Tag: student

  • Studentul care a transformat robinetul într-o operă de artă. În plus, economiseşte şi apa

    Sigur că economia este doar rezultatul calculelor şi se poate dovedi relativă, pentru că oamenii vor fi tentaţi, în cazul în care robinetul tânrului designer va ieşi pe piaţă, să-l folosească mai mult timp, pentru a privi modelele formate din jeturi de apă.

    sursa: https://www.behance.net/gallery/22614295/Swirl
     

  • Antreprenorul care aduce nota de plată în 2.000 de baruri şi restaurante din România

    Iulian Popescu are 32 de ani şi o firmă pe care a înfiinţat-o în urmă cu zece ani, pe vremea când era şi student, şi angajat. Anul trecut cifra de afaceri a crescut de aproape trei ori faţă de 2012, iar anul acesta ar putea ajunge la pragul de 5 milioane de lei. Creşterile se bazează pe activităţile de nişă pe care mizează tânărul antreprenor.

    Freya este un un soft, o soluţie destinată în principal spaţiilor din domeniul horeca, fie ele restaurante, baruri, pizzerii sau cluburi. Lansată în urmă cu aproape opt ani, soluţia a fost cumpărată până acum de mai mult de 2.000 de clienţi şi reprezintă circa 40% din cifra de afaceri a Soft Tehnica, fimă pe care antreprenorul a înfiinţat-o în 2004. 20% din cifra de afaceri revine soluţiilor pentru administraţia publică, iar restul (20%) reprezintă soluţii pentru afaceri, din diverse domenii. În ansamblu marja de profitabilitate a afacerii este de 20%, iar antreprenorul spune că, „exceptând câteva cheltuieli pe care le-am făcut în interes personal, absolut toţi banii au fost reinvestiţi“.

    Anul trecut firma a ajuns la o cifră de afaceri de 3,5 milioane de lei, iar antreprenorul spune că n-a crescut spectaculos, dacă se raportează la durata de viaţă a firmei. „În general am mers pe o creştere extrem de naturală, nu am apăsat pedala vânzărilor fără a fi foarte siguri că tehnic suntem foarte bine puşi la punct şi că suportul tehnic are în spate departamentul de dezvoltare care să poată face faţă cerinţelor noi.“ Cea mai spectaculoasă creştere a cifrei de afaceri este cea din 2014, când firma a ajuns la 3,5 milioane de lei, de aproape trei ori mai mult decât în 2012 (1,2 milioane de lei). Unul dintre motoarele de creştere au fost finanţările pe fonduri europene primite deopotrivă de clienţi dar şi de Soft Tehnica. „Noi am primit în 2014 banii pe un proiect scris în 2010. În plus, clienţii au insistat pentru închiderea anumitor proiecte şi puterea noastră de asimilare a fost mai mare“, arată antreprenorul.

    Iulian Popescu spune că firma este împlinirea unui vis mai vechi, din vremea liceului. La acea vreme nici măcar nu era pasionat de calculatoare. A intrat din întâmplare în contact cu informatica, lucrând în vremea liceului pe un calculator 286, vechi şi pentru acea vreme, „dar mi-a plăcut partea de inginerie software, să iei un produs şi să-l dezvolţi până la capăt. Am cochetat cu domeniul şi am făcut programe de la cap la coadă, produse pe care le-am publicat şi în reviste“, îşi aminteşte Iulian Popescu. A fost mai mult atras de ingineria tehnică decât de algoritm, adică de programele care rezolvă o problemă matematică: „Mă interesa mai mult să rezolv o problemă reală, cum să prezint, să fie uşor de utilizat pentru client, să aibă grafică, logo, manual de utilizare“. Acum nu mai are vreme pentru astfel de lucruri, dar spune că i-ar plăcea; în plus, i se pare esenţial să le explice angajaţilor şi colaboratorilor toate detaliile legate de produse: „de ce este aşa, cum trebuie să fie, îmi place ca oamenii de lângă mine să înţeleagă, ca să aibă mai multă independenţă, chiar dacă pierd mai mult timp învăţându-i“.

    Aventura antreprenorială a început încă din vremea studenţiei, după o perioadă în care a fost angajat, la recomandarea unui prieten, la Siveco; a absolvit Facultatea de Calculatoare din cadrul Politehnicii, în 2007, la trei ani după ce fondase Soft Tehnica. Despre înfiinţarea firmei spune că a fost cel mai greu moment din cariera sa, pentru că „lucram, şi nu puţin, la Siveco – până la 8-9 seara, apoi acasă lucram până la 12-1 noaptea, apoi mă apucam de învăţat până la 3 pentru că aveam examen a doua zi; mă culcam, mă trezeam la 6 să mai citesc o oră, mă duceam la facultate, dădeam examenul, plecam imediat ca să recuperez întârzierea la Siveco şi aşa zi după zi.“

    A renunţat la postura de angajat când a considerat că se poate descurca cu firma sa. „Aveam ceva economii şi am considerat că trebuie să-mi asum acest risc. Am înţeles că dacă n-o fac atunci, mai târziu s-ar fi instalat în mine confortul specific angajaţilor în corporaţii. Şi era evident că nu puteam ca în continuare să dorm numai trei ore pe noapte.“ Acum, spune râzând, doarme un pic mai mult, 4-5 ore, dar programul e în continuare aglomerat. „Mulţi IT-işti care lucrează în corporaţii îmi spuneau, când mă vedeau foarte stresat, chinuit că nu am timp să beau o bere cu ei: «Da’ ce te chinui aşa?» Dar o fac din suflet, pentru că asta îmi place. Ce nu mi-a lipsit, în toţi aceşti zece ani, a fost determinarea.“

    Povesteşte că a pornit la drum având trei asociaţi: fratele său, de formaţie finanţist, şi doi colegi de facultate; cei doi colegi au ieşit însă la scurt timp din firmă, pentru că, povesteşte Iulian Popescu, „puneau mai mult suflet în proiectele pentru facultate decât în cele ale firmei“. În momentul în care cei doi asociaţi au ieşit din firmă, Iulian Popescu a preluat şi participaţia lor, având acum 80% din acţiuni, iar fratele său diferenţa. Spune însă că a tras învăţăminte din această experienţă, pentru că a ales asociaţii după nevoia de dezvoltare a afacerii; profesional erau bine pregătiţi, dar „s-au dovedit un eşec din punct de vedere al businessului. Nu aveau acel ceva de a-şi asuma singuri destinul“.

  • Sfaturi pentru mine tânăr: Radu Florescu, Centrade

    La 20 de ani, simţi şi crezi că ai păşit deja în lumea adulţilor şi, adesea, refuzi sfaturile şi ajutorul celorlalţi. Adevărul este că, la această vârstă, te afli abia la început de drum. Aceştia sunt ani în care încă mai ai de învăţat, probabil încă eşti student. La 30 de ani, vei începe să te concentrezi şi să înţelegi ce îţi doreşti cu adevărat în carieră.

    La 40 de ani, vei începe să fii încrezător în ceea ce faci şi să devii un bun profesionist. După 50 de ani, ar trebui să stăpâneşti bine profesia aleasă. De la 60 de ani în sus, le poţi da sfaturi celor de 20 de ani. La 20 şi ceva de ani abia vă începeţi cariera. Nu fiţi dezamăgiţi de eşecuri.

    Cei care se pot ridica şi pot merge mai departe după ce au eşuat vor ajunge departe mai târziu în viaţă. Rămâneţi deschişi şi dornici să învăţaţi de la cei pe care îi respectaţi, fără să îi şi placeţi neapărat. Teama de eşec este cel mai mare obstacol pe care îl aveţi de depăşit. Îmi doresc doar să fi ştiut şi eu că un eşec poate fi depăşit dacă ai mereu noi resurse de energie şi optimism. La 53 de ani, eu am doar mai puţin timp liber.

  • REPORTAJ: Un tânăr din Bistriţa, bursier la Abu Dhabi, consideră o datorie să se întoarcă în România – FOTO

    Raul Gălan, în vârstă de 20 de ani, fiul unei asistente medicale din Bistriţa şi al unui poliţist, a terminat Colegiul Naţional “Andrei Mureşanu”, la profilul Ştiinţe sociale.

    La absolvirea liceului, a aplicat pentru Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, unde a fost admis, dar şi pentru o universitate străină, New York University, care, de asemenea, l-a acceptat.

    “În perioada liceului, nu am avut un plan să studiez în străinătate. Intrasem la Drept, la Bucureşti, acela era planul meu din liceu. Am aplicat însă şi pentru New York University, singura universitate din străinătate la care m-am înscris, şi am fost acceptat. Mi s-a propus să merg la New York, Shanghai sau Abu Dhabi, însă eu am ales campusul din Emiratele Arabe Unite fiindcă am primit o bursă integrală din partea New York University şi a Guvernului Emiratelor Arabe Unite, o bursă foarte generoasă. Universităţile americane sunt foarte scumpe, mult peste posibilităţile unui român obişnuit. De aceea, singura mea şansă de a studia acolo a fost această bursă“, povesteşte Raul Gălan, care este şi bursier al Primăriei Bistriţa.

    El explică faptul că toţi studenţii care au fost acceptaţi de New York University au fost imediat eligibili pentru bursă, cuantumul acesteia fiind calculat în funcţie de situaţia economică şi de posibilităţile familiei.

    “E un nou sistem promovat de cei de la New York University, de a crea o universitate globală. Noi suntem şase sute de studenţi acolo, din peste 120 de ţări. Orice tânăr trebuie doar să aplice la universitate şi, dacă este acceptat, latura financiară nu reprezintă o problemă. Acesta este unul din plusurile Guvernului Emiratelor Arabe Unite, care a decis să acorde finanţare unui program educaţional global”, spune el.

    După un an petrecut în Emiratele Arabe Unite, Raul Gălan afirmă că şi-a schimbat părerea despre lumea arabă.

    Araba este o limbă dificilă, însă am vrut de la început să o studiez. Noi, aici, în Europa, avem tendinţa de a generaliza lumea arabă şi câteva sterotipuri clare, care nu sunt deloc adevărate. Eu am fost foarte plăcut impresionat de tot ce am găsit acolo. În plus, mediul în care studiez nu e pur arab, universitatea americană având studenţi din 120 de ţări. Problema culturală nu e mare, fiind o comunitate internaţională”, explică el.

    În plus, tânărul povesteşte că acolo există şi o comunitate de români, bine închegată, deşi mică.

    “Suntem şi o comunitate mică de români, sărbătorim Paştele împreună, vopsim ouă, e frumos faptul că ajungem acolo şi reuşim, un grup de români, să fim o comunitate bine închegată. Este greu doar faptul că pot veni acasă doar de două ori pe an, dar pot comunica cu familia. Există Skype, există Facebook, părinţii mă mai vizitează din când în când, deci e foarte bine. Într-o primă fază, părinţii mei au fost şocaţi. Nici nu ştiau unde e Abu Dhabi, de ce vreau să merg acolo, însă universitatea a avut un program şi pentru părinţi, iar ei au putut veni să viziteze universitatea, Emiratele Arabe Unite. Normal că au fost foarte încântaţi, iar acum mă sprijină necondiţionat”, spune tânărul.

    În primul an de studiu, Raul Gălan a făcut deja cunoştinţă cu diplomaţia românească din lumea arabă şi se gândeşte că ar putea urma o carieră în domeniu.

    Mi-ar plăcea să urmez o carieră în diplomaţie, dar sunt undeva între diplomaţie şi relaţii internaţionale. Oricum, vreau să fac ceva care să aducă beneficii societăţii în care trăim, societăţii în general. Sunt câteva probleme foarte mari în societate în momentul acesta, cărora sper că le vom găsi, la un moment dat, rezolvarea. Chiar în primul an am făcut un stagiu de practică la Ambasada României din Emiratele Arabe Unite, unde am avut norocul să cunosc doi oameni deosebiţi, domnul ambasador şi domnul consul de acolo, care m-au ajutat foarte mult şi mi-au arătat ce înseamnă diplomaţia”, adaugă el.

    Universitatea americană îi oferă însă şi alte oportunităţi, care ar putea duce la schimbarea opţiunilor de viitor.

    Programul de studiu este de patru ani, iar el mai are trei ani, în această perioadă având posibilitatea să studieze şi în altă parte a lumii. El a ales să facă un semestru la Buenos Aires, în Argentina, pentru a învăţa limba spaniolă, iar în următorul să meargă într-o altă ţară arabă – Iordania sau Palestina.

    ”Încă nu am un plan concret legat de ce voi face după absolvire. Normal că aş vrea să mă întorc în România şi să-mi aduc propria contribuţie asupra societăţii româneşti. Aceasta, în primul rând, cred că este o datorie a noastră, a tuturor. România a investit enorm în noi pentru a ajunge la acest nivel, însă nu ştiu încă ce o să-mi rezerve viitorul”, afirmă tânărul bursier.

    În ceea ce priveşte bursa care i-a fost oferită de Primăria Bistriţa, Raul Gălan spune că a cheltuit banii pentru “un început de cercetare în Israel şi Palestina”.

  • Reţeaua de socializare Facebook, acuzată de încălcarea confidenţialităţii de 17.000 de utilizatori

     Max Schrems, în vârstă de 26 de ani, a făcut apel, săptămâna trecută, la utilizatorii Facebook să se alăture unei cereri depuse de acesta la Tribunalul comercial din Viena ca parte a campaniei sale.

    Potrivit legii australiene, un grup de persoane poate transfera pretenţiile sale financiare unui singur individ, în acest caz Max Schrems.

    Schrems a precizat că ecoul la apelul său a fost “colosal, mai mult decât s-a aşteptat”, precizând că majoritatea persoanelor care s-au înscris au fost din Europa.

    “E-mailurile şi feedback-ul primite au fost pozitive şi ceea ce este interesant este că mulţi oameni spun că în cele din urmă cineva face ceva în această direcţie”, a spus Max Schrems.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un student la sociologie dezvoltă un magazin online cu produse apicole

    George Adumitroae, 21 de ani, student în anul trei la sociologie, şi-a deschis recent magazinul online cu miere şi produse apicole Honey Hut, după ce în prealabil a fost în Statele Unite pentru a vedea cum se face business în ţara lui Warren Buffett.

    „Am fost plecat trei luni în San Francisco şi pe unde am lucrat am încercat să-mi dau seama care e filosofia lor. Acolo oamenii sunt foarte atenţi la micile detalii şi m-am gândit că aş putea aplica aceste idei şi aici, în România. Desigur, mi-a plăcut America, dar cred că în momentul de faţă România începe să crească şi putem să creştem şi noi odată cu ea, aici“, povesteşte tânărul, care este acţionarul şi singurul angajat al Honey Hut din Iaşi, firmă înfiinţată în luna iunie.

    El spune că în afară de joburile din Statele Unite, unde a ajuns printr-o agen­ţie de work&travel, a avut un job la 16 ani pentru că a vrut să vadă cum este să „mergi la serviciu“.

    Tot­odată, el consideră că această experienţă l-a de­terminat să înveţe şi să muncească pe cont pro­priu. A ales o afacere cu miere pentru că vărul lui, care în acelaşi timp îi este şi bun prieten, avea deja 300 de stupi.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Pe lista pasagerilor din avionul prăbuşit în Ucraina se afla un ROMÂN cu dublă cetăţenie, student în anul II la UMF Cluj

     UPDATE Românul aflat în avionul prăbuşit era student în anul II la UMF Cluj, cu cetăţenie româno-canadiană

    Românul aflat în avionul aparţinând companiei Malaysian Airlines care s-a prăbuşit în estul Ucrainei era student în anul II la Universitatea de Medicină şi Farmacie Cluj, el având cetăţenie româno-canadiană şi fiind însoţit de o altă studentă la UFM, cetăţean străin.

    Decanul Facultăţii de Medicină a UMF Cluj, Anca Buzoianu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că profesorii universităţii sunt “îngroziţi” de cele întâmplate.

    “În accidentul aviatic din Ucraina şi-au pierdut viaţa, din nefericire, şi doi studenţi de la Facultatea de Medicină a UMF Cluj, anul II, secţia engleză. Este un tânăr cu dublă cetăţenie, româno-canadiană, şi o studentă cu cetăţenie străină. Suntem îngroziţi de cele întâmplate şi ne pare rău că a avut loc un astfel de eveniment”, a spus Buzoianu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un student francez a câştigat mii de euro în doar câteva săptămâni

    Această sumă s-a dovedit suficientă pentru un website şi ambalarea câtorva zeci de cutii cu aer de Montcuq, iar comenzile nu au întârziat să apară, notează Businessinsider.com. Tânărul a fost a ajutat şi de faptul că o mare parte din presa franceză a scris despre ideea lui, astfel că Deblay a primit peste o mie de comenzi în doar trei săptămâni.

    Profitul de peste 60% l-a ajutat să câştige câteva mii de euro, dar Antoine Deblay nu vrea să vândă produsul în exces. Pe site, el a afişat următorul mesaj: “S-a atins cantitatea maximă de aer ce poate fi testat”.

    Întrebat care crede că a fost cheia succesului său, francezul a explicat că nu atât produsul, ci mai ales planul de marketing au ajutat la vânzarea “Air de Montcuq”.

  • A fost student la ASE, acum are pe mână peste 350 de magazine în Rusia şi afaceri ce depăşesc un miliard de euro

    Piaţa din Rusia este a treia piaţă din lume ca importanţă pentru grupul spaniol Inditex, după piaţa-mamă (1.872 de magazine) şi China (415). De altfel, pe piaţa din Rusia grupul este prezent cu toate cele opt branduri ale sale, respectiv Zara, Zara Home, Bershka, Pull & Bear, Stradivarius, Oysho, Massimo Dutti şi Uterque. Doar în ultimul an, de când Dorobanţu a preluat conducerea grupului în Rusia, au fost deschise circa 50 de magazine noi.

    Executivul român a preluat mandatul în Rusia după circa patru ani în care a condus operaţiunile din România ale spaniolilor de la Inditex.  Absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti (ASE) în 2000, Dorobanţu a fost numit directorul general al filialei locale a retailerului spaniol la sfârşitul lui 2007. A crescut businessul Inditex România şi a mizat pe extindere agresivă. Tot pe o politica agresivă de expansiune a pariat şi în Rusia, urmărind astfel politica generală a grupului, care deschide an de an sute de magazine şi intră pe noi pieţe. Inditex este cel mai mare retailer de modă la nivel mondial, cu afaceri de peste 16 miliarde de euro anul trecut.

    Înainte de a prelua conducerea brandurilor Zara, Bershka, Pull & Bear, Stradivarius, Oysho, Massimo Dutti şi Zara Home din România, Dorobanţu a lucrat ca director comercial pentru retailerul de telefoane mobile şi accesorii GSM Germanos. Anterior, a lucrat timp de trei ani pentru Adisan, unul dintre cei mai mari dealeri Connex (Vodafone) la acea vreme, iar apoi a fost recrutat ca director de produs de către Samsung Electronics. Decizia de a lăsa afacerile Inditex la nivel local pe mâna unui manager de doar 33 de ani, cât avea Lucian Dorobanţu în momentul recrutării de câtre spanioli, a fost luată în momentul când Inditex a decis să intre cu magazine proprii pe piaţa din România.

    Până atunci produsele marca Zara şi Pull & Bear erau aduse în franciză de către Azadea Group. În momentul intrării directe, Inditex a adus pe piaţă alte cinci branduri – Bershka, Stradivarius, Oysho, Massimo Dutti şi Zara Home, reuşind să acopere astfel segmentul de clienţi cu venituri medii şi peste medie pe pieţele de îmbrăcăminte, accesorii, lenjerie intimă şi decoraţiuni interioare. Din portofoliul grupului spaniol pe piaţa din România nu este prezent brandul de pantofi, genţi şi accesorii Uterque, care se adresează publicului cu venituri peste medie. În trei ani, Dorobanţu a adus Inditex pe primul loc în topul retailerilor de fashion după cifra de afaceri. Anul trecut, toate cele şapte branduri prezente în România au contribuit cu circa 150 de milioane de euro la businessul deţinut la nivel global de omul de afaceri Amancio Ortega Gaona.

  • Carnete de student false, lucrări în alb şi mari sume de bani, descoperite la Universitatea Maritimă

     Potrivit procurorului Zarafina Puiu de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa, în acest dosar este cercetat un lector universitar, pentru luare de mită şi trafic de influenţă, o altă persoană, fost absolvent al Universităţii Maritime, dar fără legătură directă cu instituţia, pentru trafic de influenţă, dare de mită, fals privind identitatea şi fals în înscrisuri sub semnătură privată şi 11 studenţi, pentru cumpărare de influenţă.

    “Traficantul de influenţă pretindea sume între 100 şi 150 de euro de la studenţi ca să le dea diverselor cadre didactice pentru a obţine o notă de trecere la examenele restanţiere. Pentru el pretindea 100 – 150 de lei”, a declarat procurorul, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX.

    Procurorul Zarafina Puiu a precizat că fostul absolvent al Universităţii Maritime care reprezenta legătura între studenţi şi profesori a refuzat să facă declaraţii la audieri, însă la locuinţa acestuia au fost găsiţi 15.000 de euro, 2.500 de dolari şi peste 10.000 de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro