Tag: PDL

  • CONGRES PNL – Klaus Iohannis este noul lider al liberalilor. Partidul rezultat din fuziunea cu PDL se va numi PNL

    Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a precizat la congres, în discursul de candidat la preşedinţia partidului, că viziunea sa include faptul ca PNL să dea preşedintele României pentru două mandate, iar PNL să guverneze cel mai târziu din 2016, tot pentru două mandate. “PNL are puterea, are voinţa pentru a determina mersul României în următorii zece ani”, a declarat Iohannis.

    În privinţa fuziunii cu democrat-liberalii, noul preşedinte a anunţat că PDL a acceptat ca noul partid rezultat din fuziunea cu PNL să se numească Partidul Naţional Liberal.

    Liberalii îşi aleg şi 31 de vicepreşedinţi, dintre cei 56 care s-au înscris în cursă.

    La congres au venit invitaţi din partea societăţii civile, a sindicatelor şi patronatelor, precum şi reprezentanţi ai ambasadelor. De asemenea, sunt prezenţii liderii PDL, Vasile Blaga, Cătălin Predoiu, Gheorghe Flutur, Gheorghe Falcă, George Scripcaru şi Anca Boagiu, dar şi preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • CONGRES PNL – Formaţiunea liberală îşi alege conducerea. A început votul

    Senatorul Ioan Ghişe şi primarul Sibiului, Klaus Iohannis, candidaţi la şefia partidului, şi-au prezentat proiectele. Votul pentru alegerea preşedintelui de partid a început la ora 13.00.

    În cadrul Congresului de sâmbătă se vor mai alege 31 de vicepreşedinţi, 56 de persoane înscrindu-se în cursă.

    Pe lângă alegerea noii conduceri a PNL, Congresul va mai adopta trei rezoluţii propuse de actualul preşedinte interimar al PNL, Klaus Iohannis, pentru fuziunea cu PDL, asocierea la PPE, dar şi desemnarea candidatului din partea liberalilor la alegerile prezidenţiale.

    Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a menţionat că greşeala PNL din anii 2000 a fost aceea de a nu se afilia PPE, greşeală care dacă nu ar fi fost făcută la acel moment ar nu s-ar fi ajuns la eşecul demersului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu din 2012.

    Mai mult pe www.mediafax.ro

  • Albă-ca-Zăpada se întoarce în politica românească

    Condiţiile imposibile puse de Udrea au darul să scutească PMP de umilinţa de a fi refuzat la negocierile pentru “dreapta unită”, din moment ce refuzul vine anticipat de la PMP, dar în acelaşi timp suflă şi în pânzele PNL-PDL, care au nevoie să se poziţioneze clar ca alternativă atât la “dreapta băsistă”, cât şi la PSD, pentru a evita astfel soarta ARD din 2012 (foto), care a fost respinsă de electorat tocmai pentru că a fost percepută drept o încercare de asigurare a continuităţii regimului PDL-Băsescu.

    Deocamdată, PNL şi PDL încearcă, la fel ca şi PSD, să împingă cât mai mult către toamnă desemnarea unui candidat comun la prezidenţiale, din moment ce Vasile Blaga a anunţat că momentul deciziei privind fuziunea celor două partide va avea loc “cel mai târziu la 1 septembrie”. Scorul la prezidenţiale al candidatului PMP, Cristian Diaconescu, şi eficienţa susţinerii de către PMP a celui mai bine plasat candidat al dreptei în turul al doilea vor decide însă care va fi rolul după alegeri al partidului condus de Elena Udrea – adică dacă PMP, ca reprezentant declarat al unui electorat al lui Traian Băsescu estimat de tabăra acestuia la 15-20%, va putea să-şi joace rolul de arbitru al puterii până în 2016 sau chiar să participe la o formulă de guvernare până atunci.

    Ne amintim, în acest sens, că proiectul partidului “Albă-ca-Zăpada”, imaginat de consilierul Sebastian Lăzăroiu şi a cărui ultimă încarnare este PMP, avea ca reper partidul ceh TOP 09, format în 2009 de un grup de politicieni desprinşi din partidul creştin-democrat. Cu o platformă care insista pe anticorupţie şi înnoirea dreptei, TOP 09 a intrat în parlament la alegerile din 2010, obţinând aproape 17% din voturi. Rezultatul a propulsat noul partid pe locul al treilea în parlament şi l-a situat în postura de arbitru al puterii: TOP 09 s-a aliat cu fostul partid de guvernământ de dreapta, civic-democraţii, căruia i-a permis astfel să asigure continuitatea puterii, chit că alegerile fuseseră câştigate de socialişti.

  • Tăriceanu cere rapoartele SRI şi SPP privind protecţia lui Băsescu “în cazul vizitelor la clanul Bercea”

    Tăriceanu menţionează că “Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Protecţie şi Pază au atribuţii legale şi norme interne precise privind protecţia informativă în cazul vizitelor efectuate de preşedintele României, prin care să se asigure că preşedintele României nu intră în contact cu persoane care au probleme cu legea sau care reprezintă un pericol pentru viaţa preşedintelui. SRI şi SPP sunt obligate să asigure protecţia informativă a soţului sau soţiei preşedintelui şi a tuturor rudelor sale de gradul 1 şi au obligaţia să informeze organele abilitate ale statului în cazul în care constată activităţi cu caracter ilegal”.

    Anterior, preşedintele Senatului l-a acuzat virulent pe preşedintele Traian Băsescu în cazul scandalului legat de implicarea fratelui său, Mircea Băsescu, în activităţile infracţionale ale clanului Bercea Mondial. “Cred că ceea ce vedem azi că se întâmplă cu familia Băsescu este doar vârful aisbergului. Preşedintele Băsescu a reuşit până azi, prin metode oculte, să se sustragă judecăţii şi să-i protejeze pe membrii familiei sale de braţul legii. Probabil, o dată cu apropierea încheierii mandatului la Cotroceni, cei care până azi l-au ajutat de o manieră ocultă încep să-l părăsească şi am convingerea şi speranţa că adevărul va ieşi la lumină şi vom vedea şi restul aisbergului”.

    Tăriceanu a profitat de ocazie ca să acuze partidele de dreapta, inclusiv PDL, că s-au opus suspendării preşedintelui Traian Băsescu în 2012. “Dacă în 2012 unele forţe politice ar fi susţinut Referendumul, azi nu ne-am fi aflat, ca ţară, într-o situaţie mai mult decât jenantă, cu un preşedinte suspect a fi intervenit în Justiţie. Aceleaşi forţe politice, printre care se află şi PDL, pretind azi în faţa opiniei publice că se delimitează de familia Băsescu, de practicile sale, încercând să facă uitată contribuţia lor la menţinerea lui Băsescu la Cotroceni”

    Călin Popescu-Tăriceanu a fondat recent Grupul de Iniţiativă pentru Păstrarea Identităţii Liberale, format din circa 15 parlamentari ai PNL care contestă ideea alianţei PNL cu PDL şi aderarea PNL la grupul PPE din Parlamentul European. Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, s-a pronunţat pentru excluderea acestor parlamentari din PNL, fie înaintea congresului partidului din 28-29 iunie, fie ulterior.
     

  • Blaga: Astăzi, Parlamentul şi partidele îşi împart ultimele locuri în încrederea populaţiei

     ”Este bine că ne amintim de momentele importante ale istoriei şi că le celebrăm aşa cum se cuvine”, a spus Vasile Blaga, precizând că actul de naştere al Senatului este un reper care nu trebuie uitat.

    El a spus că instituţiile au performat prin efortul membrilor săi şi a adăugat că omagiul său este pentru oamenii care de-a lungul vremii s-au străduit şi au făcut legi bune pentru România şi pentru români, instituţia Senatului dobândind de pe urma muncii acestor oameni respect şi încredere.

    ”Din păcate, însă, treptat, capitalul de încredere s-a risipit. Astăzi, Parlamentul şi partidele politice îşi împart ultimele locuri în ceea ce priveşte încrederea populaţiei în instituţiile publice”, a anunţat Vasile Blaga, mărturisind că a constatat acelaşi lucru şi în urmă cu 10 ani, când s-au sărbătorit 140 de ani de la înfiinţarea Senatului.

    Preşedintele PDL a mai declarat că lipsa de încredere a populaţiei în Senat ”pare un paradox, dacă ne gândim că această Cameră a Parlamentului a ratificat în aceşti zece ani actele de aderare la NATO şi Uniunea Europeană”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Blaga: La Parlament e de anul trecut proiectul de lege pentru reducerea CAS cu 5%, depus de PDL

     “Vă reamintesc că PDL a depus încă de anul trecut un proiect de lege pentru reducera CAS cu 5 puncte procentuale la angajatori. Deci, noi suntem iniţiatorii unui astfel de proeict de lege şi este în programul nostru electoral din alegerile generale din 2012. Problema este la Guvern”, a afirmat Vasile Blaga.

    El a arătat că a spus şi în cadrul discuţiilor cu FMI că democrat-liberalii nu sunt de acord cu reintroducerea altor taxe şi impozite pentru a compensa golul de venituri din reducerea CAS şi că “Guvernul ar trebui să prezinte Fondului o analiză foarte clară pe tema asta, lucru care nu s-a întâmplat”.

    “Dar Guvernul are resuse foarte serioase, nu are decât să se ocupe de creşterea gradului de încasare a veniturilor statului, care este la cel mai mic nivel de până acum şi să nu facă ceea ce a făcut până acum, adică să taie în continuare toate investiţiile din fonduri publice sau cofinanţările pe proiecte cu bani nerambursabili”, a precizat Blaga, înaintea şedinţei BPN al PDL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Andrei Chiliman se înscrie în PDL şi va avea funcţia de prim-vicepreşedinte

     Potrivit surselor citate, PDL va semna luni, după şedinţa BPN al partidului, un protocol cu Iniţiativa România Liberală.

    “PDL va semna luni un protocol cu Iniţiativa România Liberală şi toţi cei de la această Iniţiativă se vor înscrie în PDL. Andrei Chiliman se va înscrie în PDL şi va fi prim-vicepreşedinte”, au precizat sursele citate.

    Din IRL mai fac parte şi Vlad Moisescu şi Diana Tuşa.

    Delegaţia Permanentă a PNL a decis, în 27 mai 2013, excluderea din partid a primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, după ce edilul a activat timp de 24 de ani în PNL, motivul sancţiunii fiind săvârşirea unor “abateri grave de la disciplina partidului”. Propunerea de excludere a primarului Andrei Chiliman şi a deputatului Diana Tuşa, înaintată de BPN Delegaţiei Permanente a PNL, a fost aprobată cu  139 de voturi ”pentru” şi 8 voturi ”împotrivă”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Strategia PSD pentru prezidenţiale: tragerea de timp

    Vicele pesedist Dan Şova a justificat amânarea de către premierul Victor Ponta a unui anunţ privind propria sa candidatură prin răspunderea sa în Guvern, cu argumentul că o campanie electorală declanşată prematur ar putea să “ameninţe stabilitatea economică a ţării”.

    Sugestia lui Şova nu are în vedere ceea ce se întâmplă de obicei în anii cu alegeri, adică prudenţa sporită a comunităţii financiare faţă de eternul pericol al cheltuielilor bugetare cu scop electoral, ci mai curând avertismentul emis de deputatul Viorel Hrebenciuc, care justifica nevoia de întărire a majorităţii guvernamentale cu PPDD prin previziunea că “luna septembrie va fi o lună de foc, pentru că se va încerca atacarea guvernului Ponta”.

    De altfel, aceste cheltuieli, evident utile din perspectiva consolidării lui Ponta în sondaje, deja se arată la orizont, odată cu anunţul referitor la un pachet de măsuri pentru 2015 incluzând majorarea salariilor, creşterea pensiilor, a indemnizaţiilor şi a alocaţiilor pentru copii şi introducerea venitului minim de inserţie, care va înlocui mai multe tipuri de ajutoare sociale.

    Până atunci însă, Ponta mai poate da oricât de multe interviuri în care se arată dispus, dar nu decis să candideze, oferind astfel PSD ocazia să testeze în opinia publică, fie şi pentru scurt timp, oricât de multe nume se arată dispuse să înmulţească “pool”-ul potenţialilor candidaţi ai partidului sau în numele partidului pentru funcţiile de preşedinte şi/sau de premier: Mircea Geoană, Sorin Oprescu, Călin Popescu-Tăriceanu, George Maior…

    Volatilitatea situaţiei politice de după europarlamentare s-a văzut nu numai în evoluţia variantelor de alianţă a partidelor de dreapta, ci şi în tentativele PSD de a-şi consolida puterea în teritoriu, ca efect al consemnului către reprezentanţii PNL de a ieşi peste tot din alianţele locale cu PSD.

    Premierul Victor Ponta a încercat singura combinaţie rămasă neîncercată până acum, cea cu fostul inamic PPDD, avansând chiar ideea ca preşedinta partidului, Simona Man, să preia postul de minister pentru românii din diaspora. Ulterior, din cauza opoziţiei ferme a UDMR faţă de cooptarea la guvernare a PPDD, PSD a bătut în retragere, rămânând să formeze doar majorităţi în teritoriu cu

  • Căcăcioşii cu dureri de ficat care merg din groapă în groapă. Perlele politice ale săptămânii

    “Cătălin Predoiu, săracul, îl doare ficatul de la atâta pălincă cât a băut cu primarii PDL de prin Ardeal şi acum s-a trezit că i-a luat faţa Klaus Iohannis” – Mircea Geoană, fruntaş PSD

    “Nu vă fie frică, nu fiţi căcăcioşi! Marii politicieni sunt cei curajoşi, restul sunt căcăcioşi” – Adrian Papahagi, PMP

    “Acum dacă eu zic că Antonescu i-a purtat ghinion Simonei, zice lumea că am ceva la cap” – premierul Victor Ponta despre prezenţa la Roland Garros a lui Crin Antonescu

    “Eu vă spun ce e un laser: ceva care merge drept înainte şi trece prin orice. Aşa trebuie să fie şi PMP: Laser, frate!” – Daniel Funeriu, PMP

    “Este părerea lor, care nu e formată pe realitate, nu au stat de vorbă cu cine trebuie” – deputatul PSD Ciprian Nica despre criticile senatorilor americani la adresa protejării de către parlamentari a colegilor lor vizaţi de DNA

    “Nu putem să mergem din groapă în groapă la colaborarea pe plan local şi să intrăm în discuţii pe celelalte paliere” – vicepremierul Liviu Dragnea despre cooptarea PPDD în Guvern
     

  • Andreea Paul: Proiectul lui Tăriceanu nu este de dreapta. Nu face decât să sprijine PSD şi pe Ponta

     Ea a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că proiectul de unificare a dreptei este supus unei tentative de subminare de către proiectul lui Călin Popescu Tăriceanu.

    “PDL, PNL sunt într-un proces accelerat de fuziune, de unificare a dreptei, care să propună nu doar un candidat unic al dreptei, ci care să guverneze România cu un proiect de ţară de dreapta şi este astăzi supus unei tentative de subminare de către domnul Tăriceanu. Şi aici mesajul meu este foarte simplu. Cum poţi tu, domnule Tăriceanu, să te revendici identitar liberal când, de fapt, te substitui intereselor PSD şi premierului Victor Ponta? Ştim ce a obţinut domnul Tăriceanu, funcţia de preşedinte al Senatului, dar îl întreb cât l-a costat pe domnul Ponta dezertarea grupului de parlamentari liberali cu care ieri a ieşit public să anunţe un proiect pe dreapta ?”, a afirmat Andreea Paul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro