Tag: femei

  • Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO

    Tribul Mentawai, care numără în jur de 64.000 de oameni, se găseşte pe insula Sumatra de Vest din Indonezia. Cei din trib sunt cunoscuţi pentru tatuajele inconfundabile şi casele decorate cu cranii ale animalelor vânate.
     
    Fotografiile uluitoare realizate de Mohammed Saleh Bin Dollah prezintă viaţa de zi cu zi a femeilor, bărbaţilor şi copiilor care trăiesc pe insulă. Acolo, liderii tribului sunt atotputernici, iar orice problemă poate fi rezolvată de către un vraci, potrivit celor de la Daily Mail.
     
    “Femeile umblă dezbrăcate, iar vieţile lor depind numai de resursele naturale. Am vrut să merg pe insulă pentru a putea împărtăşi cu alţii aceste lucruri uimitoare”, a scris fotograful. Cei 64.000 de mii de membri ai tribului locuiesc în case numite Umas, construite din bambus, lemn şi iarbă şi decorate cu craniile animalelor pe care le vânează. 
     
    Fotografii de Mohammed Saleh Bin Dollah
  • Motivul incredibil pentru care o fostă lideră a unui cartel de droguri şi o detectivă care o investiga au pozat dezbrăcate pentru o revistă

    O fostă lideră a unui cartel de droguri şi o fostă detectivă care a investigat cartelul au pozat dezbracăte într-o încercare bizară de a promova pacea.

    Perechea a fost de acord să pozeze pentru numărul controversat al revistei Soho: este vorba de fosta lideră de guerilla al cartelului FARC, Ana Pacheco şi de fosta poliţistă, Isabel Londono.

    Cele două femei au renunţat la carierele lor, însă în articolul Daily Mail nu se specifică de ce.

    “La început am fost surprinsă că m-au întrebat dacă vreau să pozez nud cu un membru guerilla, dar mi-a plăcut mesajul campaniei. Noi în Columbia suntem obişnuiţi cu imagini puternice şi trebuia să facem ceva şocant pentru a face mesajul campaniei înţeles”, a spus ea.

    Şi Ana Pacheco a ezitat la început, dar a decis să accepte propunerea revistei. “Este timpul să cer iertare celor care le-am făcut rău”, a declarat Pacheco.

    În acelaşi timp, ea a adăugat că “de când eram mică visul meu a fost să fiu un model sau să fiu actriţă, iar acum visul meu s-a împlinit”.

  • Acest personaj de televiziune a avut un efect neaşteptat: o creştere importantă a numărului de femei care au urmat o carieră în medicină sau ştiinţă

    A apărut pe micile ecrane timp de nouă ani şi făcea parte dintr-o echipă de investigaţii supranaturale, iar anul acesta a reapărut în faţa spectatorilor după mai bine de un deceniu. Probabil aţi ghicit. Este vorba despre agentul FBI Danna Scully care alături de Mulder a rezolvat nenumărate cazuri.

    Se pare că Scully nu doar a distrat oamenii, ci şi a convins mai multe femei să urmeze o carieră într-o agenţie guvernamentală, ştiinţe sau medicină. Întâmplarea a primit şi un nume – “Efectul Scully”.

    Actriţa Gillian Anderson spune că era conştientă de acest efect şi că a primit nenumărate scrisori de la femei care au fost inspirate de personajul Dana Scully şi că doresc o carieră asemănătoare (fără extratereşti).

    Anne Simon, profesor de biologie, care a fost şi consultant în cadrul producţiei TV a declarat că “într-o zi mi-am întrebat studenţii câţi dintre ei au fost influenţaţi de Dana Scully în alegerea carierei şi jumătate dintre ei au spus că a avut un rol în decizia lor.”

    Chiar şi acum acest efect rămâne subiect de cercetare.

  • Vânzările de flori ar putea ajunge la 8 milioane de euro în weekendul de Florii

    Aproape 1,5 milioane de români care poartă nume de flori îşi serbează onomastica în acest weekend, iar lor li se adaugă alţi aproape 1 milion de români care poartă numele Sf. Gheorghe, vânzările totale de flori având şanse să se apropie de 8 milioane euro, susţin analiştii KeysFin.

    “Cum dintre cei 2,5 milioane de sărbătoriţi, aproape jumătate sunt femei, calculele arată că weekend-ul ar putea însemna pentru comercianţii de flori o afacere de peste 37 de milioane de lei (8,4 milioane de euro), luând în calcul că un buchet costă,în medie, 30 de lei. Calculele sunt, bineînţeles, relative, nu toate femeile primind, din păcate, un buchet de flori de ziua lor”, spun analiştii KeysFin.

    Afacerile cu flori au crescut puternic în ultimii cinci ani, de la 190 milioane de lei în 2009 la 310 milioane de lei în 2014, arată datele KeysFin. În preajma Floriilor şi a zilei Sfântului Gheorghe, business-ul în acest domeniu ar urma să înregistreze un avans semnificativ, anul 2016 având toate şansele să fie cel mai bun an pentru industria de profil din ultimii 10 ani.

    Numărul firmelor care activează în domeniu comerţului cu flori a crescut de la 385 de firme în 2009 la 573 în 2014. “Estimările noastre indică faptul că, în 2015, au fost peste 600 de firme, iar în 2016 probabil ne îndreptăm spre 700 de firme cu obiect de activitate producţia şi comercializarea de flori”, afirmă analiştii KeysFin.

    În plus, cifra de afaceri a firmelor din domeniu a avansat susţinut, de la 190 milioane de lei în 2009 la 310 milioane de lei în 2014, în timp ce numărul celor care lucrează în această zonă a crescut constant în ultimii 5 ani, de la 1440 de angajaţi în 2009 la 2621 în 2014. În 2014 erau cultivate peste 415 hectare cu flori, dintre care cele mai multe înregiunile Centru şi Bucureşti-Ilfov.

    “Asistăm la o maturizare a pieţei, dovadă existenţa a tot mai multor firme care lucrează împreună, de la producători, la comercianţi cu ridicata şi florării”, spun consultanţii de KeysFin.

    Mai mult de 60% dintre firmele analizate erau pe profit zero în 2014.

    “Cum cele maimulte flori sunt aduse din import, la preţuri occidentale, asta înseamnă că marjele de profit pe care le adaugă comercianţii sunt extrem de mici, pentru a reuşi să facă vânzări. Pe de altă parte, nu este exclus ca multe firme să îşi mascheze profiturile prin diverse formule. Şi, apoi, să nu uităm că piaţa neagră este încă o prezenţă puternică în acest segment”, explică analiştii KeysFin.

    Astfel, dacă în 2009, jucătorii din piaţă raportau un profit cumulat de 10 milioane de lei, în 2012 s-a ajuns la 11,4 milioane lei, iar în 2014 de 13,7 milioane lei.

    Cele mai importante firme din domeniu erau, în 2014, Flowers Market Holland SRL, cu afaceri de 23,8 milioane de lei, Stânjenel SRL, cu un business de 11,4 mil.lei şi Magic Flowers4you SRL, cu afaceri de 8,41 mil.lei.

    Potrivit unui studiu realizat de floridelux.ro, în această perioadă, cele mai căutate flori sunt cele specifice primaverii, precum lalelele,freziile, zambilele, liliacul sau narcisele. Cele mai apreciate flori de către români sunt însă trandafirii.

    Informaţiile menţionate se află barometrul privind starea business-ului romanesc, un proiect dezvoltat de KeysFin prin analiza datelor financiare privind societăţile comerciale şi PFA-urile active din Romania.

  • Reportaj DA Premium: Incursiune în paradis

    Vinuri cu o istorie de peste 100 de ani, cluburi unde femeile au voie doar dacă sunt invitate de un gentleman, plaje pustii cu dune ce-mi amintesc de Sahara, o piscină infinită de unde se poate admira întreaga vale Douro şi nu în ultimul rând ceva muzică fado pe fundal. Aşa aş rezuma prima mea întâlnire cu Portugalia. Şi trebuie să recunosc, a fost memorabilă.

    Mi-am dorit să ajung în Portugalia de multă vreme, însă întotdeauna am găsit alte destinaţii care au avut întâietate dintr-un motiv sau altul. Odată ce am păşit în ţara de la marginea vestică a Europei mi-am dat seama că am amânat întâlnirea prea mult timp, aşa că va trebui să recuperez în perioada viitoare timpul pierdut şi să mă întorc.

    Până atunci însă, îmi va ţine „de cald“ imaginea râului Douro flancat de dealurile îmbrăcate ordonat în viţă-de-vie. La crama Quinta do Crasto şi în valea Douro am ajuns în ultima zi după două ore de mers cu maşina din Porto. Ultimii 25 de kilometri i-am parcurs pe un drum cu la fel de multe curbe ca Transalpina, dar cu un peisaj diferit, deluros, cu diferite nuanţe de pământiu şi verde şi cu butuci de viţă de vie cât vezi cu ochii. De altfel, pe durata celor 25 de kilometri am văzut un singur sat cu vreo 20-30 de case şi multe crame în depărtare, pe diverse culmi de deal, însă nici ţipenie de om. Viţa-de-vie era însă pretutindeni.

    După ce drumul s-a plictisit parcă să cotească atât de mult la stânga şi la dreapta, fix în faţă a apărut Quinta de Crasto, cocoţată pe un vârf de deal, impunătoare ca un conac „furat“ din filmele care mi-au marcat copilăria. Făcusem rezervare cu o zi înainte pentru prânz aşa că ştiam că ne aşteaptă o porţie zdravănă de caracatiţă proaspătă, vreo patru-cinci feluri de vin şi ceva desert tradiţional. Mai multe aşteptări nu aveam, dar şi dacă am fi avut tot ar fi fost depăşite, fără îndoială.

    Citiţi mai multe pe www.da.zf.ro

  • Întrebarea pe care nu trebuie să o pui niciodată unei femei la locul de muncă

    Întrebarea pe care foarte multe femei o primesc dezvăluie greutăţile întâmpinate de acelea dintre ele care ocupă funcţii de conducere: cum reuşeşti să te descurci cu toate?

    Întrebarea ar trebui să fie primită ca un compliment, dar este de fapt un enunţ sexist. Aceste greutăţi nu ar trebui să fie diferenţiate între femei şi bărbaţi, dar problema este ideea pe care mulţi o împărtăşesc, şi anume că funcţiile de conducere şi rolul de mamă al unei femei sunt lucruri ce nu merg bine împreună.

    Femeile tinere trebuie să vadă drumul către succes atât în plan personal cât şi în cel profesional; ceea ce le împiedică, de ce le mai multe ori, este lipsa altora de încredere în puterea lor de a face acest lucru.

    Un studiu realizat de compania Bain arată că 43% dintre femei aspiră la o funcţie de conducere încă din primii doi ani ai carierei, în vreme ce doar 34% dintre bărbaţi aspiră la asta. Surprinzător însă, în cazul femeilor acest procentaj scade cu peste 60% de-a lungul anilor; în cazul bărbaţilor, el rămâne aproape neschimbat.
     

  • Cele mai puternice femei din business: Mihaela Ungar, Chief Officer of the CEO Block / KMG International Group

    Din poziţia de ChiefOfficer of the CEO Block al KMG International, Mihaela Ungar coordonează departamentele de marketing, relaţii publice, comunicare internă, resurse umane, cancelarie, CSR şi corporateaffairs, care au cel mai mare impact pentru reprezentarea grupului în cele 12 ţări în care îşi desfăşoară activităţile.

    Mihaela Ungar s-a alăturat Grupului KMG International în iunie 2013, în calitate de Director de Marketing şi Comunicare, iar în ianuarie 2014 a avansat la poziţia de Director de Marketing şi Retail, preluând coordonarea mai multor companii din retail: Rompetrol Downstream, Rompetrol Bulgaria, Rompetrol Georgia şi Rompetrol Moldova. Din această poziţie, a supervizat implementarea direcţiilor strategice stabilite la nivelul grupului, consolidarea şi creşterea activităţilor de distribuţie a carburanţilor pe aceste pieţe, dar şi dezvoltarea şi implementarea, cu doi ani în urmă, a programului de rebranding şi de redefinire a reţelei Rompetrol.

    Din iunie 2015, Mihaela Ungar a fost promovată ChiefOfficer of the CEO Block, fiind responsabilă de implementarea strategiei de resurse uman la nivelul Grupului, precum şi de alinierea acesteia în acord cu strategia de business pentru creşterea eficienţei şi a motivaţiei capitalului uman. De asemenea, Mihaela Ungar defineşte strategia şi viziunea de marketing pe termen scurt şi lung a Grupului şi a portofoliului de brand-uri atât în România, cât şi în regiunea Mării Negre.

    Dezvoltarea unor campanii integrate de marketing şi rebrandingul staţiilor au asigurat în 2015 o creştere a consumului mediu lunar de carburanţi cu 14%, creşterea cu 7% a notorietăţii brandului Efix, dublarea popularităţii serviciului Fill&Go în rândul clienţilor, dar şi o majorare a notorietăţii spontane privind recunoaşterea mărcii Rompetrol ca brand de succes (+15%).

    Mihaela Ungar are o experienţă  de peste 20 de ani în domeniul marketingului, ocupând diverse funcţii de leadership în marketing în România, dar şi la nivel internaţional, în ţări precum SUA, Filipine, Guatemala, Elveţia şi Rusia. Experienţa acumulată a aşezat-o în prima linie de lideri care a construitcomunitatea de media şi publicitate din România, Mihaela Ungar contribuind activ la dezvoltarea Consiliului Român pentru Publicitate (RAC), ce are drept scop dezvoltarea unui mediu de afaceri decent şi onest pe plan intern şi încurajarea autoreglementării pieţei de publicitate. Mihaela Ungar a condus RAC timp de şase ani şi este membru al Consiliului Director al IAA (International Adverting Association).


    Business Magazin a lansat cea de-a cincea ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri românesc. Catalogul cuprinde 200 de nume reprezentative din poziţii cheie de conducere precum CEO, directori economici, antreprenori sau country manageri. Catalogul se poate achiziţiona aici sau vă rugăm contactaţi Departamentul vânzări la marcela.tuila@m.ro.

  • Mai multe companii angajează femei frumoase pentru a-şi motiva angajaţii. Ce trebuie să facă fetele pentru a-i destinde pe programatori

    Femeile, poreclite “majorete”, sunt angajate pentru a motiva personalul. În cadrul jobului intră următoarele atribuţii: să socializeze cu programatorii, să le cumpere micul dejun sau să joace ping-pong cu ei, conform site-ului Trending in China, scrie Daily Mail.
     
    Fetele frumoase au fost angajate pentru a crea un mediu de lucru plăcut, distractiv, potrivit aceluiaşi site. De asemenea, acestea dau startul unor activităţi distractive, ce implică tot grupul de angajaţi.
     
    Un manager de resurse umane al uneia dinte companii a angajat trei “majorete” pentru personalul majoritar masculin. “Prezenţa fetelor în companie a crescut eficienţa firmei şi motivaţia angajaţilor”, a spus managerul. 
     
    Această mişcare a stârnit controverse pe reţelele sociale. “Ştiţi că există şi femei care scriu cod, nu?”, a scris o persoană pe Facebook. “E ridicol. Pun pariu că femeile s-ar descurca mai bine, fără să aibă nevoie de majorete”, a scris altcineva pe reţeaua de socializare. 
     
    Încă nu se ştie numărul exact al companiilor care au adoptat această strategie.
     
  • O româncă de 29 de ani a făcut înconjorul lumii pentru a găsi frumuseţea adevărată. Toţi străinii o dau acum exemplu

    În urmă cu doi ani, Mihaela Noroc a renunţat la jobul ei pentru a călători în jurul lumii. Tânăra de 29 de ani şi-a propus să fotografieze femei frumoase din cât mai multe ţări, pentru a realiza un atlas al frumuseţii.

    De-a lungul călătoriilor sale, ea a fotografiat sute de femei în mediul lor natural, de la localnice din pădurea amazoniană până la tinere din marile capitale europene.

    Datorită faptului că vorbeşte cinci limbi străine, Mihaela Noroc spune că i-a fost uşor să se înţeleagă cu oamenii pe care i-a întâlnit. “Uneori am doar 30 de secunde pentru a realiza un portret, deoarece se întâmplă să întâlnesc o persoană interesantă pe stradă. În alte cazuri petrec şi ore întregi pentru asta, după ce am găsit modelul pe o reţea socială”, povesteşte Mihaela Noroc.

    Ea mai spune că femeile pe care le prezintă în “Atlasul Frumuseţii” au reacţionat diferit atunci când le-a propus să facă parte din acest proiect. Unele au fost fericite, în timp ce altele au fost greu de convins să se lase fotografiate. “Faptul că sunt şi eu femeie a ajutat foarte mult. Însă, la început, am fost foarte agitată şi am luat foarte personal toate refuzurile primite”, mai spune Mihaela Noroc.

    Potrivit CNN, Mihaela Noroc şi-a cheltuit toate economiile pentru realizarea acestui proiect, care a presupus călătorii ale acesteia în 37 de ţări. De asemenea, ea speră să poată să strângă fondurile necesare pentru a continua proiectul “Atlasul Frumuseţii”. “Pot spune cu certitudine că frumuseţea există peste tot, şi nu depinde de cosmetice, bani, rasă sau statut social. Este vorba de fi cât mai natural”.

    Proiectul “Atlasul Frumuseţii” este prezentat de postul american de ştiri CNN, de publicaţia franceză Le Figaro, de site-ul american Business Insider, de site-ul de divertisment boredpanda.com şi de cotidianul britanic Daily Mail