Tag: haine

  • Piaţa neagră a ţigaretelor a crescut în iulie la 18,2% – cel mai mare nivel din 2018

    Conform www.politiadefrontiera.ro, la începutul lunii august, poliţiştii de frontieră români şi bulgari au descoperit peste 82.300 de pachete cu ţigarete ascunse într-un camion cu haine. În aceeaşi perioadă, poliţiştii din ITPF Sighetu Marmaţiei au efectuat 51 de percheziţii la locuinţele unor persoane care fac parte dintr-un grup infracţional axat pe contrabandă cu ţigarete.

    „Tot ei au capturat 21.000 de pachete de ţigarete în iulie şi 54.950 de pachete în iunie. În iulie, poliţiştii STPF Mehedinţi au destructurat o importantă reţea de contrabandă cu produse accizabile, iar în iunie poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit 7.000 de ţigarete care au fost trecute peste graniţă cu drona”, se precizează în raport.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • AROGANŢĂ fără limite: ce a făcut acest şef de stat ca să scape de ziarişti la o conferinţă de presă – VIDEO

    Prim-ministrul thailandez Prayuth Chan-ocha, cunoscut pentru ieşirile sale nervoase, a adoptat o tactică inedită pentru a evita întrebări capcană din partea jurnaliştilor.

    Chan-ocha a decis să lase în locul său un carton cu faţa lui pe care jurnaliştii să “îl chestioneze”.

    Gestul a fost însă aspru criticat de activiştii pentru drepturile omului, care au spus că denotă “dispreţ faţă de criticile din partea presei” într-o ţară care se luptă să restaureze democraţia încă din 2014.

    17 cartoane în mărime naturală au fost amplasate sâmbătă în jurul clădirii guvernului, prezentându-l pe Prayuth Chan-ocha în diverse ipostaze: în costum, în haine tradiţionale din Thailanda sau în haine de sport.

    Guvernul condus de Prayuth Chan-ocha a anunţat că va organiza alegeri generale în noiembrie 2018, după ce a amânat de mai multe ori decizia.

  • Discrepanţă uriaşă: Un angajat al H & M din România îşi permite din salariu de cinci ori mai puţine haine ca în Occident

     Preţurile în industria modei sunt de cele mai multe ori aliniate celor din Occident, iar o explicaţie pe care o oferă executivii din piaţă este aceea că local consumatorii sunt mai dispuşi să cheltuie pe haine şi pantofi, fiind pasionaţi de modă şi trenduri.
     
    Preţul hainelor nu este direct proporţional cu puterea de cumpărare a locuitorilor ei în contextul în care România are un salariu mediu de 5-6 ori mai mic decât în Occident. De aceea, românii alocă cea mai mare pondere din salariu pentru achiziţia de haine sau pantofi. Astfel, spre exemplu, cu salariul din România o vânzătoare din magazinele H & M sau Zara îşi cumpără de cinci ori mai puţine haine decât o angajată pe o poziţie similară în Occident.
     
    Cititi mai multe pe www.zf.ro
  • Soluţii pentru moda eco

    Printre soluţiile care ar putea-o ajuta se încadrează, în viziunea The Guardian, următoarele: tipărirea la imprimantă 3D a articolelor vestimentare la domiciliul clientului sau la magazin, eliminându-se astfel stocurile, şi confecţionarea hainelor din fibre textile obţinute din frunze de ananas sau tulpini de banani, din piele sau mătase obţinută cu ajutorul drojdiilor, colorate cu coloranţi naturali. O altă soluţie ar fi returnarea hainelor purtate firmei sau magazinului care le-a comercializat, care va plăti o sumă pentru ele, după care le va curăţa şi prelucra şi le va pune iar în vânzare, existând deja iniţiative de la brandul outdoor Patagonia sau retailerul John Lewis.

  • Reportaj: Alanya, staţiunea turistică dintr-un fost cuib de piraţi

    Am zburat cu Tarom spre aeroportul din Antalya, însă în data de 14 iunie Paralela 45 a lansat un zbor charter direct pe aeroportul Gazipaşa din Alanya, ceea ce diminuează timpul petrecut în interiorul aeroportului din Antalya, supraaglomerat în vârful sezonului, dar şi orele pierdute cu transferul de la aeroport, pentru cei care aleg să îşi petreacă concediul în această destinaţie; una peste alta, drumul se reduce cu 4-5 ore. Alanya este un oraş-staţiune cochet situat la 135 de kilometri de aglomerata şi binecunoscuta Antalya, destinaţia-vedetă a anului 2018, potrivit lui Alin Burcea, CEO al Paralela 45.

    Primul lucru care m-a izbit la aterizarea în Turcia a fost un val înăbuşitor de căldură, care m-a făcut să grăbesc pasul spre scara rulantă a aeroportului. Contrar aşteptărilor, am stat doar 10 minute la controlul paşapoartelor, după care a urmat transferul la hotel, unde am fost însoţiţi de un ghid român. Drumul a durat aproximativ o oră şi 40 de minute, incluzând o pauză de 15 minute.

    Prima zi ne-am petrecut-o la plajă, iar a doua zi de dimineaţă, înarmaţi cu voie bună şi multe sticle de apă rece, am hotărât să facem o vizită la cetatea Alanyei, obiectiv pe care nu ai cum să îl ratezi. Drumul este accesibil autoturismelor, dar turiştii cu condiţie fizică bună pot opta pentru o plimbare pe jos, care permite să admiri pe îndelete peisajul. Pe măsură ce urcam, la picioarele noastre se întindea oraşul otoman, dominat de impunătorul Kizil Kule (Turnul Roşu), simbolul Alanyei, construit în 1221 la porunca sultanului Aladdin Keykubat şi care adăposteşte astăzi un muzeu.

    Pentru intrarea în cetate se plăteşte o taxă de 15 lire turceşti (3 euro), după care te poţi plimba nestingherit printre ruinele castelului şi ale unei vechi biserici bizantine, având grijă să nu te înţepi în cactuşii înalţi de 1-2 metri, care păzesc straşnic rămăşiţele trecutului. În zidurile cetăţii se cască ferestre de cer, prin care, pe vremuri, erau aruncaţi în hăurile mării trădătorii şi prizonierii. Peisajele îţi taie răsuflarea. Sub priviri se naşte o panoramă superbă, alcătuită, pe de-o parte, din clădirile cu acoperişuri cărămizii ale oraşului, iar pe de altă parte, din vapoarele şi iahturile care lăsă dâre albe de spumă în albastrul adânc al Mediteranei.   

    La cetate se poate ajunge însă şi cu telegondola, plimbare pentru care trebuie să scoţi din buzunar între 10 şi 15 lire turceşti (2-3 euro) dus-întors. Varianta aceasta este mai antrenantă, deoarece oferă acces la o parte a cetăţii unde există câteva obiective pe care le poţi vizita gratuit: un muzeu, o ţesătorie de mătase, o moschee. De asemenea, pe alei găseşti tarabe cu eşarfe şi suveniruri, iar preţurile sunt, bineînţeles, negociabile. După toate acestea, te poţi odihni o jumătate de oră la umbra unui portocal, în timp ce asculţi salahul (rugăciunea musulmană), care se aude din moscheea Süleymaniye Camisi.

    Cum nu poţi petrece o săptămână doar la plajă, riscând să te întorci bronzat într-o nuanţă prea închisă, poţi opta şi pentru alte excursii, cum ar fi un safari cu jeep-urile, disponibil atât pe timp de zi, cât şi seara, la preţul de 40 de euro, cu prânz inclus. Noi am plecat de dimineaţă, imediat după micul dejun. După o primă oprire în oraş, unde se adună convoiul de maşini, începe distracţia.

    Pe traseu, am făcut două opriri pentru poze, într-un loc de unde poţi admira portul şi panorama asupra oraşului, după care a urmat bătaia cu pistoale cu apă, pe placul tuturor, indiferent de vârstă. Este esenţial să ai prosoape şi haine de schimb, deoarece hainele ude nu se vor împăca bine cu temperaturile care scad pe măsură ce te adânceşti în munţi.

    Mai târziu, ne-am oprit într-un cătun pitoresc ascuns în munţi, unde, după ce am vizitat o casă veche de 100 de ani, ne-am odihnit la un ceai şi am mâncat pită şi roşcove coapte. Însoţitorii de grup ne-au făcut o demonstraţie de dans tradiţional şi nu s-au lăsat până nu ne-au convins şi pe noi să ne alăturăm. Am făcut, bineînţeles, şi cumpărături, iar bucuria a fost de ambele părţi: bătrânii satului erau fericiţi că au reuşit să vândă câte ceva, iar noi că am găsit eşarfe colorate şi suveniruri la preţuri derizorii.

    Obosiţi, ne-am îndreptat spre locul unde urma să luăm prânzul, care a inclus un fel principal  pui sau peşte proaspăt, din crescătoria restaurantului , servit cu garnitură de orez şi salată, şi o băutură răcoritoare fără alcool. Băuturile alcoolice se plătesc separat  o bere, de exemplu, costă cinci dolari. Un astfel de restaurant se numeşte piknik şi este amplasat pe cursul unui râu, în mijlocul naturii. Pe pontoane, sunt înşirate mese la care te aşezi pe saltelele amplasate direct pe podea; aceste popasuri dispun, de obicei, şi de tobogane sau trambuline, pentru cei care vor să facă baie în râu sau în bazinele special amenajate.

    La finalul zilei, ne-am întors nu obosiţi, ci cu bateriile încărcate şi cu regretul că s-a terminat. Luând în considerare, pe lângă atmosfera minunată, tot ce a fost inclus în preţ, consider că excursia merită fiecare cent din cei 40 de euro.

    altă experienţă de neratat este croaziera pe Mediterană, care costă tot 40 de euro, având incluse prânzul şi băuturi alcoolice şi non-alcoolice la discreţie. La 10 dimineaţa se pleacă din port, unde, datorită aspectului corăbiilor, m-am simţit ca într-un studio de filmare a producţiei Piraţii din Caraibe. De altfel, în urmă cu peste 2000 de ani, portul cetăţii era un cunoscut cuib de piraţi, înlăturaţi în cele din urmă de generalul roman Pompei.

    De-a lungul zilei, se fac patru sau cinci opriri în timpul cărora pasagerii pot înota în apele albastre ale mării, iar pentru cei care nu se descurcă, există veste de salvare. După primele două opriri am luat prânzul, care nu a fost, ce-i drept, extraordinar. A urmat petrecerea cu spumă, unde ne-am distrat foarte bine şi am dansat până la ultima melodie. După o excursie de aproximativ jumătate de zi ne-am întors, obosiţi, la hotel.

    Ne-a încântat şi plaja Kleopatra, despre care legenda spune că Marc Antoniu i-ar fi oferit-o în dar reginei Egiptului, şi care este situată printre cele mai bune plaje din lume, conform unui top realizat de TripAdvisor. Şi pe bună dreptate. Mărginită de stânci împădurite, cu nisip alb, încins, care te goneşte în apa curată, cu nuanţe de turcoaz, pare un colţ de rai din care nu ai vrea să mai pleci. Cu toate că era destul de aglomerată, acest aspect nu a reuşit să îi ştirbească în vreun fel farmecul.

    În apropierea plajei se află peştera Damlatas, cunoscută datorită proprietăţilor sale curative pentru afecţiuni respiratorii. Biletul de intrare costă mai puţin de doi euro, iar studenţii au, ca de altfel la mai toate obiectivele, un discount generos.

    Oraşul Alanya, în sine, are un farmec aparte. O plimbare pe bulevardul Ataturk, o oprire la terasele care te îmbie să te răcoreşti cu un fresh sau un ayran proaspăt, sau o tură de shopping sunt obligatorii. Şi nu mă refer la shopping în magazine, ci în bazarul care se întinde pe o rază de câteva străzi. Aici, orice este negociabil. Niciodată nu trebuie să plăteşti preţul afişat la raft, în caz că există, sau primul preţ pretins de vânzător. În majoritatea magazinelor găseşti haine, încălţăminte şi bijuterii copiate după branduri internaţionale sau case de modă celebre, mai bine sau mai prost realizate. Însă, pe lângă acestea, sunt numeroase buticuri cu suveniruri, dulciuri şi condimente, de unde cu greu te poţi abţine să nu iei tot ce îţi pică în mână. Dacă un magnet este un euro, îl obţii, cu siguranţă, la 50 de cenţi, deoarece vânzătorii coboară destul de uşor preţul la jumătate pentru majoritatea produselor.

    La sfârşit am lăsat destinaţia mea favorită, pe care am pus-o în capul listei pentru viitoarele concedii: Side. La intrarea în Side, oraşul care găzduieşte templul lui Apolo, mă simţeam ca într-un sit arheologic. Ruinele romane presărate la tot pasul îţi dădeau senzaţia că timpul a stat în loc şi că te afli într-un oraş părăsit de multă vreme. Totuşi, după puţin timp, au început să se ivească pe străduţe terase pitoreşti, umbrite de tufe imense de bougainvillea, sau floarea de hârtie, al cărei ciclamen electric contrasta cu zidurile prăfuite ale caselor. Tot ce vedeam era o încântare. Iar când am ajuns pe malul mării, simţeam că îmi vine să îmbrăţişez infinitul albastru şi să nu mai plec niciodată acasă.

    În ceea ce priveşte hotelurile din Alanya, cu siguranţă majoritatea se potrivesc pentru familiile cu copii, însă nu toate reprezintă destinaţia ideală şi pentru cupluri tinere sau pentru cei veniţi să petreacă concediul cu prietenii.

    Primele trei nopţi am fost cazaţi la hotelul Haydarpasha Palace. Când am ajuns în faţa acestuia, am avut sentimentul că mă aflu la intrarea în Disneyland. Hotelul are aspectul unui castel cu turle albastre, iar pe unul dintre ziduri era agăţat un drapel imens, reprezentând semiluna. De altfel, aproape toate hotelurile întâlnite erau dominate de pata roşie a steagului otoman.

    La intrare ne-a întâmpinat proprietarul hotelului, care ne-a ataşat personal brăţările cu care aveam acces la restaurantele şi barurile hotelului. Zilele următoare mi-au dovedit că nu a fost un gest izolat de amabilitate. Din timp în timp, îl vedeam ba pe plajă, ba la masă, mergând printre turişti pentru a vedea cum se simt şi dacă totul este în ordine. Nici de la distracţie nu a lipsit, deoarece seara am ciocnit un pahar la petrecerea ţinută în clubul hotelului. Apartamentele aveau o terasă spaţioasă şi două băi, una la parter şi una la etaj.

    Ca şi în alte complexuri hoteliere din zonă, pe malul mării se poate ajunge printr-un tunel, deoarece plaja este situată dincolo de şosea, la câteva minute de hotel. Apa şi nisipul erau curate, iar plaja încăpătoare dispunea de şezlonguri gratuite pentru clienţii hotelului. Pe plajă se află un teren de volei şi mai multe terase unde turiştii cazaţi la Haydarpaşa au acces gratuit. Mesele de tip autoservire au fost îmbelşugate, cu varietăţi din bucătăria internaţională. Pentru mai multă intimitate, clienţii pot opta să ia cina în restaurante à la carte, cu specific divers (turcesc, italienesc, sea food).

    Terenul a fost cumpărat în 2005, însă hotelul a fost deschis în urmă cu doi ani, cu o investiţie de 50 de milioane de euro, bani pentru care Dundar Oz, proprietarul hotelului, spune, în glumă, că le mulţumeşte băncilor. Finanţarea este obţinută pe zece ani, iar dobânzile sunt, în general, de 4-4,5% însă, din cauza devalorizării monedei locale din ultima perioadă, acestea au crescut la 5-6%.

    În primul trimestru al lui 2018, cifra de afaceri a crescut cu 70-80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Investiţiile pe care Oz le-a făcut anul trecut s-au ridicat la aproximativ 300.000 de euro, direcţionate către achiziţionarea toboganelor şi construirea unei piscine încălzite, plus reparaţiile necesare. Patronul spune că în cadrul hotelulului, care are aproape 600 de camere, lucrează 400 de angajaţi, pe care îi adună însă cu greu. Din iulie până în septembrie, gradul de ocupare este de 100%, 60% dintre clienţii hotelului fiind reprezentat de familii cu copii, iar restul de 40%, de cupluri fără copii sau tineri proaspăt căsătoriţi, veniţi în luna de miere.

    După trei nopţi petrecute la Haydarpaşa, ne-am mutat la hotelul Granada Luxury Resort, unde am rămas două seri. Granada este un hotel pe care l-aş recomanda cuplurilor tinere sau celor care merg în concediu cu prietenii. Hotelul îşi primeşte oaspeţii începând cu 20 aprilie, iar la sfârşit de mai este ocupat 100%, până la sfârşitul lui noiembrie, când se închide. Unul dintre reprezentanţii hotelului mi-a povestit că 40% dintre clienţi sunt familii cu copii, iar 30%, cupluri fără copii, care vin pentru distracţie. El adaugă că, în vreme ce în mai 2017 gradul de ocupare al hotelului era de 60%, anul acesta a crescut până la 98%.

    Pe primul loc în topul naţionalităţilor din care fac parte clienţii hotelului se situează ruşii, care anul trecut reprezentau 60% din turişti, urmaţi de nemţi, turci şi români. Hotelul nu dispune de plajă, ci de un ponton cu şezlonguri şi o serie de piscine. Camerele sunt destul de spaţioase, cu balcon. Primul minibar este gratuit, însă al doilea este contra cost. Distracţia începe la 21.00, în clubul din exterior, unde DJ-ul chiar ştia să îşi facă treaba, iar după două-trei ore se mută în clubul hotelului, unde muzica nu mai este atât de antrenantă. Am prins, de asemenea, şi un concurs de miss, care a fost, cu siguranţă, atracţia serii pentru turistele şi turiştii dornici de distracţie.

    Hotelul unde am fost cazaţi în ultimele două seri, Eftalia Ocean, este unul cu pretenţii de cinci stele, care nu se ridică însă la nivelul aşteptărilor. Piscinele compensează într-o oarecare măsură plaja îngustă şi apa destul de murdară, cum erau, de altfel, prosoapele şi şezlongurile. La Eftalia, media de vârstă a turiştilor părea de 5-10 ani, aşa că pare o alegere potrivită pentru familiile cu copii. Felurile de mâncare nu erau foarte variate, iar cocktailurile şi shoturile se plăteau separat. Camera a fost însă spaţioasă şi curată, cu balcon, iar minibarul conţinea doar băuturi răcoritoare.

    La demisolul tuturor celor trei hoteluri existau magazine de unde se puteau cumpăra, printre altele, haine, jucării, colace, saltele de plajă şi suveniruri. Preţurile sunt puţin mai ridicate decât în magazinele din oraş, însă, în caz că ţi-ai uitat acasă loţiunea de plajă sau costumul de baie, magazinele sunt binevenite. De asemenea, hotelurile aveau sauna gratuită şi servicii de coafor, tatuaje cu henna şi masaj contra cost. Mai adaug doar că este ideal să ai în bagaj un fier de călcat de mici dimensiuni, deoarece hotelurile oferă acest serviciu doar contra cost.
    Ca o concluzie, Alanya este cu siguranţă o destinaţie ideală pentru un concediu în familie, iar preţurile din Turcia sunt accesibile. Dacă nu ştiţi ce să alegeţi între all inclusive şi ultra all inclusive, patronii hotelurilor spun că diferenţa este dată de calitatea băuturilor: în timp ce la all inclusive sunt servite băuturi locale, serviciul ultra all inclusive oferă băuturi de import. Iar în ceea ce priveşte valuta folosită, este preferabil să aveţi dolari, deoarece în multe locuri turcii pun semnul egal între dolar şi euro şi vă vor cere aceeaşi sumă indiferent de moneda pe care o folosiţi.

  • Gadget Review: Cutia care îţi apără biţii

    Majoritatea utilizatorilor de internet sunt conştienţi de ameninţările din spaţiul cibernetic, fie acestea viruşi sau atacuri coordonate, dar, cu toate acestea, numărul de provocări virtuale creşte de la an la an şi la fel şi numărul de calculatoare compromise. Scenariul de mai sus este posibil nu doar prin atacarea calculatorului, ci a oricărui produs smart, fie că este un TV smart, fie un termostat sau un frigider inteligent. 6,4 miliarde de dispozitive conectate au fost utilizate la nivel mondial în 2016, în creştere cu 30% faţă de 2015, iar numărul lor va ajunge la 20,8 miliarde până în 2020.

    Astfel, tot mai multe aparate electronice se conectează la internet fără ca utilizatorii să poată să le protejeze. Acest lucru este bun pentru infractori, care pot afla datele contului din bancă, intrând nu pe uşă, ci prin frigider, apoi în reţeaua wireless, iar în cele din urmă în calculator. Acest tip de atac nu poate fi respins de un simplu antivirus instalat pe calculator, ci este nevoie de o soluţie de securitate la nivelul reţelei.
    Pentru asta, producătorul autohton de soluţii de securitate cibernetică a creat în 2015 Bitdefender Box, primul produs hardware al companiei, care protejează de ameninţări informatice atât dispozitivele tradiţionale (telefoane, laptopuri, tablete, PC-uri), cât şi televizoare smart, termostate, camere web, sisteme de acces în locuinţă, console de jocuri, frigidere, maşini de spălat şi aparate de aer condiţionat conectate la internet, întrerupătoare şi instalaţii de iluminat, prize sau senzori de mişcare.

    Sistemul blochează adresele URL nesigure sau periculoase pentru a proteja utilizatorii împotriva tentativelor de phishing (extragere de informaţii precum parole) şi fraudă online. Modulul de evaluare a vulnerabilităţilor scanează, identifică şi evidenţiază în mod continuu punctele slabe ale reţelei în materie de securitate.

    Compania românească a mai lucrat la produs şi anul acesta a lansat şi versiunea 2.0 a Boxului, care a devenit disponibilă pe mai multe pieţe, inclusiv România. Noi am avut ocazia să testăm produsul şi mai departe o să vă spunem ce este, cum funcţionează şi dacă ar trebui să-l cumpăraţi.

    Bitdefender Box este, după cum îi spune numele, o cutie dreptunghiulară cu un design minimalist în culori alb-negru, iar atunci când funcţionează apare un cerc albastru pe una din feţele cutiei. Arată destul de bine încât să-ţi fie ruşine să o pui pe jos, în spatele unităţii. În cazul meu, am conectat Boxul la router, am descărcat aplicaţia, apoi am urmat paşii de instalare şi la final mi-am clonat reţeaua existentă, securizând-o cu Box. Procesul de instalare a fost unul destul de simplu, dar nu mi-a plăcut că te obligă să foloseşti un smartphone şi o aplicaţie. Oricum, după instalare toate conturile mi-au fost resetate şi a trebuit să mă conectez din nou la reţeaua de acasă. Apoi am văzut pe telefon, în aplicaţie, date precum numărul de dispozitive conectate la reţea, tipul acestora, volumul de date securizate şi alerte legate de anumite vulnerabilităţi sau atacuri.

    Box identifică şi blochează tentativele de exploatare a vulnerabilităţilor dispozitivelor din reţea. Când un dispozitiv nou se conectează la reţea, Bitdefender Box îl detectează şi trimite o notificare către aplicaţia Bitdefender Central, astfel încât utilizatorii să poată controla acţiunile permise pentru dispozitivul respectiv. Imaginaţi-vă că funcţionează ca bodyguardul de la club, care decide cine intră şi cine nu. Sistemul inspectează traficul de internet şi indică orice încercare de a exploata vulnerabilităţi în gadgeturile smart din casă, inclusiv încercările de spargere a parolelor. Am intrat pe diferite tipuri de site-uri cunoscute pentru faptul că aveau viruşi, malware şi cutia românilor a detectat problemele. De exemplu, Boxul a detectat că browserul de pe desktopul meu încearcă să trimită informaţii de autentificare utilizând o criptare slabă, apoi a împiedicat conexiunea. Dacă un atacator avea acces, putea obţine date şi parole, apoi aceeaşi parolă putea fi folosită şi pentru alte conturi (este cunoscut faptul că majoritatea utilizatorilor de internet au una sau două parole pe care le folosesc indiferent de cont).

    Din aplicaţia de pe mobil poţi vedea notificări în legătură cu soluţia de antivirus, update-uri şi aşa mai departe. Mi-a plăcut asta pentru că mi-a dat un sentiment de control mai mare asupra reţelei mele.

    Lucrurile se mişcă repede în lumea internetului, dar şi a hackerilor, iar pentru asta este un nevoie de un sistem de securitate adaptabil. Drept urmare, reprezentanţii Bitdefender susţin că Boxul utilizează algoritmi de învăţare automată şi sisteme de prevenire a intruziunilor pentru a capta ameninţările noi şi comportamentele nesigure.

    Bitdefender Box este genul de produs care trebuie să funcţioneze în background şi să necesite minimă atenţie de la utilizator. Şi face asta bine, funcţionează fără erori şi blochează ceea ce trebuie să blocheze. Ar trebui să-l cumperi? Doar dacă ai o casă cu foarte multe lucruri inteligente şi ţii foarte mult la securitatea ta, altfel produsul este destul de scump şi necesită abonament anual pentru a funcţiona. Drept urmare, cei care au doar un calculator sau un laptop pot să trăiască liniştiţi fără Box şi doar cu o soluţie de antivirus. Ceilalţi îi pot da o şansă lui Bitdefender Box.

  • Noi probleme pentru unul dintrei cei mai mari retaileri de haine din lume

    H&M va schimba măsurile de la hainele pentru femei după ce a primit o serie de plângeri cu privire la faptul că hainele ar fi mai mici decât ar trebui să fie, potrivit The Guardian.

    „Luăm măsurile necesare pentru a schimba măsurile hainelor de femei, pentru a fi în linie cu sistemul de măsură din Marea Britanie, de exemplu, un produs care are caracteristicile pentru mărimea 12, acum va fi indicat drept un produs de mărimea 10”, transmite un purtător de cuvânt al companiei.

    Politica actuală de mărimi a înfuriat mulţi clienţi, printre care şi Rebecca Parker. Ea a ales să scrie o scrisoare descrisă pe care să o publice pe Facebook în luna martie.

    „Mereu am fost mărimea 12/14 şi am fost mulţumită cu asta, dar când am încercat blugii voştri, eram enervată, îmi era cald şi eram frustrată. Perechea de blugi clar nu era făcută pentru o femeie de mărimea 14. De ce?”, întreabă ea.

    Parker susţine că „nu a fost posibil nici să se îmbrace cu ei”.

    Mai departe ea a întrebat retailerul cum poate vinde mesaje ideologice pe produse de tipul „GRLPOWER” (n.red: puterea fetelor) şi tricouri pe care scrie „sisterhood” (n.red: frăţia fetelor), în scopul de a face femeile să se simtă puternice, în timp ce vinde haine care „fac exact opusul”.

    Retailerul suedez a tradus mărimile europene în mărimi mai mici faţă de majoritatea retailerului din Marea Britanie, însemnând că o mărime europeană de 38 ar trebui  transpusă în măsura 12 în Marea Britanie, în timp ce în alte locuri ar fi mărimea 10.

    Deşi H&M a început deja să utilizeze noile etichete, purtătorul de cuvânt susţine că „acesta va fi un proces gradual, unde clienţii vor experimenta o perioadă de tranziţie şi îi încurqajăm să utilizeze ghidul nostru de mărimi din magazin sau să se sfătuiască cu personalul nostru”.

    Clienţii par a întâmpina bine schimbarea. Parker a declarat pentru Huffington Post UK că mişcarea a fost „o victorie mică dar cu un impact mare”.

     

     

     

  • Clienţii H&M sunt furioşi: Retailerul trebuie să îşi schimbe măsurile hainelor după ce clienţii au raportat că acestea nu sunt conforme cu realitatea şi le-au cumpărat degeaba

    H&M va schimba măsurile de la hainele pentru femei după ce a primit o serie de plângeri cu privire la faptul că hainele ar fi mai mici decât ar trebui să fie, potrivit The Guardian.

    „Luăm măsurile necesare pentru a schimba măsurile hainelor de femei, pentru a fi în linie cu sistemul de măsură din Marea Britanie, de exemplu, un produs care are caracteristicile pentru mărimea 12, acum va fi indicat drept un produs de mărimea 10”, transmite un purtător de cuvânt al companiei.

    Politica actuală de mărimi a înfuriat mulţi clienţi, printre care şi Rebecca Parker. Ea a ales să scrie o scrisoare descrisă pe care să o publice pe Facebook în luna martie.

    „Mereu am fost mărimea 12/14 şi am fost mulţumită cu asta, dar când am încercat blugii voştri, eram enervată, îmi era cald şi eram frustrată. Perechea de blugi clar nu era făcută pentru o femeie de mărimea 14. De ce?”, întreabă ea.

    Parker susţine că „nu a fost posibil nici să se îmbrace cu ei”.

    Mai departe ea a întrebat retailerul cum poate vinde mesaje ideologice pe produse de tipul „GRLPOWER” (n.red: puterea fetelor) şi tricouri pe care scrie „sisterhood” (n.red: frăţia fetelor), în scopul de a face femeile să se simtă puternice, în timp ce vinde haine care „fac exact opusul”.

    Retailerul suedez a tradus mărimile europene în mărimi mai mici faţă de majoritatea retailerului din Marea Britanie, însemnând că o mărime europeană de 38 ar trebui  transpusă în măsura 12 în Marea Britanie, în timp ce în alte locuri ar fi mărimea 10.

    Deşi H&M a început deja să utilizeze noile etichete, purtătorul de cuvânt susţine că „acesta va fi un proces gradual, unde clienţii vor experimenta o perioadă de tranziţie şi îi încurqajăm să utilizeze ghidul nostru de mărimi din magazin sau să se sfătuiască cu personalul nostru”.

    Clienţii par a întâmpina bine schimbarea. Parker a declarat pentru Huffington Post UK că mişcarea a fost „o victorie mică dar cu un impact mare”.

     

     

     

  • Cum a reuşit Calvin Klein să transforme un magazin într-un business mondial, vânzând 500.000 de jeanşi pe săptămână – VIDEO

    Calvin Klein s-a născut în toamna lui 1942 în cartierul newyorkez Bronx, într-o familie de evrei cu venituri medii; ei deţineau un magazin alimentar. Din afacerea familiei, Klein a învăţat pentru prima oară că mai scump nu înseamnă mai bun, dar preţurile ridicate sunt o politică funcţională în cazul clienţilor pretenţioşi. „L-am întrebat odată pe tatăl meu care e diferenţa dintre un grapefrut de 29 de cenţi şi unul de 49, iar el mi-a răspuns: unora le place să plătească mai mult”, povestea designerul într‑un interviu.

    A moştenit pasiunea pentru modă de la mama şi bunica sa, cărora le plăcea să croiască şi să-şi accesorizeze ţinutele, iar mama sa a devenit o muză pentru creaţiile sale. Mulţi ani, colecţiile cK au fost construite în jurul unor culori predominante precum bej, crem, alb şi maro, nuanţele preferate ale acesteia. „De fiecare dată când mi se pare că sunt prea obsedat de haine, îmi amintesc că mama cheltuia toţi banii tatălui meu pe rochii, iar asta se întâmpla în perioada celui de-al doilea război mondial”, spunea acesta. 

    Calvin Klein şi-a arătat interesul pentru design încă de la vârsta de 10 ani; în timp ce alţi copii se jucau, el îşi realiza propriile schiţe de haine. Susţinut în pasiunea sa de familie, mai târziu a studiat la New York High School of Industrial Arts în Manhattan, a urmat cursuri suplimentare la Art Students League şi a absolvit în 1963 Fashion Institute of Technology. Klein a fost la un pas de a renunţa la cariera visată pentru a-şi asigura veniturile prin continuarea afacerii familiei (magazinul alimentar), mai ales că la acel moment se născuse şi fiica sa. Însă la sfatul tatălui său, a abandonat confortul şi a făcut primul pas în acest domeniu. Împreună cu prietenul său din copilărie Charles Schwartz, care l-a împrumutat cu 10.000 de dolari, a deschis în 1968 Room 613, un spaţiu mic la hotelul York de pe Seventh Avenue, unde erau expuse colecţii ale designerilor începători.

    Schwartz a devenit asociatul său până când Klein a ieşit din lumea afacerilor. O întâmplare fericită a făcut ca managerul de produse de la Bonwitt Teller, unul dintre furnizorii newyorkezi ai magazinelor de lux de pe Fifth Avenue, să coboare din întâmplare la un etaj greşit şi să remarce colecţia tânărului designer, aflată la atelierul improvizat din hotel.  Teller a fost surprins de stilul avangardist, l-a chemat pe Klein la o întâlnire şi a vrut să vadă mai multe din produsele sale. Designerul şi-a aranjat hainele pe umeraşe şi, în loc să ia taxiul, pentru ca hainele să nu se şifoneze, a împins singur suportul pentru haine pe o distanţă de aproape doi kilometri. Rezultatul? A părăsit biroul preşedintelui cu o comandă pentru haine în valoare de 50.000 de dolari.

    Ulterior, partea dificilă a fost realizarea întregii colecţii pe care o comandase Bonwitt Teller, de la crearea fizică a hainelor până la împachetare şi distribuire. Cu ajutorul propriilor familii, care i-au ajutat până şi la coaserea etichetelor Calvin Klein pe piesele vestimentare, cei doi parteneri au reuşit să finalizeze proiectul până la termenul-limită. Din acel moment, brandul cK a crescut şi s-a extins constant, ajungând în 1977 o emblemă a modei şi un business de circa 30 de milioane de dolari. Aproape de anii ’80, designerul a primit propunerea de a lansa o colecţie de jeanşi în colaborare cu alt brand de haine, în perioada când acest obiect vestimentar se afla la începuturi. Negocierea presupunea ca pentru fiecare pereche de jeanşi vândută cu semnătura sa să primească 1 dolar; la scurt timp compania vindea 500.000 de perechi pe săptămână.

    În 1992, compania a trecut printr-o perioadă dificilă, cei doi asociaţi se aflau în pragul falimentului, iar pentru prima oară  Klein a pus problema vânzării brandului. David Geffen, un miliardar din domeniul entertainmentului, i-a împrumutat cu 62 mil. dolari. La sfârşitul anilor ’90, Klein şi Schwartz au reluat discuţiile pentru vânzarea companiei, iar zvonurile spuneau că preţul pretins ajungea la un miliard de dolari, ceea ce a îndepărtat pretendenţi precum Tommy Hilfiger sau LVMH. În 2003 pasul a fost făcut, iar compania a fost vândută corporaţiei Phillips Van Heusen (PVH) pentru 400 mil. dolari cash, 30 mil. dolari în acţiuni şi alte drepturi în valoare de 300 mil. dolari, iar Klein a rămas şi pe postul de consultant creativ până în 2007.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 28 mai 2018

    COVER STORY: Lecţiile de baschet m-au ajutat în business

    General managerul Mastercard România şi-a început ziua evenimentului Meet the CEO urmârind primul sfert din semifinalele NBA, dintre Golden State Warriors şi Houston Rockets, şi spune că agenda cea mai reuşită se încheie cu un meci de baschet la final de zi împreună cu cei doi copii ai săi.


    RESURSE UMANE: Fluturaşul de +1.000 de euro net


    ANTREPRENORIAT: Multiplu de cinci în doi ani


    SERVICII: De ce îşi caută românii sănătatea în străinătate?


    SPECIAL: Cum au devenit hackerii din Coreea de Nord cei mai mari jefuitori din lume
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.