Tag: fortare

  • Se schimbă regulile în ONLINE. Ce noi OBLIGAŢII FINANCIARE vor avea giganţii internetului faţă de CREATORII DE CONŢINUT

    Proiectul de directivă privind dreptul de autor pe piaţa unică digitală, prezentat de Comisia Europeană pe 14 septembrie 2016, introduce o serie de noi reguli care sunt menite să forţeze platformele online să împartă veniturile cu creatorii de conţinut şi să ofere posibilitatea tragerii la răspundere a celor care încalcă drepturile de autor prin distribuirea de conţinut nelicenţiat.

    Reuniţi în plen la Strasbourg, miercuri, eurodeputaţii au adoptat o nouă versiune a unui text respins pe 5 iulie, care, printre altele, introduce noţiunea de “drept vecin” pentru editorii de presă. Votul deschide calea pentru negocieri cu Consiliul Uniunii Europene (reprezentând cele 28 de state membre, care deja au ajuns la un compromis pe 25 mai) şi Comisia Europeană, înainte de a se ajunge la un text definitiv.

    Principiul este de a determina platforme, precum YouTube deţinut de Google, să plătească mai bine creatorii de conţinuturi (articolul 13), dar şi de a crea un nou “drept vecin” dreptului de autor pentru editorii de presă (articolul 11), care trebuie să permită agenţiilor de ştiri să fie remunerate în cazul reutilizării online a conţinuturilor lor. În urma negocierilor, textul va trebui din nou să fie supus votului Parlamentului European.

    Reacţiile cu privire la noile reguli erau împărţite, iar cele mai multe grupuri politice europene, inclusiv Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor şi Partidul Popular European, nu au avut o poziţie unitară înainte de vot.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Povestea dramatică din spatele carierei unui copil minune al tenisului mondial

    Povestea Andreei Jaeger, povestită chiar de ea, este o lecţie pentru toată lumea. Este de fapt viaţa de jucătoare profesionstă văzută prin ochii unui copil sensibil, care suferea atunci când bătea pe cineva, care era bătut de tată atunci când pierdea. Un copil care nu ştia cum să scape dintr-o lume pe care o considera fără scrupule şi în care nu avea nici măcar un aliat. O copilă care s-a lăsat învinsă în finala de la Wimbledon pentru că se simţea vinovată pentru că o deranjase pe adversara ei cu o zi înainte.

    Fost copil minune al tenisului, intrată în tenisul profesionist la 14 ani, ea juca finala la Wimbledon la 16 ani şi se retrăgea din activitate doi ani mai târziu. Nimeni nu a înţeles de ce, nimeni nu ştia ce se afla în sufletul acestui copil. În 2008, “The Mail on Sunday” dezvăluia detalii din ultima „călătorie” interesantă a Andreei. Ea devenise Sora Andrea după ce a fost primită în Ordinul Călugăriţelor Dominicane. Într-un interviu emoţionant, fostul copil minune al tenisului explică cum viaţa ei în biserica episcopală a ajutat-o să se împace cu trecutul care a marcat-o profund. În 2009, s-a retras din viaţa monahală pentru a se dedica fundaţiei pe care o conducea. Iată traducerea integrală a materialului, unul dintre cele mai bune scrise vreodată despre lumea tenisului.

    A fost un copil dificil… şi cea mai bună jucătoare de tenis a generaţiei sale. La 14 ani, cu părul prins în cozi şi purtând încă aparat dentar, Andrea Jaeger domina terenul de tenis, fără teamă de nimeni şi încrezătoare în talentul ei, care l-a depăşit pe cel al lui Chris Evert sau Billie Jean King. Deşi devine nr. 2 mondial până să împlinească 16 ani şi capătă faimă, în 1982 joacă finala de la Wimbledon împotriva Martinei Navratilova şi pierde cu 6-0, 6-3, în mai puţin de o oră. Doi ani mai târziu, după o accidentare la umăr, Andrea părăseşte tenisul definitiv, slăbită şi dezamăgită de lumea în care trăise şi pe care ajunsese să o dispreţuiască.

    Andrea nu vroia nici faimă, nici avere. S-a retras din vizorul publicului şi şi-a folosit toţi banii pentru a înfiinţa o fundaţie caritabilă, “Mica stea”, pentru copiii suferinzi de cancer în fază terminală. A fost o decizie pe care puţini dintre foştii colegi ori din familie au înţeles-o.

    Presată de tatăl ei, Andrea şi-a pierdut copilăria şi s-a luptat cu duritatea circuitului profesionist.

    Doar acum, spune ea, a găsit pacea şi împlinirea pe care tenisul nu i le-a putut da. De la sediul fundaţiei ei din Colorado, Andrea spune: “întotdeauna am simţit că am o chemare spre a-i ajuta pe cei în nevoie. A fost în sufletul meu de când eram copil”. “Cred că din această cauză m-am chinuit atât de mult pe terenul de tenis, pentru că trebuie să fii egoist pentru a reuşi într-un sport individual.”

    “Părinţii mei nu mergeau la biserică. Noi nu aveam o biblie în casă, dar, fără nici o explicaţie, simţeam că Dumnezeu mi-a dat darul credinţei. Întotdeauna îmi spuneam rugăciunile când eram mică. Nimeni nu mi-a zis să o fac. N-am învăţat asta la şcoală sau de la televizor”.

    “Ştiam că Dumnezeu există, că eram prieteni şi că aveam o relaţie deosebită. Nimeni din familia mea nu ştia că eu mă rugam în fiecare zi”-

    “În augut 2006, mi-am luat diploma în teologie. Apoi am intrat în Ordinul călugăriţelor dominicane”.

    “E vorba de rigurozitate. Mă trezesc la 4 dimineaţa, îmi spun rugăciunile şi-mi fac studiul spiritual, apoi încep lucrul la fundaţie la 5 sau 6.”

    “În fiecare zi desfăşurăm o activitate pentru copiii aceştia undeva în lume”.

    “Cât de des port veşmântul călugăresc?– depinde de activitatea pe care o am de făcut. Am trei ţinute. Se murdăresc destul de repede. Şi-mi tot prind hainele în uşile autobuzelor şi în scările rulante. Odată am sărit într-un taxi şi jumătate din veşmânt era p-afară. În prima săptămână l-am purtat la o mare conferinţă internaţională ce avea loc la New York. O pasăre s-a găinăţat pe mine. M-am gândit că ăsta este felul lui Dumnezeu de a-mi spune: “Poate că e bine să te mai murdăreşti din când în când. Doar tu eşti fata aia care se trântea după mingi pe terenul de tenis”, scrie http://doartenis.ro

     

  • MUTAREA de forţă cu care Orange vrea să îngenuncheze competiţia. Ce trebuie să ştie utilizatorii

    “Adunarea Generala Extraordinară a Acţionarilor Orange Money aprobă prin prezenta majorarea capitalului social al societăţii prin emisiunea unui număr de 2.330.000 de actiuni, având o valoare nominală de 10 RON fiecare şi o valoare nominală totală de 23.300.000 RON, în schimbul aportului în numerar vărsat integral de către acţionarul Orange România”, conform documentelor consultate de ZF, respectiv o decizie luată de AGA companiei în data de 18 iulie, şi care a fost publicată ieri în Monitorul Oficial.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Localitatea care a rămas, peste noapte, fără niciun POLIŢIST

    Luni noaptea nu era niciun poliţist care să servească populaţia. O demisionare masivă a departamentului de poliţie din Blandford, condus de Roberta Sarnacki, a avut loc după ce poliţiştii au declarat că au îndurat condiţii nesigure de muncă.

    „Ne pare rău că lăsăm oraşul fără o echipă de poliţie”, au transmis Sarnacki şi colegii săi într-o declaraţie, „dar nu avem altă soluţie dată fiind această situaţie”.

    Localnicii din Blandford încă mai pot apela numărul de urgenţă 911 şi pot contacta poliţia statală pentru alte nemulţumiri.

    Poliţiştii din Blandford au susţinut că mediul lor de muncă a devenit nefavorabil. Salariul este de 14-15 dolari pe oră plus alte inconveniente, cum ar fi  faptul ca radiourile nu funcţionează, iar vestele anti-glonţ nu li se potrivesc sau sunt expirate.

    Un poliţist a declarat că maşina lor cea mai bună, un Ford Crown Victoria din 2010 la mâna a doua, nu are aer condiţionat, iar scaunul lui este blocat într-o poziţie inconfortabilă.

  • Lovitură pentru Uber: Compania a fost forţată să îşi închidă una dintre divizii

    Uber Technologies a anunţat că îşi va încheia programul de camioane autonome pentru a se concentra în schimb pe autovehicule autonome, potrivit MarketWatch.

    În urmă cu doi ani Uber a achiziţionat startup-ul Otto de camioane autonome pentru aproximativ 220 de milioane de dolari.

    Mai târziu, Uber la concediat pe fondatorul startup-ului, Anthony Levandowski după ce acesta a fost acuzat de foştii angajatori, Google, că ar fi furat secrete comerciale, fapt ce a dus al un proces împotriva Uber, încheiat în luna februarie.

    „Am decis să oprim dezvoltarea programului de camioane autonome şi să continuăm exclusiv cu maşini”, spune Eric Meyhofer, şeful Uber Advanced Technologies Group. „Am făcut un pas important recent cu întoarcerea pe străzile din Pittsburgh şi încercăm să continuăm acest parcurs”.

    Uber a transmis că îşi va revizui abordarea cu privire la maşinile autonome după ce una dintre maşinile companiei a lovit şi ucis un pieton în Arizona în luna martie.

    La începutul lunii, Uber i-a concediat pe cei responsabili pentru test drive-urile pe maşinile autonome în Pittsburgh şi San Francisco.

    Compania a pus deja înapoi pe drumurile Pittsburgh-ului o flotă de maşini autonome în fază de testare, cu anumite modificări la nivel de siguranţă şi cu noi specialişti.

    Uber nu a anunţat câţi oameni vor fi concediaţi în urma acestei decizii de business, însă a anunţat că vor lansa către angajaţi oferte de joburi similare şi ocazii pentru relocări.

     

  • Planurile Lidl pentru 2018: 15 magazine, un depozit nou şi creşterea businessului în ritmul anului trecut

    La finalul lui 2017 compania avea peste 4.800 de salariaţi, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.
     
    „În prezent, reţeaua noastră de magazine numără un total de 227 de unităţi, deschise în toată ţara. Anul acesta, planul de extindere vizează deschiderea a peste 15 magazine, urmând ca în a doua parte a acestui an să deschidem cel puţin şapte unităţi. Ne dorim să creştem reţeaua de magazine Lidl, astfel că următorul pas este să ajungem la 300 de magazine de tip discount“, spun oficialii companiei.
     
    Compania şi-a majorat anul trecut cifra de afaceri cu 17%, la 6,51 mld. lei. Dacă îşi menţine ritmul de creştere, businessul Lidl ar putea sări de 7,5 mld. lei în 2018, potrivit estimărilor ZF. 
     
  • Cătălin Păduraru: Vinarium, IWCB sau lupta la baionetă în războaiele vinului

    nde se află vinul românesc? Din punct de vedere calitativ, probabil la cel mai înalt nivel din istorie. Dar asta nu înseamnă prea mult, atât timp cât toate ţările producătoare de vin şi neatinse de vreun război sau limitare religioasă se află şi ele în aceeaşi fericită situaţie. Progresul, realizările tehnologice sunt, astăzi, la îndemana oricui. Vinul, produs cu identitate, are nevoie de istorie, de palmares, de pieţe cultivate (adică de pieţe în care să fie prezent, să aducă satisfacţii gustative dar şi satisfacţia profitului pentru cei care lucrează cu el), de cercetare, de comunicare. De o direcţie. Toată suflarea românească e bucuroasă de absorbţia fondurilor europene pentru reconversie (vie) şi retehnologizare (cramă).

    Asta este în amonte. Dar în aval? Astăzi este (relativ) bine. Dar mâine? Poate nu este întâmplător că aproape în toate cărţile dedicate domeniului apărute în străinătate şi destinate publicului larg nici măcar nu suntem menţionaţi. Sau, dacă suntem, ocupăm spaţii egale cu ţări ca Slovacia sau Malta… Revistele de specialitate nici nu se mai obosesc să ne treacă la „inventar”. Şcoli celebre ne-au scos din curriculum (una dintre ele funcţionează, de câţiva ani, şi în România; cursurile se predau în engleză şi maghiară).
    La nivelul mentalului colectiv internaţional nu există vinul românesc.

    Existăm sau nu pe pieţele internaţionale?

    Se înţelege că excepţiile, câteva firme româneşti care exportă (şi acelea, în majoritate, către „nişe etnice”), nu pot aduce România în plutonul forţelor care domină Lumea Vinului. Ţări cu potenţial mult mai mic decât cel al ţării noastre (sau despre care credeam noi „după ureche” că este mult mai mic) sunt prezenţe vizibile şi constante pe pieţele importante. Au strategii şi le duc la îndeplinire. De ce? Pentru simplul motiv că au înţeles că niciun clasament nu e bătut în cuie. Astăzi SUA sunt pe locul trei mondial, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, putea să pară o glumă în anii ’60-’70. Sigur, putem spune că SUA sunt o forţă pe toate planurile. Dar ce spunem atunci de Chile, Noua Zeelandă (a zecea exportatoare din lume)? În curând, vom înţelege că nici Georgia sau Moldova nu s-au mulţumit cu actuala ierarhie. Vorbim de piaţa „noastră” şi de pieţele internaţionale… Ca mâine şi piaţa noastră va fi una (pe deplin) internaţională. De la momentul în care Amazon va livra vinuri şi aici până la intrarea marilor operatori globali de distribuţie sau a marilor firme de vin (cu cifre de afaceri ameţitoare, de câteva ori mai mari decât întreaga noastra piaţă)  peisajul „nostru” se va schimba. Dramatic.

    (Se prea poate ca tonurile în care zugrăvesc vulnerabilităţile României viticole să nu fie prea plăcute.)

    Nu am cum să ocolesc adevărul: vor fi schimbări disruptive, cu o multitudine de efecte neaşteptate. Acest context nu este un accident istoric. Este lupta şi persuasiunea profesioniştilor şi rezultatul strategiilor naţionale (ale altor ţări).

    Accident istoric poate fi numit ceea ce pare a se întâmpla în Africa de Sud. Este posibil ca, din cauza turbulenţelor interrasiale de acolo, un mare jucător să lase mult loc liber.

    Se gândeşte România să acţioneze în vreun fel?

    Şi atunci, de ce să ne-mbătăm cu apă rece pretinzând că suntem a nu ştiu câta forţă vitivinicolă? Forţa poate fi măsurată prin prezenţa pe „raftul” internaţional.

    Contraargumentul că avem o piaţă internă destul de mare nu ţine. Cât de mare? Cine a măsurat pentru a şti potenţialul (limita de extensie)? Ce, cum, cât vor cumpăra consumatorii tineri (adică cum va arăta piaţa aceasta „fantastică” peste 3-4 ani)?

    Ar putea aduce vinul beneficii românilor?

    Oare crede cineva că în regiunea Bordeaux sau în Toscana ori în Marlborough trăiesc bine doar vinarii? Orice domeniu de activitate, că e vorba de construcţii, transport, comerţ, turism (inclusiv, sau, mai ales, cel „neindustrial”), avocatură, bănci, îşi sporeşte profitul când se atinge de performanţa adusă de vin în aceste regiuni.

    În Bordeaux, Alain Juppé, primarul de astăzi al oraşului, a investit bani publici printr-o fundaţie (!), zeci de milioane de euro în Cité du Vin! (Muzeul Vinului. Noi nu avem unul nici măcar de 1 milion de euro.) A promis o creştere fabuloasă a numărului de vizitatori în zonă. Şi asta se întâmplă. Doar prin aeroportul de aici trec anual 10 milioane de oameni.

    Berlinul, Parisul, Londra, Bruxelles-ul, Viena investesc bani publici în târguri şi concursuri de vin pentru a creşte vitalitatea (şi atractivitatea) acestor oraşe. Berliner Wine Trophy, Citadelles du Vin Paris (întrecut de International Wine Contest Bucharest, IWCB, ca număr de probe), IWC London, AWC Vienna – sunt modele de colaborare public-privat, în folosul tuturor cetăţenilor (la noi, crezându-se că e vorba de profitul producătorilor de vin, ceea ce este, în mod clar, greşit, ne mutăm de pe un picior pe altul).

    La noi, mai mult decât oriunde, este nevoie de sprijin. Trebuie să recuperăm timpul pierdut (trei decenii!). Prin dezvoltarea enoturismului am putea aduce acasă zeci de mii de români plecaţi în străinătate, care să întoarcă aici, găsindu-şi un rost ca angajat sau ca antreprenor. Enoturismul cere o suită întreagă de servicii şi divertisment variat, potrivit pentru toate vârstele. Pescuit, vânătoare, biking, tracking, welness, spa, tenis, golf, river rafting, o listă aproape fără sfârşit. Toate acestea antrenează mii de angajaţi, sute de antreprenori.

    Mai avem voie să plantăm zeci de mii de hectare (lucru rar întâlnit în UE). Se poate crea un program prin care să apară o categorie nouă socio-profesională, viticultori care să nu aibă neapărat propria cramă, care să „sindicalizeze”, trimiţând  strugurii la o cooperativă pentru vinificare şi condiţionare. Tot aici s-ar putea face şi îmbutelierea. Vinul s-ar obţine în condiţii decente şi ar fi posibil ca acest gen de colaborare în vederea obţinerii valorii adăugate să inhibe păguboasa producţie de vin de 2 lei, obţinut din hibrizi şi vândut pe marginea drumului.

    Vinul acesta prost şi ieftin, deşi iubit de multi români, nu poate asigura un ciclu economic care să ţină tinerii acasă şi, în niciun caz, să-i „întoarcă” pe cei deja plecaţi „afară”.

    Da, vinul românesc poate aduce beneficii materiale imense românilor dar nu putem omite nici „veniturile” acorporale. Cele care ar putea cu adevărat să ne facă să folosim sintagma „mândri că suntem români”.

    Ce face statul român? Stă. În cel mai fericit caz, se face că lucrează.

    În cei 28 de ani de la Revoluţie nu a existat niciun politician marcant, niciun înalt funcţionar care să abordeze serios problema vinului românesc. Şi în niciun caz cu ştiinţă. Privit exclusiv ca produs agricol, acesta nu se bucură de sprijinul ministerelor potrivite: Minsterul Culturii, Ministerul Turismului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul pentru Mediul de Afaceri  sau, dacă există, sporadic, vreun sprijin, vinul nu este privit în dimesiunile lui reale.

    Drept urmare, efectele se văd. Sau nu se văd bine, pentru că nu avem radiografii la zi ale pieţei.

    Cercetarea, obligatorie pentru crearea unei strategii, nu poate fi asigurată de producători. Nici nu ar fi corect.

    Producătorii de vin fac… vin. Ei pot plăti sociologi, antropologi, economişti să facă studii care să răspundă problemelor lor directe. Ei nu pot rezolva „problema naţională”. Tot ce am enunţat mai sus cade în responsabilitatea statului, care, până la urmă, ar face aceste cercetări şi ar plăti experţi pentru conceptul de dezvoltare şi comunicare tot pe banii noştri. Sau pe bani europeni. (Lucru obligatoriu de menţionat, pentru că foarte mulţi oameni din stat folosesc expresia „v-am dat”.)

    Cercetarea cercetărilor (!) din străinătate ne arată clar ce am avea de făcut.

    Firmele private? Eforturi se fac. Sunt însă disparate. International Wine Contest Bucharest este un exemplu de reuşită la nivel de organizare şi afirmare internaţională. Mecanismul de colaborare stat-privat este însă blocat.

    Există şi multe iniţiative lăudabile care nu apelează la stat. Majoritatea, însă, nu îşi propun (şi nu e nimic rău în asta) să „mute munţii”. Interesant e că au început să se coaguleze parteneriate durabile între firmele private. Alianţele lor nu pot intra în concurenţă, însă, cu marile dezvoltări de forţe de pe plan mondial. Amintind de International Wine Contest Bucharest, am realizat că avem parteneri care au fost alături de acest mare concurs. E o formă de ipocrizie (la modă, nu ştiu de ce) de a expune public voalat Partenerii şi Sponsorii evenimentelor noncomerciale. Cred că vine de la alambicata lege a CNA-ului, care îşi transmite efectele de la TV către presa scrisă, neînţelegându-se că menţionarea sponsorului este minima recunoştinţă pe care poţi să o manifeşti faţă de cineva care a sprijinit un demers al binelui colectiv.
    Nu „un producător de apă minerală” este corect, ci, în cazul nostru, Aqua Carpatica, nu o marcă auto, ci Nissan ş.a.m.d.

    Unii dintre ei au sprijinit editarea lucrării Wine Wars – Războaiele vinului (lectură obligatorie pentru cei care au tangenţă cu vinul), iar mai nou sprijină una dintre cele mai interesante „construcţii” pentru Vinul românesc – Vinarium. O degustare-evaluare făcută de oameni de top din România pentru a se încerca formarea unui pluton de 100 de vinuri româneşti de top – la 100 de ani de România. Evaluarea va fi coordonată de singurul master of wine din România, Ana Sapungiu.

    E o ştire, nu?

    În cele două sesiuni Vinarium (fiecare de câte două zile), Ana Sapungiu MW a coordonat un panel format din oameni speciali ai societăţii noastre, oameni cu biografii impresionante. Am dorit să avem o interpretare holistică a vinurilor care pot fi promovate la 100 de ani de România. Chiar dacă s-a enunţat în glumă că „am strâns vreo 500 de ani de studiu în această încăpere”, rămâne – în mod serios – o sumă a competenţelor şi a unor unghiuri diferite de interpretare din domenii ca antropologia, arhitectura, istoria, literatura, arta dramatică, critica artei, business ş.a.m.d. pusă în folosul României.

    (În vinurile româneşti am îndrăznit să includem şi vinurile de peste Prut. Mulţi vor socoti acest gest o culpă. Noi l-am considerat a fi o datorie. Şi o realitate, dacă nu administrativă, măcar culturală şi istorică.)

    Statul român trebuie să întindă o mână şi să înveţe să fie partener. Într-un parteneriat, ambele părţi câştigă.

    Dezvoltarea Lumii Vinului (cu toate extensiile enunţate) degrevează statul de rezolvarea unor ecuaţii complicate, mai ales sociale, ajută la formarea brandului de ţară şi, pe termen mediu şi lung, contribuie la creşterea PIB. Dacă vrem.

  • USR “forţează” un referendum pe Justiţie

    ”Din păcate nu mai este vorba de bine sau de rău. Preşedintele a respectat cadrul constituţional aşa cum îl avem şi a respectat decizia CCR. Lucrurile sunt mult mai grave însă. Din perspectiva noastră, pentru că în acest moment e nevoie de mult mai mult, poziţionarea asta de implicare destul de limitată şi de lăsare a PSD-ului sa facă tot ce se poate face cu ţara s-a dovedit falimentară. Avem de un an şi jumătate cetăţeni în stradă şi în acest moment este nevoie de referendumul pe justiţie”, a declarat pentru MEDIAFAX Dan Barna.

    În opinia sa, decizia preşedintelui Iohannis nu a fost luată ca urmare a ameninţărilor cu suspendarea.

    ”Sunt convins că preşedintele a avut considerentele sale în decizia pe care a luat-o. Nu cred că a fost o chestiune de frică. Cred că a fost mai degrabă o chestiune de oportunitate politică”, a adăugat preşedintele USR.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mişcări de forţă pe piaţa telecom: Prima companie care oferă abonamente de telefonie mobilă cu net şi apeluri nelimitate fără perioadă minimă contractuală pentru clienţii rezidenţiali

    Mutarea este una dură nu doar prin faptul că elimină perioada minimă contractuală, ci şi prin nivelul de preţ şi pachetul de servicii inclus: apeluri naţionale nelimitate, internet nelimitat 4G şi 500 de SMS-uri naţionale la un tarif de 5 euro pe lună pentru clienţii care au şi servicii fixe de la Telekom şi de 7 euro pe lună pentru clienţii care nu au servicii de la grup.
    „Este o mişcare revoluţionară şi la nivelul pieţei din România şi la nivelul celei din Europa”, a plusat în cadrul conferinţei de presă prin care grupul a anunţat noua ofertă Miroslav Majoros, CEO al Telekom România.

    Majoros nu s-a ferit de altfel să folosească termeni “tari” pentru a descrie industria din care grupul pe care îl conduce face parte. “Vedem mii de tarife, zeci de mii de tarife care au rolul de a crea confuzie în rândul consumatorilor în aşa fel încât aceştia să platească o sumă cât mai mare posibil, iar operatorii să livreze cât mai puţin posibil. Cumva ne-am obişnuit să trăim aşa, ştiind că marile companii îşi înşeală consumatorii”. Şeful Telekom şi-a pregătit cu aceste cuvinte deloc măgulitoare pentru industria de comunicaţii terenul pentru introducerea noilor mutări comerciale ale Telekom, grup care, a spus el, se depărtează de această lume, în care clienţii sunt “păcăliţi” să cumpere cea mai scumpă ofertă. “Lumea se schimbă, apar noi concepte în business, şi eu cred că dacă nu ne schimbăm noi înşine altcineva va veni şi va schimba businessul pentru noi. Noi am decis să le oferim libertate clienţilor”.

    Cititi mai mult pe www.zf.ro

  • Europa se pregăteşte de război. Dacă acum câţiva ani părea o poveste SF, acum devine realitate

    Propusă de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, forţa militară europeană va avea rolul mobilizării rapide pentru gestionarea crizelor în întreaga lume.

    Miniştrii Apărării din Franţa, Germania, Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Olanda, Estonia, Spania şi Portugalia vor semna luni o scrisoare de intenţie în Luxemburg.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro