Primul astfel de dispozitiv este creaţia unui anume David Neevel. Pentru că nu-i place crema, ci doar biscuiţii, a decis să facă un dispozitiv care să înlăture acea cremă.
Acum, Barry Kudowith şi Bill Fienup, doi ingineri din Minnesota, au creat o maşinărie care să pulverizeze întreg biscuitul, cu tot cu cremă, în gură, deoarece unuia îi plac doar biscuiţii Oreo, iar celuilalt doar crema.
La 73 de ani, fondatorul companiei de îmbrăcăminte outdoor Patagonia, Yvon Chouinard, arată ca de 60. Este slab şi bronzat după orele de surfing, pe care îl practică în fiecare zi în care valurile sunt “decente”. În autobiografia sa, intitulată sugestiv “Let My People Go Surfing” (Lăsaţi-mi oamenii să meargă la surfing) scrie că nu i-au plăcut niciodată corporatiştii cu feţe palide pe care îi vedea în revistele din avion şi că, dacă va fi să ajungă vreodată un om de afaceri, o va face în felul său. Chouinard a ajuns la un business de mai bine de 400 de milioane de dolari, după ce a implementat un sistem de leadership bazat pe MBA. Nu e vorba nicidecum de MBA-ul clasic, ci de management by absence, un concept care se potriveşte de minune când îşi cheamă colegii de serviciu la reşedinţa sa din Ventura, California, pentru a se căţăra pe munţi sau pentru a se bucura de valuri. De fapt, rolul oficial al weekendurilor sportive este acela de a “testa” noile modele din gamă, în timp ce se caţără sau pescuiesc. Potrivit Wall Street Journal Magazine, puţinele momente în care Chouinard se luminează nu au nici cea mai mică legătură cu activitatea de la birou, ci cu “zăritul turturelelor lângă pontonul casei sale, noile încălţări cu crampoane din aluminiu pe care le-a desenat sau cel mai frumos val pe care l-a prins vreodată, în insula Moreea din sudul Pacificului.”
Chouinard şi Andrei, un tânăr care lucrează de cinci ani într-o corporaţie din domeniul telecom, au în comun pasiunea pentru munte. Doar că, pentru Andrei, hobbyul, trecut în planul doi după ce s-a angajat, a prins contur din nou la serviciu. “Am găsit oameni cu care să pot face sportul pe care mi-l doream de mult. Suntem un grup de cel mult zece oameni care am face orice pentru munte”, spune Andrei. Până să intre în echipa de zece colegi, se bucura doar de plimbări pe munte, fără să treacă la “next level”, după cum spune chiar el în limbajul specific clădirilor din sticlă. Dincolo de faptul că în timpul petrecut împreună în afara serviciului oamenii se împrietenesc cu uşurinţă, sportul scoate la iveală şi adevăratul caracter. Andrei povesteşte: “Ne căţăram în Piatra Craiului, acum vreo doi-trei ani, când a început să plouă foarte, foarte tare, iar un membru al grupului a renunţat să mai stea cu noi doar pentru a-şi salva pielea şi ca să scape din situaţia respectivă”. Asta arată cum gândeşte de fapt el, deşi până atunci nu erau prea multe indicii legate de egoismul său”. Cele nouă ore petrecute zilnic la birou arată doar o faţă a individului, iar rolul sportului este şi acela de a da jos măşti, după cum explică tânărul. El remarcă faptul că tot mai mulţi din colegii săi au început să cocheteze cu mişcarea în timpul liber, ca urmare a kilogramelor în plus acumulate după multe ore peste progamul de la serviciu, dar şi din dorinţa de a reînvia o pasiune din copilărie. Facile sunt ciclismul sau alergatul, iar corporaţiile întreprind tot mai multe acţiuni în care să implice cât mai mulţi angajaţii. “Faptul că lucrezi într-o corporaţie îţi dă şi posibilitatea să te îndrepţi spre sporturi inedite, dat fiind că venitul e peste medie şi există şi oameni care să-ţi alimenteze dorinţa de a investi în pasiunea ta”, spune Andrei, care a cheltuit sute bune de euro pentru a-şi cumpăra hamuri, cârlige, carabiniere şi scăriţe, indispensabile pentru a sta atârnat pe o stâncă la 20 de metri înălţime.
Sportul influenţează performanţa zilnică de la serviciu, susţin reprezentanţii Orange România, care remarcă faptul că persoanele cu un astfel de stil de viaţă sunt pozitive, mai pline de energie, mai implicate şi axate pe rezultate. În cazul companiei Glaxosmithkline, de exemplu, 40% dintre angajaţii grupului participă la evenimentele sportive susţinute de companie. Skoda Velo Challenge şi Prima Evadare au fost două dintre competiţiile de mountain biking la care a participat şi Andrei, alături de sute de corporatişti dornici să participe la concursul de ciclism pe teren accidentat. Olimpiada Corporaţiilor e un alt concurs internaţional pus la cale de companii fără ca angajaţii să plătească tocmai pentru a-i face să se apropie de sport. Conduita e aceeaşi şi la nivel de top management, dacă e să nu uităm spusele lui Pascal Prigent, CEO al GSK România: “La semimaratonul Bucureştiului, am reuşit să termin anul trecut într-o oră şi 29 de minute, clasându-mă astfel pe locul al treilea la categoria mea de vârstă.”
Andrei e de acord că pasiunea pentru sport într-o corporaţie e şi o chestiune de imagine. Aşa se face că grupul celor care fac rafting, cum se întâmplă în cazul celor de la Nestlé, sau se caţără la 2.000 de metri altitudine, cum se întâmplă în cadrul operatorului telecom unde lucrează Andrei, sunt priviţi altfel, iar tânărul nu ocoleşte cuvântul “snobism”. Snobismul e oricum mai bine văzut comparativ cu cei care refuză să ia contact cu orice fel de sport alături de colegi, iar outsiderii cu traseu zilnic între birou şi pat se integrează mult mai greu în echipa în care lucrează. Sau, după cum spunea chiar Yvon Chouinard, e mai bine să ieşi din uniformitatea pe care o induc corporaţiile angajaţilor, iar sportul e cea mai sănătoasă cale pentru a te diferenţia: “În 1980, escaladam Marele Zid Chinezesc, în 2004 făceam surf în Pacific, în timpul liber fabricam echipamente de alpinism în atelierul din curte. Cu aceste amintiri rămâi tot restul vieţii, nu cu cele din faţa calculatorului”.
De anunţata Apocalipsă au profitat şi managerii unor cluburi din Capitală, care au organizat, vineri, petreceri ce au ca temă sfârşitul lumii. Pornind de la bancurile cu Chuck Norris, care reuşeşte să supravieţuiască până şi Apocalipsei, Clubul Expirat din Capitală iniţiază Misiunea “Mayaşul tăbăcit”, un “balamuc organizat” cu băuturi tari şi muzică la maximum cântată de Eko şi Ştefan. Petrecerea începe la ora 22.00, iar intrarea costă 10 lei, preţ care include şi un shot. În Regie, studenţii petrec şi învaţă să fie generoşi. În Club Blue, petrecerea “2012.12.21 The End Of The World Party” are scop caritabil. Banii strânşi la final vor merge către copiii bolnavi de osteogeneză imperfectă de la spitalul “Grigore Alexandrescu” din Capitală. Intrarea la petrecerea de ‘sfârşitul lumii” este liberă. Tot caritabilă este şi petrecerea din Indie Club. În acest caz, suma obţinută din achitarea taxei de intrare de 10 lei va fi donată unei cântăreţe de stradă. Invitaţi la “Petrecerea de sfârşit de an/ lume” vor fi Dan Bordeianu, Alexandra Uşurelu, Alina Dincă şi Dana Dorian, o contribuţie la încălzirea atmosferei având-o vinul fiert, care va fi oferit din plin petrecăreţilor.
Pozele făcute de Pete Souza, fotograful oficial al Casei Albe, l-au surprins în timp ce îşi hrănea copiii cu plăcintă sau discutând cu baschetbalistul participant la olimpiadă James Lebron.
Localul preferat al acestora este Chinawhite, un club de pe strada Oxford din Londra, potrivit informaţiilor oferite de businessinsider.com. Printre cei văzuţi distrându-se acolo se numără şi Zara Phillips, nepoata reginei participantă la probele de echitaţie, precum şi înotătoarea Rebeca Adlington.
Ellen Gandy nu a reuşit să se califice în finala probei de 200 metri fluture, dar a testat atmosfera din club: “E o senzaţie plăcută să te îmbraci pentru o ieşire în oraş după ce ţi-ai petrecut toată săptămâna în clor. Nu ne spălăm părul toată săptămâna pentru că ne-ar cădea caschetele de înot. Profităm de şansa de a purta machiaj, de a ieşi şi de a fi normali.”
După doar cinci zile de la începerea Jocurilor Olimpice, Zara Phillips şi colegii alături de care a participat la probele de echitaţie ale Olimpiadei, Nicola Wilson, William Fox-Pitt şi Cristina Cook au fost surprinşi sărbătorind medalia de argint. Phillips a fost văzută dansând desculţă lângă DJ, în timp ce colegii ei se desfătatau cu băuturi scumpe, printre care şampanie Moet şi cocktailurile Hennessy Paradis Imperial Cognac. Petrecăreţii au fost văzuţi părăsind localul dimineaţa în jurul orei 3.30, după ce s-au amestecat cu oamenii obişnuiţi care intrat în club în schimbul taxei de 50 de lire.
După ce a câştigat cea de-a doua medalie de bronz în piscina olimpică, Rebecca Adlington a pornit către oraş îmbrăcată într-o rochie argintie şi pe tocuri înalte. A petrecut pâna în jurul orei 4 împreună cu înotătorii Elizabeth Simmonds şi Michael Jamieson.
Chad le Clos, sud africanul care l-a bătut pe Michael Phelps la proba 200 metri fluture, a sărbătorit în Chinawhite împreună cu echipa şi câţiva înotători australieni.”A fost destul de cool” – a declarat acesta. “Toată lumea era acolo, atât echipa americană cât şi cea franceză. Cam toată zona VIP era ocupată de înotători. Ne-am simţit bine cu toţii.”
Alţi atleţi nu s-au îndreptat către oraş: la câteva ore după ce a câştigat medalia de aur pentru 100m, Usajn Bolt a postat o poză pe Twitter, în care apăreau el şi trei handbaliste din echipa suedeză. Toate aceste distracţii se resimt asupra organismului sportivilor, Le Clos a recunosct că este epuizat: “A fost o nebunie. N-am prea dormit de când s-a terminat competiţia de înot. Adorm foarte târziu în fiecare zi, în jurul orei trei sau mai târziu. Stau în camera mea încercând să dorm, dar nu reuşesc. De când am luat aurul, lucrurile sunt diferite.”
Peter Wilson şi-a sărbătorit şi el succesul pentru aurul câştigat la tir. El a vrut să mulţumească în persoană sponsorilor săi, aşa că a luat cina împreună cu reprezentanţii Emiratelor Arabe Unite care rezervaseră un un etaj întreg dintr-un hotel de lux al Londrei. “Aici s-au băut cantităţi enorme …de ceai”, a declarat sportivul. A fost doar o întâlnire târzie şi o oprtunitate de a spune mulţumesc. Dar mă voi distra serios de acum încolo.” Wilson concluzionează:”Ca să ajung la Olimpiadă a trebuit să mă pregătesc timp de şase ani, şase ani în care am lăsat totul deoparte, şase ani în care nu m-am îmbătat. Aşa că va fi minunat ca pentru câteva zile să mă relaxez. Plănuiesc să beau două, trei, patru sau şase beri.”
A început să joace volei acum 35 de ani şi, de-a lungul timpului, a câştigat de trei ori titlul de campion naţional la juniori. În business este prezent de aproape două decenii şi a reuşit să construiască de la zero o companie cu afaceri de peste 20 de milioane de euro. Astăzi, la 45 de ani, joacă volei într-o echipă de “old boys” şi joacă în business în linia întâi. Cine este Daniel Mocanu, manager în timpul zilelor de muncă şi voleibalist în turnee internaţionale după?
“La zece ani am început să joc volei. Am continuat până în facultate inclusiv”, spune omul de afaceri. Cu echipa Tricolorul LMV Ploieşti a câştigat titlul de campion naţional de juniori de trei ori. Echipa există şi astăzi, ba mai mult, anul acesta a câştigat campionatul liceelor. După terminarea liceului, Daniel Mocanu a avut de ales: “Fie să urmez o facultate la zi, fie să urmez o carieră de jucător profesionist”. A doua opţiune implica automat urmarea facultăţii la seral.
A ales însă să meargă la zi (Facultatea de Autovehicule Rutiere), pentru că a simţit că e mai important să se pregătească pentru o carieră viitoare, în condiţiile în care la finalul anilor ’80 interesul pentru volei era sensibil diminuat. A continuat însă să joace volei şi în facultate, însă la nivel de divizia B.
În 1992 a terminat facultatea, iar un an mai târziu a decis să înfiinţeze compania Daas, furnizor de echipamente pentru industria HoReCa şi pentru retail, care are astăzi afaceri de peste 20 de milioane de euro anual. A continuat însă să joace volei şi în primii cinci ani după fondarea companiei, pentru echipe precum Juventus Ploieşti. “A venit din nou un moment în care am fost pus să aleg”, îşi aminteşte Mocanu. “Mie îmi place să joc <la locul întâi>, de aceea le-am spus colegilor că evoluţia normală este ca acum să jucăm în divizia B, apoi să promovăm în A şi în 1-3 ani să luptăm pentru titlu.” Diferenţele de opinii şi viziune l-au făcut atunci să renunţe la jocul de volei şi să joace doar în business.
În 2007 s-a întâlnit cu un fost coleg de echipă, cu cinci ani mai mare, care la rândul său fusese multiplu campion la juniori. Alături de alţi foşti jucători, el crease o echipă de “old boys”. “Eu nu mai jucasem volei de performanţă de zece ani. Mai jucam de plăcere, însă pur ocazional.”
A mers la meciul Tricolorul LMV-Cerno More Varna de la Sala Sporturilor din Ploieşti, pe care românii l-au câştigat cu 3-2. “Faptul că am fost acolo şi am urmărit meciul m-a făcut instantaneu să îmi doresc să revin.” Au urmat trei săptămâni de antrenamente intensive şi şedinţe de fitness. “În două luni am slăbit opt kilograme.”
Acum, la cinci ani după ce a revenit la “prima dragoste”, Daniel Mocanu spune că împreună cu colegii săi au decis să joace tot “la locul întâi”, deşi, spre deosebire de anii de liceu, acum practică sportul de plăcere.De-a lungul acestor ani echipa – care şi-a păstrat numele de Tricolorul LMV – a jucat, în turnee internaţionale, contra altor echipe de “old boys” din Bulgaria, Turcia, Grecia, Macedonia, Ucraina, Cipru, Polonia şi Finlanda.
Cluburile de lux atrag întotdeauna oameni cu bani, dornici să se distreze, fără să ţină seama de preţuri sau cât de mult cheltuiesc. Pentru ei, investitorii au ridicat amplasamente cu interioare extravagante şi extrem de opulente, dar aproape interzise celor care nu au măcar o mică avere pusă deoparte.
SURSA: www.thecoolhunter.net
Submarinul în care încap 3 persoane este ancorat de obicei pe puntea de sus a iahtului, atunci când nu este “parcat” pe insula Necker, din Caraibe. Aeronava a fost personalizată pentru a se potrivi măsurilor catamaranului exclusivist şi a fost realizată pentru a satisface cerinţele pasionaţilor de aventură şi adrenalină.
“Ma gandesc sa merg in Mali in ultima saptamana din octombrie si
prima din noiembrie. Ce e de vazut – capitala Bamako (nu mare
lucru, are insa o viata muzicala zice-se cea mai tare din Africa),
Mopti si Djenne cu moscheile lor din chirpici, un trekking prin
tara dogonilor si, daca nivelul de siguranta pare ok, si o fuga
pana la Timbuktu. Cineva interesat?” Postul acesta a aparut pe
blogul lui Cezar Razvan Dumitru (imperatortravel.ro) in septembrie
anul trecut. Cauta un partener pentru o calatorie in Mali; si-a
facut un obicei de a intreba inainte de fiecare plecare daca mai
vrea cineva sa il insoteasca. Daca nu vrea nimeni, merge cu
prietena lui sau chiar singur. Pe 31 octombrie posta primul text de
acolo, “Salutari din Mali”, o tara unde a dormit pe acoperisul unui
hotel (in camere era prea mult nisip), a mancat yakburger (evident,
burger din carne de yak), a vazut concursul national de pirogi si a
intalnit -o pe Kathy (o australianca de 19 ani care explora Africa
singura de aproape un an), dar si pe Frank, un olandez de 63 de ani
din Amsterdam, “cu un bagaj cat un rucsac de scolar care se plimba
prin Africa de Vest de aproape 2 luni singur”.
Expeditia in Mali a fost doar una dintre cele intreprinse anul
trecut. Blogul lui Cezar Razvan Dumitru este impartit pe
continente, iar pe pagina fiecaruia sunt posturi din toate
calatoriile din fiecare tara. Blogul lui e o poveste despre cum
poti sa vezi lumea ieftin, daca vrei si nu ti-e frica.
Cezar Razvan Dumitru a ajuns in peste zece ani de drumuri sa
cunoasca gustul fripturii si al berii din Guatemala, inghesuiala
din trenurile indiene, a fost tras de haine de niste pui de pinguin
in Antarctica si a mers pe Autostrada Prieteniei (impecabila) care
leaga Lhasa de Kathmandu (Tibet). A vazut mii de locuri, de orase,
de oameni, totul doar din pasiunea sa pentru calatorii. A
experimentat 645 de zboruri internationale, prin care a strabatut
850.000 kilometri. Chiar daca nu a ajuns la 10 milioane de mile de
zbor ca personajul interpretat de George Clooney, romanul din
Bucuresti se lauda cu aproape 500.000 de mile adunate in timp si cu
calatorii in Brunei, Coreea de Nord, India si alte tari
exotice.
Dupa ce a dedicat 53 de zile din viata lui zborului cu avionul,
Cezar Razvan Dumitru spune ca a invatat multe despre diferentele
culturale si despre modul cum pot fi acestea exploatate in
businessul international; in continuare isi doreste sa vada si alte
urme ale marilor civilizatii, dar si orasele prezentului.
Pasiunea pentru calatorii o are de mic, cand era fascinat de
Stefan cel Mare, Alexandru Macedon si Gingis Han, insa a inteles cu
adevarat cat este de frumos sa calatoresti abia cand a ajuns in
Olanda, prima tara straina pe care a vizitat-o datorita unei burse
de studiu pe care o primise la Universitatea din Maastricht: “In
copilarie si adolescenta am calatorit cu mama prin diverse locuri
din tara: de la Adamclisi pana in Ardeal. Prima iesire in afara
tarii am facut-o in 1991, cand am zburat direct in Olanda pentru a
ma duce la facultatea la care primisem o bursa”. Dupa ce s-a intors
din Olanda, a ales o cariera in marketing si comunicare la companii
precum Procter & Gamble, Alexandrion, Ursus Breweries si G2,
ajungand mult in strainatate si in interes de business, dar a
alocat in continuare interes si cateva mii de euro pe an
vacantelor.
Mai mult, in ultimii ani, diferite organizatii au vazut
potentialul concursurilor pe bicicleta. Peste 45 de evenimente au
fost organizate in toata tara pentru ciclistii amatori sau
profesionisti, majoritatea cu sute de participanti. Spre deosebire
de piata din strainatate, romanilor le lipsesc insa serviciile de
ciclism recreational. Mai exact, daca nu am bicicleta mea, daca nu
fac fata drumurilor accidentate din cadrul concursurilor, dar vreau
sa fac o plimbare departe de zarva orasului si vreau sa ma relaxez,
la cine apelez? In tari precum Franta sau Anglia, raspunsul e
simplu si la indemana. Un singur search pe google cu “cycling
holiday” iti da sute de mii de rezultate. In Romania, piata
serviciilor de acest gen este inca la inceput. Exista doar cateva
agentii, precum Enjoy Transylvania.
Serviciile oferite de astfel de companii sunt adaptabile
capacitatii fiecaruia de efort. Turistii primesc consultanta in
alegerea traseului, bicicleta si asistenta din partea unui ghid
specializat pe toata durata vacantei. Agentia se ocupa de toata
logistica: transportul cu masina pana la locul de unde incepe
traseul pe bicicleta, transferul bagajelor la locul de cazare,
organizarea evenimentelor in cadrul pensiunilor agroturistice,
asistenta tehnica permanenta.
De 1 Mai, compania organizeaza o minivacanta pe bicicleta, ca
alternativa la clasicul mers la mare. Cu bicicleta inchiriata,
transport, cazare, masa si asistenta de specialitate din partea
unui ghid – experienta costa 250 de lei.