Tag: jocuri

  • Fascinaţia board games în era tehnologiei

    Klaus Teuber era tehnician dentar în oraşul Darmstadt, Germania, în anii ’80 când a început să facă board game-uri elaborate în pivniţa sa, iniţial „pentru a evada. Mi-am creat propria lume”, a declarat el pentru The New Yorker. Teuber este creatorul celebrului Settlers of Catan, un joc care a devenit sursa de evadare nu numai pentru el, ci pentru milioane de oameni. Jocul a fost lansat în Germania în 1995 şi un an mai târziu şi în SUA. Acum este disponibil în 39 de limbi (inclusiv română) şi s-a vândut în peste 27 de milioane de unităţi la nivel mondial până acum.

    Board game-urile sunt jocuri de societate cu o istorie bogată, iar în ultimii ani şi-au croit drum şi spre novici, cei care nu sunt familiarizaţi cu aceste jocuri. Deşi tehnologia şi noile jocuri video ne ocupă din ce în ce mai mult timp, tot mai mulţi oameni se îndreaptă către plăceri mai „simple”, jocurile de societate care încurajează jocul împreună cu alţii şi interacţiunea faţă în faţă.

    Piaţa jocurilor board game a crescut timp de şapte ani consecutivi, ajungând să devină o industrie de aproape 1,5 miliarde de dolari în SUA şi Canada. Vânzările de aşa-numite jocuri de hobby în SUA şi Canada au ajuns la 1,44 miliarde de dolari în 2016, marcând un avans de 21% faţă de 2015, potrivit unui raport compilat de compania de cercetare de piaţă ICv2. Compania defineşte aceste jocuri de hobby drept produse pentru gameri (board game-uri, jocuri de cărţi etc.) şi care sunt vândute de obicei în magazine specializate.

    Presa străină a declarat că avem parte de o renaştere a fenomenului board game. Un studiu publicat de The Guardian arată că între 2010 şi 2014 achiziţiile de astfel de jocuri au crescut, în fiecare an, cu 25%-40% la nivel global. „Piaţa globală de board game înregistrează o creştere anuală de peste 20% pe an de aproape un deceniu şi mai are loc să crească”, este de părere Andrei Novac, fondatorul NSKN Games, producător de board game-uri. El pune succesul jocurilor în această eră a tehnologiei pe seama faptului că oamenii vor şi simt nevoia de socializare. „Jocurile de societate te «forţează» să stai faţă în faţă, să vorbeşti, să te apropii de prieteni, familie sau de simple cunoştinţe.”

    Andrei Dordea, unul dintre fondatorii AfterRace Games, alt producător de board games din România, crede că succesul jocurilor de societate se datorează tocmai tehnologiei, „şi fricii, poate îndreptăţite, că pierdem controlul. Natura este guvernată de echilibru, iar oamenii au nevoie de oameni. Cred că la o masă contează mai puţin jocul şi mai mult cu cine îl joci. Iar board game-urile creează această premisă”. La nivel european, cele mai mari pieţe pentru jocuri şi jucării sunt Marea Britanie (3,8 mld. euro), Franţa (3,5 mld. euro), Germania (3,4 mld. euro). La subsegmentul de jocuri şi puzzle-uri conduce Franţa cu 478 mil. euro, urmată de Germania cu 425 mil. euro şi de Marea Britanie cu 319 mil. euro, conform Euromonitor.

    Un argument pentru creşterea în popularitate a jocurilor de societate este dat de Milton Griepp, managerul ICv2, care consideră că „oamenii sunt mai puţin interesaţi să se uite la ecrane după muncă şi mai interesaţi de interacţiunea faţă în faţă”. Iar Costin Manolescu, unul dintre promotorii jocurilor de societate de pe plan local, consideră că „board game-urile aduc o componentă ludică, dar şi de socializare. Din ce în ce mai mulţi oameni vor să evadeze din rutina cotidiană, iar acestea sunt o alternativă”. Tot Manolescu explică faptul că la creşterea veniturilor vânzătorilor şi producătorilor a ajutat şi prezenţa acestor jocuri în hipermarketuri, librării sau cafenele. „Considerabil cred că au contribuit şi evenimentele dedicate, precum târguri de profil, campionate naţionale sau concursuri cu premii”, adaugă el.

    Dacă în Germania sau SUA aceste tipuri de jocuri sunt populare de mulţi ani şi nu numai în rândul copiilor, ci şi al tinerilor şi adulţilor, în România fenomenul abia se prinde contur.  Piaţa totală de jucării şi jocuri din România este estimată de Euromonitor pentru 2017 la 155 mil. euro, cu un avans de 5% faţă de 2016, în timp ce „felia” de jocuri şi puzzle-uri, ce include şi jocurile de societate, este estimată la 15,4 milioane de euro în 2017, mai mult cu 7,5% faţă de 2016, potrivit Euromonitor.

    De fapt, în ultimii cinci ani piaţa locală de jocuri şi jucării a crescut cu 39%, iar subsegmentul de jocuri şi puzzle-uri a ţinut pasul, înregistrând un avans de 38,2% pentru aceeaşi perioadă.


    Citiţi mai multe în ediţia tipărită a Business Magazin începând de luni, 23 aprilie.

  • Jocul românesc pentru mobil Tap Busters a atins un milion de descărcări, devenind unul dintre cele mai de succes titluri locale

    Tap Busters este un joc de tip clicker/tapper care îmbină elemente de acţiune RPG (Role Playing Game) cu un stil artistic unic realizat de Noper, un ilustrator recunoscut la nivel internaţional. 
     
    “Succesul Tap Busters, care a reprezentat prima noastră lansare importantă, evidenţiază filozofia Carbon: îi susţine pe dezvoltatorii independenţi să-şi atingă potenţialul maxim. Acest succes demonstrează, de asemenea, că modelul nostru unic de business oferă valoare dezvoltatorilor şi poate genera rezultate excelente pentru toate părţile implicate”, a declarat Cătălin Butnariu
     
    Studioul Metagame a fost înfiinţat de un grup de veterani din industria bucureşteană de gaming şi artistul recunoscut la nivel internaţional Noper (pe numele real Radu Pop). 
  • Razer lansează propriul magazin de jocuri video

    Razer Game Store oferă acces la mii de jocuri de PC în format digital şi recompensează utilizatorii pentru fiecare achiziţie. Jocurile sunt livrate sub formă de chei de produs ce pot fi activate pe Steam sau pe Uplay.

    Având în vedere poziţia de lider a Razer în domeniul perifericelor de gaming, a laptop-urilor şi a aplicaţiilor de tip software, Razer Game Store reprezintă următorul pas în extinderea ecosistemului său pentru gameri.  

    Când utilizatorii achiziţionează jocuri de pe Razer Game Store, ei primesc acces la oferte exclusive, vouchere Razer Game Store, reduceri la perifericele Razer din RazerStore sau alte beneficii.

    Datorită sistemului de recompense, achiziţionarea de jocuri din Razer Game Store oferă mai multă valoare adăugată decât în cazul oricărui alt magazin digital.

    “Fiind şi noi gameri, suntem conştienţi de importanţa unei oferte bune, iar Razer Game Store oferă acest lucru fiecărui utilizator”, a declarat Min-Liang Tan, co-fondator şi CEO al Razer.

    În momentul lansării, de Razer Game Store se vor putea bucura într-o formă localizată, cu metode de plată şi suport dedicat, locuitorii din SUA, Marea Britanie, Germania şi Franţa. Restul ţărilor din Europa, inclusiv România, au acces la versiunea în limba engleză cu preţurile afişate în Euro.

    Alte ţări din afara Europei au acces la o interfaţă globală cu preţuri exprimate în dolari americani.

    Catalogul Razer Game Store include jocuri de la Ubisoft, Bethesda, Bandai Namco, Deep Silver, Rockstar şi mulţi alţii. Jucătorii vor avea acces la jocuri aşteptate printre care “The Crew 2” şi “Pillars of Eternity II: Deadfire”, dar şi cele mai mari hituri deja lansate precum “Grand Theft Auto V”, “Tom Clancy’s Ghost Recon: Wildlands”, “Cuphead” şi “Dishonored: Death Of The Outsider”.
     

  • Piaţa de console de gaming a avut cel mai bun an din 2011 încoace datorită lui Nintendo

    În 2017, 41 de miliarde de dolari au fost cheltuiţi pe hardware, jocuri şi servicii, un avans de 18% faţă de 2016, potrivit unui studiu IHS Markit. Astfel piaţa a ajuns la cel mai bun nivel din 2011 până în prezent. În 2011 piaţa de jocuri de console a atins valoarea de 46 de miliarde de dolari.

    Cheltuielile pe hardware au crescut cu 33% în 2017 datorită lansării Nintendo Switch, PlayStation 4 Pro, dar şi Microsoft Xbox One X. Nintendo a profitat de popularitatea pe care i-a dat-o Pokomon Go şi a vândut în jur de 15 milioane de unităţi ale consolei Nintendo Switch. Şi PlayStation 4Pro şi Microsoft Xbox One s-au vândut destul de bine.

    Pentru Nintendo anul 2017 a fost unul incredibil, compania câştigând 13% cotă de piaţă într-un singur an, de la 9% la 22%. În acelaşi timp, cota de piaţă a Microsot a scăzut de la 31% la 25%. Sony rămâne lider în continuare. Pentru 2018, IHS estimează că Nintendo va depăşi Microsoft în ceea ce priveşte cota de piaţă pe segmentul consolelor.

    Acţiunile producătorului japonez au crescut cu 200% din iulie 2017 până în prezent.

    Performanţa bună a Nintendo a ridicat vânzările şi competitorilor Sony şi Microsoft. Cheltuielile pe conţinut au ajuns la 23,6 miliarde de dolari, iar abonamentele la platforme online precum Xbox Live Gold sau PlayStation Plus au crescut cu 11% la 3 miliarde de dolari.

     

  • VIDEO Ivanka Trump a făcut un baieţel din Coreea de Sud să plângă

    Cu ochii în lacrimi, baieţelul s-a ascuns în spatele mamei sale pentru a încerca să scape de atenţia jurnaliştilor care au fost vigilenţi şi au reuşit să imortalizeze momentul.

    Ivanka Trump a sosit în Coreea de Sud pentru a asista la ceremonia de încheiere a Jocurilor Olimpice de la Pyeongchang, Casa Albă precizând că Donald Trump a însărcinat-o pe fiica sa să conducă delegaţia oficială americană la JO. 

     

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Libris.ro încheie 2017 cu o cifră de afaceri de 31.2 milioane lei

    Valoarea medie a unei comenzi plasate pe Libris.ro a crescut anul trecut cu 20% faţă de 2016, până la pragul de 70 lei.

    Cele mai vândute categorii de produse au fost Beletristică, Dezvoltare personală şi Cărţi pentru copii. Categoria cu cea mai mare creştere faţă de 2016 a fost Jocuri, unde creşterea a fost de 92%. 

    “Beletristica are an de an o serie de apariţii care o menţin mereu pe acelaşi trend crescător. Dincolo de partea de carte, interesantă a fost creşterea cu 92% în categoria Jocuri pe care am introdus-o la începutul anului trecut, dar care a fost apreciată în special în combinaţie cu cărţile pentru copii” declară Laura Ţeposu, Fondator şi Director Dezvoltare Libris.ro.

    Cei mai mulţi cumpărători pe Libris.ro sunt femei (70%), cu vârste între 22-45 ani (60%), urmate de 18-24 ani (24%), cu studii medii şi peste medii, din mediul urban. Peste 50% dintre vizite vin de pe dispozitive mobile, iar oraşele din care se plasează cele mai multe comenzi sunt Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Braşov, Constanţa, Ploieşti, Oradea şi Craiova.

    În 2018 Libris.ro va finaliza investiţia în noul depozit de carte, care va găzdui peste 3 milioane de volume în stoc permanent şi va permite lărgirea tuturor gamelor de produse comercializate. Construcţia depozitului a demarat în 2017, iar investiţia se ridică la peste 3 milioane de euro.

    “Noul depozitul ne va permite să dispunem de un număr mai mare de produse. Momentan punem la dispoziţia publicului aproape 100.000 titluri, dintre care mai mult de o treime sunt cărţi în limba română. Ne propunem mărirea ofertei de carte în limba română cu până la 30%, a jocurilor, dar şi a produselor asociate lecturii (semne de carte, lămpi pentru citit etc)” spune Laura Ţeposu.
     

  • 10 lucruri de ştiut despre Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang

    10 lucruri despre Jocurile Olimpice din Coreea de Sud:

    1. PyeongChang a avut trei tentative pentru a aduce Jocurile Olimpice în Coreea de Sud. Candidatura localităţii a fost respinsă în 2003 şi 2007, iar 4 ani mai târziu a obţinut dreptul de organizare fără a mai avea nevoie şi de un tur doi

    2. În cadrul programului sunt programate 102 evenimente la 15 discipline.

    3. Întrecerile Jocurilor Olimpice sunt găzduite în 12 baze sportive. Locaţiile sunt destul de apropiate, astfel că sportivii vor ajunge din Satul Olimpic şi până la bazele sportive în maximum 30 de minute. Aproximativ 90% din sportivi vor putea să ajungă de la cazări la locurile de competiţii în aproximativ 10 minute.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mike Pence: SUA vor anunţa în zilele următoare cele mai dure sancţiuni împotriva Coreei de Nord

    Pence, care se află într-o vizită oficială în Japonia, va participa şi la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă din Coreea de Sud.

    ”Statele Unite vor anunţa în curând cele mai dure şi agresive sancţiuni economice împotriva Coreei de Nord. Vom continua să izolăm Coreea de Nord până când va renunţa la programele sale balistice şi nucleare”, a declarat vicepreşedintele american.

    Pence i-a dat asigurări premierului nipon Shinzo Abe că SUA îşi menţin angajamentul pentru a denucleariza Peninsula Coreea.

    ”Statele Unite sunt cu voi în această provocare. Vom continua să stăm umăr la umăr cu oamenii din Japonia, cu oamenii din Coreea de Sud şi cu aliaţii şi partenerii noştri din regiune până când vom atinge obiectivul de a denucleariza Peninsula Coreea. Forţele armate ale Statelor Unite vor continua să asigure protecţia Japoniei”, i-a transmis Pence premierului nipon.

  • Coreea de Nord ameninţă că poate riposta nuclear unui atac al SUA în cursul Jocurilor Olimpice

    Han Tae Song, ambasadorul Coreei de Nord la ONU, a cerut Statelor Unite să oprească pe termen nedeterminat exerciţiile militare cu armata sud-coreeană, suspendate înaintea Jocurilor Olimpice de Iarnă, programate să înceapă în Coreea de Sud pe 9 februarie.

    Han Tae Song a atras atenţia că, în pofida detensionării situaţiei, Statele Unite au adus capabilităţi strategice în Coreea de Sud. “Este vorba de o acţiune periculoasă, care afectează actuala atmosferă pozitivă a relaţiilor intercoreene; situaţia riscă să ajungă în etapa de confruntare militară”, a avertizat Han Tae Song.

    “Dar Republica Democratică Populară Coreea (Coreea de Nord -n.red.) deţine, în sfârşit, o forţă puternică de disuasiune, pe care nimeni nu o poate anula”, a afirmat reprezentantul regimului Kim Jong-Un.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coreea de Nord şi Coreea de Sud vor defila împreună la ceremonia de deschidere a JO de Iarnă

    Decizia a fost luată după ce reprezentanţii de la Seul şi Phenian au purtat noi discuţii în privinţa participării Coreei de Nord la Jocurile de Iarnă de la Pyeongchang.

    Totodată, cele două state vor forma o singură echipă de hochei feminin. Coreea de Nord va trimite aproximativ 230 de majorete şi o delegaţie demonstrativă de luptători de taekwondo.

    Schiorii din cele două state vor desfăşura antrenamente comune la un resort din Coreea de Nord înaintea Olimpiadei, unde vor organiza şi un eveniment cultural.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro