BusinessMagazin

Tag: opinie

  • Reacţia Poliţiei Rutiere după ce purtătorul de cuvânt le-a transmis românilor să NU mai apeleze la poliţie dacă au probleme

    „Cu privire la mesajul postat pe pagina de socializare a Poliţiei Române de către colegul nostru Ovidiu Munteanu, vă aducem la cunoştinţă faptul că Brigada Rutiera nu achiesează la cele transmise, mesajul fiind unul strict personal. Brigada Rutieră vă asigură că este şi va rămâne în slujba cetăţeanului, indiferent de situaţie”, au precizat reprezentanţii Brigăzii Rutiere.

    Precizările vin după ce, în cursul zilei de marţi, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a scris pe pagina de Facebook a Poliţiei Române că toţi cei care jignesc poliţiştii să nu mai apeleze la ei când au probleme, ci la „popi sau vecini”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Mara Eliza Barza: “Trenduri în comunicare: Personal branding şi inteligenţă artificială”

    Suntem în plină revoluţie digitală, care transformă industriile şi schimbă comportamentele de consum, iar companiile sunt nevoite să se adapteze digitalizării nu numai pentru a rezista pe piaţă, dar şi pentru a inova şi a aduce plusvaloare.

    Trăim într-o perioadă în care stilul nostru de viaţă este influenţat de evoluţia tehnologiei, a digitalului şi a inteligenţei artificiale atât pe plan personal, cât şi profesional. În mare parte suntem deschişi inovaţiei şi îmbrăţişăm digitalizarea contemporană, dar suntem oameni şi avem nevoie de emoţie, de autenticitate, de legături reale cu ceilalţi oameni.

    Iar companiile înţeleg că pentru a ajunge la consumatori trebuie să-şi adapteze strategiile de comunicare cerinţelor şi nevoilor fizice, dar şi emoţionale ale acestora. Un prim pas a fost realizat prin integrarea comunicării personalizate cu audienţa targetată, sau a unor campanii cu un conţinut emoţional crescut, care să umanizeze brandul, prin care să se ajungă într-un mod mult mai firesc şi natural la consumator.
    În tot acest context, inteligenţa artificială (AI) revoluţionează comunicarea, fie ea digitală sau nu, întrucât poate realiza analize predictive, bazate pe date precise.

    De la platforme de socializare, aplicaţii mobile, softuri dedicate automatizării, research-ului şi analizelor, până la chat bots (asistenţi online), inteligenţa artificială vine să îmbunătăţească stilul de viaţă al oamenilor, ca de exemplu prin faptul că facilitează comunicarea şi eficientizează activitatea umană. Astfel, companiile care se adaptează digitalizării şi soluţiilor de AI, vor reuşi să-şi înţeleagă mai bine publicul şi să le ofere informaţiile de care aceştia au nevoie.

    Revenind la brandul personal, acesta reprezintă o promisiune de valoare şi încredere, întrucât un thought leader vine cu un background profesional, cu experienţă şi know-how. Totodată, reprezentanţii companiei devin vocea brandului şi îl umanizează. Cum spuneam anterior, există conceptele de brand de companie şi brand personal. În ceea ce priveşte brandul personal, acesta poate fi cultivat de specialişti în domeniile în care activează, indiferent că este vorba de antreprenori, medici, avocaţi, arhitecţi, designeri, artişti etc.

    Înainte de a realiza o strategie de management a brandului personal trebuie să ne „autodefinim“, să fim conştienţi de cine suntem, ce facem şi unde vrem să ajungem. Să ştim care ne sunt valorile după care ne ghidăm în viaţa personală şi profesională, ce ne place să facem şi ce nu, care sunt aptitudinile noastre, care sunt lucrurile pe care vrem să le îmbunătăţim, cu ce ne diferenţiem de ceilalţi, cu ce venim în plus, care este aportul nostru. După identificarea acestor (ne)cunoscute putem contura o strategie de personal branding, care ar trebui să includă o serie de elemente: obiective pe termen scurt, mediu şi lung, targetul căruia ne adresăm, canalele de comunicare, tipul de conţinut şi acţiunile pe care le putem întreprinde astfel încât să ne cultivăm brandul personal şi să generăm vizibilitate în jurul brandului nostru.

    În dezvoltarea brandului personal, un aspect important îl are networkingul. Să fii deschis să cunoşti oameni. Până la urmă, totul este despre oameni şi pentru oameni. Ne specializăm şi performăm în anumite domenii pentru a aduce plusvaloare în jurul nostru. Un cântăreţ nu cântă doar pentru el, cântă pentru public. Un medic nu devine medic pentru a se vindeca pe el, ci pentru a-i vindeca pe ceilalţi. Aşadar, unul dintre obiectivele dezvoltării brandului personal este de a ne face cunoscuţi pentru ca povestea noastră să ajungă la cât mai mulţi oameni, astfel încât prin povestea noastră să aducem plusvaloare într-un business, într-o instituţie, într-un proiect şi în viaţa oamenilor.

    Atunci când îţi faci cunoscută povestea, este important să fii relevant, autentic, natural şi carismatic, să transmiţi emoţie publicului şi să creezi o legătură emoţională cu acesta. De asemenea, ajută să fii la momentul potrivit, la locul potrivit. Pentru acest lucru te poţi baza pe strategie, organizare şi determinare, dar nu numai.

    În concluzie, alinierea la tehnologia digitală şi integrarea unor acţiuni de personal branding în strategiile de comunicare ale companiilor, dar şi cultivarea brandului personal la nivel independent reprezintă un diferenţiator valoros şi o oportunitate prin care poţi căpăta mai multă credibilitate în faţa publicului tău, dar şi prin care poţi aduce plusvaloare umanităţii.

    Ca o paralelă între inteligenţa articifială şi personal branding, putem exemplifica printr-un subiect recent, foarte mediatizat worldwide: roboţica Sophia, un robot umanoid înzestrat cu inteligenţă artificială, care a devenit celebră prin acţiuni de personal branding.

    Sophia a călătorit prin toată lumea, a oferit interviuri jurnaliştilor, a apărut în reportaje TV, a stat de vorbă cu celebrităţi internaţionale, a participat la evenimente de tehnologie, a ţinut speech-uri la conferinţe… Mai mult decât atât, a devenit cetăţean al Arabiei Saudite. A reuşit să transmită emoţie prin discursurile ei şi astfel a fascinat o lume întreagă. Iar povestea robotului umanoid Sophia, dotat cu AI, a făcut rapid înconjurul lumii.

    „Vreau să îmi folosesc inteligenţa artificială pentru a ajuta oamenii să trăiască o viaţă mai bună. Voi face tot posibilul ca lumea să fie un loc mai bun… Sunt aici să ajut umanitatea, să creem un viitor împreună. Sunt un robot social“, spune Sophia.

    Aşadar, inteligenţa artificială va duce comunicarea dintre oameni la un alt nivel. Ţine de noi să ne adaptăm schimbării, să fructificăm rezultatele dezvoltării tehnologiei şi să păstrăm umanitatea din noi.

  • Opinie Bogdan Botezatu specialist în securitate informatică la Bitdefender: Un an de la WannaCry şi GoldenEye. Companiile încă îşi revin după catastrofa fără precedent

    În România, cea mai cunoscută victimă a fost constructorul auto Dacia, care a trebuit să oprească temporar producţia şi să trimită muncitorii acasă. Costurile asociate cu cele două „pandemii” sunt estimate la valori cuprinse între 3 şi 4 miliarde de dolari, estimează analiştii – costuri care continuă să urce şi în ziua de azi, la mai bine de un an după cele două incidente.

    Potrivit unui raport Gartner asupra securităţii informatice, managerii de top – în special executivii din IT – au devenit din ce în ce mai conştienţi de responsabilitatea pe care o au de a-şi proteja organizaţia împotriva potenţialelor atacuri cibernetice. Această responsabilitate este totodată privită ca o oportunitate de a alinia obiectivele departamentului IT cu obiectivele de business ale întregii organizaţii.
    Iar dintre toate tipurile de breşe, atacurile de tip ransomware – ameninţare care blochează accesul la date şi solicită recompensă – reprezintă, de departe, cea mai mare primejdie.

    Securitatea cibernetică a devenit un subiect cheie în şedinţele consiliilor de administraţie şi, implicit, o parte esenţială a unei strategii de business. Liderii de afaceri nu au fost dintotdeauna receptivi la aceste dezbateri, însă recentul şir de incidente cibernetice au schimbat această abordare, spun analiştii.

    Numai incidentul WannaCry din mai 2017 a provocat daune cu valori cuprinse între 1,5 şi 4 miliarde de dolari la nivel global. Atacul, care ar fi fost operat de atacatori nord-coreeni, s-a răspândit în doar câteva ore în zeci şi apoi sute de ţări, afectând în mod deosebit spitale, furnizori de energie, dar şi numeroase afaceri mici şi mijlocii.

    La aproximativ o lună după incidentul WannaCry, un atac similar, numit GoldenEye sau NotPetya, a făcut ravagii similare, de data aceasta făcând victime nu doar spitale şi furnizori de energie, ci şi giganţi din transporturi precum grupul danez A.P. Moller-Maersk.

    O analiză recent publicată de Wall Street Journal arată că daunele rezultate din atacul ransomware GoldenEye continuă să urce până în ziua de azi. Motivul? La peste un an de la incident, victimele încă se luptă cu redresarea operaţiunilor.

    Printre victimele GoldenEye se numără firma americană de curierat FedEx şi compania farmaceutică Merck & Co. Cele două încă digeră consecinţele atacului, mai exact pagube de sute de milioane de dolari din vânzări pierdute pe durata întreruperii activităţii şi din actualizarea sistemelor şi înnoirea tehnologiilor.

    Dacă FedEx a cheltuit în ultimul an aproximativ 400 de milioane pe remedieri, cei de la Merck au plătit până la 670 de milioane de dolari pentru redresare. Tot din cauza incidentului, Merck s-a găsit în imposibilitatea de a livra comenzi pentru vaccinul Gardasil 9, care previne unele tipuri de cancer.

    Alte industrii care s-au numărat printre ţintele GoldenEye includ compania globală de publicitate WPP PLC, firma de avocatură DLA Piper, producători de bunuri de larg consum precum Mondelez International şi alte multinaţionale care au pierdut comenzi uriaşe în urma atacului sau au fost nevoite să investească substanţial în remedieri.

    Există şi veşti bune. Din fericire, companiile de securitate cibernetică ţin la rândul lor pasul cu ameninţarea ransomware. Prin tehnologii care folosesc inteligenţa artificială, capabile să împiedice încercările de criptare a fişierelor, soluţiile de securitate performante reuşesc să combată majoritatea atacurilor de tip ransomware – inclusiv când atacatorii exploatează o vulnerabilitate nouă. Aceste tehnologii detectează „anomalii” în comportamentul unui sistem compromis, întrerupând atacul înainte să se desfăşoare şi făcând copii de siguranţă pentru a putea restaura date eventual compromise.

    Totuşi, trebuie amintit că cea mai bună apărare împotriva ransomware rămâne crearea de copii de siguranţă – aşa –numitele backupuri. Pe lângă investiţiile în soluţii de securitate, companiile care deţin date de importanţă strategică pentru buna funcţionare a operaţiunilor, dar şi informaţii ale unor potenţiali clienţi sau parteneri au obligaţia de a păstra offline copii redundante ale acestor date în eventualitatea unui atac de tip ransomware.

    Dacă până în 2018 această obligaţie era privită mai mult ca o datorie morală faţă de business şi profitabilitate, legi noi precum regulamentul pentru protecţia datelor cu caracter personal (GDPR) fac din această cerinţă o obligaţie legală pentru conformitate.
    De ţinut minte e şi că cele două forme de ransomware se instalau fără intervenţia utilizatorului, trebuia doar ca terminalul să fie conectat la internet şi să nu aibă sistemul de operare actualizat la zi, ceea ce arată, a câta oară, cât de important e să folosim cele mai noi versiuni ale tuturor programelor şi aplicaţiilor folosite.

    După WannaCry şi GoldenEye, ransomware-ul a rămas o ameninţare la fel de agresivă. Deşi nu au mai fost raportate atacuri la o asemenea scară, a continuat să facă victime, cu precădere în sectorul medical, unde dosarele care conţin istoricul pacienţilor reprezintă ţinta favorită a atacatorilor. Dacă luăm în calcul că studii recente arată că multe dintre organizaţii susceptibile unor breşe rămân în continuare vulnerabile, putem estima că incidente similare ar putea apărea pe viitor. Depinde însă doar de felul în care se mobilizează companiile felul în care va evolua amploarea acestor incidente.

  • Opinie: Cele mai răspândite 7 mituri despre blockchain

    Prof. Alfred Taudes este director academic al Institutului de Cercetare în Criptoeconomie, WU Vienna University of Economic şi profesor al WU Executive Academy

    Un blockchain este o bază de date descentralizată pentru stocarea criptată a tranzacţiilor, astfel încât acestea să nu poată fi falsificate. La prima vedere, l-am putea compara cu un registru în care este consemnată fiecare nouă tranzacţie. Ceea ce îl face special este că, deşi există câte o copie în computerul fiecăruia dintre utilizatori, consistenţa intrărilor este garantată.

    Cea mai cunoscută utilizare a acestei tehnologii este criptomoneda bitcoin, un sistem monetar descentralizat care a suscitat un considerabil interes, mai ales datorită creşterii cotaţiilor pentru această monedă. În momentul actual sunt vehiculate mai multe „mituri” despre blockchain şi bitcoin menite să stârnească nedumerire în rândul opiniei publice, aşa cum se întâmplă de fiecare dată când apare o nouă tehnologie.

    Internetul secolului XXI

    Această situaţie este similară începuturilor internetului, în anii 1990. E-mailul a fost prima aplicaţie a internetului şi nimeni nu ar fi putut spune atunci ce avea să urmeze. Se spunea că e-commerce-ul nu avea să meargă niciodată, din cauza dorinţei clienţilor de a avea experienţa fizică a produselor pe care le cumpără, pentru că nu ar fi existat metode adecvate de plată şi pentru că livrarea ar fi fost prea costisitoare şi complexă. Oricum ar fi fost, realitatea ne-a arătat că multe dintre tehnologii au depăşit provocările perioadei de început. Recent, Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a devenit cel mai bogat om din lume. Şi în cazul tehnologiei blockchain vor fi multe aplicaţii complet noi care vor ajunge să domine toate aspectele de business. Suntem doar în faza de încercări.

    Mitul 1: Blockchain şi bitcoin sunt unul şi acelaşi lucru

    Bitcoinul este doar prima utilizare a tehnologiei blockchain. Primul blockchain a fost dezvoltat cu scopul de a stoca tranzacţiile cu bitcoini. De atunci, au apărut multe variante modificate sau extinse ale conceptului original, fiind folosite drept bază pentru multe alte operaţiuni, mergând de la reorganizarea operaţiunilor de supply chain până la servicii de new banking sau de prelucrare a datelor personale. În momentul actual, cea mai mare parte a veniturilor generate de platformele media merg către operatorii acestora, în timp ce artiştii pe care ele îi promovează nu primesc mai nimic. Criptomoneda şi blockchain-ul ne-ar permite să cumpărăm direct de la artişti.

    Mitul 2: Tehnologia blockchain nu va reuşi pentru că este prea mare consumatoare de energie

    Aşa zisul mecanism de validare, folosit pentru a verifica validitatea tranzacţiilor din blockchain, este consumator de energie. Rezolvând un puzzle matematic, ceea ce presupune o putere considerabilă de calcul, deci energie, furnizorul puterii de calcul poate adăuga un nou tip de tranzacţie în blockchain, făcând posibilă generarea de bitcoini. În schimbul acestui serviciu, furnizorul încasează o taxă de tranzacţie. Mecanismele de validare (sau de exprimare a consimţământului) mai puţin consumatoare de energie reprezintă un subiect de cercetare în întreaga lume. Mai mult, argumentul consumului mare de energie îşi pierde din forţă dacă privim sistemul ca un întreg şi nu doar tranzacţia în mod individual. De ce nimeni nu vorbeşte despre câtă energie consumă banii de astăzi?

    În contextul folosirii aplicaţiilor blockchain de către grupuri de companii, argumentul consumului de energie devine irelevant pentru că în acest caz particular sunt folosite mecanisme mai puţin elaborate de validare, având în vedere că procesul implică partenerate solide şi familiare.

    Mitul 3: Blockchainul E o toană trecătoare    

    Aplicaţiile bazate pe tehnologia blockchain sunt testate în nenumărate contexte, în lumea întreagă. În domeniul închirierilor de maşini din Germania, de pildă, ea a făcut posibilă simplificarea unor proceduri până atunci foarte complicate, de la alegerea unei maşini până la încheierea unor contracte personalizate de închiriere, într-aşa măsură încât sistemul poate opera fără o infrastructură sau contracte cu furnizorii serviciilor de plăţi. Un proiect descentralizat de reţea din New York, care implică contoare inteligente şi contracte inteligente, a permis caselor care funcţionează cu energie solară să îşi calculeze automat consumul de energie electrică şi să vândă surplusul de energie electrică către cele „convenţionale”. Şi în Austria au început să apară moduri tot mai lăudabile de utilizare, în Viena, de exemplu, în sectorul serviciilor financiare şi al furnizării de energie.

    Nu aş putea spune care va fi preţul bitcoinului de acum în trei ani şi câte alte criptomonede vor mai atunci. Cu toate acestea, sunt convins că tehnologia blockchain se va menţine şi va revoluţiona lumea.

    Mitul 4: BlockchainUL nu E potrivit pentru a fi folosit ca bază a sistemelor de plăţi, având în vedere că numai un număr limitat de tranzacţii pot fi procesate

    Faptul că există un plafon maxim care nu poate fi depăşit este rezultatul mecanismelor de validare discutate când am vorbit despre mitul 2. Sistemele de tip blockchain folosite în cadrul grupurilor de companii menţionat atunci nu sunt afectate de acest aspect, iar în ceea ce priveşte sistemele publice, au început deja să se dezvolte noi tehnologii. Una dintre acestea este Bitcoin Lightning Network, în cadrul căreia un canal de plată este deschis între două „noduri”, permiţând transferul plăţilor fără a fi necesare proceduri complexe de verificare. Verificarea şi validarea sunt solicitate doar la deschiderea şi închiderea canalului.

    Mitul 5: Blockchainul înseamnă sfârşitul protecţiei datelor 

    Intrările în blockchain trebuie să fie lizibile de-a lungul tuturor nodurilor, altfel este imposibilă verificarea descentralizată a tranzacţiilor şi „minarea” de bitcoin. Să nu uităm însă că aceste conturi nu sunt identificate cu ajutorul datelor personale, ci prin pseudoadrese pe care oricine le poate crea folosind aşa-zisul portofel.

    Aşadar, în interiorul acestui blockchain, tranzacţiile unui user sunt private. Cu toate acestea, dacă cineva reuşeşte să asocieze adresa bitcoinului cu proprietarul ei, toate tranzacţiile încheiate anterior de acea persoană pot fi identificate. Există însă alte criptomonede, ca de exemplu Dash, care sunt complet anonime şi care oferă userilor protecţie totală.

    Mitul 6: Tehnologia blockchain are un viitor luminos. Curând, toate aplicaţiile IT se vor baza pe această tehnologie 

    Acest lucru nu este plauzibil. Prin comparaţie cu bazele de date, blockchainul e prea scump şi nu suficient de eficient pentru businessurile tradiţionale precum contabilitatea. În astfel de contexte, tehnologia blockchain nu îşi are rostul; ea ar trebui folosită doar acolo unde schimburile de date sunt, de regulă, nesigure şi ineficiente, de exemplu în cazul tranzacţiilor dintre părţile implicate în lanţurile globale de aprovizionare.

    Mitul 7: Blockchainul nu E sigur. Deseori auzim că banii au fost furaţi ori s-au pierdut

    Odată ce tranzacţiile sunt stocate în blockchain, nimeni nu poate altera, citi, falsifica sau şterge consemnările din baza de date. Prin urmare, plăţile care folosesc acest sistem sunt considerate sigure. Dacă ceva se fură, asta înseamnă că acea cheie privată de acces a unui utilizator a picat în mâini greşite. Este similar cu furtul PIN-ului unui card bancar!    

  • Opinie Mihai Bandraburu: „In-work poverty” sau cum poţi sărăci muncind

    Activitatea noastră de zi cu zi se bazează mult pe statistici. Pe cifre. Trăim într-o lume a cifrelor. Am dezvoltat tot felul de modele de analiză, sprijinite de platforme informatice complexe, pentru a înţelege mai în profunzime ce se întâmplă. Suntem într-o permanentă căutare de soluţii pentru a ne ne dezvolta mai mult. Până aici totul este OK.

    Însă cifrele sunt şi foarte înşelătoare, dacă nu ştim să trecem dincolo de ele şi dacă ne limităm la imaginea pe care acestea o creează. Statisticile arată o tendinţă şi spun că lucrurile se îndreaptă într-o anume direcţie. Statisticile nu traduc însă ce se află dincolo de cifre; aici întervin analiştii, care, cu metode specifice extrag adevărul din cifrele înregistrate.

    Cu cifrele poţi manipula sau dezinforma. Voit sau nevoit. Spre exemplu: o autoritate / guvern îşi doreşte o imagine bună şi anunţă că şomajul a scăzut într-o anumită zonă, de la 5% la 2% (exemplu luat la întâmplare). Acest lucru este parţial adevărat. Corect spus este: şomajul a scăzut cu 3%, raportat la numărul persoanelor înregistrate în plată, la şomaj. Dar persoanele care au ieşit din orice formă de plată, acestea în ce statistică sunt incluse?

    Odată ieşiţi din sistem, ei nu mai sunt număraţi. Pentru statistică, ei nu mai există. Şi, dintr-o dată, realitatea economică şi socială pare mult mai roz. Faptul că cifrele arată că şomajul este în scădere nu înseamnă că în realitate situaţia nu stă din ce în ce mai rău.

    Cunosc astfel de persoane care nu mai beneficiază de niciun fel de indemnizaţie socială din partea statului şi care sunt ajutate de multă vreme de cei dragi. Au făcut toate eforturile pentru a găsi de muncă, dar au o vârstă, iar mentalitatea locului este că de la 40 de ani eşti prea bătrân pentru a munci; ca atare, nu au reuşit să găsească un job. Pe aceştia nu-i vede şi nu-i numără nimeni. În aceste situaţii, statistica nu exprimă o realitate!

    Cifrele care indică creşterea activităţii economice, producţia industrială, exporturile pot fi la fel de înşelătoare în a prezenta realitatea. Citeam recent informaţii despre parametrii economiei băcăuane şi articolul menţiona că majoritatea cifrelor sunt în creştere. Foarte bine! Însă trebuie să spunem şi adevărul: există două feluri de dezvoltare economică. Pe de o parte, există firme mici şi medii în număr mare, dezvoltate, acestea având şi o capacitate sporită de a absorbi forţă de muncă, situaţie în care bunăstarea realizată la nivelul regiunii este împărţită între mai mulţi. Pe de altă parte, există şi situaţia existenţei câtorva firme mari, cu management performant şi cifră de afaceri foarte mare, iar restul firmelor mici şi mijlocii se luptă pentru supravieţuire. În acest caz, bunăstarea se concentrează în câteva locuri şi nu se distribuie pe orizontală, în teritoriu.

    Cea de-a doua situaţie se aplică judeţului Bacău. Avem câteva firme de excepţie, cu care ne mândrim (Dedeman, Aerostar, Agricola Internaţional, Elmet, Pambac) şi în rest multe firme cu probleme de existenţă. Oricâtă bunăvoinţă umană şi implicare ar demonstra companiile mai sus menţionate, ele nu pot absorbi decât parţial forţa de muncă locală.

    Un oraş şi un judeţ se dezvoltă astfel asimetric, dezordonat şi fenomenul poate genera iluzia că lucrurile merg bine, când de fapt nu este aşa. Situaţia de la Bacău poate fi extrapolată în multe judeţe din România, de aceea se impune tot mai mult să discutăm despre regionalizare, despre cum putem crea bunăstare de care să beneficeze cât mai mulţi oameni.

    Statisticile, cifrele au evident limitările lor. Ca şi testele psihologice. De aceea, în medicină, psihologie, asistenţă socială nu se poate pune un diagnostic sau să se facă recomandări până când situaţia nu este abordată complex, multidisciplinar. Abia atunci se reduce foarte mult riscul de a scăpa informaţii vitale sau de a vedea unilateral realitatea.

    Ce este in-work poverty? Expresia se traduce prin faptul că deşi ai job, veniturile obţinute din muncă au devenit insuficiente pentru traiul de zi cu zi.

    Este un fenomen în tot mai mare creştere la noi în ţară, mascat de cifre şi statistici economice pozitive. Acest fenomen indică o polarizare a bogăţiei în România: bunăstarea este în creştere, dar se distribuie la un segment mic de populaţie, restul scufundându-se într-o spirală a sărăciei şi a împrumuturilor continue pentru a putea ajunge la luna următoare.

    Această dezvoltare nu este una sustenabilă şi dezechilibrează foarte mult o ţară atunci când sunt diferenţe economice mari între regiuni. E ca şi cum un avion ar fi supraîncărcat pe o parte, greutatea nefiind distribuită în mod egal pe ambele planuri.

    Polarizarea bogăţiei, dacă se face prin muncă, nu este rea în sine. Dacă o firmă sau o comunitate îşi doreşte mai mult de la viaţă şi munceşte pentru a-şi atinge visul, atunci este normal şi firesc să existe diferenţe între oameni, între regiuni. Până la urmă, munca şi hotărârea de a reuşi trebuie să facă diferenţa.

    Politic, economic şi strategic, în cadrul aceloraşi graniţe, diferenţele socio-economice între regiuni trebuie tratate cu multă atenţie, pentru că o regiune săracă va conduce la un exod de forţă de muncă în regiunile bogate sau în exteriorul ţării, va crea probleme sociale sporite, ceea ce va dezechilibra în final şi regiunile dezvoltate economic.

    Uniunea Europeană a conştientizat acest pericol şi în consecinţă a alocat fonduri structurale nerambursabile de coeziune cu scopul de a reduce disparităţile dintre regiuni.

    Sărăcia prin muncă este din păcate un fenoment tot mai extins în regiunea Nord-Est a ţării. Lipsa investiţiilor, a locurilor de muncă face ca salariile multor oameni să se aşeze la nivelul salariului minim pe economie sau un pic deasupra, ceea ce îi pune în dificultate; nu îşi pot întreţine în mod real, decent, familiile. Sunt multe familii în care doar un singur membru aduce venituri în casă.

    Eu cred că nu este nimic mai demotivant pentru cineva de bună credinţă ca situaţia în care constată că prin muncă abia îşi duce traiul până luna viitoare!

    Iar dacă cel care munceşte este demotivat, cum vor mai îmbrăţişa copiii lui ideea că munca este soluţia pentru toate dorinţele, cei care se pregătesc ca într-o zi să intre pe piaţa forţei de muncă?

  • Opinie Cătălin Păduraru, CEO, International Wine Contest Bucharest: “Să învăţăm de la cei mai buni”

    În încercarea de a găsi rezolvare la „problema vinului românesc“, la lipsa de notorietate internaţională (notorietate care, odată instalată, ar aduce mari beneficii unor comunităţi foarte mari), să încercăm să ne apropiem de modul de gândire ştiinţific, validat de adevăratele fluxuri de performanţă comercială.

    Iată ce spune Mike Veseth, autorul cărţii Războaiele vinului: GLOBAL + LOCAL = GLOCAL

    „Dar ce se întâmplă cu terroirul atunci când forţele concurenţiale ale globalizării şi Two Buck Chuck mătură piaţa? În general, se presupune că globalizarea distruge caracterul local, oriunde şi oricând, dar am dubiile mele cu privire la acest lucru. Cel mai mare comerciant din lume, Walmart, care acoperă piaţa americană de la nord la sud şi de la est la vest, nu a reuşit să cucerească piaţa germană, de exemplu. Campionul local Aldi era prea bine înrădăcinat. Uneori, localul câştigă – trăiască terroiriştii! Cu toate acestea, de cele mai multe ori, rezultatul adunării dintre globalizare şi local este glocalul.

    Glocal este un cuvânt ciudat, dar util. Glocal este ceea ce obţii atunci când uneşti globalul cu localul, termenul reuşind să descrie un proces complex de schimburi. Mulţi oameni văd caracterul global şi pe cel local doar pe poziţii adverse, ca pe două echipe de fotbal. Se presupune că forţele pieţei globale se opun în mod fundamental tradiţiilor şi valorilor locale. Deoarece există mai mulţi bani în spatele echipei globale, majoritatea oamenilor presupun că jucătorii locali (şi valorile pe care aceştia le reprezintă) sunt condamnaţi la dispariţie. Opoziţia pare inutilă. De fapt, procesul este mai complicat de atât, iar fiecare dintre părţi are influenţe asupra celeilalte. Acest lucru este evident în lumea fotbalului, deci de ce ar trebui să fim surprinşi de faptul că se aplică şi vinului?

    Caracteristicile locale cele mai importante nu sunt neapărat perfect conservate prin izolare, aşa cum am văzut, deci alegerea nu se reduce la global şi local. Piaţa globală poate distruge, după cum ştim cu toţii, dar nici pieţele locale protejate nu conservă neapărat tradiţionalul. Am rămas cu realitatea glocalismului. Influenţele internaţionale sunt importate, cu efecte atât pozitive, cât şi negative, iar practicile, produsele şi valorile locale sunt exportate, influenţând vinificatorii şi consumatorii de dincolo de graniţe. Producătorii pot resimţi presiunea de a produce vinurile la un standard internaţional sau pe placul unor critici importanţi de vin, dar se şi pot bucura, în acelaşi timp, de avantajele unei pieţe mai mari şi mai diverse pentru vinurile lor.

    Schimbul glocal este adânc inserat în ţesătura lumii vinului. Un număr tot mai mare de vinificatori lucrează atât în străinătate, cât şi acasă, făcând vinuri în care se resimt experienţele lor internaţionale, dar care, totodată, pot fi, din fericire, şi o expresie a terroir-ului local. Aceste vinuri sunt în acelaşi timp globale şi locale, în grade diferite. Unii pun accentul exclusiv pe riscul de omogenizare a gusturilor, sub influenţa consultanţilor internaţionali – flying winemakers – şi a corporaţiilor multinaţionale de vin – care investesc local pentru a produce vinuri destinate pieţei internaţionale. Dar, de fapt, există şi un flux de idei şi de talente îndreptate în direcţie opusă. Este o tradiţie în rândul familiilor de vinificatori, de exemplu, ca tinerii să-şi petreacă o vreme în străinătate, în schimburi informale, trăind şi asumându-şi experienţe noi, încercând idei noi şi făcându-şi relaţii personale care vor dura toată viaţa.

    Este o parte importantă a educaţiei unui vinificator. Am întâlnit aceşti flying interns („stagiari zburători”), în practică, peste tot unde am călătorit în lumea vinului. Ei sunt o parte foarte sănătoasă a amestecului glocal din domeniul vinului.

    Deci, cum se va dovedi glocalismul pentru industria viticolă din lume? Este prea devreme să ne exprimăm, bineînţeles, dar putem specula pe baza informaţiilor pe care le avem. Nu se va schimba totul într-o singură direcţie, asta e cert. Amestecul care se formează din interacţiunea global-local nu se naşte dintr-un singur vas gigant, după o reţetă unică, dar din el se pot naşte nenumărate tipuri de ambalaje (de sticlă sau nu, hai să le spunem recipiente) sau de vinuri (…). Ṣi toate vor fi rezultatul unui proces complex de schimburi globale.

    Este timpul (…) să trecem la „răzbunarea terroiriştilor”, cel de-al treilea element vital al viitorului vinului. Globalizarea şi Two Buck Chuck sunt forţe disruptive puternice, care ameninţă multe interese şi valori. Este normal să presupunem că va apărea o contragreutate care se va opune şi va rezista acestor forţe de piaţă şi, aşa cum am menţionat mai sus, sunt optimist că tot aceleaşi forţe vor preveni McDonaldizarea vinului. Dar nu va fi uşor, deoarece multe obstacole stau în calea lor, inclusiv, în mod neaşteptat, terroiriştii înşişi!“
    Extras din Războaiele vinului, Mike Veseth, editura ASER, 2017.

    Mic glosar de termeni

    *Terroirişti – categorie de profesionişti şi iubitori ai vinului care leagă indisolubil calitatea şi identitatea unui vin de terroir, termen care încorporează specificităţile solului şi subsolului, pe cele climatice, precum şi stilul distinct de vinificare. În textul lucrării am adoptat forma fără cratimă, terroirişti (n. edit.).

    **Two Buck Chuck – vin simplu, vândut ieftin în Statele Unite în supermarketurile Trader Joe’s. Fiecare ţară are propriul Two Buck Chuck (uneori la preţuri semnificativ mai mici de 2 dolari!), motiv pentru care fiecare snob al vinului se teme că piaţa globală a declanşat o cursă către raftul de jos, acolo unde gustul şi terroirul sunt specii pe cale de dispariţie, iar Chuck şi verii lui şi mai ieftini vor conduce lumea la un moment dat.

    *** WALMART – unul dintre cele mai mari lanţuri de retail din lume la nivel de vânzări (alaturi de Tesco, Home Depot şi Carrefour). Walmart este un discounter de succes, desigur, dar nu un hard-discounter, deoarece încă mai are multe produse mainstream de marcă, preţurile sale sunt mai mari, iar magazinele sale un pic mai şic.

  • Opinie Bogdan Botezatu, specialist în securitate informatică, Bitdefender: “Viaţa după Ziua Z. Cinci atacuri informatice care intră sub lupa GDPR”

    Studii recente arată că doar atacurile de tip fraudă din 2017 au costat companiile căzute victime circa 17 miliarde de dolari. Peste acestea, atacurile de tip phishing, ransomware şi alte ameninţări informatice au urcat considerabil valoarea pagubelor. După ziua de 25 mai, anumite tipuri de atac intră în mod direct sub incidenţa GDPR şi pot cauza amenzi importante, suplimentar pierderilor financiare şi daunelor asociate cu prejudicii de imagine şi reputaţie.

    Aplicaţii neactualizate. Una din cele mai mari breşe din 2017 a fost fără îndoială incidentul Equifax, când din cauza neglijenţei departamentului IT de a actualiza o platformă, infractorii informatici au reuşit să se infiltreze în sistemele companiei, punând astfel mâna pe datele personale a 143 de milioane de utilizatori şi cauzând pagube de sute de milioane de dolari pentru companie. Deşi majoritatea acestor date aparţineau locuitorilor din SUA, au fost afectaţi şi rezidenţi britanici – ţară membră a Uniunii. Bilanţul incidentului a scos la iveală încă o neglijenţă din partea companiei: raportarea breşei abia la câteva luni de zile după incident.
    Sub GDPR, Equifax ar fi fost amendată aspru pentru nerespectarea articolelor referitoare la actualizarea sistemelor de securitate interne, dar şi pentru încălcarea obligaţiei de a raporta incidentul în 72 de ore de la aflarea breşei.

    Inginerie socială (phishing). Un atac de tip phishing în 2014 a cauzat casei de producţie Sony Pictures pagube importante după ce un grup de atacatori nord-coreeni au folosit tehnici de inginerie socială ca să obţină acces la serverele companiei. Atacatorii au compromis datele personale ale angajaţilor şi au încercat să împiedice difuzarea lung-metrajului „The Interview”, care parodia regimul comunist sub dictatura lui Kim Jong-un.
    GDPR sancţionează dur neglijenţa companiilor de a instrui angajaţii cu privire la tehnicile de inginerie socială folosite de hackeri, dintre care metoda phishing este, de departe, cea mai eficientă.

    Ransomware şi cryptojacking. GDPR vizează şi breşele folosite de atacatori pentru a câştiga bani. Printre aceste tipuri de atac se numără ransomware şi cryptojacking, ambele având scopul final de a genera monedă virtuală (bitcoin, monero etc.) pentru răufăcători.
    WannaCry, cel mai mare atac de tip ransomware din istorie, a făcut ravagii la nivel mondial anul trecut. Printre entităţile afectate s-au numărat furnizori de energie, spitale, organizaţii guvernamentale, dar şi companii private deţinătoare de date personale si proprietate intelectuală valoroasă. Pagubele s-au ridicat la sute de milioane de dolari.
    Cât despre cryptojacking, chiar dacă interesul principal al atacatorului este să fure putere de calcul, entitatea ţintă suferă în esenţă o breşă de securitate la iniţierea atacului. Acest lucru poate da atacatorului acces la informaţii sensibile, pe lângă şansa de a genera monedă virtuală.

    Ameninţări persistente avansate. Campania DarkHotel este doar una din multele exemple de atacuri de tip avansat asupra unei entităţi ţintă, atacuri al căror scop include furtul de proprietate intelectuală, procese tehnologice, dar şi date personale, acestea din urmă intrând sub incidenţa noului cadru legal definit de GDPR. Ameninţările avansate sunt adevărate arme cibernetice de ultimă generaţie care ocolesc sistemele de securitate tradiţionale şi fură informaţii confidenţiale fără să lase urme.
    Începând cu 25 mai, daunele asociate cu o breşă devin cu atât mai mari cu cât compania victimă trebuie să suporte nu doar pagubele rezultate din breşă, ci şi amenzile ce survin, de până la 4% din cifra de afaceri sau 20 de milioane de euro, plus daunele de imagine. Astfel, riscurile de a nu respecta GDPR devin egale sau în unele cazuri chiar mai mari decât riscurile cauzate de breşa în sine.

  • Viorel Cataramă, opinie diferită de conducerea PNL în privinţa deciziei CCR: Klaus Iohannis trebuie s-o demită din funcţie pe Kovesi

    “Lucrurile sunt clare. Preşedintele Klaus Iohannis trebuie s-o demită din funcţie pe Laura Codruţa Kovesi, cu cât mai repede, cu atât mai bine. În ultimul timp, se observă tot mai frecvent în spaţiul public un fenomen de o gravitate extremă: tot mai mulţi politicieni, reprezentanţi ai societăţii civile sau jurnalişti aleg să respecte regulile democraţiei numai atunci când le convine, când nu, promovează sau militează pentru acţiuni specifice regimurilor totalitare, dictatoriale. Orice prelungire a stării de incertitudine legată de viitorul Laurei Codruţa Kovesi agravează boala societăţii şi abate atenţia opiniei publice de la gravele probleme de natură economică sau socială cu care se confruntă ţara noastră. Dacă regulile fundamentale ale democraţiei nu se respectă de către toţi şi în orice împrejurare, degeaba au murit oameni în decembrie 1989”, a declarat Viorel Cataramă, prim-vicepreşedintele PNL Sector 2, la Antena 3.

    Curtea Constituţională a arătat, în comunicatul oficial privind decizia de existenţă a conflictului instituţional între preşedinte şi ministrul Justiţiei, că şeful statului urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi.

    Curtea Constituţională a României a stabilit, cu majoritate de voturi, existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministrul justiţiei şi Preşedintele României, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie – Bogdan Badea CEO, eJobs: Un blocaj numit dorinţă

    Doar că, mult mai ancoraţi în contextul în care se află, mult mai conectaţi la ce, cum şi cât să ceară şi, poate chiar mai important, mult mai conştienţi de rolul lor în piaţa muncii, candidaţii îşi revendică partea leului. Prinşi într-un tumult din care nu mai ştiu cum să iasă, angajatorii vor soluţii imediate. Că asta înseamnă mai multă creativitate din partea lor, flexibilitate şi o repoziţionare generalizată în raport cu piaţa, cu candidaţii şi cu propriii angajaţi, angajatorii dau dovadă de o deschidere mai mare decât oricând. Pentru că au înţeles că orice zi pierdută îi costă şi orice om bun pe care a pus mâna competiţia mai repede îi costă şi mai mult.

    Efervescenţa de pe piaţa muncii a ajuns la un nivel fără precedent, iar candidaţii sunt într-o poziţie mai privilegiată decât oricând. Ştiu şi ei acest lucru şi au încredere în şansele lor, iar asta le dă o oarecare detaşare atunci când vine vorba de relaţionarea cu potenţialii angajatori.

    Potrivit unui studiu derulat de eJobs România anul trecut, 60% dintre cei intervievaţi erau siguri că ar putea să-şi găsească un job în mai puţin de trei luni, iar 25% credeau că au nevoie de cel mult o lună în acest scop. Ritmul galopant în care s-a creat clivajul între cerere şi ofertă i-a prins oarecum pe nepregătite pe angajatori, care încearcă să recupereze anii în care grija pentru propria reputaţie organizaţională a fost lăsată în plan secund (asta, în cele mai fericite dintre cazuri). Înţeleg acum că nu mai este suficient să ofere salarii; trebuie să ofere şi experienţe profesionale. Nu mai este îndeajuns să promită stabilitate, angajaţii vor şi oportunităţi de dezvoltare. Iar respectul pentru muncă trebuie dublat de respectul pentru viaţa personală a fiecărui om care lucrează în companie.

    Este, deci, poate mai complicat decât oricând să faci angajări în 2018. Mult mai complicat decât este să te angajezi, cel puţin. Cu toate acestea, uşor-uşor, lucrurile încep să se mişte, iar cifrele arată că toate eforturile pe care le depun companiile pentru a-şi găsi mai repede şi mai bine angajaţii potriviţi nu sunt în zadar. În ultimul an, de când a fost introdusă posibilitatea de a programa interviuri de angajare şi de a le confirma cu aplicanţii, eJobs România a înregistrat peste 300.000 de astfel de programări. Cu alte cuvinte, 300.000 de români au fost aduşi mai aproape de un loc de muncă. 300.000 de candidaţi au răspuns la demersurile companiilor care aveau nevoie de ei. Mai clar de atât, asta înseamnă 822 de interviuri programate zilnic. Puse într-un context mai larg, numărul ar putea aproape să acopere numărul de şomeri de la nivel naţional – aproximativ 330.000, la finalul lunii martie, potrivit ANOFM.

    Cifrele acestea vin ca o gură de aer proaspăt pentru acele companii care intraseră într-un blocaj puternic şi în special pentru cele care fac recrutări în masă. Şi, în egală măsură, pentru acei candidaţi care au totuşi dificultăţi în a-şi găsi un loc pe piaţa muncii. Într-un top 5 al domeniilor cel mai active din punctul de vedere al angajărilor (în funcţie de numărul de joburi postate pe ejobs.ro) se află companiile din comerţ şi retail (cu 9.265 de locuri de muncă disponibile pe eJobs), urmate de cele din sectorul prestărilor de servicii (6.529 de joburi), call center şi BPO (4.577 locuri de muncă), industria alimentară (4.383 locuri de muncă), construcţii (4.473 locuri de muncă) sau IT şi telecom (4.227 locuri de muncă).

    Este interesant cum în urmă cu câţiva ani am fi vorbit cu siguranţă despre ce trebuie să facă un candidat pentru a obţine jobul pe care şi-l doreşte. Cum să-şi scrie CV-ul, unde să caute, cum să aplice, cum să se îmbrace la interviu, ce să spună, dar mai ales ce să nu spună pentru a-şi creşte şansele de angajare.

    În 2018, adăugăm o audienţă suplimentară, dar cu nevoi la fel de mari (poate chiar mai mari) de suport şi consiliere – angajatorii. Este firesc să se întâmple aşa, dacă ne gândim că am ajuns la o rată a şomajului de 3,8%, sub media europeană şi cu mult sub media naţională a ultimilor 20 de ani. Au început să se rescrie regulile jocului şi toată lumea încearcă să se adapteze din mers. Doar că volatilitatea pieţei nu e confortabilă pentru nimeni. Astăzi, da, puterea să în mâinile candidaţilor, dar cine ştie ce va aduce ziua de mâine?

  • Oraşul din România care este în topul preferinţelor tinerilor care s-ar muta pentru un job

    Potrivit unui comunicat al Târgului de Cariere transmis, joi, în sondajul realizat, Cluj-Napoca este urmat de Bucureşti şi Sibiu.

    ”Cluj-Napoca se află pe primul loc într-un top al preferinţelor tinerilor de a se muta într-un alt oraş pentru un loc de muncă. Concluzia este dată de sondajul de opinie realizat în această primăvară de Târgul de Cariere, cel mai mare eveniment de recrutare din România. Preferinţele celor chestionaţi în ceea ce priveşte oraşele din ţara noastră în care ar fi dispuşi să se mute pentru un job sunt clare: pe primul loc este Cluj-Napoca (46% dintre respondenţi l-ar alege), urmat la mare distanţă de Bucureşti (17%), iar apoi Sibiu (8%), Braşov (7,5%), Timişoara (5,9%), iar pe ultimele locuri se situeazăOradea, Iaşi, Târgu-Mureş, Alba Iulia, Constanţa şi Arad”, se arată în documentul citat.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro