Tag: perspectiva

  • De pe covorul roşu, la cinema Elvira Popescu

    ”Care este cea mai mare provocare în conducerea unui muzeu?“ întreabă jurnalista Anne, personaj interpretat de Elisabeth Moss, în deschiderea trailerului pentru filmul The Square. Filmul, în regia suedezului Ruben Östlund, a câştigat anul acesta premiul Palme D’Or, acordat la festivalul de la Cannes, şi este, totodată, unul dintre capetele de afiş din cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest (anul acesta, festivalul se desfăşoară între 13 şi 22 octombrie).

    În cadrul acestuia, de opt ani, producţiile elitiste de pe covorul roşu sunt aduse şi în cinematografe bucureştene precum Cinema Pro, Cinema Elvira Popescu, Cinemateca Eforie, Cinema Muzeul Ţăranului, dar şi în săli de cinema din alte şapte oraşe din ţară. Răspunsul la întrebarea jurnalistei vine din partea directorului muzeului şi este unul complex, cu referire la situaţia artei contemporane, pe care, în mod comic, Anne nu o înţelege, după cum reiese din reacţia ei: ”OK“.

    L-am întrebat acelaşi lucru pe regizorul Cristian Mungiu, referindu-mă la provocările organizării festivalului de film, precum şi la cele pe care le are ca regizor în România. ”Când organizez festivalul, cea mai mare provocare este, în primul rând, finanţarea. Este destul de complicat, iar anvergura acestuia este dată de capacitatea de a-l finanţa cât mai bine“ – vine răspunsul.

    Regizorul nu menţionează cifra exactă referitoare la dimensiunea bugetului necesar organizării festivalului, însă precizează că aceasta ”este de ordinul sutelor de mii de euro, în vreme ce festivaluri de anvergură similară din alte părţi ale lumii au bugete de peste 1-3 milioane de euro“. Oferă o comparaţie şi cu celelalte festivaluri de pe piaţa locală: este un buget de aproape şapte ori mai mic decât al celui mai mare buget de festival de film din România – Transilvania International Film Festival (TIFF), iar acesta are, la rândul lui, un buget de câteva ori mai mic decât al Festivalului Naţional de Teatru şi de zeci de ori mai mic decât al festivalului George Enescu. ”Avem toată stima pentru aceste manifestări dinspre alte arte, dar, nu ştiu de ce, cinematografia, care are mari cheltuieli ca să organizeze un festival, trebuie să fie întotdeauna la coada listei. Există nişte liste de acestea de festivaluri zise «naţionale», la minister, care primesc întotdeauna sprijin; or pe ele nu este niciun festival de film. Sperăm şi noi într-o bună zi la ideea că se poate face o listă adiacentă şi pentru festivalul de film.“ Mungiu spune că nu a purtat discuţii cu autorităţile în acest sens, însă speră la o astfel de iniţiativă care să sosească din partea lor.

    Dimensiunea bugetului pentru organizarea unui festival de acest tip este, de altfel, reprezentativă pentru întreaga piaţă locală a filmului: în Franţa, de pildă, se fac 200-300 de filme anual, din diferite categorii, deopotrivă cu bugete reduse, care variază între 500.000 şi 1 milion de euro, dar şi cu valori de peste 5 milioane de euro, ajungând chiar şi la 30 de milioane de euro. ”Noi facem 10-12 filme pe an, iar bugetele filmelor noastre sunt, pentru majoritatea, de sub un milion de euro, variind între 300.000 şi 1 milion de euro. Cred că bugetele cele mai mari ale filmelor româneşti sunt până în 1,5-2,5 milioane de euro; mai mult nu“, descrie regizorul situaţia de pe piaţă.

    Problema sesizată de el nu este însă legată de bugetele de producţie, pe care le descrie ”rezonabile“, ci de modul în care autorităţile privesc domeniul şi finanţarea acestuia. ”Sunt foarte îngrijorat că la un moment dat s-au exprimat nişte voci din Parlament care considerau că şi banii pe care îi avem, undeva la 10-12 milioane de euro pe an, sunt prea mulţi, deşi toată această sumă, tot bugetul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) pentru tot cinemaul românesc, este mai mic decât al unui film francez de succes, cu buget mediu.“ în aceste condiţii, reuşitele înregistrate de filmele româneşti sunt semnificative.

    ”Ne descurcăm colosal de bine la nivelul bugetului pe care îl avem, dar aceste bugete explică de ce nu putem face filme cu urmăriri de maşini, cu cai, de război etc. Oamenii se întreabă de ce facem filme în apartamente în care cineva e filmat cum îşi bea ciorba. Noi facem un anume gen de cinema care reflectă realitatea din jurul nostru şi aceasta este marca principală pentru care noi suntem foarte stimaţi – o anume revalorificare a realismului în cinema. Dar este o revalorificare foarte personală care în momentul de faţă constituie o tendinţă importantă din cinemaul mondial. Noi (reprezentanţii breslei, n.red.) credem că facem un anume gen de cinema, care este mai modern decât timpurile pe care le trăim aici, cultural şi, în special, cinematografic.“ Or, educaţia în acest sens nu a fost susţinută nici de dispariţia de pe piaţă, de pildă, a revistelor de cinema – ”ca atare nu mai are cine să comenteze, din cale afară, filmele acestea în absolută cunoştinţă de cauză şi să le plaseze unde le-ar fi locul“.

    Acesta este de altfel şi scopul festivalurilor de tipul lui Les Films de Cannes à Bucarest, potrivit lui Mungiu. ”Au rolul de a obişnui oamenii cu un anume fel de radicalism; atunci când nu percepi acest ritm, ţine şi de tine, nu doar de producătorii de film. Dacă stai şi te uiţi numai la desene animate Disney de la doi ani până la 18 ani şi apoi la seriale TV şi filme americane, sigur că este greu să percepi şi un alt ritm, dar vina nu este numai a noastră, este şi a ta, în calitate de consumator, că nu te-ai educat destul.“

    Cristian Mungiu spune că nu există un profil sociologic al tipului de public care vine la festivalul pe care îl coordonează, însă punctează: ”Chiar dacă îi uneşte dorinţa de a vedea aceste filme, sunt oameni de toate vârstele, poate puţin mai educaţi decât media, sunt oameni care au avut probabil o expunere şi un interes pentru cinema, pentru literatură, sunt deschişi, ies din casă. Trăim într-o societate foarte sedentară; majoritatea părinţilor noştri nu mai ies din casă, stau şi se uită la televizor şi se prostesc văzând anumite canale de televiziune încontinuu. Festivalul este pentru oameni care încă au interesul şi capacitatea să poată discuta.

    “ Publicul de acest tip a crescut în cei opt ani de istorie a festivalului pe piaţa locală de la 3-4.000 de oameni la 25.000 anul trecut. ”Cel mai important este nu numai că a crescut numeric, fiindcă a crescut şi pe baza numărului de proiecţii, dar şi că a crescut ca indivizi, ca unici, care vin să descopere filmele acestea. Lucru pe care ne dorim să îl facem şi de acum înainte: să fie cât mai mulţi cei care descoperă plăcerea unui dialog în sala de cinema.“ Cât din costurile organizării festivalului sunt acoperite de vânzarea biletelor? ”Vânzarea biletelor cred că nu acoperă nici a douăzecea parte din acest buget – exploatarea de cinema în România nu aduce beneficii comerciale de luat în seamă, nu ai cum să faci acest lucru, fiindcă drepturile de difuzare a filmelor costă colosal de mult. Este nevoie să implici resurse private astfel încât filmele acestea să ajungă la spectatori – de regulă, dintr-un bilet de cinema de 15 lei, cred că înapoi la organizator ajung undeva la 25-30%.“

    Regizorul spune că îşi doreşte ca festivalul să câştige notorietatea prin care publicul să fie informat de existenţa festivalului, iar cei care vin să îşi facă o hartă personală de proiecţii, după ce consultă site-ul evenimentului; ”să nu mă întâlnesc eu cu cineva pe stradă într-o lună de aici încolo să zică aoleu, nu am ştiut că a fost festivalul că aş fi venit. Acesta este obiectivul principal“. Apoi, i-ar plăcea ca oamenii să descopere cât mai multe filme, să înţeleagă că acestea sunt importante nu doar pentru conţinutul lor, ci că trebuie să stea şi în sală la discuţii cu regizorul ca să înţeleagă mai bine şi mai multe despre acestea. Regizorul consideră că participarea publicului românesc la festival ar fi şi o dovadă de respect faţă de invitaţii acestuia, cineaşti de calibru mondial, care fac un efort să fie prezenţi. ”Ei ar putea fi în această perioadă la o grămadă de alte festivaluri reputate din toată lumea şi totuşi aleg să vină aici să îşi prezinte filmul. Mi-aş dori foarte mult să existe curiozitate în rândul publicului, chiar dacă noi avem de regulă un public timid“, descrie el comportamentul celor prezenţi la ediţiile anterioare ale festivalului.

    De altfel, următoarea provocare în organizarea festivalului se leagă de aducerea oaspeţilor de un calibru care să participe la eveniment. Potrivit lui, sunt peste 4.000 de festivaluri de film în toată lumea, iar la toate acestea este nevoie de nume importante, care atrag atenţie. La ediţia de anul acesta a Les Films de Cannes à Bucarest, de pildă, vin cineaşti precum Béla Tarr, regizorul maghiar cunoscut pentru filme precum The Turin Horse şi Sátántangó, cineastul francez Laurent Cantet, câştigătorul premiului Palme D’Or în 2008 cu drama Entre les murs, regizorul şi scenaristul italian Antonio Piazza, regizorul dramei Sicilian Ghost Story, prezentată în festival, jurnalistul şi criticul de film francez Jean-Michel Frodon, care a scris pentru publicaţii precum Le Point, Le Monde, şi a fost redactorul-şef al revistei Cahiers du cinema. ”Este un festival mic, dar în care avem o particularitate şi anume faptul că eu îi invit pe acei oameni pe care i-am cunoscut la un moment dat eu însumi într-un alt festival, într-un anumit context şi, ca atare, ne putem permite să aducem oaspeţi cu mult mai importanţi decât anvergura acestui festival. Ei vin la festival dintr-un fel de amiciţie pentru mine şi dintr-un fel de stimă pentru cinematografia română şi pentru publicul de aici“, spune regizorul.

    O altă provocare se leagă de aducerea de proiecţii de anvergură în avanpremieră. ”Putem face acest lucru de regulă datorită unei relaţii speciale pe care o am eu cu festivalul de la Cannes şi a unei anume reputaţii pe care încerc să o exploatez. Reuşim mai mult decât majoritatea festivalurilor din lume să avem cele mai multe premiere care au fost în mai la Cannes în acelaşi festival. Cred că avem mai multe decât sunt în New York Film Festival, Toronto sau alte festivaluri cu bugete de 100 de ori mai mari.“ Regizorul spune că ”dacă e să înceapă undeva aceste filme în România, atunci încep la acest festival“, coorganizat cu Thierry Frémaux, directorul Institutului Lumière şi al Cannes Film Festival.

    Legat de provocările sale ca regizor în România, acestea constau în găsirea de timp pentru propriile proiecte. ”M-am lansat în foarte multe iniţiative, mi-ar plăcea ca multe lucruri să se întâmple în România legate de aceste festivaluri pe care le organizez, legate de restaurarea lanţului de cinematografe de care avem noi nevoie, legate de rescrierea legislaţiei de cinema de care avem nevoie şi am încercat, pe cât posibil, în ultimii 10 ani să mă implic în toate lucrurile acestea. Am ajuns însă la o vârstă la care cred că nu mai pot să continuu pe toate fronturile acestea şi sper ca aceia care sunt mai tineri să aibă energia şi echilibrul necesare şi limpezimea la cap ca să poată să continue toate aceste lucruri. Iar eu să pot să îmi văd de misiunea mea principală: filmul.“

    Ieşeanul Cristian Mungiu şi-a câştigat reputaţia internaţională datorită filmelor despre societatea românească, în diferite etape ale acesteia: 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Amintiri din Epoca de Aur sau Occident, După dealuri, Bacalaureat. A studiat literatura engleză la Universitatea din Iaşi, a lucrat pentru câţiva ani ca profesor şi ca jurnalist; ulterior, s-a înscris la Universitatea de Film din Bucureşti, unde a studiat regia de film. Evoluţia lui este strâns legată de Festivalul de Film de la Cannes, unde s-a făcut remarcat încă de la debutul său, din 2002: atunci a ajuns la Quinzaine de realisateurs, o secţiune a festivalului dedicată regizorilor independenţi, cu primul său film – Occident. în 2007 a scris şi regizat 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, care a câştigat marele premiu Palme d’Or al festivalului. Filmul lui din 2012, După dealuri, a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu în cadrul festivalului din 2012, iar Cristina Flutur şi Cosmina Stratan, protagonistele acestuia, au primit premiul pentru cea mai bună actriţă.

    Regizorul Cristian Mungiu nu oferă detalii despre următoarele sale proiecte: ”Sunt atâtea etape preliminare în viaţa unui filmmaker până se hotărăşte ce are de făcut – nu îmi place să vorbesc nici până când e încheiată filmarea; după aceea e ceva de povestit“.

    în ceea ce priveşte industria românescă a filmului, punctează: ”Sigur că mi-ar plăcea să crească până într-acolo încât să îşi merite acest mare nume de «industrie». Deocamdată este o manufactură, dar ce îmi doresc este să reuşesc să ne menţinem la nivelul acesta de interes pe care îl avem pentru filmele româneşti din ultimii 10 ani vreme de măcar încă 10 ani de acum încolo şi atunci va fi OK“. Spune, de asemenea, că nu îi place să dea sfaturi tinerilor regizori, aşa cum ”nici mie nu îmi plăcea să ascult sfaturi la vremea respectivă. Trebuie doar să îşi urmeze talentul, instinctul, să se instruiască şi să nu creadă că s-au născut artişti fiindcă viaţa este complexă. Trebuie să facă tot ce cred ei mai bine să-şi împlinească vocaţia“.

  • Oraşul european cu cea mai mare creştere a numărului de turişti

    Capitala României a atras cu 10.4% mai mulţi turişti în 2016 faţă de anul 2009, iar perioadele preferate de aceştia pentru călătorie sunt mai-iunie şi septembrie-octombrie. Pe poziţiile următoare în topul oraşelor care înregistrează o creştere a numărului de turişti se numără Lisabona (10.2%), Sofia (9.4%), Varşovia (9.4%) şi Budapesta (8.6%).

    Având la bază informaţii precum numărul de vizitatori şi cheltuielile realizate de către aceştia, Indexul este mai mult decât o ierarhie a celor 132 de destinaţii preferate de turişti în prezent şi pe termen mediu şi lung. Analiza include direcţiile de dezvoltare în 2017, o perspectivă asupra oraşelor cu cel mai rapid ritm de creştere din punct de vedere turistic şi o mai profundă înţelege a modului în care oamenii călătoresc şi cheltuie la nivel global.

    Topul primelor 10 destinaţii la nivel global

    Numărul turiştilor care s-au cazat peste noapte în cele mai râvnite 10 destinaţii a crescut semnificativ în anul 2016. Pentru anul 2017, se preconizează, de asemenea, un trend ascendent, cu excepţia oraşului New York, dar cu cea mai mare creştere a numărului de turişti pentru Tokyo.

    Puterea de cumpărare: Oraşele ca motoare de creştere economică

    La nivel global, Produsul Intern Brut a crescut cu 21.8% din 2009, în timp ce sumele cheltuite de turiştii care se cazează peste noapte s-au mărit cu 41.1%. Din 2009, mai mult de jumătate dintre destinaţiile de top a înregistrat o creştere a sumelor cheltuite în mod direct proporţional cu cea a Produsului Intern Brut sau chiar mai mare.

    Oraşele destinaţie de mâine

    Creşterea numărului de turişti cazaţi peste noapte în toate cele 132 de oraşe analizate a depăşit Produsul Intern Brut cu 55.2%, din 2009 încoace. Diferenţa între topul celor 10 destinaţii la nivel global şi top 10 destinaţii care se dezvoltă cel mai rapid continuă să indice importanţa unor zone precum Asia/Pacific şi Orientul Mijlociu ca lideri ai clasamentului în viitor.

    În top 20 destinaţii urbane, majoritatea călătoriilor sunt realizate în scop recreativ, cu excepţia celor în oraşul Shanghai, unde aproape jumătate dintre turişti (48.4%) călătoresc în interes de business. Pe de altă parte, Kuala Lumpur este oraşul cu cel mai mare număr de turişti veniţi în vacanţă (92.2%).

    Indexul cuprinde categoriile de consum ce ilustrează modul în care oamenii cheltuie atunci când vizitează destinaţiile din top 20:

    ·         Mâncarea reprezintă cea mai mare parte a cheltuielilor pentru turiştii care viziteaza Seoul (47.0%), Istanbul (33.6%) şi Praga (29.3%).

    ·         Se cheltuie mai mult pe cumpărături atunci când se vizitează Londra (46.7%), Osaka (43.4%) şi Tokyo (43.1%).

    ·         Cazarea poate consuma cea mai mare parte din buget atunci cand se vizitează Parisul (44.8%), Milano (40.4%) şi Roma (40.4%).

    ·         Cei mai puţini bani pe transport sunt cheltuiţi în Londra (4.3%), Singapore (4.6%) si Hong Kong (4.6%), oraşe care au o infrastructura solidă în acest sens.

    “Vedem mai multe persoane ca niciodată călătorind în marile oraşe ale lumii pentru business şi relaxare şi ştim că se aşteaptă ca experienţele lor turistice să fie personale şi unice”, susţine Carlos Menendez, Preşedinte de Parteneriate Intercompanii în cadrul Mastercard. “Solicitarea este evidentă. Oraşele care răspund acestor exigenţe în cel mai bun mod sunt cele care au şansele să se poziţioneze cel mai bine ca reale destinaţii şi să se bucure de benificiile unui număr mare de vizitatori, ce cheltuie sume considerabile de bani”.

    Indiferent că oamenii vizitează oraşele în scop de business sau de recreere, Mastercard le îmbunătăţeşte experienţele prin:

    ·         Lucrul îndeaproape cu guvernele şi oraşele pentru a simplifica accesul la servicii urbane cheie cum ar fi transportul în comun;

    ·         Parteneriatele cu furnizori de servicii pentru a le face călătoria mai plăcută;

    ·         Crearea de experienţe de nepreţuit în oraşele respective pentru deţinătorii de carduri.

     

    Despre Indexul Global de Destinaţii Urbane

    Indexul Global Mastercard de Destinaţii Urbane ierarhizează oraşele în termeni de număr total al turiştilor care se cazează peste noapte şi cheltuieli realizate transfrontalier de către aceşti turişti în anul 2016, oferind totodată previziuni cu privire la creşterea numărului de turişti în 2017.

    Indexul nu se bazeaza pe volumele sau informaţiile de tranzacţionare ale Mastercard.

  • Oraşul european cu cea mai mare creştere a numărului de turişti

    Capitala României a atras cu 10.4% mai mulţi turişti în 2016 faţă de anul 2009, iar perioadele preferate de aceştia pentru călătorie sunt mai-iunie şi septembrie-octombrie. Pe poziţiile următoare în topul oraşelor care înregistrează o creştere a numărului de turişti se numără Lisabona (10.2%), Sofia (9.4%), Varşovia (9.4%) şi Budapesta (8.6%).

    Având la bază informaţii precum numărul de vizitatori şi cheltuielile realizate de către aceştia, Indexul este mai mult decât o ierarhie a celor 132 de destinaţii preferate de turişti în prezent şi pe termen mediu şi lung. Analiza include direcţiile de dezvoltare în 2017, o perspectivă asupra oraşelor cu cel mai rapid ritm de creştere din punct de vedere turistic şi o mai profundă înţelege a modului în care oamenii călătoresc şi cheltuie la nivel global.

    Topul primelor 10 destinaţii la nivel global

    Numărul turiştilor care s-au cazat peste noapte în cele mai râvnite 10 destinaţii a crescut semnificativ în anul 2016. Pentru anul 2017, se preconizează, de asemenea, un trend ascendent, cu excepţia oraşului New York, dar cu cea mai mare creştere a numărului de turişti pentru Tokyo.

    Puterea de cumpărare: Oraşele ca motoare de creştere economică

    La nivel global, Produsul Intern Brut a crescut cu 21.8% din 2009, în timp ce sumele cheltuite de turiştii care se cazează peste noapte s-au mărit cu 41.1%. Din 2009, mai mult de jumătate dintre destinaţiile de top a înregistrat o creştere a sumelor cheltuite în mod direct proporţional cu cea a Produsului Intern Brut sau chiar mai mare.

    Oraşele destinaţie de mâine

    Creşterea numărului de turişti cazaţi peste noapte în toate cele 132 de oraşe analizate a depăşit Produsul Intern Brut cu 55.2%, din 2009 încoace. Diferenţa între topul celor 10 destinaţii la nivel global şi top 10 destinaţii care se dezvoltă cel mai rapid continuă să indice importanţa unor zone precum Asia/Pacific şi Orientul Mijlociu ca lideri ai clasamentului în viitor.

    În top 20 destinaţii urbane, majoritatea călătoriilor sunt realizate în scop recreativ, cu excepţia celor în oraşul Shanghai, unde aproape jumătate dintre turişti (48.4%) călătoresc în interes de business. Pe de altă parte, Kuala Lumpur este oraşul cu cel mai mare număr de turişti veniţi în vacanţă (92.2%).

    Indexul cuprinde categoriile de consum ce ilustrează modul în care oamenii cheltuie atunci când vizitează destinaţiile din top 20:

    ·         Mâncarea reprezintă cea mai mare parte a cheltuielilor pentru turiştii care viziteaza Seoul (47.0%), Istanbul (33.6%) şi Praga (29.3%).

    ·         Se cheltuie mai mult pe cumpărături atunci când se vizitează Londra (46.7%), Osaka (43.4%) şi Tokyo (43.1%).

    ·         Cazarea poate consuma cea mai mare parte din buget atunci cand se vizitează Parisul (44.8%), Milano (40.4%) şi Roma (40.4%).

    ·         Cei mai puţini bani pe transport sunt cheltuiţi în Londra (4.3%), Singapore (4.6%) si Hong Kong (4.6%), oraşe care au o infrastructura solidă în acest sens.

    “Vedem mai multe persoane ca niciodată călătorind în marile oraşe ale lumii pentru business şi relaxare şi ştim că se aşteaptă ca experienţele lor turistice să fie personale şi unice”, susţine Carlos Menendez, Preşedinte de Parteneriate Intercompanii în cadrul Mastercard. “Solicitarea este evidentă. Oraşele care răspund acestor exigenţe în cel mai bun mod sunt cele care au şansele să se poziţioneze cel mai bine ca reale destinaţii şi să se bucure de benificiile unui număr mare de vizitatori, ce cheltuie sume considerabile de bani”.

    Indiferent că oamenii vizitează oraşele în scop de business sau de recreere, Mastercard le îmbunătăţeşte experienţele prin:

    ·         Lucrul îndeaproape cu guvernele şi oraşele pentru a simplifica accesul la servicii urbane cheie cum ar fi transportul în comun;

    ·         Parteneriatele cu furnizori de servicii pentru a le face călătoria mai plăcută;

    ·         Crearea de experienţe de nepreţuit în oraşele respective pentru deţinătorii de carduri.

     

    Despre Indexul Global de Destinaţii Urbane

    Indexul Global Mastercard de Destinaţii Urbane ierarhizează oraşele în termeni de număr total al turiştilor care se cazează peste noapte şi cheltuieli realizate transfrontalier de către aceşti turişti în anul 2016, oferind totodată previziuni cu privire la creşterea numărului de turişti în 2017.

    Indexul nu se bazeaza pe volumele sau informaţiile de tranzacţionare ale Mastercard.

  • Un bancher vrea să-l convingă pe premierul Tudose să-şi facă card

    “Cum i-aş prezenta premierului avantajele cardului de debit? Aş începe prin a-i arăta care sunt dezavantajele menţinerii cash-ului din perspectiva economiei naţionale. Cardurile de debit şi conturile ataşate nu sunt purtătoare de comisioane în cazul celor mai multor bănci din România. La comercianţi nu se plăteşte comision la tranzacţiile cu cardul. Avem zero comision la ATM-urile băncii şi internet banking gratuit. Nu trebuie să ne mai speriem de comisioane. Însă, în România, 80% dintre tranzacţii se fac cash”, a declarat Dana Demetrian, vicepreşedintele BCR, la o conferinţă de presă organizată joi, 21 septembrie.

    Citiţi mai multe pe www.gandul.info

  • Unde să fugi de Brexit: pe Coasta de Azur

    Se caută atât case de vacanţă pentru uzul proprietarului, cât şi proprietăţi care se pot închiria, deoarece potenţialii cumpărători nu mai cred că Londra le poate oferi randamentele de altădată.

    Cei care au un buget de cel puţin 10 milioane de euro de investit au de ales diferite destinaţii din sudul Franţei, de la Cap Ferrat – cel mai căutat loc de pe Coasta de Azur, unde însă nu mai pot găsi decât case care mai au nevoie de ceva muncă pentru a fi aduse la standardele noilor locatari nici dacă sunt dispuşi să dea şi 20 milioane de euro – la Cannes sau Saint Tropez.

    Cea mai bună destinaţie din perspectiva investiţiei pare să fie Cannes, datorită multelor evenimente care se desfăşoară în acest loc, dintre care cel mai cunoscut este festivalul de film, cei dispuşi să cheltuiască cei mai mulţi bani acolo fiind cumpărătorii din Orientul Mijlociu stabiliţi la Londra. Coasta de Azur nu s-a confruntat cu o lipsă de interes din partea celor care-şi doreau o casă în zonă nici înainte de victoria lui Macron, susţin experţii imobiliari, doar că acum că acum aceştia sunt mai dispuşi să plătească preţurile cerute, astfel că proprietăţi aflate la vânzare de câţiva ani şi-au găsit în sfârşit cumpărători.

  • Perspectiva celui mai înalt fotoliu

    ”Dacia are trei valori principale în ADN – trebuie să fie accesibilă, fiabilă şi modernă – iar noi vrem să menţinem, în primul rând, consecvenţa în ceea ce reprezintă acest brand“, răspunde la întrebările despre ce îmbunătăţiri ar putea avea Dacia Yves Caracatzanis, CEO al Dacia şi Grup Renault România. Deşi nu oferă detalii despre următoarele upgrade-uri sau modele, CEO-ul spune că totul va evolua în funcţie de cerinţele consumatorilor, în raport cu evoluţia costurilor tehnologice şi, mai ales, valorile menţionate. ”Dacă analizăm situaţia, ajungem, de fapt, la ceea ce înseamnă Dacia. Putem să facem altă maşină, ştim să facem şi avem tehnologia, oamenii pregătiţi, dar nu am mai păstra ADN-ul brandului, nu ar mai corespunde aşteptărilor clienţilor“, precizează francezul.

    Dacia a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de 4,6 miliarde de euro (20,765 milioane de lei), în 2016, în creştere cu 8,35% faţă de 2015, când a raportat o cifră de afaceri de 4,2 miliarde de euro, potrivit raportului. |n 2016, rezultatul înainte de impozitare a atins 506 milioane de lei (peste 111 milioane de euro), în creştere faţă de 2015, acesta fiind generat de un rezultat de exploatare pozitiv de 532 milioane de lei (+ 15% vs 2015) şi de un rezultat financiar negativ de 27 milioane de lei (în mare măsură, legat de impactul defavorabil al cursului de schimb).

    |n ceea ce priveşte exportul, compania a informat, la momentul publicării rezultatelor financiare de anul trecut, că în 2016 a avut o foarte bună performanţă pe piaţa europeană, dar şi pe cele din Africa şi Asia; astfel, exportul a constituit aproximativ 90% din cifra de afaceri.

    Şeful Renault România spune că în acest moment consumatorul european nu este pregătit să plătească mai mult, iar companiile din domeniu simt din plin provocările competiţiei. Tocmai de aceea precizează că rolul său aici, dar şi al echipei pe care o conduce, este de a menţine şi dezvolta compania pe toate planurile. Evitând cu diplomaţie toate răspunsurile despre cifre sau planuri concrete, Caracatzanis ţine să precizeze că toate eforturile – financiare sau de productivitate – realizate acum vor avea rezultate pe termen mediu sau lung.

    Orientativ, francezul se referă la anii 2020 – 2021 ca la un termen rezonabil în ceea ce ţine de finalizarea strategiilor actuale. ”Ceea ce investim acum este pentru anii ce vor urma, nu pentru mâine dimineaţă. Noi construim viitorul, asta este responsabilitatea mea şi a echipei“, spune el. Subliniază, în toate ideile prezentate, importanţa echipei: ”Nu se poate ca o companie puternică să aibă angajaţi slabi; o companie o poţi cumpăra, dar echipa este cel mai preţios element“. |n termeni de management, secretul este să dai sens lucrurilor pe care le faci, spune executivul, ”pentru ca oamenii să cunoască scopul muncii lor, obiectivul companiei şi motivul pentru care fac ceea ce fac în fiecare zi“.

    |n opinia sa, pentru ca o companie să aibă angajaţi buni, trebuie să îi caute, să îi ajute să se formeze, apoi să ştie cum să îi păstreze. Spre exemplu, una dintre strategiile aplicate de Dacia pe plan local este colaborarea cu universităţile tehnologice, de unde compania îşi recrutează angajaţii. Aşadar, studenţii pot face diverse internshipuri în cadrul firmei, iar cei aleşi parcurg mai întâi stagii de pregătire şi ulterior primesc o ofertă de job. |ntrebat dacă pe piaţa locală există un deficit de profesionişti, Caracatzanis spune că nu e suficient doar să îţi doreşti angajaţi buni.

    ”Consider că e responsabilitatea noastră, a companiilor, să lucrăm în paralel cu autorităţile şi universităţile. Este simplu să spui că nu găseşti oameni şi să nu faci nimic“, afirmă Caracatzanis. Iar după recrutări este, de asemenea, responsabilitatea angajatorului să îşi motiveze şi să-şi păstreze oamenii, spune francezul zâmbind. De asemenea, ţine să precizeze că în România grupul Renault are o echipă foarte puternică, cea mai mare după Franţa, iar peste 90% dintre inginerii locali sunt români; în total, grupul francez are pe plan local 18.000 de angajaţi, fiind al doilea mare angajator din ţară, după Continental, care are 18.200 de angajaţi.

  • Care sunt oraşele unde îşi doresc tinerii sub 30 de ani să locuiască – GALERIE FOTO

    Publicaţia prezintă rezultatele Nestpick, site de imobiliare care a pus bazele „Clasamentului oraşelor din perspectiva milenialilor”. Cercetarea a luat în calcul 16 factori determinanţi în alegerea reşedinţei pentru cei sub 30 de ani, cum ar fi costul vieţii, accesibilitatea la transportul public şi oportunităţile de angajare. De asemenea, au fost consideraţi ca factori de interes deosebit pentru mileniali viteza internetului, egalitatea de gen, accesibilitatea berii şi numărul de magazine Apple pe cap de locuitor.

    1. Amsterdam, Olanda (foto sus) 

    2. Berlin, Germania 

    3. Munchen, Germania 

    4. Lisabona, Portugalia 

    5. Anvers, Belgia 

    6. Barcelona, Spania

    7. Lyon, Franţa 

    8. Koln, Germania

    9. Paris, Franţa 

    10. Vancouver, Canada,

    11. Lille, Franţa

    12. Zurich, Elveţia

    13. Valencia, Spania

    14. Haga, Olanda

    15. Montreal, Canada

    16. Londra, Marea Britanie

    17. Rotterdam, Olanda

    18. Nantes, Franţa

    19. Praga, Republica Cehă

    20. Helsinki, Finlanda

    21. Manchester, Marea Britanie

    22. Bordeaux, Franţa

    23. Auckland, Noua Zeelandă

    24. Toronto, Canada

    25. Bristol, Marea Britanie 

    26. Oslo, Norvegia 

    27. Marsilia, Franţa

    28. Madrid, Spania 

    29. Viena, Austria

    30. Glasgow, Marea Britanie

  • Care sunt cele mai dorite oraşe de pe glob de către tinerii sub 30 de ani – GALERIE FOTO

    Publicaţia prezintă rezultatele Nestpick, site de imobiliare care a pus bazele „Clasamentului oraşelor din perspectiva milenialilor”. Cercetarea a luat în calcul 16 factori determinanţi în alegerea reşedinţei pentru cei sub 30 de ani, cum ar fi costul vieţii, accesibilitatea la transportul public şi oportunităţile de angajare. De asemenea, au fost consideraţi ca factori de interes deosebit pentru mileniali viteza internetului, egalitatea de gen, accesibilitatea berii şi numărul de magazine Apple pe cap de locuitor.

    1. Amsterdam, Olanda (foto sus) 

    2. Berlin, Germania 

    3. Munchen, Germania 

    4. Lisabona, Portugalia 

    5. Anvers, Belgia 

    6. Barcelona, Spania

    7. Lyon, Franţa 

    8. Koln, Germania

    9. Paris, Franţa 

    10. Vancouver, Canada,

    11. Lille, Franţa

    12. Zurich, Elveţia

    13. Valencia, Spania

    14. Haga, Olanda

    15. Montreal, Canada

    16. Londra, Marea Britanie

    17. Rotterdam, Olanda

    18. Nantes, Franţa

    19. Praga, Republica Cehă

    20. Helsinki, Finlanda

    21. Manchester, Marea Britanie

    22. Bordeaux, Franţa

    23. Auckland, Noua Zeelandă

    24. Toronto, Canada

    25. Bristol, Marea Britanie 

    26. Oslo, Norvegia 

    27. Marsilia, Franţa

    28. Madrid, Spania 

    29. Viena, Austria

    30. Glasgow, Marea Britanie

  • De ce antreprenorilor şi companiilor mici ar trebui să le fie frică de internet

    Oricine poate fi atacat oricând, fie că este în relaţie de colaborare cu o companie mai mare, fie că are ghinionul să aibă nişte vulnerabilităţi pe care să le descopere şi să le exploateze un grup de infractori“, este de părere Bogdan Pismicenco, channel sales manager la Kaspersky Lab pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova.

    Economia locală se sprijină pe cele peste 600.000 de IMM-uri înregistrate care plătesc taxe şi impozite şi pentru cei 2,5 milioane de angajaţi. Aşadar un număr important de firme din România ar putea fi afectate dacă nu au o protecţie digitală temeinică, mai ales în mediul actual digital. Bogdan Pismicenco nu a putut să-mi dezvăluie date despre statutul actual al securităţii IT în cadrul IMM-urilor din ţară, dar a menţionat că, spre deosebire de multinaţionale, unde există o politică privind securitatea cibernetică „la nivel de IMM, această politică lipseşte în majoritatea cazurilor”.

    Ce înseamnă asta? Angajaţii companiei nu au neapărat o pregătire în domeniul IT, astfel ei sunt mai predispuşi să deschidă un fişier dintr‑un e-mail pe care nu ar trebui sa-l deschidă, dau clic pe linkuri infectate sau dau curs unor cereri de informaţii despre companie, fie pe mail fie telefonic.

    Potrivit lui Pismicenco, ignorarea protecţiei digitale şi a măsurilor de prevenţie duce la pagube care „depăşesc costul remedierii tehnice a unui atac cibernetic”. În plus, suspendarea temporară a activităţii, pierderea de date şi afectarea reputaţiei reprezintă costuri indirecte, „mai greu de cuantificat, dar la fel de reale”.

    Potrivit unui studiu al Kaspersky, în 2016, costul mediu pe care un IMM a trebuit să-l suporte pentru a-şi reveni în urma unui atac cibernetic de tip crypto-malware (sau „ransomware”, blocare a datelor şi solicitarea unor sume de bani în schimbul deblocării acestora) a fost de aproximativ 99.000 de dolari. „Suma include, în acest caz, pe lângă răscumpărarea cerută de infractorii care criptează datele companiei şi cer bani în schimbul deblocării, şi pagubele colaterale.”

    Cu ce greşesc mici antreprenori? Cu faptul că subestimează pericolul; ei nu consideră că firma pe care o conduc este destul de mare, de importantă pentru a fi vizată de un atac. „Infractorii cibernetici nu gândesc aşa. Ei pot ataca o companie doar ca să ajungă la o alta, mai mare, cu care IMM-ul are o relaţie de colaborare, din postura de furnizor sau de client.”

    De asemenea, personalul IT din companiile mici poate nu este specializat şi nu este familiar cu pericolele din spaţiul digital. „Se poate întâmpla ca administratorul de reţea să fie o persoană «bună la toate», care are cu totul alte sarcini în fişa postului şi bifează securitatea IT mai mult pe hârtie, din lipsă de timp. Aceasta este o vulnerabilitate importantă”, exemplifică reprezentantul Kaspersky. De asemenea, este importantă securizarea întregului sistem pentru că „degeaba protejezi desktopurile, dacă ai mulţi angajaţi care lucrează de acasă sau în timpul călătoriilor”.

    Cu toate acestea doar 36% dintre companiile mici îşi fac griji privind neatenţia personalului, în timp ce peste jumătate dintre companiile mijlocii şi corporaţii sunt foarte preocupate de acest aspect, conform raportului „Riscuri de securitate IT 2016“, al Kaspersky Lab.

    Asemeni companiilor mari, IMM-urile trebuie să facă faţă unei infrastructuri IT în continuă schimbare şi tendinţelor BYOD (bring your own device – adu-ţi dispozitivele proprii la serviciu): 74% dintre companii au raportat că numărul de smartphone-uri folosite in interes de serviciu a crescut în ultimii trei ani, iar 71% au confirmat că acelaşi lucru este valabil pentru tablete. Noua realitate din mediul de business forţează managementul să fie mai atent la securitatea IT şi la controlul centralizat al unor activităţi potenţial periculoase din partea angajaţilor, chiar şi în cele mai mici companii.

    Acţiunile angajaţilor sunt printre primele trei probleme de securitate care fac vulnerabile organizaţii din întreaga lume, nu doar în România. Peste jumătate (61%) dintre companiile care s-au confruntat cu incidente de securitate cibernetică în 2016 au recunoscut că la acestea a contribuit şi un comportament neadecvat al angajaţilor, arată raportul citat.

    În opinia lui Bogdan Pismicenco, măsurile de prevenţie sunt importante, începând cu cele mai simple, de la actualizarea sistemului de operare şi programelor folosite, backup-ul datelor, până la chemarea unui furnizor de servicii IT „pentru a identifica şi rezolva eventualele vulnerabilităţi ce ar putea fi exploatate în cazul unui atac”.

    Şi cât costă? Este o întrebare aflată pe buzele fiecărui om de afaceri. Potrivit lui Pismicenco, costul variază, în funcţie de specificul companie (patiserie, casă de avocatură etc.), dar spune că preţul începe de la câteva sute de euro pentru o companie formată din cinci-zece oameni.

    Prevenţia infracţiunilor informatice nu mai este doar o provocare tehnică, ci una de business, cu implicaţii financiare, dar şi reputaţionale. Şi este evident că nu doar jucătorii mari ar trebui să fie interesaţi de subiect, ci chiar şi cei mai mici, în special dacă lucrează cu firme mai mari.