Tag: renault

  • Dacă francezii de la Renault ajung la o înţelegere de fuziune cu japonezii de la Nissan, ar deveni al doilea cel mai mare jucător din industria auto la nivel global

    O fuziune între cei giganţi cu un istoric de parteneriate între ei Renault şi Nissan Motor ar duce la o industrie globală automotive controlată de trei mega-jucători, ceea ce ar pune presiune pe ceilalţi producători din piaţă să se îndrepte spre consolidare sau să rămână în urmă. Cele două companii trebuie doar să ajungă la o înţelegere, potrivit Bloomberg.

    Producătorul francez împreună cu cel japonez şi cu Mitsubishi Motors Corp drept al treilea partener ajung la o producţie anuală de 10,8 milioane de vehicule – aproape dublu faţă de livrările globale ale Ford Motor.

    Dacă această alianţă care este unită acum printr-o pânză de parteneriate şi deţineri de participaţii ar ajunge o entitate, ar fi al doilea producător mondial după Volkswagen, cu Toyota Motor pe locul trei.

    Dimensiunea a fost mereu un factor important în industria auto însă acum a devenit unul decisiv. Producătorii auto trebuie să facă multe investiţii pentru a rămâne în frunte în cursa pentru dezvoltarea vehiculelor electrice şi a maşinilor autonome, în timp ce servicii de ride-sharing precum Uber Technologies muşcă din anumite cote de piaţă şi generează tensiuni în piaţă, potrivit Bloomberg.

    Dacă fuziunea merge înainte, ar creşte astfel presiunea pe ceilalţi producători din topul global.

    Jean-Dominique Senard, preşedintele Renault numit în luna ianuarie după scandalul în care a fost implicat Carlos Ghosn – arhitectul-şef al alianţei Renaul-Nissan – a readus la viaţă propunerea de a uni producătorul francez cu cel japonez printr-o fuziune, potrivit surselor citate de publicaţie.

    În timp ce beneficiile unei astfel de mutări la nivel de costuri sunt convingătoare în contextul investiţiilor gigant din industrie, planul lui Senard nu este automat unul care se va materializa.

    Atât Nissan cât şi guvernul japonez au făcut eforturi în începe discuţiile cu renault, însă există multe tensiuni în acest moment în interiorul parteneriatului după arestarea lui Carlos Ghosn în Japonia, potrivit Financial Times.

     

     

  • Renault vrea să creeze o societate mixtă cu Nissan

    În cadrul propunerii, ambele firme vor nominaliza un număr egal de directori pentru noua companie, care ar putea fi condusă de preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard, potrivit unei persoane care a dorit să rămână anonimă deoarece planul celor două companii auto nu este public.

    Propunerea a fost raportată pentru prima oară, vineri, de cotidianul de afaceri Nikkei, care a spus că Renault îşi propune să trimită curând o propunere către Nissan, în cadrul căruia acţiunile comune ale ambelor fabrici de automobile să fie transferate noii companii în mod echilibrat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Piaţa auto din Europa dă în clocot: După ce Renault a anunţat că vrea să cumpere Fiat, acum Peugeot îşi doreşte un parteneriat cu italienii

    Anunţul legat de propunerea de colaborare între cei doi constructori auto vine chiar după ce săptămâna trecută Renault a făcut o propunere neoficială de achiziţie pentru Fiat. Renault a anunţat că doreşte şi o fuziune cu Nissan pentru a se putea ridică la un nivel competiţional mai mare, creând un conglomerant care să rivalizeze cu Volkswagen şi Toyota.  
     
    Potrivit directorului executiv al PSA, Carlos Tavares, compania este pregătită pentru a profita de oportunităţile de dezvoltare, chiar dacă în mai puţin de un an a integrat brandurile Opel şi Vauxhall care au fost cumpărate de la General Motors. În acelaşi timp, CEO-ul Fiat Chrysler, Mike Manley, a susţinut că ar fi interesat de o posibilă fuziune prin care producătorul de automobile Fiat Chrysler ar putea deveni mai puternic.
     
  • Fostul şef al Renault şi Nissan este din nou în libertate

    O instanţă judiciară din Japonia a ordonat, marţi, eliberarea lui Carlos Ghosn în schimbul unei cauţiuni. Tribunalul districtual Tokyo a respins solicitarea Parchetului de menţinere în arest preventiv a lui Carlos Ghosn, aflat în detenţie din 19 noiembrie 2018.
     
    „Sunt nevinovat şi complet determinat să mă apăr într-un proces corect, faţă de aceste acuzaţii nemeritate şi incorecte”, a declarat Ghosn marţi.
     
    Carlos Ghosn, în vârstă de 64 de ani, a părăsit miercuri închisoarea însoţit de paznici. Condiţiile de eliberare pe cauţiune sunt foarte stricte, printre acestea numărându-se şi supravegherea video a locuinţei sale. De asemenea, acesta nu are permisiunea să părăsească oraşul Tokyo, să folosească internetul sau să trimită mesaje.
     
    Conform presei, Carlos Ghosn este acuzat că nu a declarat compensaţii în valoare de 44 de milioane de dolari în ultimii cinci ani. Dar compania Nissan ar fi avut obligaţia de a raporta compensaţiile în documentele financiare publice. Nissan susţine că un alt membru al conducerii, americanul Greg Kelly, a coordonat planul de compensare.
     
  • O nouă lovitură pentru fostul executiv Renault: Carlos Ghosn este acuzat că şi-a plătit din banii firmei nunta la Palatul Versailles

    Compania Renault investighează un contract de sponsorizare cu Palatul Versailles, care include o plată de 50.000 de euro efectuată în benficiul fostului preşedinte al grupului, Carlos Ghosn, potrivit Reuters.

    Compania plănuieşte să alerteze procurorii cu privire la această plată.

    Renault a sponsorizat în trecut renovarea Palatului Versailles, însă în contractul de sponsorizare este acoperită şi închirierea palatului Grand Trianon pentru recepţia nunţii lui Ghosn din 2016, potrivit Le Figaro.

    Producătorul auto l-a înlocuit pe Ghosn din poziţia de preşedinte şi CEO în data de 24 ianuarie, la două luni după ce el a fost arestat în Japonia în baza unor acuzaţii de fraudă financiară la Nissan.

    Renault conduce o investigaţie internă pentru a descoperi ce bani au trecut din dreptul companiei în dreptul lui Ghosn. Până acum nu a semnalat public alte nereguli financiare.

    Investigaţia a „descoperit că Ghosn a beneficiat personal de sponsorizarea de 50.000 de euro către Chateau Versailles”, a anunţat Renault astăzi.

    „Renuault s-a decis să aducă aceste descoperiri în atenţia autorităţile judiciare”, transmite compania.

    Ghosn rămâne în continuare deţinut în Japonia, cu permisiuni limitate de a răspunde public acuzaţiilor la adresa sa.

     

     

  • Surpriză-şoc de la Dacia: Grupul Renault a demarat producţia motorului 1.0 IG-T100 la Mioveni, primul motor complet nou din ultimii 7 ani produs în România

    “Producţia noului motor a demarat în decembrie. Vorbim despre un motor nou pentru Alianţa Renault-Nissan. Acesta foloseşte o tehnologie nouă prin care „cămaşa” pistonului este pulverizată, astfel încât este mai uşoară şi uniformă şi permite obţinerea unui grad de fricţiune mai mic şi o răcire mai eficientă”, a spus Christophe Dridi, directorul general Automobile Dacia şi director general Group Renault România.

    Christophe Dridi a preluat conducerea Automobile Dacia şi Group Renault România în luna decembrie a anului trecut, el anterior fiind directorul uzinei vehicule Dacia. Este pentru prima dată când francezii de la Renault promovează în funcţia de top un executiv care are deja experienţă în România.

    Grupul Renault produce la Mioveni motoarele 0,9 TCe, 1,4 şi 1,6 litri benzină. În 2017 compania a produs peste 500.000 de motoare în România.

    La Craiova Ford produce motorul 1,0 litri EcoBoost din 2012, acesta fiind unul dintre cele mai performante din lume. 

    Cititi mai mutle pe www.zf.ro

  • Antoine Doucerain, fost director general / Automobile Dacia şi Group Renault România: “Dacia trebuie să-şi păstreze ADN-ul şi în viitor – maşini atractive, de calitate, la cel mai bun preţ. Este foarte important de păstrat modelul de business”

    Carte de vizită
    ¶ Antoine Doucerain a fost al cincilea director francez al Dacia de la privatizarea din 1999
    ¶ El s-a alăturat Grupului Renault în 1993, în cadrul Direcţiei de Inginerie Logistică
    ¶ În 2012, a mers în Brazilia pentru a coordona crearea unei noi uzine Nissan şi începerea producţiei modelelor Micra şi Versa
    ¶ În septembrie a anunţat că părăseşte conducerea Automobile Dacia şi pe cea a Group Renault România; interimatul va fi asigurat de Jérome Olive, cel care a mai condus Automobile Dacia între 2010 şi 2013
    ¶ Automobile Dacia a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 23,1 mld. lei (5,1 mld. euro), consolidându-şi poziţia de cea mai mare companie din România după cifra de afaceri

  • Directorul unei mari companii, vizat de Guvernul francez pentru preluarea şefiei Renault, după arestarea lui Ghosn

    Statul francez este cel mai mare acţionar al producătorului auto, cu 15% din acţiuni şi două locuri în board. „Este disponibil, este o persoană din industrie, un expert în acest sector, este foarte apreciat de guvern şi are statură internaţională”, îl descrie Le Figaro pe Senard.

    Nici Renault, nici Michelin nu au comentat.
     
    Reuters a anunţat pe 14 decembrie că guvernul francez căuta candidaţi pentru înlocuirea lui Ghosn.
     
    Ghosn a fost arestat pe 19 noiembrie şi a fost acuzat oficial că şi-a subestimat sumele primite de la Nissan, cu aproximativ jumătate din cele 88 milioane de dolari primite în calitate de preşedinte al companiei, timp de cinci ani.
     
  • Schimbare esenţială la absolut toate modelele Dacia! Anunţul oficial făcut de Renault: “Acesta e scopul nostru!”

    În prezent, celebrele modele Duster, Sandero sau Logan sunt vândute având în bot rombul Renault şi nu sigla Dacia. Asta se întâmplă doar în afara Europei, dar şi în Rusia.
     
    “Scopul meu este să producem un catalog unic al Renault, la nivel global. Maşinile Renault sunt considerate prea scumpe în anumite locuri, în timp ce modelele Dacia sunt văzute drept moderne şi accesibile. Acum am început să vindem mai multe maşini în diferite zone, cum ar fi Rusia, motiv pentru care trebuie să diferenţiem modelele”, a spus Van den Acker
     
  • Decizia Renault, după arestarea celui mai puternic om din companie. O nouă numire la conducere, dar Carlos Ghosn îşi menţine poziţia

    Boardul a precizat că Ghosn îşi menţine funcţiile în companie, dar Bollore va conduce compania cu acelaşi puteri şi drepturi ca Ghosn.

    Carlos Ghosn, care era şi preşedinte al Nissan şi Mitsubishi Motors şi care conducea şi o alianţă a celor trei companii, a fost arestat luni în Japonia, procurorii anunţând că şi-a subevaluat veniturile obţinute din administrarea Nissan cu 44 de milioane de dolari, în ultimii cinci ani. Ghosn este apreciat pentru faptul a redresat Nissan, aflat la un moment dat în pragul falimentului.
     
    Boardul Renault a declarat că nu este în măsură să comenteze, în această etapă a anchetei, acuzaţiile şi dovezile autorităţilor judiciare japoneze.
     
    Numirea lui Bollore este în măsură să păstreze interesele grupului şi continuitatea operaţiunilor, au mai arătat membrii boardului.
     
    Marţi, ministrul francez de Finanţe Bruno Le Maire a declarat că Carlos Ghosn nu ar trebui să rămână la conducerea Renault după arestarea sa în Japonia. Statul francez deţine 15% din acţiunile Renault.
     
    BBC precizează că şi Nissan şi Mitsubishi se pregătesc să îl înlocuiască pe Ghosn din funcţii.