BusinessMagazin

Tag: Frica

  • A murit Ion Iliescu?

    Domnul Ion Iliescu, fost preşedinte al României, întreabă ce rost are să discutăm dosare vechi, aşa cum sunt cele care privesc mineriadele sau revoluţia.

    O întrebare corectă, dacă ar fi venit din partea unui tânăr născut în anii `90. Tânărului nostru i s-ar fi răspuns că, foarte probabil, pe aceleaşi străzi pe care se plimbă cu prietena, trec şi criminali. I s-ar fi arătat poate vreun film de pe YouTube în care civili cu figuri schimonosite de frică suportă lovitură după lovitură, într-o cascadă de ură nedisimulată, necenzurată, conştientă. Ura în libertate.

    Poate, ca să înţeleagă mai bine, i s-ar fi pus în vreo boxă cântecele Pieţei Universităţii.

    I s-ar fi explicat apoi de ce patetismul lui Cristian Paţurcă sună ca o rană pentru mii de rude, prieteni iubiţi şi cunoscuţi care şi-au pierdut un pic de sens după 22 decembrie. Oameni care au supravieţuit fără o bucată din viaţa lor. O bucată de viaţă care a plecat cu cei plecaţi.

    Mai departe, dacă ar fi fost suficient timp, tânarul nostru ar fi fost dus în cimitirul acela frumos aranjat de autorităţi în care îşi duc somnul veşnic oameni împuşcaţi în zile în care Ceauşescu nu mai era. Ca să ajungă  acolo, ar fi coborât la staţia de metrou Eroii Revoluţiei.

    Apoi i s-ar spune că, dincolo de evenimente recente  sau mai depărtate, adevărul salvează. Adevărul e împăcare şi încheiere. Adevărul te lasă să o iei de la capăt cu rost. Adevarul dă rost prezentului şi îţi dă voie să speri.

    Dar nu un tânar vrea să ştie ce rost are adevărul. Nu. Azi, dileme despre rostul adevărului are un participant la toate acele evenimente. Un om care, e o realitate obiectivă, a avut de câştigat de pe urma acelor evenimente.

    Sigur că nu numai el a câştigat. Au fost şi alţii. Şi studenţii care au verificat limitele libertăţii, şi emigranţii care au testat depărtarea, şi cei rămaşi care au îndurat tranziţia. Şi hoţii, şi securiştii bătrâni, şi medicii, şi profesorii, şi comuniştii, şi ţărăniştii. Au fost mulţi a căror viaţă a fost schimbată.

    Dar n-au fost mulţi cei care au ajuns preşedinţi. N-au fost mulţi cei sub a căror supraveghere s-a schimbat Constituţia. N-au fost mulţi care să aibă aşa de multă putere ca Ion Iliescu. Un semizeu bătrân, anost şi răutăcios la a cărui mişcare din deget valuri de oameni au început să urască alte valuri de oameni,  iar rezultatul a fost un cataclism ale cărui cicatrici se văd şi pe noii născuţi azi.

    Dintre toţi cetăţenii români, cu laşităţile şi victoriile lor, numai Ion Iliescu nu are drept să întrebe “Ce rost are?”.

    Şi, dacă tânărul de care vorbeam la început ar fi în continuare nelămurit asupra motivului pentru care ar trebui redeschise dosarele sângeroasei noastre istorii recente, l-aş ruga să încerce să înţeleagă de ce atât de multă lume se întreabă atât de des dacă a murit Iliescu. Există chiar un site care numai asta face. Dă răspuns acestei întrebări.

    Site-ul acela, cu întrebarea lui cu tot, există, şi iese la suprafaţă periodic, pentru că Ion Iliescu este una din mărcile copilăriei sau tinereţii noastre. E umbra din amintiri.

    Nu vrea nimeni să moară Iliescu. Oamenii vor lumină. Nu o să ştim niciodată dacă dl. Iliescu înţelege asta.

    Teodor Tiţă este redactor şef al mediafax.ro

  • “Brexit”, frica ce-i paralizează pe toţi

     Joi 18 februarie începe la Bruxelles o întâlnire a liderilor UE despre care se spune că ar fi crucială. Crucială pentru că va privi două aspecte care au făcut din Europa un ciur care nu mai reţine în plasa lui nici cele cele mai scânteietoare idei.

    “Brexitul” şi migraţia ajunsă de necontolat sunt un summum al “întâlnirilor cruciale” pe care UE le organizează de câţiva ani încoace.

    Grecia, Portugalia, Spania, criza datoriilor – toate laolalt nu au însemnat decât summituri ale spaimei. Iar când spaima îi loveşte pe cei puternici, cei mai puţin puternici sunt morţi deja de frică.

    La începutul săptămânii la Bucureşti a venit şeful Consiliului European Donald Tusk, chipurile să-l convingă pe preşedintele Klaus Iohannis să accepte planul de compromis între Bruxelles şi Londra care ar face – se zice – posibilă rămânerea Marii Britanii în UE. Dar preşedintele României era deja convins. Dacă polonezul Tusk pledează pentru compromisul cu Londra care înseamnă, între altele, că muncitorii strâini nu mai primesc indemnizaţii sociale vreme de câţiva ani de la venirea în UK iar copii lor nu mai primesc alocaţii la nivelul plătit tuturor celorlalţi copii, de ce nu ar fi de acord şi românul Iohannis? Că doar polonezii din Marea Britanie numără un milion, iar românii de opt ori mai puţin!

    Marea Britanie este a doua economie a Uniunii Europene, după Germania, cu un PIB anual de 2.700 mld. euro şi cu o pondere a veniturilor în PIB spre 45%. Bugetul Marii Britanii este, prin urmare, mai mare de 1.000 mld. euro anual – de 20 de ori mai mare decât cel al României. Câteva zeci de milioane de euro din aceşti bani merg spre alocaţiile copiilor muncitorilor străini şi spre eventualele “beneficii sociale” ale acestora. Este o cheltuială de 0,1- 0,2% din PIB-ul unei ţări un motiv pentru ieşirea ei din UE?

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Vă este frică să zburaţi cu avionul? O aplicaţie îţi spune probabilitatea ca avionul să se prăbuşească

    Aplicaţia pentru smartphone-uri Am I Going Down? calculează şansele ca un avion să se prăbuşească. Astfel cei cu frică de zbor pot sta mai liniştiţi în scaunele lor.

    Aplicaţia utilizează statistici pentru a analiza şansele ca un avion să se prăbuşească. Dacă zbori cu un Boeing 777 Cathay Pacific de la Hong Kong la Los Angeles şansa ca avionul să se prăbuşească este de 1 la 4 milioane. Daca un alt pasager pleacă de pe aeroportul Heathrow din Londra cu destinaţia J.F.K din New York, într-un avion A330 al companiei Virgin Atlantic Airways, riscul de prăbuşire este de 1 la 5,4 milioane. În plus, dacă zbori în fiecare zi timp de 11.146 de ani există o şansă foarte mică să fii implicat într-un accident de avion, potrivit aplicaţiei. 

    “Ideea acestei aplicaţii vine de la nevasta mea. Nu-i place să călătorească cu avionul şi voiam să fac o aplicaţie care să o liniştească, să-i arate că sunt şanse infime ca un avion să se prăbuşească”, a declarat Nic Johns, dezvoltatorul aplicaţiei.

    Peste 10 milioane de rute au fost evaluate până acum, pe baza datelor de la mai multe organizaţii precum: Consiliul de Securitate al Transporturilor al SUA. Desi cifrele sunt destul de liniştitoare, “există în mod incontestabil anumite falii într-o abordare atât de simplistă”, previne publicaţia The Economist.

    În momentul de faţă aplicaţia este disponibilă doar pentru iOS. O versiune pentru Android ar putea fi lansată în viitor.

  • Opinie Lavinia Raşca: Cui i-e frică de antreprenoriat?

    Sunt puternic motivate să facă pasul către antreprenoriat: fie pentru că au sentimentul că nu se mai pot dezvolta profesional, fie pentru că se simt înregimentate de reguli şi proceduri sau nu le mai place relaţia cu şefii sau atmosfera de lucru. Doresc să fie independente atunci când iau decizii. Unele şi-au descoperit sau şi-au redescoperit pasiuni şi vor să li se dedice, ceea ce e foarte dificil sau aproape imposibil atâta vreme cât lucrează pentru alţii de dimineaţă până seara.

    Nu este pentru prima oară când am astfel de întâlniri. Şi de fapt constat în ultimul timp o nelinişte la mulţi manageri, femei şi bărbaţi în jur de patruzeci de ani, care doresc să facă, profesional vorbind, ceva al lor, în care să-şi valorifice competenţele acumulate.

    Doamnele cu care am discutat doreau să afle sau să valideze lucruri despre care mai auziseră: cum să fie, ce să facă şi la ce să se gândească atunci când fac marele salt, din postul sigur şi bine plătit pe care îl ocupă într-un rol total nou, pe care nu şi-l pot imagina foarte clar. Aveau dubii sau temeri? Cu siguranţă: pluteau prin aer unele îndoieli şi oarecari emoţii. Au pus unele dintre întrebările care le frământă, în legătură cu altele s-au lămurit în timpul discuţiilor.

    M-am bucurat să le văd entuziaste şi foarte atente, atunci când mi-am început intervenţia spunând că antreprenoriatul este mai mult decât lansarea unei afaceri. Că reprezintă capacitatea unor persoane de a valorifica o oportunitate pe care au observat-o şi o consideră potrivită, indiferent dacă au sau nu resursele necesare. Mi-au spus că această definiţie (îi aparţine lui Howard Stevenson) este foarte utilă şi le dă curaj, întărindu-le credinţa că succesul depinde în primul rând de calitatea omului care iniţiază procesul de lansare a unei afaceri şi abia apoi de alţi factori.

    Ce bine mi-a părut să aud acest lucru! Nu de puţine ori, când am folosit-o, am fost tratată cu scepticism, sau chiar cu sarcasm şi etichetată ca teoretică şi nerealistă. Îmi aduc  aminte comentarii de genul: „Ce utopie! Fără bani? Imposibil!” sau „Cu bani, orice este posibil!”. După atâţia ani de practică, pot spune liniştită că definiţia aceasta, acceptată de foarte mulţi dintre cei care se ocupă de antreprenoriat în lumea largă, este adevărată. Că un antreprenor bun ştie şi reuşeşte să atragă resursele de care are nevoie.

    Prin „antreprenor bun” înţeleg că a ales să valorifice o oportunitate potrivită pentru el şi pentru piaţă (am arătat în alte articole ce înseamnă o oportunitate potrivită şi că este competent, încrezător în forţele proprii, implicat şi de încredere).

    Ca să fie aşa şi să realizeze aceste lucruri, este bine ca orice persoană să pornească la drum în antreprenoriat întrebându-se: „Ce-mi place? Ce ştiu? Pe cine ştiu (cunosc)?”.

    Arthur Rock, unul dintre părinţii capitalului de risc american, spunea că atunci când lua în calcul posibilitatea de a investi într-o afacere, urmărea ca antreprenorul să fie excelent, chiar dacă oportunitatea pe care o valorifica prin intermediul afacerii sale nu era foarte strălucită şi era atent să nu cumva să fie invers – o oportunitate strălucită, dar un antreprenor de mâna a doua. Când planurile de afaceri i se păreau interesante, avea discuţii îndelungate cu candidaţii la finanţare, pentru a afla ce i-a mobilizat şi cum au reuşit să ajungă la rezultatele din momentul respectiv. Voia să ştie cum îşi rezolvau problemele, cum se descurcau în situaţii noi, cum atrăgeau resursele necesare pentru atingerea obiectivelor, ce echipe conduceau şi alte astfel de lucruri. Pe scurt, dorea să afle care le erau competenţele – adică ce cunoştinţe, aptitudini şi atitudini aveau.

    În literatura de specialitate şi, normal, în viaţa de zi cu zi sunt dezbateri aprinse pe următoarea temă: „sunt competenţele necesare în antreprenoriat înnăscute, sau pot fi deprinse prin practică şi prin studiu?“. Eu cred că este vorba despre combinaţii între cele două categorii, în proporţii care diferă foarte mult de la un caz la altul. Sunt binevenite voinţa neclintită, pasiunea, perseverenţa, curiozitatea, creativitatea, spiritul practic, aptitudinile sociale, competenţele de business. Talente ca acestea pot fi înnăscute, dar se dobândesc sau se dezvoltă prin studiu şi exerciţiu. Eu cred că citarea continuă şi generalizată a unor exemple răsunătoare de succes de tipul Bill Gates şi Steve Jobs lasă impresia că antreprenoriatul e apanajul unor chemaţi ai sorţii, puţini la număr, persoane cu totul şi cu totul deosebite. Acest lucru îi descurajează pe mulţi. Mai este apoi acreditată, prin tot felul de articole şi discursuri motivaţionale dubitabile, ideea că acest tip de antreprenori-eroi nici măcar nu şi‑au finalizat studiile, care oricum nu sunt necesare, cu atât mai puţin – se spune –, în România. Şi că e bine să te apuci de antreprenoriat în tinereţe, altfel şansele scad foarte mult.

    Am o ştire – ca să folosesc o expresie la modă: în general, chiar dacă au întrerupt oficial studiile, cei mai sus numiţi şi mulţi alţii asemenea lor au învăţat toată viaţa, în diferite moduri, dar foarte serios. Pe de altă parte, cercetările arată că majoritatea antreprenorilor dinamici, din ramurile de vârf, au la bază studii solide şi că o bună parte a tinerilor declară că preferă să dobândească mai întâi experienţă în companii mari şi de abia apoi să pornească pe cont propriu.

    Şi încă o ştire: Arthur Rock, despre care am scris mai înainte, spunea: „Nu există un stil antreprenorial mai bun ca altul. Important mi se pare ca antreprenorul să aibă stil“. Eu aş adăuga că nu am văzut acelaşi stil la doi antreprenori. Stilul este o combinaţie de motivaţie şi competenţe, în cele trei dimensiuni ale lor (ca să utilizez modelul lui Pablo Cardona, de la IESE Business School, care consider că le clasifică foarte clar):

    • personale: creativitate, hotărâre neclintită, perseverenţă, integritate, echilibru emoţional, simţ autocritic, modestie;

    • interpersonale – comunicare, carismă, delegare, respect;

    • de business – viziune, gestionarea resurselor, negociere, crearea unei reţele de relaţii cu persoane-cheie.

    Cu diferite ocazii în care am vorbit despre succes antreprenorial, am mai primit un comentariu din public. „Succesul este imposibil fără corupţie şi noroc“. Sunt total împotriva primei ipoteze – legătura dintre succes şi corupţie. Corupţia poate conduce uneori spre rezultate efemere, dar acestea nu pot fi asimilate succesului, în schimb, într‑un fel sau altul, conduce către un sfârşit lamentabil. Însă sunt de acord că succesul este foarte important în afaceri.

    Numai că, aşa cum spunea Robin Chase, o bine cunoscută antreprenoare americană, „norocul apare atunci când oportunitatea întâlneşte pregătirea”. Dacă tot am ajuns aici, aş aduce în discuţie încă un factor de succes: relaţiile pe care antreprenorul e bine să le aibă. Relaţii cu specialişti care să-i dea sfaturi bune, fără să le ceară bani sau mulţi bani. Relaţii cu cei ce le pot deveni parteneri şi angajaţi. Este vorba de încredere şi respect reciproc. De aceea este atât de importantă întrebarea: „Pe cine cunosc?”. Şi tot de aceea este important ca cei din jur să fie convinşi că antreprenorul este „de încredere”.

    ÎN LOC DE ÎNCHEIERE. În timp ce puneam punct şi mă pregăteam să trimit articolul către redacţie, a sunat telefonul. Era una dintre doamnele despre care am povestit. „Lavinia – aud –, ai avea timp să te uiţi peste planul meu de afaceri?” „Sigur – răspund. Cu ce scop l-ai scris? Cauţi finanţare?” „Nu. Vreau să mă asigur că m-am gândit corect, la lucrurile importante.” Ce coincidenţă! Mi se pare că se leagă foarte bine de ceea ce am scris. Concluzia? Nu vă fie frică de antreprenoriat!

  • Şapte obiceiuri ale antreprenorilor de succes

    Nu devi milionar din întâmplare. Oamenii de afaceri muncesc ani de zile pentru a atinge asemenea sume. Mulţi cred că au noroc, dar antreprenorii milionari muncesc mult şi au obiceiuri productive. Câteva dintre acestea sunt descrise mai jos, potrivit Entrepreneur

    1. Se trezesc dimineaţa devreme.

    Antreprenorii de succes se trezesc de dimineaţă, Peter Shankman, fondator HARO şi The Geek Factory, numărându-se printre aceştia. Shankman se trezeşte la 4.30 dimineaţa în fiecare zi pentru antremanent, înainte de networking şi mailuri, iar în acest timp competitorii lui nici măcar nu au luat prima gură de cafea.

    2. Învaţă constant

    Este important să se menţină la curent cu tot ce se întâmplă în industriile în care activează, dar la fel de important este şi îmbogăţirea cunoştiinţelor, extinderea viziuni asupra lumii înconjurătoare. Russel Sarder, şeful NetCom LEarning, îşi face timp pentru a citi în fiecare zi, în jur de două ore pe zi.

    3. Creează un buget şi îl respectă

    Pentru antreprenori este important să-şi facă un buget pe care să-l respecte. Autorii cărţii “The Millionaire Next Door”, Thomas Stanley şi William Danko, au descoperit că milionarii tind să-şi păstreze comportamentul de consum. Indiferent cât de bogaţi devin, ei nu-şi schimbă comportamentul, un element cheie pentru menţinerea averii.

    4. Lucrează mult

    Antreprenorii lucrează mult şi nu cred în scurtături. Gary Vaynerchuk nu crede în venitul pasiv şi spune că nimeni nu se îmbogăţeşte fără să muncească.

    5. Au obiective clare

    Antreprenorii milionari ştiu pentru ce lucrează, care este următorul obiectiv. Ei ştiu ce o să facă în următoarele patru săptămâni, în următoarele luni şi chiar în următorii cinci ani. Este important ca antreprenorii să-şi scrie obiectivele pe hârtie şi modalităţile prin care vor să atingă aceste obiective.

    6. Nu le este frică de eşec

    Antreprenorilor de succes nu le este frică de eşec, nu le este frică să iasă din zona de confort şi să-şi asume noi riscuri. Eşecul este doar un proces de învăţare, nu o sentinţă finală asupra acţiunilor lor.

    7. Nu uită să se relaxeze

    Este importantă o pauză din când în când. În aceste pauze de relaxare apar idei noi, creative, soluţii pentru problemele cu care se confruntă.

  • Şapte obiceiuri ale antreprenorilor de succes

    Nu devi milionar din întâmplare. Oamenii de afaceri muncesc ani de zile pentru a atinge asemenea sume. Mulţi cred că au noroc, dar antreprenorii milionari muncesc mult şi au obiceiuri productive. Câteva dintre acestea sunt descrise mai jos, potrivit Entrepreneur

    1. Se trezesc dimineaţa devreme.

    Antreprenorii de succes se trezesc de dimineaţă, Peter Shankman, fondator HARO şi The Geek Factory, numărându-se printre aceştia. Shankman se trezeşte la 4.30 dimineaţa în fiecare zi pentru antremanent, înainte de networking şi mailuri, iar în acest timp competitorii lui nici măcar nu au luat prima gură de cafea.

    2. Învaţă constant

    Este important să se menţină la curent cu tot ce se întâmplă în industriile în care activează, dar la fel de important este şi îmbogăţirea cunoştiinţelor, extinderea viziuni asupra lumii înconjurătoare. Russel Sarder, şeful NetCom LEarning, îşi face timp pentru a citi în fiecare zi, în jur de două ore pe zi.

    3. Creează un buget şi îl respectă

    Pentru antreprenori este important să-şi facă un buget pe care să-l respecte. Autorii cărţii “The Millionaire Next Door”, Thomas Stanley şi William Danko, au descoperit că milionarii tind să-şi păstreze comportamentul de consum. Indiferent cât de bogaţi devin, ei nu-şi schimbă comportamentul, un element cheie pentru menţinerea averii.

    4. Lucrează mult

    Antreprenorii lucrează mult şi nu cred în scurtături. Gary Vaynerchuk nu crede în venitul pasiv şi spune că nimeni nu se îmbogăţeşte fără să muncească.

    5. Au obiective clare

    Antreprenorii milionari ştiu pentru ce lucrează, care este următorul obiectiv. Ei ştiu ce o să facă în următoarele patru săptămâni, în următoarele luni şi chiar în următorii cinci ani. Este important ca antreprenorii să-şi scrie obiectivele pe hârtie şi modalităţile prin care vor să atingă aceste obiective.

    6. Nu le este frică de eşec

    Antreprenorilor de succes nu le este frică de eşec, nu le este frică să iasă din zona de confort şi să-şi asume noi riscuri. Eşecul este doar un proces de învăţare, nu o sentinţă finală asupra acţiunilor lor.

    7. Nu uită să se relaxeze

    Este importantă o pauză din când în când. În aceste pauze de relaxare apar idei noi, creative, soluţii pentru problemele cu care se confruntă.

  • De ce le era frică nu au scăpat! Refugiaţii au găsit o NOUĂ rută spre Europa, care ocoleşte toate obstacolele

    Îngheţat de vântul rece şi izbit de grindină, Yasir Arslanuk, un inginer sirian în vârstă de 55 de ani, „a descălecat” de pe bicicletă, după un lung voiaj prin Rusia împreună cu soţia şi cu ce doi băieţi ai săi, la graniţa cu Norvegia, reuşind astfel să ajungă în Europa pe una dintre cele mai noi şi mai greu de imaginat rute, scrie într-un material The New York Times.

  • Imagini incredibile: un jihadist este îmbărbătat de colegii lui înainte de a lansa un atac sinucigaş

    Tânărul, pe nume Jafar al- Tayyar, din Uzbekistan, este speriat şi plânge. Colegii lui îl încurajează înainte de a se urca în automobilul plin cu explozibil.

    “Jafar, fratele meu, să nu-ţi fie frică. Când eşti speriat, adu-ţi aminte de Allah”, a spus un militant.

    “Îmi este frică doar că nu o să reuşesc”, le-a răspuns Al-Tayyar.

    Acesta şi-a atins ţinta, conform Mirror.

  • Imagini incredibile: un jihadist este îmbărbătat de colegii lui înainte de a lansa un atac sinucigaş

    Tânărul, pe nume Jafar al- Tayyar, din Uzbekistan, este speriat şi plânge. Colegii lui îl încurajează înainte de a se urca în automobilul plin cu explozibil.

    “Jafar, fratele meu, să nu-ţi fie frică. Când eşti speriat, adu-ţi aminte de Allah”, a spus un militant.

    “Îmi este frică doar că nu o să reuşesc”, le-a răspuns Al-Tayyar.

    Acesta şi-a atins ţinta, conform Mirror.

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: România nu poate fi guvernată de un premier care se ascunde de Jan Uncheşelu

    Primul va conduce partidul şi Guvernul prin telefon, cu autoritatea unui ins care se ascunde în Turcia de procurori şi despre care nu se ştie dacă se mai întoarce în ţară sau câte zile mai rămâne în funcţie. Ca să creeze sentimentul că ţine situaţia sub control, premierul în exil aruncă noi măsuri populiste, fără nici o fundamentare financiară: TVA-ul se va reduce, de la 1 ianuarie 2016, la 19%, nu la 20%, cum se anunţase iniţial. Celălalt premier este liderul unui partid de 1%, fără control asupra PSD şi asupra Parlamentului şi fără nicio pregătire economică, exceptând faptul că a fost ofiţer de intendenţă.

    Adăugaţi la această situaţie faptul că, în anul cel mai sensibil pentru absorbţia fondurilor europene, un ministru (incompetent) al Transporturilor a fost obligat să demisioneze, iar PSD vrea să aducă la acest minister un personaj a cărui unică experienţă managerială a fost la conducerea Muzeului Olteniei. Este reţeta perfectă a unui dezastru cu explozie întârziată.

    Sunt câteva lucruri simple, banale în orice regim democratic, pe care Victor Ponta trebuia să le facă. În primul rând, cu toată empatia faţă de un om suferind, ar fi trebuit să se opereze în ţară. La acest nivel de responsabilitate, pleci în străinătate doar pentru o intervenţie care nu poate fi efectuată de către medicii din România. Atunci când primul-ministru fuge de spitalele din România, îşi arată dispreţul şi neîncrederea în cadrele medicale şi în sistemul pe care-l gestionează. Un efect economic: notele de plată către CNAS pentru intervenţii efectuate de spitale din străinătate pentru pacienţii români se vor înmulţi. În septembrie 2014 (ultimele date publice), doar datoriile CNAS către spitalele din spaţiul UE, pentru intervenţiile asupra unor pacienţi români, depăşeau 200 de milioane de euro.

    În al doilea rând, premierul Victor Ponta era dator să furnizeze publicului informaţii clare despre situaţia sa şi să respecte Hotărârea CSAT 5/ 2009 privind asistenţa medicală pentru demnitarii români. CSAT, unde premierul deţine poziţia de vicepreşedinte, a stabilit că doar o comisie medicală a celor de la Spitalul Militar Central putea decide că premierul nu poate să se opereze în România, trebuie să plece în Turcia sau în altă ţară şi nu are posibilitatea să-şi exercite atribuţiile. În ultimul deceniu, doar în India şi în Etiopia s-a mai întâmplat ca premierul, respectiv preşedintele, să plece în străinătate pentru tratament medical fără să informeze opinia publică asupra situaţiei exacte. În absenţa unei evaluări oficiale, suntem perfect îndreptăţiţi să credem că, de fapt, Victor Ponta fuge de urmărirea penală.

    Această situaţie dă naştere unui sentiment de stat eşuat. Nimeni nu-şi poate aminti de vreo ţară civilizată în care primul-ministru dă ordine din străinătate, prin intermediul televiziunilor şi a site-urilor de socializare, timp de aproape cinci săptămâni. Asta se întâmplă în timp ce: în Parlament există un grup majoritar, transpartinic, hotărât să dea drumul la o legislaţie anti-Justiţie, în timp ce negocierile cu FMI şi Comisia Europeană sunt în aer, în timp ce absorbţia fondurilor europene s-a blocat. Sunt câteva ministere care, de la ultima remaniere, par să fi dispărut. Doar un exemplu: ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu – ministerul cu cea mai slabă rată de absorbţie, responsabil pentru cele mai multe cazuri de infringment – a apărut în peisaj doar pentru a-l acuza pe preşedintele Iohannis că îi favorizează pe austriecii de la compania Schweighofer, după care a dispărut.

    Ceea ce se întâmplă acum este că Victor Ponta încearcă să tragă de timp, până în toamnă, pentru a face uitată situaţia sa de urmărit penal, care a scăpat de un dosar doar punându-se sub protecţia parlamentară. Alegătorii pleacă în vacanţă, sunt fericiţi, iar liderul PSD speră ca, atunci când vor reveni la slujbe, să fie resemnaţi cu întoarcerea sa la Palatul Victoria. Poate că unii vor accepta sau vor uita. Dar sunt destul de sigur că Jan Uncheşelu şi colegii săi din DNA au o memorie foarte bună şi-l aşteaptă…

    Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului George Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.