BusinessMagazin

Tag: multinationale

  • Cine sunt „ăştia”: Un român este CFO-ul Mars Italia, un business de 260 mil. euro: Noi nu am părăsit România, ci doar am decis să descoperim Italia

    Executivul român Adrian Comăneci şi-a construit cariera în multinaţionale şi, deşi a cochetat o vreme cu consultanţa, a preferat să se întoarcă în cadrul unor companii internaţionale gigant care i-au fost şi şcoală de business, şi de leadership. Acum el este CFO al grupului american Mars pe piaţa din Italia, una dintre cele mai dezvoltate economii din Europa, unde producătorul brandurilor
    M & M, Snickers, Orbit sau Whiskas are vânzări de 260 de milioane de euro anual.

    “Cariera mea de până acum reprezintă o călătorie foarte interesantă pe parcusul căreia am întâlnit oameni frumoşi, am trăit experienţe diverse şi am evoluat atât ca om de business, dar mai ales ca om”, spune executivul de 37 de ani.

    Uitându-se în urmă, afirmă că primul său rol transformaţional a fost cel de membru al asociaţiei studenţeşti Voluntari pentru Idei şi Proiecte din cadrul ASE. Descrie acea perioadă ca doi ani intenşi în care a avut ocazia să înveţe ce înseamă managementul de proiect, un business plan, ce presupune lucrul în echipă şi cum poţi obţine finanţare comunicând o viziune şi nu doar beneficii materiale.

    Au trecut nu mai puţin de 16 ani de atunci, cu diverse roluri şi proiecte interesante – la nivel operaţional şi strategic – pentru mai multe companii din industrii diverse, de la FMCG, oil & gas, logistică & transporturi sau banking.

    „În cariera mea am îmbinat perspectiva de consultant extern cu cea de angajat, iar acest lucru s-a dovedit a fi un factor important pentru rezultatele mele de până acum.”

    Celelalte ingrediente esenţiale ale carierei sale sunt ambiţia şi respectul pentru muncă – preluate de la părinţii săi –, o şcoală extraordinară de business (Procter & Gamble) şi o şcoală unică de people leadership (Mars), după cum spune chiar el.
    „La sfârşitul anului 2016 am început prima experienţă pe termen lung în afară ţării, preluând rolul de CFO pentru businessul Mars din Italia.” A văzut în această mutare două mari oportunităţi.

    Pe de-o parte este vorba de o oportunitate profesională dat fiind că businessul gigantului american pe piaţa din Italia este de câteva ori mai mare cât cel din România, fiind una dintre cele mai complexe pieţe din Europa, unde coordonează o echipă de 18 persoane. Pe de altă parte, a fost vorba de o oportunitate personală, „aceea de a experimenta împreună cu familia mea viaţa într-o altă ţară, cu tot ceea ce aduce ea – descoperire, adaptare, învăţare şi schimbare. Noi nu am părăsit România, ci doar am decis să descoperim Italia.” Acum locuieşte în Milano, centrul financiar şi industrial al Cizmei, un oraş de unde se mişcă mare parte din economia Italiei.

    Jobul său actual are trei componente principale, potrivit lui Adrian Comăneci. Este vorba despre definirea strategiei de portofoliu (produse şi clienţi) şi a proiectelor pe termen lung care vor genera valoare adăugată atât pentru companie, cât şi pentru consumatorii, clienţii şi partenerii Mars. În al doilea rând este vorba de urmărirea implementării acestor proiecte, ca responsabil direct pentru unele dintre ele şi prin monitorizarea progresului şi impactului în business pentru celelalte – atât din punct de vedere financiar, cât şi operaţional. Şi poate cel mai important aspect este cel legat de dezvoltarea organizaţiei şi a persoanelor care vor pune umărul la creşterea Mars în anii ce vor urma – prin coaching, mentoring, training şi nu în ultimul rând selecţie şi recrutare.

    „O zi obişnuită la birou presupune o comunicare continuă cu colegii mei, pentru a înţelege ce funcţionează şi ce poate fi îmbunătăţit, pentru a învăţa unii de la alţii (…).” În acest rol, de CFO al Mars Italia, Adrian Comăneci spune că 80% din ceea ce realizează este prin alţi oameni şi mai puţin de 20% doar prin efortul său individual. 

    În prezent coordonează o echipă formată din 18 persoane, echipă pe care o descrie ca fiind foarte interesantă prin diversitatea ei – din punctul de vedere al experienţei, competenţelor şi aspiraţiilor personale şi profesionale.

    Înainte de a prelua poziţia actuală, Adrian Comăneci a ocupat timp de trei ani funcţia de CFO al Mars România, subsidiara locală a unui gigant care are în portofoliu branduri prezente în toată lumea, precum Twix, Snickers, Mars, M&M (ciocolată), Whiskas (mâncare pentru animale) sau Uncle Ben’s (orez). De circa doi ani, din portofoliu Mars fac parte şi brandurile de gumă de mestecat ale Wrigley. Tranzacţia dintre cei doi giganţi – Mars şi Wrigley – a debutat acum un deceniu, având o valoare de 23 mld. dolari.

    Mutarea a creat la momentul acela cel mai mare jucător din industria dulciurilor la nivel mondial. Mars deţinea 81% din Wrigley, producătorul gumelor Orbit, în timp ce restul de acţiuni erau controlate de miliardarul Warren Buffett prin fondul Berkshire Hathaway. În 2016, Mars a preluat şi restul de acţiuni şi a început integrarea businessurilor.

    Înainte de „era” Mars, care a debutat în 2014 în România, Adrian Comăneci a lucrat pentru compania din sectorul bunurilor de larg consum P&G, în cadrul companiei din domeniul petrolului Rompetrol, dar şi în sectorul de audit şi consultanţă.
    Se gândeşte să se întoarcă în România?

    „Întoarcerea în România a fost şi va fi mereu una dintre variante. Momentan nu există un moment bine definit deoarece dorim să luăm lucrurile pas cu pas şi să ne bucurăm de experienţa de familie pe care o trăim acum în afara ţării.” Executivul spune că există o vorbă în popor, „Nu aduce anul ce aduce ceasul”, aşa că revenirea ar putea fi peste o lună sau la fel de bine peste câţiva ani.

    „Un aspect important este că atât eu, cât şi soţia mea ne dorim ca la un moment dat să jucăm un rol activ în realizarea unui viitor mai bun pentru ţara noastră (nu mă refer la politică) şi probabil că întoarcerea noastră va fi mai uşoară atunci când vom identifica exact acest rol.”
    Cel mai dor le este de prieteni şi familie. Chiar la final de septembrie au fost în ţară şi au avut ocazia să se întâlnească cu persoane dragi. „Un moment special a fost duminică dimineaţa, înainte de a pleca spre aeroport, când patru familii şi trei generaţii s-au reunit într-o sufragerie primitoare din Pantelimon pentru a savura o cafea şi/sau o porţie de râsete şi voie bună.”  

    Cel mai puţin dor le este de lipsa spiritului civic şi a respectului reciproc care se poate observa zilnic la foarte mulţi dintre români. „Pare că în ADN-ul poporului român încă există o mutaţie care activează individualismul şi nepăsarea, şi doar printr-o educaţie de calitate vom găsi antidotul care să ne salveze.” O educaţie care începe de acasă, se cultivă la şcoală şi se defineşte de-a lungul întregii vieţi.

    Spuneţi-mi trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România.
    Din punctul meu de vedere, educaţia reprezintă punctul de pornire pentru rezolvarea tuturor problemelor fundamentale cu care ne confruntăm. Şi nu mă refer doar la educaţia academică, ci şi la autocunoaştere şi dezvoltare personală, la acel proces prin care descoperim cine suntem cu adevărat, învăţam să ne iubim şi să ne respectăm pe noi înşine, pentru ca apoi să putem să-i iubim şi să-i respectăm pe cei din jurul nostru. Oamenii conştienţi respectă, iubesc şi schimbă în bine lumea din jurul lor.

    Când aţi venit ultima dată acasă? Ce s-a schimbat de când aţi plecat?
    Venim acasă cel puţin o dată la trei luni de zile, mai ales pentru a petrece împreună cu familia şi prietenii sărbătorile şi evenimentele importante. În “bula” în care trăim noi nu s-au schimbat foarte multe, însă la nivelul ţării se poate observa, din păcate, o segregare şi mai mare a categoriilor sociale, iar acest lucru nu cred că este benefic nimănui.

    Cum e traficul în România faţă de unde locuiţi? Dar cafeaua şi scena culinară?

    Suntem foarte norocoşi să trăim în Italia, o ţară extraordinar de frumoasă şi recunoscută pentru tradiţia şi calitatea culinară. Există multe zboruri din România (către Italia – n.red.) la preţuri accesibile, iar infrastrucura este foarte bună, aşa că vă invit cu toată căldura să descoperiţi Italia în mod direct. Noi locuim la 15 minute de Milano, într-o zonă verde şi liniştită (Milano 3), perfectă pentru familiile cu copii mici.

  • Topul celor mai doriţi angajatori din România. Cum pot face companiile româneşti trecerea de la beer efect la cocktail efect

    Topul pe 2019 al celor mai doriţi angajatori din România, realizat de compania de cercetare şi consultanţă Catalyst Solutions, este ucigător pentru companiile româneşti.

    Din top 50 sunt numai 12 nume româneşti, dintre care au rămas în proprietatea unor antreprenori români numai 6 companii româneşti – Banca Transilvania, Bitdefender, UiPath, Dedeman, Digi şi MedLife. Restul de 6 nume româneşti sunt deja deţinute de multinaţionale, respectiv Petrom, BCR, BRD, eMag, Rompetrol, Regina Maria.

    Restul sunt multinaţionale.

    În top 10 se află numai un singur nume românesc, Petrom, şi acela controlat de o multinaţională, grupul austriac OMV.
    În rest, celelalte 9 companii din top 10 – Continental din Germania, Oracle din SUA, Microsoft din SUA, IBM din SUA, Bosch din Germania, Vodafone din Anglia, Amazon din SUA, Renault din Franţa, Orange din Franţa – sunt multinaţionale 100%.

    Cei 18.000 de repondenţi din studiul Catalyst, toţi cu studii superioare, au spus că preferinţele lor de job sunt prima dată multinaţionalele. În aceste condiţii, companiile antreprenoriale româneşti trebuie să se mulţumească cu ce rămâne de la multinaţionale.

    Pentru a atrage oameni buni, talentaţi, o firmă românească ar trebui să plătească cu 20-25% mai mult decât o multinaţională, iar pachetul de beneficii trebuie să fie mult mai generos.
    De ce ar prefera cineva să lucreze la Oscar Downstream, mai degrabă decât la Petrom?

    Cum poate atrage Altexul talente dacă prima opţiune a tinerilor este să se ducă la Oracle, Microsoft sau IBM?

    Cu foarte puţine excepţii, companiile româneşti sunt pe nicăieri din punctul de vedere al politicilor de a atrage talente, de a intra în topul celor mai doriţi angajatori.

    Antreprenorii români investesc prea puţin în brand, investiţia în marketing şi promovare este considerată un cost, sunt prea puţin prezenţi la târgurile de joburi, nu-şi scot în faţă liderii, în afara proprietarilor, şi nici nu se pune problema să vorbească atât de mult despre compania lor cât vorbesc liderii multinaţionalelor despre compania unde lucrează.

    Chiar dacă românii din multinaţionale îşi schimbă jobul plecând la o altă multinaţională, îşi vorbesc prea puţin de rău fostul angajator. Companiile româneşti nu prea dau importanţă părerii pe care o au angajaţii lor despre firma unde lucrează, despre ceea ce fac şi, mai ales, încotro vor să meargă.

    Este adevărat că firmele româneşti nu au bugetele de promovare ale multinaţionalelor şi nici politicile de brand, prin care tot timpul vor să fie în faţa potenţialilor angajaţi.

    Raul Ciurtin, fostul proprietar al Albalact, companie pe care a reuşit să o facă numărul 1 în industria lactatelor înainte să o vândă grupului francez Lactalis, spune că diferenţa dintre succes sau eşec într-o afacere este legată de echipă.

    Când pe piaţa muncii numărul angajaţilor era mai mare decât oferta, companiile româneşti nu aveau nicio problemă. Acum toţi se plâng şi constată că stau zile şi săptămâni în şir cu poziţiile deschise şi nu primesc niciun telefon. Dacă nu ai oameni, cu cine să faci business, cu cine să faci investiţiile, cu cine să faci vânzări?

    Multinaţionalele îşi spun întotdeauna povestea, au grijă de brandul lor şi, mai mult decât atât, oferă o promisiune.

    Poate ceea ce găsesc angajaţii când ajung în companie nu se potriveşte cu realitatea, dar asta nu este o problemă.

    În cazul companiilor antreprenoriale româneşti accentul cade mai puţin pe brand, pe nume, şi mai mult pe rezultatele imediate, care aduc cash pentru a se plăti salariile, furnizorii şi a face investiţii.

    Aceste clasamente despre top angajatori din România sunt extraordinare din perspectiva poziţionării pe piaţă şi în mintea angajaţilor. Dacă eşti pe listă, angajaţii te caută şi cred într-o promisiune. Dacă nu eşti pe lista lor, dacă au auzit prea puţin de tine, şansele de a-i atrage cu un job sunt extrem de mici sau o companie românească trebuie să plătească mai mult decât o multinaţională.

    Primul criteriu pe care îl vizează un angajat este legat de salariu şi pachetul de beneficii. Dar al doilea criteriu luat în considerare este cât de mare e compania pentrucare lucrează, ce poziţie are în piaţă şi cum este privită.

    Dragoş Gheban, şeful de la Catalyst, spune că acest lucru se cheamă cocktail efect, respectiv cât de mândru este cineva când spune într-o conversaţie unde lucrează.

    Acum întrebarea pentru companiile româneşti, cele care au mai rămas în top 100 sau în top 1.000, este cum pot să treacă de la beer efect la cocktail efect.

  • Lucrează şase luni pe 500 de euro, fă-mă să depind de tine, astfel încât să-ţi pot oferi 1.500-2.000 de euro ca să nu te pierd

    Cititorul ZF, cu aproape 15 ani de muncă, dintre care peste zece în domeniul financiar, a vrut să semnaleze o altă realitate de pe piaţa de recrutare, alta decât cea care apare zilnic, că firmele nu găsesc angajaţi.
    Cei care au comentat au avut păreri împărţite, unii au fost de acord că firmele nu vor să angajeze oameni cu experienţă, în special multinaţionalele, nu prea vor să plătească preţul experienţei, adică salarii mai mari, iar dacă angajează pe cineva în poziţie de middle şi de top management acel post este ocupat mai mult prin recomandări decât printr-un concurs de selecţie.
    Citind articolul din ZF, un cititor care spune că este antreprenor, manager la o firmă, de catering cu livrări la domiciliu cu 45 de angajaţi a venit cu o altă perspectivă.
    Companiile au nevoie de manageri, nu se feresc să plătească, dar au nevoie de competenţe reale, nu pe hârtia de prezentare din CV.
    Cei care vin la interviuri au pretenţii financiare mari, dar cu experienţă care nu se poate adapta realităţilor concrete dintr-o companie.
    Pentru că nu sunt încrezători că managerii pe care îi angajează ar face faţă realităţii cu care se confruntă firmele antreprenoriale, nimeni nu ar vrea să arunce cu bani.
    Oferta acestui antreprenor a fost simplă: „Lucrează şase luni pe 500 de euro, fă-mă să depind de tine, astfel încât să-ţi pot oferi 1.500-2.000 de euro ca să nu te pierd”.
    El spune că în condiţiile actuale de piaţă un angajat ştie că are postul asigurat mai puţin de ceea ce face el în companie şi mai mult de lipsa de personal de pe piaţa muncii.
    „Angajaţii lucrează numai la indicaţii, cu Facebookul deschis tot timpul, cu ţigara în mână şi cu pauze după pauze. Şi cred că au valoare.”
    El spune că angajaţii de 35-50 de ani se subevaluează, iar angajaţii de 20-25 de ani se supraevaluează.
    În companiile româneşti, antreprenoriale, câteodată se plăteşte mai mult decât într-o multinaţională pentru poziţiile de top, dar, la schimb, se munceşte mai mult pentru că trebuie să-ţi plăteşti singur salariul.
    În multinaţionale, unde procedurile sunt clare, unde afacerile merg de multe ori de la sine prin poziţia pe care compania o are în piaţă, se munceşte mai mult să-ţi asiguri spatele, să fii politically correct, să dai bine la centru, să atingi rezultatele din buget şi mai puţin să ieşi în evidenţă. Este mai mult un job de diplomaţie, de jonglare în birocraţia multinaţionalei.
    Companiile antreprenoriale româneşti au nevoie de oameni care să producă şi să aducă bani, în timp ce multinaţionalele au nevoie de directori care să menţină, să apere birocraţia şi interesele de la centru.
    Mulţi angajaţi cu experienţă, care au lucrat în multinaţionale, nu prea vor să lucreze apoi în companiile antreprenoriale româneşti pentru că este o altă lume, mai dură, unde supravieţuirea este cuvântul de ordine. Plus că firmele româneşti nu beneficiază de brandingul şi părerea bună de care beneficiază multinaţionalele.
    Companiile antreprenoriale preferă mai mult să-şi promoveze oamenii din intern care ştiu despre ce este vorba, decât să angajeze manageri din altă parte, pe salarii mai mari. Pentru că nu vor să rişte, pentru că nu au încredere în experienţa unui angajat dintr-o altă poziţie, preferă să fie mai reticenţi în a satisface solicitările salariale ale celui care vine la interviu.
    Pe de altă parte, nu ştiu câţi din oamenii cu experienţă în alte companii ar accepta să lucreze întâi pe 500 de euro astfel încât antreprenorul, managerul, să-i dea apoi 1.500-2.000 de euro dacă are rezultate.
    Trăim în două lumi diferite.
    Aşa că discuţiile despre ce se întâmplă pe piaţa de recrutare continuă.

  • BREAKING. Una dintre cele mai mari multinaţionale vinde tot şi pleacă din România

    Enel este cel mai mare investitor privat în energie din România, unde activează din 2005 cu operaţiuni de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, precum şi producţie de energie regenerabilă.

    Compania are peste 3 milioane de clienţi şi a reluat planurile de ieşire din România care fuseseră abandonate în 2015.

    Un purtător de cuvânt al Enel a refuzat să comenteze, în timp ce BNP nu a fost disponibil imediat pentru comentarii

    Firma cehă CEZ, E.ON din Germania şi Engie din Franţa îşi analizează opţiunile pentru prezenţa lor în România, concurând cu Hidroelectrica, cel mai mare producător local de energie, susţinut de stat, a spus una dintre surse.

    Enel îşi revizuieşte afacerile în fiecare an, printr-un program în cadrul căruia îşi vinde o parte din active pentru a cumpăra altele care ar putea oferi profituri potenţial mai mari.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Marius Bucşa, MOL România: “Pot spune că ceea ce face diferenţa nu este ţara, ci calitatea echipei”

    Marius Bucşa este lubricant sales manager MOL România şi coordonează în prezent o echipă pluridisciplinară formată din 12 angajaţi cu specializări în vânzări, marketing, tehnic, customer service şi logistică. El s-a angajat la MOL România în 2016, în calitate de manager al departamentului de lubrifianţi şi autochimicale.

    Anterior venirii la MOL, a lucrat la Star Lubricants, importator al ExxonMobil în România, unde şi-a început şi cariera, în anul 2004. În cadrul acestei companii a avut mai multe poziţii de top, precum şi o experienţă de un an ca manager al nou înfiinţatei filiale Star Lubricants din Croaţia.

    Experienţa lui profesională în domeniul lubrifianţilor auto include şi o perioadă de şase ani petrecută la OMV Petrom. „Cariera mea s-a desfăşurat încă de la început în medii internaţionale de business, în cadrul unor companii multinaţionale de succes, ceea ce mi-a permis să acumulez o experienţă foarte valoroasă şi să dobândesc know-how util dezvoltării mele profesionale”, îşi descrie el evoluţia.

    Legat de experienţa sa internaţională, spune că la acel moment (în 2005) se afla la începutul carierei, iar experienţa în străinătate i-a fost utilă în dezvoltarea profesională: „Acum însă, după mai mulţi ani petrecuţi în poziţii cheie în cadrul unor multinaţionale de renume, pot spune că ceea ce face diferenţa nu este ţara, ci calitatea echipei”. 

  • Este OFICIAL! Una dintre cele mai mari multinaţionale PLEACĂ din România

    „Procesul de vânzare derivă din schimbarea strategiei de afaceri a companiei-mamă, şi nu din funcţionarea unităţilor din România“, au transmis reprezentanţii din Praga ai CEZ la solicitarea ZF. Ei au precizat că operaţiunile din România „au succes şi nu există presiune“ să vândă rapid.

    Schimbarea strategiei de afaceri, care propune posibile vânzări în România, Turcia şi Polonia, va fi discutată mai întâi în şedinţa Adunării Generale la sfârşitul lunii iunie şi va fi aprobată acolo, menţionează CEZ. „Procesul poate începe numai după aceea. Deci suntem la început. Nu este vorba de următoarele câteva luni.“
     
    Grupul este prezent pe piaţa românească din 2005, când a preluat distribuţia de energie electrică Electrica Oltenia SA.
     

  • BestJobs: Angajaţii români preferă multinaţionalele

    Cei mai mulţi angajaţi, adică aproximativ şase din zece, rămân interesaţi de companiile private, în timp ce 9% ar vrea să lucreze în propria companie.
     
    Dintre cei care preferă o carieră în sectorul privat, circa două treimi consideră un job într-o multinaţională ca fiind cel mai potrivit pentru ei, iar un sfert spun că li se potriveşte mai bine o companie de talie mijlocie, în timp ce doar unul din zece ar lucra pentru un start-up. Tot într-o instituţie mare şi-ar dori să lucreze şi 73% dintre cei care ar lua în calcul un job la stat în perioada următoare, în timp ce 26% ar prefera mai degrabă o instituţie de stat de dimensiuni mai mici, iar 1% sunt nehotărâţi.
     
    Dacă şi-ar schimba jobul în viitorul apropiat, cei mai mulţi ar lucra, în ordinea relevanţei răspunsurilor, în domeniile financiar-contabil, resurse umane, inginerie, administraţie publică, logistică, retail şi transport, arată sondajul BestJobs.
     
    În afară de pachetul salarial şi de beneficii, principalele aspecte pe care angajaţii le-ar lua în considerare la evaluarea unui nou job în perioada următoare sunt stabilitatea locului de muncă (circa 86% dintre respondenţi) şi oportunităţile de promovare (circa 85%). Pe locul trei se clasează reputaţia angajatorului (52%), care contează mai mult decât oportunităţile de a lucra la nivel internaţional (42%). Brandul angajatorului e important pentru aproximativ 30% dintre respondenţi. De asemenea, implicarea socială (politica de CSR) a angajatorului contează pentru circa trei sferturi dintre salariaţi. 
     
    Totodată, întrebaţi care sunt cele mai importante trei aşteptări pe care le au de la angajatorul pentru care ar lucra în viitorul apropiat, angajaţii au spus, în cea mai mare parte (57% dintre respondenţi), că vor să fie trataţi cu respect. Totodată, vor să li se ofere un mediu de lucru plăcut şi prietenos (56%) şi să fie ajutaţi să se dezvolte profesional (54,5%). De asemenea, 48,3% ar vrea ca angajatorii să le ofere un echilibru între viaţa profesională şi cea personală, dar să simtă totodată că munca lor este importantă şi contribuţia lor este valoroasă pentru organizaţie (47,8%).
     
    De altfel, bonusurile de performanţă sunt cel mai important beneficiu extra-salarial dorit de angajaţi, conform răspunsurilor oferite de patru din zece respondenţi. Doi din zece ar vrea să poată lucra de la distanţă, din confortul propriei case sau din orice alt loc cu conexiune la internet. Pe lista beneficiilor se mai află transport gratuit (7,5%), pensie privată (5,7%), abonamente la săli de sport sau programe de well-being la birou (cursuri de gătit, wine tasting, meditaţii, masaj, cursuri de beauty etc.).
     
    Sondajul BestJobs a fost efectuat în perioada 2-15 aprilie, pe un eşantion de 1.001 utilizatori de internet, reprezentativ la nivel urban.

  • Topul celor mai mari salarii şi americanizarea României

    Pe datele statistice din 2017 – masa salarială plătită de o companie împărţită la numărul de salariaţi – cele mai mari salarii din România, pe medie, au fost la Romatsa, companie de stat – 21.800 de lei net pe lună, Microsoft – 10.000 de lei net pe lună, Nuclearelectrica, companie de stat – 7.700 de lei net pe lună, Ericsson Telecommunications – 7.600 de lei, IBM – 7.500 de lei, Endava Cluj – 7.400 de lei pe lună, Pro TV – 7.300 de lei pe lună, Oracle – 7.000 de lei, Honeywell România – 6.800 de lei, Softvision din Cluj – 6.800 de lei.
    Dacia, cea mai mare companie din România ca cifră de afaceri, a avut în 2017 un salariu mediu net pe lună de
    4.700 de lei.
    Petrom, cea mai valoroasă companie din România şi care are cea mai mare masă salarială din economie, plăteşte 6.000 de lei. La polul opus, departe de cele mai mari salarii din România, cele mai mari şi cele mai valoroase companii antreprenoriale româneşti care activează în retail şi producţie au salarii mult mai mici: RCS&RDS a avut în 2017 un salariu mediu net de 2.800 de lei, în timp ce Dedeman – cea mai mare companie antreprenorială românească, deţinută de fraţii Pavăl –, care are venituri anuale de 1,4 miliarde de euro şi un profit net de peste 200 de milioane de euro, a avut un salariu mediu net de 2.989 de lei; Altex a avut un salariu de 2.567 de lei, Arabesque – 2.425 de lei, FAN Courier – 2.395 de lei; Aramis Baia Mare, cel mai mare exportator antreprenorial român, a avut un salariu mediu net de 1.659 de lei; Romaqua (Borsec) a avut 3.120 de lei, iar Compa Sibiu, producător de componente auto, 3.130 de lei.
    Salariul mediu net în 2017 a început anul cu 2.300 de lei şi a ajuns la aproape 2.700 de lei net.
    Aceste salarii, topul lor, arată exact cum este şi businessul din România: oraşele mari, unde sunt localizate firmele de IT, plătesc cele mai mari salarii, în timp ce în oraşele mici şi mijlocii, care multe dintre ele au pierdut bătălia economică cu viitorul, au business mic şi salarii mici.
    Nu este de mirare că avocaţii, bancherii, consultanţii, furnizorii români de servicii vor să lucreze, ca primă opţiune, cu statul şi cu multinaţionalele şi mai puţin cu firmele româneşti antreprenoriale. 
    Companiile de stat şi multinaţionalele sunt clienţi bancabili şi solvabili, iar salariaţii pot să cumpere fără probleme la ce salarii au credite ipotecare, credite de consum sau carduri. Bineînţeles că în firmele antreprenoriale româneşti cei mai buni oameni pot câştiga mai bine decât omologii lor din multinaţionale sau de la stat, dar aceştia sunt excepţii. Pentru că sunt în retail, în FMCG, în producţie, domenii cu o valoare adăugată mică, şi salariile sunt mici, de multe ori sub media pe economie.
    Un absolvent de facultate, mai răsărit, nici nu se uită să se ducă să se angajeze la firmele antreprenoriale româneşti, prima lui opţiune fiind multinaţionalele. Dacă are norocul să termine Cibernetica sau Automatica, Calculatoarele, Matematica, Microsoft, Oracle, Orange, Vodafone de-abia aşteaptă să-i dea de la 5.000 de lei la 10.000 de lei net pe lună, adică de la 1.200 la peste 2.000 de euro pe lună.
    Ca să intri în companiile de stat, familia trebuie să fie acolo, sau să fii recomandat de partid.
    În America, lucrurile stau la fel: cel mai bine plătiţi, pe medie, sunt cei din IT şi telecom, cei care lucrează în băncile de investiţii, cei din farma, cei din industria de înaltă tehnologie sau cei de la stat.
    Pentru companiile româneşti, care de cele mai multe ori au un număr dublu de salariaţi la aceeaşi cifră de afaceri obţinută de o multinaţională, este foarte greu să atragă talente, să recruteze oameni. Mai degrabă reuşesc să atragă aceşti oameni în oraşele mici şi mijlocii, unde nu prea sunt alternative, unde nu prea au venit investiţiile străine, decât în oraşele mari.
    Piaţa nu se va schimba în următorii ani.
    Cei din IT, cei din centrele de cercetare şi dezvoltare, care sunt cel mai bine plătiţi, au ca misiune să creeze roboţi sau aplicaţii care să înlocuiască numărul mare de oameni din retail sau de pe banda de producţie, care oricum aveau cele mai mici salarii.
    România are cea mai scăzută proporţie a absolvenţilor cu studii superioare în total forţă de muncă, numai 14%.
    Când forţa de muncă are mai puţină şcoală, şi valoarea adăugată este mult mai mică şi de aceea salariile sunt mult mai mici. Va fi foarte greu pentru capitalul antreprenorial românesc să ţină pasul cu salariile din multinaţionale sau de la stat.

  • LOVITURĂ de teatru la graniţă: Ungaria a devenit CAPITVA unei multinaţionale. ”Este un SUCCES total”

    Salariaţii din Ungaria ai Audi, subsidiară a Volkswagen, au obţinut după o săptămână de grevă, care a blocat şi activitatea de producţie din Germania, aproape tot ce au vrut de la angajatorul german: creşteri salariale de 18%, weekenduri libere, bonusuri de loialitate şi prime de aniversare.

    Victoria salariaţilor de la Györ arată că ceva s-a schimbat în poziţiile de negociere ale ambelor tabere. Este vorba de o grevă fără precedent în Ungaria în sectorul privat. Cel mai evident lucru este că Audi nu mai poate găsi persoane cu acelaşi grad de pregătire cu greviştii dispuse să muncească pe salarii mai mici. Rezervele de forţă de muncă s-au epuizat într-un mediu în care este penurie de lucrători în aprope orice sector al economiei, scrie Portfolio.hu.
     
    O altă schimbare a avut nevoie de mai mult timp pentru a se dezvolta: Audi şi-a creat propria ţară în Ungaria. În această ţară poate fi găsită o productivitate apropiată de nivelul din Germania, o reţea complexă de furnizori şi un departament de cercetare şi dezvoltare.
     

  • Cum ar arăta o grevă a corporatiştilor de la Microsoft sau Oracle de la Bucureşti şi de ce s-ar organiza una

    În Ungaria, salariaţii de la fabrica Audi au declanşat o grevă, care a perturbat o parte din lanţul Volkswagen: angajaţii cer salarii ca ale celor din vest.
    Ungurii sunt mai prost plătiţi decât cei din Cehia, care au salarii mai mari cu 25%, din Slovacia – cu 28% mai mult, din Polonia – cu 39% mai mult, sau din Belgia, de 3,6 de ori mai mult, scrie Bloomberg.
    Văzându-i pe colegii lor unguri în stradă, şi cehii au ameninţat cu greva dacă nu li se cresc salariile.
    La noi, parcă acum doi ani de zile salariaţii de la Dacia au vrut să facă o grevă tot pe tema majorărilor salariale, dar nu au făcut comparaţie cu salariile colegilor lor de la Paris, ci doar discutau cu conducerea fabricii procentul de creştere.
    Extinzând puţin subiectul, m-am întrebat cum ar arăta o grevă corporatistă la Bucureşti, la Microsoft, la Oracle, la IBM, la HP, la Ubisoft etc.

    Pentru ce ar protesta angajaţii?
    Pentru majorări salariale? Salariile din IT, din România, depăşesc pe medie 1.500 de euro, iar cei din marile companii sigur au peste 2.000 de euro pe lună.
    Ar vrea să aibă aceleaşi salarii ca şi cei de la Seattle, San Francisco, New York?
    Ar protesta pentru condiţiile de muncă? În IT, companiile nu mai ştiu ce să le ofere angajaţilor ca să vină să lucreze pentru ele sau ca să rămână. Cafeaua este gratis, iar cafeterii există la fiecare clădire de birouri.
    Pentru mâncarea de la cantină, firmele de catering nu mai ştiu ce să ofere astfel încât clientul, angajaţii lui să fie mulţumiţi.
    Pentru ce să mai protesteze? Pentru facilităţile din birouri, culoarea e verde şi nu albastră, este masă de tenis şi nu este masă de biliard, colegii de la IBM au fotolii care se întind şi unde lumea poate să doarmă, iar noi nu avem etc.?
    Pentru abonamentele la clinicile medicale – îmi place mai mult la Regina Maria decât la MedLife şi invers? Pentru abonamentele la sală sau pentru cele de la dans, de la tango, pentru abonamentele la tenis?

    Pentru bonusuri?
    Pentru birocraţia corporatistă, care a ajuns mult mai puternică decât cea de la stat?
    Pentru rigiditatea unei multinaţionale în ceea ce priveşte ideile revoluţionare? Pentru faptul că locurile de conducere sunt ocupate şi sunt date?
    Corporatiştii din IT nu prea ar avea motive de grevă, aşa cum se înţelegea acest cuvânt în celelalte decenii.
    Pentru cei din IT, care sunt vânaţi de companiile concurente tot timpul, noţiunea de grevă, noţiunea de sindicat aproape că nu există.
    Pentru că salariile lor sunt cu mult peste piaţă, revendicările clasice – creşteri de salarii şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă – nu mai există.
    Pentru că lumea IT-ului a câştigat teren peste tot în lume, şi în România, străzile sunt liniştite, iar avioanele low-cost sunt pline de city-breakuri sau de vacanţe. Doar dacă nu ar merge metroul, la Pipera sau Barbu Văcărescu, ar putea să iasă în stradă.
    Din acest punct de vedere, cei aflaţi la putere pot să răsufle uşuraţi.
    Managementul companiilor are suficiente resurse pentru a ţine liniştea în companii şi a oferi angajaţilor tot ce le trebuie, pentru a-şi atinge ţintele de vânzări, de creare de produse, de asigurare a serviciilor către clienţii.
    Strada a fost înlocuită de reţelele sociale.
    Strada a fost înlocuită cu Facebook, platformă care conectează lumea şi unde fiecare poate să spună ce are pe suflet.
    Nu toată lumea înţelege cum este cu profitul, cum este cu pierderile raportate de multinaţionale, dar toată lumea a prins această idee – că multinaţionalele, investitorii străini nu fac profit deliberat pentru a nu plăti impozite, reducând astfel şansa românilor de a trăi mai bine!
    A prins foarte bine expresia că multinaţionalele îi storc pe români, duc profitul peste graniţă, lăsând în România numai găuri şi pierderi.
    Bineînţeles că aceste lucruri, spuse mai ales de la înălţimea unor funcţii, au prins la salariaţii din alte sectoare, de la stat şi din sectorul privat autohton, dar încep să se vadă şi nişte muguri între angajaţii de la multinaţionale.
    Cine ştie, poate vor protesta că firma unde lucrează face prea puţin profit!