BusinessMagazin

Tag: statul roman

  • Cum îi umileşte statul român pe cercetătorii străini care vor să lucreze la laserul de la Măgurele

    Procedura anevoiasă, birocratică şi legislaţia necorelată pune beţe-n roate celui mai mare proiect ştiinţific din sud-estul Europei, Extreme Light Infrastructure  – Nuclear physics (ELI-NP), sub denumirea sa populară – „laserul de la Măgurele”.

    Problema este că statul român nu a corelat nici până acum legislaţiile muncii, imigrării, echivalării de diplome şi şomajului între ele, iar termenele de depunere a numeroaselor dosare nu lasă suficient timp pentru soluţionare, care şi aşa durează foarte mult timp. Departamentul de resurse umane de la Institutul de la Măgurele face tot posibilul să îi scutească pe cercetătorii de top din străinătate să treacă prin filtrul umilinţei din sistemul românesc, se ocupă ei de toată hârţogăraia, însă lucrurile trenează şi un an de zile din momentul în care un cercetător străin depune dosarul de angajare până când ajunge pe platforma de la Măgurele, a explicat pentru Vocea.biz directorul ELI-NP, profesorul Nicolae Zamfir.

        „Ordinul din 2014 care trebuia să reglementeze problemele a complicat şi mai mult situaţia, nu trece doctoratul până nu trece mai întâi diploma de Bacalaureat, cu foaia matricolă cu notele din liceu, iar acum avem un profesor din Statele Unite care nu are diplomă de Bacalaureat, a dat examenele în anii 1960. Ce să mai echivaleze acum? E absolvent de Harvard, cercetător şi noi îi cerem diploma de Bacalaureat. Nu l-am putut angaja încă, suntem de şase luni blocaţi în birocraţia asta. Am mai avut probleme cu un alt cercetător pentru care a trebuit să demonstrăm că nu dăm locul unui străin când putem să-l dăm unui român. Avem cazuri care trenează de un an de zile şi, conform legii, ei trebuie să aplice la tot, dar noi le cerem procură şi ne ocupăm noi pentru că nu poţi să le spui să vină de cinci ori în Bucureşti să aplice pentru toate echivalările, să depună dosarele. La noi legea e de aşa natură că nu poţi echivala o diplomă de doctor la Harvard dacă nu demonstrezi mai întâi că ai Bacalaureatul”, a explicat Zamfir pentru Vocea.biz.

    Cititi mai multe pe www.vocea.biz

  • Senat: Ziua de 9 mai a fost declarată zi de sărbătoare naţională

    Senatul a adoptat luni tacit propunerea legislativă a deputatului liberal Daniel Stamate Budurescu prin care ziua de 9 mai a fost declarată zi de sărbătoare naţională, urmând ca iniţiativa să fie transmisă Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

    Parlamentul, preşedintele României, Guvernul, precum şi celelalte autorităţi ale administraţiei centrale şi locale vor organiza manifestări în 9 mai, iar fondurile vor fi asigurate din bugetele locale sau din bugetul autorităţilor şi/sau instituţiilor publice, în limita alocaţiilor bugetare aprobate, potrivit proiectului de lege.

    “Independenţa proclamată de Parlament la 9 mai 1877 este opera poporului român şi a fost apărată de Armata Română prin participarea la războiul dintre anii 1877-1878. Ostaşii români, avându-i în frunte pe Generalul Alexandru Cernat – comandant de operaţii şi pe domnitorul Carol I – <<Capul Puterii Armate>>, au curecit independenţa naţională. Congresul de la Berlin, încheiat la 1 iulie 1878, a recunoscut independenţa României, iar ţările europene au încheiat ulterior relaţii diplomatice cu statul român. Având în vedere importanţa zilei de 9 mai 1877 în istoria poporului şi a statului român, propun ca ziua de 9 mai – <<Ziua proclamării independenţei României>> să fie declarată sărbătoare naţională, drept pentru care înaintăm prezenta propunere legislativă în procedură de urgenţă”, argumentează iniţiatorul proiectului.

    Guvernul nu susţine proiectul întrucât ziua de 10 mai a fost declarată sărbătoare naţională.

  • Statul român plăteşte până la 10 milioane de euro pe zi pentru maşinile demnitarilor

    10 milioane de euro pe zi pentru maşinile demnitarilor. Atât plăteşte statul român pentru miile de directori, şefi de birouri, de departamente şi servicii din toate instituţiile publice. Potrivit şefului Corpului de Control al premierului, costurile pentru transportul unui singur demnitar pot ajunge şi la 100 de euro pe zi, informează B1 TV.

    ”Estimăm câteva sute de autoturisme de serviciu din care o parte justitificate şi altele mai puţin. Dar nu există o cifră, nu ştiu cine ar putea să facă în ţara asta o cifră, poate Curtea de Conturi, dar asta într-un an de zile. Sunt foarte multe, mai multe decât ar putea fi util”, a declarat Valentin Mircea, şef af Corpului de Control al premierului.

    Valentin Mircea a spus că e greu de estimat câte persoane care lucrează în sistemul de stat au maşină de serviciu. Zilnic, pentru fiecare maşină de serviciu sunt cheltuite aproximativ 100 de euro.

    De exemplu, doar la 100.000 de demnitari suma dezvăluită de şeful Corpului de Control al premierului înmulţită cu 100 euro înseamnă 10 milioane de euro pe zi. Adică peste 3,6 miliarde de euro pe an în timp ce deficitul la contul de pensii este în jur de 4 miliarde de euro.

    Cititi mai multe pe www.B1.ro

  • Statul român plăteşte până la 10 milioane de euro pe zi pentru maşinile demnitarilor

    10 milioane de euro pe zi pentru maşinile demnitarilor. Atât plăteşte statul român pentru miile de directori, şefi de birouri, de departamente şi servicii din toate instituţiile publice. Potrivit şefului Corpului de Control al premierului, costurile pentru transportul unui singur demnitar pot ajunge şi la 100 de euro pe zi, informează B1 TV.

    ”Estimăm câteva sute de autoturisme de serviciu din care o parte justitificate şi altele mai puţin. Dar nu există o cifră, nu ştiu cine ar putea să facă în ţara asta o cifră, poate Curtea de Conturi, dar asta într-un an de zile. Sunt foarte multe, mai multe decât ar putea fi util”, a declarat Valentin Mircea, şef af Corpului de Control al premierului.

    Valentin Mircea a spus că e greu de estimat câte persoane care lucrează în sistemul de stat au maşină de serviciu. Zilnic, pentru fiecare maşină de serviciu sunt cheltuite aproximativ 100 de euro.

    De exemplu, doar la 100.000 de demnitari suma dezvăluită de şeful Corpului de Control al premierului înmulţită cu 100 euro înseamnă 10 milioane de euro pe zi. Adică peste 3,6 miliarde de euro pe an în timp ce deficitul la contul de pensii este în jur de 4 miliarde de euro.

    Cititi mai multe pe www.B1.ro

  • CEDO: Statul român trebuie să plătească despăgubiri pentru 45 de familii ale victimelor Revoluţiei

     În urma deciziei emise marţi de CEDO, Statul român se face vinovat de încălcarea procedurală a Articolului 2 din Convenţia pentru Drepturile Omului.

    Decizia a fost adoptată cu şase voturi în favoarea acesteia şi unul împotrivă.

    În urma deciziei, Statul român este obligat la plata a 15.000 de euro pentru fiecare din cele 45 de familii care au depus plângere “într-un interval de trei luni, de la data la care verdictul devine final în concordanţă cu Articolul 2 al Convenţiei pentru Drepturile Omului”, la care se adaugă şi taxele de judecată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Cristian Hostiuc, director editorial ZF: “Suntem discriminaţi la noi acasă. De către statul român. Companiilor străine li se întinde covorul, în timp ce noi, antreprenorii români, suntem «aruncaţi la câini». Noi de ani de zile facem profit, iar multinaţionalele raportează numai pierderi şi nimeni nu le întreabă nimic”

    Joi, 31 martie, la Braşov, ZF Antreprenorii României. O sală cu aproape 250 de oameni, cei mai mulţi – antreprenori sau manageri români. O discuţie legată de starea capitalului privat românesc în 2016.

    Conform celor mai recente date consolidate, la nivelul anului 2014, ponderea companiilor româneşti în totalul businessului din România era de 47%, în timp ce companiile străine ajunseseră la 49%. Diferenţa de 4% aparţine companiilor de stat.

    Dintr-o cifră de afaceri totală de 1.088 de miliarde de lei pentru 461.000 de companii cu activitate, 509 miliarde de lei au fost realizate de firmele private româneşti (423.000 de companii), cu 2,4 milioane de salariaţi, iar 536 mld. lei de companiile străine (38.000 de companii), cu 1,18 milioane de angajaţi.

    Deşi companiile străine au avut o cifră de afaceri mai mare, rezultatul lor net raportat (profit minus pierderi) a fost de minus 2 miliarde de lei.

    De partea cealaltă, companiile româneşti au raportat un rezultat final pozitiv de 14 miliarde de lei (profit de 33 de miliarde de lei, pierderi de 19 miliarde de lei).

    Frustrant, nu? Aşa se simt şi antreprenorii români în acest moment. Guvernul României, guvernele nu încurajează deloc capitalul privat românesc, în timp ce firmelor străine li se întinde covorul oriunde merg, începând de la Palatul Victoria până la orice administraţie fiscală.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Statul român a descoperit cea mai bună afacere: cum să câştigi un miliard de euro pe an, fără să investeşti niciun ban

    Se poate spune că năstruşnica economie a României este una profund originală, de tip „remiţionist” şi a consacrat inclusiv o nouă categorie socială, anume aceea a „remiţioniştilor”, ceea ce anulează tot ceea ce se ştia până acum şi în domeniile sociologiei şi antropologiei.

    Dacă încă sunteţi sceptici faţă de cele mai înainte arătate, vă mai spun doar că în fiecare an, din 2009 şi până în prezent, sumele de bani aduse în ţară de către „remiţionişti” au fost mai mari decât sumele reprezentând investiţiile străine făcute în România. 

  • Supravieţuitor din Colectiv, obligat să restituie bani statului pentru că a fost externat mai devreme

    Un rănit în incendiul de la Colectiv acuză autorităţile ca îl pun să plătească înapoi către stat o parte din suma primită drept ajutor, pentru spitalizare, informează stirileprotv.ro

    Cătălin Scanteie, chitaristul trupei Hatemode, a fost externat de la Spitalul “Bagdasar-Arseni” după ce a fost îngrijit mai bine de patru săptămâni, ca urmare a rănilor suferite pe 30 octombrie. Scanteie dezvăluie, într-un mesaj pe Facebook, ca unii dintre răniţi sunt obligaţi să dea înapoi o parte din ajutoarele băneşti pe care le-au primit de la stat.

    Mesajul tânărului publicat pe reţeaua de socializare: 

    “Alta ordinarie din partea statului roman, ca multe altele dupa revolutie.
    V-ati bucurat cumva ca v-a dat statul 6000 lei gen “ajutor pe perioada spitalizarii” dupa incendiul din Colectiv? Adica 200 lei/zi x 30 zile? Sau macar ati zambit amar pe motiv ca totul isi revine la normal in tara asta?

    Eh, stati linistiti dragii mei “parliti” in Colecitv… Bucuria a fost de scurta durata. Daca ati stat internati mai putin de 30 de zile, acum trebuie sa inapoiati banii, ca altfel va saraci statul roman din cauza voastra. Nu mai conteaza ca am revenit la tratament si schimbare de pansament o data la 2-3 zile, ei vor banii inapoi…

    Azi, printre altele, trebuie sa ajung la nu stiu de cacat de agentie de stat cu sediul pe Calea Victoriei, ca sa dau inapoi 400 lei, deoarece si-au permis “aia” de la Spitalul Bagdasar Arseni sa ma externeze mai devreme, pe 28 noiembrie.

    Mai exact, ca sa nu orbecaiti cautand, e vorba de “Agentia de Plati”, etajul 3, la Contabilitate, la domnul Trusca. Cladirea cu B1 TV.
    Deci cum s-ar spune, “am tras statul in piept cu 2 zile” ca m-am externat mai devreme, iar acum sunt pasibil de amenda sau in cel mai bun caz de poprire pe conturi.

    Nu stiu de ce, dar imi vine sa-i cam dau pe toti inapoi. In cazul asta chiar nu mai am neovie. Bleah!”


     

  • Moştenitorii unor antreprenori care proiectau filme cu Charlie Chaplin în anii ’30 în cinematografele româneşti vor despăgubiri de 2 miliarde de euro de la statul român

     Jak Sukyas şi Edward Sukyas, doi fraţi născuţi în România, cer despăgubiri de la statul român după ce o afacere de familie înfiinţată la mijlocul anilor ’30 sub numele de Cinegrafia Română (CIRO Films) a fost expropriată în timpul regimului comunist. Cei doi, care în prezent au cetăţenie americană, respectiv canadiană, au chemat în judecată statul român şi RADEF România Film (Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor „RomâniaFilm“). Ministerul Finanţelor – care reprezintă statul român în acest proces – a făcut o solicitare de servicii pentru avocaţi care să îi reprezinte în acest caz.

    CIRO a fost înfiinţată la mijlocul anilor ’20 în Bucureşti şi, susţin reclamanţii, era o companie lider în industria pro­ducţiei şi postpro­duc­ţiei de pelicule ci­ne­­ma­tografice pen­tru zona balca­nică. Ei solicită acum despă­gubiri şi îna­poierea moştenirii. În 1948, regimul comunist ar fi expropriat CIRO, companie care în acel moment era deţinută de către fraţii Melik Soukias şi Vahram Sukyas, respectiv unchiul şi tatăl reclamanţilor. Ulterior, compania ar fi fost condusă de companii de stat, iar ultima succesoare este RADEF România Film, o regie autonomă aflată în subordinea Ministerului Culturii, susţin reclamanţii în cererea de chemare în judecată.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Fără alternativă sau talentul de a da cu stângul în dreptul

    Legea care interzice desfăşurarea de evenimente sau activităţi permanente în spaţii cu risc seismic are un background de mai bine de 20 de ani, pentru că iniţial a apărut o ordonanţă de guvern privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, în 1994. Până prin anul 2000 legea a stârnit doar zâmbete, eufemistic vorbind: Primăria Bucureştiului a început expertizarea clădirilor prin 1999, primele relatări în presă despre clădirile cu bulină au apărut abia în anul 2000 (legea a fost dată în 1994, reamintesc) şi a fost nevoie de cutremurul de gradul 6 din octombrie 2004 pentru ca situaţia imobilelor să devină din nou o temă de discuţii. Una dintre prevederile care au pus beţe în roate este cea care stabileşte că reparaţiile se pot face cu acceptul majorităţii locatarilor, dar majoritatea din lege era 95% – asta a împiedicat, de exemplu, consolidarea clădirii în care se află Teatrul Nottara. Acum a fost nevoie de o tragedie precum cea din clubul Colectiv pentru ca securitatea clădirilor publice să reapară pe tapet. Problema este că oamenilor, clienţilor, dar şi antreprenorilor sau managerilor instituţiilor de cultură ce intră sub incidenţa legii nu li s-a oferit nimic – alternative, finanţări, parteneriate, nici măcar posibilitatea de a discuta, analiza sau negocia. Şi asta nu e o situaţie care durează din această toamnă, ci are o istorie de 21 de ani.

    Noi nu putem consolida în 21 de ani nici 200 de clădiri; pentru comparaţie, să-l pomenim pe baronul Hausmann, care în 17 ani, între 1853 şi 1870, a trasat şi construit un nou Paris, la îndemnul lui Napoleon al III-lea. Cu o mână de fier, Hausmann a demolat mahalelele medievale ale oraşului, a desenat străzile largi de astăzi, a anexat suburbiile, a construit canalizări, fântâni şi apeducte, a adăugat pe harta oraşului parcuri şi spaţii verzi. A rezultat Parisul aşa cum îl cunoaştem astăzi, iar edilii au continuat ideile lui Hausmann până în 1927.

    Un loc aşa cum este Centrul Vechi este o bună atracţie turistică, un magnet pentru bani, pentru petrecăreţi şi pentru afaceri. Teatrele şi cinematografele închise aveau un cuvânt greu de spus în destul de fragila viaţă culturală a Capitalei şi a României, economiceşte vorbind, nu din punctul de vedere al calităţii. Pentru Londra, Paris sau New York, Soho, Pigalle sau Broadway înseamnă mult mai mult decât nişte cartiere sau străzi, sunt motoare ale oraşelor şi sunt tratate ca atare. 

    Sigur că şi autorităţile ar fi trebuit să aibă cu cine să vorbească, iar antreprenorii din spaţiul cultural şi al vieţii de noapte ar fi trebuit să se organizeze, poate, pe modelul acelor „primari de noapte“ – Nachtburgemeester în Olanda sau Night Mayor în Marea Britanie, ambasadori ai vieţii de noapte meniţi să medieze orice conflict cu restul comunităţii. Ziua, spune unul dintre aceştia, este poliţia, guvernul, sunt regulile şi reglementările. Noaptea sunt barurile, cultura, festivalurile, experienţa de a te simţi în viaţă. Primarul de noapte este între aceste două lumi şi vorbeşte limba amândurora.

    Cu edili care se acoperă doar cu hărtii, rezolvându-şi astfel orice probleme morale, cu definiţii stâmbe ale vieţii de noapte şi cu dialoguri inexistente, nu o să putem decât să ne contabilizăm, la nesfârşit, neputinţele.

    „Boulevard Montmartre“, aşa cum l-a văzut Camille Pissarro.