Tag: Oltchim

  • Cauzele insolvenţei Oltchim: Compania nu mai aparţinea acţionarilor, ci traderilor controlaţi de management

     “Practic, Oltchim nu a mai aparţinut acţionarilor săi, ci traderilor, care erau controlaţi, direct sau indirect, de managementul combinatului”, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă avocatul Gheorghe Piperea, administrator judiciar al Oltchim, prezentând un raport privind cauzele care au generat insolvenţa.

    Raportul preliminar privind cauzele insolvenţei Oltchim, prezentat la finele lunii februarie, arăta că achiziţia activelor de petrochimie ale Arpechim, necorelarea dintre evoluţia salariilor şi cea a veniturilor companiei şi existenţa unor firme care erau şi furnizori şi clienţi ai companiei au fost principalele motive ale situaţiei în care se află combinatul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta şi Vosganian, dialog prin comunicate de presă: ordonanţa ministrului privind disponibilizările, retrasă la presiunea premierului

    Un episod mai puţin uzual s-a petrecut ieri în sânul Guvernului, avându-i ca protagonişti pe premierul Victor Ponta şi pe ministrul liberal al economiei Varujan Vosganian. Guvernul a anunţat într-un comunicat că premierul i-a cerut ministrului economiei Varjuan Vosganian retragerea de pe site-ul ministerului a proiectului unei ordonanţe de urgenţă privind concedierile colective în energie – pe care comunicatul îl numeşte “un aşa-zis program de disponibilizări în 16 companii de stat din energie”, – întrucât el nu a fost analizat în şedinţa Executivului şi nu este susţinut de acesta. Proiectul ordonanţei publicat miercuri a fost retras ieri, cum a cerut premierul, iar titularul portofoliului economiei a susţinut că totul s-a petrecut în urma unei discuţii pe care a avut-o cu şeful Guvernului miercuri seara şi că între ei nu există puncte de vedere divergente.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

     

  • Vosganian: Ajutorul de stat pentru Oltchim trebuie acordat până la jumătatea anului

     “Comisia Europeană are o mecanică internă. Cred că media în soluţionarea notificărilor privind ajutoarele de stat nu este foarte încurajatoare, nu este pe termen scurt. Acesta este motivul pentru care noi vedem ajutorul de stat pe termen mediu, care înseamnă până la jumătatea acestui an, asta e dorinţa noastră”, a afirmat Vosganian.

    El a arătat că ministerul nu poate presa Comisia Europeană să soluţioneze mai repede notificarea pe care autorităţile române au trimis-o cu privire la aprobarea acordării ajutorului de stat la Oltchim, însă a prezentat în notificare urgenţa situaţiei.

    “Evaluarea Comisiei este să vadă dacă nu cumva în toamna anului trecut Oltchim a beneficiat de ajutor de stat. Un exemplu de întrebare de la Comisia Europeană a fost: «Care sunt furnizorii publici ai Oltchim faţă de care combinatul nu a plătit sau şi-a amânat plăţile?» Apoi, dacă creditorii de stat au folosit toate mijloacele legale pentru a-şi recupera banii? Şi dacă vom lua bani de la bancă dacă nu îi vom da pe salarii. Banii pentru salarii trebuie să vină din producţie”, a mai spus Vosganian.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu atenţionează Guvernul cu privire la Oltchim şi Mechel: S-ar putea să ne trezim cu industria tăiată şi vândută la fier vechi

    “Un apel la Guvern: atenţie la Oltchim, aţi promis multe acolo; încercaţi să găsiţi măsuri care să creeze locuri de muncă pentru oamenii de la Oltchim”, a afirmat Băsescu, în conferinţa de presă de marţi seară de la Palatul Cotroceni.

    El a arătat că în următorul deceniu România va avea “zeci de miliarde” în autostrăzi şi căi ferate şi vor fi necesare cantităţi mari de oţel şi “s-ar putea să ne trezim” cu combinatele siderurgice ale Mechel tăiate şi vândute la fier vechi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gheorghe Piperea: Vom anula peste 100 de contracte la Oltchim

    “Din cele peste 100 de contracte care vor fi anulate cele mai multe sunt încheiate cu companii care sunt deja în insolvenţă ei înşişi şi acele sume este evident că vor fi pierdute. Acesta este rezultatul când declanşezi procedura de insolvenţă mai târziu decât trebuie. În urma anulării acestor contracte urmează să se declanşeze răspunderea pecuniară şi răspunderea penală a unor persoane pentru că sunt persoane fizice şi juridice culpabile de insolvenţa Oltchim”, a declarat Gheorghe Piperea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prefectul de Argeş: Oltchim şi Arpechim ar putea fi privatizate la pachet, cu investitor strategic

    Potrivit prefectului Cristian Soare, soluţiile au fost analizate luni, la o întâlnire a reprezentanţilor administraţiei şi sindicatului de la Divizia petrochimică Bradu cu parlamentarii de Argeş şi autorităţile judeţene.

    “Una dintre soluţiile identificate ar fi privatizarea la pachet a Oltchim cu rafinăria Arpechim, prin găsirea unui investitor strategic. (…) O altă variantă ar fi repornirea Diviziei petrochimice Bradu fără repornirea rafinăriei Arpechim. Poate fi o soluţie ca Divizia petrochimică Bradu să repornească fără să se ţină cont de repornirea rafinăriei şi să poată fi dusă pe profit. Pentru punerea în practică a celei de-a doua variante ar fi necesară o finanţare de 10 milioane de euro pentru repornirea instalaţiilor şi de 50 de milioane de euro pentru începerea producţiei”, a spus prefectul.

    El a precizat că aceste soluţii urmează să fie discutate şi cu reprezentanţii Ministerului Economiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Videanu: Ponta minte cu o sinceritate de crede şi el pe moment. Groparul Oltchim este chiar Guvernul

    Videanu a arătat că Ponta este singurul om, dintre cei pe care îi cunoaşte, care minte “cu o sinceritate de crede şi el pe moment”.

    Democrat-liberalul a susţinut, în schimb, că “groparul Oltchim este Victor Ponta şi guvernul pe care l-a condus şi care a luat decizia de privatizare halucinantă” care s-a petrecut în anul 2012.

    El a amintit că Oltchim a fost o companie profitabilă în perioada 2004-2006 şi ajunsese la aproape 2,2 la sută din exporturile României.

    Adriean Videanu a subliniat că problemele Oltchim au început să apară în anul 2007, când, la sesizarea acţionarului minoritar, o majorare de capital făcută de Oltchim a fost anulată de instanţă “prin indolenţa şi lipsa de implicare a statului prin Ministrul Economiei de la acea dată”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cătălin Ivan: Mafia lui Băsescu a căpuşat Oltchim. Boc şi Ungureanu i-au minţit pe oamenii de la Oltchim

    “Oamenii de la Oltchim au fost minţiţi de-a lungul anilor, dar nu de Guvernul USL condus de Victor Ponta, care a căutat şi caută soluţii să salveze locurile de muncă şi să salveze compania, ci de Traian Băsescu şi cei care au condus ţara până anul trecut, Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu”, a precizat Ivan.

    El a arătat că Oltchim a fost “căpuşat” de “mafia lui Traian Băsescu” timp de foarte mulţi ani şi că acesta este motivul pentru care şeful statului atacă USL pe această temă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Oamenii de la Oltchim au fost păcăliţi de Ponta şi Chiţoiu, Guvernul şi-a bătut joc de ei

    Băsescu a fost întrebat, la B1Tv, cum vede protestele angajaţilor de la Oltchim din ultima perioadă.

    “Oameni minţiţi (…) în primul rând de Guvern, de Victor Ponta, de ministrul Chiţoiu. Aduceţi-vă aminte cum îi anunţau, înainte de alegeri, că va dudui combinatul. Asta e deosebirea dintre mine şi ei, eu am avut curajul să ies în faţa românilor să le spun cinstit «Nu putem să mai plătim salariile». Ei i-au păcălit, şi-au luat voturile, acum combinatul e în insolvenţă, asta-i viaţa”, a susţinut Băsescu.

    Preşedintele s-a întrebat de ce nu se aplică ajutorul aprobat de către Comisia Europeană în cazul Oltchim.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vosganian i-a cerut comisarului european Almunia să aprobe un ajutor de stat de 45 milioane euro pentru Oltchim

    “Am avut ieri o întâlnire cu Almunia, care mi-a promis că va evalua dacă Oltchim a primit anul trecut ajutor de stat. Noi credem că Oltchim nu a primit anul trecut ajutor de stat. Sperăm ca toată chestiunea cu ajutor de stat, de 45 milioane de euro, să se rezolve. (…) Comisia Europeană nu este un ghişeu unde să se aprobe orice cerere. Discuţia cu Almunia a fost bună, a acceptat soluţia mea privind viitorul Oltchim, dar mi-a spus că răspunsul lor va depinde de cum vor evalua ce le-am transmis noi”, a declarat joi Vosganian.

    La ora transmiterii ştirii circa 200 salariaţi ai Oltchim şi Arpechim pichetează sediul Ministerului Economiei, acţiune caracterizată de ministru drept “normală din perspectiva democraţiei”, dar “întârziată” şi semn al unei “dispute între sindicate”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro