Tag: PIB

  • PIB-ul României creşte puternic, dar un sfert din tinerii care au sub 25 de ani nu au un job: şomajul în rândul tinerilor aici este de 22%. Media în UE este de 14%

    PIB-ul a crescut cu 4,8% în 2022, companiile au nevoie de oameni. Atunci? Explicaţia şomajului ridicat în rândul celor tineri: „Rata şomajului din rândul tinerilor arată o neconcordanţă tot mai mare între nevoile de pe piaţa muncii şi pregătirea oferită de sistemul educaţional. România este printre ţările cu cele mai puţine progrese la nivel european în privinţa integrării tinerilor pe piaţa muncii“ La nivelul Uniunii Europene, rata şomajului totală a fost de 6,1%, iar cea în rândul tinerilor a fost de 14,4%.

    Rata şomajului înregistrată în luna ianuarie 2023 a fost în România de 5,6%, valoare egală cu cea înregistrată în luna decembrie 2022 şi în scădere cu 0,4 puncte procentuale faţă de aceeaşi lună din anul 2022, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

    „Statisticile exprimă evoluţii mixte pe piaţa forţei de muncă în prima lună din 2023, continuarea fluxurilor investiţionale postpandemie fiind contrabalansată de impactul acumulării presiunilor inflaţioniste şi de gradul ridicat de incertitudine, inclusiv ca urmare a persistenţei evenimentelor din Ucraina. În scenariul macroeconomic central BT ne aşteptăm la scăderea ratei medii anuale a şomajului de la 5,6% în 2022 la 5,4% în 2023 şi 2024”, scrie Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică, Banca Transilvania, în cadrul unui raport al băncii.

    El spune că scenariul de evoluţie a şomajului în 2023 şi 2024 este susţinut de perspectivele de continuare a fluxurilor investiţionale postpandemie în trimestrele următoare, pe fondul nivelului accesibil al costurilor reale de finanţare şi implementării programelor Uniunii Europene, respectiv Next Generation şi cadrul financiar multianual 2021-2027.

    Sorina Faier, managing partner al companiei de recrutare Elite Searchers, spune despre evoluţia şomajului în 2023 că, din discuţiile sale cu angajatorii, puţini dintre ei vor să facă restructurări, majoritatea an­ga­jează în continuare, iar cererile sunt mai mul­te pe partea de roluri noi decât de înlocuiri.

    „Dacă anul acesta nu vor fi din nou măsuri impredictibile cu impact negativ asupra mediului de afaceri, estimările sunt că rata şomajului ar trebui să scadă uşor. În piaţă există nevoie de forţă de muncă, fapt demonstrat şi de numărul tot mai mare de companii care angajează muncitori străini, şi anul acesta fiind aşteptaţi să ajungă în România 100.000 de muncitori din alte ţări”, a spus ea pentru ZF.  Un indicator care rămâne la un nivel îngrijorător este şomajul în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani, care rămâne la un nivel ridicat, de peste 22%.

    Sorina Faier este de părere că rata şomajului din rândul tinerilor arată o neconcordanţă tot mai mare între nevoile reale de pe piaţa muncii şi pregătirea oferită de sistemul educaţional.

    „România este printre ţările cu cele mai puţine progrese la nivel european în privinţa integrării tinerilor pe piaţa muncii. În primul rând, este necesară o adaptare a programelor educaţionale la cerinţele pieţei şi ale noilor tehnologii, astfel încât tinerii să se formeze în acele domenii care le asigură găsirea unui loc de muncă după absolvire. Altfel, vom vedea mulţi tineri şomeri sau care vor avea joburi sub nivelul calificării lor şi slab plătite.“

     „De asemenea, problema trebuie privită şi din perspectiva aşteptărilor tinerilor de la un loc de muncă în ceea ce priveşte salariul, mediul de lucru, beneficiile şi dezvoltarea carierei în raport cu experienţa şi pregătirea lor. Şi acestea trebuie să fie în concordanţă cu evoluţiile de pe piaţa muncii”, afirmă ea.

    La nivelul Uniunii Europene, în ianuarie 2023, rata şomajului ajustată sezonier a fost de 6,1%, stabilă faţă de decembrie 2022 şi în scădere de la 6,3% în ianuarie 2022, arată datele publicate de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene. Eurostat estimează că 13,2 milioane de persoane din UE, dintre care 11,28 milioane în zona euro, erau şomeri în ianuarie 2023. Comparativ cu ianuarie 2022, şomajul a scăzut cu 318.000 de persoane în UE şi cu 220.000 în zona euro.

    În ianuarie 2023, 2,78 milioane de tineri cu vârsta sub 25 de ani erau şomeri în UE, dintre care 2,28 milioane se aflau în zona euro. În ianuarie 2023, rata şomajului în rândul tinerilor a fost de 14,4% în UE şi în zona euro, în scădere de la 14,5% în UE şi în creştere de la 14,3% în zona euro în luna precedentă. Comparativ cu ianuarie 2022, şomajul în rândul tinerilor a crescut cu 116.000 de persoane în UE şi cu 112.000 în zona euro.

  • Miracolul economic irlandez. Există el cu adevărat?

    Creşterea PIB-ului Irlandei a îm­piedicat de una singură ca econo­mia zonei euro să se oprească în loc în ultimul trimestru. Viteza cu care economia irlandeză creşte este ade­sea cea mai mare din UE şi compa­rabilă cu cea a Chinei în zilele ei bune. Este ceva ce ţine doar de cifre sau un miracol economic?

    Guvernatorul băncii centrale a Irlandei a apărat creşterea econo­mică a ţării sale împotriva acuzaţiilor că este un produs artificial al marilor companii americane care profită de taxele scăzute din capitala Dublin. Gabriel Makhlouf a declarat pentru Financial Times că o mare parte din creşterea Irlandei – estimată la 12,2% anul trecut, mai mult decât triplul avansului UE în ansamblu – vine de la „fabrici reale cu oameni reali“, chiar dacă o mare parte a activităţii provine de la grupuri mari de tehnologie şi farmaceutice.

    „Prea mulţi oameni cred sau ajung la concluzia că totul este despre proprietatea intelectuală şi nu este ceva real, iar aceasta este o idee gre­şită“, a spus Makhlouf. „Aceste lu­cruri, în special din domeniul farma­ceutic, sunt fabricate în Irlanda. Sunt oameni din Irlanda. Există o pro­porţie remarcabilă din primele zece medicamente din lume care sunt pro­duse în Irlanda“, a explicat el.

    „Una dintre cele mai vechi multi­naţionale din Irlanda este Intel, iar ea, de asemenea, produce lucruri.“ Dez­ba­terile despre supraperformanţa economică a acestei ţări au izbucnit după ce creşterea trimestrială de 3,5% a PIB-ului ei a împiedicat de una singură ca economia zonei euro să stagneze în ultimele trei luni ale anului trecut. Criticii spun că PIB-ul Irlandei este distorsionat de ma­nevrele contabile ale marilor grupuri multinaţionale americane care pro­fită de ratele scăzute ale impo­zitelor irlandeze.

    Când Apple şi-a mutat activele de proprietate intelectuală la baza sa irlandeză în 2015, compania americană a contribuit la creşterea PIB-ului Irlandei cu 25%, ceea ce economistul laureat al Premiului Nobel Paul Krugman a numit „economia spiriduşilor“.

    După ce Biroul Central de Sta­tistică al Irlandei şi-a publicat luna trecută estimarea de creştere pentru 2022 de 12,2% – cea mai mare din clubul naţiunilor bogate OCDE –, Irish Times a scris că datele econo­mice „ar trebui să conţină un avertis­ment de sănătate“, deoarece sunt „fără sens dacă sunt folosite ca ghid despre cum merge economia“.

    Multe companii mari din SUA, inclusiv Google, Apple, Meta, Intel şi Pfizer, îşi au bazele europene în Ir­landa, care are o rată a impozitului pen­tru corporaţii relativ scăzută, de 12,5%. Ţara este, de asemenea, un hub global pentru închirierea de aeronave.

    Acest lucru a ajutat economia să-şi revină puternic după ce boom-ul anterior al „tigrului celtic“ s-a încheiat brusc, strivit de criza financiară din 2008. PIB-ul irlandez s-a dublat din 2014, potrivit Eurostat, biroul de statistică al UE. Acest lucru eclipsează creşterea de 23% a economiei UE în aceeaşi perioadă.

     

  • Cristian Păun, profesor la ASE: Nu-i de glumă cu datoria publică. Fiecare familie de români este datoare cu 24.000 de euro, de 100 de ori mai mult decât în 1995

    Deficitele bugetare au dus datoria publică la 130 mld. de euro Românii nu ştiu că în ultimii 25 de ani statul a dat numai pe dobânzi 50 mld. de euro.

    Fiecare familie din România are în spate o datorie publică de 24.000 de euro, de 100 de ori mai mult decât în 1995, potrivit calculelor lui Cristian Păun, profesor universitar la Academia de Studii Economice (ASE) Bucureşti.

    Este un subiect mai puţin abordat, însă deficitele bugetului public, care s-au adunat an de an, au dus datoria publică a României la 130 mld. de euro în noiembrie 2022, ultimele date publice. Datoria este, până la urmă, plătită tot de români.

    „În 1995 datoria era de 65 de euro pe cap de locuitor (echivalent – n. red.). În 2021 a ajuns la peste 6.000 de euro. Adică o familie de 2 adulţi şi 2 copii are o datorie publică astăzi de 24.000 de euro. Deci astăzi trebuie să fii conştient, ca român, că statul ţi-a pus în contul de datorii 24.000 de euro. Ai un minus fără să ai străzi, fără să ai spitale, fără să ai şcoli“, a spus Cristian Păun, la ZF Live.

    În aceeaşi vreme, guvernele ultimilor 25 de ani au plătit dobânzi la datoria publică în valoare de 50 de mld. de euro în total, a mai arătat Păun.

    Doar în 2022 guvernul Ciucă a plătit dobânzi în valoare de peste 6 mld. euro (30 mld. lei).

    „Am plătit dobânzi la datoria publică din 1995 încoace echivalentul a 50 de mld. de euro, o pătrime din PIB-ul anual al României astăzi. În 2022 am ajuns să cheltuim pe dobânzi, ca procent din PIB, cât jumătate din investiţii sau cât toate cheltuielile de capital ale României. Să plăteşti pe dobânzi mai mult decât pe investiţii înseamnă faliment pe termen mediu-lung.“

    Datoria publică a României a fost generată de deficitele bugetare, adică de faptul că în cei mai mulţi ani guvernele au colectat mai puţin decât au cheltuit.

    Astfel, pentru acoperirea nevoilor, statul se împrumută. Nu este rău să te împrumuţi, spune Păun, dar este mult mai important pentru ce te împrumuţi.

    „Noi producem datorie pentru că producem deficite. Dacă ne uităm la aceste date simple, ajungem încet-încet să vedem că aceste deficite sunt produse pentru lucruri care nu contribuie la dezvoltarea României. De aceea nu se văd de multe ori creşterea PIB în buzunarele românilor, confortul sau calitatea vieţii lor, pentru că noi producem aceste deficite pentru consum.“


     

     

  • Cinic vobind, războiul din Ucraina este cea mai mare oportunitate economică, politică şi militară pe care o are România pentru următoarele decenii

    În istoria noastră, multe evenimente pozitive sunt legate de războaie şi prăbuşirea unor imperii: rezultatul Primului Război Mondial şi căderea imperiului austor-ungar ne-au adus Marea Unire din 1918, prăbuşirea URSS a dus la căderea comunismului şi eliberarea noastră din punct de vedere politic, războiul din Iugoslavia a reprezentat un moment de cotitură pentru intrarea noastră în NATO în 2004 şi în Uniunea Europeană în 2006, după ce pierdusem primul val.

    Acum, războiul din Ucraina ne-a deschis din nou, după 15 ani de la intrarea noastră în UE, cea mai mare oportunitate militară, politică şi în primul rând economică pe care o avem şi din care putem trăi cel puţin următoarele două-patru decenii.

    Atacarea militară a Ucrainei de către Rusia lui Putin, care caută să recupereze gloria politică şi mediatică a unei superputeri – URSS – pentru că economic a pierdut orice luptă (Rusia, cu toate resursele naturale şi suprafaţa imensă, are un PIB de numai 1.500 de miliarde de dolari, în timp ce Statele Unite au 23.000 de miliarde, China – 17.000 de miliarde, iar Uniunea Europeană are 17.000 de miliarde), ne-a deschis nişte uşi unice:

    Militar – Americanii şi NATO trebuie să întărească din punct de vedere militar România, frontiera de Est a acestei Alianţe, ceea ce implică baze militare în ţară, cu toate investiţiile de rigoare. În joc sunt miliarde de dolari, care vin şi vor veni pentru construcţia şi consolidarea acestor baze militare. România devine punct cheie în strategia NATO referitoare la războiul din Ucraina şi împiedicarea Rusiei de a avansa dincolo de Ucraina.

    Politic – La finalul lui 2021, în plină criză politică internă, nimeni nu a înţeles decizia preşedintelui Iohannis, care a venit cu soluţia “utopică” a unui guvern PNL-PSD, ceea ce era de neconceput. Această soluţie, coroborată cu apariţia războiului, a făcut linişte pe scena politică. Dacă nu sunt sinucigaşe, cele două partide vor conduce ţara şi după alegerile de anul viitor. Mai mult decât atât, cele două partide vor fi ajutate de americani şi europeni să nu se împuşte reciproc, pentru că nimeni nu are interes ca scena noastră politică să sară în aer. Mai mult decât atât, economia, companiile şi liderii de business susţin această soluţie politică care aduce şi linişte în economie.

    Economic – Prin apariţia acestui război, România devine dintr-o dată un punct important pentru investiţii. Nu poţi să ai linişte militară fără linişte politică şi fără linişte economică. Washingtonul şi Bruxellesul au tot interesul ca economia României să fie stabilă şi să crească. Nimeni nu are chef ca România să deraieze din punct de vedere macroeconomic, valutar sau al finanţărilor externe şi interne.

    Pe masă sunt finanţări de 100 de miliarde de euro – fonduri europene şi PNRR, plus fondurile care vor veni din investiţii străine directe, de cel puţin 10 miliarde de euro pe an, investiţiile companiilor româneşti (la fiecare euro investiţie străină apare şi un euro investiţie românească) şi nu în ultimul rând investiţiile publice.

    Cred că aţi remarcat că în ultimul an au luat avânt ca niciodată lucrările de infrastructură. Practic se lucrează la foc automat, iar nordul ţării, cea mai văduvită zonă din punct de vedere al investiţiilor statului şi private, a devenit o prioritate. Cred că dacă Umbrărescu ar avea un număr triplu de oameni ar face în câţiva ani ce nu s-a făcut în ultimii 30 de ani. Pentru prima dată, principala problemă nu este legată de bani, pentru că bani sunt, ci de oameni care să lucreze.

    Prin reconfigurarea fluxurilor comerciale şi financiare globale din cauza pandemiei şi războiului din Ucraina, România va atrage mai multe investiţii străine. Deja se vede acest lucru, pentru că anul trecut ISD-urile au depăşit, pentru prima dată după 2008 (când am avut ISD-uri de 9 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel din istorie) 11 miliarde de euro. Iar aceste investiţii străine vor continua să vină.

    Planul de reconstrucţie al Ucrainei va ajunge în prima fază la 1.000 de miliarde de euro/dolari. Chiar dacă războiul este în plină desfăşurare şi o pace nu se vede la orizont, americanii deja fac planurile pentru anii sau deceniile de reconstrucţie.

    În primii ani Ucraina nu va putea acoperi intern necesarul de reconstrucţie pentru că nu are suficiente capacităţi de producţie, multe fiind distruse de război. Aşa că o parte din produse, servicii vor veni din alte ţări. România este cea mai aproape de zona distrusă de război, iar în aceste condiţii s-ar putea să vedem multe investiţii făcute în România care vor avea ca destinaţie de livrare Ucraina. Iaşiul, Suceava, Botoşani, Vaslui devin dintr-o dată puncte importante din punct de vedere logistic şi al locului de amplasare al investiţiilor.

    Din cauza distrugerii capacităţii de export a Ucrainei, pe mare şi pe uscat, porturile de la Galaţi, Brăila, Constanţa, lăsate în urmă din punct de vedere al investiţiilor, vor ajunge să fie o prioritate.

    Orice miliard care va cădea de la masa celor care decid modalitatea de reconstrucţie a Ucrainei va susţine România din punct de vedere economic.

    Având în vedere noul context, legat de accesul la resursele Rusiei, România este presată să caute prin sertare, ca să vadă dacă are resurse care au sens din punct de vedere comercial şi care pot acoperi lipsa unor resurse la nivelul ţărilor occidentale. Măcar aşa vom şti şi noi dacă “munţii noştri aur poartă”.

    Deşi este criză pe pieţele occidentale, multinaţionalele şi companiile româneşti nu au tăiat investiţiile, nu au dat oameni afară, nu au redus salariile. Inflaţia ajută companiile, chiar dacă taie din puterea de cumpărare a consumatorilor. Multă lume este conştientă că trebuie să rămână în piaţă cu orice preţ, pentru că sunt şanse mari ca economia să-şi revină mai rapid.

    Spre deosebire de criza anterioară, acum nu există o presiune pe guvern de a reduce drastic deficitul bugetar, adică de a strânge cureaua. Nu se pune problema de disponibilizări şi nici de tăieri salariale, ca în 2009-2010. Marii finanţatori externi au căzut de acord că deficitul bugetar al României va fi redus prin creşterea PIB-ului.

    Schimbarea condiţiilor economice din lumea occidentală – scăderea inflaţiei, mai rapidă decât aşteptările, evitarea recesiunii – a ajutat Ministerul Finanţelor să se împrumute în ianuarie pentru o bună parte din an, asigurându-şi necesarul pentru finanţarea deficitului bugetar din acest an şi a datoriilor care ajung la scadenţă, un necesar de finanţare de 160 de miliarde de lei. Fără presiunea Ministerului de Finanţe de a face rost de bani, piaţa bancară începe să aibă lichiditate, ajutând astfel dobânzile să scadă. Programul de garanţii pentru acordarea de credite de către bănci va continua, ceea ce va susţine acordarea de credite, şi în final economia. Bruxellesul va aproba aproape tot ce vine de la Bucureşti în materie de garanţii şi ajutoare de stat. Numai să avem ce să trimitem spre aprobare.

    Toată lumea este conştientă că România trebuie susţinută din punct de vedere economic pentru a fi o barieră împotriva expansiunii ruşilor şi o trambulină pentru reconstrucţia Ucrainei. Pandemia şi primul an de război ne-au adus 100 de miliarde de euro în plus la PIB, de la 220 de miliarde de euro la 320 de miliarde de euro, în acest an. Sigur americanii şi europenii ne vor ajuta să nu deraiem din punct de vedere politic şi militar, dar acum să vedem ce pun cei de la putere pe masă, astfel încât să profităm de războiul din Ucraina. Dacă nu ar fi venit războiul din Ucraina, nu am fi avut aceste oportunităţi.

  • De la creştere pe termen scurt la hiper-rezilienţă pe termen mediu şi lung: „Avem nevoie de lideri flexibili, care să lucreze cu mai multe scenarii”

    La început de an, Bogdan Ion, Country Managing Partner la EY România şi Moldova şi Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală şi de Sud-Est şi Asia Centrală, una dintre marile firme de audit şi consultanţă, OFERĂ O PERSPECTIVĂ DESPRE dezvoltarea mediului românesc de afaceri şi, implicit, a României.

    Pe termen scurt, lucrurile nu stau rău deloc: în 2023 poate exista o recesiune scurtă în unele economii, dar cel mai probabil, acestea vor ocoli piaţa locală. Este totuşi nevoie de eforturi mari pentru a menţine o creştere economică robustă pe termen lung. Ce este cel mai important? Ca românii să ajungă treptat din urmă nivelul de trai al vest-europenilor.

    După retricţiile şi blocajul economiei provocate de pandemia de coronavirus, care a dat peste cap întreaga planetă, 2022 şi anii următori puteau să aducă o revigorare puternică a economiei. Însă, odată ce Rusia a invadat Ucraina, nesiguranţa a revenit în prim-plan, iar escaladarea războiului de la graniţa României şi extinderea sancţiunilor asociate au amplificat tensiunile geopolitice, preţurile energiei şi alimentelor au ajuns la niveluri record, inflaţia a urcat la maxime ale ultimelor decenii şi băncile centrale au început să majoreze dobânzile şi să scumpească creditarea, sporind riscul recesiunii. Iar toate aceste provocări testează rezistenţa businessurilor şi a întregii economii.

    Privind în trecut, în ultimele decenii, vedem că au mai fost şi alte crize economice prin care România a navigat, crize mai ample sau mai temperate, cu unele trăsături comune sau cu valenţe diferite, iar în perspectivă pot urma şi alte crize, urmate de perioade de redresare a economiei. De-a lungul timpului piaţa de consultanţă şi audit a luat „pulsul” economiei în condiţiile în care auditorii şi consultanţii ştiu cam tot ce se întâmplă în business, având contact permanent cu planurile de expansiune sau de restructurare ale firmelor, cu marile fuziuni şi achiziţii şi cu strategiile companiilor şi instituţiilor financiare care le sunt clienţi.

    Cum s-a schimbat economia României în ultimii 30 de ani şi care este perspectiva următorilor 30 de ani?

    Schimbările din societatea şi economia românească din ultimii 30 de ani sunt majore şi, în ciuda provocărilor pe care le trăim în acest moment istoric, în următorii 30 de ani România se va schimba şi mai mult în bine, cu o societate mult mai prosperă şi dezvoltată, consideră Bogdan Ion, Country Managing Partner la EY România şi Moldova şi Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală şi de Sud-Est şi Asia Centrală, una dintre marile firme de audit şi consultanţă.

    România a înregistrat unul dintre cele mai rapide ritmuri de convergenţă economică în ultimii 20 de ani, iar acest proces de convergenţă economică va continua, crede el. „În ciuda diferenţelor persistente faţă de Vest, să nu uităm că România a reuşit să facă parte astăzi din grupul select al ţărilor cu venituri ridicate, conform clasificării Băncii Mondiale. De asemenea, ne pregătim să ne alăturăm ţărilor OECD.”

    Se poate spune că România se află deja în top 10 economii din UE – în termenii parităţii puterii de cumpărare, completează Bogdan Ion, care are o experienţă professională de peste 25 de ani în servicii de audit şi consultanţă. După ce se iau în considerare diferenţele dintre nivelurile preţurilor, România a fost în 2022 a 7-a cea mai mare economie a UE, înaintea Suediei, Irlandei, Belgiei sau Austriei. În termeni nominali, însă, România se afla în 2022 pe locul 12, cu un decalaj mare faţă de Austria, aflată pe locul al 10-lea, a explicat şeful EY în interviul acordat BUSINESS Magazin.

    De fapt, în cele din urmă nu este atât de important care este locul României în clasamentul celor mai mari economii din UE,  ceea ce contează este ca românii să ajungă treptat din urmă nivelul de trai al vest-europenilor, în opinia şefului EY. „În această privinţă, decalajul rămâne mare, fie în termeni nominali (40% din media zonei euro), fie ajustat la paritatea puterii de cumpărare (aproximativ 2/3 din media zonei euro).” Pentru a continua procesul de convergenţă, România trebuie să adreseze inflaţia, deficitul bugetar şi deficitul de cont curent, adică să reducă nivelul acestor indicatori. „Soluţionând cele trei probleme, putem vorbi de creştere durabilă pe termen lung”.


    „Este nevoie de oameni care sunt dispuşi să îşi schimbe abordarea pe măsură ce situaţia evoluează şi lideri care pot cântări în acelaşi timp mai multe scenarii şi pot lua decizii în consecinţă. De obicei, un grad de incertitudine prea mare paralizează, dar avem nevoie de oameni care să se simtă provocaţi de un astfel de mediu.”

    Bogdan Ion, Country Managing Partner la EY Romania şi Moldova şi Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală şi de Sud-Est şi Asia Centrală


    România a rămas în urmă nu numai faţă de Europa de Vest, ci şi faţă de ţările din regiunea Europei Centrale şi de Est (ECE) în domenii de importanţă structurală precum educaţia, asistenţa medicală, infrastructura sau elaborarea politicilor publice – companiile se plâng de instabilitatea reglementărilor şi de guvernarea care are de cele mai multe ori un orizont pe termen scurt. Utilizarea eficace a fondurilor UE poate ajuta la rezolvarea unora dintre probleme – în special infrastructura – unele sunt susceptibile a se îmbunătăţi în mod natural pe măsură ce PIB-ul pe cap de locuitor creşte, dar altele vor necesita un efort substanţial din punctul de vedere al politicilor publice, consideră Bogdan Ion.

    Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, deja celebrul PNRR, decis la nivel european şi care se aplică şi în România, este un cadru financiar care poate reprezenta un catalizator pentru investiţii de anvergură, cu implicarea atât a investitorilor locali, cât şi pentru investiţii străine directe. Referindu-se la PNRR, şeful EY spune că „este un program extrem de important dacă vom atrage respectivele finanţări şi vom implementa proiectele”, dar rămâne de văzut în ce măsură vom reuşi să atragem aceste fonduri. Într-o notă mai optimistă, spune el, România este relativ bine plasată în comparaţie cu alte ţări din regiune pentru a face faţă actualei crize energetice şi tranziţiei energetice pe termen lung, având în vedere că produce deja două treimi  din energia sa electrică din surse regenerabile şi nucleare.

    „Rezumând, în timp ce economia României are o poziţie bună la acest moment, vor fi necesare eforturi substanţiale pentru a menţine ţara pe calea unei creşteri economice robuste pe termen lung, susţine şeful EY, companie de audit şi consultanţă care a aniversat 30 de ani de prezenţă în Romania în 2022 şi a contribuit, direct şi indirect, cu peste 1 mld. de dolari la PIB-ul României. Contribuţia directă a EY la PIB-ul României a fost de 750 mil. dolari şi depăşeşte 1 mld. dolari în cazul în care calculăm atât impactul direct, cât şi impactul indirect, cel indus, potrivit datelor EY.

    Provocarea demografică. Care ar fi modelul economic cel mai fezabil de urmat de România în următorii 30 de ani?

    România are câteva provocări de rezolvat pe termen mediu şi lung. Pe lângă problemele legate de inovaţie, sănătate, educaţie şi infrastructură, una dintre cele mai semnificative provocări este cea demografică, marcată de îmbătrânirea accelerată şi de scăderea populaţiei active, menţionează şeful EY.

    România are o problemă demografică semnificativă, practic o problemă existenţială ca societate. Până în 2050, previziunea este ca populaţia activă în vârstă de 15-64 de ani să scadă cu 40% faţă de 2004. „Dacă ne uităm la tendinţe, este o evoluţie negativă mult peste media UE şi, de asemenea, mult peste nivelul din Polonia şi Ungaria. O astfel de scădere dramatică la nivelul populaţiei active necesită implementarea unor politici publice, cu efecte pe termen mediu şi lung.” Fenomenul emigraţiei este doar parte a problemei, dar o parte importantă. Conform estimărilor EY, 21% dintre români trăiesc în afara graniţelor. Prin comparaţie, Polonia are 13%, iar Ungaria 7% din populaţie în afara graniţelor.

    Îmbunătăţirea sistemelor de sănătate şi educaţie ar însemna pentru români un argument în plus pentru a reveni în ţară, iar, pentru cei care încă nu au plecat, un argument puternic pentru a rămâne. De aceea, progresul în aceste două domenii este în interesul direct al companiilor care activează în România şi a celor care ar dori să investească, prin creşterea capitalului uman disponibil, explică Bogdan Ion, care conduce firma de audit şi consultanţă EY Romania & Moldova din 2011, iar din 2018 a devenit Chief Operating Officer pentru EY CESA, regiune care include 29 de ţări. „Sectorul privat s-a implicat şi se implică în acest sens.

    Cred că sectorul privat poate avea un impact transformaţional chiar şi într-un domeniu precum educaţia, în care statul deţine în mod tradiţional iniţiativa şi pârghiile. De exemplu, EY România, ca parte a angajamentului nostru pentru creare de valoare pe termen lung, împreună cu Banca Mondiala şi ASE, pregătim primul program de master dedicat ştiinţelor economice în educaţie din România. Avem nevoie de specialişti în educaţie care să ia decizii pe bază de analize şi date comparative, în evaluarea eficienţei anumitor procese educative sau a cererii pentru abilităţi şi cunosţinte pe piaţa forţei de muncă.”

    Revenind la problema demografică, se observă şi două fenomene pozitive. Primul este accelerarea imigraţiei, despre care se vorbeşte frecvent. Al doilea, mai puţin vizibil, este creşterea gradului de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă, care a depăşit nivelul pre-pandemic şi pare să se afle pe o traiectorie de creştere de la an la an, mai spune oficialul EY. De-a lungul timpului, oamenii de afaceri şi economiştii au indicat nu doar problema scăderii populaţiei active din România, ci şi o rată de activitate redusă a populaţiei în vârstă de muncă în economie. Tendinţa de creştere a acestei rate este o veste bună pentru economia României, dar rămâne în continuare scăzută. „Dacă ne referim la rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani), aceasta a fost, în trimestrul II al anului 2022, de 63,5%, în creştere faţă de trimestrul I 2022 cu 1,1 puncte procentuale, conform Institutului Naţional de Statistică.” Una dintre soluţiile aduse în discuţie de şeful EY este posibilitatea de a integra forţa de muncă din mediul rural pentru a creşte participarea populaţiei în vârstă de muncă la activitatea economică. „Am putea creşte rata de ocupare cu forţa de muncă din agricultura, care ar putea fi mutată în alte sectoare economice. Dar aceasta este o soluţie pe termen scurt. Pe termen lung este nevoie de politici publice de atragere şi păstrare a imigranţilor”.

    Referitor la modelul economic, într-o ţară în care populaţia scade accelerat, o direcţie strategică ar putea fi cea a exportului ca motor al creşterii economice, apreciază şeful EY. „Deocamdată raportul exporturilor în PIB stagnează la un nivel relativ redus de zece ani, în timp ce deficitul comercial creşte. Această tendinţă ar trebui inversată, iar oportunităţile nu lipsesc. Ţările din zona noastră pot beneficia de <friendshoring> şi <nearshoring>, în contextul unei noi segmentări a lumii, în care deglobalizarea nu înseamnă dispariţia business-urilor globale, ci o competiţie acerbă a ţărilor pentru a fi parte din structurile regionale ale acestora.”

    De exemplu, tendinţa de localizare sau regionalizare a lanţurilor de aprovizionare este evidentă în rezultatele studiului EY Attractiveness Survey România 2022. „Dacă ne uităm la ce spun cei care iau în considerare oportunitatea de a investi în România, cei mai mulţi, respectiv 42% dintre investitori, au în vedere în special sectorul Supply Chain & Logistics. România este cea mai atractivă destinaţie din Europa în acest sector, conform studiului. Este clar că există tendinţe pozitive în contextul acesta de deglobalizare şi regionalizare, dar există şi o competiţie puternică.” Conform EY Attractiveness Survey 2022, cele mai interesante domenii ale viitorului în România sunt: 1. Tehnologia informaţională, media şi telecomunicaţii, 2. Industria bunurilor de consum, inclusiv agri-business, 3. Industria auto cu ramurile conexe. La nivelul Europei, cele trei sectoare ale viitorului în opinia investitorilor sunt: 1. Economia digitală, 2. Cleantech şi regenerabilele, 3. Serviciile de sănătate. „Suntem printre ţările din Uniunea Europeană cu cele mai mari contribuţii ale industriei IT&C la valoarea adăugată în Produsul Intern Brut, IT&C-ul devenind unul dintre motoarele creşterii economiei româneşti.  De exemplu, în 2022, în primele 9 luni, contribuţia IT&C la creşterea PIB a fost de 1,5%, conform ultimelor date INS.” Ştim cu toţii că inovaţia, industriile creative şi tehnologia sunt viitorul, punctează Bogdan Ion. „Dacă vom urmări tendinţele şi le vom fructifica în continuare, sper ca IT&C-ul românesc să crească şi mai mult ca procent din PIB şi să contribuie la creşterea economică viitoare.” Şeful EY adaugă că este nevoie de un consens pentru dezvoltarea serviciilor publice şi a infrastructurii, care să dubleze angajamentul existent pentru creşterea economică. Dar este nevoie şi de o îmbunătăţire a gradului de colectare a veniturilor statului având în vedere că, de exemplu, în 2021 veniturile publice s-au aflat la doar 32,8% din PIB, faţă de 46,9% cât era media UE. „Până când toţi actorii din societatea românească nu vor ajunge la un consens şi un angajament solid pentru dezvoltarea serviciilor publice şi a infrastructurii, ele vor înainta cu viteză prea mică. Nu ne permitem acest lucru, dacă vrem să păstrăm ritmul creşterii economice şi să fim mai rezilienţi ca economie şi societate.”

    Lipsurile din infrastructură, educaţie şi sănătate trag în jos competitivitatea României dinamice şi limitează oportunităţile economice pentru România cu viteza a doua, cea din mediul rural şi oraşele mici, în care accesul la serviciile publice este restrâns. De asemenea, cu o educaţie mai bună şi un sistem de sănătate mai dezvoltat, mai mulţi români ar rămâne sau s-ar întoarce aici.

    În ceea ce priveşte tehnologia şi inovaţia, dacă ne uităm la ce spune Uniunea Europeană în European Innovation Scoreboard 2022, România se află la 32,6% din performanţa medie la nivel UE. „Performanţa este doar la 50% inclusiv comparându-ne cu ţările din aceeaşi categorie cu noi, ţări emergente în inovaţie. Iar ecartul României la capitolul inovaţie creşte, în loc să scadă, în ciuda îmbunătăţirii unor aspecte, precum investiţiile de tip venture capital. Polonia, în schimb, se află la 60,5% din performanţa medie UE şi îşi micşorează accelerat ecartul faţă de UE.”

    Creşterea şi dezvoltarea sunt inevitabil neuniforme nicio ţară care a acces la statutul de economie dezvoltată nu a reuşit să crească uniform. Şi, cu siguranţă, pe măsură ce România va creşte mai mult, diferenţele regionale în privinţa nivelului de bunăstare se vor echilibra, în viziunea şefului EY. „Una dintre cheile pentru a micşora aceste diferenţe este educaţia. Copiii din zonele rurale şi din oraşele mici sunt lipsiţi de informaţie şi modele inspiraţionale. Sunt copii care, în principiu, au acces la educaţie, dar din cauza lipsei de perspective şi modele nu înţeleg de ce şcoala contează. Cum spuneam, ca sector privat, cred că împreună putem avea un impact în educaţie. Putem să modelăm o infrastructură a oportunităţilor din educaţie pentru cât mai mulţi copii. De exemplu prin mentorat, burse, proiecte punctuale şi regionale, dar nu numai. Noi, la EY, ca firmă a cărei valoare adăugată este rezultatul capitalului uman, al educaţiei şi knowledge-ului specializat al angajaţilor, suntem cu atât mai mult preocupaţi de dezvoltarea infrastructurii oportunităţilor în educaţie.”

    Impactul situaţiei geopolitice tensionate asupra economiei şi companiilor. Riscul recesiunii în 2023 şi perspectiva inflaţiei mari

    Suntem nevoiţi să navigăm într-un mediu foarte volatil, presiunile geopolitice şi cele de pe piaţa energiei riscând să slăbească competitivitatea economiei europene, susţine şeful EY. „Criza energetică a expus vulnerabilităţi în modelele economice ale firmelor europene care se bazau pe energie ieftină. În acest sens, atât inflaţia, cât şi riscul recesiunii, depind nu doar de încheierea războiului, ci şi de găsirea de soluţii la criza energetică şi la slăbirea competitivităţii europene.” În acelaşi timp, vedem o creştere a naţionalismului economic în SUA, cu subvenţii şi măsuri protecţioniste, în linia urmată de China deja de mulţi ani, ceea ce va pune şi mai multă presiune pe competitivitatea europeană şi ar putea expune Europa unui proces de dezindustrializare, în următorii ani. Dar, Europa aflându-se la mijloc în competiţia geopolitică dintre SUA şi China, există şi scenariul în care decuplarea de la producţia din China va însemna un proces semnificativ de reindustrializare şi un val de investiţii de capital în Europa, ceea ce poate crea un trend favorabil, explică Bogdan Ion. O provocare este inflaţia, atât în Europa, cât şi în SUA, motivul principal al inflaţiei la nivel european până la momentul începerii războiului din Ucraina fiind în principal legat de creşterea costurilor energiei. Dacă în criza din 2008 ne-am uitat la Marea depresiune economică din 1929-1930, acum ne uităm la Marea Inflaţie, de la mijlocul anilor ’60 până la începutul decadei ‘80, marcată de asemenea de crize energetice, dar nu numai. Băncile Centrale au învăţat atunci cum să combată inflaţia şi psihologia inflaţiei prin creşterea dobânzilor. Şi vedem că acum iau măsuri agresive în acest sens, aminteşte şeful EY. „Cu siguranţă, preţurile energiei se duc în inflaţie, erodând puterea de cumpărare şi diminuând încrederea consumatorilor. Dar, dacă în zona euro motorul inflaţiei este preţul energiei, în România, inflaţia are o bază mai largă – în iulie 2022, de exemplu, din totalul inflaţiei, 5,7 puncte procentuale s-au datorat creşterii preţurilor la produsele alimentare. În acelaşi timp, restricţionarea finanţării, prin măsurile agresive luate de băncile centrale pentru a controla inflaţia, va constrânge investiţiile companiilor. O performanţă redusă a economiei chineze se adaugă riscului de încetinire economică globală.”

    De aceea, şeful EY previzionează pentru 2023 o recesiune scurtă în unele economii, dar cel mai probabil nu în România. De altfel, estimează el, economia românească va continua să crească în toate cele trei scenarii modelate de EY legate de preţul energiei. „Aceste scenarii sunt: cel în care preţurile la energie ar continua să scadă, scenariul în care rămân ridicate şi scenariul moderat, în care gazul european se menţine în jurul valorii de 200 USD/mil.BTU, iar petrolul şi carbunele se menţin la valorile prezente. Statele Unite şi zona euro vor stagna dacă preţurile la energie nu continuă scăderea, în timp ce Statele Unite evită recesiunea, iar zona euro scade, în scenariul negativ.”

    Cât de mare este riscul de restructurare a companiilor în 2023? Strategia de business recomandată firmelor

    Coborând din universul macro la nivel microeconomic apare întrebarea: care ar fi strategia de business recomandată firmelor pentru perioada următoare. În economia globală, viitoarea recesiune va fi probabil relativ limitată (superficială), PIB-ul în economiile majore scăzând cu aproximativ 1% şi în condiţii de piaţă a forţei de muncă solidă. Economiile ar intra în recesiune cu pieţe ale forţei de muncă sub presiune, tensionate – astfel, mai întâi companiile îşi vor reduce planurile de noi angajări, înainte de a se orienta către concedieri, spune Bogdan Ion. El consideră că multe companii vor fi tentate mai degrabă să-şi păstreze angajaţii („labour hoarding”), deoarece îşi amintesc cât de dificil a fost să găsească noi angajaţi în timpul revenirii post-pandemie. Desigur, unele sectoare – în special unele industrii mari consumatoare de energie – pot fi supuse unui stres mai sever şi nu vor avea de ales decât reducerea forţei de muncă. Cu toate acestea, EY se aşteaptă ca şomajul să crească doar marginal, cu mult mai puţin faţă de recesiuni comparabile din trecut. România, cel mai probabil, va evita recesiunea, astfel că riscul insolvenţelor şi disponibilizărilor este redus pe termen scurt, în viziunea şefului EY. „Ne aşteptăm ca România să aibă rezultate relativ bune pe termen scurt, cel mai probabil economia urmând să evite recesiunea. Astfel, riscul unor reduceri substanţiale de personal sau insolvenţe în România este chiar mai mic decât în economiile majore.” În ceea ce priveşte strategia recomandată firmelor în noul context tensionat, şeful EY vorbeşte despre hiper-rezilienţă, planificare diferită pe bază de scenarii şi investiţii în capitalul uman. Se vorbeşte de mulţi ani de creşterea rezilienţei companiilor. În noul context, în care incertitudinea este endemică, companiile hiper-reziliente vor reuşi nu doar să depăşească cu bine această perioadă, dar vor ieşi cu un avans puternic faţă de companiile care vin din urmă. Pentru că rezilienţă nu înseamnă doar capacitatea de revenire rapidă, ci adaptarea continuă în faţa provocărilor şi accelerarea creşterii. Astfel de companii nu sunt în incertitudine doar defensive, ci trec şi la ofensivă, este de părere şeful EY. „Din acest punct de vedere, companiile trebuie să se pregătească pentru ce este mai rău, o perioadă economică de stagnare sau scădere, dar şi pentru revenirea economiei. Recesiunile pot fi scurte şi de mică amploare, iar companiile pot accelera chiar şi în aceste perioade, ceea ce le poate oferi un avantaj pe termen lung.” O abordare pentru creşterea rezilienţei este utilizarea scenariilor în procesul de decizie, detaliază Bogdan Ion. „Abordarea bazată pe scenarii pleacă de la înţelegerea că mediul este prea complex pentru a identifica toate forţele şi intensitatea cu care vor influenţa viitorul. Din acest punct de vedere, procesul clasic de planificare poate fi limitativ, pentru că oferă de multe ori impresia de certitudine, acolo unde aceasta nu există.” A lua decizii pe bază de scenarii nu înseamnă neapărat să anticipezi ce va urma, ci să iei în considerare cât mai multe forţe care influenţează viitorul şi să te pregăteşti pentru a răspunde implicaţiilor lor. Iar, din acest punct de vedere, rezilienţa companiilor ţine în primul rând de capitalul lor uman, completează şeful EY. „Este nevoie să investim mai mult ca oricând în oameni cu mentalităţi deschise, adaptabile, cu spirit antreprenorial şi să cultivam aceste abordări la nivelul echipelor. Este nevoie de oameni care sunt dispuşi să îşi schimbe abordarea pe măsură ce situaţia evoluează şi lideri care pot cântări în acelaşi timp mai multe scenarii şi pot lua decizii în consecinţă. De obicei, un grad de incertitudine prea mare paralizează, dar avem nevoie de oameni care să se simtă provocaţi de un astfel de mediu .”

    Scopul este acela de a proteja ce este critic acum şi de a identifica repede ce va constitui un avantaj în viitor, pe măsură ce situaţia evoluează, mai spune Bogdan Ion. „Din punct de vedere operaţional, companiile reziliente reacţionează rapid şi decisiv pentru a păstra sau creşte productivitatea, fără să afecteze capacitatea de creştere atunci când cererea îşi va reveni. Există presiuni pe costuri în contextul inflaţionist, dar firmele trebuie să-şi reţină talentele, compensându-le adecvat. Provocarea va fi cum să administreze marjele şi cum să transfere cât mai puţin din aceste presiuni către clienţi. Aceste companii îşi păstrează spaţiul de manevră şi din punct de vedere financiar, ajustându-şi gradul de îndatorare. De asemenea, iau decizii rapide de dezinvestire atunci când este nevoie, dar şi de achiziţie, pentru că în această perioadă apar şi oportunităţi.” Bogdan Ion se declară încrezător în rezilienţa companiilor româneşti, dintre care multe şi-au construit şi exersat această „super-putere” în criza din 2008 şi apoi în pandemie. „Acestea sunt companiile care ştiu că singurul mod de a cunoaşte ce ne aduce viitorul este dacă îl creează chiar ele”. La fel ca şi companiile, şi statele sunt mai mult sau mai puţin reziliente. Cu cât sunt mai rigide instituţional şi în modul în care anticipează viitorul, cu atât sunt mai puţin reziliente. Din acest punct de vedere, România are multe de făcut, în opinia lui Bogdan Ion. „Să nu uităm că Banca Mondială ne-a clasificat pentru prima dată ca economie cu venituri mari înainte de pandemie. Însă, criza care a urmat ne-a declasat, România revenind în anul următor în grupul din care fac parte toate economiile occidentale. Într-o lume în care crizele se succed mai rapid ca niciodată, avem nevoie de o economie rezilientă şi de o creştere durabilă, pentru a nu ne abate atât de uşor de la traiectoria dezvoltării”, concluzionează şeful EY. 

  • Magia statisticilor: După ce 1,1 mil. de români au părăsit definitiv România în ultimii 10 ani, Recensământul din 2022 „a crescut” PIB/cap de locuitor – indicator pentru nivelul de trai – cu 1.000 de euro, până la 14.800 de euro/cap de locuitor

    PIB/capita, cel mai utilizat indicator statistic pentru nivelul de trai dintr-o zonă, a crescut cu aproape 1.000 de euro în România datorită Recensământului din 2022, de la circa 13.900 de euro pe cap de locuitor, la 14.800 de euro pe cap de locuitor, potrivit datelor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), Institutului Naţional de Statistică (INS) şi calculelor ZF.

    Indicatorul se obţine prin simpla împărţire a PIB-ului dintr-o zonă la numărul de locuitori. În 2011 România avea, potrivit recensământului, o populaţie rezidentă (care nu este plecată din ţară mai mult de 12 luni) de circa 20,1 mil. oameni. În 2022, datele preliminare arată o populaţie de aproximativ 19,05 mil. locuitori.

    Astfel, acelaşi PIB de circa 282 mld. de euro (1.396 mld. lei), prognozat de guvern în 2022, exprimat ca PIB/cap de locuitor sau PIB/capita, ajunge să fie de circa 14.800 la o populaţie mai mică cu aproape 1,1 mil. de locuitori.  

     

  • Întrebarea de la care porneşte orice buget în 2023: cum va evolua economia României în 2023

    Guvernul şi-a construit bugetul pe un avans real al economiei de 2,8%, până la un PIB de 1.550 mld. lei. Prognoza nu este cea mai prudentă, dar nici cea mai optimistă: FMI, în ultima prognoză publicată, spune că economia României va creşte cu 3,1% în 2023, iar agenţia de rating Standard & Poorís spune că avansul va fi de 3%. La polul opus, Comisia Europeană crede că econo­mia României va avansa cu numai 1,8%, iar agenţia de rating Fitch crede că avansul va fi şi mai mic, de 1,6%.

    Fondurile europene sunt cheia creşterii economice în 2023, sunt de părere analiştii financiari.

    „Şansa României este Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi fondurile europene alocate României pentru următorii ani, care nu trebuie ratată cu niciun chip. Implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ce pune accentul pe digitalizare şi tranziţia verde, ar aduce schimbările structurale necesare pentru creşterea potenţialului de dezvoltare şi grăbirea procesului de convergenţă“, sunt de părere economiştii Alpha Bank.

    Chiar dacă prognozele analiştilor sunt prudente, în 2023 nimeni nu vede recesiune în România, în scenariul de bază. O frână puternică va fi, arată prognozele, de la creştere economică de 5%, la poate mai puţin de 2%. Acesta este scenariul de bază şi, aşa cum au arătat prognozele când s-au lovit de realitate, surprizele, plăcute sau neplăcute, nu pot fi excluse.

     

  • Ce soluţii adoptă companiile în perioada aceasta, în care lucrurile pare că sunt din ce în ce mai grele şi mai complicate

    Contextul economic dificil din această perioadă apasă greu pe umerii companiilor de pe piaţa locală. Soluţia? Ca în orice criză, optimizarea costurilor, de la cele de producţie, la cele operaţionale, de finanţare şi, nu în ultimul rând, la cele de conformare, spun experţii în fiscalitate.

    În această perioadă observăm o creştere a activităţii de control, nu doar din partea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ci şi din partea altor autorităţi, cum ar fi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor sau Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. (…) În acelaşi timp, constatăm o înclinare mai pronunţată din partea companiilor spre contestarea în justiţie a măsurilor impuse de autorităţile de control. În acest context, sunt binevenite măsurile de digitalizare a instanţelor, demarate în timpul pandemiei şi continuate prin finanţarea asigurată de PNRR”, afirmă Mihnea Galgoţiu-Săraru, partener, Reff & Asociaţii I Deloitte Legal.

    Alexandra Smedoiu, partener servicii fiscale în cadrul Deloitte România, a punctat că o sursă importantă de investiţii pentru economia românească este reprezentată de fondurile europene  şi că, în aceste condiţii, atât autorităţile, cât şi sectorul privat trebuie să se mobilizeze pentru a asigura o absorbţie optimă, având în vedere că este vorba de un volum ridicat de finanţare, de care economia României are foarte mare nevoie, la costuri foarte reduse, în contextul creşterii dobânzilor în întreaga lume din cauza inflaţiei. „În plus, aceste fonduri sunt preponderent direcţionate către reforme structurale esenţiale în actualul context economic, precum tranziţia energetică şi digitalizarea şi cercetarea-dezvoltarea.

    Deşi unele fonduri PNRR vor fi direcţionate preponderent către sectorul public, care ar urma să deruleze proiecte în aceste zone, cu contractarea mediului privat, accentul în perioada următoare se pune pe stimularea mediului privat, în special a întreprinderilor mici şi mijlocii pentru implicarea în astfel de activităţi”, spune ea. Raluca Bontaş, partener gobal employer services în cadrul Deloitte România a vorbit despre gestionarea forţei de muncă, despre care spune că reprezintă o provocare permanentă pentru angajatori, atât prin prisma costurilor, cât şi din perspectiva atragerii şi reţinerii angajaţilor. „În aceste condiţii, ambele categorii caută soluţii de eficientizare, inclusiv prin organizarea forţei de muncă sub forma unui ecosistem, format din colaboratori interni şi externi, lucrători din gig economy, platforme digitale de lucru etc. Însă cei care apelează la astfel de soluţii trebuie să ţină cont de faptul că aceste zone nu sunt încă reglementate corespunzător şi, chiar dacă la nivelul Uniunii Europene există o preocupare în această direcţie, până la atingerea unei clarităţi cu privire la ce şi cum va fi reglementat, trebuie să cântărească cu multă atenţie modalitatea de cuplare la un astfel de ecosistem, pentru a se asigura că soluţia urmată nu atrage riscuri fiscale în eventualitatea unor controale”,  a punctat ea.

    O altă provocare este legată de inflaţia care erodează veniturile angajaţilor şi, implicit, creşte presiunea pe angajatori să găsească soluţii pentru această situaţie. „În acest context, măsurile anunţate, asumate prin PNRR, de retragere a facilităţilor fiscale pentru angajaţii din IT, construcţii, agricultură şi industria alimentară ar trebui gândite etapizat, cu revenirea în trepte la cota unică de impozitare generală , astfel încât cei care beneficiază în prezent de scutire de la plata impozitului pe venit să asimileze mai uşor eliminarea facilităţilor”, crede Raluca Bontaş.

    O altă schimbare cu impact pentru companiile din România ar fi adoptarea de către Comisia Europeană a directivei pentru implementarea pilonului II din reforma fiscală internaţională coordonată de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), referitor la impozitul minim pe profit la nivel global de 15%. Proiectul a fost publicat la finalul anului trecut, dar termenul pentru a intra în vigoare a fost amânat până în 2024, după cum a explicat Dan Bădin, partener servicii fiscale în cadrul Deloitte România.

    Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe şi coordonator naţional pentru procesul de aderare a României la OCDE, afirmă că România este în ultima fază de redactare a memorandumului iniţial necesar pentru a începe procesul de evaluare necesar României pentru aderarea la OCDE). „Suntem în ultima fază de redactare a memorandumului iniţial, un document de câteva sute de pagini care este o autoevaluare a modului în care legislaţia, politicile şi practicile din România se aliniază instrumentelor juridice ale OCDE. Vorbim despre 26 de domenii şi 234 de instrumente juridice, un efort transformaţional serios şi de durată. Sper să-l depunem foarte curând. După aceea vor veni o serie de chestionare, vor veni comisii de evaluare. Vom fi evaluaţi cu privire la modul în care aplicăm standardele OCDE, iar după ce fiecare comitet va da undă verde, atunci vom adera. Conform experienţelor trecute, ţărilor europene le-a fost ceva mai uşor să adere la OCDE, au aderat în 3-4 ani, pe când ţărilor non-europene le-a luat ceva mai mult”, a declarat Luca Niculescu în cadrul conferinţei anuale a Deloitte Tax and Legal.  În plus, el crede că românii vor trăi mai bine după aderarea la OCDE, vor veni mai multe investiţii, vom fi mai bine clasaţi în ratingul de ţară, vom avea o administraţie mai bună, mai transparentă mai competentă. „Am vorbit cu mulţi colegi din ţările care au aderat înainte şi mi-au spus că, într-adevăr, aşa s-a întâmplat. Nu văd de ce în România s-ar întâmpla altfel odată ce intră. Este nevoie în continuare de sprijinul întregii societăţi, a mediului de afaceri”, a concluzionat Luca Niculescu.

    Csaba Bálint, membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, este de părere că revenirea economică de la nivel global după pandemie a fost foarte rapidă, iar PIB-ul din majoritatea ţărilor pe care el le-a analizat a depăşit deja nivelul prepandemic. Despre România, el spune că se aşteaptă la o creştere de 1,5% – 2% a PIB-ului în anul viitor, cu menţiunea că BNR nu face prognoze cu privire la evoluţia PIB-ului, iar aceste procente de creştere sunt opinia sa personală. „Banca Naţionala a României nu publică prognoze cu privire la PIB, dar ca o opinie personală pot să spun că aşteptările pieţei sunt în jurul nivelului de 1,5% – 2% . Cred că este o prognoză plauzibilă pentru anul viitor.  În 2024 am putea să avem o reaccelerare uşoară a economiei. Avem nevoie de creşteri sub potenţial pentru că altfel ar fi extrem de dificil să creştem lupta împotriva inflaţiei”, a spus el în cadrul conferinţei anuale a Deloitte.

    În aceea ce priveşte inflaţia, având în vedere că vom avea o creştere economică sub potenţial, o cerere mai slabă, avem dobânzi mai ridicate, el speră că şocul din sectorul energetic se va disipa, vom avea dobânzi mai atractive la depozite, ceea ce va ajuta să vedem o plafonare a inflaţiei la sfârşitul anului acesta şi anului viitor. „Acesta este cazul României. În acest context, ne aşteptăm la o rată a inflaţiei de o singură cifră la 7% şi în 2024  am putea să spunem că va fi anul în care nivelul inflaţiei este apropiat ţintei”, a completat Csaba Bálint. Deja vedem o încetinire semnificativă a economiei, iar în România se schimbă peisajul deja, crede el. „Se schimbă peisajul, mediul extern va fi mai puţin favorabil. Cererea internă va slăbi, avem erodarea puterii de cumpărare, avem dobânzi mai ridicate, mai atractive în cazul depozitelor. În lunile de iarnă, sentimentul consumatorului s-ar putea să fie diferit, consumatorii vor fi mai puţin îndreptaţi sub consum”, a concluzionat Csaba Bálint. 

     

    „În această perioadă observăm o creştere a activităţii de control. În acelaşi timp, constatăm o înclinare mai pronunţată din partea companiilor spre contestarea în justiţie a măsurilor impuse de autorităţile de control.”

    Mihnea Galgoţiu-Săraru, partener, Reff & Asociaţii  I Deloitte Legal

     

    „Deşi unele fonduri PNRR vor fi direcţionate preponderent către sectorul public, care ar urma să deruleze proiecte în aceste zone, cu contractarea mediului privat, accentul în perioada următoare se pune pe stimularea mediului privat, în special a întreprinderilor mici şi mijlocii pentru implicarea în astfel de activităţi.”

    Alexandra Smedoiu, partener servicii fiscale, Deloitte România

     

    „Se schimbă peisajul, deşi în prima parte a anului am avut o performanţă bună. Se schimbă peisajul, mediul extern va fi mai puţin favorabil. Cererea internă va slăbi, avem erodarea puterii de cumpărare, avem dobânzi mai ridicate, mai atractive în cazul depozitelor.”

    Csaba Bálint, membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României

     

    „Gestionarea forţei de muncă reprezintă o provocare permanentă pentru angajatori, atât prin prisma costurilor, cât şi din perspectiva atragerii şi reţinerii angajaţilor.”

    Raluca Bontaş, partener gobal employer services, Deloitte România

  • De ce şi-a asumat Austria toate aceste costuri? De ce şi-a asumat aceste critici dure? De frică! Austriecii simt că vor rămâne în urmă, că încet-încet vor preda conducerea economică şi mai pun o frână. Dedeman dă 400 mil. euro pe un gigant austriac al imobiliarelor. PIB-ul României va depăşi PIB-ul Austriei în 2030

    O decizie precum cea luată în această săptămână de Austria de blocare a accesului României în Schengen nu poate fi expresia unei poziţii luate ad-hoc, într-o săptămână sau o lună, ci este suma unei decizii internalizate la nivelul factorilor de decizie a acestei ţări de ani.

    E clar. ŞI nici nu ţine de politică internă decizia. Ca şI la Brexit, decizia politică de conjuctură nu este decât formalizarea unei tendinţe, a unor trenduri de adâncime din societate, din business şI din conducerea ţării la care se răspunde la suprafaţă prin decizii administrative.

    Şi la fel de clar este că Austria se aştepta la reacţiile foarte dure ale României. Reacţii pe măsura prezenţei imense a business-ului austriac pe piaţa românească în prezent – bănci, asigurări, petrol, gaz, păduri, agricultură, construcţii – dar şI mai mult în viitor: gazul de la Marea Neagră.

    Deci Austria şi-a asumat această decizie dură. Ştia ce reacţii vor fi. ŞI este de presupus că liderii din Romania ai companiilor austriece ştiau şI ei de multă vreme despre decizia Vienei. De aceea probabil că nici nu au răspuns nimic la solicitările Ziarului Financiar înainte de votul de joi. Reacţiile de regret de după vot nu mai contează.

    ŞI atunci, de ce? De ce şi-a asumat Austria toate aceste costuri? De ce şi-a asumat aceste critici dure? Ca şI în cazul Brexit, de ce au ajuns societatea, business-ul şI leadershipul austriac să meargă pe acest drum?

    O ipoteză este că pur şI simplu DE FRICÂ. MulţI poate nu vor fi acord, dar aceasta este ipoteza pe care o propune acest articol. Austriecii simt că vor rămâne în urmă, că încet-încet vor preda conducerea economică în Europa de Est României din simplul efect de acumulare de capital şI de mutare a centrului de greutate către o ţară de aproape trei ori mai numeroasă, de trei ori mai întinsă şi mai bogată în resurse naturale. Iar libertatea de circulaţie şI mai mare prin accesul la Shengen nu face decât să accelereze acest proces.

    Fapt: cu o lună înainte de acest vot, a fost anunţată o mare tranzacţie. Cea mai mare tranzacţie de anul acesta din România. ŞI probabil cea mai mare tranzacţie în care o companie privată românească cumpără o companie străină. Grupul Dedeman este pe cale să închidă preluarea CA Immo, un dezvoltator austriac de birouri cu clădiri în suprafaţă de 160.000 mp, printre care de exemplu Orhideea Towers din Bucureşti. Tranzacţia se apropie de 400 milioane de euro. Românii cumpără. Austriecii vând. Astăzi în România, mâine în Austria.

    Aparent, Austria încă este mare distanţă de putere economică. Aparent, Austria ar fi foarte departe. Deţine punctele cheie ale business-ului românesc şI încearcă să păstreze modelul de leadership al Europei de Sud Est în continuare.

    Însă cifrele spun altceva. În 2000, PIB-ul Austriei în dolari era de 197 miliarde $, iar al României de 37 miliarde $. Mergea vreun român la ski în Austria în 2000? Poate doar ambasadorul.

    În 2021, PIB-ul Austriei este 477 mld. $, de 2,4 ori mai mare decât în 2000. Aceasta înseamnă o rată de creştere medie anuală de 4,5%.

    În 2021, PIB-ul României este 284 mld. $, de 7,6 ori mai mare decât în 2000. Aceasta înseamnă o rată de creştere medie annuală de 11%, adică de 2,5 ori mai mare faţă de rata de creştere a Austriei.

    Evoluţia se datorează atât creşterii economice reale, cât şI a aprecierii reale a leului faţă de euro, respectiv dolar.

    În acest ritm, România mai are nevoie de 7 ani să ajungă Austria din urmă ca putere economică. Nu PIB/capita. Aici va mai fi cale lungă. Dar dacă Austria va continua să crească în dolari cu doar 4,5% pe an iar România cu 11% pe an, în 2030 Austria va avea un PIB de 708 mld. $, în timp ce România va fi la 726 mld. $. În 2030 România va depăşI ca PIB total Austria.

    Cât PIB-ul României era măsurat în zeci de miliarde $, creşterea de peste 10% nu conta. Când eşti mic, vitezele mari nu te scot din rând. Eşti tot acolo, printre alţii. Ei iată că la PIB aproape de 300 mld. $, dacă reuşeşti să menţii 10%, sau poate nu 10%, măcar 7-8% creştere în dolari, începi să joci printre băieţii mari. Încep să îşI faci loc la masă. Până la un moment dat, erai cu pălăria în mână şI aşteptai ordine. De la un moment dat încolo, ai locul tău.

    Asta spun cifrele. Sigur că reflecţia reală a puterii economice este PIB/capita, unde acum Austria este la 53.000$ iar România este la 14.000$. Însă PIB-ul total este important pentru că an după an contribuie la agregarea de capital. Companiile cu capital local, de stat sau private, devin mai puternice pe măsură ce PIB-ul creşte încontinuu.

    Astăzi, retailerul de materiale de construcţii cu capital privat autohton Dedeman, cu o cifră de afaceri de 2 miliarde de euro, este mai mare decât orice jucător din piaţa de profil din Austria, de exemplu, piaţă care se ridică la circa 3,2 miliarde euro anul trecut.

    Deocamdată marile business-uri locale investesc local. România este de fapt cât trei Austrii în termeni de suprafaţă şI populaţie iar ratele de creştere mari aici sunt. E logic ca banii să -şI caute mai degrabă aici multiplicarea. Dar în 10, în 20 de ani alta va fi situaţia.

    Cei 400.000 de români care merg pe an în Austria sunt foarte buni pentru business-ul austriac. Proprietarii de hoteluri şI cabane bagă bucuroşI banii în buzunare. Dar ei spun ceva austriecilor, obişnuiţI până în urmă cu 10-20 de ani cu germani sau englezi. Românii ăştia îşI permit. Azi vin la ski şI la shopping.

    Asta face în general prima generaţie care dă de bani. Vacanţe şI cumpărături. Dar cheltuiala aceasta e semn de cheag acasă. Puterea de cumpărare este semn de acumulare de capital. Iar când acumularea de capital va căuta plasamente, va veni şI ne va cumpăra. Asta e deja în mintea lor, puteţI fi siguri. Oamenii văd lucrurile pe termen lung. Că dacă nu le vedeau pe termen lung, nu ar fi ajuns la 55.000 $ per capita, în top 5 ţări bogate din Europa. De asta au bănci mari şI asigurători puternici – ceea ce lipseşte astăzi de fapt capitalului autohton – pentru că ştiu că puterea în business vine din acumularea de capital, în decenii. Ia să vedem şI la noi ceva bănci cu capital local, asigurători şI fonduri de pensii private cu zeci de miliarde de euro de investit, că altfel se va pune problema.

    Asta e teama. Ce facem cu ăştia, că azi vin şI cheltuie şI mâine vin şI ne cumpără? Trebuie să -i încetinim cumva. Cu Schengen, cu altceva, nu putem să-i lăsăm se desfăşoare prea repede. Chiar şI cu riscul de a-I pierde azi de clienţi.

    DezlănţuiţI după pandemie, românii au cheltuit în 2022 6 miliarde de euro pe excursii în străinătate. Din aceştia, probabil că vreun miliard de euro s-or fi dus în Austria. Astăzi sunt bani plătiţI de români austriecilor pentru relaxare. În curând va veni şI foamea de active. Sunt cabane şI hoteluri frumoase în Austria.

    În 2000, Austria nu avea televiziune privată. Astăzi,  mari companii de asigurări şI mari bănci, companiile de utilităţI, sunt controlate tot de statul austriac. Austria nu a aplicat programele de privatizare ale Băncii Mondiale şI iată ce-a păţit. A ajuns să-I fie teamă de competiţie. Altă explicaţie nu este. Restul este conjuctură.

    România creşte cu 11% pe an, Austria cu 4,5%

     

    PIB Austria – România

     

    2000     197 37
    2021     477 284
    2022     498 315
    2023     520 349
    2024     544 388
    2025 568   431
    2026 594 478
    2027 621   531
    2028 649   589
    2029 678   654
    2030 708   726

    Sursa: INS; pentru 2022-2028 se aplică ipoteza creşterii medii anuale în $ de 11% pentru PIB-ul României între 2000 şI 2021 şI de 4,5% pentru PIB-ul Austriei

     

     

     

  • Regatul Unit va intra într-o recesiune de un an în 2023. Oficialii susţin că PIB-ul Marii Britanii va scădea cu 0,4% în anul următor

    Marea Britanie va intra într-o recesiune de un an în 2023, deoarece combinaţia dintre inflaţia în creştere, creşterea negativă şi prăbuşirea investiţiilor în afaceri apasă asupra economiei, potrivit celui mai mare grup de afaceri britanic, scrie Financial Times.

    CBI a avertizat luni că produsul intern brut va scădea cu 0,4% în 2023, ceea ce reprezintă o retrogradare faţă de prognoza anterioară de creştere de 1% stabilită în iunie. Cu toate acestea, potrivit oficialilor, cheltuielile de consum vor scădea pe tot parcursul anului, în condiţiile în care inflaţia rămâne peste ţinta Băncii Angliei.

    Grupul de lobby a oferit o prognoză deosebit de pesimistă în ceea ce priveşte investiţiile în afaceri, susţinând că acestea vor începe să scadă de la jumătatea anului viitor, atunci când va lua sfârşit un sistem existent de deduceri fiscale, conceput pentru a stimula investiţiile.

    Se preconizează că, până la sfârşitul lui 2024, investiţiile în afaceri vor fi cu 9% mai mici decât nivelurile de dinaintea pandemiei de Covid – echivalentul a aproximativ 5 miliarde de lire sterline.

    Directorul general al CBI, Tony Danker, a avertizat: “[Companiile] văd oportunităţi potenţiale de creştere, dar lipsa “motivelor de a crede” în faţa vânturilor potrivnice le determină să ia o pauză în ceea ce priveşte investiţiile.”

    Perspectivele economice ale Regatului Unit sunt printre cele mai slabe dintre ţările avansate cuprinse în previziunile CBI, doar PIB-ul Germaniei urmând să scadă într-un ritm uşor mai rapid anul viitor.

    CBI a solicitat guvernului să “deblocheze” investiţiile întreprinderilor prin intermediul reducerilor de capital şi al modificărilor de reglementare, cum ar fi eliminarea blocajului pentru energia eoliană terestră, un sistem de imigraţie mai flexibil şi actualizarea cadrului politic naţional de planificare pentru a uşura restricţiile privind utilizarea terenurilor pentru dezvoltare.

    Grupul doreşte ca guvernul să stimuleze investiţiile întreprinderilor printr-un regim permanent de stimulare fiscală a investiţiilor, care, potrivit estimărilor sale, ar debloca 50 de miliarde de lire sterline în investiţii de capital în fiecare an până la sfârşitul deceniului. Potrivit CBI, investiţiile în afaceri au stagnat efectiv de la votul pentru Brexit din 2016.

    Danker şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la lipsa de acţiune din partea guvernului pentru a încuraja investiţiile şi pentru a aborda deficitul de competenţe şi de forţă de muncă din întreaga ţară.

    El a cerut miniştrilor să rezolve impasul privind punerea în aplicare a acordului post-Brexit care reglementează comerţul în Irlanda de Nord.

    Acordul comercial, cunoscut sub numele de protocolul privind Irlanda de Nord, lasă regiunea în interiorul pieţei unice a UE pentru bunuri, evitând necesitatea de a pune o frontieră dură pe insula Irlanda. Marea Britanie doreşte să rescrie tratatul, în timp ce Bruxelles-ul a refuzat să renegocieze acordul.

    Potrivit lui Danker, cooperarea dintre Regatul Unit şi Bruxelles va duce la reducerea fricţiunilor comerciale în cadrul Acordului de comerţ şi cooperare. El a adăugat că, odată ce s-a ajuns la un acord, “atunci va avea loc deschiderea tuturor celorlalte oportunităţi din Europa [cum ar fi] recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale, fapt care va duce la creşterea volumului schimburilor comerciale”.

    Danker a declarat că este important să se pună în continuare accentul pe investiţiile ecologice, multe întreprinderi fiind îngrijorate că guvernul “dă înapoi” în aceste domenii.

    Conform prognozelor CBI, perspectivele generale ale Marii Britanii se vor îmbunătăţi în 2024, cu o creştere economică de 1,6%, ajutată în parte de scăderea inflaţiei, care va reduce presiunile asupra veniturilor gospodăriilor.