Tag: Media

  • Piaţa media din România va ajunge la 3,4 miliarde de dolari în 2016

    După scăderile înregistrate în ultimii trei ani, industria media şi de divertisment din România va intra din nou în teritoriu pozitiv în acest an, valoarea totală nominală a pieţei revenind la nivelurile de dinaintea crizei. Potrivit ediţiei de anul acesta a raportului PwC Entertainment and Media Outlook, piaţa locală de media şi divertisment va creşte de la 2,7 miliarde de dolari, în 2012, la 3,4 miliarde de dolari în 2016, cu o rată medie de creştere anuală de 5,3%. Cu toate acestea, în termeni reali, luând în considerare rata inflaţiei (estimată la o medie anuală de 3,3% de-a lungul perioadei analizate, 2012 – 2016), sectorul media şi de divertisment din România va înregistra o creştere medie anuală reală modestă de doar 2%, se spune în comunicat.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Cum a făcut Jeremy Clarkson un million de lire în plus faţă de anul trecut

    Venitul său obţinut de pe urma emisiunii de automobilism a crescut cu 900.000 de lire sterline datorită unui salt al dividendelor plătite de compania care exploatează drepturile comerciale ale Top Gear, Bedder 6, de la 6 milioane de lire în urmă cu un an la 9 milioane de lire.

    Potrivit sursei citate, BBC Worldwide, divizia comercială a BBC, deţine 50% din Bedder 6, de la care a primit dividende de 4,5 milioane de lire sterline pentru anul fiscal 2011/2012, comparativ cu 3 milioane de lire în anul precedent, în urma vânzărilor mari de DVD-uri Top Gear şi a veniturilor din show-urile live.

    Clarkson deţine 30% din Bedder 6, astfel că partea sa de dividende s-a ridicat la 2,7 milioane de lire, în creştere de la 1,8 milioane de lire în urmă cu un an. În plus, Clarkson a mai primit un comision de 350.000 de lire pentru emisiune, precum şi un “comision pentru talent” din partea BBC, estimat la aproape 500.000 de lire sterline. Venitul estimat al lui Clarkson se ridică la 3,5 milioane de lire sterline, fiind peste cel de 2,65 milioane de lire sterline obţinut în anul precedent.

    Astfel, Clarkson este cel mai bine plătit star al BBC, înaintea lui Graham Norton (gazda emisiunii Graham Norton Show), care câştigă puţin peste două milioane de lire sterline din comisioane de licenţă şi de la compania sa de producţie So Television, sau Gary Lineker (fost fotbalist britanic, prezentator sportiv la BBC), care primeşte un comision de prezentator de aproximativ două milioane de lire pe an.

    Totuşi, întrucât majoritatea veniturilor lui Clarkson nu provin din comisioane de licenţă, el nu este inclus în rândul celor mai bine plătite 16 vedete ale BBC, care câştigă peste 500.000 de lire pe an. Un număr de 3-6 dintre aceste vedete au venituri anuale de peste 1 milion de lire pe an.

    Producătorul executiv al Top Gear, Andy Wilman, deţine o participaţie de 20% la Bedder 6 şi primeşte dividente de 1,8 milioane de lire sterline. Wilman a primit şi un comision de 60.000 de lire sterline pentru rolul avut în program. Bedder 6 a fost înfiinţată pentru ca Clarkson să poată profita de vânzările Top Gear fără să primească sume mari de bani sub formă de comisioane. Dezvoltarea Top Gear s-a dovedit foarte profitabilă, într-o perioadă în care alte staruri ale BBC au fost nevoite să accepte scăderi ale retribuţiilor, în condiţiile în care grupul media reduce cheltuielile.

  • Campanie anti-fumat cu copii, premiată la Cannes Lions (VIDEO)

    Spotul “Smoking Kid”, filmat în Thailanda, a reuşit să atragă rapid atenţia pe internet, fiind accesat de aproape 150.000 de ori până în prezent.

    “Cum te simţi când un copil fumează?”, a fost întrebarea cu care creativii de la Ogilvy & Mather Bangkok au încercat să-şi impresioneze publicul.

    Campania a fost premiată cu bronz la Cannes Lions International 2012, cel mai mare festival de publicitate din Europa.

    Mai mult pe www.apropo.ro.

  • Claudiu Săftoiu este noul şef al Consiliului de Administraţie al TVR

    Săftoiu, propus de PNL, a fost ales de membrii CA al TVR cu 10 voturi “pentru”, 2 voturi “împotrivă” şi o abţinere, învingându-l astfel pe contracandidatul său Valentin Nicolau.

    Conform deciziei luate de majoritatea liderilor de grupuri parlamentare, PDL nu va avea niciun reprezentant în noul Consiliu de Administraţie al TVR, unde vor fi doar trei reprezentanţi de la PSD şi PNL şi câte unul de la UDMR şi UNPR.

    Săftoiu a fost consilier prezidenţial între 2004 şi 2006, de la începutul primului mandat al preşedintelui Traian Băsescu până la numirea sa în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe. În martie 2007, Săftoiu a demisionat din funcţia de director al SIE, după ce a susţinut că interceptările convorbirilor făcute de SIE sunt pe bază de mandat de la procurorul general şi că Serviciul dispune de aparatură de interceptare.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Poliţia anchetează încredinţarea de TVR către Dolce a meciurilor de la Euro 2012

    “Astăzi, 18 iunie 2012, SRTv a fost sesizată de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), Poliţia Sector 1, Serviciul Investigări Fraude, referitor la faptul că ‘se efectuează verificări în dosarul penal nr. 8323/P/18.06.2012 cu privire la modul de încredinţare directă de către SRTv către DOLCE TV a drepturilor de transmisiune a partidelor Campionatului European de Fotbal – Euro 2012′”, se arată în comunicatul Televiziunii Române.

    Contractul la care se face referire a fost încheiat de către fostele foruri de conducere ale televiziunii publice, se precizează în comunicat. Până la ora difuzării acestei ştiri, Alexandru Lăzescu, fostul preşedinte-director general al TVR, nu a putut fi contactat.

    Radu Călin Cristea, directorul general interimar al Televiziunii Române, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că televiziunea publică a notificat Romtelecom să nu mai difuzeze meciuri din cadrul Euro 2012, întrucât societatea nu a respectat acordul cadru privind sublicenţierea drepturilor de transmisie pe Dolce Sport.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • FINALA ROMÂNII AU TALENT: Mentalistul Cristian Gog a câştigat marele premiu (VIDEO)

    Gog a explicat că vrea să le arate tuturor ce se petrece în corpul său, supunându-se unui test ce măsoară impulsurile electrice ale inimii (EKG). La un moment dat, Cristian Gog şi-a redus pulsul la zero, iar aparatul a arătat lipsa activităţii cardiace, fapt care a uluit atât juriul, cât şi publicul prezent la marea finală a show-ului.

    Pe următoarele două locuri în finala “Românii au talent” s-au situat Mihai Petraiche şi Cristian Leana. Mihai Petraiche a stârnit aplauzele tuturor prin dansul său robowave, în timp ce Cristian Leana a înregistrat o premieră mondială – a rezolvat trei cuburi Rubik, în condiţii inedite: a lucrat cu o singură mână, legat la ochi, în timp ce un “sabotor” îl uda cu o stropitoare sau îi arunca fulgi scoşi dintr-o pernă peste cuburi.

    NUMĂRUL LUI CRISTIAN LEANA – VIDEO

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Petrecerea de opt ani a The ONE – Back In Time – un succes

    Invitatii, imbracati conform dress-code-ului petrecerii – “back in time”- s-au distrat, au dansat si au cantat alaturi de cei mai indragiti cantareti ai anilor 80: Gheorghe Gheorghiu, Stela Enache, Catalin Crisan, Silvia Dumitrescu, Marina Florea, Alexandru Jula, Adrian Daminescu, Corina Chiriac si Loredana. Momentul artistic a fost prezentat de Octavian Ursulescu.

    Mai multe pe onemagazine.ro

  • Pro TV Internaţional la 12 ani. Ce urmează?

    În 2000, când fenomenul migraţiei românilor în străinătate începea să se contureze, Pro TV a decis că este momentul potrivit să se extindă şi în afara graniţelor, printr-un post gândit special pentru românii care trăiau şi munceau temporar sau definitiv în afara României. “A fost o decizie de suflet, mai apoi de business, dorind să le dăm acces românilor care plecau din ţară la programele lor preferate. Canalul a devenit un business în primul rând pentru distribuitorii locali din ţările cu comunităţi mari de români, distribuitori prin care ei pot viziona Pro TV Internaţional”, spune Doina Gradea, directorul executiv al Pro TV Internaţional.
    Pro TV Internaţional emite în străinătate prin distribuitori locali, prin toate formele de distribuţie posibile – cablu digital, DTH, IPTV, pay per view, IPTV sau videostreaming. Pentru că este un post cu emisie internaţională, audienţa nu se măsoară prin metodele clasice, singurele date care vorbesc despre “succesul” la public fiind numărul de abonaţi. “De câte ori ne întâlnim cu diverşi parteneri sau clienţi şi le vorbim prima dată despre Pro TV Internaţional, rămân uimiţi că nu au ştiut până acum toate aceste date: numărul mare de români care locuiesc peste hotare – peste cinci milioane, nivelul mediu al veniturilor acestui public – mult peste veniturile românilor din ţară, concentrarea lor în comunităţi extrem de puternice”, precizează Gradea. În plus, de câţiva ani, românii de peste hotare sunt o prioritate pentru investitorii în publicitate din ţările în care trăiesc, dar şi pentru cei de aici.

    Pro TV Internaţional este un post generalist, din punctul de vedere al conţinutului, 80% din programul distribuit fiind preluat de la Pro TV, Acasă sau Sport.ro, restul de 20% fiind program propriu, produs de Pro TV Internaţional special pentru publicul său. Una dintre cele mai longevive emisiuni este “De Suflet”, iar alte exemple de producţii proprii sunt “Weekend cu Monica Dascălu”, “Ascultă-ţi muzica de acasă”, “Priveşti ce iubeşti” sau “Români de succes”.

    “Am preluat acest canal în urmă cu aproape opt ani şi a fost o mare provocare pentru mine. Atunci era doar un serviciu pe care noi îl făceam pentru românii de peste hotare. A fost anul în care advertiserii din România şi din ţările în care sunt comunităţi mari de români au realizat că Pro TV Internaţional este cel mai eficient mod de a ajunge la aceşti oameni”, spune Doina Gradea. În 2012 deja datele sunt mult mai detaliate şi mai bine centralizate, iar oficialii postului ştiu unde sunt şi cele mai mici comunităţi de români, cum sunt organizate, ce le place şi ce aşteaptă de la ei.

    Planurile pentru 2012 şi pentru următorii ani sunt foarte interesante, dar şi foarte promiţătoare. “Deşi e criză, piaţa noastră este în creştere. Clienţii de publicitate sunt foarte interesaţi de românii din afara ţării, bazându-şi creşterea pe acest segment de piaţă”, specifică Gradea. În ceea ce priveşte distribuţia, obiectivul principal pentru acest an este să proiecteze un model nou de business Pro TV Internaţional, cu feeduri de semnal separate pentru ţări unde sunt comunităţi uriaşe de români, cum sunt Italia şi Spania. “Sunt clienţi de publicitate din ce în ce mai interesaţi de asta, dar şi românii aşteaptă să vadă un program special pentru o anumită ţară în care ei locuiesc”, precizează directorul general de la Pro TV Internaţional. În momentul de faţă, programele Pro TV Internaţional pot fi recepţionate în Europa, nordul Africii şi Orientul Mijlociu, dar şi în SUA şi Canada.

  • ROMANII AU TALENT: Cine a castigat cea de-a 4-a semifinala (VIDEO)

    Cel de-al doilea castigator al semifinalei 4, conform voturilor publicului, este Oana Lianu, printesa naiului.

    Pe locurile 3 si 4 s-au clasat Ciprian Cordos & Slow si trupa Lil Motion, iar alegerea juriului s-a dovedit a fi destul de usoara. “Alegerea mea in seara asta, cu felicitarile de rigoare pentru ceilalti, merge catre Lil Motion. Amandoua numerele imi sunt foarte dragi sufletului meu”, a spus Mihai Petre.

    Andra i-a ales si ea pe micii dansatori de la Lil Motion, care merg direct in marea finala de la “Romanii au talent”.

    Vezi aici clipurile video cu castigatorii semifinalei

    Vezi intreaga emisiune pe Voyo.ro

  • Florin Călinescu revine la Pro TV

    Tanti Florica este un personaj din cale-afară de vorbăreţ, curios şi băgăcios şi face furori prin Buftea. Este nimeni alta decât Tanti Florica, o femeie care a ştiut întotdeauna cum să depăşească greutăţile folosindu-se din plin de umorul care a consacrat-o şi pe care telespectatorii Pro TV o vor cunoaşte în această toamnă. Sitcomul, adaptare a unuia dintre cele mai cunoscute show-uri din Marea Britanie şi Irlanda – “Mrs. Brown’s Boys”, îi oferă lui Florin Călinescu şansa de a-şi arăta o latură sensibilă, de vreme ce interpretează rolul unei mame iubitoare, văduvă, care, deşi adoră să afle tot ce mişcă în viaţa celor din jurul ei, îşi iubeşte mai presus decât orice copiii, iar familia reprezintă cel mai important lucru din lume. Despre faptul că joacă un rol de travesti, Florin Călinescu, cel care interpretează rolul principal, spune că “atunci când te faci actor, eşti pregătit să joci aproape orice” şi că această ipostază “e o comedie implicită”.

    Mai multe pe zf.ro