BusinessMagazin

Tag: multinationale

Motivul pentru care un tânăr a renunţat la jobul din corporaţie. Conducea o echipă de zeci de oameni din spatele unuia dintre cele mai importante site-uri din România

Paul Neagoe are doar 28 de ani. Şi totuşi, a acumulat deja experienţă în două multinaţionale, culminând cu rolul de conducere a echipei responsabile de dezvoltarea platformei de anunţuri a OLX în România. A decis acum să facă pasul spre antreprenoriat după ce a identificat un domeniu care abia începe să se contureze pe piaţa locală: hardware as a service.

Antreprenoriatul a fost, de fapt, pe agenda mea într-un fel sau altul în fiecare pas al carierei de până acum”, descrie Paul Neagoe, care a lucrat în ultimele luni conducând echipa de 63 de persoane a OLX, decizia de a-şi schimba parcursul cu 180 de grade.

Cariera lui a început în consultanţă la McKinsey, unde povesteşte că a alocat cea mai mare parte a timpului său în aspecte legate de strategie, marketing şi vânzări, în diferite industrii (telco, banking, energie). După McKinsey, şi-a dorit o carieră în online, aşa că a început să lucreze în cadrul OLX Group, unde a avut mai multe roluri: de la Sales Operations, la Monetization Lead la cel de coordonare a întregii echipe a OLX.RO.

„Ca realizări, sunt cel mai mândru de reuşitele avute cu echipa OLX. Am reuşit să creştem job boardul OLX dintr-o categorie puţin cunoscută în lider de piaţă pe aria de blue collar şi categoria de locuri de muncă cu cele mai multe anunţuri din ţară; am crescut cu peste 50% baza de utilizatori în categoriile cheie ale OLX; am coordonat campanii care au adus audienţe noi pe OLX, ultimele axate pe segmentul de vârstă 18-24, campanii care au rebranduit OLX.ro; am reuşit să dublăm cifra de afaceri a businessului”, îşi descrie el cele mai recente reuşite.

La categoria provocări se înscrie faptul că, fiind vorba despre activitatea dintr-o multinaţională, s-a confruntat cu rigorile acesteia, care l-au ajutat însă să îşi dezvolte creativitatea: „Fiind o companie multinaţională, anumite acţiuni erau limitate la nivel local, ceea ce m-a îndemnat să găsesc soluţii mai creative pentru a ne îndeplini obiectivele, iar această „goană” după idei, testări, implementări ş.a.m.d. a deschis un apetit puternic pentru antreprenoriat”.

Schimbarea a fost una firească, mai ales că şi în trecut s-a intersectat cu mediul dinamic al antreprenoriatului – înainte de McKinsey, a lucrat alături de
start-up-uri în incubatoare de business din Olanda, în vremea McKinsey, căuta soluţii alături de echipa locală de a susţine cu expertiza consultanţilor mediul local de
start-up-uri, iar în timpul anilor de la OLX, s-a implicat ca mentor pentru start-up-uri îndiferite programe din România. „Orientarea spre mediul antreprenorial a fost o călătorie care a curs într-un mod destul de natural prin experienţele acumulate în ultimii ani”, spune el.

Cel mai nou pariu al său este Lizit, un business tip marketplace, care ţinteşte să aducă mai multă în modul în care se consumă tehnologia.

„Noi ca şi utilizatori, suntem încântaţi de serviciul pe care ni-l oferă un gadget şi nu de deţinerea în proprietate a acelui gadget. Avem o conexiune emoţională cu fiecare device în momentul în care îl descoperim pentru prima oară, îl scoatem din cutie, îl experimentăm şi îl învăţăm. Această conexiune este însă una care dispare repede şi este uşor înlocuită de apetitul şi dorinţa pentru următorul model mai nou, mai rapid, mai interesant”, explică Neagoe.

Lizit pune la dispoziţia utilizatorilor posibilitatea de a folosi anumite gadgeturi, fără să le cumpere.

„Am creat Lizit pentru că în această lume în care produsele se schimbă de la an la an radical, credem că accesul flexibil la tehnologie este mai important decât deţinerea acestora. Astfel, pentru consumatori, Lizit oferă o soluţie financiară flexibilă pentru a avea acces la cele mai noi tehnologii, oricând au nevoie, prin închirieri/abonamente online”, descrie Neagoe conceptul pe care se bazează Lizit. Platforma a trecut printr-o perioadă de testare a conceptului pe piaţă în timpul acestei veri, iar în stadiul actual este live de mai bine de o lună.

Adaugă că utilizatorii platformei se împart în două categorii – cei care vor să fie tot timpul la curent cu cele mai noi produse şi optează pentru abonamente de 6-12 luni, cu dorinţa ca la finalul abonamentului să beneficieze de un model nou, cât şi utilizatorii care vor să satisfacă o nevoie pe termen scurt, fie aceasta de testare a unor produse sau de folosire pentru o durată scurtă, precum un proiect sau o vacanţă.

Valoarea investiţiei iniţiale în acest business a fost de 75.000 de euro şi, potrivit lui Paul Neagoe, va creşte în viitor pentru susţinerea dezvoltării businessului. Capitalul are ca sursă fondurile proprii ale fondatorilor.

În echipa start-up-ului se află, alături de Paul Neagoe, şi Andrei Duşu, pe care l-a cunoscut în anii petrecuţi la McKinsey şi alături de care a lucrat pentru o perioadă şi la OLX. El lucrează de mai bine de doi ani în cadrul Google la Londra, unde coordonează departamentul de Video şi Display Products la nivelul regiunii EMEA. Echipa tehnică este formată în prezent din două persoane, susţinute dintr-un rol de tech investor şi advisor de Selim Dogguy care are o experienţă vastă ca CTO în UE şi Statele Unite. Totodată, cu rol de investitor, îl au şi pe Dan Puică, actualul CEO al imobiliare.ro.

Paul Neagoe spune că ideea Lizit a venit din multiple surse –în principal, datorită experienţelor sale anterioare, a încercat să fie conectat tot timpul la trendurile de consum vizibile mai repede în Statele Unite şi în alte pieţe din UE. „Trendul de «as-a-service» este unul pe care îl ştim cu toţii pentru software, însă acesta apare din ce în ce mai des în zona de hardware. Asta ne-a făcut să ne gândim la zona de tehnologie, care are un ritm de dezvoltare ultra rapid şi se pretează astfel la servicii care permit utilizatorilor să fie tot timpul la curent cu ce e mai nou, într-un mod flexibil şi avantajos financiar.”

Şi-au propus ca până la finalul primăverii anului următor să ajungă la o ţintă de 1.000 de utilizatori abonaţi lunar: „Fiind un concept inovativ pe piaţa din România, atingerea acestui obiectiv de către Lizit va necesita multă muncă în detalierea modelului şi convingerea unei mase critice de early adopters să utilizeze serviciile noastre”.

Antreprenoriat vs. multinaţională? „Provocarile sunt multiple, iar cele două lumi, foarte diferite. Sunt un începător în antreprenoriat, deci poate voi spune lucruri evidente. Cea mai interesantă este cea de momentum sau, mai degrabă, de lipsa sa – dacă într-o multinaţională, businessul are un momentum şi un ritm natural prin care se dezvoltă organic, o firmă nou înfiinţată necesită necontenit să fie trasat înainte de fondatori pentru a dezvolta acest momentum şi a susţine creşterea numărului de utilizatori.”

De asemenea, sesizează viteza rapidă de dezvoltare în acest mediu: „Viteza de dezvoltare, de prototipizare, de testare şi adaptare, este una mult mai ridicată în acest mediu. Serviciul Lizit suferă săptămânal (daca nu zilnic) modificari in urma diferitelor experimente si feedbackului utilizatorilor, iar asta credem noi ca ne dă cele mai bune şanse să oferim un serviciu cât de eficient şi placut de consumatori”.

October 6, 2020
Blestemul moşiei lui Oprişan şi trădările, sau cum a ajuns PSD să se îngroape singur

De la triumful de la alegerile parlamentare din octombrie 2016, când a înregistrat cel mai mare scor din istoria partidului – 46%, PSD este într-o cădere politică blestemată: a pierdut alegerile europarlamentare din 2019, Dragnea este la puşcărie, a pierdut pentru a patra oară consecutiv preşedinţia României în faţa unui Iohannis care nu i-a băgat deloc în seamă, a pierdut guvernarea la finalul lui 2019 deşi aveau majoritate în Parlament, iar acum au pierdut alegerile locale, Capitala, feuda lui Marian Oprişan la Vrancea şi se îndreaptă spre alegerile parlamentare din decembrie ca să fie trimişi oficial în opoziţie.

Din mai 2012, când Victor Ponta a venit la Palatul Victoria având în spate alianţa USL formată din PSD şi PNL, şi până la finalul lui 2019 (cu excepţia anului 2015-2016, când a fost guvernarea tehnocrată Cioloş, tot cu voturile PSD), când a plecat guvernarea Dăncilă, România a avut cea mai bună perioadă economică din istorie :

– PIB-ul aproape s-a dublat, de la 596 miliarde de lei la 1.053 miliarde de lei, iar în euro a crescut cu 70%, de la 133 de miliarde de euro la 223 de miliarde de euro;

– Cifra de afaceri a tuturor companiilor a crescut de la 1.131 miliarde de lei la 1.696 miliarde de lei, respectiv de la 250 de miliarde de euro la 360 de miliarde de euro, adică cu aproape 50%;

– Profitul obţinut de companii a crescut de la 57 de miliarde de lei în 2012 la nu mai puţin de 143 de miliarde de lei în 2019, deci de aproape trei ori;

– Numărul companiilor a crescut de la 651.000 la 731.000, iar companiile cu afaceri de peste 0 au crescut de la 455.000 la 545.000 în 2019;

– Salariul minim a crescut cu 120%, de la 550 de lei la aproape 1.300 de lei, cu aproape 140%;

– Salariul mediu a crescut cu 110%, de la 1.500 de lei la 3.300 de lei net;

– Inflaţia a crescut în 8 ani cu numai 16%;

– Cursul leu/euro a crescut cu numai 7% în 8 ani, cu mult sub rata inflaţiei;

– Numărul angajaţilor din companii a crescut cu 200.000, de la 4,058 milioane la 4,2 milioane în 2019 ;

– Cred că numărul angajaţilor de la stat a crescut cu peste 100.000;

– Dobânzile la lei au scăzut de la 6% la 2,5%, cu o perioadă când ROBOR-ul a ajuns chiar şi la 0,68%;

– Impozitul pe venit a scăzut de la 16% la 10, impozitul pe dividende a scăzut de la 16% la 5%;

– Salariile din sistemul medical s-au mărit substanţial, iar medicii nu şi-au pierdut coabitarea cu sectorul privat, ceea ce le-a mărit pachetul salarial extrarodinar;

– Salariul din construcţii s-a dublat;

-TVA a scăzut de la 24% la 19%, iar TVA la alimente de la 24% la 9%, iar acest lucru a contribuit şi la explozia reţelelor de comerţ moderne, care scot din piaţă reţelele româneşti independente;

– Programul Start-Up Nation a dus al apariţia a peste 40.000 de afaceri care au primit 200.000 de lei, un capital de început;

– PFA-urile – persoane fizice autorizate – au beneficiat de cel mai generos pachet de impozitare;

– Peste 1 milion de metri pătraţi de spaţii moderne de birouri s-au construit pe autorizaţiile administraţiei PSD (cu excepţia Clujului şi a Timişoarei);

– Sute de mii de apartamente noi, în care stau corporatişti dar nu numai, au răsărit pe aurorizaţiile de construcţie în cea mai mare parte date de PSD .

Dacă vorbeşti cu antreprenorii români care au afaceri mai mari, cu branduri renumite, pentru ei Victor Ponta a fost cel mai bun prim-ministru. Că l-a trădat caracterul, asta-i altă problemă.

Pentru Bursă, mandatul lui Ponta ca premier a fost ca o mană cerească, după ani de secetă, pentru că a listat Romgaz şi Electrica, companii mari, bune plătitoare de dividende.

Dar nu ştiu prea mulţi investitori de la Bursă care să fi votat PSD, aşa cum nu ştiu prea mulţi care au devenit antreprenori datorită Start-Up Nation şi au luat 200.000 de lei, să pună ştampila pe PSD.

În ciuda retoricii PSD, multinaţionalele au avut viaţă bună, extrem de profitabilă în această guvernare, singura lor problemă fiind creşterea salariului minim pe economie.

De altfel, nu cred că jumătate din cei care au beneficiat de aproape triplarea salariului minim pe economie au votat cu PSD.

PNL nu prea este fanul acestei măsuri de creştere a salariului minim pe economie. Iar majorarea din acest an, dată de guvernarea PNL, a fost destul de disputată.

Nu prea am auzit de IT-işti care să fie fani ai PSD, deşi, în ciuda retoricii, guvernarea PSD nu s-a atins de facilităţile lor fiscale.

Nici nu mai ştiu cu cât a crescut punctul de pensie, de care au beneficiat 5 milioane de români, cât sunt pensionarii.

La alegerile locale din 2020, desfăşurate în plină criză Covid-19, PNL a fost marele câştigător.

Deşi PSD s-a bătut în Parlament pentru creşterea pensiilor cu 40% şi dublarea alocaţiilor copiilor, la care adăugăm şi creşterea salariilor profesorilor, numărul celor care au pus ştampila pe PSD a fost mult prea mic.

De peste un deceniu, PSD încearcă să se apropie de zona de dreapta, de centru-dreapta, de zona urbană, şi de aceea au dat aceste reduceri de taxe, facilităţi fiscale, bineînţeles nu din banii lor, din banii bugetului.

Dar electoratul urban, care a ieşit la vot depăşind electoratul rural, a votat cu PNL şi USR/PLUS.

Bineînţeles că în toţi aceşti ani procesele lui Dragnea au şters cu buretele toată perioada de creştere economică şi de business atunci când s-a pus problema votului.

PNL, un partid care a intrat în moarte clinică după alegerile din 2016, a ajuns în numai patru ani să fie principalul partid politic, avându-l în frunte pe preşedintele Iohannis, care a tocat metodic, germanic, PSD-ul.

Fără să se vadă niciun rezultat din “România educată”, Iohannis a avut câştig de cauză în faţa electoratului.

Ludovic Orban, un politician pe care nimeni nu paria când a preluat acum câţiva ani conducerea PNL, a ajuns să înregistreze cu acest partid cele mai bune rezultate din istorie.

Cred că pesediştii se întreabă în fiecare zi cu ce au greşit, de ce toată această apropiere fiscală de zona urbană, de corporatişti, de antreprenorii români, de multinaţionale, de PFA-uri, de medici, nu are niciun rezultat, ci dimpotrivă.

Moşia lui Oprişan, un baron local care a lucrat numai la stat, icoanele Gabrielei Firea, procesele lui Dragnea, faţa lui Paul Stănescu, IQ-ul Vioricăi Dăncilă, interlopii – la propriu şi la figurat – din jurul partidului, cefele groase din Parlament au fost mai importante decât pachetele de facilităţi fiscale oferite de PSD atunci când a fost vorba unde să se pună ştampila.

Ca să nu mai vorbim de trădările specifice din PSD, cum nu sunt la niciun al partid, şi care au îngropat PSD.

PDL, care a fost la guvernare între 2005 şi 2007 şi apoi între 2009 şi 2012, s-a topit în PNL în 2014, spre disperarea lui Băsescu, după ce în 2012 PNL era aliatul PSD în celebra alianţă USL. PDL trebuie să găsească o soluţie pentru viitor, asta dacă nu se va dezintegra între timp.

Acum să vedem cum se va reinventa PSD în anii de opoziţie, sau cum se va topi într-o altă alianţă.

Nu ştiu ce va face PSD în opoziţie, cum vrea să-i vadă Klaus Iohannis, dacă se va topi într-o altă alianţă, dar dacă toate aceste facilităţi fiscale nu i-au adus votul, poate se gândesc la altceva.

Peste 10-15 ani, când decreţeii vor ieşi la pensie, cea mai mare parte dintre ei votând cu PNL, PDL, USR, tema principală de campanie va fi punctul de pensie, nu taxele mici pentru companii.

Dar până una alta, apartamentul lui Nicuşor Dan a învins moşia feudală a lui Marian Oprişan.

October 5, 2020
Economia îşi revine, dar abordarea se schimbă

Economia a trecut de cele mai semnificative distrugeri economice provocate de pandemia de COVID-19. Cu toate acestea, chiar dacă economia globală îşi va reveni mai repede decât se aşteaptă majoritatea, o parte din producţia economică va fi pierdută pentru totdeauna, a spus Elliot Auckland, economist-şef al International Investment Bank, într-o videoconferinţă organizată de Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre.
„Datele recente arată ca vânzările retail din America şi Germania au fost pe creştere, iar economia Chinei a crescut cu 3% în al doilea trimestru faţă de perioada similară anului trecut. Politica de reacţie internaţională a fost semnificativă atât din punct de vedere fiscal, cât şi din perspectiva politicii monetare. Ne-am învăţat lecţia din criza financiară din 2008-2009. Autorităţile de reglementare sunt dispuse şi fac tot ce trebuie într-o perioadă scurtă de timp”, a explicat Elliot Auckland.
El a mai spus în continuare că economia are propria capacitate de producţie, care câteodată se duce în sus cauzând inflaţie, iar altădată în jos cauzând recesiune. Deocamdată se operează substanţial sub nivelul potenţialului din cauza recentelor stări de urgenţă.
„Inputurile economice precum capitalul, forţa de muncă, tehnologia – nu au fost distruse, ci sunt temporar utilizate sub potenţial. Acesta este unul din lucrurile pe care politica monetară le poate corecta. După o contracţie abruptă a PIB-ului global în 2020, va urma o creştere timp de 3-4 ani peste trendul stabilit până acum, în timp ce ne întoarcem la un nivel normal de operare”, este de părere Elliot Auckland.
Cert este că se vor observa câteva daune permanente, dar în acelaşi timp se vor crea oportunităţi permanente, a mai adăugat economistul-şef. Nu va fi suficient să compenseze daunele deja create, dar aceste oportunităţi vor declanşa o dinamică de creştere care nu ar fi fost posibilă dacă nu era coronavirusul.
„Un exemplu este adaptarea tehnologiei. Foarte puţini oameni de afaceri ar fi intrat intr-o stare naturală de experiment prin care şi-ar fi dus întreaga afacere online. Odată cu criza aceasta, mutarea în zona online a fost posibilă într-un timp foarte scurt. După ce se va termina această perioadă de criză, multe businessuri vor reveni la normal, dar o parte vor vedea că acest experiment s-a dovedit a fi mult mai productiv decât anticipau şi se va stabili un nou normal pentru ei. Adaptarea economiei digitale a crescut, iar acest lucru va spori productivitatea pe termen lung”, spune economistul.
Un alt exemplu este schimbarea politică şi economică la nivel european. Economiştii au spus de-a lungul timpului că în Europa trebuie să se întâmple două lucruri pentru era prosperităţii: consolidarea sau unificarea fiscală şi cheltuirea mai multor bani pe consumatori şi la nivel fiscal de către Germania.
„Pentru moment, se pare că aceste dinamici au fost puse în mişcare datorită răspunsului împotriva crizei coronavirusului. De asemenea, alte trenduri economice au fost puse în mişcare, care trebuie adresate, în timp ce ne vom duce la o nouă abordare a fiscalităţii. Contractul social trebuie rescris, şi cel mai probabil va fi într-o lume cu taxe mai mari, cu accent pe zona multinaţionalelor. Majoritatea ţărilor au decis să facă faţă acestei situaţii prin finanţarea băncilor centrale, dar acest lucru va avea consecinţe pe termen lung prin slăbirea independenţei băncilor centrale”, a explicat Elliot Auckland.
Din punctul de vedere al dezvoltării economice din România şi Bulgaria, estimarea constă într-o scădere economică de circa 5-6% în anul 2020.
„Chiar dacă este o contracţie severă, va fi de departe mai bine decât în majoritatea economiilor din Europa. Ce este crucial pentru amândouă este un nivel scăzut al datoriei guvernamentale raportat la PIB în jurul a 45%, respectiv 25% pentru anul acesta. Un nivel al datoriei mai mic înseamnă că guvernele se pot duce mai departe pentru a asigura o tranziţie mai uşoară prin criză”, este de părere economistul-şef.
El a mai adăugat că acţiunea mai agresivă de susţinere a băncilor centrale globale prin finanţarea directă a statului utilizând achiziţiile de titluri de stat (quantitative easing), înseamnă că există o oportunitate destul de mare pentru guvernele est europene de a lua bani fără a se îngrijora prea mult în legătură cu ratele dobânzilor sau ratele de schimb.
„O abordare fiscală puternică, care este în derulare în ambele ţări va ajuta PIB-ul să recupereze cu o creştere de 5% în 2021 şi chiar şi în 2022. Desigur, fondurile europene vor juca un rol important. România şi Bulgaria sunt foarte competitive. Costurile cu forţa de muncă pe oră sunt de patru ori mai mici decât media europeană, ceea ce face regiunea să fie foarte atractivă pentru multinaţionale să investească
într-un lanţ de aprovizionare european. Guvernele trebuie să se concentreze pe proiecte care vor produce un efect semnificativ, iar cuvântul cheie este transport”, a mai spus Elliot Auckland.
Prin urmare, zonele care ar trebui să fie în primplan sunt drumurile, căile ferate, porturile, aeroporturile şi infrastructura de utilităţi precum apă, căldură, electricitate şi internet.
„Aceste blocaje sunt elementele care împiedică multinaţionalele să investească. Cea mai mare îngrijorare a mea pentru această regiune este în legătură cu turismul, în special în Bulgaria. Joacă un rol crucial în PIB-ul ţării, iar turismul este unul dintre domeniile care este cel mai puţin probabil că va trece printr-o revenire în „V”. Ar putea dura aproximativ 5 ani pentru a ajunge la nivelul din anul 2019. Acest lucru va cauza, probabil, un dezechilibru regional permanent pentru economia din Bulgaria. Guvernul Bulgariei ar trebui să investească masiv în sectoare care nu au legătură cu turismul. Diversitatea este o necesitate la nivel local”, a mai explicat economistul.

September 8, 2020
Lipsa unui nivel bun de middle management, o problemă mare a companiilor din România

Iar acest lucru se vede în criză, atunci când cineva trebuie să strângă echipele, să găsească soluţii pentru ieşirea din situaţiile dificile şi mai ales să pună în aplicare noile strategii.
Avem specialişti buni şi foarte buni, avem executivi de top buni, dar la nivel de middle management nu stăm aşa bine.
Dintre toate pieţele pe care a activat, cine are un nivel bun de middle management?
Ungurii, spune Sorin Faur.
În România, poziţia de middle management, de manageri care trebuie să conducă echipele de specialişti până la urmă, este mai puţin apreciată, valorizată şi remunerată.
În România, cei din top management sunt foarte bine plătiţi, chiar peste media regională.
Dar acest lucru se „compensează” la nivelul următor, în middle management, adică la cei care trebuie să execute, la cei care trebuie să ducă zilnic povara businessului, mai ales în vremuri de criză. După anul 2000, odată cu venirea multinaţionalelor s-au creat poziţii de middle management ocupate de români, pentru că la vârf erau expaţi.
Când au plecat expaţii, au fost promovaţi în top management şi români.
Dar după ei nu a mai fost timp si poate nici dorinţă să se creeze altă generaţie de manageri, mai ales la nivel operaţional. Astfel, au fost promovaţi specialişti, cei care ştiau tehnic foarte bine, dar care nu au mai apucat să-şi dezvolte abilităţile de manageri, să închege şi să conducă echipe.
Nu cei mai buni specialişti din punct de vedere tehnic pot deveni şi cei mai buni manageri. Multe organizaţii au eşuat în această privinţă, declanşând adevărate lupte interne, care au măcinat companiile.
Firmele româneşti, într-o luptă permanentă de supravieţuire din punct de vedere economic, nu au mai apucat să facă planuri interne de carieră. La acest lucru se adaugă şi faptul că patronii ştiu şi vor să facă tot.
În multinaţionale, mulţi manageri buni au realizat că nu pot accede în top management, aşa că au decis să plece, să devină antreprenori sau să treacă la concurenţă, în cel mai bun caz.
Pentru că firmele nu au un parcurs profesional clar pentru angajaţi, se trezesc după ani că oamenii s-au plictisit şi că vor să facă altceva, şi atunci pleacă, spune Sorin Faur.
Businessul din România a crescut foarte mult în ultimii zece ani la nivelul afacerilor mici, făcute de cei care au lucrat în multinaţionale şi pentru care un câştig de 2.000-3.000 de euro pe lună în businessul lor este suficient.
Businessul din România, fiind atât de intens, este şi o moară care macină mult mai repede managerii.
Multinaţionalele stau mai bine la nivelul de middle management, dar la nivelul companiilor antreprenoriale româneşti este dezastru. Şi de aceea mulţi patroni, mulţi antreprenori români îşi epuizează energia în lucruri mărunte, cheltuind multe ore ocupându-se de middle management, şi în final nu mai au forţă şi energie să devină mai mari. Plus că patronii nu au încredere în oamenii de sub ei, pentru că se aşteaptă ca ei să fie copia fidelă a lor.
De partea cealaltă, românii care aspiră la poziţiile de manageri preferă să lucreze în multinaţionale decât în companiile româneşti, pentru că acolo lucrurile sunt mai clare, mai stabile, chiar dacă birocraţia este mai mare, iar timpul de realizare a unor proiecte mult mai ridicat. Până la urmă, această situaţie de resurse umane este o copie fidelă a businessului din România, unde
1.000 de companii – dintre care 90% sunt multinaţionale – realizează 49% din cifra de afaceri totală, iar restul de 599.000 de companii – dintre care 90% sunt româneşti – se bat pentru ce a rămas. Şi până la urmă este şi copia structurii sociale din România, unde clasa de mijloc lipseşte, cea care ar trebui să aducă o stabilitate mult mai mare şi să ducă România mai departe, mai repede.

September 7, 2020
Cum vor mai putea multinaţionalele atrage angajaţi când toţi lucrează de acasă, iar clădirile de birouri cu facilităţile lor nu mai contează?

Începând de la clădiri de birouri aflate lângă metrou, lângă un mall sau lângă centre comerciale, cu cafetaria sau food court-ul, până la interioare cu spaţii aerisite, colorate, cu ventilaţie de ultimul tip, lumină şi perne ergonomice, totul era făcut pentru a da bine în materialele de prezentare.
Când aceste lucruri, plus abonamentele la sălile de fitness sau centrele medicale au devenit comune, multinaţionalele au început să investească în programe de leadership, training şi chiar psihologie în încercarea de a face diferenţa faţă de rivali.
În ultimii ani salariile, cel puţin cele din IT, au crescut destul de mult şi atunci angajaţii au început să se intereseze de şefi, de managerii cu care vor lucra şi de colegii de birouri – cum sunt, ce fac şi cum se comportă.
Specialiştii în HR au ajuns să spună că angajaţii nu pleacă dintr-un loc din cauza banilor, ci din cauza şefilor.
Bugetele de HR au devenit tot mai mari odată ce nivelul de fluctuaţie de personal se mărea şi era nevoie de mai mulţi bani pentru a ţine angajaţii sau a aduce alţii noi. Atâta timp cât sondajele arătau că angajaţii erau fericiţi la birou şi nu plecau atât de repede la o altă companie, banii nu contau.
România avea o rezervă de cost destul de mare, aşa că cel mai important lucru era să ai cu cine să faci proiectele, nu la ce cost de personal.
Pe vârful crizei forţei de muncă, mai ales în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, unde multinaţionalele şi-au deschis centre şi aveau nevoie de angajaţi, departamentele de HR au ajuns în prima linie de bord dacă aveau rezultate.
Dar în martie 2020, de nicăieri, a venit criza COVID-19 şi totul s-a schimbat.
De frica coronavirusului, corporatiştii au fost trimişi să lucreze de acasă – trăiască infrastructura de internet din România, cea mai bună din Europa – iar trecerea s-a făcut fără probleme, spre surprinderea tuturor. Clădirile de birouri şi sediile de companii, unde s-au investit, sute, zeci de milioane de euro, au devenit goale, fără viaţă şi inutile din punctul de vedere al chiriaşilor.
Într-o săptămână toată lumea lucra de acasă ca şi cum ar fi fost de la birou. Acum s-a deschis un război între dezvoltatori şi chiriaşi pe tema spaţiilor de birouri, care au devenit prea mari şi inutile, dar asta e altă problemă.
Având în vedere că pandemia
nu moare, ci chiar se extinde, companiile nu vor să rişte să-şi readucă angajaţii la birou, ţinându-i acasă atâta timp cât pot să lucreze din altă parte.
Ani de zile angajaţii au visat să lucreze de acasă pentru a nu mai sta pe drumuri cu orele, dar au realizat că este extrem de dificil să stai între patru pereţi, să vorbeşti numai tu cu tine, fără colegii pe care nu-i sufereai sau cu şefii pe care-i urai.
Pe cine să mai dai vina acum dacă ai vrea să pleci?
Având în vedere că acum este criză, fluctuaţiile de personal s-au redus considerabil spre bucuria departamentelor de HR, care nu mai trebuie să se confrunte cu angajaţi tot timpul nemulţumiţi sau care nu vin la interviuri, anulându-le cu o oră înainte.
Dar pe de altă parte, pe măsură ce activitatea economică se reia, iar proiectele revin, discuţia legată de personal, de reţinere şi chiar de atragere de noi oameni va reveni în prim plan.
Poate nu va fi la fel ca în ultimii ani, dar tot timpul companiile angajează sau fac reduceri de personal în funcţie de cum merge businessul.
Întrebarea este cum vor fi atraşi oamenii în viitor de o companie sau alta, atâta timp cât se lucrează de acasă, nu mai contează sediul cu facilităţile lui nici distanţa şi poate chiar nici „faţa” colegilor şi a şefilor.
Cum vor arăta facilităţile viitorului pentru a reţine şi a atrage talentele?
Pentru că multinaţionalele nu pot veni acum să zugrăvească cei patru pereţi de acasă!

August 24, 2020
Ţara care intenţionează să lovească cu taxe de miliarde de euro multinaţionalele care pleacă din ţară

Un proiect de lege olandez gândit să descurajeze multinaţionalele să plece din ţară lovindu-le cu taxe de exit de miliarde de euro câştigă sprijin politic după ce gigantul Unilever a avertizat că va trebui să-şi anuleze decizia de a se muta din Rotterdam în Marea Britanie dacă iniţiativa ar fi adoptată, scrie Financial Times.

Descrisă ca legea fiscală „Hotel California“ de către critici după titlul unui popular cântec al formaţiei Eagles despre un hotel unde „poţi intra oricând, dar nu-l mai poţi părăsi niciodată“, propunerea aşteaptă o opinie juridică „n această lună care va determina compatibilitatea acesteia cu legislaţia fiscală olandeză şi a UE.

Partidele politice din guvern şi opoziţie au indicat că vor susţine legea dacă aceasta este conformă legislaţiilor menţionate.

Unilever a avertizat săptăm“na trecută că „dacă proiectul ar fi fost adoptat „n forma actuală“ şi s-ar aplica la restructurarea planificată a companiei, nu va continua cu planul său de a „nfiinţa o singură entitate juridică în Marea Britanie.

Producătorul săpunurilor Dove şi al îngheţatelor Magnum a estimat că se va confrunta cu sancţiuni retroactive de 11 miliarde de euro în cazul „n care proiectul de lege ar fi aprobat.

Propusă de deputatul ecologist Bart Snels, legea este concepută pentru a penaliza companiile cu venituri de peste 750 de milioane de euro şi care pleacă din Olanda pentru jurisdicţii cu regimuri fiscale mai favorabile.

În cazul Unilever, Snels a spus că taxa de exit se va aplica deoarece Marea Britanie nu are impozite cu reţinere la sursă pentru dividende.

August 18, 2020
Lupta pentru banii din impozite ai multinaţionalelor

Hotelul Savoy îşi întâmpină clientela elegantă şi cu relaţii sus-puse de 131 de ani. Dar cu tot designul Art Deco şi serviciile sublime, Savoy pierde bani. O grămadă de bani, scrie Financial Times.

De fapt, pierderile se acumulează de când actualii proprietari – prinţul Alwaleed bin Talal al Arabiei Saudite şi Autoritatea de Investiţii din Qatar – au achiziţionat hotelul în 2005. În 2018, acestea au totalizat 20,4 milioane lire sterline, iar anul trecut au ajuns
la 83 de milioane de lire.
Compania a aruncat o serie de explicaţii: terorism, Brexit şi puterea excepţională a monedei englezeşti. Covid-19 va fi fără îndoială vinovatul acestei perioade. Există însă un alt motiv evident: în 2018, Savoy avea o datorie de 347 de milioane de lire sterline pentru care plătea o rată de dobândă de până la 15%. Banii au fost împrumutaţi de una din companiile părinte a The Savoy Hotel Limited, Dunwilco (1784) Limited, care la rândul ei este deţinută de o companie numită Dunwilco (1783); această firmă este deţinută de Dunwilco (1847), care este deţinută de Breezeroad Limited, principalul părinte înregistrat în Marea Britanie al Savoy. Datoria, care curge în cascade prin această structură corporativă, a fost refinanţată sau restructurată o dată la fiecare an sau doi.
Pentru cei doi acţionari ai Savoy – unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume şi unul dintre cele mai mari fonduri suverane – acest aranjament are două efecte notabile: conturile Savoy par impenetrabile pentru un străin, iar afacerea nu a plătit deloc impozit pe profit în ultimii 15 ani.
În lumea modernă a impozitării profitului, Savoy este departe de a fi o excepţie. Hotelul este doar una dintre numeroasele companii internaţionale cu nume rezonante care au devenit maestre în minimizarea impozitelor. Metoda este destul de simplă: proprietarii Savoy au împrumutat bani hotelului şi au extras venituri neimpozitabile prin plăţi de dobânzi către jurisdicţiile offshore. Consilierii fiscali au şi alte idei, acolo unde este nevoie, pentru a uşura sarcina fiscală a unei companii.
„Părerea mea este că acest cadru este complet defect”, spune Michael Devereux, profesor de impozitare a afacerilor la Saïd Business School de la Universitatea Oxford. „Puteţi răspunde la aceste probleme învinovăţind multinaţionalele că au profitat de reguli sau blamând paradisurile fiscale, dar cred că de fapt trebuie să dăm vina pe sistemul fiscal.”
În întreaga lume, guvernele au răspuns pandemiei de Covid-19 prin cheltuieli publice masive. Au dat cash cetăţenilor şi au finanţat facturile salariale ale întreprinderilor. Fitch Ratings estimează că 20 din cele mai mari economii ale lumii au oferit până în prezent sprijin fiscal de 5.000 de miliarde de dolari, sau 7% din veniturile naţionale combinate, iar factura mai poate creşte.
La un moment dat, guvernele va trebui să se gândească la cine va plăti pentru deficitele bugetare uriaşe. Iar acest lucru înseamnă că vor avea un motiv istoric şi convingător pentru a analiza din nou cadrul internaţional al impozitării companiilor.
Companiile multinaţionale sunt o ţintă atractivă. În ansamblu, sectorul corporativ a fost un contribuabil relativ stabil la veniturile din impozite: în ultima jumătate de secol, impozitele pe profit au reprezentat aproximativ 8-10% din veniturile ţărilor OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică). Cu toate acestea, în aceeaşi perioadă ratele de impozitare s-au redus cu mai mult de jumătate, scutirile fiscale au proliferat, iar evitarea plăţii impozitelor cu ajutorul paradisurilor offshore a devenit o modă.
În spatele acestei anomalii se află o divizare corporativă importantă. Companiile autohtone – baza mai largă a impozitelor din majoritatea ţărilor – beneficiază de o flexibilitate mică în ceea ce priveşte impozitele pe care le plătesc. Însă multe companii internaţionale au profitat în ultimele decenii de şansa de a-şi reduce expunerea la impozitul principal. Economiştii de la FMI au estimat veniturile pierdute prin evitarea impozitelor la nivel global la până la 650 miliarde de dolari în fiecare an.
În Marea Britanie, mai mult de 50% din subsidiarele companiilor multinaţionale străine nu raportează în prezent profituri impozabile, potrivit unui studiu realizat în 2019 de Katarzyna Bilicka, asociat de cercetare la universitatea Oxford. În SUA, 91 de companii din indicele Fortune 500, inclusiv Amazon, Chevron şi IBM, au plătit o rată a impozitului federal de 0% în 2018.
Uneori, fondurile de urgenţă injectate în economii au trecut prin companii care plătesc niveluri minime de impozit – în cazul Savoy, prin finanţarea şomajului tehnic pentru 520 de angajaţi.
De asemenea, multe guverne îşi fac planuri pentru a colecta mai multe venituri din afacerile digitale care au prosperat puternic în vremea pandemiei – chiar dacă operaţiunile lor sunt probabil cel mai dificil de identificat de autorităţile fiscale ale secolului XXI.
Pentru multinaţionale, ţine de un populism ieftin să fie transformate în ţapii ispăşitori ai creşterii deficitelor bugetare în vremea Covid-19. Dar pentru unii dintre miniştrii de finanţe care supraveghează operaţiuni de finanţare prin îndatorare record, ziua confruntării se apropie.
„Este pur şi simplu o chestiune de corectitudine”, a declarat pentru FT Bruno Le Maire, ministrul francez de finanţe. „O datorăm cetăţenilor şi companiilor noastre, în special IMM-urilor, care îşi plătesc corect impozitele”, spune Le Maire.
„Digitalizarea şi optimizarea fiscală internaţională au creat, de prea mult timp, lacune care permit unor companii să scape de taxe. Trebuie să restabilim un sistem bazat pe o impozitare echitabilă.”
El spune că actuala criză „a făcut mai urgentă ca niciodată nevoia de reformă fiscală”. „Este timpul ca giganţii de tehnologie care au prosperat în această criză să contribuie la efortul public.”
Pentru schimbarea sistemului ar fi însă nevoie de o revoluţie. Practicile fiscale agresive au intrat în centrul atenţiei în urma crizei financiare din 2008, dând viaţă nenumăratelor promisiuni politice de înăsprire. În timp ce în unele locuri au fost înregistrate progrese, mai degrabă contribuabilii de rând decât corporaţiile au fost cei care au suportat povara suplimentară.
Până în 2018, la un deceniu de la criza financiară, marile multinaţionale plăteau mai puţine taxe ca proporţie din profit, chiar dacă impozitul pe venitul personal a crescut, potrivit cercetărilor FT.
Astăzi, Europa şi America par mai aproape de un război comercial din cauza impozitelor digitale decât de stabilirea unor standarde globale noi şi îndrăzneţe. Cu toate acestea, istoria sugerează că stresul financiar poate spori inventivitatea fiscală: războiul civil american a făcut ca guvernul federal al SUA să apeleze pentru prima dată la impozitul pe venit, în timp ce impozitele pe consum au fost testate iniţial în Europa pentru finanţarea Primului Război Mondial. Unii analişti cred că mahmureala fiscală provocată de acestă pandemie ar putea fi un astfel de moment. Alex Cobham, directorul executiv al Tax Justice Network, un grup independent de influenţare a opiniei publice din Marea Britanie, spune că lumea nu se poate întoarce la afacerile „murdare” obişnuite. „De zeci de ani am tolerat ideea că a plăti impozite mai mici este doar o afacere bună. Această dispoziţie a dispărut”, spune el. „Prinderea celor mai agresivi evazionişti era marea oportunitate a următorului deceniu – acum, pare că acest lucru s-ar putea întâmpla în următorii doi ani.”
Zeci de factori interrelaţionaţi au erodat sistemul de impozitare a multinaţionalelor în ultima jumătate de secol; scăderea ratelor, creşterea continuă a fluxurilor de capital transfrontaliere, lacune apetisante şi stimulente agresive din partea statelor disperate să atragă multinaţionale.
De la sfârşitul anilor 1980 a existat o schimbare completă a mentalităţii, una iniţiată şi dusă la extrem de General Electric, cel mai mare producător industrial din America în funcţie de capitalizarea de piaţă în cea mai mare parte a ultimilor 40 de ani.
Sub răposatul Jack Welch, care a condus compania din 1981 până în 2001, o mică echipă de specialişti în impozite pe profit a fost transformată într-o maşină antreprenorială care învârte bani, ajungând să aibă 1.200 de avocaţi fiscali pe cinci continente.
John Samuels, fost oficial al Trezoreriei SUA şi unul dintre primii experţi fiscali angajaţi de Welch, a condus la GE „Harvardul departamentelor fiscale” până când a părăsit grupul în 2014.
Rezultatele: între 2008 şi 2015, compania nu doar că nu a plătit impozit pe venit federal în SUA, potrivit cercetărilor Institutului de Politică de Impozitare şi Economică, ci a şi înregistrat beneficii fiscale pozitive în valoare de peste 1,3 miliarde de dolari pe perioada celor şapte ani.
GE a descris raportul ca fiind „profund greşit şi înşelător” şi a spus că a plătit 32,9 miliarde de dolari din impozitele pe venit la nivel global în ultimul deceniu. Însă departamentul său fiscal este recunoscut de mult timp ca unul dintre cele mai eficiente din lumea corporate americană.
De-a lungul anilor, nervozitatea publică şi politică provocată de aceste practici a crescut. Pentru GE, acest lucru a adus complicaţii în Marea Britanie, unde guvernul o atacă în justiţie pentru că a încercat fraudulos să se califice pentru o scutire de impozit şi îşi propune să recupereze cel puţin 1 miliard de lire sterline, plus dobânzi şi penalităţi. GE a negat acuzaţiile.
„Stabilirea punctului în care se află linia dintre evitare şi evaziune şi mersul pe partea corectă a acesteia s-au dovedit a fi o parte importantă a strategiei fiscale a marilor multinaţionale”, spune un expert fiscal cu cunoştinţe despre cazul GE. „Cazul ridică întrebări cu privire la întreaga configuraţie politică a strategiei fiscale.”
Deşi au existat multe promisiuni politice de a împiedica comportamentul fiscal agresiv după criza din 2008, acestea au fost adesea însoţite de oferte „dulci” din partea guvernelor pentru a atrage investiţii de la companii.
„Politica fiscală corporativă a devenit o creşă pentru impulsurile populiste”, spune Mihir Desai, profesor la Harvard Business School. „Marile gesturi antagonice – în special către companiile străine – pot fi compensate prin oferte lucrative şi scutiri de taxe pentru inovare pe care nimeni nu le observă. Este o reţetă pentru o politică de impozitare corporativă şi mai bizantină.“
Însă pandemia – şi mărimea sprijinului acordat afacerilor – ar putea înăspri atitudinea politicului. În Marea Britanie, aproape o treime dintre companiile care au primit împrumuturi pentru a face faţă actualei crize de la Banca Angliei au sediile în paradisuri fiscale sau sunt deţinute de cineva rezident într-un paradis fiscal, potrivit TaxWatch UK. Baker Hughes, o unitate a GE, a primit un împrumut de 600 milioane lire sterline, cu toate că compania mamă a fost trimisă în judecată de Marea Britanie pentru impozitele neplătite de 16 ani.
Puţine reforme sunt la fel de descurajante pentru factorii de decizie internaţionali cum sunt cele pentru impozitul pe profit. În esenţă, aceasta necesită revizuirea principiilor stabilite pentru prima dată de Liga Naţiunilor în 1924, care au dat statelor dreptul de a impozita veniturile unei companii pe baza existenţei fizice în ţară.
Aceste principii stau încă la baza tratatelor fiscale bilaterale, care par să ignore modul în care economia digitală a transformat fluxurile globale de capital. Stabilirea locului unde se obţine profit este în cel mai bun caz dificilă pentru multinaţionale cu o reţea extinsă de subsidiare la nivel internaţional. Odată ce este luată în considerare existenţa paradisurilor fiscale, este uşor de văzut de ce criticii consideră sistemul ca o relicvă din secolul XX.
Inerţia politică a ajutat sistemul să dureze în timp. „Sistemul nostru de impozitare este un tanc petrolier, nu o barcă rapidă, iar atunci când creează valuri, creează valuri foarte mari”, spune Anita Monteith, consultant principal în cadrul Institutului Contabililor Autorizaţi din Anglia şi Ţara Galilor. „Trebuie să schimbi regulile pe plan internaţional, ceea ce nu este uşor; provoacă frustrare şi există riscul de represalii.“
De la criza din 2008, la solicitarea G20, munca laborioasă pentru o reformă fiscală globală a căzut în sarcina în OCDE şi a lui Pascal Saint-Amans, fost oficial al Trezoreriei franceze, care conduce acum administraţia fiscală a organizaţiei din Paris. El recunoaşte că, în unele ţări, reglementarea fiscală rămâne un simplu cuvânt.
„Avem jucători globali, dar şi suveranitate locală”, spune el. „Aceşti jucători globali pot întoarce suveranităţile una împotriva celeilalte. Lipsa reglementărilor de către ţări din cauza fricii că îşi vor pierde suveranitatea a făcut ca ţările să-şi piardă de facto suveranitatea.“
După ani de zile de discuţii în spatele scenei între 137 de ţări, eforturile OCDE sunt acum concentrate pe două reforme pentru îmbunătăţirea captării taxelor de la multinaţionale.
Prima – aşa-numitul „pilon 1” – consolidează dreptul ţărilor de a impozita veniturile obţinute de companii din vânzările pe teritoriile lor, indiferent de locul în care se află legal baza afacerii (un avantaj pentru majoritatea economiilor mari şi o pierdere pentru paradisurile fiscale).
„Vor fi câştigători şi învingători”, spune Ross Robertson, partener fiscal internaţional la BDO. Pentru europeni, bomboana este prinderea unei felii mai mari din profiturile giganţilor americani de tehnologie; între timp, Washingtonul şi-ar putea permite pretenţii mai mari asupra profiturilor provenite din mărfurilor de lux sau a automobilelor aduse din Europa şi vândute în America.
Al doilea pilon încearcă să stabilească un nivel minim de impozitare aplicat tuturor multinaţionalelor. OCDE estimează că cele două reforme ar ridica veniturile din impozitele pe profit cu 4% la nivel mondial, la 100 miliarde de dolari anual.
Un acord global este imposibil până la finalul anului, recunoaşte Saint-Amans, mai ales ca SUA s-au retras din discuţii, ascuzând că reformele sunt îndreptate împotrica companiilor din Silicon Valley.
În ciuda acestor obstacole, Saint-Amans crede că, având în vedere bailouturile acordate companiilor în timpul pandemiei, guvernele vor dori să menţină multinaţionalele la un standard de responsabilitate mai ridicat. „Ţările care au cumpărat companii se vor aştepta ca, atunci când acestea vor reveni la profit, să nu mai adăpostească aceste profituri de fisc în paradisuri fiscale”, a spus el.
Oricare ar fi paşii făcuţi de acum încolo, istoricul specializat în taxe Joseph Thorndike consideră un lucru ca fiind aproape sigur: „În caz de urgenţă, toată lumea plăteşte mai mult”.

July 31, 2020
Unde-i strategia naţională, ca să nu mai importăm produse agricole? Industria alimentară a pierdut 30 de fabrici mari în ultimii 15 ani, iar 5.000 de locuri de muncă au fost şterse cu buretele

♦ România este un importator net de alimente, consumatorii mâncând anual lactate, mezeluri sau dulciuri din Germania, Polonia ori Italia în valoare de 4 mld. euro ♦ Deşi industria alimentară este un domeniu cheie pentru economie, având cea mai mare valoare adăugată, în România se închid an de an facilităţi de producţie, pe când investiţiile noi în domeniu pot fi numărate pe degete.

Cel puţin 30 de mari fabrici din industria alimentară au pus lacătul pe uşă în ultimii 15 ani, astfel fiind şterse cu buretele circa 5.000 de locuri de muncă. Chiar şi în ultimii ani marcaţi creşterea consumului şi de o evoluţie bună a economiei au avut loc astfel de închideri, cele mai multe fiind operate de companii multinaţionale care au venit local preluând businessuri româneşti, iar după ce şi-au stabilizat prezenţa în piaţă au operat închideri şi restructurări. Cel mai recent şi concludent exemplu este cel al gigantului francez Lactalis care în 12 ani a operat şase închideri de fabrici, ultimele două în acest an.

„E o mică dramă ce se întâmplă în industria alimentară din România. Putem lua exemplul comparativ al Poloniei şi României la momentul de aderare la UE al fiecăreia, în 2004 şi respectiv 2007. Ambele erau state agricole, România având focus pe producţia vegetală, iar Polonia pe zootehnie. Ce s-a întâmplat după aderare e că toate fondurile europene atrase de Polonia au mers către industria alimentară, pe când în România s-au orientat către producţie primară, respectiv cereale“, spune un executiv cu experienţă în domeniu. În acest context, Polonia are o balanţă comercială net favorabilă de 10 mld. euro, pe când în România există un deficit de 2,5 mld. euro, importurile de produse alimentare fiind de 2,6 mai mari decât exporturile.

„E vorba de viziune. Polonia a investit în echipamente, a înzestrat fabrici, multe autohtone, nu multinaţionale. Cârnaţii mâncaţi astăzi de nemţi sunt produşi în Polonia, pe când noi exportăm oi şi cereale“, mai spune aceeaşi sursă.

Industria alimentară este evaluată la circa 50 mld. lei (10 mld. euro), ea având potenţial să crească puternic, ba chiar se dubleze la 100 mld. lei (20 mld. euro), însă doar cu investiţii masive din partea actorilor economici. Analiştii spun că pandemia şi criza economică ar putea fi o şansă pentru ca fiecare ţară să îşi dezvolte producţia proprie de lactate, panificaţie, ulei, mezeluri sau zahăr, pentru a depinde cât mai puţin de importuri.

„E necesară o organizare pe verticală a industriei alimentare, e nevoie ca materia primă să fie procesată local şi firmele româneşti să aducă valoare adăugată“, spune Jean Valvis, unul dintre cei mai puternici şi cunoscuţi antreprenori din industria alimentară din România. El a fondat brandurile LaDorna (lactate) şi Dorna (apă minerală), pe care apoi le-a vândut unor giganţi străini, respectiv grupului Lactalis şi către Coca-Cola. Acum el are în portofoliu marca de apă minerală Aqua Carpatica, precum şi producătorul de vinuri Domeniile Sâmbureşti.

July 8, 2020
Trei sferturi dintre multinaţionalele din România estimează venituri mai mici cu până la 25% la finalul anului

Aproape trei sferturi dintre companiile multinaţionale din România care activează în domenii precum retail, FMCG, IT&C, servicii, industrie sau farma, estimează că veniturile totale vor scădea cu mai puţin de 25% în 2020, comparativ cu anul 2019, ca efect al crizei sanitare.

În acelaşi timp, aproape jumătate dintre entităţile din România ale grupurilor multinaţionale indică scăderea marjei de profit din tranzacţiile cu părţile afiliate, în timp ce 4 din 10 companii consideră că eventualele cheltuieli generate de criza COVID-19 nu vor fi rambursate de grup, arată datele unui sondaj realizat de PwC România în perioada aprilie-mai 2020.

”Politicile de preţuri de transfer au fost gândite şi aplicate de companii într-o perioadă de creştere economică şi, prin urmare, acum sunt reanalizate. Grupurile evaluează impactul pe termen mediu şi lung al pandemiei, luând în calcul măsuri pentru eficientizarea şi reducerea costurilor”, spune Ionuţ Simion, Country Managing Partner PwC România.

El consideră că evoluţia relaţiilor cu părţile afiliate prezintă o doză mare de incertitudine, nefiind clar în ce măsură grupurile mamă vor decide să susţină entităţile locale pentru a-şi acoperi pierderile suferite în perioada de întrerupere a activităţii.

În ceea ce priveşte lichiditatea, majoritatea companiilor spun că au avut suficient numerar pentru a-şi susţine activitatea, iar în eventualitatea unor probleme majore, 6 din 10 au indicat renegocierea condiţiilor de plată, fără a contracta noi finanţări, şi doar 20% ia în calcul opţiunea de a obţine fonduri suplimentare de la terţi.

Principalele cheltuielile extraordinare generate de criza COVID-19 sunt legate de forţa de muncă, siguranţa la locul de muncă (echipamente, dezinfectanţi), şi cele legate de logistică.

Datele sondajului realizat de PwC România mai arată că 15% dintre companiile multinaţionale din România estimează scăderea veniturilor cu procente între 25 şi 50%, în timp ce 14% anticipează pierderi operaţionale ca urmare a disfuncţionalităţilor din economie şi 14% scăderea cererii din partea afiliaţilor.

“Cheltuielile generate de COVID-19 vor fi trecute ca pierderi locale de 25% dintre companii şi doar 20% spun că există şansa de a împărţi cheltuielile între afiliaţi”, mai precizează analiza PwC.

June 26, 2020
Care este viitorul pieţei joburilor pentru corporatişti?

Nu au intrat în şomaj tehnic, iar mulţi dintre ei au avut opţiunea de a lucra de acasă. Totuşi, angajaţii din multinaţionalele active pe piaţa locală nu sunt nici ei feriţi de efectele pandemiei. Cum se reflectă acestea asupra lor?

La întrebarea cum arată acum piaţa muncii pentru angajaţii din marile corporaţii, Oana Botolan Datki, SEE managing partner al companiei cu activităţi în sectorul resurselor umane CTeam Human Capital, are un răspuns scurt şi cuprinzător: incertă.

Piaţa muncii din România a fost lovită puternic de pandemia de COVID-19. În nici trei luni de când autorităţile au decretat stare de urgenţă, circa 430.000 de angajaţi aveau contractele de muncă încetate, adică fie au fost concediaţi, fie contractele lor nu au mai fost prelungite, conform datelor de la Ministerul Muncii.

Mai mult, rata şomajului a crescut în luna aprilie la 4,8%, atingând nivelul maxim din septembrie 2017, pe fondul deteriorării climatului din piaţa forţei de muncă, în contextul incidenţei pandemiei şi consecinţelor acestui şoc, potrivit statisticilor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

Efectele pandemiei se reflectă însă şi asupra corporatiştilor, angajaţilor din marile companii active pe piaţa locală, mai ales prin scăderi salariale sau chiar concedieri, spun specialiştii de pe piaţa muncii.

„În această perioadă este foarte evident că absolut toate businessurile şi deci toate locurile de muncă sunt puse sub semnul întrebării, indiferent de dimensiunea companiei şi de brandul acesteia. Chiar dacă proiectele la care lucrăm funcţionează, chiar dacă corporaţia are scăderi de business nesemnificative sau inexistente, psihologic toţi angajaţii au în această perioadă senzaţia de incertitudine generică”, a explicat Oana Botolan Datki.

Specialistul în resurse umane spune că toate companiile au redus costurile în această perioadă, chiar dacă nu au fost afectate de pandemie. Astfel, această incertitudine are un efect de presiune psihică asupra angajaţilor.

Siguranţa, noul criteriu de selecţie a angajatorului

„Citim despre recesiune globală, despre milioane de joburi dispărute, despre oameni din alte companii mari care şi-au pierdut jobul, despre industrii care scad major, toate companiile au redus costuri chiar dacă încă nu au fost afectate – deci efectul este unul de presiune psihică dată de incertitudine. În situaţia căutării unui nou job şi schimbării locului de muncă în această perioadă, cresc în însemnătate criteriile de siguranţă la care se uită oamenii şi pe care le cântăresc la angajare”, crede Oana Botolan Datki.

În acest caz, avantajul corporaţiei rămâne în seriozitatea aplicării unor proceduri şi politici corecte, chiar în cazul restructurărilor şi deciziilor de tăiere de orice fel.
„Aş vrea să spun că este o realitate în toate companiile şi aici nu vorbesc de respectarea legilor, ci de aplicarea unor comunicări pertinente, din timp, de fonduri pentru ajutorul celor disponibilizaţi, de echipe dedicate – undeva la regiune sau grup dacă nu local, care gândesc niste paşi coerenţi şi care să arate grija pentru oameni. Aş vrea să pot spune asta, dar desigur că nu se poate generaliza nimic niciodată, cu atât mai mult în această perioadă de incertitudine”, adaugă Oana Botolan Datki. În ceea ce priveşte evoluţia salariilor în acest an, doar companiile care planificaseră deja creşteri salariale înainte de pandemie vor ridica nivelul salarial al angajaţilor, pe când ceilalţi au decis să îngheţe salariile, să amâne plata bonusurilor salariale sau chiar să le reducă.
„În acest moment, conform studiului realizat de CTeam Human Capital în această primăvară, deciziile companiilor de a acorda creşteri salariale, dacă acestea erau planificate în perioada ianuarie-martie, au fost de a le acorda în aceleaşi condiţii – aproximativ 30% dintre companii au acordat creşteri salariale în T1 şi doar 20% au anunţat că vor îngheţa salariile. În privinţa bonusurilor de performanţă, acestea au fost plătite de peste 60% dintre organizaţii tot în T1, iar bonusurile de vânzări au fost plătite de 50% dintre companii. Restul companiilor au luat decizia de a amâna plata bonusurilor pentru a doua jumătate a anului sau de a reduce valoarea acestora”, spune reprezentanta CTeam Human Capital.
În companiile din cele mai afectate industrii, pandemia deja a dus la scăderi salariale, dar sunt corporaţii şi în România unde toţi angajaţii au avut scăderi de salarii în contextul pandemiei.
„În anumite companii – mai ales marile companii aeriene în primă fază – la nivel global s-au luat decizii de scădere a salariilor pentru echipele de board, de la tăieri de 10% până la unele de 25% sau chiar 30%. Este foarte probabil ca o parte din aceste decizii să fie din solidaritate cu restul angajaţilor, aşa cum fac şi şefi de stat din alte ţări, dar sunt corporaţii şi în România unde toţi angajaţii au avut scăderi de salarii în contextul pandemiei. Ce este evident este că nu vor mai fi creşteri salariale atât de spectaculoase anul acesta, şi în toamnă sau la începutul anului viitor vom putea vedea dacă, statistic, au scăzut sau crescut salariile faţă de 2019”, explică Oana Botolan Datki. Reprezentanta CTeam Human Capital spune că încă se fac angajări în companii, în ciuda efectelor financiare pe care pandemia de COVID-19 le are asupra mediului de afaceri local, însă angajările sunt în volume mai mici şi pentru proiectele care se dezvoltă în această perioadă sau pentru înlocuiri.

„Da, se fac angajări, pentru posturi diverse, de la IT la servicii, la suport sau customer service, dar în volume mai mici şi pentru proiectele care se dezvoltă în această perioadă sau pentru înlocuiri. Sunt şi companii în care toate angajările sunt îngheţate, depinde foarte mult de domeniul de activitate.”
Sorina Faier, managing partner în cadrul companiei de executive search Elite Searchers, susţine şi ea că piaţa muncii este acum într-o situaţie de incertitudine.
„Piaţa muncii este în continuare învăluită în incertitudine. Chiar şi industriile care nu au fost afectate planifică atent şi pun în funcţiune managementul crizei. Aproximativ 70% dintre angajaţii din corporaţii s-au întors la birou, iar 30% încă lucrează de acasă. Cei care s-au întors la birou au un program uşor schimbat sau decalat pentru a lua contact cu cât mai puţine persoane. În ceea ce priveşte mediul de lucru, aproximativ 60% dintre întâlniri se desfăşoară în continuare online”, spune ea.

Scăderile salariale nu îi ocolesc nici pe manageri

În funcţie de industrie, vor exista cu siguranţă şi scăderi salariale şi la nivel de top management, afirmă specialistul în resurse umane. „Ele vor fi cuprinse între 25% şi 40%. Industria automotive este, din păcate, unul dintre sectoarele cele mai afectate. De asemenea, HoReCa şi turismul au de suferit, dar şi transporturile şi serviciile juridice sau partea de închirieri din real estate, organizări de evenimente, producţie de mobilier şi textile. Spre deosebire de criza anterioară, construcţiile nu au fost momentan afectate, iar salariile au rămas în mare parte la acelaşi nivel”, explică Sorina Faier.

Anterior, ea declara că multe companii din domenii afectate de pandemie, precum servicii, real estate, transport, anumite sectoare din producţie, agribusiness, oil & gas au scăzut salariile cu până la 50%. De asemenea, multe dintre firmele de avocatură, pe lângă restructurări, au scăzut salariile cu 25%-60% celor rămaşi. Dacă un CFO câştiga înainte de criză în medie 5.000 euro net, acum, dacă lucrează într-un domeniu afectat, poate câştiga şi 2.500 euro net, spunea Sorina Faier.
„Din datele noastre, în cel mai fericit caz salariile vor rămâne aceleaşi în industriile care nu au fost afectate. Bonusurile vor dispărea în mare parte, însă există şi domenii care sunt mai norocoase. Spre exemplu, în IT, banking şi la rolurile pe vânzări se acordă în continuare bonusuri”, a adăugat ea.
Se mai fac angajări şi în această perioadă, însă mult mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, spune Sorina Faier, dând exemplu de domenii precum IT, retail food, curierat, retail online şi producţia alimentară.

Reprezentanta Elite Searchers spunea anterior că situaţia de criză creată de pandemia de COVID-19 nu a ocolit nici firmele de executive search. Dacă înainte de criză compania avea cam 20 de roluri pe lună, din care 70% top şi middle manageri şi 30% recrutare de specialişti, în timpul situaţiei de urgenţă cererile s-au înjumătăţit.
„Am avut 50% cereri pentru top şi middle manageri, 35% reprezentând înlocuiri şi 15% poziţii noi deschise, iar 50% solicitări pentru specialişti, preponderent din domeniul IT, engineering sau roluri de specialişti financiari seniori. Headhuntingul şi recrutarea au devenit mult mai dificile pentru noi deoarece candidaţii sunt foarte reticenţi la o schimbare acum, considerând orice mişcare un risc, iar angajatorii sunt mult mai pretenţioşi şi atenţi în alegerea candidaţilor, procesele şi deciziile lor durând în medie cu 20% mai mult decât în mod normal”, explica Faier.
Pe lângă aşteptatele scăderi de salariu sau de bonusuri, expertul în resurse umane spune că în piaţă se vorbeşte tot mai des despre concedieri.

Între concedieri şi angajări, în funcţie de domeniu

„Din nefericire, auzim tot mai des despre concedieri. Industria automotive este fruntaşă, urmată de turism, producători din industria aeronautică, HoReCa, transport. Sectorul petrol şi gaze este, de asemenea, unul foarte afectat”, explica Faier.
De altfel, în industria auto se pare că problemele au început din 2019, de dinaintea debutului pandemiei de COVID-19. Cinci mari producători de componente auto din România, Autoliv România, Lear Corporation România, Yazaki România, Faurecia România şi Adient Automotive România, au avut, cumulat, cu 4.869 mai puţini angajaţi în anul 2019 decât în anul precedent, conform datelor publice de la Ministerul Finanţelor, centralizate de Ziarul Financiar. Dimensiunea restructurărilor ar putea fi chiar mai mare pentru că mulţi producători mari nu au publicat încă bilanţul pe 2019.

Raluca Peneş, HR manager al companiei de outsourcing de salarizare şi administrare de personal, recrutare şi muncă temporară Smartree, spune că marile corporaţii s-au adaptat mai uşor la lucrul de acasă, chiar dacă pentru toată lumea trecerea de la lucrul de la birou la cel de acasă a fost făcută aproape peste noapte.
„Cel puţin până în momentul de faţă, marile multinaţionale au ales varianta de a lucra preponderent de acasă până la toamnă sau cel mai probabil până la finalul acestui an, multe dintre aceste companii trimiţând chiar informări oficiale angajaţilor în acest sens. Chiar dacă pentru toată lumea, angajaţi şi companii, efectele crizei sanitare au impus schimbări peste noapte în modalitatea de lucru, marile corporaţii s-au adaptat mai uşor la acest mod de lucru şi prin prisma faptului că aveau deja implementate proceduri pentru munca remote, tool-uri de comunicare şi colaborare a echipelor, iar angajaţii erau familiarizaţi cu sistemul de lucru în cloud”, spune Raluca Peneş.

Cu toate acestea, chiar şi corporaţiile mari au fost afectate de această criză.

„Dacă în cazul lor aparent vorbim despre o oarecare normalitate în această perioadă, acest lucru nu înseamnă că nu sunt afectate. Poate nu în aceeaşi proporţie ca şi companiile mai mici, de tip antreprenoriat, însă cu siguranţă şi acest tip de businessuri au în vedere optimizarea costurilor şi reevaluarea proiectelor aflate în desfăşurare, dar puse pe hold la începutul lunii martie, focusul fiind în perioada următoare în zona de siguranţă şi continuitate a operaţiunilor”, explică specialistul în resurse umane.
Raluca Peneş spune că în piaţă se observă cazuri de scăderi de 20% – 25% şi chiar 50% în cazul salariilor din top management. „Fără a generaliza situaţia la nivelul întregii pieţe, din datele pe care le deţinem, în această perioadă, am observat cazuri de diminuări salariale în rândul executivilor din companii. Procentele au fost diferite de la companie la companie, variind în general între 20% şi 25%, iar în unele situaţii s-au înregistrat şi scăderi de 50% în cazul salariilor din top management. Aceste procente s-au aplicat diferenţiat pentru top şi middle management şi în multe dintre cazurile aduse în discuţie este vorba despre o perioadă limitată, de aproximativ trei luni”, explică ea. Pentru restul angajaţilor din aceste companii s-a optat mai degrabă pentru soluţii alternative de tipul reducerea programului de lucru de la cinci la patru zile sau concediu fără plată pentru câteva zile pe lună, afirmă specialistul. „Domeniile din care provin aceste companii sunt extrem de variate, de la zona medicală, şi anume laboratoare de analiză, până la materiale de construcţii, oil & gas, producţie, produse de consum sau cele destinate locuinţei.”
Ea afirmă că multinaţionalele au făcut angajări constant, chiar de la începutul crizei sanitare, în special în domeniul serviciilor de tip suport, unde se poate lucra foarte uşor inclusiv în mod remote, sau operatori call center.
„Angajări s-au făcut în mod constant, încă de la începutul crizei sanitare, în special în cazul multinaţionalelor din zona retail alimentar, adică bunuri şi produse esenţiale. Aceşti angajatori aveau deja o fluctuaţie mare de personal şi un deficit chiar şi înainte de apariţia crizei. Dacă ne referim la segmentul office, proiectele de recrutare de personal, de volum, sunt în special cele din domeniul serviciilor de tip suport, unde se poate lucra foarte uşor inclusiv în mod remote, sau operatori call center, în special pe profilurile cu limbi străine”, explică Raluca Peneş.
Dintre domeniile care au fost afectate şi unde s-a trecut parţial şi la disponibilizări sunt domeniul producţiei industriale, cel automotive sau domeniul materialelor de construcţii, spune specialistul în resurse umane.
„Sunt domenii care au fost impactate din mai multe considerente: o dată prin prisma restricţiilor care au afectat parţial operaţiunile acestor companii, forţându-le chiar să îşi întreruptă total activitatea în unele cazuri, iar ulterior din cauza scăderii cererii pentru bunurile produse. Pentru segmentul multinaţionalelor cu activitate de birouri, nu avem semnale din piaţă în momentul actual cum că situaţia este de aşa natură încât să necesite restrângerea personalului existent. Dimpotrivă, businessurile cu puternică componentă tehnologică, automatizări, digital, gaming online, pot vedea chiar oportunităţi de creştere acum, pe noi segmente, ceea ce va determina şi un necesar suplimentar de personal”, afirmă reprezentanta Smartree.
Activitatea de angajare în România se prăbuşeşte din cauza crizei coronavirusului pentru trimestrul al treilea al anului 2020, însă angajatorii se aşteaptă să revină la nivelul de angajare de dinainte de pandemie până anul viitor, conform unui sondaj Manpower Group privind perspectivele angajării de forţă de muncă.
Astfel, pentru perioada iulie – septembrie 2020, 15% dintre angajatori prognozează o creştere a numărului total de angajaţi, 22% prognozează o scădere şi 52% nu prevăd nicio schimbare.
Circa 59% dintre angajatori au spus că activitatea le-a fost suspendată sau oprită din cauza COVID-19. Aproximativ 63% dintre angajatori se aşteaptă să revină la nivelul de angajare pre-COVID-19 până în luna aprilie a anului viitor.

Normalitatea în recrutare, aşteptată abia în 2021

„În România, 63% dintre angajatori se aşteaptă să revină la nivelul de angajare pre-COVID-19 până în aprilie anul viitor. Angajatorii ştiu că revenirea va fi graduală, impactul încă se resimte şi planurile de angajare sunt în consecinţă – dar acest lucru va fi crucial pentru redresarea economiei. Pe termen lung sperăm că după această criză vom avea un viitor al lumii muncii mai flexibil, mai virtual, mai încrezător şi care să permită oamenilor să îmbine mai bine munca şi activităţile de acasă“, spunea Nuno Gameiro, director regional Europa de Sud-Est al ManpowerGroup.
În patru dintre cele şapte sectoare, perspectivele de angajare sunt cele mai slabe raportate vreodată – sectoarele finanţe şi servicii de afaceri, alte servicii, hoteluri şi restaurante şi comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, conform studiului citat.
Studiul ManpowerGroup privind perspectivele angajării de forţă de muncă pentru cel de-al treilea trimestru al anului 2020 a fost realizat prin intervievarea unui eşantion reprezentativ de 426 de angajatori din România, parte dintr-un panel de peste peste 34.000 de angajatori din 43 de ţări şi teritorii.
Compania de recrutare Gi Group susţine că piaţa locală a muncii trece printr-o criză similară cu cea din 2008 în care a dispărut echilibrul dintre joburile disponibile şi candidaţi.
„Din păcate, COVID-19 a afectat şi domeniul nostru de activitate. Exact precum în 2008 balanţa joburi disponibile – candidaţi s-a răsturnat. Dacă până la starea de urgenţă România era o piaţă lipsită de forţă de muncă (şomaj foarte mic), acum cred că problema va fi identificarea unui loc de muncă“, au spus reprezentanţii Gi Group pentru ZF. Informaţiile au fost oferite de companie într-un chestionar trimis de Ziarul Financiar pentru realizarea Anuarului de Business al României – Cei mai mari jucători din economie, 2020. Industria de muncă temporară din România a suferit o scădere de 30% a cifrei de afaceri totale, din cauza pandemiei de COVID-19, apreciază reprezentanţii Gi Group.
Mai mult, circa 19% dintre respondenţii unui studiu derulat de compania multinaţională de cercetare de piaţă Ipsos au spus că
şi-au pierdut locurile de muncă în această perioadă, 16% au spus că au fost trimişi în şomaj tehnic, 14% nu lucrau înainte de pandemie şi nu lucrează nici acum, iar 27% din ei au spus că nu s-a schimbat nimic la locul de muncă pe fondul pandemiei de COVID-19.
Cei care şi-au pierdut locurile de muncă sunt cu precădere persoane cu vârsta cuprinsă între 45 şi 54 de ani (27%), din mediul rural (24%) sau oraşe cu o populaţie între 50.000 şi 200.000 de locuitori, cu o educaţie primară (44%) sau medie (27%).
Dintre angajaţii chestionaţi, aproximativ 50% au spus că lucrează de acasă, iar 38% au spus că continuă să meargă la serviciu. Angajaţii din producţie au continuat să meargă la locul de muncă într-o mai mare măsură decât cei din celelalte domenii, circa 60%. Angajaţii din servicii au fost cei care au lucrat în cea mai mare măsură de acasă – 58%.
Studiul Ipsos a fost realizat în parteneriat cu platformele Hipo, Bestjobs, eJobs si Undelucram, s-a desfăşurat în perioada
11-17 mai şi a avut un eşantion de 4.221 de respondenţi.

June 22, 2020