Tag: straini

  • Una dintre cele mai importante atracţii de weekend din Bucureşti e vizitată de mii de străini

    De la deschidere până în prezent, numărul clienţilor a depăşit estimările iniţiale ale investitorilor. „Dacă iniţial estimam circa 900.000 de vizitatori pentru primul an de funcţionare, până la sfârşitul celui de-al doilea an am înregistrat peste 2 milioane de vizitatori”, adaugă reprezentantul parcului. Clienţii sunt, deopotrivă, familii cu copii, studenţi, tineri profesionişti şi antreprenori, dar şi persoane în vârstă care vin în special pentru beneficiile apei termale. „Tendinţa principală este de a vizita centrul împreună cu partenerul sau cu familia”, adaugă Iacob.

    Potrivit Danielei Marişcu, fondatoarea Aquatica Experience, brand specializat pe dezvoltarea de parcuri de distracţie şi aquaparkuri, Therme Bucureşti este singurul business de profil cu acţionariat străin din România. Deschis la începutul lui 2016, cu o investiţie iniţială de circa

    50 de milioane de euro, care a ajuns, între timp, la peste 85 de milioane de euro, aquaparkul din Baloteşti a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 100 de milioane de lei (aproximativ 21,5 milioane de euro).

    Aquaparkul Therme este structurat pe trei zone: The Palm, Elysium şi Galaxy (ultima fiind destinată în special familiilor cu copii), şi dispune de o suprafaţă exterioară de peste 250.000 de metri pătraţi. În iarna lui 2016, zona Galaxy a fost extinsă cu un nou corp, de 4.000 de metri pătraţi, iar în vara anului trecut a fost deschisă şi o plajă, pe o suprafaţă de 30.000 de metri pătraţi, proiecte în care s-au investit circa 15 milioane de euro.

    Anul acesta, la finalul lunii iulie, compania va deschide parcurile Therme. Proiectul reprezintă o extindere a zonei Galaxy, cu parcul tematic Feng Shui, întins pe o suprafaţă de aproape 5.000 de de metri pătraţi, alcătuit din opt grădini tematice, precum şi completarea zonei exterioare The Palm cu parcul Pangea, întins pe 3.800 de metri pătraţi.

  • Care este cea mai apreciată atracţie turistică din România de către străini – GALERIE FOTO, VIDEO

    Salina Turda constituie astazi un adevarat muzeu de istorie a mineritului în sare, se arată pe site-ul atracţiei turistice. Muzeul este vizitat de mii de români în fiecare lună, dar şi de străini atraşi de imaginile 

    “Dacă în iulie anul trecut am avut 81.592 de turişti, în iulie anul acesta au fost 89.434. Perioada de vârf de vizitare este luna august. Anul trecut, de exemplu, am avut în această lună aproape 120.000 de turişti.

    Salina Turda este deschisă zilnic între orele 9.00 – 19.00. Intrarea costă 20 de lei pentru adulţi, 12 lei pentru pensionari, 10 lei pentru elevi şi studenţi, iar copiii până la trei ani au acces gratuit.

    Salina Turda este o atracţie şi pentru fotografii străini, Richard John Seymour, celebrul fotograf britanic, s-a declarat fascinat de Salina Turda, pe care a descris-o ca fiind un monument istoric de o frumuseţe incontestabilă.

    Vizitatorii minei se pot destinde la biliard, ping-pong sau bowling, aceştia având posibilitatea de a închiria mese de biliard sau ping-pong sau pista pentru bowling. De asemenea, cuplurile care doresc să se căsătorească într-un loc inedit, o pot face la Salina Turda.

    Vezi cele mai noi imagini din Salina Turda realizate de Ana Maria Catalin sau Cristian Bortes. Iar clipul aparţine binecuvantare.ro
     

  • Locul din România care a impresionat mai multi jurnalişti străini de la cele mai mari trusturi de presă europene

    Un sfert dintre turiştii care au ajuns anul trecut în Delta Dunării au fost străini. Interesul pentru această zonă creşte, dovadă că multe pensiuni sunt deja rezervate până la toamnă. 

    Au mers să vadă Delta noastră şi jurnaliştii unora dintre cele mai mari trusturi de presă din Europa. Ce impresie le-a făcut ‘tărâmul dintre ape’, aflaţi, în exclusivitate, într-un reportaj de Cătălin Deacu şi Sorin Eşeanu.

    Murghiol, “poarta” de intrare în Deltă. Un grup de jurnalişti de la prestigioase publicaţii şi televiziuni din Europa a venit în România să scrie reportaje despre “Tărâmul dintre ape”.

    Nick Thorpe este corepondentul BBC pentru Europa de Est. Relatează despre România încă de la Revoluţie. Pentru el, Delta are o semnificaţie aparte, aşa că i-a dedicat o carte.

    Încet dar sigur, Delta Dunării se transformă. Tot mai mulţi pescari deschid pensiuni agro-turistice. Se aşteaptă să crească numărul turiştilor după ce Tulcea va avea un aeroport funcţional, anul acesta.

    Pentru a stimula construcţia de pensiuni agro-turistice cu bani europeni, Ministerul Turismului a redus suprafaţa minimă de teren eligibilă de la 1.000 de metri la 200 de metri.

    Vizita jurnaliştilor străini a fost organizată de Ministerul Turismului şi Ministerul Afacerilor Externe pentru a promova România ca destinaţie turistică, în contextul în care ţara noastră va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2019, timp de şase luni, scrie stiriletvr.ro

  • NUNTA REGALĂ: De ce nu şi-a invitat Meghan Markle sora la nuntă. „Nu e vorba despre lipsa apropierii. 1.000 de străini sunt invitaţi”

    De asemenea, povesteşte că şi ea este rudă cu Harry, la fel ca Meghan. Un studiu arată că cei doi sunt veri îndepărtaţi, având strămoşi comuni din secolul al XV-lea, cei din partea tatălui actriţei traversând Oceanul Atlantic în 1632, notează metro.co.uk.

     
    „Nu este vorba aici despre lipsa apropierii, cu atât mai mult cu cât 1.000 de străini sunt invitaţi. Familia e familie”, a scris Samantha pe Twitter. „Şi nu e doar Meg verişoară de gradul 15 cu Harry. Eu şi fratele meu suntem de asemenea. După tată m-am născut o Markle. Să excluzi familia Markle de la nuntă ar fi un lucru extrem de nepotrivit”, a mai comentat sora lui Meghan.
     
    Scott Rasmussen, fostul soţ al Samanthei, a povestit pentru publicaţia Mirror că aceasta este mult prea dornică de faimă, iar acesta este motivul pentru care sora vitregă a lui Meghan a exagerat când a povestit despre relaţia apropiată dintre ele două.
     
    „Samantha inventează când spune că au fost apropiate”, a declarat fostul puşcaş marin, şi nu puţine sunt sursele care-i confirmă spusele.
     
  • Satul din România care i-a cucerit pe străini. “Am o viaţă mult mai bună decât în Germania”

    Unii au lăsat în urmă ţările în care s-au născut şi au ales să-şi ducă traiul în bătrânul sat transilvănean Richiş. Satul sibian Richiş se ascunde într-un loc pitoresc, printre dealuri. Noii locuitori îl consideră un loc fermecător, care le aminteşte de copilărie. Richiş este un sat de viticultori, vechi de peste 700 de ani.


    Soţii Schmid sunt din Munchen, iar în urmă cu doi ani şi jumătate, fiul lor i-a îndemnat să viziteze satul, denumit pe vremuri satul celor bogaţi. Aşa este şi în prezent, după ce străinii s-au îndrăgostit iremediabil de acest loc şi au fost atenţi să dezvolte aici o comunitate strânsă şi puternică. “Richiş e a două casă pentru mine. Am o viaţă bună aici cu soţia mea, mult mai bună decât în Germania”, a declarat Heribert Schmid.

    Eleine şi Martin sunt primii olandezi care s-au mutat la Richis. În anii ’90, au vizitat satul cu nişte prieteni şi au rămas fermecaţi de tot ce au descoperit. “Tot ceea ce ne înconjoară, atmosfera, uitaţi-va la dealurile din jur! Natură! Şi să nu uităm ce le spunem mereu românilor: Fiţi mândri cu propria ţară! Sunt atâtea naţionalităţi care au ales să-şi ia o casă aici. Trebuie să fie ceva special la locul asta!” Cei doi soţi au cumpărat o casă veche de la saşi. Au investit mulţi bani în ea, pentru reparaţii, dar nu au aruncat nimic, nici măcar războiul de ţesut. Două vecine au învăţat-o pe Eleine cum să lucreze la el”, a declarat Martin Engbrenghof.

    Străinii deveniţi localnici au deschis mai multe magazine, dar şi un centru infoturistic. Organizează vara şi primăvară brunch-uri cu produse tradiţionale şi un festival de literatură. Pe lângă români şi câteva familii de saşi, la Richiş trăiesc zeci de nemţi, francezi, olandezi, italieni, elveţieni, lituanieni şi americani.

    VEZI AICI GALERIA FOTO

  • Cum a ajuns pălinca românească sa fie vândută cu 2000 de euro sticla în străinătate

    În Satu Mare, la Mediesul Aurit, familia Zetea duce mai departe tradiţia preparării celei mai bune pălinci de peste 100 de ani. O sticlă de colecţie va ajunge în ţările din vestul Europei! Este ambalată cu fir din aur. Aur curat este şi pe limba străinilor.

    “E chiar din cireşe amare care se vinde chiar şi la preţuri considerate exorbitante. În momentul de faţă se vinde la peste 2000 euro pe litru.”, a declarat Silviu Zetea, producător, citat de gazetaromaneasca.com

    Din Satu Mare palincă ajunge în toată Europa şi bate chiar şi celebrul calvados franţuzesc. Laurenţiu Tibru, patron magazin Austria: “Cumpără din toată Germania şi din toată Austria şi prin magazinul nostru online. O sticlă se vinde şi cu 20 de euro.”Preţurile pornesc în străinătate de la 20 de euro şi pot să ajungă până la 2 mii de euro.

    La Sfântul Gheorghe doi oameni de afaceri şi-au amenajat o distilerie modernă, cu dispozitive care au costat peste 100.000 de euro. Fac palincă de caise şi de scoruşe, nişte fructe comestibile, asemănătoare cireşelor şi apreciate în Ardeal. Dar regina va rămâne mereu palincă de prune.
    Singurul român care produce palincă din nuci este un profesor pensionar de 66 de ani din Satu-Mare. A primit reţeta de la un episcop din Debrecen, Ungaria, cu care a lucrat acum 20 de ani. Că să-i spună secretul licorii parfumate, l-a pus să jure că va intră în afaceri numai după moartea lui.

    Iar romanul i-a respectat dorinţa. La începutul acestui an a participat la un concurs în Ungaria.

  • În 2017, hotelurile din România au avut un număr record de peste 20 de milioane de înnoptări

    Indicele net de utilizare a locurilor de cazare în hoteluri a avansat cu 60 de puncte procentuale, până la 39,4%, faţă de un nivel de 29,9% în 2010. Unităţile de cazare din Romania au primit în 2017 peste 12 milioane de turişti, dintre care 2,75 milioane (23%) reprezintă turiştii străini. În ceea ce priveşte hotelurile, acestea au primit 8,56 milioane de turişti, dintre care 2,37 milioane (27,6%) reprezintă turiştii străini.

    Cushman & Wakefield Echinox a realizat un prim studiu cu privire la piaţa hotelieră din România, analizând cele mai importante opt oraşe, inclusiv Bucureşti, în funcţie de capacitatea şi clasificarea hotelieră, indicele net de utilizare a acestora, prezenţa lanţurilor internaţionale şi evoluţia numărului de turişti cazaţi.

    Bucureştiul este depăşit de Constanţa în ceea ce priveşte numărul de camere şi capacitatea hotelieră, dar ca urmare a duratei scurte, de aproximativ trei luni, a sezonului estival, în hotelurile din Capitală se cazează de aproape patru ori mai mulţi turişti decât în Constanţa.

    Piaţa hotelieră din Bucureşti este dominată de hoteluri de 4* şi 5*, care reprezintă peste 70% din capacitatea totală, în timp ce hotelurile de 1* şi 2* au o pondere de doar 10%. Totodată, aproape 47% din camerele hotelurilor din Bucureşti sunt operate sub sigla lanţurilor internaţionale, faţă de o medie de doar 7,5% la nivel naţional. În această ierarhie, Capitala este urmată de Sibiu (37,6%), Oradea (27,3%) şi Cluj-Napoca (18,9%).

    Între oraşele analizate, cel mai ridicat indice net de utilizare a locurilor de cazare în hoteluri s-a înregistrat anul trecut în Iaşi (45,6%), Bucureşti (44,7%) şi Cluj-Napoca (44,6%), iar cele mai mari creşteri ale numărului de sosiri în hoteluri au fost consemnate în Cluj-Napoca (24,2%), Oradea (19,8%) şi Braşov (11,3%). Cu o creştere de doar 3,5%, numărul de sosiri în hotelurile din Bucureşti a crescut sub media naţională, de 8%.

    În ceea ce priveşte sectorul de tranzacţii, piaţa hotelieră locală a fost în 2017 a doua cea mai atractivă din regiune, după Polonia, fiind consemnate două tranzacţii majore cu o valoare cumulată de 183 de milioane de euro, şi anume vânzarea complexului Radisson Blu din Bucureşti şi a Hotel Vienna House Easy Airport (fostul Angelo Otopeni).

    Bucureştiul rămâne în continuare o destinaţie preponderent de business, fapt reliefat şi de durata medie de şedere în hotelurile din oraş, de doar 1,63 zile, indicator aflat la un nivel comparabil pieţei hoteliere din Varşovia. În schimb, hotelurile din Praga îşi primesc turiştii, în medie, pentru 2,35 zile, în timp ce în Budapesta cazarea medie are o durată de 2,25 zile, cele două oraşe fiind destinaţii mai atractive pentru turismul de tip city-break.

    Piaţa hotelieră locală va continua să se dezvolte în următorii ani, fiind susţinută şi de dinamica traficului aerian, care s-a dublat în ultimul deceniu, aeroporturile din România depăşind în 2017 pragul de 20 de milioane de pasageri.

    În următorii trei ani, estimăm o creştere de minimum 10% a capacităţii de cazare a hotelurilor din Bucureşti, ţinând cont de proiectele planificate sau aflate deja în construcţie, hoteluri noi urmând a fi dezvoltate şi în majoritatea oraşelor mari ale ţării.

    Hotelurile noi vizează fie mediul de afaceri, precum Courtyard by Marriott, dezvoltat pe bd. Dimitrie Pompeiu din Bucureşti, sau ISHO Radisson Blu din Timişoara, fie turismul de agrement, cum este cazul Hotelului Nymphaea Resort, aflat în vecinătatea parcului avcatic Nymphaea din Oradea, sau Mercure Hotel & Spa Braşov.

  • Cum se împarte economia României între români şi străini

    La vârf, acolo unde sunt rulajele de miliarde de lei, sectoare precum comerţul, industria auto, industria grea sau industria alimentară sunt teritorii rezervate exclusiv de companii cu capital străin. În construcţii sau transporturi încă domină capitalul românesc, de stat şi privat, însă acolo unde statul face jocurile, businessul se bazează pe două modele diametral opuse: profituri record, printre cele mai mari din economie, în sectorul energetic, versus campioni ai pierderilor, în special în transporturi.

    Capitalizare, know-how, dezvoltarea afacerilor conexe şi aportul clar la bunăstarea regiunilor în care se dezvoltă sunt doar câteva dintre atributele investiţiilor, fie ele străine sau româneşti. Pe parcursul a 28 de ani de capitalism, cu ochiul liber se vede cum au înflorit companii româneşti sau străine şi care sunt domeniile în care capitalul străin sau autohton face legea. Potrivit studiului „Capitalul privat românesc”, realizat de ZF împreună cu PIAROM, Patronatul Investitorilor Autohtoni din România, firmele străine deţin peste 80% din fabricarea produselor de tutun, prelucrarea ţiţeiului, fabricarea de autovehicule şi echipamente electrice, telecomunicaţii, industria metalurgică, fabricarea băuturilor şi fabricarea de maşini şi echipa­mente.

    Capitalul străin din sectorul auto contribuie decisiv şi la exporturile României, în condiţiile în care o treime din cei mai mari 100 de exportatori locali sunt fabrici din industria auto.

    Consiliul Investitorilor Străini (FIC) a realizat în 2017 împreună cu Academia de Studii Economice un studiu privind impactul şi rolul jucat de investiţiile străine directe (ISD) în economia României. Acest studiu relevă faptul că ISD-urile în sectorul energiei electrice, gazelor naturale şi apei au crescut de zece ori în intervalul 2004-2015 ca pondere în total ISD, de la 1% la 10% din total investiţii, „ceea ce arată că decizia investiţională a fost făcută pe termen lung”, declară Eric Stab, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini (FIC) şi CEO al Engie România.

    La nivel regional, în 2015, România avea a două cea mai mică valoare a stocului de investiţii străine directe (ISD), după Bulgaria şi anume 62,2 mld. euro. Mai mult, dacă ne uităm la soldul de ISD pe locuitor, vedem că România este pe ultimul loc, cu o valoare de 3.130 de euro pe locuitor, în timp ce Cehia (9.703 euro/per capita) şi Ungaria (8.386 euro/per capita) au valori semnificativ mai mari şi chiar şi Bulgaria (5.270 euro/per capita) depăşeşte România la acest indicator. Rezultatul acesta vine pe fondul faptului că după criza economică din 2009-2015, fluxurile de ISD au scăzut semnificativ în România, la o dinamică de 2,6 miliarde de euro, în medie, pe an. 


     INDUSTRIA AUTO

    Industria auto a fost în ultimul deceniu adevăratul motor al economiei locale, cu investiţii de sute de milioane de euro şi zeci de mii de locuri de muncă. Zona de producţie a marilor grupuri străine din sectorul componentelor auto a fost completată în ultimii ani de centrele de cercetare şi dezvoltare unde mii de ingineri români creează componente pentru industria auto a viitorului.

    „Continental va continua dezvoltarea în România a proiectelor care pun viitorul în mişcare. Electro-mobility, connectivity şi automated driving sunt megatrenduri la care contribuie echipa din România. Şi anul acesta, ca şi în ultimii ani, va continua lupta pentru talente în industria automotive şi IT&C, la nivelul întregii ţări. Să găsim oameni bine pregătiţi şi care să facă faţă exigenţelor din domeniul automotive reprezintă o adevărată provocare pentru companii. Implicarea în dezvolarea şcolii profesionale şi în dezvoltarea programelor universitare sunt soluţii în această direcţie pentru Continental”, spune Christian von Albrichsfeld, directorul general al grupului de firme Continental, investitorul german care a devenit prin centrele de producţie şi prin cele de cercetare-dezvoltare cel mai mare angajator industrial din România, cu aproape 20.000 de oameni.

    Capitalul german domină industria componentelor auto, prin investiţiile Continental, Schaeffler, Hella sau Daimler. Constructorul german, care a investit peste 300 de milioane de euro într-o fabrică ridicată de la zero în Sebeş, judeţul Alba, va intra cu siguranţă în top 20 cele mai mari companii din România, acolo unde s-au instalat deja constructorii Dacia şi Ford.

    Producţia auto domină de altfel întreaga industrie prelucrătoare din România, de la producţia de maşini (Dacia şi Ford) la componente electrice şi electronice (Continental, Hella) şi până la fabricarea de anvelope (Continental, Michelin şi Pirelli). Capitalul străin din sectorul auto contribuie decisiv şi la exporturile României, în condiţiile în care o treime din cei mai mari 100 de exportatori locali sunt fabrici din industria auto.


    „În perioada 2016-2017, fluxul de ISD-uri a început să crească, însă România trebuie să fie conştientă că avantajele competitive care i-au marcat primii ani de deschidere faţă de economia de piaţă se pot eroda rapid în absenţa unor investiţii semnificative în educaţie şi infrastructură pentru a menţine acelaşi ritm de dezvoltare economică”, afirmă Eric Stab.

    România a atras foarte multe investiţii străine în domeniul energetic. Conform unui studiu realizat de FIC, doar până în anul 2015 fuseseră investite de către companiile străine peste 22 de miliarde de euro în acest sector, declară Eric Stab. „Cred că există câteva motive care explică această dinamică. În primul rând, România reprezintă o piaţă de aproximativ 20 milioane de consumatori, o economie dinamică, o poziţie geografică care-i conferă numeroase avantaje şi, nu în ultimul rând, cu resurse naturale şi umane care constituie un atu important pentru orice investitor”, punctează Eric Stab.

    În al doilea rând, energia este un domeniu care, prin natura sa, necesită investiţii semnificative, care nu ar fi putut fi susţinute numai de la bugetul de stat şi de companii publice. Dacă ne raportăm la perioada 2004-2008, când economia României a atras cele mai multe investiţii – de ordinul a 7 miliarde de euro pe an -, sectorul  energetic nu a făcut notă discordantă faţă de această dinamică, câteva companii importante din energie fiind privatizate în acea perioadă. La vremea respectivă, spune Eric Stab, infuzia de capital străin şi de know-how a reprezentat singura soluţie pentru a prelua companii neperformante de stat şi a le transforma în actori economici performanţi, moderni, cu un comportament economic adaptat pieţei libere.

    „Această nevoie de investiţii este menţinută şi în continuare şi este unanim cifrată la aproximativ 3-4 miliarde de euro pe an în următorii 20 de ani. E normal, prin urmare, ca un sector care are nevoie atât de mare de capital şi tehnologie să atragă investiţii străine”, adaugă Eric Stab.

    Cât priveşte rolul investiţiilor străine pe plan local, preşedintele FIC subliniază că acestea au jucat şi joacă un rol extrem de important în dezvoltarea ţării. „În primul rând, România după 1989 a fost o ţară decapitalizată. Investiţiile străine au jucat un rol crucial în recapitalizarea economiei şi în modernizarea ei.” Companiile străine nu au adus doar capital, ci şi tehnologie şi know-how şi un nou mod de management şi de înţelegere a valorii într-o economie de piaţă. Investiţiile străine au catalizat economia României într-un moment în care capitalul local nu avea dimensiunea necesară să o facă. Ele vor continua să joace un rol la fel de important şi în viitor, afirmă Eric Stab, care conduce din 2008 operaţiunile locale ale Engie, care are 3.700 de angajaţi. El povesteşte că România a reprezentat pentru Engie o piaţă importantă încă din 1995, când prin subsidiara de atunci a grupului, Gaz de France, au devenit acţionari la producătorul de tuburi din polietilenă, Politub. Prezenţa pe plan local s-a întărit prin achiziţia companiei Distrigaz Sud în 2005. „De atunci, ne-am consolidat prezenţa în sectorul energetic prin dezvoltare organică şi achiziţii, ajungând astăzi să livrăm gaze naturale unui portofoliu de 1,7 milioane de clienţi, ceea ce ne situează, la nivel de grup, drept a treia ţară ca mărime a portofoliului de clienţi, după Franţa şi Belgia.”

    Activitatea de bază, distribuţia şi furnizarea de gaze naturale, a fost completată cu furnizarea de electricitate pentru clienţii casnici şi de business, cu cea de servicii energetice (650.000 de clienţi), dar şi cu producţia de energie din surse regenerabile (100 MW).
    La finalul anului trecut, nivelul investiţiilor realizate pe plan local ajunsese la 1,1 miliarde de euro; bugetele au ţintit modernizarea şi extinderea continuă a activelor şi îmbunătăţirea calităţii.


     COMERŢ

    Comerţul cu dominantă alimentară, deschis de Metro cu un magazin cash & carry în 1996 şi apoi de Carrefour cu hipermarketul din Militari, a depăşit deja 3.000 de magazine în România, deşi formatele de acum aproape 20 de ani au fost înlocuite de spaţiile mici, aşezate din interiorul oraşelor, cât mai aproape de consumator. Tentativele de antreprenoriat din zona retailului alimentar de mari dimensiuni au fost fie sortite eşecului (falimentul lanţului de hipermarketuri PIC din Piteşti), fie destinate unor tranzacţii cu greii din sector (Artima a ajuns la Carrefour, Angst la Mega Image şi lista poate continua cu alte zeci de branduri regionale).

    Kaufland, Carrefour, Lidl, Mega Image, Auchan, Metro Cash & Carry şi Profi sunt grupurile cu capital străin care fac regulile în comerţul alimentar şi care au depăşit fiecare în parte un miliard de euro.

    Tot comerţul, de data aceasta cel cu materiale de construcţii şi bricolaj, a născut însă cel mai mare business antreprenorial din România. Dedeman Bacău, afacerea fraţilor Adrian şi Dragoş Pavăl, a depăşit 5,2 mld. lei în 2016, a trecut la finalul anului 2017 de 10.000 de angajaţi şi demonstrează forţa celor doi antreprenori pe o piaţă pe care nume precum Obi sau Bricostore nu au rezistat.


    Un alt mare investitor pe plan local este OMV Petrom, care a investit în perioada 2005-2017 circa 13,5 miliarde de euro (56 miliarde lei). Doar anul trecut OMV Petrom a raportat investiţii de peste 650 de milioane de euro (circa 3 miliarde de lei). Potrivit reprezentanţilor companiei, strategia OMV Petrom prevede continuarea investiţiilor într-un ritm susţinut, cu un buget de 5 miliarde de euro până în 2021. Pentru anul în curs, compania şi-a propus un buget de investiţii de 3,7 miliarde de lei pentru 2018, în creştere cu 20% faţă de anul trecut. Principalele proiecte pentru acest an sunt: continuarea proiectului Neptun Deep, pentru care decizia finală de investiţie este aşteptată în cea de-a doua jumătate a anului; forarea a peste 100 de sonde noi de petrol şi gaze; continuarea proiectului Policarburanţi prin care se construieşte o nouă unitate în cadrul rafinăriei Petrobrazi care permite conversia GPL-ului în benzină şi motorină.

    Apetit pentru branduri

    În industria bunurilor de larg consum, multinaţionalele au găsit un teren fertil mai cu seamă din prisma apetitului de consum. În primă fază, în primii ani de capitalism, într-o ţară cu magazine goale, cererea era mai mare decât oferta; apoi, de-a lungul anilor, interesul românilor, care erau obişbuiţi cu produse fără nume – dero, zahăr sau salam –, a fost captat de zarva pe care o făceau brandurile cu rezonanţă internaţională sau cele care reuşeau să le ajungă la suflet. Însă mare parte din afacerile antreprenoriale dezvoltate pe plan local au fost preluate de companii străine, iar între cele mai recente exemple se numără preluarea producătorului de lactate Albalact, liderul domeniului, dezvoltat de antreprenorul Raul Ciurtin, de către grupul francez Lactalis.

    Jaak Mikkel, CEO al Coca-Cola HBC România, spune că piaţa locală oferă un foarte bun potenţial de creştere ce poate fi pus în valoare cu ajutorul investiţiilor. „România este o ţară ce se dezvoltă, un potenţial hub regional ce permite exporturile; în plus, consumatorilor locali le plac inovaţiile şi varietatea.” Dovadă şi ritmul de creştere a îmbuteliatorului de băuturi răcoritoare: în 2017, Coca-Cola HBC România a înregistrat volume mai mari cu 6% faţă de anul anterior. „Creşterea provine pe de-o parte din avansul cu mid single digits (procent de o cifră, de nivel mediu) al categoriei de băuturi carbogazoase, cât şi din creşterea categoriei de băuturi necarbonatate în volum cu high-single digits (procent de o cifră, de nivel înalt)”, afirmă Jaak Mikkel.



    Indiferent de sursa lor, investiţiile contribuie la creşterea economică a unei ţări, aduc bunăstare şi ajută la dezvoltarea comunităţilor, punctează estonianul aflat la cârma afacerilor locale ale celui mai mare îmbuteliator de băuturi răcoritoare de pe piaţa locală.
    România are un rol extrem de important pentru operaţiunile grupului sistemului Coca-Cola în Romania, susţine Jaak Mikkel. „Suntem cea mai mare companie din industria băuturilor şi a doua ca mărime din industria bunurilor de larg consum (FMCG). Producem şi îmbuteliem local şi distribuim în România şi în zece alte ţări din regiune băuturile din portofoliul companiei Coca-Cola.” În plus, Coca-Cola HBC România este cel mai mare exportator din industria băuturilor, cu o cotă de aproape 30% din toate exporturile de băuturi. Portofoliul companiei include Coca-Cola, Fanta, Sprite, Cappy Dorna, Dorna Izvorul Alb, Poiana Negri, Fuzetea, cafeaua ready-to-drink illy issimo, băuturile energizante Burn şi Monster şi, începând cu octombrie 2017, cafeaua Lavazza. „Deservim peste 70.000 de clienţi şi un public de 20 de milioane de consumatori.”

    Prezenţa sistemului Coca-Cola pe piaţa locală generează o valoare adăugată de 448 milioane de euro, echivalentul a 0,3% din PIB, arată cel mai recent studiu realizat de compania Steward Redqueen referitor la impactul îmbuteliatorului pe piaţa locală. „Peste jumătate din această sumă, generată de prezenţa Coca-Cola, reprezintă contribuţia la bugetul de stat – 241 milioane euro – şi constituie 0,8% din toate taxele încasate de statul român. Totodată, fiecare din cele 1.500 de slujbe în sistemul Coca-Cola generează alte 12 locuri de muncă în economie, de-a lungul lanţului valoric pe care îl creăm”, declară Jaak Mikkel. Compania pe care o conduce operează trei fabrici pe piaţa locală: la Ploieşti, Timişoara şi Poiana Negrii. La cele din Ploieşti şi Timişoara sunt produse şi îmbuteliate băuturile răcoritoare, sucurile de fructe şi ceaiurile reci, iar la Poiana Negrii sunt îmbuteliate apele minerale din portofoliul companiei.


     INDUSTRIA GREA

    Metalurgia generează încă peste 1% din cifra de afaceri totală a companiilor din România şi între cele din industrie se află o parte dintre cei mai mari jucători din economia locală, precum ArcelorMittal Galaţi, Alro sau TenarisSilcotub. Restructurărille din sector au lăsat însă urme adânci într-o perioadă în care economia românească s-a aflat în zodia reorganizărilor şi reducerilor de costuri.

    Metalurgia, o industrie de aproape 4 miliarde de euro anual, mai are doar 27.000 de angajaţi, la jumătate faţă de 2008 după un proces de restructurare care a vizat întregul sector şi în urma căruia combinatul siderurgic din Galaţi, cel mai mare jucător din piaţă, a coborât pentru prima dată la 6.000 de salariaţi.

    Fostul Sidex a raportat pierderi în 2016, cu un rezultat negativ de 271 mil. lei, potrivit datelor de la mfinante. În ultimul deceniu, Mittal a adunat la Galaţi pierderi de 4,4 mld. lei, în condiţiile în care producţia combinatului stă de mai mulţi ani la numai 2 milioane de tone de oţel.
    Dacă industria grea a traversat perioade dificile în ultimul deceniu, din urmă vine puternic producţia de electrocasnice cu cinci fabrici mari al căror business creşte de la an la an: Arctic, De’Longhi, Philips, Electroargeş, Electrolux merg împreună spre afaceri de 4,5-5 mld. lei. Lor li se adaugă Philips Orăştie, companie al cărei bilanţ pe 2016 nu este însă disponibil pe site-ul Ministerului de Finanţe.

    Industria (extractivă, prelucrătoare şi producţia de energie electrică) adună aproape 45% din soldul total al investiţiilor străine directe (ISD) la finalul anului 2016, potrivit raportului anual publicat de BNR.


    Coca-Cola este prezentă în România de mai bine de 25 ani, iar de atunci investiţiile au depăşit pragul de 200 de milioane de euro. Cea mai recentă investiţie a fost finalizată anul trecut, odată cu inaugurarea la Timişoara a unei noi linii de îmbuteliere de mare viteză pentru doze, o investiţie de peste 7 milioane de euro. „Această nouă investiţie face ca în fabrica noastră din Timişoara să funcţioneze cea mai rapidă linie de îmbuteliere pentru băuturi din România, capabilă să îmbutelieze până la 90.000 de doze pe oră.” În 2013, în fabrica din Ploieşti a fost încheiată o investiţie de 22 de milioane de euro în linia aseptică de îmbuteliere pentru Cappy Pulpy. „Fabrica din Ploieşti este pentru Coca-Cola HBC un centru al investiţiilor în inovaţii tehnologice şi cea mai mare fabrică de profil din sud-estul Europei”, mai spune Jaak Mikkel.

    Onno Rombouts, managing director al Heineken România, punctează că „industria bunurilor de larg consum este unul dintre domeniile cu cea mai bună dezvoltare în economia românească, aducând o contribuţie importantă în industria alimentară, în sectorul agricol şi în retail”.
    Gusturile consumatorilor români, constată Onno Rombouts, evoluează în mod constant şi aceştia devin curioşi să încerce produse noi. Heineken a ajuns să genereze direct şi indirect peste 21.000 locuri de muncă, prin furnizori, în industria ospitalităţii sau în segmentul retail. „În cele patru fabrici din Constanţa, Craiova, Târgu-Mureş şi Miercurea Ciuc producem bere şi cidru, pentru care achiziţionăm peste 70% dintre ingrediente din România, de la producători autohtoni. Investiţiile noastre începute în 1998 în România generează în acest moment peste 252 milioane de euro venituri bugetare din producţia şi vânzarea produselor Heineken”, afirmă Onno Rombouts.

    Silicon Valley-ul Europei

    România a devenit, în ultimii ani, unul dintre cele mai importante centre IT & C ale Europei, cu un potenţial de a deveni un Silicon Valley al Europei de SE, afirmă reprezentanţii Orange România. Industria IT & C este unul dintre principalele motoare ale economiei româneşti, iar potrivit Băncii Naţionale a României, până în 2025, se aşteaptă ca sectorul tehnologiei (IT & C) să îşi dubleze ponderea din PIB ajungând la 12%. Uitându-ne concret la domeniul telecom, acesta reprezintă 2% din PIB-ul României, fiind înregistrate de la an la an evoluţii pozitive, datorate în principal consumului de date şi de internet fix de mare viteză. De exemplu, în 2017, comparativ cu anul precedent, piaţa telecom a crescut cu 5% conform estimărilor Orange România, companie care şi-a început activitatea pe plan local în urmă cu 21 de ani.

    Importante companii de IT & C din întreaga lume şi-au deschis filiale în România, iar impactul investiţiilor devine, an de an, din ce în ce mai vizibil. Toate aceste investiţii au fost facilitate de un context favorabil: apetenţa românilor către nou, către tehnologie, flexibilitatea şi puterea de adaptare şi de învăţare, nivelul ridicat de pregătire a oamenilor, eficienţa din punctul de vedere al costurilor de implementare şi al forţei de muncă, una dintre cele mai performante infrastructuri de reţea din Europa, viteze de internet în bandă largă de top 10 la nivel mondial. În acest fel au fost atrase investiţiile străine care au ridicat foarte mult valoarea industriei.


     INDUSTRIA ALIMENTARĂ

    Coca-Cola HBC România (producţia băuturilor răcoritoare), Ursus Breweries (fabricarea berii) şi Bunge România (fabricarea uleiurilor) sunt cei mai mari trei producători din industria alimentară şi a a băuturilor după cifra de afaceri din 2016.
    Producătorul sucurilor Coca-Cola şi Fanta şi al apelor minerale Dorna este liderul incontestabil al producţiei în ultimii cinci ani, o perioadă în care businessul Coca-Cola HBC s-a majorat cu 15%. În ultimul an, avansul a fost de 5%, ajungând la 2,2 mld. lei.

    În top zece, producţia de băuturi răcoritoare, fabricarea berii şi a uleiurilor sunt cel mai bine reprezentate industrii, cu câte două companii fiecare, acestea fiind de altfel şi industriile cu cele mai mari businessuri din producţia de alimente.
    Economia locală nu are în top zece nicio fabrică de lapte, de ciocolată, de mezeluri sau de pâine, iar primele zece companii au capital integral străin.

    Primele afaceri antreprenoriale din industria alimentară sunt Prutul Galaţi, o companie controlată de Marian Andreev, Romaqua – producătorul Borsec (Octavian Creţu şi Nicolae Palfi) – şi Unicarm din Satu-Mare, un business integrat, controlat de Vasile Lucuţ. Unicarm are o parte din business şi în comerţ, însă obiectul principal de activitate al companiei, declarat la Registrul Comerţului, este fabricarea produselor din carne.

    Industria alimentară şi a băuturilor – doar companiile cu coduri CAEN 10 şi 11  – a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri estimată de ZF la 55 mld. lei; cele mai mari 50 de companii contribuie cu 45% la acest rulaj. Analiza ia în calcul doar companiile din codul CAEN industrie alimentară şi a băuturilor şi firmele care au raportat rezultatele financiare pe 2016 până la începutul lunii septembrie. Nu sunt incluse în top firme active în industria alimentară dar care au alte coduri CAEN.


    În primul rând, investiţiile străine ajută dezvoltarea economiei locale şi fac posibilă creşterea productivităţii contribuind la transferul noilor technologii, al know-how-ului şi al altor aptitudini – manageriale, de marketing, susţin reprezentanţii Orange România.

    „România reprezintă una dintre cele mai importante pieţe din Europa ale grupului Orange, atât din punctul de vedere al performanţei operaţionale, cât şi al inovaţiilor tehnologice dezvoltate şi implementate local”, conform reprezentanţilor Orange. În România, operatorul are peste 3.000 de angajaţi, dintre care peste 500 de profesionişti lucrează pentru ţările din grupul Orange din întreaga lume, în domeniul inovaţiei şi al proiectelor ce au la bază tehnologia.

    Cu investiţii de 3 miliarde de euro în ultimii 20 de ani, Orange este unul dintre principalii investitori din ţară. O parte din această investiţie s-a concentrat atât pe dezvoltarea infrastructurii, cât şi pe crearea şi dezvoltarea locurilor de muncă din întreg lanţul de distribuţie. În prezent, Orange are peste 10 milioane de clienţi, ceea ce înseamnă că operatorul conectează 1 din 2 români. Cifra de afaceri a Orange România a fost anul trecut de 1,07 miliarde de euro; în ultimul trimestru al anului, compania a realizat o cifră de afaceri de 280 milioane de euro, în creştere cu 7,7% faţă de perioada similară a anului trecut.

    Investiţii comparabile a realizat şi Vodafone România, care a a intrat pe piaţa locală în 2005, prin achiziţia Mobifon, şi este, potrivit reprezentanţilor companiei, un investitor important în această ţară, unde oferă servicii de telecomunicaţii pentru persoane fizice şi juridice. De asemenea, operează centre mari de servicii – Vodafone Romania Technologies şi Vodafone Shared Services Romania – care oferă suport pentru companii din mai multe ţări în care grupul are operaţiuni.

    Contribuţia economică totală a Vodafone în anul fiscal 2015-2016 pentru toate entităţile prezente în România a fost de 209 milioane de lire sterline (237 milioane de euro), sumă alcatuită din contribuţii directe şi indirecte, precum şi investiţie de capital, conform raportului grupului Vodafone „Taxation and our total economic contribution to public finances, 2015-2016”. Informaţiile pentru cel mai recent an financiar, care s-a încheiat la 31 martie 2017 (2016-2017), arată că Vodafone România a avut venituri din servicii de 707,2 milioane de euro, cu aproape 3% mai mari faţă de anul anterior.

    Zvâcul românesc

    Companiile cu capital privat românesc au avut afaceri de 571 de miliarde de lei în 2016, cu 4% mai mult decât în 2015, în timp ce companiile cu capital străin şi-au majorat afacerile cu 5% în 2016, până la 609 miliarde de lei, conform studiului „Capitalul privat românesc”, realizat de ZF împreună cu PIAROM, Patronatul Investitorilor Autohtoni din România. Conform studiului, 2016 a fost un an excepţional din punctul de vedere al profiturilor – deopotrivă pentru firmele străine, dar şi autohtone. Companiile din România au înregistrat profituri nete totale de 85 de miliarde de lei, cu 13% mai mult decât în anul anterior; mai mult, companiile private româneşti au o rată a profitabilităţii dublă faţă de cele cu capital străin. Astfel, companiile cu capital privat românesc au obţinut profituri nete de 45 de miliarde de lei în 2016 şi au raportat pierderi nete de 12 miliarde de lei.


     TRANSPORT
    Companiile din sectorul de transport şi depozitare, care totalizează peste 53.000 de businessuri, şi-au crescut în perioada 2008-2006 cifra de afaceri cu 51%, până la peste 75 mld. lei  (16,6 mld. euro), arată calculele ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului.
    Sectorul este dominat de companii cu acţionariat de stat şi de cele cu capital privat autohton. Cea mai mare companie activă în acest sector este CFR Călători, principalul transportator de persoane pe căi ferate, care a avut în 2016 o cifră de afaceri de 1,8 mld. lei, în scădere cu aproape 3% faţă de anul precedent.

    Compania şi-a crescut însă profitul net, ajungând la 49 de mil. lei. Operatorul de transport a avut în primele şase luni din 2017 (ultimele date disponibile) o cifră de afaceri de 931,8 mil. lei,  în creştere cu 14% faţă de perioada similară de anul precedent.

     CONSTRUCŢII

    Cea mai mare companie din acest sector a fost în 2016 Strabag SRL, societate cu acţionariat străin, care a avut o cifră de afaceri de 911 mil. lei, în scădere cu 13% faţă de anul precedent.

    Cel mai mare declin al cifrei de afaceri l-a înregistrat anul trecut Hidroconstrucţia, care a avut un rulaj de 405 mil. lei, în scădere cu 47% faţă de anul precedent. Pe de altă parte, cea mai mare creştere a vânzărilor a raportat-o CON-A, care şi-a majorat businessul cu 44% faţă de anul 2015.
    Şi din punctul de vedere al profitului net companiile din sectorul construcţiilor au fost pe o pantă ascendentă în 2016.

     SISTEMUL BANCAR


    Clasamentul sistemului bancar după active este condus de ani buni deja de BCR, parte a grupului austriac Erste, care deţinea în 2016 active în valoare de circa 64 mld. de lei, în creştere cu aproape 8% faţă de 2015, potrivit datelor de la Registrul Comeţului. Dimensiunea activelor îi asigură BCR o cotă de piaţă de peste 15%.

    Podimul celor mai mari instituţii de credit după active este completat de Banca Transilvania, care a tras linie la finalul anului 2016 cu active de 51,8 mld. de lei, în creştere cu peste 9% faţă de 2015, un ritm de trei ori mai rapid decât al BRD SocGen, principalul competitor al băncii de la Cluj. 2016 este de altfel unul istoric pentru banca pusă pe picioare de Horia Ciorcilă, fiind primul care găseşte Banca Transilvania înaintea rivalilor de la BRD SocGen. Ascensiunea băncii de la Cluj este în bună măsură rezultatul strategiei de creştere anorganică, banca fiind unul dintre cei mai importanţi actori în fuziuni şi achiziţii din piaţa locală.

    În 2014, Banca Transilvania a cumpărat Volksbank într-una dintre cele mai mari tranzacţii de preluare de pe piaţa bancară românească, pentru ca în 2017 să semneze achiziţia Bancpost, cea mai valoroasă bancă la vânzare la momentul respectiv şi numărul nouă din sistemul bancar, cu o cotă de piaţă de circa 3%.

    După BCR, Banca Transilvania şi BRD SocGen în clasament urmează Raiffeisen şi UniCredit, ambele raportând un avans de peste 6% al bilanţului, ceea ce în termeni nominali înseamnă active de peste 33 mld. de lei pentru Raiffeisen şi peste 32 mld. de lei pentru UniCredit Bank.


    Afacerile străine domină sectoarele industriale care contribuie la exporturile României (ţiţei, automobile, maşini şi utilaje, metalurgie şi telecomunicaţii), afacerile româneşti deţinând supremaţia în construcţii, turism, industria alimentară, observă şi Daniel Stăncescu, CEO al AdePlast. „Să nu uităm că multinaţionalele au pătruns în România prin privatizare, investiţiile greenfield au fost mai reduse ca substanţă. Se adaugă, în plus, evident, o lipsă de tradiţie, maturitate şi competenţe ale antreprenorilor români. Un exemplu clar: de câţi antreprenori români care au fost cumpărători în tranzacţii de fuziuni şi achiziţii aţi auzit? De câte multinaţionale cu baze în România? Putem continua cu absenţa unei strategii coerente din partea statului care ar fi putut – şi ar trebui – să constituie un motor al dezvoltării afacerilor româneşti şi al capacitaţii sporite de obţinere a valorii adăugate. Tot în spatele guvernanţilor trebuie să punem, dincolo de lipsa capitalului necesar, nenumăratele piedici în atragerea lui sau protejarea concurenţei corecte”, declară şi Daniel Stăncescu.

    Ce ar trebui făcut pentru găsirea şi construirea unui model pentru stimularea capitalului autohton? CEO-ul AdePlast spune că în contextul prezent, al globalizării, stimularea capitalului autohton nu ar trebui să excludă internaţionalizarea afacerilor româneşti prin cele mai potrivite forme. „Asta se poate face prin alianţe strategice cu firme străine, redefinirea misiunilor companiilor româneşti, a pieţelor posibile pe care pot acţiona în condiţii de maximă rentabilitate, managementul performant la care se poate ajunge prin programe cu adevărat valoroase de calificări. Utilitatea acestui model ar fi fără doar şi poate extremă pentru că fără firme autohtone puternice şi competitive, toate pieţele românesti (şi cele care încă «au scăpat») vor fi inundate de bunuri şi servicii oferite de afacerile străine, cu sau fără protecţionismul statului”, punctează CEO-ul Adeplast, companie care a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 92 milioane euro, în creştere cu 20% faţă de 2016; profitul a crescut cu 15%, iar personalul a ajuns la 365 de angajaţi.

    AdePlast a realizat investiţii totale de 22 de milioane de euro, având în acest moment patru platforme industriale pentru producţia de materiale de construcţii.

    În aprilie va intra în funcţiune fabrica de polistiren expandat din cadrul platformei industriale de la Işalniţa. „Vom ajunge astfel la capacităţi de productie de 3,3 milioane metri cubi de polistiren (EPS). În luna august, vom inaugura fabrica de mortare uscate şi adezivi de pe această platformă”, spune Daniel Stăncescu.

    „Există trei mari surse de finanţare a dezvoltării unei economii în Europa: bugetul de stat, fondurile europene şi capitalul privat. In condiţiile în care bugetul public alocat investiţiilor este în scădere în ultimii ani, iar absorbţia fondurilor europene rămâne o problemă, rolul jucat de capitalul privat va fi extrem de important”, conchide Eric Stab.
     

  • Românii vor să aibă şefi străini

    De ce eşti nervos? Nu este mai bine cu un român CEO?

    Nu, a fost răspunsul lui ferm. Românii gândesc pe termen scurt, vor imediat rezultate, impun targeturi imposibil de atins, vor să demonstreze la centru ce tari sunt (probabil că vă amintiţi articolul de anul trecut când am întrebat de ce românii, când devin şefi la multinaţionale în România, se comportă ca nişte jupâni), impun o presiune stresantă ca să livreze rezultate.

    Şi cum e cu un străin?

    Ei văd lucrurile pe termen lung, au viziune, se lucrează mai bine cu ei, au leadership, în timp ce directorii români sunt mai mult executanţi. Când directorii sunt străini, presiunea pe rezultate nu este aşa mare.

    În mod cert aţi auzit de foarte multe ori aceste explicaţii şi poate vă confruntaţi cu aceste situaţii.

    În numărul de acum două săptămâni din Business Magazin – Raiul expaţilor –, Andrei Caramitru de la Boston Consulting Group, una dintre cele mai mari firme de consultanţă din lume, spunea: Am văzut diverse studii făcute pe parcurs, din care reieşea că angajaţii români preferă să lucreze pentru un şef străin decât pentru unul român. Această situaţie este total diferită faţă de ţări precum Ungaria sau Polonia, unde şefii străini sunt acceptaţi mai greu.

    Andrei Caramitru observa că au existat tranziţii în care managerii români din nivelul doi de management au înlocuit străini, dar angajaţii români ar fi preferat să lucreze în continuare cu cineva străin. Chiar dacă acel străin avea poate un nivel de competenţă mai redus decât un director român. Dar preferinţa rămânea tot pentru un străin.

    Dacă vorbesc cu firmele de recrutare pentru a afla care sunt punctele tari şi punctele slabe ale românilor ajunşi într-o funcţie superioară de conducere, pe primul loc, cu plus, se pun rezultatele. Iar cu minus se constată lipsa calităţilor de lideri, respectiv se comportă tot ca un manager de departament atunci când ajung directori şi CEO.

    Dacă expaţii beneficiază constant de cursuri de leadership imediat ce sunt angajaţi într-o multinaţională (de fapt compania îi trimite obligatoriu la aceste cursuri), românii nu au avut această şansă, pentru că a trebuit să livreze tot timpul rezultate. Şi, din acest motiv, nu ştiu ce să facă când se instalează în biroul cel mare, dincolo de a obţine rezultate foarte bune pe termen scurt.

    Pentru că nu au fost la masa deciziilor strategice, pentru că nu au participat la discuţiile legate de viitor, de modul încotro trebuie să se ducă o companie, pentru că nu au avut de unde să aibă şi să înveţe cultura istoriei unei companii care vede lucrurile în decenii, directorii români nu au o privire de ansamblu. Pur şi simplu pentru că nu au avut de unde să o înveţe. Iar aceste lucruri se văd atunci când devin CEO. De foarte multe ori, nu ştiu ce să facă singuri, în lipsa unor indicaţii de la centru. Nu ştiu să stabilească obiectivele şi targeturile pentru simplul fapt că până atunci li s-a spus tot timpul care sunt acestea. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care directorii români ajunşi CEO impun targeturi considerate nerealiste de către cei cu care au împărţit acelaşi birou.

    Din acest motiv, românii dintr-o companie nu înţeleg de ce acela care le-a fost coleg până ieri în acelaşi birou a devenit peste noapte alt om, cu alte ţinte, imposibil de atins, odată ce a ajuns CEO. Doar au fost în acelaşi departament atunci când încercau să-l convingă pe expat că cifrele de vânzări nu pot fi atinse!

    Pe de altă parte, românii simt că dacă multinaţionala nu are rezultatele din buget cu un expat la conducere, consecinţele vor fi mult mai blânde decât dacă ar fi fost un român, pentru că este puţin probabil ca executivii de la centru să îi taie capul unuia de-al lor, pe care ei l-au trimis în România.

    În schimb, dacă este un român la conducere, odată ce nu s-au făcut cifrele din buget, nu zboară numai românul din conducere, ci pot să plătească cu funcţia sau cu bonusurile mult mai mulţi.

    Interesant este că încep să fie din ce în ce mai mulţi români luaţi în afară, pentru a fi puşi în zone şi în ţări unde operaţiunile trebuie reparate, iar rezultatele să vină imediat.

    Dar ştiţi care este cea mai mare ironie? Expaţii care au fost trimişi în România se îndrăgostesc atât de mult de această ţară şi de obiceiurile de aici – atât cele bune cât şi cele proaste –, încât se românizează extrem de rapid.

  • România, raiul expaţilor

    O situaţie a devenit fenomen pe piaţa locală: cele mai mari companii din România din punctul de vedere al veniturilor înregistrate sunt conduse majoritar de expaţi.

    Executivii internaţionali domină detaşat clasamentul celor mai mari companii din România din punctul de vedere al cifrei de afaceri: dintr‑un business total de peste 109 de miliarde de lei al celor mai mari 10 jucători de pe piaţa locală (potrivit celor mai recente informaţii publice disponibile pentru toate aceste companii), peste 98 de miliarde de lei sunt gestionate la nivel de CEO de expatriaţi. Totodată, aproape 30.000 de angajaţi din acelaşi clasament sunt subordonaţi unui CEO străin.

    Cu excepţia businessului antreprenorial Dedeman, o singură companie din top 10 este condusă de un român – Lukoil România, al cărei director executiv este Victor Jumbei, unul dintre directorii longevivi ai companiei. Balanţa înclină spre executivii străini şi dacă ne uităm la cele mai mari companii din câteva domenii de activitate. În timp ce înlocuirea Marianei Gheorghe, care şi-a început mandatul la Petrom după privatizarea companiei, în 2001, cu scoţianca Christina Verchere, a adus o noutate pentru cea mai mare companie locală din domeniul energiei, în altele statutul de expatriat al CEO-ului a devenit tradiţie.

    Poate unul dintre cele mai relevante exemple în acest sens este sectorul bancar, unde bancherii străini continuă să domine managementul celor mai mari bănci din top – doar patru din top 10 bănci au un bancher străin la cârmă, potrivit ZF; la nivel de top 5, doar doi manageri din top 5 au un director general român. BCR, cea mai mare bancă românească din punctul de vedere al activelor, este condusă însă din 2015 de Sergiu Manea, el fiind primul român pe care austriecii de la Erste Bank l-au numit în această funcţie. Alături de el se află Răsvan Radu, preşedinte al UniCredit România. De cealaltă parte a balanţei se află Omer Tetik, bancherul turc născut în Germania dar cu cetăţenie română care a condus timp de trei ani filiala locală a Credit Europe şi care a preluat în 2013 conducerea Băncii Transilvania; François Bloch a fost numit în 2016 la conducerea BRD-SocGen, a treia bancă locală după active. Steven van Groningen este preşedintele Raiffeisen Bank din 2002 şi, totodată, un exemplu reprezentativ pentru comunitatea executivilor expaţi din România. Probabilitatea ca o bancă din România să aibă un CEO străin este considerabil mai mare decât în alte ţări; pe de altă parte, băncile din Polonia au o înclinaţie mai mică să numească străini în funcţii de director general, după cum este confirmat de studiul „Are expatriates managing banks’ CEE subsidiaries more risk-takers?” (Îşi asumă expaţii care conduc bănci din CEE mai multe riscuri?), publicat de BNR anul trecut.

    Sectorul auto şi, totodată, cea mai mare companie de pe piaţa locală îl au ca lider pe francezul Yves Caracatzanis, el fiind succesorul unui alt expat de origine franceză, Nicolas Maure, care a fost recent numit la conducerea operaţiunilor grupului Renault pentru regiunea Eurasia; balanţa înclină în favoarea expaţilor şi în situaţia celorlalte mari companii din domeniu.

    Liudmila Climoc, executivul cu origini în Republica Moldova, a preluat în 2016 conducerea celui mai puternic jucător din domeniu în timp ce Jean Francois Fallacher, executivul francez care a condus anterior compania, a preluat un rol similar în Polonia. Şi Murielle Lorilloux a fost numită la conducerea Vodafone România anul trecut, după ce  Ravinder Takkar a preluat un rol în care a devenit responsabil de reprezentarea intereselor Vodafone în India şi de dezvoltarea businessului în regiunea AMAP (Africa, Orientul Mijlociu şi Asia Pacific).

    Miroslav Majoros, CEO-ul celui de-al treilea jucător din Telekom l-a înlocuit pe Nikolai Beckers în 2015; Beckers este acum CEO-ul unui grup azer în acelaşi domeniu, în Baku (Azerbaidjan). Piaţa locală a fost o rampă de lansare şi pentru executivi români din telecom, cel mai reprezentativ caz fiind al Severinei Pascu, fostul CEO al UPC România (rol preluat în urmă cu doi ani de Robert Redeleanu), este în prezent COO al Liberty Global pentru Europa Centrală.

    În ceea ce priveşte retailul local, cel mai puternic executiv este neamţul Marco Hössl, expatul care conduce de mai bine de doi ani afacerile Kaufland în România. El este unul dintre cei şase manageri străini din comerţul modern, potrivit ZF (alături de cei din top 5 se numără şi Ronald Ruffing, CEO Metro Cash & Carry, Vassilis Stavrou, CEO Mega Image şi Thierry Destailleru, director general al Cora România). Printre cei  mai longevivi executivi de pe piaţa locală se numără însă Ionuţ Ardeleanu, care de peste 35 de ani conduce afacerile Auchan România şi Alexandru Vlad, care a fost numit la conducerea Selgros Cash & Carry încă din 2001. Balanţa managementului local din retail este echilibrată mai ales prin prisma afacerilor Dedeman, una dintre cele mai puternice companii din retail, condusă de fondatorii acesteia, fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl.

    Nu ne propunem să stabilim dacă acesta este un lucru mai degrabă pozitiv sau negativ – opiniile specialiştilor pe care i-am consultat oferă deopotrivă argumente pentru ambele cazuri – ci să analizăm situaţia, răspunzând la câteva întrebări referitoare la statutul de rai al Europei de Est pentru executivii expaţi.

    De ce balanţa conducerii celor mai mari companii din România înclină spre expaţi?

    Radu Furnică, preşedinte al Leadership Development Solutions şi care are o experienţă de peste două decenii pe piaţa românească de executive search, sesizează că situaţia s-a mai echilibrat faţă de anii ’90 şi că există mult mai mulţi români la nivel de general management în topul primelor 2.500 de companii, raportul dintre expatriaţi şi executivii locali fiind egal. În ceea ce priveşte faptul că în continuare cele mai mari companii de pe piaţa locală sunt conduse de expaţi, el observă că gradul de politizare a unei companii are un impact direct asupra acestui fenomen. De multe ori, unul dintre canalele prin care executivii expaţi ajung pe piaţa locală este creşterea internă la nivelul grupului. „Sunt oameni care, la un moment dat, trebuie rotaţi din pieţe în pieţe în aşa fel încât să fie expuşi la mai multe tipuri de cultura de business de-a lungul carierei lor.” 

    Totodată, unul dintre motivele pentru care unii dintre executivii expatriaţi sunt aduşi aici ţine de o altă formă de corupţie – unii dintre ei nefiind neapărat buni, ci bine conectaţi. „La fel ca un stat, fenomenul se poate regăsi şi în corporaţie, care nu are cetăţeni la baza ei, dar poate are sute de mii de acţionari. Distanţa dintre acel acţionar şi CEO-ul corporaţiei este foarte mare şi acolo ajung să conducă nu numai cei care sunt mai buni, ci cei care au fost mai iscusiţi în a-şi crea relaţiile care să îi împingă până la nivelul acela de carieră.” Potrivit lui, în organizarea de business, corupţia ia forme mai sofisticate, însă este totuşi prezentă în majoritatea marilor organizaţii. „Te trezeşti la un moment dat că descoperi că CEO-ul unei firme multinaţionale de aici din România e de fapt nepotul unui membru din boardul de la Paris sau de la New York; şi aceea este o formă de corupţie poate încearcă să îşi facă treaba, dar din start trebuie spus că organizaţia îşi pierde credibilitatea, cel puţin, fiindcă nu a ales dintr-o mostră de oameni care să fie cu adevărat relevanţi.”

    Un alt motiv al numărului mare de expatriaţi de la conducerea multinaţionalelor din România se leagă de comportamentul unora dintre executivii români, care îi determină pe cei din head officeurile multinaţionalelor să creadă că expatriaţii sunt mai de încredere, mai puţin coruptibili. „Unii români – nu au fost multe astfel de cazuri, totuşi au existat, şi asta nu ar fi trebuit să se întâmple – le-au dat apă la moară celor care gândesc că nu am fi buni pentru poziţii de conducere printr-un comportament care nu a fost tocmai exemplar. Au înşelat aşteptările, uneori şi prin corupţie, dar şi prin alte lucruri care produc reputaţie în domeniul public şi politic, dar care, din punctul meu de vedere, nu este relevant pentru lumea de business”, adaugă Furnică.

    Pe de altă parte, în anumite domenii, baza de talente locale este restrânsă: „Dacă ar trebui să găsim mâine un CEO de bancă (m-am uitat pe listă, nu prea sunt candidaţi de o asemenea magnitudine), trebuie să fi avut cel puţin 20 de ani de experienţă în banking, din care jumătate să fie la nivel de VP, în organizaţii de o anumită mărime, expuşi la mai multe pieţe etc. Aşadar, condiţiile necesare pentru un profil corect de CEO sunt atât de restrictive încât numărul candidaţilor din România devine foarte mic, aşa că e firesc ca un expatriat să preia cârma unei multinaţionale”.

    Totuşi, Radu Furnică sesizează că, odată ce studiezi CV-ul unora dintre expatriaţii care conduc astfel de afaceri aici, te întrebi dacă nu s-au strecurat nişte nuanţe de incorectitudine. „Trebuie să preia conducerea unei bănci mari de retail, iar el nu are experienţă în retail sau n-a condus în banking organizaţii mai mari de 50 de oameni sau măcar egale cu aceea în care trebuie să vină şi el vine aici să conducă 5.000 de oameni. Te trezeşti că nu se potriveşte şi nu găseşti explicaţiile din parcursul persoanei respective care să justifice o astfel de nominalizare a lui.” Preşedintele Leadership Development Solutions concluzionează tranşant: „În lumea de business, oamenii nu sunt egali şi nici nu ar trebui să fie, iar dacă mă întrebaţi câţi sunt relevanţi pentru mine, răspunsul este sub 2%. Restul de 98% nu sunt relevanţi pentru activitatea de conducere în organizaţie, pentru că nu au nici cunoştinţele, nici experienţa, nici capacităţile intelectuale pentru a face faţă unei astfel de responsabilităţi”.

    Din rândul exemplelor pozitive de expatriaţi aflaţi la conducerea unor companii locale îi numeşte pe Steven van Groningen, al cărui leadership pozitiv este dovedit de mulţumirea angajaţilor băncii, care petrec în cadrul acesteia mai mult decât media de la nivel de piaţă, dar şi pe Christian Esteve, care a condus Dacia Renault după achiziţia francezilor: „Mi-e dor de astfel de oameni, nu prea îi mai văd aici. Importanţa României pentru astfel de corporaţii la momentul acela era mult mai mare, în prezent văd mai ales birocraţi, administratori, or un administrator nu este la nivelul pe care cred eu că ar trebui să îl aibă, dată fiind complexitatea mediului românesc şi potenţialul ei real de a produce valoare României.”