Tag: pilonul II

  • Activele fondurilor de pensii private au depăşit trei miliarde de euro

     De la lansare şi până în prezent, fondurile de pensii obligatorii au primit în administrare de la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), în numele participanţilor, contribuţii brute totale în valoare de 10,47 miliarde de lei, ajungând, în urma investiţiilor, la active nete de 12,75 miliarde de lei. Diferenţa de 2,28 miliarde de lei reprezintă câştigul investiţional net de toate comisioanele produs de fondurile de pensii în beneficiul contributorilor la sistem.

    “Cu alte cuvinte, Pilonul II a produs de la lansarea sa, în mai 2008, şi până în prezent o valoare adaugată de peste 510 milioane de euro în beneficiul exclusiv al contributorilor la sistem, demonstrând cel puţin până în prezent îndeplinirea mandatului de administrare responsabilă şi eficientă a economiilor actualei generaţii de salariaţi, pentru pensia de mâine”, declarat preşedintele APAPR, Marius Popescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul propune cota unica de 12% si reducerea contributiei pe salariu la 41%. Este realist?

    Estimarile facute de PDL sustin ca interventiile vizate vor
    aduce o scadere a bugetului cu 2,2 mld. euro, suma care poate fi
    acoperita fie prin majorarea deficitului deja convenit cu FMI de la
    4,4% la 4,8%, fie prin mentinerea deficitului bugetar si taierea
    respectivei sume din fondurile alocate investitiilor.

    Economistul Liviu Voinea sustine ca, pe langa reducerea CAS,
    prioritatea trebuie sa fie plafonarea contributiei la sistemul de
    sanatate, care sa fie dublata de eliminarea totala a pilonului II
    de pensii, “indiferent de cat ar tipa societatile de
    asigurare”.

    Detalii pe www.zf.ro.

  • FMI s-a opus scaderii contributiei la Pilonul II de pensii

    Guvernul ia in calcul reducerea contributiei la aceste fonduri
    de la 2,5% din salariul brut lunar al participantilor, cat este in
    prezent, la numai 0,5% de anul acesta pana la sfarsitul lui 2011,
    pentru a aduce mai multi bani la bugetul public de pensii, in
    conditiile in care sumele care merg la fondurile private se scad
    din cele care ajung la bugetul public. Intentia Guvernului a
    stranit multe reactii negative in randul administratorilor de
    pensii, care sustin ca este vorba de o “nationalizare” a sistemului
    de pensii private.

    Mai mute amanunte pe
    www.zf.ro

  • In februarie, au fost virate circa 29 de milioane de euro, pe Pilonul II de pensii

    Potrivit buletinului lunar al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), in luna februarie 2009, au fost virate contributii in valoare de circa 29 de milioane de euro pentru aproximativ 3,449 milioane de participanti. Acealsi raport arata ca numarul de contributori la sistemul de pensii private si facultative a crescut cu 1,82% pentru PII, respectiv 2,49% pentru PII, fata de luna anterioara. Astfe, in Pilonul II erau 4,2 milioane de participanti pentru care s-au incasat contributii de la inceputul colectarii acestora in sistem – mai 2008, din totalul de 4,64 milioane de persoane inscrise in Registrul Participantilor. Acest numar reprezinta 88% din efectivul total al salariatilor din România.

    Activele nete aferente celor 14 fonduri de pensii, administrate de cei 14 administratori autorizati de catre CSSPP in Pilonul II, au fost, in februarie, de circa 251 de milioane de euro, cu 13,36% mai mari fata de luna ianuarie 2009. Pe parcursul lunii februarie 2009, administratorii fondurilor de pensii private au pastrat tendintele anului trecut si au continuat sa investeasca preponderent in active cu grad scazut de risc. In ceea ce priveste Pilonul III, de pensii facultative, la finalul lunii februarie, 158.790 de participanti contribuiau la cele 10 fonduri de pensii facultative, administrate de 8 companii, in crestere cu 2,49% fata de ianuarie 2009 si de circa 2,2 ori fata de februarie 2008.

    Pentru 57% dintre participanti, contributiile au fost platite de catre angajatori, 31% dintre participanti au platit singuri contributiile, iar circa 12% dintre participanti au platit contributiile impreuna cu angajatorii lor. Activele nete au inregistrat o crestere constanta in februarie 2009, ajungand la aproximativ 23 de milioane de euro, cu 8,15% mai mari fata de luna ianuarie 2008 si de 3,7 ori mai mari decat cu un an in urma. Si in cazul Pilonului III, s-au pastrat tendintele semnalate anul trecut. Investitiile fondurilor de pensii facultative au fost preponderent in active cu un grad de risc scazut: circa 65,48% au fost reprezentate de titluri de stat, obligatiuni municipale.
     

  • CSSPP a autorizat prealabil fuziunea fondurilor BCR Pensii si Omniasig Pensii, pe Pilonul II

    Procesul de autorizare a fuziunii celor doua fonduri din Pilonul II cuprinde doua etape, prealabila si definitiva. Astfel, autorizarea definitiva a fuziunii va putea fi decisa numai dupa o consultare a participantilor cu privire la noile conditii ale fondului absorbant. Administratorii fondurilor care fuzioneaza trebuie sa faca public anuntul de fuziune a celor doua fonduri de pensii administrate privat prin publicarea acestuia in cel putin doua cotidiane de circulatie nationala si pe site-urile celor doi administratori. De asemenea, administratorul fondului absorbit va trimite participantilor, in scris, cu confirmare de primire, noile conditii ale prospectului fondului absorbant si ii va informa asupra posibilitatii de transfer fara penalitati.

    Astfel, in termen de 90 de zile calendaristice de la data publicarii anuntului privind fuziunea, participantii care nu sunt de acord cu noile conditii ale fondului absorbant se vor putea transfera fara penalitati de transfer la un alt fond de pensii administrat privat. Incepand cu data comunicarii deciziei de autorizare prealabila a fuziunii fondurilor de pensii, administratorului ii este interzisa incheierea de noi acte individuale de aderare la fondul de pensii absorbit. Consiliul CSSPP a mai decis, astazi, avizarea Bancii Romanesti, membra a Grupului national bank of Greece, ca depozitar pentru fonduri de pensii administrate privat si pentru fonduri de pensii facultative. Pe piata pensiilor private activeaza, in prezent, cinci depozitari in sistemul pensiilor administrate privat si patru depozitari in sistemul pensiilor facultative.

  • 2008, anul pilonului III de pensii?

    Desi mai sunt cateva luni pana ce contributiile pentru pensii obligatorii vor ajunge in conturile salariatilor, iar cei care n-au reusit sa semneze contracte la timp vor fi repartizati catre o societate de profil, sistemul pensiilor private e deja pus pe picioare si se pregateste sa intre in a doua faza a evolutiei – cea de lansare a pensiilor facultative.

    Numarul administratorilor autorizati pentru aceste pensii este la ora actuala de cinci, care activeaza prin intermediul a sapte fonduri, cu active totale de 21,4 milioane lei (6,4 milioane euro) si 70.000 de clienti.

    "Pilonul III, al pensiilor facultative, a fost lansat anul trecut in luna mai, dar dezvoltarea lui a incetat in momentul in care toata lumea s-a concentrat asupra pensiilor obligatorii. Dezvoltarea va fi reluata insa anul acesta in forta si credem ca pana la sfarsitul anului vom avea 10-11 noi administratori pe acest pilon", a declarat Radu Vasilescu, director general ING Fond de Pensii, la conferinta "Mediafax Talks about Private Pensions" de saptamana trecuta.

    Vasilescu adauga ca rezultatele de anul trecut in privinta numarului de clienti pentru pilonul II ii dau motive de optimism si in ceea ce priveste interesul pentru aderarea la pensiile facultative.

    La inceputul lunii, cele doua fonduri de pe pilonul III administrate de ING Fond de Pensii aveau deja 18.186 de contracte incheiate, cu o valoare a activelor de aproape cinci milioane lei (circa 1,4 milioane euro). Obiectivele anuntate de societatea de asigurare pentru 2008 se refera la 200.000 de noi contracte, adica o crestere de zece ori in mai putin de zece luni.

    Saltul numeric si valoric este posibil din cauza bazei foarte reduse de la care se pleaca. Conform unui studiu realizat de Hay Group, citat de reprezentantii ING, in prezent doar 3% dintre companii contribuie la pensiile facultative, iar 58% au anuntat ca intentioneaza sa ofere astfel de contributii angajatilor. Numarul total al persoanelor inscrise in sistem a crescut in luna februarie fata de ianuarie cu 18,5%, iar activele totale nete s-au majorat cu 22,3%, conform datelor Comisiei de Supraveghere a Pensiilor Private (CSSPP).

    Cresterile consemnate de cele sapte fonduri din sistem sunt consistente in luna februarie, de cel putin 20%, singura exceptie fiind fondul BCR Prudent, liderul pietei dupa marimea activelor. Rata de inlocuire a salariului in momentul pensionarii trebuie sa fie de peste 80% pentru ca nivelul de trai al angajatului sa nu fie afectat de incetarea activitatii. O suma echivalenta cu 42% din salariu trebuie sa fie acoperita de sistemul de asigurari sociale, 10% de fondul de pensii private obligatorii, iar 30% de cele pensiile facultative.

    "Proportiile sunt diferite pe cei trei piloni de pensie, astfel se poate observa importanta fiecaruia. Din pacate, exista inca o lipsa puternica de informare asupra pensiilor facultative si a avantajelor acestora", a declarat Crinu Andanut, director general Allianz-Tiriac Fond de Pensii.

    Inlocuirea cu pana la 100% a salariului poate veni dintr-un instrument de economisire sub forma asigurarilor de viata.

    "Pachetul real de pensii include toate cele patru componente – acesta este modelul european si asa ar trebui sa fie si la noi", a spus Mihai Belicciu, director BCR Asigurari de Viata, care a adaugat ca miza cea mare in acest moment este de a-i convinge pe angajati si pe angajatori sa incheie un contract de pensie facultativa.

    Un studiu realizat de Nielsen in octombrie anul trecut, citat de ING Fond de Pensii, a aratat ca 40% dintre salariatii cu varste intre 25 si 52 de ani doresc sa adere la un fond de pensii facultative.

    Principalele probleme in calea dezvoltarii pilonului III sunt insa deocamdata de natura legislativa, apreciaza asiguratorii. Pensiile private facultative presupun o contributie suplimentara din partea salariatului sau a companiei, sume ce nu sunt incluse in contributiile sociale.

    Avantajul deductibilitatii fiscale, adica absenta impozitului pentru primele achitate in contul pilonului III, se limiteaza la 200 de euro anual, suma considerata de asiguratori prea mica in comparatie cu cat se ofera in tarile vecine. Suma deductibila se aplica atat angajatului, cat si angajatorului, dar nu poate fi cumulata daca doar una dintre parti decide incheierea unui contract.

    "Nivelul de 200 de euro este penibil de mic chiar si pentru Romania, ar trebui sa fie cel putin 1.000 de euro. Limita de ductibila este in Slovenia de 4.800 de euro, iar in Slovacia de 2.600 de euro", spune Radu Vasilescu.

    Asiguratorii considera ca marirea atractivitatii pensiilor facultative si a produselor de asigurare cu acumulare de capital ar avea efecte pozitive si asupra inflatiei, deoarece incurajarea economisirii va contribui la limitarea consumului imediat. Legea limiteaza valoarea contributiei la maximum 15% din salariul brut, insa limitarea e mai greu de aplicat in cazul angajatilor fara venituri fixe, cum ar fi cei din vanzari retribuiti prin comision.

    Asiguratorii au incercat sa exemplifice concret cum pot fi economisiti bani utilizand pensiile facultative. Luand in considerare un salariu lunar brut de 1.000 de lei si o contributie de aproape 200 de euro anuala la pilonul III, adica 50 de lei lunar adaugati veniturilor brute, directorul ING Fond de Pensii a calculat ca salariatul are un castig net de 23 de lei in fiecare luna. Diferenta apare fiindca baza impozabila se reduce la 780 de lei dupa achitarea contributiilor sociale in cazul in care in care este achitata pensia facultativa, in absenta acesteia baza impozabila fiind de 871,5 lei.

    De asemenea, dupa calculul impozitului aferent, angajatorul realizeaza un profit mai mare cu cinci procente in cazul in care ofera pensii facultative in locul unor bonusuri de aceeasi valoare.

    "Neintelegerea avantajelor este o piedica importanta in dezvoltarea sistemului. Chiar daca salariatul poate incheia singur un contract de pensie facultativa, am avut cazuri in care s-a renuntat la contract deoarece angajatorul refuza sa ii achite contributia lunara. Si aceasta reglementare ar trebui modificata, astfel incat salariatul sa isi poata achita singur primele aferente, deoarece in prezent nu se poate decat prin virament din partea companiei", a declarat Radu Vasilescu.

    In fine, societatile de pensii private spun ca absenta unui calendar de emitere a certificatelor de trezorerie si a titlurilor de stat, instrumente considerate obligatorii pentru functionarea optima a sistemelor de pensii private, face imposibila si aprecierea randamentelor obtinute de fonduri.

    "Avem nevoie de aceste instrumente si pentru stabilirea unui randament oficial trimestrial, semestrial si anual. Altfel, noi nu avem cu ce sa ne comparam rezultatele, nu avem la ce sa ne raportam", spune Radu Vasilescu.

    O veste buna a venit totusi din partea ministrului economiei si finantelor, Varujan Vosganian, care a anuntat ca in scurt timp va fi creata piata secundara a tilurilor de stat, prin listarea acestora la Bursa de Valori Bucuresti. Potrivit lui Vosganian, pana la sfarsitul lui martie ar urma sa fie gata procedurile pentru listarea titlurilor de stat la bursa.
    Ministrul a precizat insa ca Finantele "nu pot face emisiuni de titluri de stat doar de dragul emisiunilor", intrucat acestea depind exclusiv de necesitatile de finantare ale trezoreriei publice, nu de nevoile de plasament ale fondurilor de pensii.

  • Cine sunt marii castigatori in afacerea deceniului – pensiile private obligatorii

    Circa 3,6 milioane de clienti si-au ales un fond de pensii private obligatorii pana ieri, cand s-a inchis campania de aderare care a durat patru luni. Aceasta este afacerea urmatorului deceniu in Romania, fondurile urmand sa administreze intre 8 si 10 mld. euro.

    Cele patru luni de aderare au fost o lupta apriga intre bugete de publicitate de zeci de milioane de euro, concepte si strategii de campanie, dar si forte de vanzare impresionante, de zeci de mii de oameni. Aproape intreaga tara a fost cuprinsa de febra pensiilor private, avand in vedere ca cei 3,6 milioane de aderenti reprezinta mai bine de o treime din populatia activa si peste 70% din numarul de salariati.

    Numarul total de clienti a depasit si cele mai optimiste asteptari ale pietei. In urma cu doar sase luni, estimarile privind dimensiunea pietei incepeau de la 2,5 milioane si se opreau la 2,8 milioane de clienti. De fapt, oamenii au raspuns la doua cuvinte magice: "gratuit" si "privat".

    Citeste mai multe pe www.zf.ro