Tag: negocieri

  • Bruxellesul se aşează la masă cu Beijingul: Uniunea Europeană vrea să reia negocierile din 2014 pentru un acces mai facil al investitorilor europeni în piaţa din China

    Uniunea Europeană vrea să reia negocierile pentru investiţii cu China, luni, întrucât organizează o discuţie online cu preşedintele Xi Jinping şi cu premierul Li Keqiang, potrivit CNBC.

    Cele două părţi au început negocierile pentru un acord de investiţii în 2014, iar Europa speră de atunci să obţină un acces mai facil către piaţa chineză pentru investitorii europeni.

    Uniunea Europeană susţine că piaţa din China nu oferă acelaşi nivel de transparenţă şi aceleaşi reguli de competiţie de care se bucură firmele chineze în piaţa europeană. Cu toate acestea, negociatorii nu au făcut progrese semnificative până acum, ceea ce ridică îngrijorări cu privire la capacitatea de a încheia un acord până la finalul anului.

    UE vrea să reinveteze relaţia cu China, conform declaraţiei unui oficial european pentru CNBC – care a vrut să nu fie citat, întrucât discuţiile sunt sensibile.

    Egalizarea terenului de joc dintre cele două părţi reprezintă o ţintă din ce în ce mai importantă pentru UE, în contextul în care Comisia Europeană a lansat săptămâna trecută un proces care va restricţiona accesul în piaţa europeană pentru companiile controlate de guvernul chinez.

    „Avem nevoie de instrumentele potrivite pentru a ne asigura că subsidiarele străinilor nu va denatura piaţa noastră, aşa cum ne asigurăm în cadrul subsidiarelor companiilor naţionale”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreşedinte pentru concurenţă în cadrul Comisiei Europene.

  • Care este situaţia politică a Regatului Unit după Brexit: Negocierile UE cu Marea Britanie pe tema unui acord comercial post-Brexit sunt “în impas”

    Negocierile Uniunii Europene cu Marea Britanie pe tema unui eventual acord comercial post-Brexit sunt “în impas” din cauza disensiunilor şi a crizei pandemiei, afirmă diplomaţi europeni citaţi de agenţia de presă Reuters.

    “Suntem în impas. Există numeroase detalii tehnice la care am găsit soluţii. Dar în obiectivele fundamentale ale fiecărei părţi disensiunile sunt enorme. Lucrurile nu se pot mişca fără un impuls politic. Iar acesta lipseşte”, a declarat un diplomat european, în contextul unei noi runde a negocierilor post-Brexit.

    Guvernul Boris Johnson a comunicat că echipa Londrei este dispusă la continuarea negocierilor. “Dar acest lucru nu înseamnă că avem o probabilitate mai mare de a accepta propunerile UE în zone în care nu se ţine cont de statutul Marii Britanii de stat independent. În mod clar, avem nevoie de o decizie politică din partea UE pentru continuarea negocierilor, mai ales în domeniul pescuitului şi al standardelor egale, pentru a ajunge la o soluţie echilibrată”, a precizat un oficial de la Downing Street.

    Următoarea sesiune de negocieri este programată în iunie.

    Guvernul Boris Johnson a comunicat, săptămâna trecută, că este “determinat” să ajungă la un acord comercial cu Uniunea Europeană post-Brexit, deşi sunt “divergenţe majore”, iar Bruxellesul propune un acord “inferior” faţă de cele semnate cu alte ţări.

    Uniunea Europeană denunţă “calendarul riguros” fixat de Guvernul Boris Johnson pentru negocierile pe tema relaţiilor post-Brexit, avertizând Marea Britanie că nu va accepta niciun parteneriat viitor dacă nu vor fi întrunite condiţiile de reciprocitate.

  • Tensiuni în USR-PLUS, negocieri eşuate între Nicuşor Dan şi Vlad Voiculescu

    După două ore de discuţii, Vlad Voiculescu a scris pe pagina sa de socializare că nu a ajuns la niciun acord cu Nicuşor Dan. Voiculescu spune că i-a propus fostului lider USR să semneze un protocol politic însă Nicuşor Dan nu a dorit.

    Discuţiile vor continua şi astăzi în cadrul şedinţei Birourilor Naţionale reunite ale USR şi PLUS.

    „M-am întâlnit cu Nicuşor. I-am spus să facem echipă pentru Bucureşti – avem competenţe complementare.

    Să oprim acest circ al incertitudinii, în care oamenii se tem că vom candida unul împotriva altuia, iar aşa va câştiga Firea.

    Am avut mai bine de două ore de discuţii amicale. I-am propus lui Nicuşor să semnăm un protocol politic în care să stabilim ariile de responsabilitate ale fiecăruia în tandem, indiferent dacă va ocupa funcţia de primar sau viceprimar. Nicuşor nu a dorit în acest moment. Continuăm însă discuţiile în această săptămână.

    A rămas să lămurim cum se va alege cine va candida pentru funcţia de primar. Cuiul lui Pepelea rămâne metoda de desemnare.

    Nicuşor (candidat sustinut de partenerii de la USR) preferă un sondaj. E firesc să vrea să profite de notorietatea mai mare în legătură cu Primăria Capitalei, în urma celor două candidaturi ale sale de până acum. Eu (PLUS) prefer o consultare publică (adică alegeri primare, referendum) – pentru că este cea mai democratică formă de întoarcere către bucureşteni şi este modul în care noi trebuie să guvernăm acest oraş şi această ţară – alături de cetăţeni.

    Mâine la şedinţa Birourilor Naţionale reunite ale USR şi PLUS sper să ajungem la o soluţie pentru a avea o singură echipă a Alianţei, aşa cum am propus. Dacă nu se va ajunge la o concluzie, voi propune să facem ceea ce fac partidele moderne şi curate întotdeauna când nu reuşesc să ajungă la înţelegere: apelează la voinţa membrilor.

    Voi propune un referendum intern al organizaţiilor de Bucureşti ale USR şi PLUS pentru stabilirea metodei de determinare a candidatului. Un membru – un vot, indiferent de partid, aşa cum se cuvine într-o Alianţă a două partide care intenţionează să fuzioneze. Adică să votăm asupra modului cum să ne alegem candidatul: sondaj, referendum sau altceva. Orice, doar să avem un rezultat comun şi să deblocăm situaţia. Fără întârziere, în această săptămână.

    Apoi, după ce avem un candidat comun, indiferent de rezultat, să invităm şi PNL pentru a scăpa Bucureştiul de PSD la Primăria Generală şi la sectoare.

    Lucrurile importante se construiesc în echipă”, a scris Vlad Voiculescu pe Facebook.

     

  • Angela Merkel: Negocierile pe tema bugetului UE vor fi “foarte dure şi dificile”

    Negocierile pe tema bugetului multianual european vor fi “foarte dure şi dificile”, a declarat cancelarul Germaniei, Angela Merkel, înaintea reuniunii Consiliului European, programată la Bruxelles.

    “Ne aşteaptă o reuniune foarte importantă a Consiliului European”, a declarat Angela Merkel, citată de site-ul Politico.eu.

    “Nu ştiu dacă reuniunea va fi un succes, deoarece simţim că preocupările noastre nu au fost luate în considerare suficient în multe domenii. Ne aşteaptă negocieri foarte dure şi foarte dificile”, a precizat cancelarul Germaniei.

    Angela Merkel a evocat necesitatea ajungerii rapid la un acord privind bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027.

    Cancelarul Germaniei a criticat propunerea formulată de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, argumentând că sugestia unui compromis prin care s-ar aloca 1,074% din PIB-ul UE “tinde să fie prea mult pentru noi”.

    “Un alt punct important pentru Germania ar fi să asigurăm o distribuire corectă a sarcinilor în rândul contributorilor”, a subliniat Ankela Merkel.

    Parlamentul European a transmis, miercuri, că se opune propunerilor formulate de Charles Michel, preşedintele Consiliului European, privind bugetul multianual al Uniunii Europene.

  • Negocierile comerciale între UE şi SUA merg în direcţia potrivită: Bursele europene reacţionează şi ating un record istoric

    Bursele europene au atins un record istoric, vineri, după ce Phil Hogan, comisarul european pentru Comerţ, a anunţat că negocierile cu Washingtonul se înreaptă în direcţia potrivită, ceea ce a liniştit pentru moment investitorii, potrivit Reuters.

    Indicele STOXX 600 a ajuns la valoarea record de 423,80 puncte, după o creştere de 0,8% şi se îndreaptă spre cea mai bună săptămână din acest an.

    Hogan a anunţat joi că discuţiile cu Robert Lighthizer, reprezentantul SUA pentru Comerţ, păstrează un ton optimist. El a mai spus că dorinţa Bruxellesului este de a negocia o serie de soluţii pentru diferitele dispute comerciale iscate între Statele Unite şi Uniunea Europeană.

    Optimismul se adaugă sentimentului pozitiv din piaţă generat de faptul că Statele Unite şi China au semnat un acord comercial temporar săptămâna aceasta.

    „Comentariile pozitive din jurul celorlalte conflicte comerciale ale SUA accentuează sentimentul de optimism din piaţă”, spune Connor Cambell, analist în cadrul Spreadex.

    Indicele DAX din Germania a înregistrat o creştere de 0,7%, în contexul în care Germania – cu o economie orientată spre export – are de câştigat în urma diminuării tensiunilor comerciale.  

     

  • Marcel Ciolacu ar prelua interimar conducerea PSD, alături de opt lideri regionali

    În biroul lui Marcel Ciolacu din Parlament au intrat, pe rând, marţi dimineaţă, secretarul general al PSD, Mihai Fifor, vicepreşedintele partidului Paul Stănescu şi europarlamentarul Claudiu Manda, printre alţii.

    Discuţiile au avut loc după ce, luni seară, cel puţin 20 de lideri ai organizaţiilor PSD din ţară au participat la întâlnirea organizată de Marcel Ciolacu la Parlament pentru a discuta rezultatul alegerilor prezidenţiale şi schimbări în partid. Surse social-democrate au declarat, pentru MEDIAFAX, că printre cei prezenţi la întrevedere au fost Niculae Bădălău – PSD Giurgiu, Paul Stănescu – actual vicepreşedinte şi fost lider PSD Olt, Dan Nica – PSD Galaţi, Horia Teodorescu – PSD Tulcea, Marian Oprişan – PSD Vrancea şi Ionel Arsene – lider PSD Neamţ.

    Social-democraţii au luat în discuţie posibilitatea ca Marcel Ciolacu să coordoneze la conducerea partidului o echipă formată din opt lideri care să reprezinte regiunile de dezvoltare din România iar vicepreşedinţii actuali să demisioneze, potrivit surselor.

    De altfel, fostul ministru al Dezvoltării Daniel Suciu a declarat, marţi dimineaţă, înainte de a intra în biroul lui Marcel Ciolacu, că este de acord cu demisia în bloc a vicepreşedinţilor de partid.

    Potrivit surselor, secretar general în PSD ar putea fi Paul Stănescu, urmând ca Mihai Fifor să demisioneze împreună cu liderul actual al partidului, Viorica Dăncilă. Totodată, funcţia de preşedinte executiv ar putea dispărea. Actualul preşedinte executiv al social-democraţilor, Eugen Teodorovici, a declarat, luni seară, că s-a văzut cu Marcel Ciolacu la Parlament şi i-a comunicat că Viorica Dăncilă nu merită „să iasă pe uşa din dos” de la şefia PSD, fiindcă CEx a votat-o să fie candidat la prezidenţiale. El a mai spus că nu va demisiona din funcţia de preşedinte executiv al PSD.

    Partidul va organiza, cel mai probabil, un congres statutar în ianuarie sau februarie 2020, au declarat sursele social-democrate, pentru MEDIAFAX.

    Viorica Dăncilă ar urma să îşi anunţe demisia din funcţia de preşedinte al PSD la şedinţa Comitetului Executiv al partidului de marţi, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX. Reuniunea CEx va avea loc de la ora 18.30, la sediul formaţiunii din Kiseleff.

    Preşedintele Camerei Deputaţilor a anunţat pe Facebook că s-a întâlnit luni cu Viorica Dăncilă şi i-a transmis acesteia că va discuta cu preşedinţii organizaţiilor din ţară despre rezultatul obţinut de partid la alegerile prezidenţiale. El a adăugat că a fost o discuţie „calmă” şi „aşezată”.

  • Surse: Marcel Ciolacu va prelua interimar conducerea PSD alături de opt lideri regionali

    Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a discutat, marţi dimineaţă, cu lideri din PSD, iar acesta urmează să preia conducerea interimară a partidului alături de o echipă de coordonare formată din opt lideri regionali din ţară, au declarat surse social-democrate pentru MEDIAFAX.

    În biroul lui Marcel Ciolacu din Parlament au intrat, pe rând, marţi dimineaţă, secretarul general al PSD, Mihai Fifor, vicepreşedintele partidului Paul Stănescu şi europarlamentarul Claudiu Manda, printre alţii.

    Discuţiile au avut loc după ce, luni seară, cel puţin 20 de lideri ai organizaţiilor PSD din ţară au participat la întâlnirea organizată de Marcel Ciolacu la Parlament pentru a discuta rezultatul alegerilor prezidenţiale şi schimbări în partid. Surse social-democrate au declarat, pentru MEDIAFAX, că printre cei prezenţi la întrevedere au fost Niculae Bădălău – PSD Giurgiu, Paul Stănescu – actual vicepreşedinte şi fost lider PSD Olt, Dan Nica – PSD Galaţi, Horia Teodorescu – PSD Tulcea, Marian Oprişan – PSD Vrancea şi Ionel Arsene – lider PSD Neamţ.

    Social-democraţii au luat în discuţie posibilitatea ca Marcel Ciolacu să coordoneze la conducerea partidului o echipă formată din opt lideri care să reprezinte regiunile de dezvoltare din România iar vicepreşedinţii actuali să demisioneze, potrivit surselor.

    De altfel, fostul ministru al Dezvoltării Daniel Suciu a declarat, marţi dimineaţă, înainte de a intra în biroul lui Marcel Ciolacu, că este de acord cu demisia în bloc a vicepreşedinţilor de partid.

    Potrivit surselor, secretar general în PSD ar putea fi Paul Stănescu, urmând ca Mihai Fifor să demisioneze împreună cu liderul actual al partidului, Viorica Dăncilă. Totodată, funcţia de preşedinte executiv ar putea dispărea. Actualul preşedinte executiv al social-democraţilor, Eugen Teodorovici, a declarat, luni seară, că s-a văzut cu Marcel Ciolacu la Parlament şi i-a comunicat că Viorica Dăncilă nu merită „să iasă pe uşa din dos” de la şefia PSD, fiindcă CEx a votat-o să fie candidat la prezidenţiale. El a mai spus că nu va demisiona din funcţia de preşedinte executiv al PSD.

    Partidul va organiza, cel mai probabil, un congres statutar în ianuarie sau februarie 2020, au declarat sursele social-democrate, pentru MEDIAFAX.

    Viorica Dăncilă ar urma să îşi anunţe demisia din funcţia de preşedinte al PSD la şedinţa Comitetului Executiv al partidului de marţi, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX. Reuniunea CEx va avea loc de la ora 18.30, la sediul formaţiunii din Kiseleff.

    Preşedintele Camerei Deputaţilor a anunţat pe Facebook că s-a întâlnit luni cu Viorica Dăncilă şi i-a transmis acesteia că va discuta cu preşedinţii organizaţiilor din ţară despre rezultatul obţinut de partid la alegerile prezidenţiale. El a adăugat că a fost o discuţie „calmă” şi „aşezată”.

  • După mai bine de şase ani de negocieri, cel mai mare acord comercial ar putea fi semnat în 2020

    După mai mult de şase ani de negocieri, peste 10 ţări din regiunea Asiei şi a Pacificului urmăresc să semneze în 2020 cel mai mare acord comercial încheiat vreodată, conform CNBC.

    Afacerea, numită Parteneriatul Economic Regional, include 10 ţări din Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est şi cinci parteneri comerciali principali: Australia, China, Japonia, Noua Zeelandă şi Coreea de Sud. Potrivit unui raport Reuters, cele 15 ţări acoperă aproape o treime din populaţia şi PIB-ul mondial, ceea ce depăşeşte orice alt bloc comercial regional, precum Uniunea Europeană sau acordul SUA – Mexic – Canada.

    Afacerea a început cu 16 ţări, însă India a decis să se retragă din parteneriat pe baza ideii cum că pactul ar putea afecta producătorii locali din subcontinentului indian.

    Parteneriatul Economic Regional a fost lansat în 2012 în Phnom Penh, Cambogia, ca o iniţiativă a Ascociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est de încurajare a comerţului între cei 10 membri şi alte şase ţări. Acordul urmăreşte micşorarea taxelor de comerţ, standardizarea normelor şi procedurilor vamale şi lărgirea accesului la piaţă al ţărilor care nu au acorduri comerciale.

    Cele 16 ţări au început negocierile în 2013, când se pregătea un alt acord, cel al Parteretiatul Trans-Pacific (TPP). De vreme ce China a decis să nu ia parte la ce era atunci cel mai mare acord comercial gândit vreodată, mai mulţi experţi consideră că Parteneriatul Economic Regional reprezintă o modalitate prin care China poate limita influenţa americană din regiune.

    În 2017, preşedintele american Donald Trump şi-a retras ţara din TPP şi a început să mărească taxele pentru mai mulţi parteneri comeriali ai Statelor Unite, măsură adoptată datorită unor „practici comerciale nedrepte”, după spusele liderului de la Casa Albă.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • FMI reia negocierile privind un nou program pentru Ucraina

    O misiune a Fondului Monetar Internaţional va relua negocierile asupra unui nou program de credit pentru Ucraina, în cursul zile de joi, potrivit Reuters.

    Uncraina şi Fondul Monetar Internaţionale au discutat o nouă înţelegere care să înlocuiască aranjamentul stand-by în valoare de 3,9 miliarde de dolari care va expira în ianuarie.

    Ucraina va trebui să îndeplinească cerinţele Fondului, printre care se numără respectarea independenţei băncii centrale şi viitorul PrivatBank, cea mai mare instituţie de creditare din ţară, care a fost naţionalizată împotriva voinţei acţionarilor în 2016.

  • Fiat Chrysler şi compania-mamă a Peugeot se aşează la masa negocierilor pentru o tranzacţie care ar da naştere unui gigant de peste 47 miliarde dolari

    PSA, compania-mamă a producătorului francez Peugeot, negociază cu rivalii de la Fiat Chrysler Automobiles (FCA) o tranzacţie prin care ar fuziona cu grupul italiano-american şi ar crea o companie cu acţiuni de peste 47 miliarde dolari, potrivit surselor din piaţă citate de FT.

    Negocierile reprezintă o încercare a francezilor de la PSA şi a executivului Carlos Tavarez de a profita ta de a profita de negocierile eşuate dintre FCA şi Renault din acest an.

    Pentru FCA, fuziunea ar reprezenta o reuşită, în contextul în care compania a susţinut vehement că piaţa auto are nevoie de consolidare cât mai rapid.

    Unul dintre aspectele tranzacţiei arată că PSA ar fuziona cu FCA într-o tranzacţie care implică toate acţiunile, ceea ce l-ar pune în final pe Carlos Tavarez la conducerea businessului, şi pe John Elkann – reprezentantul familiei Agnelli din Italia, care controlează FCA – în funcţia de preşedinte al companiei.

    Potrivit sursei citate, negocierile au mai început anul acesta o dată însă au fost oprite cât au început discuţiile dintre Fiat Chrysler şi Renault.

    Acţiunile Fiat Chrysler listate pe bursa din New York au crescut cu 7,5% marţi seară după ce Wall Street Journal a anunţat negocierile, şi se tranzacţionau la 14,2 dolari per acţiune.

    Un purtător de cuvânt al PSA a transmis că „nu comentează pe zvonurile din piaţă”, în timp ce FCA a refuzat să comenteze.

    În 2019 acţiunile PSA au crescut cu 38% în comparaţie cu cele ale FCA care au crescut doar cu 1%. Compania franceză are o valoare de piaţă de circa 26,2 miliarde dolari, în timp ce valoarea FCA ajunge la 22 miliarde dolari.

    Reluarea negocierilor vine la câteva luni după cce FCA s-a retras din oferta de fuziune cu Renault, care ar fi dat naştere unei tranzacţii de peste 36 miliarde dolari. Această tranzacţie a picat în luna iunie după ce guvernul francez, cel mai mare acţionar al Renault cu 15% din acţiuni, şi-a retras susţinerea – în principal pentru că partenerul de alianţă al Renault, Nissan, nu a fost de acord.

    „FCA trebuie să îşi scaleze businessului din Europa şi PSA nu are deloc prezenţă în SUA, unde FCA are o cotă bună de piaţă. Mai mult, PSA are tehnologia necesară pentru a ajuta cu problemele întâmpinate de FCA în ceea ce priveşte emisiile de carbon”, notează Philippe Huchois, analist auto în cadrul Jeffries.