Tag: proiect de lege

  • Cel mai nou cadou al parlamentarilor pentru puşcăriaşii din România: ”Închisoarea de weekend” a fost adoptată!

    Proiectul de Lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate prevede instituirea unor măsuri alternative de executare a pedepselor privative de libertate. Potrivit proiectului de act normativ, aceste pedepse ar urma să poată fi executate fie la domiciliu, fie doar în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat, fie prin “echivalent zile muncă în folosul comunităţii”, fie în regim mixt, de “echivalent zile de muncă în folosul comunităţii si de zile de executare sâmbătă si duminică într-un centru special înfiinţat.

    “Nu îmi face nicio plăcere să vin la microfon şi să vorbesc despre acest proiect depus de colegii senatori ai PSD şi pe care grupul PNL nu îl va susţine. PNL nu va vota acest proiect în forma ieşită din Comisia juridică, pentru că nu mai are absolut nicio legătură cu ceea ce au gândit colegii noştri şi nici nu scopul urmărit, anume: de a contribui la degrevarea penitenciarelor de aglomerarea existentă în prezent şi de a fi alături de o eventuală lege pentru prevenirea şi reducerea recidivei. Acestea două erau proiectele necesare pentru ca în penitenciare să se producă o adevărată reformă. Din nefericire, aţi pervetit ambele măsuri. Pe de o parte, aceste măsuri alternative au devenit un instrument prin care din măsuri alternative la executarea pedepselor cu închisoarea, dumneavoastră aţi elaborat un proiect prin care introduceţi ca inovaţie juridică măsuri alternative la liberarea condiţionată. Acesta este efectul amendamentelor care au fost depuse în Comisia juridică”, a spus deputatul PNL Gabriel Andronache.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Declaraţia Unică de plată a contribuţiilor către ANAF a fost adoptată de Senat

    Senatul a votat în unanimitate, în calitate de primă cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind for decizional. Termenul de depunere pentru acest an al formularului unic este 15 iunie, iar contribuabilii au posibilitatea să de pună declaraţia şi on-line, ceea ce le va aduce deduceri de cheltuieli.

    Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a confirmat marţi că Declaraţia Unică introdusă prin noua legislaţie fiscală va avea putere de titlu executoriu, astfel că executarea silită a contribuabililor restanţieri se va putea face mult mai repede decât în prezent.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Senatul a adoptat proiectul pentru ratificarea Tratatului între România şi Brazilia

    Scopul iniţiativei legislative adoptate de senatori este reglementarea formelor de asistenţă judiciară în materie penală necesare, pentru a uşura legăturile între autorităţile române şi cele braziliene. Proiectul de lege a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Senatul a adoptat înfiiţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii

    Iniţiativa legislativă a primit 72 de voturi “pentru” adoptare, 30 de voturi “împotrivă” şi o abţinere.

    Liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, a susţinut de la tribuna plenului că iniţiativa va beneficia de îmbunătăţiri, atunci când va ajunge la vot în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional pe acest proiect de lege.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Monitorul Oficial revine sub autoritatea Camerei Deputaţilor

    “Regia autonomă Monitorul Oficial se organizează ca regie autonomă sub autoritatea Camerei Deputaţilor. Editorul Monitorului Oficial este Camera Deputaţilor. Actele care se publică în Monitorul Oficial, partea întâi şi partea a doua, se înaintează secretarului general al Camerei Deputaţilor în copie certificate de către autorităţile emitente, sub semnătura conducătorului acestora sau a locţiitorului său. Secretarul general al Camerei transmite Regiei autonome Monitorul Oficial spre publicare actele prevăzute la articolul 1”, se arată în proiectul de lege iniţiat de parlamentari PNL şi USR.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Învăţământul general obligatoriu extins la 15 clase. Noile schimbări adoptate de Camera Deputaţilor

    “Învăţământul general obligatoriu este de 15 clase şi cuprinde ultimii 2 ani ai învăţământului preşcolar, învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii 2 ani ai învăţământului secundar superior. Învăţământul preşcolar şi învăţământul liceal devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020”, potrivit proiectului de lege.

    Ideea de obligativitate înseamnă o şansă la educaţie de calitate şi pentru mediile defavorizate, susţine deputatul PSD Carmen Gavrilă.

    “Situaţia actuală reprezintă intrarea în sistemul educaţional de tip preşcolar de la 3 ani, cu grupă mică, grupă mijlocie, grupă mare. Nu există însă obligativitate, deşi la toate judeţele, la toate nivelele, sistemul educaţional face eforturi pentru a asigura şcolarizarea preşcolarilor. Pe de altă parte, ideea de obligativitate înseamnă o şansă la educaţie de calitate şi pentru mediile defavorizate, pentru învăţământul rural, pentru mediile de periferie urbană – acolo unde copiii poate nu au posibilitatea de a beneficia nici de supraveghere nici de un sprijin educaţional. (…) În felul acesta, de la cei 13 de ani de acum – 12 clase şi una pregătitoare – se adaugă încă doi ani, dar în etape”, afirmă deputatul PSD Camerlia Gavrilă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Senatul a adoptat tacit modificarea legislaţiei penale şi procesual penale

    În acest proiect de lege, Guvernul propune şi intervenţii punctuale asupra Legii 682/2002 privind protecţia martorilor, Legii 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator şi a Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

    Principalele modificări în legislaţia penală şi procesual penală vizează modul de aplicare a legii penale mai favorabile, momentul până la care poate interveni împăcarea părţilor în procesul penal, recuzarea procurorilor, definiţia infracţiunii continuate, unele dintre infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, reglementarea cazurilor de nulitate absolută, revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive şi reglementarea vizitei intime în cazul persoanelor private de libertate.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Este OFICIAL: Românii au o nouă zi liberă. Iohannis tocmai a promulgat legea

    „Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paştelui şi, astfel, ultima vineri din Postul Mare. Este una dintre cele trei zile de sărbătoare religioaşă creştină numite Triduum Sacru, din care fac parte Joia Mare, Vinerea Mare şi Sâmbăta Mare”, susţin iniţiatorii proiectul de lege pentru completarea alin.(1) al art.139 din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii.

    Potrivit expunerii de motive a proiectului de lege, Vinerea Mare este zi legală de sărbătoare în 16 dintre cele 28 de ţări ale UE.

    Preşedintele Comisiei de muncă, deputatul PSD Adrian Solomon a susţinut proiectul de lege în plen, afirmând că „vremea lozincilor că totul se rezolva prin muncă ar trebui să treacă” şi că angajatorii au nevoie de angajaţi odihniţi.

  • Scoţia respinge Brexit-ul. Premierul anunţă că proiectul de lege al guvernului britanic privind ieşirea Marii Britanii din UE va fi respins

    Guvernul britanic a anunţat, luni, că nu va oferi concesii pentru Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord după Brexit, iar guvernele regionale sunt preocupate de faptul că vor pierde anumite puteri după o realiniere constituţională.

    Aceste trei administraţii descentralizate nu au drept de veto asupra legislaţiei pentru Brexit, dar ignorarea apelurilor acestora riscă să agraveze relaţiile deja tensionate, să accentueze naţionalismul în Scoţia şi să complice procesul de ieşire din Uniunea Europeană.

    “Nu voi aproba ceva care în mod clar subminează întreaga fundaţie pe care se construieşte descentralizarea. Încercăm pur şi simplu să protejăm puterile pe care le are Parlamentul scoţian – în privinţa unor aspecte precum agricultura, pescuitul, politica de mediu, standardele alimentare, justiţia, sănătatea. Toate acestea sunt responsabilităţi curente ale Parlamentului scoţian. În prezent, trebuie să exercităm aceste competenţe în limitele legislaţiei europene. Dar după Brexit, în ceea ce priveşte reglementarea descentralizării, aceste puteri ar trebui să revină Parlamentului scoţian şi modul în care le exercităm ar trebui să depindă de noi’, a spus Nicola Sturgeon, al cărei partid susţine independenţa Scoţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Este oficial: Românii vor avea o nouă zi liberă! Senatul a votat încă o sărbătoare legală

    Senatorii au aprobat, miercuri, proiectul de lege pentru modificarea Codului Muncii, iniţiat de deputatul UDMR Szabo Odon, care prevede că Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paştelui – să fie sărbătoare legală şi nelucrătoare.

    „Iniţiativa legislativă prevede stabilirea zilei de Vinerea Mare ca sărbătoare legală, nelucrătoare. Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paştelui şi, astfel, ultima vineri din Postul Mare. Vinerea Mare în Europa este zi legală de sărbătoare în 16 ţări dintre cele 28 ale Uniunii Europene. În România, Codul muncii prevede 14 zile de sărbători legale, mai puţine faţă de alte ţări din Uniunea Europeană, de exemplu Belgia, Lituania sau Cipru, care au 16 – 17 zile de sărbătoare legală. Şi în România ar trebui introdusă Vinerea Mare ca zi de sărbătoare legală, fiind unul dintre cele mai semnificative evenimente religioase dintr-un an”, se arată în expunerea de motive semnată de deputatul UDMR Szabo Odon.

    Propunerea legislativă pentru completarea art. 139 din Legea 53/2003 – Codul muncii a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 86 voturi favorabile, unul împotrivă şi o abţinere.

    Iniţial, proiectul legislativ nu se afla pe ordinea de zi, fiind introdus la solicitarea liderului senatorilor UDMR, Cseke Attila. De asemenea, deşi legile organice sunt votate lunea, la solicitarea lui Cseke Attila, aceasta a fost aprobată în şedinţa de miercuri.

    Potrivit Codului Muncii, în prezent sunt 14 zile zile de sărbătoare legală şi nelucrătoare. Acestea sunt:

    – 1 şi 2 ianuarie;

    – 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;

    – prima şi a doua zi de Paşti;

    – 1 mai;

    – 1 iunie;

    – prima şi a doua zi de Rusalii;

    – Adormirea Maicii Domnului;

    – 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României;

    – 1 decembrie;

    – prima şi a doua zi de Crăciun;

    – două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.