Tag: executare

  • Cum arată Alexandra Ceauşescu, nepoata dictatorului Nicolae Ceauşescu

     Alexandra Ceauşescu (20 de ani) este fiica lui Valentin, unul din cei trei copii ai fostului preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu.

    Nicolae Ceausescu, dictatorul executat în decembrie 1989 după un proces sumar, a avut trei copii, pe Nicu, Zoe şi Valentin, însă doar ultimul dintre aceştia mai trăieşte. La rândul său, Valentin (68 de ani) are doi copii, pe Daniel (35 de ani), din casnicia cu Iordana Borila, şi pe Alexandra (20 de ani), pe care o are cu actuala soţie, Roxana.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Magistraţii au respins cererea de eliberare condiţionată a omului de afaceri Dan Adamescu

    Magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au respins, miercuri, cererea de eliberare condiţionată depusă de omul de afaceri Dan Adamescu astfel că acesta rămâne în închisoare cel puţin până pe 19 februarie 2017, când poate depune o nouă solicitare de eliberare condiţionată, a stabilit instanţa.

    “Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Adamescu Grigore Dan, în prezent deţinut în Penitenciarul Bucureşti Jilava, ca neîntemeiată. În temeiul art. 587 alin. 2 C.pr.pen., fixează termen de reînterare a cererii la data de 19.02.2017. În temeiul 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă petentul-condamnat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, se arată în decizia magistraţilor Judecătoriei Sectorului 4, care poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.

    Omul de afaceri Dan Adamescu a depus, la finele lunii octombrie 2016, o cerere de eliberare condiţionată la Judecătoria Sectorului 4, solicitarea venind la aproape şase luni de când a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare pentru că a intervenit la judecători în dosare de insolvenţă. Dan Adamescu ia invocat atunci că are dreptul la o reducere de două treimi din pedeapsă.

    “Dan Adamescu a depus prin avocaţii săi la Judecătoria Sector 4 cerere de eliberare condiţionată din executarea pedepsei, dat fiind că în baza art.72 C.pen. a fost dedusă perioada cuprinsă între 05 iunie 2014 şi 22 iunie 2015, perioadă corespunzătoare măsurilor preventive privative de libertate. Până la data formulării prezentei cereri, Dan Adamescu a executat facţia de 1/3 din totalul pedepsei cu închisoarea, executând deja 534 de zile închisoare (măsuri preventive+ executare pedeapsă) dintr-un total de 1.467 zile (4 ani şi 4 luni), fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art.100 alin. (1) lit. a) C.pen”, anunţa atunci PR-ul familiei, Mihaela Petrovan, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

    Potrivit sursei citate, Dan Adamescu are 68 de ani şi doreşte să beneficieze de “reducere de 2/3 din sentinţă”. Reprezentanţii familiei susţineau la acea vreme că omul de afaceri suferă de 15 boli, ce s-ar fi agravat în închisoare.

    “În momentul de faţă Dan Adamescu este într-o stare de sănătate extrem de precară, fapt care a dus în luna septembrie la internarea lui în spitalul Floreasca, unde medicii îi supraveghează atent cele peste 15 afecţiuni grave, care au escaladat şi mai mult în perioada detenţiei”, se mai arăta în comunicat.

    Omul de afaceri Dan Adamescu a fost condamnat definitiv, în luna mai, la patru ani şi patru luni de închisoare în dosarul în care era acuzat că a intervenit la judecători în dosare de insolvenţă, alături de el fiind condamnaţi şi patru magistraţi la pedepse cuprinse între 3,4 ani şi 12 ani şi două luni.

    Dan Adamescu a fost găsit vinovat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.

  • Deţinuţii care execută pedepse în condiţii necorespunzătoare, 3 zile de libertate pe lună

    Ministerul Justiţiei a anunţat, joi, 3 noiembrie, că a pus în dezbatere publică proiectul de lege privind instituirea unui mecanism compensatoriu în zile considerate executate din pedeapsă pentru condiţiile de detenţie necorespunzătoare din închisori. Astfel, potrivit propunerii, deţinuţii care îşi execută pedeapsa în condiţii necorespunzătoare să primească trei zile de libertate pe lună.

    „Având în vedere situaţia de supraaglomerare cu care se confruntă sistemul penitenciar din România, Ministerul Justiţiei pune în dezbatere publică proiectul de lege de modificare şi completare a Legii nr. 254/ 2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prin instituirea unui mecanism compensatoriu în zile considerate executate din pedeapsă.

    Potrivit proiectului de lege, în calculul pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată, se include, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, astfel:  pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, se consideră executate, suplimentar, 3 zile din pedeapsa aplicată. În acest mod, măsura reglementată depăşeşte cadrul unui remediu compensatoriu stricto sensu, acordarea compensării operând din oficiu, nefiind condiţionată de formularea unei cereri de către persoana deţinută, scrie universulargesean.ro

  • Trafic restricţionat pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, în urma unor lucrări

    Traficul pe banda a doua a Autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, pe sensul de mers către litoral, este restricţionat luni, între orele 9.00 – 15.00, interval în care se fac lucrări de întreţinere a parapeţilor medieni.

    Potrivit centrului Infotrafic din cadrul IGPR, luni, între orele 9.00 – 15.00, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe sensul de mers către litoral, între kilometri 106 şi 110, se vor executa lucrări de întreţinere a parapeţilor medieni.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Motivul aberant pentru care dictatorul din Coreea de Nord l-a condamnat la moarte pe ministrul Educaţiei

    Ministrul Educaţiei, Kim Yong-Jin, în vârstă de 63 de ani, a fost împuşcat mortal fiind acuzat de  „o postură neadecvată în timpul unei şedinţe” în parlament, lucru care a provocat mânia dictatorului nord-coreean. După ce a fost interogat, acesta a fost găsit vinovat de „agitator împotriva regimului” a declarat un oficial sud-coreean.

    „Ministrul Kim Yong-Jin a fost executat”, a declarat şi  purtătorul de cuvânt al ministerului de unificare al Coreei de Sud, Jeong Joon-hee. „El a fost acuzat de o postură neadecvată în tribună”, a adăugat acesta, referindu-se la parlamentul din Coreea de Nord. Kim Jong-un, care se afla în şedinţa de Guvern, s-a infuriat văzându-l astfel pe Kim Yong-Jin”.

    Un alt oficial sud-coreean a declarat că ministrul fusese observat astfel în cadrul unei reuniuni din 29 iunie, când Kim Jong-un a fost numit preşedinte al unui nou departament naţional de apărare. „Problema lui Kim a început imediat după ce a fost văzut stând cu o atitudine arogantă în timpul unei reuniuni a Adunării Supreme a Poporului”, a declarat oficialul ziarului sud-coreean JoongAng Daily. „Mai târziu a fost acuzat de a fi agitator al regimului, iar execuţia lui a fost realizată în luna iulie”, a mai adăugat el.

    Kim Yong-chol, un alt oficial nord-coreean, a fost trimis la un centru de „reeducare ideologică”, timp de o lună,  din cauza unei „atitudini arogante”, iar un alt oficial din cadrul ministerului educaţiei a fost condamnat la moarte după ce a adormit într-o şedinţă. Coreea de Nord anunţă rareori execuţii, cu toate că mass-media de stat a confirmat executarea unchiului lui Kim şi a omului considerat al doilea cel mai puternic om din ţară, Jang Song Thaek, în 2012, pentru infracţiuni dăunătoare economiei. De asemenea, se zvoneşte că un fost ministru al apărării, Hyun Yong Chol, a fost  executat anul trecut pentru trădare. 

  • Asfaltare tipic românească. Cum au „reuşit” muncitorii de la drumuri să asfalteze pe lângă un autobuz – FOTO

    In această perioadă, Primăria Bistriţa desfăşoară o serie de lucrări de asfaltare a trotuarelor şi străzilor din Bistriţa.

    Pe strada Grănicerilor s-a executat o asfaltare a trotuarelor şi s-au înlocuit bordurile. De asemenea, parcarea din Poligon a fost reabilitată. După cum se observă în fotografii, angajaţii primăriei au asfaltat “de mântuială”. Un autobuz ABANDONAT pe domeniul public a fost păstrat în peisaj şi s-a asfaltat în jurul lui.

    Un copac existent a fost prins în programul de asfaltare şi muncitorii au omis să realizeze un scuar în jurul tulpinii, cum de altfel era normal.

    Pe domeniul public există o serie de autoturisme abandonate, iar cadrul legal permite Primăriei Bistriţa să le ridice. Mai ales că deţine o maşină cu macara ideală pentru această operaţiune. Camionul a costat peste 100.000 de euro şi zace în continuare nefolosit.

    Direcţia de Servicii Publice execută intervenţiile de urgenţă, de întreţinere a străzilordin municipiu pe baza unui grafic stabilit. De cele mai multe ori, calitatea lucrărilor este jalnică iar peticirea gropilor, asfaltarea trotuarelor şi a parcărilor este dezastruoasă şi încă din prima zi covorul asfaltic prezintă denivelări sau fisuri.
     
    Cititi mai multe pe www.ziardebistrita.ro

  • Profesor din Tulcea, condamnat la închisoare cu executare pentru mită la bacalaureat

     Potrivit unui comunicat, Ovidiu Marius Tîrlogeanu, profesor de matematică în municipiul Tulcea, a fost judecat şi găsit vinovat, definitiv, de Curtea de Apel Constanţa pentru trafic de influenţă, complicitate la luare de mită şi luare de mită, fiind condamnat la cinci ani şi opt luni de închisoare cu executare, anunţă reprezentanţii DGA.

    Potrivit acestora, profesorul a fost găsit vinovat pentru fraudarea examenului de bacalaureat 2014, sesiunile iunie – iulie şi august – septembrie, desfăşurat în municipiul Tulcea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro