Tag: relatii

  • Iohannis reacţionează DUR după discuţia de azi cu Dăncilă. ”Trebuie să înceteze imediat”

    “În cadrul discuţiilor, Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că este obligatoriu ca politica externă a României să se facă numai în interesul României şi că este necesar ca tensiunile interne pe teme de politică externă să înceteze imediat, pentru ca ţara noastră să rămână un actor credibil în relaţia cu Statele Unite ale Americii, la nivelul Uniunii Europene şi al NATO, precum şi în cadrul celorlalte parteneriate strategice în care ţara noastră este angajată”, transmite Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
     
    Sursa citată precizează că şeful statului a atras atenţia că politica externă trebuie caracterizată “de constanţă şi predictibilitate, având câteva linii roşii de la care decidenţii politici nu s-au abătut niciodată, indiferent de culoarea lor politică. Schimbarea poziţiei echilibrate şi echidistante pe care România a avut-o până acum nu ar face decât să producă îngrijorare şi nelinişte”.
     
    În acest sens, Klaus Iohannis a solicitat cooperare instituţională corectă, în conformitate cu cadrul legal în vigoare.
     
    “Prim-ministrul Viorica Dăncilă şi membrii Guvernului prezenţi la consultările de astăzi au exprimat, la rândul lor, opinia că este nevoie de o abordare instituţională loială în ceea ce priveşte politica externă a României. Preşedintele României a evidenţiat, totodată, că deciziile majore de politică externă ale ţării noastre, cu efecte strategice, inclusiv asupra siguranţei naţionale şi a cetăţenilor români trebuie luate întotdeauna cu responsabilitate şi discernământ”, se mai arată în comunicatul de presă.
     
  • Cosmina Coman: “E greşit să presupui că alţii ştiu ce aştepţi de la ei”

    “Aşteptările care erau ale mele şi de aceea mi le-am asumat. Am învăţat că nu-i atât de important ceea ce te aştepţi tu, ci cum reacţionezi tu la ceea ce fac ceilalţi. E important cum corelezi propriul comportament la ceilalţi. E greşit să asumi că alţii ştiu ce vrei tu de la ei, poate tu nu ai comunicat suficient de bine, deci greşelile în mare măsură la asta se referă, la relaţiile cu colegii, cu oamenii. Sunt greşeli din care am învăţat că ţine de mine în primul rând cum comunic.”

  • Igor Dodon: Vladimir Putin este cel mai influent lider străin din Republica Moldova

    Declaraţiile lui Dodon au fost făcute în contextul unei vizite efectuate de liderul de la Chişinău în Rusia, unde s-a întâlnit cu guvernatorul Sankt-Petersburgului, Gheorghi Poltavcenko.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cipru îşi deschide larg porţile pentru investiţii chineze

    O relaţie neobişnuită este pe cale să se consolideze: cea dintre China şi Cipru, scrie Bloomberg. „Avem investiţii în toate sectoarele economiei“, a declarat recent Christodoulos Angastiniotis, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Ciprului, într-un discurs în care a lăudat starea excelentă a relaţiilor dintre cele două ţări.

    În timp ce preşedintele american Donald Trump, dar şi unele dintre economiile mai mari ale Europei ridică bariere în calea comerţului chinez, Ciprul îşi deschide larg porţile în faţa investiţiilor chineze. Reticenţa primelor ar putea veni prea târziu în condiţiile în care China este deja adânc implantată în Europa.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 100 cele mai puternice femei din Business: Mihaela Bîciu, CEO Tradeville

    „Prefer să vorbesc mai degrabă despre reputaţie în business, cuvântul «imagine» riscă să fie perceput superficial ca «aspect exterior» în lumea afacerilor.

    Reputaţia te precede, este precum o carte de vizită. O reputaţie bună conferă încredere şi conduce la creşterea companiei, la construcţia de relaţii pe termen lung, mai mult decât unele investiţii băneşti. Şi viceversa este valabilă: o reputaţie proastă poate îngropa o afacere, chiar dacă ideea de business este una valoroasă”, spune Mihaela Bîciu, care de mai bine de 15 ani conduce firma de brokeraj Tradeville, una dintre cele mai longevive entităţi de pe piaţa românească de capital. Cifra de afaceri a Tradeville s-a situat în jurul valorii de 6 milioane de lei şi anul trecut, şi în 2016, la un număr de angajaţi plasat între 30 şi 35.

    Cât priveşte construcţia unei imagini, Mihaela Bîciu spune: „Revin la ideea de reputaţie. Cel mai mult contează să te ţii de promisiuni şi să nu promiţi mai mult decât poţi face. Însă nici să fii excesiv de precaut nu ajută, ci este nevoie să inovezi, să îţi asumi riscuri. Dacă găseşti echilibrul între a nu crea false aşteptări şi a aduce mereu ceva nou, cum este cazul platformelor de tranzacţionare online de ultimă generaţie pe care le oferă Tradeville clienţilor săi, ai găsit calea corectă pentru construirea unei imagini favorabile şi consistente”.
     

  • Iohannis va participa la reuniunea Consiliului European. Subiecte din domeniul economic, pe agendă

    „Pe agenda reuniunii se află o serie de subiecte din domeniul economic, recentele măsurile luate de Statele Unite ale Americii privind instituirea unor taxe la importurile de oţel şi aluminiu urmând să fie principala temă abordată. Vor fi incluse şi subiecte legate de ocupare, creştere şi competitivitate, axate pe Piaţa Internă a Uniunii Europene, Piaţa Unică Digitală, Uniunea Pieţelor de Capital, Uniunea Energiei, Semestrul European, Pilonul European al drepturilor sociale şi Pachetul de echitate socială. Impozitarea, inclusiv în domeniul digital, va fi, de asemenea, luată în discuţie. Relaţiile externe, respectiv stadiul relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Turcia, precum şi cazul fostului spion rus Serghei Skripal reprezintă teme care vor fi dezbătute cu prilejul întâlnirii de la Bruxelles”, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Donald Tusk: Promovaţi comerţul, nu războiul, domnule preşedinte Trump!

    “Propunerea preşedintelui Trump de a impune taxe asupra oţelului şi aluminiului european este un semn rău pentru relaţiile transatlantice. Vreau să fiu clar: în loc să riscăm un război comercial – iar el [Donald Trump] pare nerăbdător să-l pornească -, ar trebui să avem ca obiectiv o mai bună cooperare. Preşedintele [SUA] se declară nemulţumit de faptul că sunt prea multe bariere şi taxe între UE şi SUA şi îl înţeleg. Nici noi nu suntem fericiţi în privinţa acestui fapt. Din acest motiv, acum câţiva ani am început negocierile comerciale cu SUA. Ar trebui să revenim la acele discuţii. Promovaţi comerţul, nu războiul, domnule preşedinte!”, a spus Tusk, potrivit unui comunicat al instituţiei europene.

    Preşedintele Consiliului European s-a referit şi la faptul că Donald Trump a promis “multă flexibilitate pentru prietenii adevăraţi” ai Statelor Unite în cazul tarifelor suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Trump afirmă că “războaiele comerciale sunt bune şi uşor de câştigat”

    “Atunci când o ţară (SUA) pierde miliarde de dolari din comerţ în relaţiile cu aproape toate ţările cu care are afaceri, războaiele comerciale sunt bune şi uşor de câştigat. Spre exemplu, când pierdem 100 de miliarde de dolari cu o anumită ţară, iar ei prosperă, prin întreruperea relaţiilor comerciale câştigăm mult. Este uşor!”, a transmis Donald Trump vineri prin Twitter.

    “Trebuie să protejăm ţara noastră şi angajaţii noştri. Industria americană a oţelului este în stare proastă. Iar dacă nu avem oţel, nu avem o ţară!”, a argumentat liderul de la Casa Albă.

    Statele Unite ale Americii vor impune începând de săptămâna viitoare tarife suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu, a anunţat joi seară preşedintele Donald Trump.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Frans Timmermans efectuează o vizită în România săptămâna viitoare

    “Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans, responsabil pentru o mai bună legiferare, relaţii interinstituţionale, statul de drept şi Carta drepturilor fundamentale, se va afla într-o vizită oficială, în România, în perioada 28 februarie – 1 martie 2018”, se arată pe site-ul Comisiei Europene.

    Instituţia urmează să revină cu programul întâlnirilor pe care oficialul european le va avea la Bucureşti.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro