 80 de milioane de euro. El s-a transformat treptat într-un outsider al sectorului industrial. L-a acuzat pe cancelarul Helmut Kohl că nu înţelege economia, s-a poziţionat împotriva subvenţiilor de la guvern, considerând că “luxul şi ajutorul sunt incompatibile” şi a criticat fuziunile din industrie considerând că “dacă mărimea ar fi criteriul decisiv, dinozaurii ar exista încă”. Wiedeking a publicat apoi o carte, “Principiul lui David”, inspirată din povestea biblică a lui David şi Goliat şi a început să se poarte ca un proprietar al afacerii. Pentru Ferdinand Piëch, acest lucru era deja prea mult. Piëch ştia că Porsche datorează o mare parte din success cooperării cu Volkswagen. Spre exemplu, compania nu ar fi reuşit niciodată să dezvolte SUV-ul Cayenne pe cont propriu, iar reţeaua de dealeri a familiei cu sediul în Salzburg a cunoscut o creştere când a primit de la VW drepturile de import pentru brandurile Volkswagen, Audi, Skoda şi Seat pe mai multe pieţe europene. O ameninţare asupra viitorului celor două familii a fost anunţată la începutul anului 2000 chiar de cancelarul Gerhard Schröder. Şeful Ford Jacques Nasser îl întrebase pe cancelar dacă guvernul are obiecţii în legătură cu cumpărarea unei părţi din VW. Ford majoritar în acţiuni ar fi însemnat sfârşitul colaborării dintre VW şi Porsche. Atacul celor de la Ford a fost contracarat de Piëch prin metode pe care a refuzat să le dezvăluie.

  • Speriat de duritatea reformelor din Letonia, FMI avertizează că guvernul merge prea departe

    Letonia a terminat de plătit în luna decembrie datoriile către FMI, după un acord stand-by pe doi ani de 9,9 miliarde de dolari încheiat în 2008 cu Fondul Monetar, Banca Mondială şi UE. Datoriile au fost achitate cu aproximativ trei ani înainte de termen. La 1 ianuarie, cu două săptămâni după achitarea datoriilor către FMI, guvernul a redus venitul minim garantat, transmite Bloomberg. Cunoscut mai degrabă pentru promovarea măsurilor de austeritate, Fondul Monetar Internaţional a criticat decizia, considerând că ar putea afecta mecanismele de siguranţă socială. Revenirea economică a Letonei, care a pierdut aproape 20% din PIB în urma crizei financiare mondiale din 2008-2009, este văzută diferit de diverşi economişti şi politicieni.

    Mai multe pe zf.ro

  • O celulă islamistă care pregătea atacuri teroriste a fost destructurată în Emiratele Arabe Unite

    Grupul terorist pregătea atentate în Emiratele Arabe Unite, în Arabia Saudită şi în state state din zona Golfului Persic. “Membrii celulei au achiziţionat produse şi echipamente pentru a comite acţiuni teroriste”, au precizat autorităţile, explicând că islamiştii au legături cu reţeaua teroristă Al-Qaida.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • În războiul valutar, zona euro şi SUA sunt principalele victime. Ţările care îşi manipulează monedele prosperă pe timp de criză

    Zona euro şi SUA sunt principalele victime ale celor 20 de state despre care se ştie că manipulează cursurile de schimb valutar. Dintre acestea, jumătate se află în Asia (printre ele figurează China, Japonia, Thailanda, Coreea de Sud, Hong Kong şi Singapore), patru în Africa şi în Golful Persic (Algeria, Arabia Saudită, Angola şi Libia) şi trei în Europa (Danemarca, Elveţia şi Rusia). “Din 2001, manipularea cursului de schimb valutar are ca scop majorarea excedentelor de cont curent cu ajutorul unei monede subevaluate. Este o diferenţă faţă de deceniile anterioare, când manipularea avea ca ţintă întărirea şi supraevaluarea monedelor, în condiţiile în care devalorizarea era percepută ca o politică nepopulară şi cu potenţial inflaţionist”, scrie Gagnon.

    Mai multe pe zf.ro