Tag: fondul proprietatea

  • Bill Gates pariază pe România. Care sunt acţiunile pe care el le vede câştigătoare

    Bill Gates, 62 de ani, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, este acţionar la Fondul Proprietatea prin intermediul fundaţiei Bill şi Melinda Gates, cea mai mare organizaţie filantropică din lume, cu active în gestionare de circa 40 de miliarde de dolari.

    Fondatorul Microsoft deţine 2,7 milioane de certificate de depozit globale (GDR-uri) la Fondul Proprietatea pe bursa de la Londra, echivalentul a circa 135 milioane de acţiuni, potrivit celui mai recent raport financiar anual al fundaţiei filantropice.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Avertismentul APOCALIPTIC al unuia dintre cei mai controversaţi miliardari din lume, cu afaceri extrem de importante în România. ”Pregătiţi-vă, Iadul se va dezlănţui. În scurt timp urmează un MASACRU”

    Miliardarul Paul Singer are o serie de estimări sumbre pentru Wall Street şi a construit un fond de investiţii de 5 miliarde de dolari, pregătindu-se pentru ceea ce el a descris ”un iad care aşteaptă să se dezlănţuie”, scrie Marketwatch.

    Fondul de hedgeing a strâns 5 miliarde de dolari în ultimele săptămâni, iar banii vor fi puşi la ”lucru” când…

    Avertismentul APOCALIPTIC al unuia dintre cei mai controversaţi miliardari din lume, cu afaceri extrem de importante în România. ”Pregătiţi-vă, Iadul se va dezlănţui. În scurt timp urmează un MASACRU”  

  • Numirea unui Consiliu de Supraveghere interimar la Hidroelectrica nemulţumeşte Fondul Proprietatea

    Ministerul Energiei a propus la finele lunii martie numirea unui nou Consiliu de Supraveghere interimar al Hidroelectrica, pe o perioadă de patru luni.

    CEO-ul Fondului Proprietatea crede că menţinerea stării actuale de provizorat ar putea întârzia şi afecta grav listarea la bursă a companiei Hidroelectrica.

    „Cea mai valoroasă companie din România are nevoie de stabilitate, predictibilitate şi profesionişti de top în Consiliul de Supraveghere. Actuala propunere nu respectă dispoziţiile privind guvernanţa corporativă din Legea 111/2016, care stabileşte criterii profesionale şi proceduri transparente de selectare a membrilor Consiliilor de Supraveghere din companiile de stat.

    Considerăm că numirea unui alt consiliu interimar în locul unuia pe termen lung, selectat în conformitate cu Legea 111/2016, nu va face decât să prelungească instabilitatea şi lipsa de predictibilitate pentru companie încă patru luni, generând riscuri majore pentru aceasta. Menţinerea stării actuale de provizorat ar putea întârzia şi afecta grav IPO-ul Hidroelectrica. Este foarte posibil ca această situaţie să aibă ca efect diminuarea valorii companiei la listare, scăderea încrederii investitorilor în oportunitatea de a investi în Hidroelectrica, şi, nu în ultimul rând, prejudicierea acţionarilor săi, statul român şi Fondul Proprietatea”, a spus Konieczny.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tineri manageri de top 2016: Oana Truţa, vicepreşedinte şi analist de investiţii Franklin Templeton Investments

    35 DE ANI   /   VICEPREŞEDINTE / ANALIST INVESTIŢII   /  FRANKLIN TEMPLETON INVESTMENTS

    CIFRA DE AFACERI ÎN 2014: 58,4 milioane leili

    PROFIT ÎN 2014: 11,8 milioane lei

    La 35 de ani, Oana Truţa este vicepreşedinte şi analist de investiţii în cadrul Franklin Templeton Investments, unde lucrează din anul 2010, având responsabilităţi de analiză a companiilor listate şi nelistate. Are 12 ani de experienţă în pieţele financiare şi de capital, lucrând, înainte de a se alătura echipei Franklin Templeton, pentru compania de brokeraj Interdealer Capital Invest din Cluj-Napoca, timp de şase ani.

    La începutul carierei sale a fost analist de investiţii, iar din 2010 lucrează la Bucureşti la Franklin Templeton Investment Management, administratorul Fondului Proprietatea. „Mă ocup, alături de colegii mei, de administrarea deţinerilor pe care Fondul Proprietatea le are în special în companiile de stat din România.“ În această calitate a fost numită membru în mai multe consilii de administraţie ale unor companii de stat, precum Transgaz, Hidroelectrica, Electrica Furnizare, Electrica Distribuţie Muntenia Nord, Electrica Distribuţie Transilvania Nord.

    „Aspectele cu care m-am confruntat de-a lungul timpului în încercarea de a transparentiza şi eficientiza activitatea companiilor din portofoliul Fondului Proprietatea sunt unice. Îmi e foarte greu să accept că unele lucruri nu le pot schimba: perioada dintre 2010-2012 şi până la intrarea Hidroelectrica în insolvenţă a fost pentru mine extrem de dificilă: pe de o parte înţelegeam potenţialul imens pe care îl are compania, iar pe de altă parte simţeam că lucrurile nu se îmbunătăţesc la nivelul firmei şi al managementului.“

    Întrebată care este cea mai mare reuşită din cariera sa, ea răspunde: „Unele lucruri nu pot fi înţelese decât dacă te uiţi prin oglinda retrovizoare la ce s-a întâmplat. Bănuiesc că pentru mine cea mai mare satisfacţie e să văd cât de mult s-au transformat companiile de stat de când noi am început să administrăm Fondul Proprietatea“. În acest demers, completează ea, s-a adăugat şi efortul altor instituţii internaţionale care au înţeles valoarea pe care aceste companii pot să o creeze în România şi care au promovat împreună implementarea principiilor de conducere corporatistă. „Transformarea a fost miraculoasă, dacă ne gândim, spre exemplu, că din 2009 până în prezent pentru Hidroelectrica profitul net a crescut de peste 20 de ori, iar pentru distribuţiile Electrica de până la zece ori.“ Licenţiată a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Oana Truţa a obţinut o diplomă de masterat în cadrul aceleiaşi instituţii şi a participat la un program de internship în cadrul Cato Institute din Washington DC, SUA. În ce priveşte planurile sale pe termen lung, Oana Truţa spune că „domeniul acesta al restructurării şi reorganizării unor companii mi se potriveşte cel mai bine“.
     

  • ​Statul vinde tot: CE Oltenia, Hidroelectrica, Aeroporturi Bucureşti, Portul Constanţa

    În urma vânzării pachetelor de acţiuni statul păstrează pachetul majoritar de acţiuni la CE Oltenia, Hidroelectrica, Aeroporturi Bucureşti, Portul Constanţa şi Salrom. De asemenea statul va pierde/reduce pachetul de acţiuni deţinut la Rompetrol, Sanevit 2003 Arad, precum şi la alte 22 de societăţi propuse de către Agenţia Domeniilor Statului, sumele obţinute din vânzarea acţiunilor vor rămâne la dispoziţia înteprinderilor publice. În prezent un număr de opt companii cu capital majoritar de stat sunt listate pe piaţa principală, încă din anul 1997.

    ​Statul vinde tot: CE Oltenia, Hidroelectrica, Aeroporturi Bucureşti, Portul Constanţa

  • Electrica se pregăteşte să ofere circa 800 mil. lei pentru exitul Fondului Proprietatea din filiale

     Rămâne de văzut dacă FP va accepta oferta Electrica.

    Surse apropiate negocierilor susţin că FP ar fi cerut un preţ mai mare, respectiv o primă faţă de evaluarea pe care a făcut-o filialelor Electrica în activul său net (841 mil. lei).

    Fondul Proprietatea este acţionar cu câte 22% din capitalul filialelor Electrica Distribuţie Muntenia Nord, Transilvania Nord şi Transilvania Sud, Elecrica Furnizare.

    Fondul îşi evaluează în activul net la 841 milioane de lei participaţiile la cele patru filiale ale Electrica, după ce în noiembrie anul trecut a urcat valoarea acestora cu 71,3 milioane de lei. Reevaluarea a avut loc în contextul în care pe 10 noiembrie 2015 acţionarii Electrica au aprobat reluarea nego­cierilor cu Fondul Proprietatea pentru achiziţia participaţiilor minoritare la filialele grupului.

    Fondul Proprietatea a primit pachetele minoritare de acţiuni la cele patru filiale ale grupului Electrica de la statul român la înfiinţare, în 2005. „Costul de achiziţie“ pentru toate cele patru pachete minoritare de acţiuni este de 422 milioane de lei, iar FP le-a evaluat la 841 milioane de lei, aproape dublu.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • 5 pentru 5 ani: cine sunt cei care conduc Fondul Proprietatea

    Fostul ambasador al SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, mărturiseşte că nu a reuşit să se desprindă de România după încheierea mandatului său de ambasador, în 2012. De atunci, la un an de la listarea FP pe bursa de la Bucureşti, este membru al boardului FP şi, după cum spune, este „un membru activ şi implicat“. Spune că petrece minimum 5 ore pe săptămână lucrând pentru FP, dar timpul alocat de fiecare dintre cei cinci membri ai boardului diferă. Sorin Mîndruţescu spune că membrii locali ai boardului alocă mai mult timp, minimum 10 ore, dar asta se întâmplă şi pentru că sunt implicaţi ca reprezentanţi ai Fondului în companiile din portofoliu.

    De fapt, implicarea în boardurile companiilor la care FP este acţionar minoritar a fost şi este, după cum agreează cei cinci membri ai boardului, definitorie pentru evoluţia din ultimii ani a acestor companii. „Sunt multe companii din portofoliul nostru la care noi, reprezentanţii unui acţionar minoritar, suntem cei mai vechi membri în Consiliul de Administraţie“, spune Sorin Mîndruţescu. Alături de Greg Konieczny, manager de portofoliu al Fondului Proprietatea, cei cinci membri ai boardului consideră că evoluţia pozitivă a companiilor din portofoliul FP este şi meritul experienţei aduse în CA-urile companiilor de reprezentanţii FP.

    În acest context, rezultatele bune ale companiilor ar trebui să reprezinte un plus în listarea acestora. „Fondul Proprietatea a susţinut continuu dezvoltarea pieţei locale de capital. Mai sunt încă foarte multe lucruri de realizat şi singura cale de a asigura progresul este listarea de noi companii pe bursă. Lucrăm în mod constant la îmbunătăţirea eficienţei şi profitabilităţii companiilor din portofoliul nostru, dar acum este rândul guvernului să facă următoarea mişcare şi să-şi demonstreze angajamentul de a le lista pe bursă. Companii precum Hidroelectrica, Aeroporturi Bucureşti, Portul Constanţa, Poşta Română şi Salrom sunt candidate viabile şi sperăm să le vedem listate în 2016 şi 2017“, a declarat managerul FP în cadrul unei conferinţe organizate la BVB pentru a marca cinci ani de la listarea Fondului Proprietatea.

    Pe 25 ianuarie s-au împlinit cinci ani de la listarea Fondului Proprietatea (FP) la bursa de la Bucureşti, interval în care s-au produs mai multe schimbări precum schimbarea acţionariatului, împachetarea unei treimi din capital sub formă de certificate de depozit (GDR) tranzacţionate pe bursa de la Londra şi scăderea cu 3,2 miliarde de lei a capitalului, în principal ca urmare a vânzărilor de active derulate de managerul Franklin Templeton. Listarea Fondului Proprietatea la bursă în ianuarie 2011 s-a realizat fără ofertă de acţiuni şi a fost asumată de statul român încă de la înfiinţarea fondului în 2005.  Efectele listării au fost imediat resimiţite, valoarea conturilor deschise de investitorii profesionali crescând cu 740 milioane de euro până la un total de 3,45 miliarde de euro.

    Următorul pas important pentru creşterea valorii acţiunilor FP ar fi listarea la bursă a companiilor în care Fondul Proprietatea este acţionar minoritar. Ca susţinere suplimentară a procesului de listare a companiilor de stat româneşti, Konieczny a adus în discuţie, la evenimentul aniversar, şi contextul regional favorabil: „2015 a fost un an record pentru regiunea EMEA în termeni de privatizări prin oferte publice iniţiale, care au însumat 13 miliarde de euro (cinci IPO-uri), semnificativ peste cele 2 miliarde de euro (patru IPO-uri) în 2014. Din păcate, România nu a atras deloc fonduri prin intermediul privatizărilor în 2015. Sperăm ca guvernul să profite de această fereastră de oportunitate anul acesta“.

    Vlad Grigorescu, ministrul energiei, a observat în cadrul aceluiaşi eveniment performanţa crescută a companiilor din energie care sunt parte a portofoliului FP: „Este interesant de văzut, dacă vă uitaţi în structura Fondului Proprietatea, că majoritatea companiilor pe care fondul le deţine şi care sunt primele din punct de vedere al performanţei sunt companii din energie. Alături de Fondul Proprietatea, sectorul energetic a parcurs un drum lung dar fructuos. Am început de la companii cu sută la sută capital de stat, am trecut prin proceduri de privatizare, am trecut prin proceduri de listare, iar astăzi avem două companii importante listate pe bursa de la Londra, Romgaz şi Electrica. Avem un sector energetic care şi-a finanţat dezvoltarea inclusiv din piaţa de capital, un sector care a câştigat încrederea investitorilor atât în România cât şi pe pieţele internaţionale. Este clar că parteneriatul cu FP şi ideea de a lista aceste companii pe piaţa de capital a adus o creştere a performanţei, o creştere a transparenţei şi a profesionalismului“.

    Ministrul energiei a lăsat loc în discursul său şi îndoielii: „Eu nu cred că singurul motor al dezvoltării pieţei de capital este reprezentat de companiile de stat, mi-aş dori să văd şi companii din domeniul privat listate, mi-aş dori să văd mai multă activitate şi în această zonă. Noi vom continua proiectele deja cunoscute, cum sunt Hidroelectrica sau Complexul Energetic Oltenia, dar până la urmă listarea nu este un scop în sine. Listarea este un instrument de creştere a performanţei, pentru a finanţa proiecte de investiţii, pentru modernizarea companiilor sau înlocuirea capacităţilor vechi, pentru a construi un viitor credibil şi pe termen lung al acestor societăţi“. Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, a subliniat faptul că listarea Fondului pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi listarea sa secundară pe Bursa din Londra au evidenţiat potenţialul României ca destinaţie pentru investitori. Astfel, a explicat Klemm, acţiunile Fondului erau subevaluate înainte de listare, tranzacţionându-se pe piaţa gri cu un preţ cu peste 90% mai mic decât valoarea lor nominală.

    Drept urmare, beneficiarii retrocedărilor primeau doar circa 10 bani pentru fiecare leu din valoarea acţiunilor la Fond: „Investitorii instituţionali nu aveau posibilitatea de a investi în Fondul Proprietatea, ceea ce scădea şi mai mult dorinţa investitorilor români şi străini de a investi în piaţa de capital din România, aflată în formare“. Klemm a mai arătat că Fondul Proprietatea se tranzacţionează cu 70 de bani pe acţiune în prezent, sumă de şapte ori mai mare decât înainte de listare. Fondul a distribuit în total peste 2 miliarde de lei beneficiarilor cazurilor de retrocedare, de circa douăzeci de ori mai mult decât între 2006 şi 2009, iar sumele totale distribuite acţionarilor români şi străini depăşesc 1,5 miliarde dolari. Klemm crede că listarea Fondului Proprietatea a avut efecte pozitive şi asupra economiei româneşti în ansamblul său: „Atrăgând investiţii internaţionale de portofoliu în valoare totală de 1,2 miliarde de euro, Fondul Proprietatea a adus în economia României lichiditatea atât de necesară. Promovarea neîntreruptă de către Fondul Proprietatea, în calitatea sa de acţionar minoritar, şi împreună cu Franklin Templeton, a unei guvernanţe corporative solide în companiile de stat a ajutat la creşterea profitabilităţii acestor companii. Cifrele vorbesc de la sine: profitul net al principalelor 20 de companii din portofoliul Fondului a crescut cu 80% în perioada 2010-2014, în beneficiul companiilor, acţionarilor acestora şi economiei româneşti“.

  • S-a întors în ţară după şase ani în Statele Unite, iar acum se ocupă de atragerea de investiţii de peste 1,4 miliarde de euro

    „Îmi doresc ca, împreună cu echipa Franklin Templeton, să continuu eforturile de promovare a Fondului Proprietatea, de dezvoltare a pieţei de capital din România şi de îmbunătăţire a modului în care România este percepută de investitorii instituţionali străini“, îşi descrie ambiţiile pe termen lung Marius Dan.

    El conduce, din 2011, departamentul de relaţii cu investitorii pentru Fondul Proprietatea. În 2004 a absolvit Wingate University din Carolina de Nord, fiind licenţiat summa cum laudae în Finanţe, iar în 2006 a încheiat şi studiile masterale în Finanţe, în cadrul University of Wyoming. A luat apoi una dintre cele mai dificile decizii ale vieţii sale, potrivit lui Dan, şi s-a întors în ţară după şase ani petrecuţi în Statele Unite ale Americii, renunţând la ideea de a urma şi un doctorat în Finanţe. „S-a dovedit a fi o decizie bună, ţinând cont de activitatea mea profesională în cadrul Franklin Templeton“, concluzionează Dan.

    Anterior activităţii sale la Fondul Proprietatea, a lucrat la realizarea unor emisiuni concentrate pe evoluţiile Bursei de Valori Bucureşti şi a pieţelor internaţionale, în special a bursei de la New York, în cadrul televiziunii The Money Channel. Atragerea de investiţii directe de portofoliu în Fondul Proprietatea de peste 1,4 miliarde de euro din partea investitorilor instituţionali străini, prin eforturile de promovare a Fondului Propreitatea şi a României depuse împreună cu echipa de investiţii a Franklin Templeton în cele mai mari centre financiare din lume, cât şi listarea Fondului Proprietatea la London Stock Exchange se numără printre principalele sale realizări.   

  • Fondul Proprietatea se va lista săptămâna viitoare la bursa de la Londra

    “The Bank of New York Mellon a fost numită de către Fond ca bancă depozitară pentru facilităţile de GDR şi admiterea la tranzacţionare a GDR-urilor pe bursa de la Londra este preconizată a avea loc în data de sau în jurul datei de 29 aprilie”, se arată într-o actualizare privind listarea secundară transmisă de Fondul Proprietatea Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

    Acţionarii Fondului Proprietatea au acordat, în luna ianuarie, un nou mandat administratorului societăţii, valabil până în luna iulie, pentru listarea pe piaţa britanică.

    Managerul Fondului Proprietatea, Greg Konieczny, a declarat, în ianuarie, că Fondul s-ar putea lista secundar pe bursa de la Londra în aprilie-mai, în funcţie de aprobările ASF. Ulterior, administratorul FP a afirmat că intrarea pe piaţa britanică ar putea avea loc la începutul lunii mai.

    Solicitarea pentru completarea ordinii de zi a AGA cu propunerea acordării unui nou mandat a venit din partea firmei de brokeraj Manchester Securities, prin care fondul american Elliott deţine, potrivit celor mai recente raportări, 15,86% din acţiunile Fondul Proprietatea. Manchester Securities este cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea. O altă companie a grupului Elliott, Beresford Energy Corp, are o participaţie de 1,8%.

    Administratorul Fondului a primit mandat pentru listare “prin intermediul unor deţineri directe sau indirecte, cum ar fi certificate de depozit (depository receipts), titluri de interes (depositary interests) sau alte forme de proprietate indirectă”.

    Mandatul precedent al administratorului pentru listarea la Londra a fost aprobat în aprilie 2014, iar Fondul Proprietatea a înaintat pe parcursul anului trecut mai multe termene pentru listarea la Londra, aşteptând aprobarea de către ASF a regulamentului privind titlurile de interes.

    În Marea Britanie, Fondul Proprietatea intenţionează să se listeze pe Specialist Fund Market, piaţa reglementată a bursei de la Londra pentru fonduri de investiţii specializate. Specialist Fund Market este destinată investitorilor instituţionali, profesionişti şi bine informaţi.

    ASF a aprobat la 5 noiembrie modificările necesare extinderii posibilităţii emiterii certificatelor de depozit pentru toţi emitenţii listaţi în România. În urma deciziei, toate societăţile listate pe piaţa de capital din România pot să fie admise la tranzacţionare şi în alte state membre ale Uniunii Europene prin intermediul certificatelor de depozit (listare indirectă).

    Certificatele de depozit au la bază acţiuni suport şi conferă deţinătorului drepturi şi obligaţii aferente acţiunilor suport, precum şi dreptul de a obţine, prin conversie, acţiuni suport.

    Fondul Proprietatea a optat pentru o listare prin intermediul certificatelor de depozit, după ce ASF nu a aprobat la timp regulamentul privind titlurile de interes, instrument financiar pe care Fondul l-a preferat iniţial GDR-urilor pentru intrarea pe piaţa britanică.

    Pentru a se putea lista prin titluri de interes, FP avea nevoie ca acest regulament să intre în vigoare până la sfârşitul lunii martie, potrivit unor declaraţii ale oficialilor companiei.

    ASF a aprobat la începutul lunii aprilie proiectul de regulament care permite listarea acţiunilor tranzacţionate la bursă în România pe o piaţă dintr-un alt stat UE prin intermediul titlurilor de interes. Autoritatea a luat în discuţie proiectul privind titlurile de interes şi la sfârşitul lunii noiembrie, dar a decis să nu îl aprobe.

    Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, înfiinţată în 2005 pentru despăgubirea persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură. Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti în ianuarie 2011.