BusinessMagazin

Tag: recunoastere

  • Ce altceva mai rulează la cinema?

    Nu obişnuiesc să dau prea multe detalii din filme, dar simt de această dată nevoia să vă scutesc de un drum inutil în sala de cinema. Prin urmare, protagonistul e un poliţist pe nume Tadek, care se decide să investigheze un caz rămas nesoluţionat. El ajunge repede la ideea că detaliile cazului seamănă izbitor de mult cu cele povestite de un scriitor în ultima sa carte poliţistă. Tadek îl interoghează pe Kozlow (autorul în cauză), acesta îi răspunde într-un soi de metafore fără noimă, iar totul se transformă într-un soi de orgie extrem de violentă şi mai ales stupidă. Gata, puteţi alege liniştiţi un film care chiar să merite banii.
    Dark Crimes conţine o doză mult prea mare de violenţă sexuală, inclusiv violuri sau imagini cu femei în lesă care trebuie să se târască în genunchi. Regizorul a vrut probabil să scoată în evidenţă depravarea lumii în care se petrece acţiunea, dar a reuşit doar să prezinte o serie de imagini care provoacă repulsie.
    Având că în vedere că vorbim de un scenariu bazat pe un material şi nu un material adaptat pentru marele ecran, mi-e greu să înţeleg de ce producătorii au insistat ca acţiunea să se petreacă în Polonia. Credeam că am trecut de vremea în care toate personajele din filme vorbesc engleză indiferent de locul sau contextul povestirii. Evident, m-am înşelat; toată lumea vorbeşte engleza pe străzile din Polonia, inclusiv crainicii de televiziune care ar fi trebuit să se adreseze cetăţenilor de rând.
    Nu asta ar fi neapărat cea mai mare problemă a filmului, pentru că vorbim de un eşec pe toate palierele: regie, actori, scenarişti, scenografi şi mai ales cel care a dat undă verde proiectului.
    Scenariul are atât de multe găuri încât regizorul a apelat, probabil din disperare, la cele mai neinspirate metode de a explica ordinea lucrurilor. Spre exemplu, asistăm la o scenă în care un prieten de-al lui Tadek apare doar pentru a povesti ce s-a întâmplat în ultimul an şi ceva.
    Jim Carrey, care încearcă să îl interpreteze pe Tadek, semnează cel mai insipid rol de care eu îmi pot aduce aminte. Deşi e un actor care are mai multe de arătat decât o face de obicei – cel mai bun exemplu fiind Eternal Sunshine of the Spotless Mind – Dark Crimes e un episod pe care ar trebui să îl şteargă din CV.
    Nu pot să închei nici măcar cu recomandarea de a urmări filmul atunci când nu aveţi nimic mai bun de făcut, pentru că ideea de a nu face nimic pare să ofere mai multe avantaje decât v-ar putea oferi Dark Crimes.

    Notă: 3/10

    Dark crimes
    Regia: Alexandros Avranas
    Distribuţie: Jim Carrey, Charlotte Gainsbourg, Marton Csokas
    Durată: 1 oră 32 minute
    Buget: 4,7 milioane dolari
    Data lansării: 18 mai

  • Cronica de film: Lupta pentru dreptate, transpusă pe marele ecran – VIDEO

    In the Fade e regizat de Fatih Akin, fiul unor imigranţi turci, câştigător al premiului pentru cel mai bun scenariu la Cannes, în 2007, pentru The Edge of Heaven. Akin este recunoscut mai ales pentru modul în care încorporează în filmele sale ciocnirea dintre culturi sau podurile construite între europeni şi imigranţii veniţi din alte părţi ale lumii.

    Filmul prezintă povestea unui cuplu format dintr-un imigrant turc, Nuri, şi soţia sa Katja, o femeie din Germania; cei doi au şi un fiu de şase ani pe nume Rocco. Începutul filmului prezintă o familie fericită, oarecum lipsită de grijile zilnice. Toate acestea se schimbă în momentul în care o bombă explodează în faţa magazinului deţinut de Nuri, ucigându-l atât pe el cât şi pe copilul său.

    Deşi pare evident încă de la început că e vorba de un atac ce are la bază motive rasiale, poliţia insistă pe scenariul potrivit căruia Nuri, care fusese în trecut condamnat pentru trafic de droguri, ar fi responsabil de crimă. Regizorul se concentrează apoi pe lupta soţiei pentru dreptate şi pe modul în care aceasta se confruntă, în aceeaşi măsură, cu sentimente de ură şi neputinţă.

    Diane Kruger interpretează cu multă pasiune rolul Katjei, reuşind să surprindă numeroase elemente de nuanţă şi să îşi treacă personajul prin diferite stări.

    Intenţia scenariştilor a fost de a se concentra pe violenţa împotriva imigranţilor, prezentând în prim-plan imperfecţiunile sistemului judiciar în astfel de cazuri. Secvenţele din tribunal sunt excelente, un rol esenţial jucând aici avocaţii celor două părţi, interpretaţi excelent de Denis Moschitto şi Johannes Krisch.

    Procesul reprezintă de fapt şi punctul culminant al filmului, în care oameni ai legii se încăpăţânează să dea la o parte elementele evidente şi să îşi bazeze cazul pe speculaţii şi pe idei care, uneori, sfidează logica. Finalul este de asemenea excelent, spectatorii fiind forţaţi să ia parte la momentele dramatice prin care trece Katja.

    In the Fade a fost extrem de apreciat de criticii de film, câştigând la Cannes 2017 premiul pentru cea mai bună actriţă (Diane Kruger). Producţia a mai câştigat un Glob de Aur pentru film străin şi a reprezentat şi propunerea Germaniei la Oscar. Memorabilă este şi coloana sonoră semnată de Josh Homme, vocalistul formaţiei Queens of the Stone Age.

    In the Fade este un film dur care evocă, cu o mare doză de subiectivism, o temă omniprezentă în societatea de azi. Indiferent că veţi fi sau nu de acord cu viziunea lui Fatih Akin, este un film pe care îl veţi ţine minte.

    Nota: 8,5/10

  • Povestea singurului antreprenor care a primit două stele pe aleea celebrităţii din Hollywood

    George Eastman s-a născut pe 12 iulie 1854, în Waterville, New York, ca fiu al lui George Washington şi al Mariei Eastman. A avut două surori mai mari, Ellen Maria şi Katie. În 1860, familia sa a vândut ferma în care locuia şi s-a mutat în Rochester. În 1862, tatăl antreprenorului a murit în urma unui atac cerebral, aşa că mama sa a trebuit să se îngrijească singură de cei trei copii.

    După ce şi sora sa Katie a murit, Eastman, în vârstă de doar 15 ani, a abandonat şcoala şi a început să lucreze pentru a-şi ajuta familia. El îşi dorea să îşi recompenseze mama pentru greutăţile pe care le înfruntasese pentru a îi creşte. A început să lucreze în industria fotografică, iar în 1884 a patentat materialul fotografic, un suport fotosensibil flexibil – pelicula de nitroceluloză. Invenţia sa a făcut posibilă crearea unor aparate de fotografiat portabile, mai mici şi mai uşoare.

    Patru ani mai târziu, pe 4 septembrie 1888, antreprenorul a pus bazele companiei Eastman Kodak Company, alături de Henry A. Strong. Tot atunci, el a lansat roll filmul Kodak, pe baza căruia s-a inventat, ulterior, fotografia în mişcare, folosită de primii realizatori de film, Eadweard Muybridge şi Louis Le Prince.

    Eastman a fost pasionat de călătorii şi de cântatul la pian. Nu s-a căsătorit niciodată, dar a fost foarte apropiat de mama sa şi de familia surorii sale, Ellen Maria. A avut totuşi o relaţie platonică de lungă durată cu Josephine Dickman, soţia unui asociat. Cei doi au devenit apropiaţi în special după moartea mamei lui Eastman, în 1907. Evenimentul a avut mare impact asupra acestuia, deoarece o bună perioadă nu şi-a putut reveni din depresie. În memoria mamei sale, el a deschis, pe 4 septembrie 1992, în Rochester, Teatrul Eastman.

    De-a lungul vieţii, Eastman a susţinut o intensă activitate filantropică; a donat peste 100 de milioane de dolari în cadrul mai multor organizaţii, din care majoritatea fondurilor au mers către Universitatea din Rochester şi către Institutul de Tehnologie Massachusetts. De asemenea, a înfiinţat o şcoală de muzică şi mai multe clinici medicale.

    Tot în Rochester, Eastman a construit un conac, unde obişnuia să îşi invite prietenii la cină şi pentru a asista la diverse concerte private. După moartea sa, reşedinţa a fost transformată în Muzeul George Eastman, iar în 1949 a devenit muzeul Internaţional de Fotografie şi Film George Eastman.

    În ultimii doi ani de viaţă, Eastman a avut dureri groaznice cauzate de o afecţiune a coloanei. Treptat, i-au fost afectate abilităţile locomotorii. Pe 14 martie 1932, el s-a sinucis, împuşcându-se în inimă. În urma sa, a lăsat un bilet în care le scria prietenilor: ”Munca mea este gata. De ce să mai aştept?„. |n momentul morţii sale, averea inventatorului se ridica la 95 de milioane de dolari (echivalentul a 1,5 miliarde de dolari în 2017).

    În 1975, Kodak a lansat pe piaţă camera digitală, creată de Steven Sasson, unul dintre inginerii companiei. În urma unui declin economic, în care vânzările au scăzut, în 2012 compania Kodak a invocat Capitolul 11 al legii pentru faliment. Totuşi, un an mai târziu a reuşit să se restructureze şi să îşi reconsolideze poziţia pe piaţă; în 2017, compania a avut venituri de aproximativ 1,5 milioane de dolari şi peste 6.000 de angajaţi răspândiţi în toată lumea.
     

  • Ce ţie nu-ţi place, poate fi cea mai mare pasiune a altcuiva. ”Toate acele lucruri pe care tu probabil le urăşti când vine vorba despre călătorii – aerul reciclat, lumina artificială, dozatoarele de suc, sushiul ieftin – sunt pentru mine o dovadă în plus că sunt acasă.“

    ”Toate acele lucruri pe care tu probabil le urăşti când vine vorba despre călătorii – aerul reciclat, lumina artificială, dozatoarele de suc cu display digital, sushiul ieftin – toate acestea sunt pentru mine o dovadă în plus că sunt acasă.“ aşa îşi începe ”prezentarea“ Ryan Bingham, personajul principal din filmul ”Up in the air“ din 2009, interpretat de George Clooney. Şi trebuie să recunosc că, măcar şi parţial, mă identific cu ce spune.

    De la începutul anului am bifat 15 zboruri, iar în mod normal nu trece o lună fără să zbor măcar o dată. Am rău de înălţime, şi totuşi în aer, la câteva mii de metri altitudine, nu am nicio problemă să privesc pe geam şi să admir păturile de nori. Dar zborurile nu se rezumă doar la perioada petrecută efectiv în aer, ci şi la orele uneori lungi prin aeroporturi, la dimineţile când soarele refuză să se trezească încă şi la nopţile târzii când oraşul deja doarme.

    Recent am pierdut un avion şi am aflat că unele companii aeriene de linie oferă cazare gratuită şi transport inclus. Iar în unele cazuri, cazarea poate fi înlocuită cu un tur de oraş cu mesele asigurate. Hotelurile pot fi în centrul oraşului sau în apropierea aeroportului, în funcţie de politica liniei aeriene, de timpul rămas până la următorul zbor şi, uneori, de preferinţele pasagerilor.

    Vedeţi aici toată povestea 

  • Ce ţie nu-ţi place, poate fi cea mai mare pasiune a altcuiva. ”Toate acele lucruri pe care tu probabil le urăşti când vine vorba despre călătorii – aerul reciclat, lumina artificială, dozatoarele de suc, sushiul ieftin – sunt pentru mine o dovadă în plus că sunt acasă.“

    ”Toate acele lucruri pe care tu probabil le urăşti când vine vorba despre călătorii – aerul reciclat, lumina artificială, dozatoarele de suc cu display digital, sushiul ieftin – toate acestea sunt pentru mine o dovadă în plus că sunt acasă.“ aşa îşi începe ”prezentarea“ Ryan Bingham, personajul principal din filmul ”Up in the air“ din 2009, interpretat de George Clooney. Şi trebuie să recunosc că, măcar şi parţial, mă identific cu ce spune.

    De la începutul anului am bifat 15 zboruri, iar în mod normal nu trece o lună fără să zbor măcar o dată. Am rău de înălţime, şi totuşi în aer, la câteva mii de metri altitudine, nu am nicio problemă să privesc pe geam şi să admir păturile de nori. Dar zborurile nu se rezumă doar la perioada petrecută efectiv în aer, ci şi la orele uneori lungi prin aeroporturi, la dimineţile când soarele refuză să se trezească încă şi la nopţile târzii când oraşul deja doarme.

    Recent am pierdut un avion şi am aflat că unele companii aeriene de linie oferă cazare gratuită şi transport inclus. Iar în unele cazuri, cazarea poate fi înlocuită cu un tur de oraş cu mesele asigurate. Hotelurile pot fi în centrul oraşului sau în apropierea aeroportului, în funcţie de politica liniei aeriene, de timpul rămas până la următorul zbor şi, uneori, de preferinţele pasagerilor.

    Vedeţi aici toată povestea 

  • Cehia recunoaşte că a testat gaze neurotoxice asemănătoare cu cel folosit în Marea Britanie

    Marea Britanie şi alte ţări occidentale au atribuit Rusiei atacul neurotoxic comis pe 4 martie în orăşelul britanic Salisbury. Însă Moscova a negat orice implicare, semnalând că substanţe de acelaşi tip au fost produse şi de alte ţări, inclusiv de Cehia.

    Ministerul ceh al Apărării a admis vineri că a testat o cantitate extrem de mică a unei substanţe neurotoxice din gama Noviciok.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • În aer, printre stele

    De la începutul anului am bifat 15 zboruri, iar în mod normal nu trece o lună fără să zbor măcar o dată. Am rău de înălţime, şi totuşi în aer, la câteva mii de metri altitudine, nu am nicio problemă să privesc pe geam şi să admir păturile de nori. Dar zborurile nu se rezumă doar la perioada petrecută efectiv în aer, ci şi la orele uneori lungi prin aeroporturi, la dimineţile când soarele refuză să se trezească încă şi la nopţile târzii când oraşul deja doarme.

    Recent am pierdut un avion şi am aflat că unele companii aeriene de linie oferă cazare gratuită şi transport inclus. Iar în unele cazuri, cazarea poate fi înlocuită cu un tur de oraş cu mesele asigurate. Hotelurile pot fi în centrul oraşului sau în apropierea aeroportului, în funcţie de politica liniei aeriene, de timpul rămas până la următorul zbor şi, uneori, de preferinţele pasagerilor.
    Şi aşa mi-am adus aminte de filmul ”Up in the Air„ şi de George Clooney. Personajul interpretat de el îşi petrecea uneori nopţile în hoteluri din incinta aeroporturilor şi m-am întrebat dacă există acest model şi în Europa.

    Răspunsul este da, iar un exemplu este aeroportul Charles de Gaulle din Paris. Nu mai trebuie să ieşi din aeroport şi nu mai trebuie să treci din nou prin procesul de check in şi control paşapoarte. Pe cel mai important aeroport din Paris şi unul dintre cele mai mari din Europa, tranzitat anual de peste 40 de milioane de oameni, a fost inaugurată o zonă pentru acei pasageri aflaţi în tranzit între două zboruri internaţionale. Această zonă din interiorul terminalului 2E, hubul companiei aeriene Air France, poartă numele de Instant Paris. De ce? Pentru că are un aer parizian şi este inspirată din viaţa de zi cu zi a locuitorilor acestui oraş al iubirii. Pe ferestre este proiectată o hologramă a Turnului Eiffel, care în funcţie de vremea de afară se schimbă. Designul întregului concept te duce cu gândul la Paris, de la sculpturi la tablouri şi piese de mobilier. O boare de aer parizian pentru aceia care nu au timp să iasă din aeroport şi să viziteze Notre Dame sau Tour Eiffel.

    Zona Instant Paris, dezvoltată de Compania Aeroportului din Paris, cuprinde un lounge deschis nonstop publicului larg (ce deţine un boarding pass către un zbor internaţional), un restaurant, sub brandul Naked, o bibliotecă şi un hotel sub brandul YotelAir. Aici, pasagerii pot rezerva o cameră pentru 24 de ore sau pentru 4 ore. Iar cei care doar doresc să facă duş pot închiria o cabină pentru 45 de minute.

    Instant Paris nu este singura zonă din aeroport care găzduieşte un lounge, compania aeriană fanion a Franţei are în total opt lounge-uri pe aeroportul Charles de Gaulle pe care-l poate considera acasă. Acestea sunt deschise însă doar pasagerilor care călătoresc la business sau first class – redenumit La Première – sau celor care sunt membri ai Flying Blue, programul de loialitate al liniei aeriene, şi ai companiilor partenere, printre care şi Tarom. ”There’s nothing cheap about loyaIty“, spunea Ryan Bingham în ”Up in the Air“ când prezenta avantajele unui astfel de program.

    Air France are şapte lounge-uri de business şi unul La Première pentru pasagerii care zboară first class şi care ajung să plătească până la 14.000 de euro pentru un astfel de zbor. Preţul unei maşini sau avansul pentru o casă. Salariul mediu câştigat de un român după mai bine de doi ani de muncă. Dar ce înseamnă această sumă pentru executivul unei companii cu afaceri de miliarde şi care câştigă salariu de milioane de euro? Uneori este chiar o clauză din contract să zboare la first class.

    Pasagerii care călătoresc la first class au acces la lounge-ul La Première unde au o zonă de relaxare şi spa şi unde sunt serviţi cu preparate din meniul realizat de cheful Alain Ducasse. El este unul dintre cei mai cunoscuţi chefi din Franţa şi din lume, cu mai multe restaurante, dintre care Alain Ducasse at the Dorchester din Londra cu trei stele Michelin – maximul posibil. Alain Ducasse au Plaza Athénée din Paris a fost pe locul 13 în topul celor mai bune 50 din lume anul trecut. Iar după cină şi masaj, aceiaşi pasageri sunt conduşi cu o maşină Jaguar către aeronavă. Pare o scenă desprinsă dintr-un film, dar nu este.

    Pentru pasagerii business class mâncarea nu este încununată cu stele Michelin, dar există o zonă de spa operată de Clarins.
    Zi de zi, 100.000 de oameni zboară pe una dintre cele 1.000 de curse Air France. Destinaţii din peste 100 de ţări îi aşteaptă. Dintre aceştia însă, câteva mii călătoresc first sau business class. Pentru toţi ceilalţi am păstrat la final un secret. Pe zbor, la clasa economic, nu se serveşte şampanie, dar dacă ceri, ţi se va oferi. Nu degeaba călugărul benedictin Dom Perignon în momentul în care a gustat prima dată şampania a spus: ”Come quickly, I am tasting the stars!„ (”Vino repede, gust stelele!“).
     

  • Exerciţii militare masive în vestul Rusiei, pe fondul tensiunilor cu NATO

    “Echipaje tactice şi de transport ale districtului militar vestic vor efectua peste 50 de misiuni, inclusiv simularea respingerii unui atac aerian inamic, operaţiuni de luptă şi recunoaştere, bombardamente aeriene masive şi transportare de echipamente”, se arată într-un comunicat al Comandamentului districtului militar vestic din Rusia citat de site-ul agenţiei Tass.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Probabil cea mai bună maşină de făcut bani din lume. Compania care nu a pierdut nici un ban din anul 1990 până astăzi

    Renaissance Technologies este un fond hedge recunoscut în SUA. Mai ales din prisma faptului că este creatoarea fondului de investiţii Medallion, probabil cea mai bună maşină de făcut bani din lume, scrie Bloomberg. În Medallion pot lucra doar angajaţii Renaissance (300 de angajaţi dintre care 90 au doctorate). Fondul, recunoscut pentru secretomania sa, a produs în ultimii 28 de ani profituri de 55 miliarde de dolari, fiind cu 10 miliarde de dolari mai profitabil decât fondurile conduse de miliardarii Ray Dalio sau George Soros.

    Mai mult, a reuşit această performanţă în mai puţin timp şi cu mai puţine active. Este fondul care nu pierde bani aproape niciodată (un singur an a fost pe minus).
    “Rnaissance este versiunea comercială a proiectului Manhattan (n.r proiectul de dezvoltare a primei arme nucleare)”, spune Andrew Lo, profesor de finanţe la MIT. Acesta îi atribuie o mare parte din succesul fondului fondatorului Jim Simons (78 de ani) care a creat fondul în 1982 şi a adus muţi oameni de ştiinţă. “Compania reprezintă vârful fondurilor de investiţii “quant” – (n.r care sunt bazate algoritmi care decid dacă o investiţie este atrăgătoare sau nu. Decizia finală de a vinde sau a cumpăra este realizată de calculator). Nimeni nu se apropie de performanţa lor”, mai spune Lo.

    În afară de Simons, care s-a retras de la conducere în 2009, foarte puţine lucruri sunt counoscute despre grupul de oameni de ştiinţă care conduc fondul şi a căror avere cumulată depăşeşte cu uşurinţă PIB-ul multor ţări, mai scrie Bloomberg.

    Peter Brown, unul dintre conducători, doarme de obicei în biroul său Robert Mercer, celălalt  responsabil pentru conducerea fondului, vorbeşte foarte rar şi în întâlniri mai degrabă îl auzi fluierând decât vorbind.

    Cu toate acestea nimeni nu a reuşit să le copieze succesul. Calculatorele acestora sunt mai bune, angajaţii au mai multă şi mai bună informaţie decât competitorii şi reuşesc să identifice mai multe semnale în piaţă pe care să-şi bazeze predicţiile şi alocările de capital.

    Specialiştii spun că niciun sistem nu poate rezista pentru totdeauna. Însă chiar şi după retragerea fondatorului fondul de investiţii a continuat să facă bani, chiar şi în prima jumătate a anului face bani, deşi în această perioadă multe fonduri hedge s-au chinuit.

  • România şi alte patru ţări plănuiesc să boicoteze summitul UE – Balcanii de Vest. Statele nu vor să recunoască guvernul de la Priştina

    Preşedinţia bulgară a Consiliului Uniunii Europene a anunţat că integrarea statelor din Balcanii de Vest în UE este prioritară, iar un eventual boicot ar reprezenta o provocare la adresa diplomaţiei.

    Potrivit unor surse diplomatice, Serbia, România, Cipru şi Spania nu vor să participe la întrunirea de la Sofia pentru a nu legitima guvernul de la Priştina. Kosovo a anunţat că preşedintele Hashim Thaci va fi prezent la discuţii.

    Citiţi mai multe pe www.gandul.info