Tag: experiment?

  • Ce probleme a întâmpinat ţara care vrea să introducă ziua de muncă de şase ore

    Ziua de muncă de şase ore pare să nu fie o idee atât de bună. Problema: este prea costisitoare.

    Suedia a devenit subiect de ştire când s-a anunţat că este pregătită să adopte programul de muncă de şase ore, însă se pare că nu este o idee prea bună. Potrivit unor rezultate preliminare ale unui experiment ce s-a întins de-a lungul a doi ani în oraşul Gothenburg, scrie Bloomberg.

    În Gothenburg o casă de bătrâni a decis să scurteze programul asistentelor medicale (68) de la 8 ore la 6 ore, păstrându-le acelaşi salariu. Pentru a acoperi orele instituţia a trebuit să angajeze alte 17 asistente medicale ceea ce se traduce la un cost de 1,3 milioane de dolari.

    Totuşi studiul arată că angajaţii care au muncit şase ore pe zi s-au simţit mai sănătoşi şi nu şi-au mai luat la fel de multe zile libere pe motive medicale, dar şi nivelul de îngrijire al pacienţilor a crescut. Cu toate acestea, autorităţile nu vor să implementeze sistemul după terminarea experimentului. “Este mult prea costisitoare implementarea acestui sistem”, a declarat Daniel Bernma, politician local. 

  • China are o versiune funcţională a motorului ”imposibil”, similar cu cel al NASA. Experimentul necesită schimbarea legilor fizicii

    Oamenii de ştiinţă chinezi susţin au creat un motor care îşi generează propulsia prin utilizarea microundelor. Aceştia plănuiesc să îl implementeze cât mai repede. Acest motor este similar cu cel creat de NASA, după ce savanţii americani au stârnit controverse după studiul publicat.

    Conceptul acestui motor (numit şi EmDrive) este relativ simplu.

    Vezi aici ce poate face motorul ”imposibil”, similar cu cel al NASA. Experimentul necesită schimbarea legilor fizicii – VIDEO

  • Primul om din lume care va primi 1.250 de dolari pe lună pentru a nu face nimic

    Pentru următoarele 12 luni, un bărbat pe nume Edwin din Sarasota, Florida, va primi 1.250 de dolari pe lună fără a fi nevoit să facă ceva în schimbul banilor.

    El a câştigat la sfârşitul lunii mai 15.000 de euro în cadrul unei loterii organizate de un ONG din San Francisco. Evenimentul face parte dintr-un experiment social, cu scopul de a observa cum se descurcă oameni din diferite părţi ale lumii cu un venit minim asigurat.

    La loterie au participat 3.128 de persoane din zeci de state, iar banii oferiţi au fost strânşi printr-o campanie pornită în luna ianuarie pe site-ul de crowdfunding Indiegogo.

    “Priviţi-l ca pe un bonus pe care Edwin l-a primit”, a explicat Cameron Ottens, unul dintre cofondatorii ONG-ului My Basic Income. “El nu trebuie să facă nimic pentru aceşti bani, dar avem speranţa că va deveni şi el un activist în cadrul organizaţiei noastre.”

    Un alt “job” de vis a fost oferit în urmă cu doi ani de Jauntaroo, un website de turism. Aceştia au lansat un concurs care a avut ca premiu job-ul de vis: explorator-şef al lumii.

    Inspiraţi de statul Queensland, care în 2009 a lansat o campanie de promovare care a implicat angajarea unui administrator de insulă, cei la Jauntaroo au anunţat că doresc să angajeze un “explorator-şef al lumii”. Postul presupune vizitarea a peste 50 de ţări şi este plătit cu 100.000 de dolari pe ani, notează CNTraveler.com.

    Din miile de candidaţi care s-au înscris, marele norocos a fost un australian de 27 de ani, Tyson Mayr. Acesta a fost declarat câştigător în urma finalei de la Abu Dhabi. Călătoria sa va începe în luna martie, iar printre locurile pe care urmează să le viziteze se numără insulele Maldive, Santa Lucia sau capitale europene precum Berlin şi Paris.

    Mayr este deja un turist experimentat – a vizitat 54 de state până acum şi a desfăşurat activităţi caritabile în Uganda şi în alte state din Africa.

  • Idee de afacere: “Invisible Girlfriend”, un serviciu prin care poţi cumpăra o iubită falsă

    “Sofia cerea cinci dolari pe săptămână pentru a pretinde că este prietena mea pe Facebook. Îmi lăsa mesaje la postări, rădea la glumele mele şi toată lumea vedea că suntem într-o relaţie”, mărturiseşte Dave Lee, jurnalist BBC.

    Experimentul a avut loc în 2013 şi a aflat de la Sofia, nu era numele real, că făcea asta pentru bani şi că nimic, în afară de poze, de pe profilul acesteia era real. Acum, Lee s-a gândit să reviziteze acest subiect şi a dat peste un serviciu numit “Invisible Girlfriend” (n.r Iubita invizibilă).

    Cine apelează la serviciu îşi poate alege tipul iubitei (amuzantă, educată, sarcastică, tocilară, distractivă sau drăguţă). “Mii de utilizatori au apelat la serviciul nostru”, a declarat Kyle Tabor, un executiv al companiei. Aceştia plătesc 15 dolari pe lună doar pentru SMS-uri şi 25 de dolari şi pentru voice-mail etc.

    “60% dintre utilizatorii noştri caută iubiţi”, este declaraţia surprinzătoare a lui Tabor, fie că este vorba de femei sau de bărbaţi.

    De ce ar vrea să facă cineva aşa ceva?

    “Să scapi de părinţi care te sâcâie să-ţi faci o iubită, să-ţi faci fostul partener gelos sau chiar să exersezi să flirtezi”, afirmă Tabor.
     

  • Vrei să stai în pat şi să primeşti 18.000 de dolari, săptămânal?

    NASA caută voluntari dispuşi să participe la studiul numit: Odihnă în pat. Participanţii sunt nevoiţi să stea întinşi în pat timp de 70 de zile consecutive, iar pentru acest lucru primesc între 1.200 $ şi 18.000 $ pe săptămână.

    Persoanele înscrise la acest experiment pot dormi cât vor, pot citi cărţi, au voie să se uite la televizor sau să se joace jocuri video şi să folosească telefonul mobil oricât de mult doresc. Toate acestea cu o singură condiţie: să stea culcaţi în pat. De asemenea, subiecţii nu au voie să primească vizite. În tot acest timp, ei vor beneficia de alimente care le vor permite să îşi păstreze greutatea constantă.

    Acest studiu este realizat cu scopul de a se găsi modalităţi de conservare a sănătăţii şi siguranţei astronauţilor în timpul călătoriilor. Ei vor să vadă cum reacţionează organismul în cazul unei perioade mari de repaus.

    NASA susţine că prin acest experiment se urmăreşte cercetarea a trei lucruri importante. Cercetătorii vor să înţeleagă modul în care anumite schimbări ale funcţiilor organismului pot influenţa misiunile în spaţiu, cum se vor efectua diverse sarcini în timpul misiunilor şi, mai ales, pentru a găsi soluţii în cazul unor problemele de ordin fizic pe care astronauţii le pot întâmpina în timpul călătoriei. Mai precis, specialiştii NASA investighează condiţiile în care se pot evita pierderile de masă musculară şi cum pot menţine în bună funcţiune sistemul osos şi cel cardiovascular.

    „Vrem să fim siguri că oamenii sunt pregătiţi pentru a petrece 70 de zile în pat. Nu oricine poate să facă asta. Nu orice tip de persoană este capabilă să stea atât în pat. Din momentul în care ei sunt calificaţi psihic pentru acest studiu, vom trece la exerciţii riguroase, fizice şi psihice, caracteristice unui astronaut. Ei trebuie să fie pregătiţi pentru tipuri de activităţi pe care le întreţin astronauţii”, a declarat omul de ştiinţă, Dr. Cromwell.

    Sursa:banatulazi.ro

  • Cum să creşti un geniu. “Nu cred că există niciun alt studiu în lume care să ofere o imagine atât de completă asupra modului în care evoluează elevii supradotaţi”

    Cum trebuie stimulaţi copiii supradotaţi şi ce anume îi ajută să-şi atingă potenţialul? Sunt universităţi care au dezvoltat programe speciale pentru susţinerea copiilor şi tinerilor cu abilităţi cognitive ieşite din comun. Un studiu întins pe mai multe zeci de ani dezvăluie ce trebuie făcut pentru a stimula copiii care vor ajunge oamenii de ştiinţă ai secolului XXI.

    Anul 1968, o zi călduroasă de vară: profesorul Julian Stanley întâlneşte un copil, de 12 ani sclipitor, dar în acelaşi timp şi extrem de plictisit, pe nume Joseph Bates. Elevul din Baltimore era atât de avansat faţă de colegii săi din clasa de matematică încât părinţii aranjaseră ca el să urmeze un curs de informatică la Universitatea Johns Hopkins, acolo unde Stanley era profesor. Dar nici asta nu părea a fi de ajuns pentru tânărul Bates: pentru a scăpa de mediocritate, el luase decizia de a preda limbajul de programare FORTRAN studenţilor pe cale de absolvire.

    Neştiind cum să procedeze cu Bates, profesorul său de informatică îi făcuse cunoştinţă cu Stanley, binecunoscut pentru activitatea sa în domeniul performanţei cognitive. Pentru a afla mai multe despre copil, acesta l-a supus unui număr de teste precum examenul de admitere la facultate (SAT), rezervat în mod normal celor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani.

    Scorul obţinut de Bates a fost mult peste media obţinută de candidaţii de la Johns Hopkins, aşa că profesorul a decis să caute o şcoală care să ofere cursuri avansate de  matematică şi ştiinţă; atunci când planul său a dat greş, Stanley a convins conducerea universităţii să îl accepte pe tânărul de 12 ani ca student. În lucrările sale ulterioare, Julian Stanley a face referire la Bates ca „studentul zero“ din cadrul Studiului Precocităţii Matematice; acest experiment avea să transforme modul în care tinerii supradotaţi sunt identificaţi şi susţinuţi de sistemul american de educaţie.

    Experimentul realizat de Julian Stanley reprezintă cel mai longeviv studiu al intelectului copiiilor, urmărind evoluţia şi activitatea a peste 5.000 de subiecţi timp de 45 de ani. Cantitatea uriaşă de date generată de-a lungul anilor a dus la scrierea a peste 400 de lucrări ştiinţifice şi a oferit aspecte unice în ceea ce priveşte dezvoltarea abilităţilor în ştiinţă, tehnologie, inginerie, matematică (STEM) şi altele.

    În martie 1972, Julian Stanley a strâns 450 de copii cu vârste între 12 şi 14 ani şi le-a dat un test de matematică. „Prima mare surpriză a fost să văd atât de mulţi adolescenţi care pot rezolva probleme pe care nu le mai întâlniseră“, explică Daniel Keating, la acea vreme doctorand în cadrul Universităţii Johns Hopkins. „A doua a fost să văd că mulţi dintre cei adunaţi au obţinut rezultate mai bune decât alţi studenţi care se aflau deja pe băncile facultăţii.“

    Stanley nu imaginase experimentul ca un proiect care să se întindă pe zeci de ani, dar după primul interviu de follow-up, la cinci ani după examen, un coleg pe nume Benbow i-a propus să extindă studiul astfel încât să poată urmări subiecţii de-a lungul vieţii, adăugând factori precum interese, preferinţe dezvoltate şi starea generală de bunăstare. „Nu cred că există niciun alt studiu în lume care să ofere o imagine atât de completă asupra modului în care evoluează elevii performanţi în domeniul ştiinţelor exacte“, subliniază şi Cristoph Perleth, psiholog la Universitatea Rostock din Germania.

    Atunci când Stanley a demarat experimentul său, alegerile erau destul de limitate pentru adolescenţii cu o inteligenţă peste medie din Statele Unite, aşa că el a căutat un mediu care să favorizeze talentul. „Era evident pentru Julian că identificarea potenţialului nu este suficientă; acesta trebuie dezvoltat într-un mod corespunzător pentru a menţine interesul activ“, povesteşte Linda Brody, care a participat la studiu alături de Stanley şi conduce, în prezent, un program similar la Johns Hopkins.

    La început, atenţia a fost împărţită egal între elevi; părinţii altor copii au început însă să îi scrie lui Stanley după ce auziseră de rezultatele obţinute cu Joseph Bates. Până la vârsta de 17 ani, Bates luase deja licenţa şi masterul în informatică şi urma cursuri de doctorat la Universitatea Cornell din Ithaca. Ani mai târziu, în rolul de profesor la Carnegie Mellon, el avea să devină unul din pionerii inteligenţei artificiale. „Eram destul de timid, iar presiunea exercitată la liceu nu m-ar fi ajutat prea mult“, spune Joseph Bates, ajuns la vârsta de 60 de ani. „Dar la facultate, alături de alţi tocilari m-am potrivit perfect, chiar dacă eram mult mai tânăr.“

    Atunci când primii absolvenţi ai programului şi-au atins potenţialul maxim, a devenit clar cât de mare este diferenţa dintre aceştia şi restul societăţii. Mulţi dintre cei care inovează în ştiinţă, tehnologie sau cultură sunt chiar cei identificaţi devreme, prin programe aşa cum este cel lansat de Stanley la Universitatea Johns Hopkins. Printre cei care au absolvit se numără Mark Zuckerberg, Sergey Brin şi chiar Stefani Germanotta, cunoscută mai bine sub numele de scenă Lady Gaga.

     

  • Primul om din lume care va primi 1.250 de dolari pe lună pentru a nu face nimic

    Pentru următoarele 12 luni, un bărbat pe nume Edwin din Sarasota, Florida, va primi 1.250 de dolari pe lună fără a fi nevoit să facă ceva în schimbul banilor.

    El a câştigat la sfârşitul lunii mai 15.000 de euro în cadrul unei loterii organizate de un ONG din San Francisco. Evenimentul face parte dintr-un experiment social, cu scopul de a observa cum se descurcă oameni din diferite părţi ale lumii cu un venit minim asigurat.

    La loterie au participat 3.128 de persoane din zeci de state, iar banii oferiţi au fost strânşi printr-o campanie pornită în luna ianuarie pe site-ul de crowdfunding Indiegogo.

    “Priviţi-l ca pe un bonus pe care Edwin l-a primit”, a explicat Cameron Ottens, unul dintre cofondatorii ONG-ului My Basic Income. “El nu trebuie să facă nimic pentru aceşti bani, dar avem speranţa că va deveni şi el un activist în cadrul organizaţiei noastre.”

    Un alt “job” de vis a fost oferit în urmă cu doi ani de Jauntaroo, un website de turism. Aceştia au lansat un concurs care a avut ca premiu job-ul de vis: explorator-şef al lumii.

    Inspiraţi de statul Queensland, care în 2009 a lansat o campanie de promovare care a implicat angajarea unui administrator de insulă, cei la Jauntaroo au anunţat că doresc să angajeze un “explorator-şef al lumii”. Postul presupune vizitarea a peste 50 de ţări şi este plătit cu 100.000 de dolari pe ani, notează CNTraveler.com.

    Din miile de candidaţi care s-au înscris, marele norocos a fost un australian de 27 de ani, Tyson Mayr. Acesta a fost declarat câştigător în urma finalei de la Abu Dhabi. Călătoria sa va începe în luna martie, iar printre locurile pe care urmează să le viziteze se numără insulele Maldive, Santa Lucia sau capitale europene precum Berlin şi Paris.

    Mayr este deja un turist experimentat – a vizitat 54 de state până acum şi a desfăşurat activităţi caritabile în Uganda şi în alte state din Africa.

  • Cum să creşti un geniu

    Cum trebuie stimulaţi copiii supradotaţi şi ce anume îi ajută să-şi atingă potenţialul? Sunt universităţi care au dezvoltat programe speciale pentru susţinerea copiilor şi tinerilor cu abilităţi cognitive ieşite din comun. Un studiu întins pe mai multe zeci de ani dezvăluie ce trebuie făcut pentru a stimula copiii care vor ajunge oamenii de ştiinţă ai secolului XXI.

    Anul 1968, o zi călduroasă de vară: profesorul Julian Stanley întâlneşte un copil, de 12 ani sclipitor, dar în acelaşi timp şi extrem de plictisit, pe nume Joseph Bates. Elevul din Baltimore era atât de avansat faţă de colegii săi din clasa de matematică încât părinţii aranjaseră ca el să urmeze un curs de informatică la Universitatea Johns Hopkins, acolo unde Stanley era profesor. Dar nici asta nu părea a fi de ajuns pentru tânărul Bates: pentru a scăpa de mediocritate, el luase decizia de a preda limbajul de programare FORTRAN studenţilor pe cale de absolvire.

    Neştiind cum să procedeze cu Bates, profesorul său de informatică îi făcuse cunoştinţă cu Stanley, binecunoscut pentru activitatea sa în domeniul performanţei cognitive. Pentru a afla mai multe despre copil, acesta l-a supus unui număr de teste precum examenul de admitere la facultate (SAT), rezervat în mod normal celor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani.

    Scorul obţinut de Bates a fost mult peste media obţinută de candidaţii de la Johns Hopkins, aşa că profesorul a decis să caute o şcoală care să ofere cursuri avansate de  matematică şi ştiinţă; atunci când planul său a dat greş, Stanley a convins conducerea universităţii să îl accepte pe tânărul de 12 ani ca student. În lucrările sale ulterioare, Julian Stanley a face referire la Bates ca „studentul zero“ din cadrul Studiului Precocităţii Matematice; acest experiment avea să transforme modul în care tinerii supradotaţi sunt identificaţi şi susţinuţi de sistemul american de educaţie.

    Experimentul realizat de Julian Stanley reprezintă cel mai longeviv studiu al intelectului copiiilor, urmărind evoluţia şi activitatea a peste 5.000 de subiecţi timp de 45 de ani. Cantitatea uriaşă de date generată de-a lungul anilor a dus la scrierea a peste 400 de lucrări ştiinţifice şi a oferit aspecte unice în ceea ce priveşte dezvoltarea abilităţilor în ştiinţă, tehnologie, inginerie, matematică (STEM) şi altele.

    În martie 1972, Julian Stanley a strâns 450 de copii cu vârste între 12 şi 14 ani şi le-a dat un test de matematică. „Prima mare surpriză a fost să văd atât de mulţi adolescenţi care pot rezolva probleme pe care nu le mai întâlniseră“, explică Daniel Keating, la acea vreme doctorand în cadrul Universităţii Johns Hopkins. „A doua a fost să văd că mulţi dintre cei adunaţi au obţinut rezultate mai bune decât alţi studenţi care se aflau deja pe băncile facultăţii.“

    Stanley nu imaginase experimentul ca un proiect care să se întindă pe zeci de ani, dar după primul interviu de follow-up, la cinci ani după examen, un coleg pe nume Benbow i-a propus să extindă studiul astfel încât să poată urmări subiecţii de-a lungul vieţii, adăugând factori precum interese, preferinţe dezvoltate şi starea generală de bunăstare. „Nu cred că există niciun alt studiu în lume care să ofere o imagine atât de completă asupra modului în care evoluează elevii performanţi în domeniul ştiinţelor exacte“, subliniază şi Cristoph Perleth, psiholog la Universitatea Rostock din Germania.

    Atunci când Stanley a demarat experimentul său, alegerile erau destul de limitate pentru adolescenţii cu o inteligenţă peste medie din Statele Unite, aşa că el a căutat un mediu care să favorizeze talentul. „Era evident pentru Julian că identificarea potenţialului nu este suficientă; acesta trebuie dezvoltat într-un mod corespunzător pentru a menţine interesul activ“, povesteşte Linda Brody, care a participat la studiu alături de Stanley şi conduce, în prezent, un program similar la Johns Hopkins.

    La început, atenţia a fost împărţită egal între elevi; părinţii altor copii au început însă să îi scrie lui Stanley după ce auziseră de rezultatele obţinute cu Joseph Bates. Până la vârsta de 17 ani, Bates luase deja licenţa şi masterul în informatică şi urma cursuri de doctorat la Universitatea Cornell din Ithaca. Ani mai târziu, în rolul de profesor la Carnegie Mellon, el avea să devină unul din pionerii inteligenţei artificiale. „Eram destul de timid, iar presiunea exercitată la liceu nu m-ar fi ajutat prea mult“, spune Joseph Bates, ajuns la vârsta de 60 de ani. „Dar la facultate, alături de alţi tocilari m-am potrivit perfect, chiar dacă eram mult mai tânăr.“

    Atunci când primii absolvenţi ai programului şi-au atins potenţialul maxim, a devenit clar cât de mare este diferenţa dintre aceştia şi restul societăţii. Mulţi dintre cei care inovează în ştiinţă, tehnologie sau cultură sunt chiar cei identificaţi devreme, prin programe aşa cum este cel lansat de Stanley la Universitatea Johns Hopkins. Printre cei care au absolvit se numără Mark Zuckerberg, Sergey Brin şi chiar Stefani Germanotta, cunoscută mai bine sub numele de scenă Lady Gaga.

     

  • Acest băiat din China este dintr-o nouă specie umană. „După ce s-a născut mi s-a spus că ochii lui sunt diferiţi”

    În oraşul Dahua din China trăieşte un copil dintr-o nouă specie umană, cum l-au numit specialiştii. Este vorba despre micuţul Nong Yousui. După ce profesorul lui a vorbit pe internet despre abilitatea neobişnuită a băiatului, un reporter de la o televiziune din Beijing a desis să meargă să-l cunoască pe Nong, însoţit de o echipă de specialişti. Ei au pus la cale un experiment. S-a demonstrat că spusele profesorului erau adevărate.

    Află aici de ce acest băiat din China este dintr-o nouă specie umană. „După ce s-a născut mi s-a spus că ochii lui sunt diferiţi”

  • Studiul unor cercetătări unguri pe un cadavru demonstrează în ce pericol suntem cu toţii

    György Buzsáki de la Universitatea New York (NYU) a arătat un diapozitiv care a stârnit controverse la Grand Ballroom din New York Midtown Hilton în cadrul reuniunii anuale a Societăţii Neuroştiinţifice Cognitive.

    Informaţiile prezentate de Buzsáki includeau imagini dezgustătoare ale unui cadavru uman, cu mai mult de 200 de electrozi introduşi în creier, dar şi rezultatul experimentului său – ce a detectat el prin acei electrozi sau ceea ce nu au reuşit să detecteze.

    Vezi aici ce au aflat ungurii şi cum descoperirea lor arată la ce pericole suntem expuşi!