Tag: vedere

  • Banii de la groapa de gunoi

    „Scopul final este să ajungem ca până în 2020 să reciclăm 70% din deşeurile colectate în zona noastră de operare, cu mult peste targetul de 50% stabilit de Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, Sighişoara şi zonele limitrofe vor fi singurele din România pregătite să respecte normele impuse de UE la acest capitol”, descrie Silviu Dumitrescu, managing director al Saubermacher, potenţialul de dezvoltare a domeniului reciclării în regiunea în care activează.

    Printre principalele activităţi ale companiei cu origini austriece se numără colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor menajere, colectarea, neutralizarea şi eliminarea finală a deşeurilor periculoase, colectarea, transportul şi valorificarea deşeurilor industriale, precum şi depozitarea deşeurilor nepericuloase la depozitul ecologic din Sighişoara.

    Fondată în 1979, Saubermacher operează în prezent în nouă ţări din Europa Centrală şi de Est prin intermediul a 2.800 de angajaţi, numărul celor din România ridicându-se la 250. Pe piaţa locală a intrat în 2005, iar trei ani mai târziu a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni a două societăţi de salubrizare din judeţele Sibiu şi Mureş.

    În ultimii cinci ani, cifra de afaceri a companiei a fost constantă. Pentru anul curent reprezentanţii Saubermacher estimează că aceasta va fi similară cu cea de anul trecut, în jurul a 2,57 de milioane de euro. „Totuşi, comparativ cu ţările occidentale cifra de afaceri este una mică, având în vedere preţurile foarte mici şi competiţia mare din piaţa românească. Cifra de afaceri în Austria şi Germania este cu aproximativ 60% mai mare pentru o companie de o dimensiune asemănătoare şi cu o gamă de servicii similară”, spune Dumitrescu. El precizează că în estul Europei singura ţară cu care România se poate compara din punct de vedere al preţutilor de salubrizare este piaţa din Bulgaria, dar şi acolo „cifrele de afaceri sunt mai mari faţă de media locală deoarece şi rata de abonaţi este mai mare.”

    Marja de profit a companiei a ajuns anul trecut la 22%, aceasta fiind cea mai mare realizată de către oricare dintre firmele din grupul Saubermacher. Rezultatul este parte a strategiei de creştere a companiei, care a mizat în ultimii trei ani nu pe extindere, ci pe eficientizarea colectării şi valorificării deşeurilor, spune Dumitrescu. „Consider că în cazul în care implementezi o strategie pe termen mediu cu soluţiile potrivite, poţi ajunge la rezultatele scontate.”

    Valoarea totală a investiţiilor companiei, de la intrarea pe piaţa locală până în prezent, a ajuns la 7,5 milioane de euro. Potrivit managing directorului companiei, cele mai multe investiţii au fost direcţionate „către tehnologii care asigură o mai bună protejare a mediului înconjurător şi, implicit, o stare de sănătate mai bună a populaţiei”.

    El adaugă că „investiţiile variază de la un an la altul, în funcţie de durata de viaţă a echipamentelor, dar media anuală este de 500.000 – 700.000 de euro pe an”. Spre exemplu, anul trecut, compania a investit 700.000 euro în echipamente de colectare mai performante şi într-o staţie de epurare care să adapteze procesarea deşeurilor la standarde europene.

    Pentru anul viitor însă, reprezentanţii Saubermacher au în plan o investiţie de 25 de milioane de euro într-un nou proiect de extindere a depozitului de deşeuri menajere din Sighişoara şi în implementarea unei tehnologii corespunzătoare cu ajutorul căreia speră să rezolve o mare parte a problemei de gestionare a deşeurilor în zona în care compania operează. Investiţia presupune, printre altele, cumpărarea echipamentelor de colectare, sortare şi transport al deşeurilor. Dumitrescu estimează piaţa de salubrizare din România la o valoare cuprinsă între 600 şi 800 de milioane de euro.

    Totuşi, spune că, în ciuda faptului că pe piaţă există loc şi pentru alţi jucători, anumite deficienţe ale sistemului local îi împiedică pe marii investitori din piaţa europeană să fie interesaţi de piaţa din România.

    „Mare parte a jucătorilor din România se consideră operatori de salubrizare după ce cumpără un camion şi participă la o licitaţie oferind un preţ de dumping. Mulţi nu investesc în sisteme tehnologice de colectare şi reciclare, ci folosesc un sistem rudimentar”, descrie Silviu Dumitescu una dintre problemele industriei în care activează.

    Potrivit managing directorului de la Saubermacher, un alt motiv care îi determină pe operatori să fie prudenţi în participarea la licitaţii este şi rata mică de abonaţi ai companiilor de salubrizare de pe piaţa locală, care include doar 60-70% din populaţie, „deşi legea obligă orice persoană fizică sau juridică să aibă contract de salubrizare”.

    Reprezentantul Saubermacher susţină că piaţa locală este foarte diferită faţă de cele din regiune şi în special faţă de vest, caracteristicile deşeurilor diferind foarte mult de de la o regiune la alta, la fel şi soluţiile utilizate. „De pildă, în Austria fracţia biodegradabilă a deşeurilor este de maximum 25%, însă în România aceasta ajunge şi la 65% în mediul rural, iar acest lucru demonstrează că românii aruncă foarte multă mâncare şi mai puţine ambalaje.” 

    El spune că la aceste caracteristici se mai adaugă lipsa de disciplină, deoarece oamenii aruncă deşeurile la întâmplare, fără să suporte consecinţele, în timp ce în ţările din vest astfel de practici sunt descurajate prin amenzi drastice şi chiar consecinţe penale.

    Dumitrescu crede că principalele motive pentru care românii reciclează atât de puţin sunt lipsa de informare, dar şi lipsa de implicare a autorităţilor locale, precum şi neimplementarea preţurilor diferenţiate. „În Austria, în cazul în care fracţia biodegradabilă este contaminată cu plastic, carton, hârtie sau sticlă, acel abonat o să plătească de până la zece ori mai mult faţă de un abonat care a realizat sortarea corespunzător.”

    De altfel, Dumitrescu spune că principalele provocări cu care s-a confruntat din poziţia pe care o ocupă sunt cele legate de colaborarea cu autorităţile locale, care „consideră că operatorul trebuie să fie cel care rezolvă aceste probleme şi nu doresc să îşi asume obligaţii, ci preferă să paseze mai departe responsabilităţile. Noi, în calitate de operator, nu avem puterea de a implementa litera legii fără sprijinul autorităţilor”, spune el.

    Potrivit reprezentantului Saubermacher, piaţa este afectată şi de o criză a forţei de muncă, care s-a remarcat începând cu anul trecut, „nu doar în sectorul nostru, ci la nivel naţional. Această problemă îi afectează pe jucătorii din piaţă. Singura soluţie pentru criza forţei de muncă este fidelizarea angajaţilor, având în vedere că oferta este foarte mare, dar angajaţii sunt puţini. În cazul nostru, fluctuaţia de personal a fost minimă tocmai printr-un comportament corect faţă de angajat”, spune el.

    Potrivit ZF, în topul companiilor locale de salubrizare se numără Romprest Service, Rosal Grop, Urban, Supercom şi Polaris M. Holding.

  • Cum şi-a petrecut concediul Marius Costin, Country Manager, PayU România: “Rockul merge mână-n mână cu discuţiile de business” – VIDEO

    În rest, îmi cultiv în continuare pasiunea de a cânta la chitară, în serile în care trupa din industria de IT şi software din care fac parte se reuneşte. Rockul merge perfect cu discuţiile de business.

    Vara în România pentru mine înseamnă litoral şi toate contrastele pe care le ilustrează: de la nopţile memorabile din Vama Veche şi până la zilele pline de lux din Mamaia. Îmi plac extremele la fel de mult cum îmi place o idee bună de business.

    La birou dezvoltăm cu multă energie capacitatea PayU de a materializa un univers financiar fără limite: ne extindem portofoliul de soluţii pentru comerţul online transfrontalier, lucrăm pentru a crea cea mai importantă infrastructură globală de plăţi a viitorului alături de noii parteneri de la ZOOZ – cea mai recentă platformă tehnologică de plată achiziţionată de PayU – şi dezvoltăm parteneriatele comerciale globale. E o vară plină şi încărcată de emoţii pozitive pe toate planurile.

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi cu dvs. în toate concediile?
    Deşi în viaţa de zi cu zi sunt înconjurat de gadgeturi şi dispozitive inteligente care îmi fac viaţa mai uşoară, în concediu prefer să fiu la polul opus. Cred că echilibrul mental se construieşte zi de zi şi primeşte un adevărat impuls în zilele libere. De aceea kindle-ul sau cărţile sunt nelipsite din bagaj, alături de smartphone. Telefonul e indispensabil, mai ales pentru că toţi cei care mă cunosc ştiu că sunt uşor de găsit şi în concediu în cazul în care apare ceva, indiferent că vorbim de prieteni sau parteneri de business. Surprinzător sau nu, am mereu la mine costumul de baie, poate pentru că destinaţiile cu ieşire la mare sau ocean sunt în topul alegerilor în fiecare an.

    Care sunt locurile din Capitală în care vă place să vă petreceţi timp şi de ce?
    Îmi place să ies des la restaurant cu familia, prietenii sau partenerii de business, iar locurile preferate sunt Fior Di Poesia, Osho, Capricciosa. M-au câştigat drept client fidel în timp, prin calitatea mâncării şi a serviciilor lor. Parcul Herăstrău este un alt loc unde merg cu plăcere, pentru a mă plimba cu rolele cu soţia sau a admira priveliştea. Ori de câte ori este un eveniment interesant care îmi atrage atenţia, indiferent că vorbim de un concert rock sau un festival cu mâncare bună, merg alături de prieteni şi familie. Serile relaxante le petrecem uneori la cinema, iar în cele în care ne dorim să ne încărcăm de energie, mergem la teatru. Frumuseţea Capitalei e că poţi alege dintr-o varietate de locuri unde să îţi petreci timpul şi poţi găsi mereu ceva nou.

  • Compania cu care zboară milioane de români a primit titlul de “cel mai slab operator aerian din punct de vedere al punctualităţii”

    “Cel mai slab operator aerian din punct de vedere al punctualităţii” e titlul primit recent de Wizz Air, care a reuşit să “adune” nu mai puţin de 22,9 de minute de întârziere la fiecare cursă care cu plecare din Marea Britanie.

    Compania din Ungaria a dat vina pe vremea rea pentru locul 44 din 44 într-un clasament al operatorilor.

    Norwegian Air Shuttle a ocupat locul 43, cu o medie de 21,7 minute de întârziere, în vreme ce Vueling Airlines şi Thomas Cook au înregistrat, fiecare, 21,1 minute de întârziere pe cursă.

    Pentru a realiza clasamentul, cei de la BAR UK au luat în calcul 44 de companii care au operat cel puţin 2.000 de zboruri din Marea Britanie în 2017.

    Cele mai “punctuale” companii au fost Scandinavian Airlines, cu o întârziere medie de 7 minute, Aer Lingus (9 minute) şi Air France (10 minute).


    Clasamentul companiilor cu cele mai mari întârzieri la zborurile operate din Marea Britanie:

    Wizz Air, 22.9 minute
    Norwegian Air Shuttle, 21.7 minute
    =Vueling Airlines, 21.1 minute
    =Thomas Cook Airlines, 21.1 minute
    BMI Regional, 21 minute
    Aurigny Air Services, 20.1 minute
    Norwegian Air International, 19.3 minute
    =Eurowings, 19.2 minute
    =Turkish Airlines, 19.2 minute
    Air Portugal, 19.1 minute


    “Un număr de factori specifici Marii Britanii, incluzând aici infrastructura aeroporturilor, congestia în spaţiul aerian şi restricţiile de timp au contribuit la o performanţă mult mai slabă decât în alte regiuni în care operăm”, a declarat un purtător de cuvând al Wizz Air.

    În primele şapte luni ale anului 2018, Wizz a transportat peste 4,5 milioane de pasageri  din România, cu 13% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului precedent, şi peste 260.000 de pasageri de la şi spre Craiova. În prima parte a anului Wizz Air a atins un indicator important la Craiova, depăşind 1 milion de pasageri transportaţi de la începerea operaţiunilor, iar până la finalul lunii iulie aproape 1,2 milioane de pasageri au călătorit cu Wizz din acest oraş, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

  • În lumea vinului moldovenesc

    Prima interacţiune cu „oraşul din piatră albă”, după cum este supranumit Chişinăul datorită clădirilor deschise la culoare care îl împânzesc, te face să te simţi ca într-o capsulă în care prezentul este amestecat cu trecutul. Adevăratele comori ale Republicii Moldova – şi unul dintre principalele motoare ale economiei – se află însă la o distanţă de mai puţin de 20 km.

    Un drum de circa o oră este astfel suficient ca să poţi uita de agitaţia din cel mai mare oraş al ţării. Bijuterii arhitecturale, galerii subterane, dealuri împânzite cu viţă de vie şi crame care produc de la câteva mii de sticle la câteva milioane – acestea sunt comorile Moldovei, cele care au reuşit să pună ţara pe harta mondială a vinului, o hartă unde trioul Spania, Italia şi Franţa conduce detaşat.

    Republica Moldova se află pe locul 20 în lume şi pe 11 la nivel european în ceea ce priveşte cantitatea produsă de vin, cu un volum estimat pentru anul 2017 la 1,8 milioane de hectolitri, arată datele de la Organizaţia Internaţională a Vinului şi Viei (OIV). Comparativ, România se află pe locul 13 la nivel mondial şi şase în Uniunea Europeană, cu o cantitate de 4,3 miliarde de hectolitri, arată aceeaşi sursă. Însă, dacă ne uităm la suprafaţa cultivată cu viţă de vie, vedem că Republica Moldova este la un nivel similar cu România. Conform datelor OIV, ţara de peste Prut are 140.000 de hectare plantate cu viţă de vie (circa 110.000 conform celor mai recente date de la Biroul de Statistică), în timp ce România are peste 180.000 de hectare.

    Industria vinului este foarte importantă pentru economia Republicii Moldova, reprezentând 7,5% din exporturile totale şi 3,2% din PIB-ul acesteia, conform celor mai recente date. Însă, dacă România este aproape invizibilă pe harta exporturilor, Republica Moldova exportă anual 85% din producţia totală de vin, ceea ce înseamnă peste 85 de milioane de dolari (73 mil. euro), potrivit datelor comunicate anterior de autorităţile de peste Prut. Astfel, vecinii de la est au exporturi de vin de aproape patru ori mai mari decât România. Iar vinurile moldoveneşti ajung în ţări precum China, România, Polonia, Cehia, Rusia sau Canada.

    Practic, vinul reprezintă o adevărată industrie în Republica Moldova, iar acest lucru se vede cu ochiul liber în aproape fiecare colţ al ţării. Cea mai cunoscută cramă din Republica Moldova este Cricova, ale cărei galerii subterane pot fi asemănate cu ale unui oraş, cu străzi, bulevarde şi semne de circulaţie.

    Cricova se află la circa 20 de kilometri de Chişinău, adică la aproximativ 30 de minute de mers cu maşina. Ajungând în faţa cramei, puţine lucruri îţi indică ce urmează să descoperi în interiorul oraşului subteran.

    Un ghid bine îmbrăcat şi un mini-autobuz sunt primele indicii că o să ai parte de o călătorie într-un loc ce nu poate fi străbătut pe jos şi unde temperatura este mult mai mică decât cea de afară. Şi aşa şi este.

    Străzile şi bulevardele cu o lungime totală de 120 km şi care poartă nume precum Cabernet, Fetească sau Bulevardul Şampaniei sunt parte a unui adevărat labirint cunoscut centimetru cu centimetru doar de cei care străbat zilnic aceste galerii. Temperatura din interior se situează între 12 şi 14 grade, iar cel mai adânc punct al galeriilor este la minus 100 de metri adâncime. În afară de străzile ale căror nume te duc imediat cu gândul la licoarea lui Bachus, la fiecare pas întâlneşti butoaie mai mici sau mai mari în care vinul stă la maturat, iar mai apoi urmează să fie turnat în sticle. Cele mai mari butoaie au chiar opt tone şi sunt atât de mari încât parcă mai au puţin şi ating tavanul galeriilor.

    Crama Cricova a fost construită pe locul unei fostei mine şi are o capacitate de 30 de milioane de litri. Astăzi, în interiorul cramei sunt circa zece milioane de litri de vin liniştit şi spumant. Cele mai valoroase vinuri sunt însă cele de colecţie, adică peste un milion de sticle. În vinoteca cramei Cricova se găsesc vinuri de peste 100 de ani, aşa cum este cazul vinului Evreiesc de Paşti din anul 1902. De asemenea, tot aici se găsesc vinuri din toate colţurile lumii şi de toate vârstele, vinuri Cricova care au câştigat medalii internaţionale sau ediţii limitate, dar şi colecţii ale unor actuali şefi de stat precum Vladimir Putin, Klaus Iohannis, cancelarul Angela Merkel sau fostul secretar de stat american John Kerry.

    Cricova este şi unul dintre principalii exportatori de vin din Republica Moldova, din beciurile cramei ajungând vinuri în toată lumea. 
    O altă cramă care are galerii subterane este Mileştii-Mici, coridoarele de aici având o lungime de circa 200 de kilometri. Republica Moldova este cunoscută în România şi pentru vinurile unor crame precum Purcari sau Gitana, însă ţara vecină are mult mai multe crame, iar pe listă apar şi nume precum Asconi, Et Cetera sau Chateau Vartely.

    Dar cramă în Republica Moldova nu înseamnă doar galerii subterane, ci şi castele cu poveşti care ar putea deveni uşor scenarii de film. Tot în apropiere de Chişinău, de data aceasta la aproape 40-50 de minute de mers cu maşina, se află Castel Mimi din localitatea Bulboaca, una din cramele cu istorie din Republica Moldova, dar care era cât pe ce să fie uitată. Din stradă se observă greu că în spatele unor garduri înalte se află un castel. Însă, odată intrat în curte, te afli în faţa unui castel care are o istorie de peste 100 de ani şi a unor grădini care te duc cu gândul la Franţa. De altfel, Constantin Mimi, ultimul guvernator al Basarabiei şi cel care a clădit acest castel, a absolvit Şcoala Agricolă Superioară din Montpellier, Franţa, unde timp de doi ani a însuşit arta cultivării viţei de vie şi metodele franceze de producere a vinului.

    Castelul datează din 1901, iar 40 de ani mai târziu a intrat în proprietatea statului sovietic, fiind transformat la scurt timp în combinat de vin. Astăzi, castelul este deţinut de familia Trofim, care în 2010 a început un amplu proces de restaurare. În castel, antreprenorii au construit şi săli de degustare şi un restaurant, iar lângă, un mic resort.

    Beciurile castelului sunt cele care te întorc cu zeci de ani în timp. Tancuri mari în care se păstrau vinurile, beciuri unde temperaturile coboară la sub 15 grade celsius şi sticle de vin vechi pe care s-a pus mucegaiul sunt lucruri care te duc cu gândul la vremurile trecute. Crama Mimi produce anual peste un milion de litri, dar are o capacitate de peste 20 de milioane de litri.

    Lângă castel se află şi unitatea de producţie a vinului, iar în spatele clădirii construite de Mimi actualii proprietari au făcut un labirint „viu” şi o grădină cu legume. Dincolo de vinuri, poveşti despre galerii subterane şi castele vechi de secole, Republica Moldova reprezintă şi un adevărat paradis pentru gurmanzi. Aşa că bucatele făcute de bucătarii moldoveni nu trebuie să lipsească de lângă paharele pline cu licoarea lui Bachus. 

  • Guvernul va adopta rectificarea bugetară fără avizul CSAT. În ziua convocării la Cotroceni, premierul Dăncilă se întâlneşte cu Regele Spaniei

    Preşedintele Klaus Iohannis a invitat-o anterior pe Viorica Dăncilă la consultări, la Palatul Cotroceni, joi, de la ora 11:30, având în vedere opiniile exprimate de Guvern în legătură cu necesitatea rectificării bugetului de stat pe anul 2018.
     
    ”Preşedintele României, Klaus Iohannis, i-a transmis miercuri, 5 septembrie a.c., o scrisoare Prim-ministrului României, Vasilica -Viorica Dăncilă, prin care o invită pentru consultări, la Palatul Cotroceni, în data de 6 septembrie a.c., ora 11:30, în temeiul dispoziţiilor art. 80 şi ale art. 86 din Constituţie, având în vedere opiniile exprimate de Guvern în legătură cu necesitatea rectificării bugetului de stat pe anul 2018. Consultările vizează clarificarea unor aspecte care ţin de rectificarea bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018, care constituie probleme urgente şi de importanţă deosebită”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale remis MEDIAFAX.

    Potrivit sursei citate, la această întâlnire au fost invitaţi şi miniştrii de resort.

    ”Rectificarea bugetară trebuie aprobată pentru a nu afecta bunul mers al economiei. Mi-aş fi dorit ca acest proiect deosebit de important pentru români să fie rezultatul unui consens între două instituţii importante ale statului – Preşedinţie şi Guvern. Orice situaţie complexă, însă, are cel puţin o soluţie, iar soluţia aleasă de Guvern er să meargă mai departe cu adoptarea rectificării bugetare. Ne-am îndeplinit obligaţia de a cere CSAT un punct de vedere, ne îndeplinim responsabilitatea de a asigura continuitatea în finanţare”, a declarat Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de guvern.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lider ALDE: Gestul lui Darius Vâlcov de a publica fişa medicală a unui protestatar ca este unul ”mizerabil din punct de vedere moral şi un act ilegal”

    ”Publicarea de către Darius Vâlcov a fişei medicale a unui om bolnav este un gest mizerabil din punct de vedere moral şi un act ilegal, existând prevederi clare atât la nivel european cât şi in legislaţia noastră privind protectţa datelor personale. Demisia, demiterea lui Darius Vâlcov sunt gesturi politice obligatorii. Ca şi a celor care i-au permis accesul la un document medical. Dacă vrem “domnia legii” atunci trebuie să întelegem că legea este aceeaşi pentru toţi indiferent de simpatii sau antipatii politice. Încalcarea ei se sancţionează”, a scris pe Facebook Renate Weber.

    Şi liberalii i-au cerut demisia lui Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă.

    Reacţia vine ca urmare a publicării, de către consilierul premierului, Darius Vâlcov, a fişei medicale a unui protestatar #rezist. Ulterior, postarea a dispărut, Vâlcov scriind: “Postarea prin care aratam ca un lider #rezist este sandilau cu acte mi-a fost stearsă”.

    Protestatarul Sandu Matei, cel vizat de postarea lui Vâlcov, a anunţat că îl va da în judecată pe consilierul premierului.

    Tot pe pagina de Facebook a lui Darius Vâlcov a apărut duminică un filmuleţ în care FDGR este acuzat că este continuatorul mişcării Grupul Etnic German, iar preşedintele Iohannis apare cu o mustaţă şi o tunsoare asemănătoare lui Adolf Hitler.

    Tăriceanu, despre postarea lui Darius Vâlcov: Nu este ceva normal

    Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că gestul consilierului premierului, Darius Vâlcov, de a publica fişa medicală a unui protestatar #rezist, ”nu este ceva normal” şi că poziţia europarlamentarului ALDE Renate Weber nu angajează partidul, fiind una în nume personal.

    ”Nu am văzut. Eu am fost în week-end într-o deplasare şi nu sunt la curent cu aceste aprecieri. (…) Cred că în virtutea necesităţii apărării şi protejării drepturilor individuale, indiferent cine face un asemenea lucru, nu este ceva normal”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, întrebat de postarea consilierului premierului, Darius Vâlcov, care a postat fişa medicală a unui protestatar #rezist.

    El a mai spus că poziţia europarlamentarului ALDE Renate Weber nu reprezintă poziţia partidului.

  • Lider ALDE: Gestul lui Darius Vâlcov de a publica fişa medicală a unui protestatar ca este unul ”mizerabil din punct de vedere moral şi un act ilegal”

    ”Publicarea de către Darius Vâlcov a fişei medicale a unui om bolnav este un gest mizerabil din punct de vedere moral şi un act ilegal, existând prevederi clare atât la nivel european cât şi in legislaţia noastră privind protectţa datelor personale. Demisia, demiterea lui Darius Vâlcov sunt gesturi politice obligatorii. Ca şi a celor care i-au permis accesul la un document medical. Dacă vrem “domnia legii” atunci trebuie să întelegem că legea este aceeaşi pentru toţi indiferent de simpatii sau antipatii politice. Încalcarea ei se sancţionează”, a scris pe Facebook Renate Weber.

    Şi liberalii i-au cerut demisia lui Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă.

    Reacţia vine ca urmare a publicării, de către consilierul premierului, Darius Vâlcov, a fişei medicale a unui protestatar #rezist. Ulterior, postarea a dispărut, Vâlcov scriind: “Postarea prin care aratam ca un lider #rezist este sandilau cu acte mi-a fost stearsă”.

    Protestatarul Sandu Matei, cel vizat de postarea lui Vâlcov, a anunţat că îl va da în judecată pe consilierul premierului.

    Tot pe pagina de Facebook a lui Darius Vâlcov a apărut duminică un filmuleţ în care FDGR este acuzat că este continuatorul mişcării Grupul Etnic German, iar preşedintele Iohannis apare cu o mustaţă şi o tunsoare asemănătoare lui Adolf Hitler.

    Tăriceanu, despre postarea lui Darius Vâlcov: Nu este ceva normal

    Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că gestul consilierului premierului, Darius Vâlcov, de a publica fişa medicală a unui protestatar #rezist, ”nu este ceva normal” şi că poziţia europarlamentarului ALDE Renate Weber nu angajează partidul, fiind una în nume personal.

    ”Nu am văzut. Eu am fost în week-end într-o deplasare şi nu sunt la curent cu aceste aprecieri. (…) Cred că în virtutea necesităţii apărării şi protejării drepturilor individuale, indiferent cine face un asemenea lucru, nu este ceva normal”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, întrebat de postarea consilierului premierului, Darius Vâlcov, care a postat fişa medicală a unui protestatar #rezist.

    El a mai spus că poziţia europarlamentarului ALDE Renate Weber nu reprezintă poziţia partidului.

  • Europarlamentar ALDE: Demisia, demiterea lui Darius Vâlcov sunt gesturi politice obligatorii

    ”Publicarea de către Darius Vâlcov a fişei medicale a unui om bolnav este un gest mizerabil din punct de vedere moral şi un act ilegal, existând prevederi clare atât la nivel european cât şi in legislaţia noastră privind protectţa datelor personale. Demisia, demiterea lui Darius Vâlcov sunt gesturi politice obligatorii. Ca şi a celor care i-au permis accesul la un document medical. Dacă vrem “domnia legii” atunci trebuie să întelegem că legea este aceeaşi pentru toţi indiferent de simpatii sau antipatii politice. Încalcarea ei se sancţionează”, a scris pe Facebook Renate Weber.

    Şi liberalii i-au cerut demisia lui Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele mai bogate oraşe din lume – GALERIE FOTO – VIDEO

    Nicio mirare, în acest context, legată de faptul că oraşul are cele mai multe gospodării cu câştiguri anuale de peste 250.000 de dolari; numărul celor care câştigă atât de mult este aproape de două ori mai mare decât al celor din Los Angeles, oraş plasat, din acest punct de vedere, pe poziţia a doua. Conform acestei unităţi de măsură, primele nouă poziţii din top sunt adjudecate de oraşele nord-americane, iar Londra ocupă poziţia a zecea în acest clasament.
    Pe parcursul următorilor cinci ani este de aşteptat ca această ierarhie să se schimbe.