Tag: unicredit

  • Saint Gobain a preluat Pietta Glass Working

    Saint-Gobain achiziţionează întregul capital social al companiei româneşti Pietta Glass Working, care activează în domeniul procesării sticlei pentru aplicaţii industriale şi al elementelor vitrate pentru faţade. Cifra de afaceri estimată pentru  2016 este de 20 milioane euro, cu un puternic potenţial de creştere în următorii ani.

    Pietta Glass Working a fost înfiinţată în anul 2000 în judetul Prahova, ca o continuare a afacerii familiei Pietta (Italia), o afacere cu peste 40 ani de experienţă în domeniul procesării sticlei specializate. În timp, societatea şi-a extins activitatea, de la procesarea sticlei utilizate pentru realizarea uşilor în refrigerarea comercială sau a diferitelor echipamente, la soluţii de producţie de sticlă cu valoare adăugată. În prezent, compania deserveşte în principal piaţa europeană.

    Saint-Gobain Glass este prezentă pe piaţa din România din 2006, cu producţie  de sticlă plană, sticlă cu depuneri metalice şi sticlă laminată. Achiziţia va permite grupului francez să îşi extindă amprenta industrială pentru a servi şi mai eficient piaţa mondială de faţade, aflată în continuă creştere şi pentru a-şi întări poziţia în piaţa aplicaţiilor industriale, cu o bază de costuri optimizată.

    UniCredit Bank a asistat familia Pietta în tranzacţia de vânzare a 100% din acţiunile Pietta Glass Working, jucător regional în domeniul procesării sticlei plane, către compania Saint-Gobain, lider mondial în domeniul habitatului şi al materialelor de construcţii. Tranzacţia a fost finalizată pe data de 5 decembrie 2016.

    “Această tranzacţie, în care UniCredit a asistat vânzătorul, este una de referinţă pentru sectorul industrial din România şi reconfirmă interesul sporit al investitorilor pentru piaţa locală, atraşi de contextul macroeconomic favorabil de care beneficiază România în regiune. Prezenţa solidă a Grupului UniCredit atât pe piaţa finanţărilor corporative, cât şi pe piaţa europeană de investment banking, ne permite să le oferim clienţilor noştri corporativi un spectru larg de servicii specifice, îmbinand know-how-ul local cu expertiza tehnică şi de industrie a grupului”, a declarat Alin Pop, şeful Departamentului de Investment Banking şi Corporate Finance în cadrul UniCredit Bank.

    În România, Saint-Gobain deţine şapte activităţi (Abrasives, Brodrene Dahl, Glass, Isover, PAM, Rigips şi Weber) şi operează 10 unităţi de producţie în şapte situri industriale situate în Brăneşti, Călăraşi, Ploieşti, Satu-Mare, Tulcea, Turda şi Suceava.

  • Creştere economică, dar până când?

    Cu cea mai mare creştere economică din toate ţările Uniunii Europene, în România optimismul a revenit şi se reflectă deopotrivă în coşurile de cumpărături dar şi în dispoziţia angajatorilor de a creşte numărul salariaţilor. Care sunt însă previziunile pentru 2017 şi care sunt factorii care pot influenţa evoluţia ţărilor din Uniunea Europeană? Dan Bucşă, lead CEE economist în cadrul Unicredit Bank, este de părere că economia nu se supraîncălzeşte, chiar dacă am ajuns în vârful pantei de creştere economică.

    Într-o discuţie cu presa, Dan Bucşă punctează deopotrivă aspectele pozitive şi negative care influenţează aşteptările instituţiei financiare pentru anul viitor, iar primul subiect despre care vorbeşte este Brexitul. „Colegii mei care acoperă zona euro sunt mai pesimişti în privinţa anului viitor decât a evoluţiei din 2016, motivele fiind mai multe. Primul este Brexitul, care nu ştim dacă se va produce. Nu ştim dacă Marea Britanie va invoca articolul 50 anul viitor, până la finalul lunii martie, cum a spus Theresa May”. Dar impactul estimat de economiştii de la UniCredit se plasează în jurul a 6% din PIB, în principal prin intermediul aşteptărilor firmelor. Iar Dan Bucşă povesteşte că deja sunt firme germane care reconsideră nivelul investiţiilor pentru anul viitor, pentru că Marea Britanie este unul dintre principalii parteneri comerciali şi ai Germaniei şi ai zonei euro (în primii patru ca mărime) şi orice barieră comercială s-ar putea reflecta în investiţii mai mici în Europa. „Deja Theresa May s-a hotărât să acorde unei firme auto nişte concesii, iar economistul nostru şef crede că probabil a deschis o cutie a Pandorei cu această decizie şi vor urma şi alte firme din acelaşi sector, după care şi firme din alte sectoare şi în cele din urmă va fi foarte greu pentru Marea Britanie să îşi închidă graniţele, să impună bariere comerciale, în condiţiile în care va oferi foarte multe facilităţi pentru multe firme.” Mai sunt şi alţi factori care ar putea să ducă la o creştere mai mică anul viitor şi cei mai importanţi sunt euro-dolarul şi preţul petrolului, spune reprezentantul UniCredit. Impactul euro-dolar pentru anul trecut este estimat la 0,7%, în creştere, „ceea ce este enorm, pentru că zona euro este unul dintre cei mai mari exportatori la nivel mondial şi un euro mai slab a ajutat exporturile europene. Pentru că ne aşteptăm ca anul viitor euro-dolarul să o ia uşor în sus, credem că impactul va fi negativ”.

    Al doilea impact a fost din partea petrolului, iar preţul mai redus a adăugat în jur de 0,4% la creşterea economică a zonei euro anul trecut, în jur de 0,3% anul acesta şi în 2017 impactul estimat este negativ, „poate şi pentru că noi credem că preţul barilului s-ar putea duce în 60-65 de dolari”, argumentează Bucşă. Al treilea impact negativ ar putea veni din comerţul global, iar reprezentanţii instituţiei financiare se aşteptă la o reluare a ritmului de creştere în comerţul global.

    Politica monetară adaugă la creşterea din zona euro în jur de 0,2 puncte procentuale; efectul cel mai mare este de fapt asupra dobânzilor pe care în acest moment le plătesc firmele mici şi mijlocii mai ales în periferia zonei euro. „Impactul final este cel al poziţiei fiscale. Austeritatea s-a terminat în Europa în 2014, în 2015 deja politica fiscală a adăugat mai mult de 0,1% la creşterea econoică, iar impactul va fi similar anul acesta şi anul viitor. FMI, OECD şi multe alte organizaţii internaţionale au sugerat că impactul politicii fiscale ar trebui să fie mai mare decât cel al politicii monetare, adică ţări care au bani mai mulţi – cum e Germania – ar trebui să aibă deficite mai mari pentru a stimula creşterea economică. Iar aceste deficite mai mari ar trebui făcute prin cheltuieli de investiţii”, arată Dan Bucşă. Iar contribuţia consumului, completează tot el, este particularitatea acestei perioade de creştere în Europa, fiind mai mare decât în orice altă perioadă anterioară, coroborată cu contribuţia foarte mică a exporturilor.

    „Cum stă zona noatră în concursul de frumuseţe cu celelalte ţări emergente? Pentru anul acesta şi anul viitor, prognoza noastră de creştere este de circa 4% pentru România, şi, respectiv, circa 3,5% pentru 2017, fiind campioni în regiune”, afirmă reprezentantul instituţiei financiare, arătând că previziunea este mai pesimistă decât cele ale guvernului şi ale BNR, care văd creşterea în jurul a 5%. „Noi vedem un impact mai mare al importurilor, şi credem şi că în trimestrul II am avut un efect de bază din agricultură. În majoritatea ţărilor din regiune, creşterea de anul viitor va fi mai mică decât anul acesta. Cu alte cuvinte, noi credem că am ajuns la vârful ciclului economic, nu numai în România, ci în regiune, în general.” UniCredit vede posibilă o accelerare a creşterii pentru foarte puţine ţări – Ungaria şi Polonia, mai ales din fondurile europene, principalul motor fiind, peste tot, consumul; iar România îşi măreşte decalajul faţă de alte ţări, suntem şi mai campioni decât în privinţa creşterii economice. Iar Dan Bucşă arată că potenţialul de creştere al României se plasează la 2-2,5%, ceea ce înseamnă că rata de creştere a consumului este dublă, salariile fiind motorul acestor plusuri.

  • UniCredit: Motorul economiei româneşti va încetini în 2017

    În 2017, motorul economiei româneşti va încetini pe fondul scăderii consumului şi vânzărilor din retail, dar şi al scăderii activităţii industriale, ca urmare a reducerii cererii externe, conform unei analize a UniCredit Bank preluată de Ziarul Financiar.

    Scenariul pesimist al celor de la UniCredit indică o creştere de numai 3,4% în anul care vine. Însă economiştii se aşteaptă o creştere a investiţiilor publice.

    „Creşterea economică este fundamentală pentru că bugetul a angajat în ultimii doi ani cheltuieli care nu pot fi suportate fără o creştere economică foarte înaltă, o creştere care să alimenteze bugetul consolidat care, la rândul său, să poată face faţă majorărilor salariale şi reducerilor de taxe”, arată analiza UniCredit, citată de Ziarul Financiar.

    De asemenea, Banca Mondială prognozează că, în 2017, economia românească îşi va încetini ritmul, creşterea fiind de 3,8% (după un avans de 5,1% în 2016), iar în 2018 aceasta va creşte cu doar 3,4%.

  • UniCredit: Motorul economiei româneşti va încetini în 2017

    În 2017, motorul economiei româneşti va încetini pe fondul scăderii consumului şi vânzărilor din retail, dar şi al scăderii activităţii industriale, ca urmare a reducerii cererii externe, conform unei analize a UniCredit Bank preluată de Ziarul Financiar.

    Scenariul pesimist al celor de la UniCredit indică o creştere de numai 3,4% în anul care vine. Însă economiştii se aşteaptă o creştere a investiţiilor publice.

    „Creşterea economică este fundamentală pentru că bugetul a angajat în ultimii doi ani cheltuieli care nu pot fi suportate fără o creştere economică foarte înaltă, o creştere care să alimenteze bugetul consolidat care, la rândul său, să poată face faţă majorărilor salariale şi reducerilor de taxe”, arată analiza UniCredit, citată de Ziarul Financiar.

    De asemenea, Banca Mondială prognozează că, în 2017, economia românească îşi va încetini ritmul, creşterea fiind de 3,8% (după un avans de 5,1% în 2016), iar în 2018 aceasta va creşte cu doar 3,4%.

  • UniCredit şi Société Générale, posibilă fuziune. Părţile refuză să comenteze – presă

    UniCredit şi Société Générale (SocGen) au refuzat să comenteze discuţiile unei posibile fuziuni, după ce acţiunile lor au crescut pe fondul speculaţiilor privind reunirea într-un singur grup a celor doi giganţi bancari, potrivit Reuters.

    Zvonuri în legătură cu o posibilă fuziune între banca franceză şi cea italiană circulă de câţiva ani şi au reapărut după ce Jean-Pierre Mustier, un fost şef al băncii SocGen, a fost numit în iulie 2016 la conducerea UniCredit.

    Luni, agenţia de presă italiană Ansa susţinea că există discuţii despre o posibilă fuziune pe pieţele financiare.

    „Sunt speculaţii de piaţă pe care banca nu intenţionează să le comenteze”, declara un purtător de cuvânt al UniCredit când a fost întrebat despre zvonuri. De asemenea, Société Générale a refuzat să comenteze, relatează Reuters.

    O sursă din cadrul UniCredit a declarat pentru Reuters că o serie de manageri ai băncii cred că numirea lui Mustier reprezintă sfârşitul jocului între cei doi jucători de pe piaţă.

    Alte două surse apropiate de situaţie au declarat că o fuziune între cele două bănci este puţin probabilă, din cauza restricţiilor şi a actelor normative.

  • Schimbare importantă la UniCredit. Toţi clienţii din România trebuie să ştie asta. Anunţul făcut de bancă

    UniCredit este cel mai mare jucător în Europa Centrală şi de Est, fiind urmat de grupul Erste.

    Grupul UniCredit este prezent în Azerbaidjan, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Letonia, Polonia, România, Rusia, Slovacia, Serbia, Slovenia, Turcia şi Ucraina.

    În România, UniCredit deţine poziţia a cincea (8,1% cotă de piaţă, cu active de 30,6 mld. lei), după BCR (15,8%), BRD (13%),  Banca Transilvania (12,6) şi Raiffeisen (8,4%).

    Banca a luat vineri seara o decizie extrem de importantă pentru viitorul ei, care afectează ţările din Europa de Est, inclusiv România. 

    Schimbare importantă la UniCredit. Toţi clienţii din România trebuie să ştie asta. Anunţul făcut de bancă 

  • UniCredit ar putea trimite unde de şoc în toată Europa. Ce se întâmplă cu banca şi ce trebuie să ştie clienţii

    Testele de rezistenţă realizate în iulie au indicat cea mai mare bancă a Italiei după active drept una dintre cele mai fragile bănci din Europa, aceasta eşuând în eforturile de a reacţiona la dobânzile ultramici şi un volum uriaş de credite neperformante.

    De altfel, creditele neperformante reprezintă un risc sistemic pentru băncile europene, potrivit unui raport publicat recent de autorităţile europene.

    “Problemele nesoluţionate legate de calitatea activelor şi nivelul constant ridicat al creditelor neperformante reprezintă un factor semnificativ generator de nesiguranţă în sectorul bancar european”, se arată în raportul autorităţilor, citat de Bloomberg.

     UniCredit ar putea trimite unde de şoc în întreaga Europă. Ce se întâmplă cu banca şi ce trebuie să ştie clienţii 

  • Jean-Pierre Mustier este noul CEO al UniCredit

    Jean-Pierre Mustier a fost numit CEO al UniCredit, având misiunea dificilă de a restructura cea mai mare bancă italiană, potrivit unor surse din piaţă, citate de Bloomberg.

    Mustier, în vârstă de 55 de ani, îl va înlocui pe Federico Ghizzoni. Boardul băncii a ţinut o şedinţă extraordinară joi pentru a aproba numirea. Purtătorul de cuvânt al UniCredit din Milano a refuzat să comenteze numirea.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mircea Cotigă va prelua conducerea UniCredit Leasing

    Mircea Cotigă ocupă în prezent poziţia de director Risc – Restructurare şi Recuperare Creanţe în cadrul UniCredit Bank. El lucrează în sistemul bancar de 11 ani, dintre care ultimii şapte ani în cadrul UniCredit Bank. Anterior, şi-a consolidat cunoştinţele profesionale în domeniul juridic şi recuperări în cadrul unor companii din domeniile credit management si leasing. Deţine un MBA în Financial Management acordat de City University USA – Romanian Banking Institute (2005 – 2007).

    “Mă îndrept către o nouă provocare profesională – un pas important prin tranziţia de la un leader de piaţă în România, UniCredit Leasing, către un alt leader de piaţă în Bulgaria, UniCredit Bulbank”, a declarat Antoaneta Curteanu, CEO UniCredit Leasing.

    Cu o vechime de peste 18 ani în cadrul UniCredit şi 25 în sistemul bancar, Antoaneta Curteanu deţine poziţia de CEO al UniCredit Leasing din iulie 2010. Anterior, în perioada 2007-2010 a ocupat poziţia de director adjunct al Diviziei Corporate şi al Global Transaction Banking în cadrul UniCredit Bank, iar în intervalul 2005-2007 a fost vice-preşedinte Executiv şi membru al boardului UniCredit România.

    Antoaneta Curteanu este absolventă a Facultăţii de Finanţe-Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti (1986-1991) şi a Graduate School of Banking din Lousiana State University, SUA (1994-1996). Antoaneta Curteanu este membru fondator al asociaţiei “Business Women Network” în România şi autor al cărţii “Factoringul în comerţul internaţional”.

    UniCredit Leasing este lider al pieţei de leasing, cu o cotă constantă de 18% în ultimii cinci ani; instituţia oferă servicii de finanţare prin leasing financiar şi credit, leasing operaţional şi intermediere în asigurări prin UniCredit Leasing Corporation IFN, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Insurance Broker.

    Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management, UCTAM, Pioneer Asset Management şi UniCredit Business Integrated Solutions.

  • UniCredit Bank Austria lansează către acţionarii minoritari ai UniCredit Bank o ofertă de achiziţionare a acţiunilor

    Oferta este transmisă în mod direct de către UniCredit Bank Austria tuturor acţionarilor minoritari, persoane fizice şi persoane juridice, prin intermediul serviciilor poştale, la ultima adresă a acestora menţionată în Registrul Acţionarilor. Oferta este valabilă până la data de 12 august 2016 şi nu este negociabilă.

    Detaliile privind oferta şi instrucţiunile pentru derularea procesului şi finalizarea tranzacţiei sunt descrise în oferta şi documentaţia însoţitoare pe care le primesc acţionarii minoritari.

    În situaţia particulară în care acţiunile sunt în proprietatea moştenitorilor acţionarilor minoritari înregistraţi în Registrul Acţionarilor, înainte de acceptarea ofertei, aceştia trebuie să se asigure că sunt în posesia tuturor documentelor legale pentru a dovedi calitatea de deţinători.  În vederea înregistrării calităţii în Registrul Acţionarilor, aceştia trebuie să contacteze Biroul Acţionarilor din cadrul UniCredit Bank.

    În numele UniCredit Bank Austria, procesul este administrat de către societatea de avocatură Mocanu şi Asociaţii S.P.R.L.

    UniCredit Bank este parte a UniCredit; în România grupul reuneşte UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management, UCTAM, Pioneer Asset Management şi UniCredit Business Integrated Solutions.