Tag: oltenia

  • Un alt acord cu FMI? Poate da, poate nu

    Conform scrisorii de intenţie citate de Mediafax, Guvernul se angajează în principal să recupereze întârzierile în materie de arierate ale bugetului de stat şi ale autorităţilor locale (ţinta stabilită pentru dec. 2012 pentru acestea din urmă era reducerea lor la 300 mil. lei, însă bilanţul final a arătat 840 mil. lei). Guvernul se declară dispus, de asemenea, să-şi “reevalueze paşii viitori” în privinţa privatizării complexului Oltenia, de la poziţia iniţială privind vânzarea a cel mult 15% din acţiuni la posibilitatea vânzării pachetului majoritar.

    Premierul Ponta a lăsat să se înţeleagă că este posibil ca un nou acord cu FMI să nu mai fie necesar, având în vedere că România a ieşit din procedura de deficit excesiv al UE, ajungând la stabilitate fiscală (deficit bugetar sub 3% din PIB). Potrivit premierului, orice nou acord cu FMI trebuie aprobat în primul rând de Comisia Europeană, astfel încât aceasta ar putea decide că România nu mai are nevoie de un alt acord. Noua poziţie a premierului contrastează cu declaraţiile anterioare pe care el sau preşedintele Traian Băsescu le-au făcut în favoarea unei viitoare continuări a relaţiei cu FMI.

    Deocamdată, la solicitarea FMI, Guvernul a modificat legislaţia Autorităţii de Supraveghere Financiară, astfel încât la mai puţin de două luni de la aprobarea de către Parlament a actualei echipe de conducere, aceasta va fi înlocuită cu o alta, selectată după alte criterii. Viitorii membri vor avea obligatoriu un istoric mai mare de experienţă profesională în domeniu (cel puţin 10 ani), vor fi mai puţini (11 în loc de 17), iar numărul membrilor neexecutivi va fi redus de la 12 la 6.

    În acelaşi timp, Guvernul a impus taxarea cu 85% a salariilor compensatorii pe care şi le-au atribuit membrii fostelor comisii din care s-a format ASF (CNVM, CSA şi CSSPP). În drum spre Monitorul Oficial, documentul aprobat de Guvern a ajuns să extindă impozitarea de 85% şi la toţi angajaţii din conducerea companiilor de stat sau private şi membrii în CA – gafă pe care premierul Victor Ponta a atribuit-o unor funcţionari de la SGG sau Finanţe “care se cred mai deştepţi decât Guvernul”.

  • Scrisoare către FMI: Guvernul îşi “reevaluează paşii” la CE Oltenia şi se gândeşte iar la privatizare

     Privatizarea complexului energetic Oltenia a fost luată în calcul şi la începutul acestui an în discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), dar premierul Victor Ponta a anunţat atunci că nu se pune problema privatizării majoritare a Complexului Energetic Oltenia, pentru că este pe profit, are management privat şi a semnat o investiţie de un miliard de dolari la Rovinari, el arătând că doar 15% dintre acţiuni vor fi listate pe bursă.

    Lansarea ofertei publice pentru pachetul de 15% are ca termen sfârşitul lunii octombrie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROTEST DE AMPLOARE la Târgu Jiu: Aproximativ 4.000 de mineri cer demisia conducerii CE Oltenia

     Minerii sunt membri ai Federaţiei Naţionalã Mine Energie (FNME), condusă de Marin Condescu, care se află în fruntea protestatarilor, alături de prim-vicepreşedintele FNME Ion Ruşeţ, fost senator PDL.

    Protestatarii s-au strâns în zona de sud a oraşului, în jurul orei 12.00, şi au pornit în marş pe Bulevardul Victoria, spre centrul oraşului. Aceştia ar urma să ajungă la sediul Prefecturii Gorj, apoi la sediul Complexului Energetic Oltenia, Divizia Minieră, de unde ar urma să se deplaseze către sediul administrativ al companiei.

    Pe traseu, protestatarii scandează lozinci împotriva managerului privat al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, căruia i-au cerut demisia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Directorul Complexului Energetic Oltenia: Listarea la bursă poate aduce companiei 100 de milioane de euro

     “Nu este necesar să ne listăm în acest an. (…) Sper să obţinem zeci sau chiar peste 100 milioane de euro din oferta primară. Ştiţi cum este, nu eşti pe bursă, nu exişti”, a afirmat Ciurel la un seminar pe tema energiei.

    Statul, prin Ministerul Economiei, vrea să vândă pe bursă un pachet de 12% din capitalul companiei.

    Ciurel a precizat că producătorul de electricitate va derula, în perioada 2014-2017, un program de restructurare prin care va renunţa la 2.000 din cei 14.000 de angajaţi.

    “Vrem să le dăm posibilitatea să meargă în producţie, acolo unde e cu cască şi cizme şi e lipsă de personal. Încerc să fac şi eu ce face Borza, dar cu mai puţină gălăgie”, a spus el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SIF Oltenia a cumpărat de la Fondul Proprietatea acţiuni OMV Petrom de aproape 20 milioane lei

     Achiziţia pachetului de acţiuni OMV Petrom a fost anunţată de SIF Oltenia printr-un raport transmis, luni, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

    Titlurile cumpărate de SIF Oltenia reprezintă 8,1% din pachetul vândut de Fondul Proprietatea.

    Preţul la care Fondul a cedat acţiunile este cu 6% sub ultima cotaţie bursieră de joi, de 0,415 lei/titlu şi, totodată, cu 12,2% sub preţul dinainte ca Fondul Proprietatea să anunţe, miercuri, intenţia privind vânzarea de titluri OMV Petrom.

    La finele lunii martie, SIF Oltenia avea puţin peste 1,1% din acţiunile OMV Petrom, iar prin achiziţia pachetului de la Fondul Proprietatea a ajuns să deţină peste 1,19% din titlurile companiei de petrol, gaze şi energie

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul sesizează DNA pentru nereguli la complexele Rovinari, Craiova şi Turceni şi la SNLO. Câte contracte de sponsorizare au încheiat companiile

     Inspectorii guvernamentali reclamă majorarea ilegală, cu peste 20% din valoarea iniţială, a valorii contractelor de achiziţie publică şi arată că, în perioada verificată, la nivel acestor companii au fost încheiate un total de 76 contracte de sponsorizare de peste 19 milioane lei.

    Conform notei de control, CE Turceni a încheiat 32 contracte de sponsorizare pentru 458.949 lei, CE Craiova a încheiat 10 contracte pentru 1,68 milioane lei, iar CE Rovinari a încheiat 34 contracte pentru 16,9 milioane lei.

    În aceeaşi perioadă, CE au încheiat 19 contracte pentru servicii de asistenţă juridică în baza cărora carora, până în noiembrie 2012, au fost efectuate plăţi de 1,1 milioane lei

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul sesizează DNA pentru nereguli la complexele Rovinari, Craiova şi Turceni şi la SNLO

    Inspectorii guvernamentali reclamă majorarea ilegală, cu peste 20% din valoarea iniţială, a valorii contractelor de achiziţie publică şi arată că, în perioada verificată, la nivel acestor companii au fost încheiate un total de 76 contracte de sponsorizare de peste 19 milioane lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hidroelectrica, profit de 144 milioane lei în T1

    De la începutul anului, Hidroelectrica a reuşit să tranzacţioneze 4.100 GWh la un preţ mediu de 184 lei /MWh. Daca nu am lua in calcul pretul de 125 lei/MWh cu care Hidroelectrica vinde energie in piata reglementata pentru populatie si institutii, atunci preţul mediu realizat de societate pe piaţa concurenţială şi piaţa de echilibrare este de 212 Lei/MWh.

    Din valorificarea energiei pe cele 5 canale de distributie (piata reglementata, PZU, PCCB, contracte bilaterale si PE) Hidroelectrica  a inregistrat un profit brut de 144 milioane lei repartizat astfel: 52 milioane de lei în ianuarie, 48 de milioane de lei în februarie şi 44 de milioane de lei în martie. Prin bugetul de venituri si cheltuieli Hidroelectrica a estimat pentru anul 2013 un profit record de 434 milioane de lei la o productie de doar 13 TWh, cu mult mai mare decat cel inregistrat de societate in 2010, cand la o productie de 20 de TWh societatea a raportat un profit de doar 292 milioane de lei.

    La 31 martie 2013 Hidroelectrica avea 4.903 angajati faţă de 5.239 salariaţi la intrarea în insolvenţă. Procesul de redimensionare a organigramei va continua pentru a optimiza costul de productie si a garanta profitul bugetat in conditiile scaderii consumului si implicit a pretului energiei electrice.

    In primul trimestru al anului 2013 s-a definitivat strategia investiţională a societăţii. Nu vor mai fi finantate titlurile de investiţii istorice, ineficiente energetic, ci vor fi promovate proiectele de retehnologizare a marilor capacităţi hidroenergetice existente care după 50-60 de ani de operare necesită lucrari de reabilitare. Printr-o finantare de 400 milioane de euro de la BERD si BM vor fi retehnologizate centralele hidroelectrice Dimitrie Leonida, Mariselu, Vidraru si Raul Mare Retezat cu o putere instalata de aproape 1000 MW. Primul trimestru din 2013 a marcat inca un record la Hidroelectrica: 103 companii din toata lumea au depus documentatia de precalificare pentru retehnologizarea centralei de la Dimitrie Leonida. In trecut contractele de retehnologizare erau date cu incredintare directa si la preturi de pana la 8 ori mai mari decat pretul pietei.

    In luna martie 2013 s-au judecat la Tribunalul Bucuresti si contestatiile “baietilor destepti” Energy Holding, EFT, Alpiq, Alro, Elsid, Electrocarbon prin care solicitau daune de 1,3 miliarde lei pentru denuntarea de catre Euro Insol a contractelor bilaterale si pentru activarea clauzei de forta majora din toamna anului 2012. Pe 10 aprilie instanta a respins cererile traderilor de energie.

    Pe 16 ianuarie 2013 Euro Insol a desfiintat 22 de directii din cadrul Hidroelectrica si a revocat toti directorii din cadrul societatii. Pe 20 martie Hidroelectrica a lansat cel mai complex si radical proces de recrutare a managementului unei companii implementat vreodata in Romania. Pentru cele 67 de pozitii de conducere, au aplicat 2.447 de candidati, in medie 37 de candidati pentru o functie de conducere. Noii manageri selectati in baza unei proceduri transparente si competitive, pe criterii de competenta profesionala, probitate morala si capabilitati manageriale, vor fi angajati pana la data de 31 mai 2013.

  • Consorţiul Swiss Capital – BRD a depus singura ofertă pentru intermedierea listării Complexului Energetic Oltenia – surse

     Termenul limită pentru depunerea ofertelor de către brokerii interesaţi a fost luni, 15 aprilie, ora 12:00.

    Unele companii mari de brokeraj şi bănci au discutat şi chiar au format câteva consorţii pentru a participa la intermedierea listării Complexului Energetic Oltenia, însă, după mai multe analize, au decis să nu mai participe.

    Caietul de sarcini a costat 8.000 euro plus TVA, iar participanţii la licitaţie trebuia să depună o garanţie de participare de 30.000 de euro

    Valabilitatea ofertei depuse la licitaţie este de patru luni de la data deschiderii, respectiv luni, 15 aprilie, ora 13:00.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consorţiul Swiss Capital – BRD a depus singura ofertă pentru intermedierea listării Complexului Energetic Oltenia – surse

     Termenul limită pentru depunerea ofertelor de către brokerii interesaţi a fost luni, 15 aprilie, ora 12:00.

    Unele companii mari de brokeraj şi bănci au discutat şi chiar au format câteva consorţii pentru a participa la intermedierea listării Complexului Energetic Oltenia, însă, după mai multe analize, au decis să nu mai participe.

    Caietul de sarcini a costat 8.000 euro plus TVA, iar participanţii la licitaţie trebuia să depună o garanţie de participare de 30.000 de euro

    Valabilitatea ofertei depuse la licitaţie este de patru luni de la data deschiderii, respectiv luni, 15 aprilie, ora 13:00.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro