Tag: ocazie

  • Klaus Iohannis va merge la New York, pentru Adunarea Generală a ONU, în perioada 18-23 septembrie

    ”În perioada 18-23 septembrie, preşedintele României va participa la Adunarea Generală ONU, care se va desfăşura la New York. Este vorba despre sesiunea cu numărul 72”, a declarat purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Mădălina Dobrovolschi.

    Aceasta a afirmat că pe agenda preşedintelui se află o serie de întâlniri, o informare completă în acest sens urmând a fi făcută ulterior.

    ”Sunt, evident, o serie de acţiuni şi întâlniri importante, care se află în agenda preşedintelui cu ocazia acestei deplasări”, a mai spus Dobrovolschi.

  • Când va fi dată în funcţiune linia de metrou Valea Ialomiţei

    Călătorii vor putea circula pe secţiunea de metrou Valea Ialomiţei – Eroilor începând cu semestrul al doilea al anului 2018, a declarat, joi, directorul Metrorex, Marin Aldea, cu ocazia finalizării săpăturilor tunelului la prima parte din Magistrala 5 de metrou.

    „Ne-am propus ca acest proiect să fie finalizat la finalul semestrului unu, începutul semestrului doi al anului viitor. Probabil că în partea a doua din semestrul doi vom circula pe această magistrală”, a spus Marin Aldea.

    Pe Magistrala 5 de metrou vor circula trenuri din flota existentă, dar compania intenţionează să achiziţioneze 13 trenuri noi. „Noi lucrăm acum la un caiet de sarcini pentru achiziţia unui nou pachet de trenuri. E vorba de 13 trenuri noi de metrou. Probabil că această achiziţie o să dureze în jur de un an şi jumătate – doi”, a precizat directorul Metrorex.

    Stadiul de realizare al lucrărilor pe Magistrala 5 este de aproape 90% în ceea ce priveşte lucrările de structură şi de aproape 45-46% cele de finisaje. „Până la finele anului ne-am propus să finalizăm lucrările de structură, iar finisajele în primul semestru al anului următor”, a zis Aldea.

    Procedurile pentru începerea lucrărilor pentru secţiunile Eroilor – Iancului şi Iancului – Pantelimon vor demara până la finalul anului 2017, a anunţat secretarul de stat din cadrul Ministerul Transporturilor, Dragoş Titea. „Magistrala 5 de metrou făcea legătură, iniţial, între Valea Ialomiţei şi Pantelimon. De-a lungul timpului au fost nenumărate probleme şi proiectul a fost împărţit în trei. Primul este Valea Ialomiţei- Eroilor, urmând ca în cea mai scurtă perioadă, până la sfârşitul anului, să dăm drumul şi la procedurile pentru celelalte bucăţi: Eroilor – Iancului şi Iancului – Pantelimon”, a spus Titea.

    Joi, echipamentul de săpat tuneluri (tunneling boring machine – TMB), botezat Sfânta Filoftea, a ieşit la suprafaţă, eveniment ce a marcat finalizarea lucrărilor de excavaţie pe secţiunea Râul Doamnei – Eroilor. Pe firul 2, TMB-ul Sfânta Filofteia a excavat aproape 4,4 kilometri de tunel şi galeria de legătură dintre Magistrala 1 – 3 şi Magistrala 5.

    Pe 24 iunie, TMB-ul Sfânta Varvara a încheiat săpăturile la tunelul de pe firul 1 al Magistralei 5, după ce a realizat aproape 4 kilometri de tunel.

    Ambele utilaje au fost extrase la suprafaţă prin puţul de la Punctul de Scoatere Scut din zona Operei Române.

    În medie, utilajele au înaintat cu 20 de metri pe zi, dar între staţia Orizont şi Favorit s-au realizat 45 de metri în 24 de ore, recordul european făcut de firma Astaldi, a anunţat Aldea.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Iohannis: Noul guvern să se aşeze la masa dialogului cu mediul de afaceri

    Preşedintele a afirmat că unele măsuri anunţate recent pot semăna ”incertitudine şi îngrijorare”, subliniind că semnalele primite din partea mediului de afaceri îl determină să ”atragă atenţia” executivului şi coaliţiei de guvernare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aroganţă de miliardar. Vezi câţi bani a dat un oligarh rus lui Elton John şi Mariah Carey pentru a cânta la nunta fiicei lui – GALERIE FOTO

    Mariah Carey ar fi primit 2,5 milioane de lire sterline pentru a zbura din Statele Unite la Londra, acolo unde a avut loc petrecerea.

    Un alt invitat special a fost Antonio Banderas, care a ţinut un scurt discurs în cinstea mirilor.

  • Cel mai mare Parc Acvatic din România s-a redeschis astăzi!

    Încă de acum 5 ani, Divertiland Water Park şi-a perfecţionat continuu serviciile şi a ridicat standardele, devenind cel mai mare operator de pe piaţa de divertisment din România. Practic, a inaugurat un concept cu totul nou pentru români, reinventând total conceptul de divertisment în aer liber, informează curierulnational.ro

    Antonis Lourezos, General Manager: „Cu toţii ştim că nu e uşor să te menţii în top şi numai continua surprindere a clienţilor noştri cu noi şi noi atracţii, alături de menţinerea unui nivel înalt de calitate a serviciilor, ne-au asigurat un loc în inima lor.

    Absolut tot ce a prins la public în aceşti ani este menţinut în agenda estivală 2017, cum ar fi, de exemplu, ofertele speciale, Kids Tuesday, Saturday Sensations, şedinţele de fitness împreună cu World Class, Spuma Party, grill-ul autentic românesc şi multe altele.

    În plus, anul acesta vom lansa o serie de workshop-uri variate pentru copii, pe care îi aşteptăm pe 18 iunie şi la Divertiland Summer Fest – locul unde îşi pot afirma talentul. În plus, cea mai recentă investiţie – piscină de dimensiuni olimpice – va sta nu numai la dispoziţia profesioniştilor, ci şi a celor care se încumetă să se ia la întrecere cu ei”.

    Los Petitos este zona dedicată copiilor, cu tobogane şi piscine făcute special pentru vârstele şi înălţimile lor. Los Turbos este zona de maximă adrenalină, zona toboganelor înalte – atracţia „de bază” fără de care niciun parc acvatic nu ar exista.

    Arena del Sol aduce nisipul auriu mai aproape de Bucureşti, pe când La Plaja reprezintă zona în care se află piscina cu valuri – o copie fidelă a mişcării organice a oceanului.

  • (P) Davidoff Café lansează o colecţie de capsule compatibile cu espressoarele Nespresso®*

    *marcă înregistrată a unei companii terţe

    „Prestige”, „Elegance” şi „Style” sunt cele trei sortimente de capsule create de somelierul Davidoff Café numai din cele mai alese boabe de cafea din cele mai bune regiuni de cultivare din lume.

    Davidoff Café Prestige – espresso intens. Un espresso cu caracter puternic, aromă fină şi gust catifelat. Pentru a obţine această reţetă, sunt special selecţionate cele mai bune boabe de cafea Arabica din Sudul Americii completate cu boabele de cafea Robusta din India.

    Davidoff Café Elegance – espresso fin. Un espresso echilibrat cu gust bogat şi note de alune şi ciocolată neagră. Pentru această reţetă sunt selecţionate cele mai bune boabe de cafea Arabica din America Centrală şi de Sud.

    Davidoff Café Style – espresso lung. Un espresso cu o aromă intensă de boabe prăjite completată de note lemnoase şi de cereale. Amestecul perfect al boabelor Arabica special selectate din America Centrală şi de Sud dezvoltă un caracter intens şi un gust bogat.

    Secretul calităţii deosebite a capsulelor Davidoff Café constă în procesul de prăjire complex. Doar echilibrul dintre timpul şi procesul de prăjire garantează cea mai bună calitate.

    Fiecare sortiment de capsule este ambalat în cutii cu un design elegant, a câte 10 bucăţi. Capsulele Davidoff Café se găsesc pe piaţă începând cu luna iunie, în lanţurile de magazine Carrefour, Kaufland şi Mega Image.

    Despre Davidoff Cafe:

    „Having a taste for quality is having a taste for life” este citatul definit de Zino Davidoff care însumează caracterul luxuriant şi lipsit de compromisuri caracteristic întregului brand.

    Lumea cafelei Davidoff Café aduce împreună sortimente unice de cea mai înaltă calitate: Rich Aroma, Fine Aroma, Espresso 57 şi o dată pe an, o Ediţie Limitată deosebită (cafea prăjită şi măcinată, şi cafea instant).

    Pentru gama Davidoff Café, sunt alese cele mai bune boabe de cafea din cele mai bune regiuni de cultivare a cafelei. Acestea sunt ulterior prăjite individual şi mixate într-o compoziţie de cafea superioară – Grande Cuvée.

    Gama Davidoff Café acoperă fiecare profil de gust al celor mai exigenţi băutori de cafea.

    Mai multe informaţii despre gama Davidoff Café găsiţi pe site-ul http://www.zinodavidoff.com/coffee/products/capsules/ sau pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/ZinoDavidoffCafe.

  • Aroganţă de miliardar. Vezi câţi bani a dat un oligarh rus lui Elton John şi Mariah Carey pentru a cânta la nunta fiicei lui – GALERIE FOTO

    Mariah Carey ar fi primit 2,5 milioane de lire sterline pentru a zbura din Statele Unite la Londra, acolo unde a avut loc petrecerea.

    Un alt invitat special a fost Antonio Banderas, care a ţinut un scurt discurs în cinstea mirilor.

  • Această companie oferă 10 ani de vacanţă unui client. Ce trebuie să faci pentru a câştiga marele premiu

    Campania ”Vola 10 Ani”  se desfăşoară în perioada 15 mai – 30 iunie 2017 şi este deschisă tuturor clienţilor Vola.ro. La campanie se înscrie automat orice persoană care va efectua o achiziţie prin intermediul site-ului www.vola.ro, fie că sunt bilete de avion, city break-uri, vacanţe sau pachete Local Escapes.

    Premiile garantate sunt oferite de 8 parteneri diferiţi, iar premiul cel mare constă în 10 ani de vacanţe din partea Vola.ro şi include 10 vouchere a câte 1000 euro fiecare. Fiecare voucher va fi emis anual şi va putea fi utilizat pentru orice achiziţie de pe www.vola.ro (bilete de avion, city break-uri, vacanţe sau pachete local Escapes). Norocosul câştigător va fi ales prin tragere la sorţi.

    Vola.ro este prima companie din România care a fost clasată pe primul loc, pentru trei ani consecutivi, în topul Deloitte Technology Fast 50, în Europa Centrală. În 2015, Vola România a avut o cifră de afaceri de aproximativ 42,47 milioane de euro, înregistrând o creştere de 54% faţă de 2014, iar la nivel de grup, cifra de afaceri a fost de 63,25 milioane de euro.