Tag: ICCJ

  • Alina Bica, fost şef DIICOT, a fost CONDAMNATĂ. Sentinţele primite în dosarul Bica-Simu

    Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au condamnat-o, joi, pe Alina Bica, fostul procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). 

    În acelaşi dosar, fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Şerban Pop şi omul de afaceri Horia Simu au fost de asemenea condamnaţi.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE MEDIAFAX

  • O nouă metodă prin care pot fi concediaţi angajaţii din România

    Recent, s-a stabilit ca angajatorii pot transmite decizia de concediere a unui salariat prin intermediul e-mailului, conform unei decizii a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ).

    In acest sens, judecatorii au ajuns la concluzia ca aceasta modalitate de a elibera un lucrator din functie este legala, dar vor fi anumite conditii care trebuie sa fie indeplinite.

    Decizia ICCJ nr. 34/2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost anuntata in data de 24 octombrie anul 2016, in data de 9 ianuarie 2017 a fost publicata in Monitorul Oficial, iar de acum incolo are efecte la nivel national.

    Cand este posibila decizia de concediere prin email?

    – in contextul in care salariatul in cauza a oferit angajatorului o adresa de acest gen, iar partile obisnuiesc sa comunice, in general, in acest mod
    – fisierul care contine decizia de demitere trebuie sa fie in format PDF si este necesar sa se respecte prevederile obligatorii ale Codului muncii

    Asadar, potrivit articolului 76 din Codul muncii, decizia de concediere trebuie sa contina motivele pentru care angajatul este demis si care va fi perioada de preaviz. De asemenea, salariatul mai trebuie sa primeasca o serie de informatii legate de locurile de munca disponibile pe care le are angajatorul si in ce conditii s-ar putea decide sa accepte unul dintre acestea.

    Cititi mai multe pe www.LegislatiaMuncii.ro

  • Instanţa supremă a decis ARESTAREA în lipsă a lui Sebastian Ghiţă

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) decide, joi, dacă admite cerere DNA de înlocuirea a controlului judiciar cu arestul preventiv în cazul lui Sebastian Ghiţă, după ce acesta nu s-a prezentat la poliţie, încălcând astfel măsura preventivă.

    Instanţa supremă a decis, joi, să admită cererea DNA de înlocuirea a controlului judiciar pe cauţiune cu arestul preventiv în cazul lui Sebastian Ghiţă, pe numele deputatului fiind emis mandat de arestare în lipsă, după ce a încălcat condiţiile controlului judiciar.

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis mandatul de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, urmând ca acesta să fie dat în urmărire naţională.

    Decizia este executorie, însă nu definitivă.

  • ASF poate cere intrarea în faliment a Carpatica Asig, a decis ÎCCJ

    Instanţa supremă a decis, luni, respingerea contestaţiei formulată de DNA privind revocarea măsurii preventive constând în interdicţia iniţierii procedurilor de dizolvare şi lichidare dispusă faţă de inculpata SC Carpatica Asig, astfel ASF poate cere falimentul societăţii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O nouă metodă prin care pot fi concediaţi angajaţii din Romania

    Angajaţii care nu îşi respectă contractul de muncă pot fi concediaţi printr-o metodă inedită.Instanţa Supremă a decis că angajaţii români pot fi demişi printr-un simplu mesaj trimis de şefi pe e-mail.

    Angajatorul este îndreptăţit să transmită decizia de concediere a unui salariat şi prin intermediul e-mail-ului, a stabilit recent Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Mai exact, judecătorii au considerat că această modalitate de comunicare a documentului este legală, însă numai dacă sunt respectate anumite condiţii.

    Legalitatea transmiterii deciziei de concediere prin intermediul poştei electronice se găseşte într-o decizie ICCJ de luni şi va produce efecte la nivel naţional după ce va apărea în Monitorul Oficial.

    În esenţă, judecătorii au stabilit că angajatorii pot să comunice deciziile de concediere şi pe e-mail, această modalitate fiind permisă de legislaţia în vigoare. „Decizia de concediere individuală emisă potrivit dispoziţiilor art. 76 din Codul muncii se poate comunica prin poşta electronică, aceasta reprezentând o modalitate de comunicare aptă din punct de vedere procesual să declanşeze curgerea termenului de contestare jurisdicţională a deciziei (…)”, scrie într-un comunicat de presă al Curţii

    Totodată, judecătorii subliniază că transmiterea deciziei de concediere prin e-mail este posibilă dacă salariatul a dat angajatorului o adresă de poştă electronică la care poate fi contactat şi părţile comunică în mod obişnuit în acest fel.

    Fişierul electronic trebuie să fie în format PDF („portable document format” – un format de fişier electronic portabil) şi să conţină informaţiile obligatorii prevăzute de Codul muncii.

    Ctiti mai multe pe www.botosaneanul.ro

  • Lovitură de teatru: Bogdan Olteanu a fost arestat

    Instanţa supremă a admis cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dispunând arestarea pentru 16 zile, Bogdan Olteanu fiind deja încarcerat la arestul Poliţiei Capitalei. Fostul viceguvernator BNR a fost iniţial plasat în arest la domiciliu, timp de 14 zile, acesta solicitând o măsura mai uşoară.

    “Toate zilele până la finalizarea acestui dosar vor fi apăsătoare şi grele şi aştept ca acest dosar să se finalizeze. Eu îmi pledez nevinovăţia şi voi aduce argumente în favoarea nevinovăţiei pentru toate întrebările care îmi vor fi puse”, a declarat Bogdan Olteanu, joi, la finalul şedinţei de judecată.

    Fostul viceguvernator BNR a fost audiat miercuri de procurorii anticorupţie, în aceeaşi cauză fiind citat şi fostul ministru al Mediului, Attila Korodi.

    Bogdan Olteanu este acuzat de DNA că ar fi primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu pentru efectuarea de demersuri pe lângă membrii Guvernului pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Potrivit legii, propunerea pentru funcţia de Guvernator al Deltei Dunării este făcută de Ministerul Mediului şi este aprobată de Guvern.