Tag: Lufthansa

  • Cursă Lufthansa de la Munchen ce urma să aterizeze la Sibiu, redirecţionată la Cluj din cauza ceţii

     Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Sibiu, Nicoleta Boborodea, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că aeronava Lufthansa care ar fi trebuit să aterizeze la Sibiu, în noaptea de joi spre vineri, a fost redirecţionată către Cluj-Napoca din cauza ceţii.

    “Cursa Lufthansa Munchen – Sibiu cu sosirea programată la Sibiu la ora 00,40 a aterizat la Cluj-Napoca din cauza ceţii. Cei 62 de pasageri care se aflau la bord au fost transportaţi la Sibiu cu autocarul, ajungând în jurul orei 04,20”, a declarat Nicoleta Boborodea.

    Potrivit acesteia, cursa retur Sibiu – Munchen care ar fi trebuit să decoleze, vineri dimineaţă, la ora 06.15 va avea întârziere de cel puţin patru ore, tot din cauza ceţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lufthansa decide să taxeze locurile pasagerilor în aeronave pe toate zborurile

    Din 26 noiembrie, pasagerii vor plăti pentru locurile lor o taxă de zece euro, cele aflate în apropierea ieşirilor de urgenţă urmând a costa 20 de euro pentru zborurile de scurt curier şi 60 de euro pentru cele pe distanţe lungi. Compania germană nu a precizat încă ce se va întâmpla în cazul zborurilor cu escală şi dacă pasagerii vor plăti o singură taxă sau câte una pentru fiecare zbor.

    Până în prezent doar companiile low-cost obişnuiau să practice astfel de metode.

    Pe piaţa locală, 1,3 milioane de pasageri au fost transportaţi de companiile din grupul Lufthansa anul trecut, în creştere cu 12% faţă 2011. Grupul Lufthansa operează în România 328 de zboruri pe săptămână, de la Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu, Iaşi şi Timişoara şi acoperă destinaţii precum München, Frankfurt, Viena, Zürich, Düsseldorf şi Berlin.Austrian Airlines, compania membră a grupului german, a crescut semnificativ numărul de zboruri către şi dinspre Viena la zece pe zi, după ce a decis anul trecut întreruperea acordului comercial cu TAROM, sub care opera ruta respectivă. Divizia low-cost a Lufthansa, Germanwings, a avut mai puţin succes pe piaţa locală, după ce a renunţat la cursele către Berlin şi Stuttgart odată cu închiderea zborurilor de pe aeroportul Băneasa, păstrând doar cursele către Köln de pe Otopeni, închise la rândul lor din ianuarie 2013, după cum susţin oficialii aeroportului Henri Coandă.

    “SERVICII LA PREŢURI REZONABILE, ÎNSĂ NU IEFTINE”, este noul motto al operatorului aerian Lufthansa, adaptat unor strategii pe termen lung de combatere a creşterii preţului combustibililor, a tarifelor competitive lansate de operatorii low-cost sau a introducerii de noi taxe, cum ar fi cea anunţată recent de Uniunea Europeană în legătură cu emiterea de certificate verzi.

     

  • Lufthansa investeşte 2,5 miliarde de dolari în cel mai mare motor de avion din lume

    Modelul GE9X este rezultatul a peste două decenii de cercetare şi dezvoltare GE în care s-au implicat sute de ingineri şi oameni de ştiinţă care au explorat limitele ştiinţei materialelor, termodinamicii şi proiectării motoarelor cu reacţie. Acesta va introduce o nouă generaţie a seriei de motoare GE90, lansat în 1990. GE90 a fost cel mai mare şi mai puternic motor cu reacţie din lume pentru aeronava Boeing 777. Până atunci, companiile aeriene nu puteau efectua zboruri transatlantice şi transcontinentale cu aeronave de pasageri cu fuzelaj lat prevăzute cu doar două motoare. „Practic, modelul 777 cu motorul GE90 a deschis întregii lumi calea spre avioane bimotor de pasageri cu fuzelaj lat incredibil de eficiente,” a declarat David Joyce, preşedinte şi CEO al GE Aviation.

  • Lufthansa face cea mai mare comanda de avioane din istoria companiei

     Compania germana a precizat, joi, ca aceasta comanda include 34 de avioane Boeing 777-9X si 25 de aparate Airbus A350-900, precum si optiuni de achizitie a inca 30 de aeronave din fiecare tip. Livrarile de avioane A350 vor incepe in 2016, iar cele de aparate Boeing in 2020.

    Achizitiile fac parte din campania de modernizare initiata sub conducerea directorului general Christoph Franz, care a surprins in aceasta saptamana pietele anuntand ca va pleca anul viitor din companie pentru a conduce grupul farmaceutiv elvetian Roche Holding.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Lufthansa a făcut cea mai mare comandă de aeronave din istoria sa

    Compania a precizat joi că această comandă include 34 de avioane Boeing 777-9X şi 25 de aparate Airbus A350-900, precum şi opţiuni de achiziţie a încă 30 de aeronave din fiecare tip.

    Livrările de avioane A350 vor începe în 2016, iar cele de aparate Boeing în 2020.

    Achiziţiile fac parte din campania de modernizare iniţiată sub conducerea directorului general Christoph Franz, care a surprins în această săptămână pieţele anunţând că va pleca anul viitor din companie pentru a conduce grupul farmaceutiv elveţian Roche Holding.

    Lufthansa a comandat în total, în acest an, avioane în valoare de 31 de miliarde de dolari, iar achiziţiile de aeronave destinate curselor pe distanţe lungi vor contribui la înlocuirea unor aparate mai vechi Boeing 747-400 şi Airbus A340-300.

    “Mai puţin consum de carburant, emisii de dioxid de carbon mai mici şi mai puţin zgomot. Avioanele din comandă ne vor permite să facem un salt de eficienţă. Niciodată în istoria Lufthansa nu am avut o investiţie mai mare”, a spus Franz.

    Decizia de a cumpăra şi avioane Airbus, după ce iniţial optase pentru un singur furnizor de aeronave pentru distanţe lungi, menţine Lufthansa pe poziţia de cel mai mare client al companiei din Toulouse.

    Lufthansa este şi cel mai mare cumpărător european de avioane A380, intenţionând să ajungă la o flotă de 19 astfel de aparate.

  • Lufthansa câştigă anual 1,3 milioane de dolari transportând cai în Brazilia pentru moştenitoarea lui Onassis

     Athina Onassis de Miranda, principala moştenitoare a magnatului elen, finanţează transferul cailor la Rio de Janeiro, pentru un concurs de echitaţie cu obstacole la a cărui înfiinţare a contribuit şi care îi poartă numele, a declarat Axel Heitmann, şeful diviziei de transport al animalelor a Lufthansa, relatează Bloomberg.

    “O dată pe an invită comunitatea la marele eveniment. În total, Lufthansa transportă circa 2.000 de cai pe an, iar afacerea a devenit foarte profitabilă”, a spus Heitmann într-un interviu, precizând că preţul este stabilit în funcţie de mărimea transportului.

    Transportarea unui singul cal peste Atlantic poate costa 10.000 de euro, la fel ca tariful pentru un pasager first-class, iar la evenimentul din America de Sud participă până la 100 de cai, a arătat Heitmann.

    Transporturile de animale au o contribuţie de 2% la veniturile din transporturile anuale de mărfuri ale Lufthansa şi sunt mai puţin volatile decât restul, contribuind la stabilizarea profitului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aeroportul Otopeni: Patru curse Lufthansa au fost anulate din cauza grevei din Germania

     Potrivit surselor citate, una dintre cursele anulate trebuia să decoleze de pe Aeroportul Otopeni spre Frankfurt la ora 06.20 şi să revină în Bucureşti la ora 13.30. O altă cursă de pe Aeroportul Otopeni anulată este cea spre Munchen, de la ora 06.55, care ar fi trebuit să revină la Bucureşti la ora 12.25.

    De asemenea, au fost anulate cursa de la Berlin, care trebuia să aterizeze pe Aeroportul Otopeni la ora 14.50 şi să plece înapoi la ora 15.30, şi altă cursă care era programată să ajungă la Bucureşti de la Dusseldorf la ora 14.55 şi să decoleze la ora 15.45.

    Potrivit oficialilor Aeroportului Otopeni, mai sunt alte două curse Lufthansa, însă acestea nu au fost anulate, aeronavele urmând să decoleze la ora 13.05 spre Munchen şi, respectiv, la ora 14.10 spre Frankfurt.

    Compania aeriană germană Lufthansa a anunţat anularea a peste 500 de zboruri prevăzute joi în Europa, din cauza unei greve de avertisment a personalului de la sol din aeroporturile germane, pe fondul unor negocieri salariale.

    http://www.mediafax.ro/social/aeroportul-otopeni-patru-curse-lufthansa-au-fost-anulate-din-cauza-grevei-din-germania-10681073 www.mediafax.ro

  • Personalul Lufthansa, în grevă: Compania a anulat peste 670 de zboruri în Europa

     Lufthansa şi-a anunţat joi intenţia de a anula aproximativ 500 de zboruri, un număr revăzut în creştere.

    Aeroporturile din Frankfurt (vest) şi Munchen (sud), cele mai importante terminale Lufthansa, sunt afectate de această grevă organizată de către Sindicatul Verdi, dar şi cele din Berlin, Hamburg (nord), Düsseldorf şi Koln (vest).

    Compania a hotărât să anuleze aproape toate zborurile în Germania şi în Europa, între orele locale 5.00 (6.00, ora României) şi 12.00 (13.00, ora României) pe aeroporturile în care are loc greva de avertisment.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Airberlin introduce zboruri pe Bucureşti-Berlin din 28 ianuarie

    Airberlin a intrat în februarie 2010 pe piaţa românească prin compania Fly Niki, pe care o deţine acum integral, după ce a preluat şi pachetul de acţiuni a lui Niki Lauda. „”Unul din obiectivele noastre declarate pentru 2013 este de a consolida în continuare airberlin ca şi reţea de transport aerian internaţional. Adaptarea strategiei noastre de reţea este o componentă importantă. Cu noile zboruri de la Bucureşti la Berlin, oferim pasagerilor noştri via Berlin acces la reţeaua noastră internaţională de zboruri”“, a declarat Wolfgang Prock-Schauer, Chief Strategy and Network Planning Officer la Airberlin.

    Mai multe pe zf.ro

  • Greva Lufthansa a anulat 14 zboruri, cu destinaţia Munchen sau Frankfurt, de pe Aeroportul Otopeni

    Potrivit sursei citate, compania Lufthansa operează zboruri din România către Munchen, Frankfurt şi Düsseldorf, iar vineri doar pasagerii care aveau bilete pentru ultima destinaţie nu vor fi afectaţi de greva angajaţilor companiei aeriene. Teo Postelnicu a precizat că, în total, au fost anulate câte trei curse dus/întors cu destinaţia Munchen şi Frankfurt, precum şi două zboruri dus, programate pentru această dimineaţă tot către cele două destinaţii. Reprezentantul aeroportului a mai spus că Lufthansa încearcă să redirecţioneze pasagerii către zborurile altor companii aeriene, programate vineri, iar atunci când acest lucru nu este posibil, compania germană asigură cazare la hotel, masă, apă şi cafea. Pasagerii nu pot solicita contravaloarea biletelor, deoarece greva este considerată “eveniment de forţă majoră”.

    Mai multe pe mediafax.ro