Gruparea jihadistă SIIL, care a ocupat mai multe zone din Irak, a emis un decret prin care impune mutilarea organelor genitale, la femeile cu vârste cuprinse între 11 şi 46 de ani, anunţă Jacqueline Badcock, un înalt oficial al ONU.
Procedura implică o intervenţie chirurgicală prin care este eliminat clitorisul, pentru ca femeile să nu simtă plăcere în timpul actului sexual. ONU a adoptat în decembrie 2012 o rezoluţie prin care cere tuturor statelor din lume să interzică această procedură considerată barbară şi inumană.
Mutilarea organelor genitale este deosebit de dureroasă şi generează numeroase riscuri la adresa sănătăţii unei femei, de la hemoragie intensă, probleme la urinare, septicemie, infertilitate, mortalitate infantilă ridicată la naşteri, până la decesul persoanei.
Citeşte pe adevarul.ro unde este aplicată această procedură barbară şi câte femei sunt afectate.
OpenSSL este o tehnologie de criptare a informaţiei în internet folosită pentru 66 la sută dintre serverele de pe Internet, iar experţii au descoperit un punct vulnerabil major – denumit “Heartbleed Bug” – în ultimele versiuni ale acestui software, scrie Los Angeles Times.
Acest bug permite citirea memoriei serverului, inclusiv cheia privată de criptare (dacă este gasită), ceea ce poate duce la compromiterea completă a traficului criptat.
“Pericolul este imens. Consecinţele sunt încă îngrijorătoare. Am denumit acest moment ca pe unul “Mad Max”. Este un pic de anarhie acum”, a declarat Kevin Bocek, vicepreşedinte pe probleme de securitate în cadrul companiei Venafi.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
“Banca m-a contactat şi mi-a cerut să-mi achit ratele, dar nu pot face plăţile”, spune, îngrijorată, o femeie în vârstă din Simferopol, în timp ce alta se întreabă “cum va primi pensia”.
Maksim, un tânăr angajat la banca ucraineană PrivateBank din Simferopol, îi linişteşte pe clienţii îngrijoraţi şi îi asigură că “toate conturile vor fi redeschise în curând”.
Numeroase persoane sunt însă îngrijorate, după ce conturile le-au fost “temporar blocate” de PrivateBank, una dintre cele mai importante bănci din Ucraina, după decizia autorităţilor proruse din Crimeea de a adopta rubla ca monedă oficială.
În lipsa lichidităţilor în peninsulă, clienţii băncii au fost autorizaţi să retragă doar 500 de hrivne pe zi, ceea ce înseamnă 37 de euro.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Potrivit Laurei Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Consiliul a primit numeroase reclamaţii de la persoane care au cerut intervenţia în cazul ştirilor şi relatărilor despre cutremure difuzate de televiziuni.
Prezenţi la şedinţa CNA de marţi, reprezentanţii principalelor televiziuni din România au spus că la aceste posturi TV au fost prezentate studii şi au fost difuzate declaraţii ale unor specialişti.
Valentin Jucan, membru al CNA, a spus că televiziunile ar trebui să educe telespectatorii ca să ştie ce trebuie să facă în cazul producerii unui cutremur
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Trei dintre cele mai mari zece bănci din SUA au afirmat că pun în practică planuri folosite şi în august 2011, când politicienii americani au aprobat pe ultima sută de metri creşterea limitei de îndatorare a ţării. Statul federal american a fost nevoit săptămâna aceasta să implementeze prima oprire parţială a activităţii din ultimii 17 ani, după ce Congresul nu a ajuns la un acord pentru a vota bugetul anului fiscal 2014, care a început la 1 octombrie, potrivit Financial Times.
Pregătirile băncilor pentru o intrare a SUA în incapacitate de plată includ conferinţe zilnice între diferitele divizii, în încercarea de a anticipa viitoarele probleme. Un director important de la o bancă din SUA a declarat că instituţia de credit livrează cu 20-30% mai mulţi bani la bancomate pentru eventuale situaţii în care clienţi panicaţi vor să retragă fonduri în masă.
Depozitele bancare sunt garantate în SUA în limita a 250.000 de dolari, dar perturbările majore de pe piaţa financiară – în special criza din 2008 – au cauzat retrageri semnificative indiferent de garanţiile autorităţilor federale
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Filiala regională a Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat vineri dimineaţa pe site că o scurgere de clor într-un rezervor de apă s-a soldat cu 55 de morţi şi 163 de răniţi. Informaţia, care nu menţiona nicăieri că este vorba despre un exerciţiu, a fost preluată imediat de mai multe publicaţii.
Potrivit comunicatului oficial, un nor toxic se îndrepta către partea centrală a Tiumenului, un oraş cu peste 60.000 de locuitori, capitala unei regiuni cu peste 3,5 milioane de locuitori, în Siberia de Vest.
“Comunicatul a fost formulat eronat. Încercăm să clarificăm această situaţie. Am primit numeroase apeluri telefonice”, a declarat pentru AFP un reprezentant al liniei roşii de la Tiumen a Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Cutremurul a avut intensitatea II în zona epicentrală şi s-a produs la o adâncime de cinci kilometri, a precizat Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.
Oraşele apropiate de epicentrul seismului sunt Galaţi (20 de kilometri), Brăila (28 de kilometri), Măcin (38 de kilometri),Tecuci (51 de kilometri) şi Focşani (53 de kilometri).
Un alt cutremur, cu magnitudinea de 3,9 grade pe scara Richeter, s-a produs duminică, la ora 21.10, la o adâncime de 10 kilometri. Epicentrul seismului a fost la 17 kilometri de municipiul Galaţi, la 27 de kilometri de Brăila, la 36 de kilometri de Măcin, la 53 de kilometri de Tecuci şi la 57 de kilometri de Focşani.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro