Serbia şi-a crescut rezervele de aur la 37 de tone şi le-a mutat la trezoreria băncii centrale din Berna, Elveţia, a anunţat guvernatorul băncii, Jorgovanka Tabakovic, potrivit Seenews.
„Preşedintele ţării mi-a transmis că aurul trebuie să fie aici, în Serbia“, a adăugat aceasta.
Banca centrală intenţionează să achziţioneze în continuare aur, a mai declarat Tabakovic.
Este prima ţară din lume care face un astfel de referendum, potrivit Agenţiei ANSA.
Nu este, însă, prima dată când elveţienii votează măsuri de sănătate pentru a combate o pandemie: legea privind coronavirusul a fost deja supusă votului popular pe 13 iunie. La vremea respectivă, a fost acceptată cu mai mult de 60% din voturi.
Duminică, elveţienii sunt din nou chemaţi să se pronunţe prin vot asupra legii, ca urmare a modificărilor adoptate de Parlament în martie şi împotriva cărora a fost organizat un referendum.
Cea mai contestată modificare se referă la temeiul juridic al certificatului verde COVID. La fel ca în alte ţări, certificatul – care atestă vaccinarea, un test negativ sau recuperarea – este contestat în mod regulat prin demonstraţii de stradă, dar, potrivit ultimelor sondaje, se aşteaptă ca noua versiune a legii să treacă de urne şi să fie aprobată de 61% dintre alegători.
38% sunt împotrivă, iar 1% sunt nehotărâţi.
România ocupă locul 6 în lume într-un clasament al ţărilor cu cel mai rapid internet fix, cu o medie de 217 mbps, top condus de Singapore (262 mbps), urmată de Hong Kong, Monaco, Elveţia şi Thailanda, potrivit unei analize publicată de Visualcapitalist.com.
Datele au la bază rezultatele din luna august din Speedtest Global Index, compilează informaţii de la milioane de utilizatori din peste 190 de ţări, atât pentru reţelele de internet fix, cât şi mobil.
În cazul României,viteza medie de download este de 217 mbps, iar pentru upload de 173 mbps.
Viteza şi calitatea conexiunii la internet este influenţată de infrastructură, proximitatea şi conectivitatea cu cablurile submarine, dimensiunea ţării respective şi investiţiile realizate în acest domeniu de autorităţile locale.
Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro
România ocupă locul 6 în lume într-un clasament al ţărilor cu cel mai rapid internet fix, cu o medie de 217 mbps, top condus de Singapore (262 mbps), urmată de Hong Kong, Monaco, Elveţia şi Thailanda, potrivit unei analize publicată de Visualcapitalist.com.
Datele au la bază rezultatele din luna august din Speedtest Global Index, compilează informaţii de la milioane de utilizatori din peste 190 de ţări, atât pentru reţelele de internet fix, cât şi mobil.
În cazul României,viteza medie de download este de 217 mbps, iar pentru upload de 173 mbps.
Viteza şi calitatea conexiunii la internet este influenţată de infrastructură, proximitatea şi conectivitatea cu cablurile submarine, dimensiunea ţării respective şi investiţiile realizate în acest domeniu de autorităţile locale.
În ceea ce priveşte internetul mobil, România nu mai apare în top 10, clasamentul fiind format din Emiratele Arabe Unite, Coreea de Sud, Norvegia, Qatar, China, Arabia Saudita, Kuwait, Cipru, Australia şi Bulgaria, cu viteze cuprinse între 195 mbps şi 126 mbps.
În acest top, România se află pe locul 43 la nivel global, cu o viteză medie de download de 55,9 Mbps şi de 14,5 Mbps la upload.
Dacă social-democraţii de centru-stânga (SPD) vor forma un guvern cu Partidul Verde şi cu Partidul de Stânga extremă (Linke), reintroducerea unui impozit pe avere şi o înăsprire a impozitului pe moşteniri ar putea deveni o politică centrală a guvenării.
„Pentru cei foarte bogaţi, acest lucru este alarmant”, a declarat pentru Reuters un avocat fiscal din Germania.
Elveţia este văzută încă de oamenii bogaţi ca un loc atractiv pentru a „parca” bogăţia, în ciuda eforturilor ţării de a scăpa de imaginea de refugiu pentru milionari.
Nicio ţară nu are mai multe active offshore decât Elveţia şi intrările s-au accelerat în 2020, în beneficiul marilor bănci precum UBS, Credit Suisse şi Julius Baer. Tensiunile geopolitice şi temerile legate de consecinţele economice ale pandemiei COVID-19 au făcut şi mai atractivă stabilitatea politică a Elveţiei.
Datele Bank for International Settlements arată că depozitele germane la băncile din Elveţia au crescut cu aproape 5 miliarde de dolari la 37,5 miliarde de dolari în primul trimestru al anului 2021 şi acest lucru nu include acţiuni, obligaţiuni sau produse financiare.
Cifrele mai recente nu sunt disponibile, dar persoanele din interior au declarat pentru Reuters că depunerile au continuat şi au atins cifre record în ultima perioadă.
„Mulţi oameni înstăriţi, în special antreprenorii, se tem de o victorie a stângii în Germania ”, spune Florian Dürselen, de la LGT Elveţia.
Social-democraţii vor să reintroducă un impozit pe avere şi să crească impozitul pe moştenire, în timp ce Verzii – un potenţial partener de coaliţie – intenţionează să impoziteze mai mult averile.
Banca Naţională a Elveţiei monitorizează îndeaproape situaţia gigantului chinez Evergrande, a declarat preşedintele instituţiei, Thomas Jordan, sugerând că datoriile grupului imobiliar ar prezenta o serie de riscuri asupra sistemului financiar din a doua economie a lumii, conform Reuters.
„Nu este corect să fim alarmişti, însă nu putem spune că este o mică problemă locală. Am văzut de-a lungul timpului că unele schimbări relativ mici au tulburat brusc pieţele financiare şi au declanşat corecţii majore. Vom urmări cu atenţia problema, aşa cum vor face şi alte bănci centrale”, spune Jordan.
Până acum, băncile elveţiene nu au tras niciun semnal de alarmă cu privire la expunerea pe care o au vis-a-vis de Evergrande.
Un potenţial scenariu ar fi „segregarea faţă de grup a celorlalte companii pentru a se asigura că este materializată valoarea activelor, fluxul de cash fiind folosit doar pentru dezvoltarea proiectelor”, potrivit instituţiei bancare UBS.
Între timp, Barclays Capital, a doua cea mai mare bancă din Regatul Unit, a menţionat că prăbuşirea dezvoltatorului imobiliar nu reprezintă un aşa-numit „moment Lehman”, ce a marcat o criză de o magnitudine complet diferită.
La sfârşitul şedinţei de tranzacţionare de ieri, acţiunile listate de Evergrande în Hong Kong au crescut cu peste 17%, în timp ce indicele bursier Hang Seng a înregistrat un plus de aproape 1,2%. Totuşi, compania şi indicele de referinţă sunt pe minus cu 81% şi, respectiv, 10,8% de la începutul anului.
Un protest neautorizat faţă de restricţiile anti-COVID-19 a avut loc joi seară, la Berna, capitala Elveţiei. Peste o mie de oameni au ieşit în stradă şi au avut loc altercaţii între poliţişti şi participanţi.
„Au avut loc altercaţii în cursul marşului. Au fost aprinse dispozitive pirotehnice şi au fost aruncate obiecte în direcţia forţelor de intervenţie. A trebuit să folosim gloanţe de cauciuc”, a indicat într-un mesaj pe Twitter poliţia cantonală din Berna.
Nu este prima rezoltă socială împotriva măsurilor anti-pandemie. Săptămâna trecută, tot la Berna, mai mulţi manifestanţi au încercat să treacă peste gardul instalat pentru a proteja Palatul Federal, sediul guvernului şi parlamentului. Poliţia a folosit un tun cu apă, gloanţe de cauciuc şi gaze iritante.
În timpul marşului, protestatarii au scandat „Libertate!”. „Toţi împreună pentru libertate!” s-a putut citi pe o pancartă, în timp ce multe persoane au fluturat drapelul elveţian.
Recent, Elveţia a înăsprit măsurile împotriva COVID-19, extinzând, începând cu 13 septembrie, obligaţia certificatului sanitar pentru a intra într-un restaurant sau într-un bar, dar şi pentru a vedea o expoziţie, un film sau un eveniment sportiv în interior.
Certificatul poate fi obţinut fie prin dovada vaccinării sau imunizării, fie printr-un test PCR sau antigen negativ.
Potrivit datelor raportate de Oficiul federal al Sănătăţii, numai 54,38% din populaţia eligibilă este complet vaccinată, mult mai puţin decât în alte ţări europene. Aproximativ 10.600 de persoane au murit de COVID-19 în Elveţia, o ţară cu circa 8,6 milioane de locuitori.
În Marea Britanie, refuzul Elveţiei de a intra în relaţii mai strânse cu Uniunea Europeană după ani de curtare reciprocă este văzut ca o confirmare că Brexitul a fost o alegere înţeleaptă. La Bruxelles, a fost şoc şi furie. La Berna, nu toată lumea a sărbătorit.
Cândva, în urmă cu câţiva ani, un profesor universitar american s-a retras în căutarea liniştii într-o mică comunitate din Elveţia. Toate bune şi frumoase până când a aflat că nu este dorit acolo şi că trebuie să plece. De ce? Aşa au hotărât localnicii. Elveţienii îl considerau mult prea dubios pentru că nu l-au văzut niciodată la adunările lor obişnuite, unde se discuta mai ales despre… fotbal. Profesorul degeaba a încercat să explice că pe el nu-l interesează acest joc. Situaţia a căpătat ulterior dimensiunile unui miniscandal diplomatic.
Elveţia este o democraţie aparte, unde poporul are un cuvânt greu în luarea deciziilor, prin tradiţionalele referendumuri. Guvernanţii de acum, consideraţi populişti, şi-au justificat alegerea de a se îndepărta de UE tocmai prin faptul că un eventual acord cu Uniunea ar fi respins, de popor, prin referendum.
Decizia Elveţiei de a pune capăt unui şir de şapte ani de negocieri minuţioase cu Bruxellesul menite să stabilească o relaţie comercială mai strânsă şi mai stabilă cu UE nu are nimic din drama Brexitului, scrie Financial Times, un ziar britanic, dar proeuropean. Însă ar putea dăuna pe termen lung economiei elveţiene, care a beneficiat enorm de accesul aproape integral la piaţa internă a UE.
Şi ar rupe legături care până acum s-au dovedit benefice pentru ambele părţi, în educaţie şi cercetare. Inevitabil, acest lucru subliniază şi dificultăţile pe care UE pare să le aibă cu traiul alături de vecinii săi. Pierderea celui mai mare partener comercial, Marea Britanie, poate fi privită ca un ghinion. Dar a-ţi pierde al doilea mare partener, Elveţia, ar putea să pară neglijenţă. Swexitul este ca Brexit, în sensul că două democraţii vechi, certate din cauza preţurilor şi condiţiilor de acces la piaţă, au ales o relaţie mai laxă, de la distanţă, ale cărei costuri au fost subestimate în mare măsură de elitele lor politice.
Elveţia este o democraţie aparte, unde poporul are un cuvânt greu în luarea deciziilor, prin tradiţionalele referendumuri. Guvernanţii de acum, consideraţi populişti, şi-au justificat alegerea de a se îndepărta de UE tocmai prin faptul că un eventual acord cu Uniunea ar fi respins, de popor prin referendum.
Marea Britanie a mizat pe interesele comerciale din alte ţări ale UE, forţând Bruxelles-ul să păstreze condiţiile comerciale. Brexitul n-a adus apocalipsa economică prorocită de mulţi, în parte şi datorită compromisurilor la care s-a ajuns pe ultima sută de metri. Însă cei mai înverşunaţi susţinători ai exitului, pescarii, sunt departe de fericirea promisă. Acum poate că prind mai mult peşte, dar n-au unde să-l vândă. Piaţa europeană le este închisă.
Elveţia s-a amăgit cu acelaşi drog. Însă între Brexit şi Swexit există diferenţe. Elveţia doreşte legături mai strânse cu UE, dar numai în anumite domenii, de exemplu în materie de energie sau sănătate. Comerţul britanic cu UE a scăzut anul acesta. Consecinţa deciziei Bernei de a arunca la gunoi discuţiile cu UE va fi o degradare treptată a accesului pe piaţă: un Swexit lent.
În 1992, alegătorii elveţieni au decis să nu-şi actualizeze acordul de liber schimb de două decenii cu unul care să le ofere calitatea de membru complet al pieţei unice. Însă în anii de după acea decizie importantă, Elveţia a îmbrăţişat alte aspecte ale pieţei şi domenii de cooperare în cadrul unui pachet de acorduri bilaterale. Ţara se bucură, printre altele, de comerţ liber de mărfuri şi servicii, elveţienii pot călătorii fără controale la frontieră, au dreptul de a trăi şi studia în întreaga UE, există recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale şi au acces la programele de cercetare şi educaţie ale UE.
Când UE s-a săturat de negocieri nesfârşite şi de şicanări din partea Bernei – cum ar fi folosirea contribuţiilor bugetare drept instrument de negociere – a insistat asupra unui acord-cadru. Acest lucru ar fi îmbunătăţit şi actualizat acordurile de acces pe piaţă ale Elveţiei, stabilind în acelaşi timp noi aranjamente de guvernanţă, cerând Elveţiei să îşi alinieze regulile ori de câte ori UE şi-ar fi actualizat reglementările. Ar fi existat şi un mecanism de soluţionare a litigiilor.
Decizia Elveţiei de a pune capăt unui şir de şapte ani de negocieri minuţioase cu Bruxelles-ul menite să stabilească o relaţie comercială mai strânsă şi mai stabilă cu UE nu are nimic din drama Brexitului, scrie Financial Times, un ziar britanic, dar proeuropean. Însă ar putea dăuna pe termen lung economiei elveţiene, care a beneficiat enorm de accesul aproape integral la piaţa internă a UE.
Guvernul elveţian a semnat acest acord, dar nu a reuşit să îl vândă celor de acasă. Criticii au început să caute nod în papură, spunând că ar submina politica privind imigraţia a Elveţiei şi protecţia salarială. Bruxelles a făcut câteva concesii speciale pentru a răspunde temerilor elveţiene, inclusiv o limită de 90 de zile pentru companiile străine care furnizează servicii pentru protejarea pieţei forţei de muncă elveţiene.
Dar dreapta naţionalistă a Elveţiei şi sindicatul care sprijină stânga şi-au unit efectiv forţele pentru a ucide acordul. Unii oponenţi elveţieni ai acordului-cadru au susţinut că insistenţa UE cu privire la alinierea dinamică a regulilor ar fi răsturnat preţiosul sistem de democraţie locală şi directă al Elveţiei. Însă Elveţia adopta normele UE de zeci de ani. Şi spre deosebire de Marea Britanie, care şi-a asigurat o flexibilitate mai mare în acordul său comercial cu UE, Elveţia se bucură de o integrare practic deplină pe piaţa unică.
Potrivit unui studiu, beneficiază de el per capita mai mult decât orice ţară din UE. Aceste beneficii se vor eroda acum pe măsură ce UE îşi actualizează regulile şi Elveţia îşi pierde statutul echivalent. L-a pierdut deja în ceea ce priveşte bursele şi piaţa instrumentelor medicale. Companiile elveţiene sunt rezistente. O monedă prea puternică este probabil o durere de cap mai mare decât perturbările din reglementări. Una dintre cele mai bogate ţări din lume va fi puţin mai puţin bogată. Aceasta este decizia suverană a Elveţiei. Dar de acum încolo elveţienii nu se mai pot aştepta la un tratament special.
„Nimeni n-ar semna niciodată un astfel de contract în afaceri”, explică Philip Erzinger, şeful Kompass Europe, un grup de campanie contra acordului-cadru. „A fost ceva unilateral. Ne-au cerut să adoptăm legislaţia UE fără niciun mecanism care să ne permită să spunem nu. Ar fi fost o ingerinţă directă în sistemul nostru de democraţie directă şi în cantoanele din Elveţia”. Acest punct de vedere va face ca elveţienii să-şi piardă treptat, pe măsură ce UE îşi înnoieşte regulile, accesul la piaţa unică, ceea ce va crea incertitudine pentru firme şi rezidenţi. Peste 1,4 milioane de cetăţeni din UE şi Marea Britanie locuiesc în Elveţia. Şi se estimează că 330.000 de persoane trec graniţa terestră elveţiană în fiecare zi. Decizia a fost o victorie uriaşă pentru partidul populist de dreapta din Elveţia SVP. Dar pentru alţii s-ar putea să fie o piedere. „Te urăsc apoi te iubesc după care te iubesc apoi te urăsc apoi te iubesc”. Aşa descrie Swissinfo relaţia dintre Elveţia şi UE. Versurile sunt dintr-un cântec la modă în 1972, al cântăreţei italiene Mina. Piesa este despre o dragoste complicată şi defectuoasă care a fost totuşi „grozavă, grozavă, grozavă”. Poate la fel de grozavă ca relaţia dintre Uniunea Europeană şi mica Elveţie: una neconvenţională, complexă şi plină de incertitudine. Situaţia la care s-a ajuns îngrijorează mai ales lumea academică. Martin Vetterli, preşedintele Institutului Federal Elveţian de Tehnologie EPFL, se teme că cercetarea elveţiană ar putea ajunge printre «daunele colaterale» ale negocierilor eşuate.
În 1992, alegătorii elveţieni au decis să nu-şi actualizeze acordul de liber schimb de două decenii cu unul care să le ofere calitatea de membru complet al pieţei unice. Însă în anii de după acea decizie importantă, Elveţia a îmbrăţişat alte aspecte ale pieţei şi domenii de cooperare în cadrul unui pachet de acorduri bilaterale.
Deşi Elveţia este una dintre naţiunile emblematice pentru cercetare pe scena europeană, aceasta depinde mai mult de UE decât UE de ea. O ţară mică precum Elveţia nu se poate aştepta să aibă o influenţă decisivă, a spus Vetterli. De asemenea, Elveţia nu se poate aştepta să aibă acces la beneficiile integrării europene fără a face compromisuri, a declarat Monique Calisti, antreprenor şi expert în inovare digitală. Calisti este directorul general al firmei de consultanţă Martel Innovate, care activează în cercetare şi dezvoltare nu departe de Parcul Tehnologic din Zürich. Ea apreciază că dacă ar fi abandonată cooperarea cu UE în materie de cercetare, „peştii mici” din afacerile elveţiene ar avea cel mai mult de suferit.
„Noi nu avem o sucursală în UE, spre deosebire de atât de multe companii mari“, a subliniat CEO-ul. „De aceea ne gândim să aducem o parte din afacerea şi echipa noastră într-o ţară din UE. Şi nu am fi singurii care o fac.“ „Elveţia ar putea pierde competitivitatea în cercetare şi inovare”, precum şi din atractivitatea pentru cercetătorii din Elveţia şi din restul lumii, a spus Vetterli. Vă amintiţi de pescarii britanici? Şi ei sunt „peştii mici” ai Brexitului. Oficialii UE spun că Elveţia a dat cu piciorul negocierilor cu toate că a primit condiţii mai bune decât Marea Britanie, notează The Guardian, tot un ziar britanic şi de asemenea pro-european. Însă guvernul elveţian a susţinut că nu poate accepta pretenţiile UE deoarece acestea vor fi respinse într-un referendum obligatoriu asupra acordului. Negocierile s-a prăbuşit după ce Elveţia a respins jurisdicţia Curţii Europene de Justiţie şi o directivă privind libera circulaţie care ar oferi drept de şedere permanentă cetăţenilor UE, cu acces la ajutoarele sociale acordate rezidenţilor neangajaţi, cum ar fi solicitanţii de locuri de muncă şi studenţii.
În Marea Britanie, refuzul Elveţiei de a intra în relaţii mai strânse cu Uniunea Europeană după ani de curtare reciprocă este văzut ca o confirmare că Brexitul a fost o alegere înţeleaptă. La Bruxelles, a fost şoc şi furie. La Berna, nu toată lumea a sărbătorit.
Cândva, în urmă cu câţiva ani, un profesor universitar american s-a retras în căutarea liniştii într-o mică comunitate din Elveţia. Toate bune şi frumoase până când a aflat că nu este dorit acolo şi că trebuie să plece. De ce? Aşa au hotărât localnicii. Elveţienii îl considerau mult prea dubios pentru că nu l-au văzut niciodată la adunările lor obişnuite, unde se discuta mai ales despre… fotbal. Profesorul degeaba a încercat să explice că pe el nu-l interesează acest joc. Situaţia a căpătat ulterior dimensiunile unui miniscandal diplomatic.
Elveţia este o democraţie aparte, unde poporul are un cuvânt greu în luarea deciziilor, prin tradiţionalele referendumuri. Guvernanţii de acum, consideraţi populişti, şi-au justificat alegerea de a se îndepărta de UE tocmai prin faptul că un eventual acord cu Uniunea ar fi respins, de popor, prin referendum.
Decizia Elveţiei de a pune capăt unui şir de şapte ani de negocieri minuţioase cu Bruxellesul menite să stabilească o relaţie comercială mai strânsă şi mai stabilă cu UE nu are nimic din drama Brexitului, scrie Financial Times, un ziar britanic, dar proeuropean. Însă ar putea dăuna pe termen lung economiei elveţiene, care a beneficiat enorm de accesul aproape integral la piaţa internă a UE.
Şi ar rupe legături care până acum s-au dovedit benefice pentru ambele părţi, în educaţie şi cercetare. Inevitabil, acest lucru subliniază şi dificultăţile pe care UE pare să le aibă cu traiul alături de vecinii săi. Pierderea celui mai mare partener comercial, Marea Britanie, poate fi privită ca un ghinion. Dar a-ţi pierde al doilea mare partener, Elveţia, ar putea să pară neglijenţă. Swexitul este ca Brexit, în sensul că două democraţii vechi, certate din cauza preţurilor şi condiţiilor de acces la piaţă, au ales o relaţie mai laxă, de la distanţă, ale cărei costuri au fost subestimate în mare măsură de elitele lor politice.
Elveţia este o democraţie aparte, unde poporul are un cuvânt greu în luarea deciziilor, prin tradiţionalele referendumuri. Guvernanţii de acum, consideraţi populişti, şi-au justificat alegerea de a se îndepărta de UE tocmai prin faptul că un eventual acord cu Uniunea ar fi respins, de popor prin referendum.
Marea Britanie a mizat pe interesele comerciale din alte ţări ale UE, forţând Bruxelles-ul să păstreze condiţiile comerciale. Brexitul n-a adus apocalipsa economică prorocită de mulţi, în parte şi datorită compromisurilor la care s-a ajuns pe ultima sută de metri. Însă cei mai înverşunaţi susţinători ai exitului, pescarii, sunt departe de fericirea promisă. Acum poate că prind mai mult peşte, dar n-au unde să-l vândă. Piaţa europeană le este închisă.
Elveţia s-a amăgit cu acelaşi drog. Însă între Brexit şi Swexit există diferenţe. Elveţia doreşte legături mai strânse cu UE, dar numai în anumite domenii, de exemplu în materie de energie sau sănătate. Comerţul britanic cu UE a scăzut anul acesta. Consecinţa deciziei Bernei de a arunca la gunoi discuţiile cu UE va fi o degradare treptată a accesului pe piaţă: un Swexit lent.
În 1992, alegătorii elveţieni au decis să nu-şi actualizeze acordul de liber schimb de două decenii cu unul care să le ofere calitatea de membru complet al pieţei unice. Însă în anii de după acea decizie importantă, Elveţia a îmbrăţişat alte aspecte ale pieţei şi domenii de cooperare în cadrul unui pachet de acorduri bilaterale. Ţara se bucură, printre altele, de comerţ liber de mărfuri şi servicii, elveţienii pot călătorii fără controale la frontieră, au dreptul de a trăi şi studia în întreaga UE, există recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale şi au acces la programele de cercetare şi educaţie ale UE.
Când UE s-a săturat de negocieri nesfârşite şi de şicanări din partea Bernei – cum ar fi folosirea contribuţiilor bugetare drept instrument de negociere – a insistat asupra unui acord-cadru. Acest lucru ar fi îmbunătăţit şi actualizat acordurile de acces pe piaţă ale Elveţiei, stabilind în acelaşi timp noi aranjamente de guvernanţă, cerând Elveţiei să îşi alinieze regulile ori de câte ori UE şi-ar fi actualizat reglementările. Ar fi existat şi un mecanism de soluţionare a litigiilor.
Decizia Elveţiei de a pune capăt unui şir de şapte ani de negocieri minuţioase cu Bruxelles-ul menite să stabilească o relaţie comercială mai strânsă şi mai stabilă cu UE nu are nimic din drama Brexitului, scrie Financial Times, un ziar britanic, dar proeuropean. Însă ar putea dăuna pe termen lung economiei elveţiene, care a beneficiat enorm de accesul aproape integral la piaţa internă a UE.
Guvernul elveţian a semnat acest acord, dar nu a reuşit să îl vândă celor de acasă. Criticii au început să caute nod în papură, spunând că ar submina politica privind imigraţia a Elveţiei şi protecţia salarială. Bruxelles a făcut câteva concesii speciale pentru a răspunde temerilor elveţiene, inclusiv o limită de 90 de zile pentru companiile străine care furnizează servicii pentru protejarea pieţei forţei de muncă elveţiene.
Dar dreapta naţionalistă a Elveţiei şi sindicatul care sprijină stânga şi-au unit efectiv forţele pentru a ucide acordul. Unii oponenţi elveţieni ai acordului-cadru au susţinut că insistenţa UE cu privire la alinierea dinamică a regulilor ar fi răsturnat preţiosul sistem de democraţie locală şi directă al Elveţiei. Însă Elveţia adopta normele UE de zeci de ani. Şi spre deosebire de Marea Britanie, care şi-a asigurat o flexibilitate mai mare în acordul său comercial cu UE, Elveţia se bucură de o integrare practic deplină pe piaţa unică.
Potrivit unui studiu, beneficiază de el per capita mai mult decât orice ţară din UE. Aceste beneficii se vor eroda acum pe măsură ce UE îşi actualizează regulile şi Elveţia îşi pierde statutul echivalent. L-a pierdut deja în ceea ce priveşte bursele şi piaţa instrumentelor medicale. Companiile elveţiene sunt rezistente. O monedă prea puternică este probabil o durere de cap mai mare decât perturbările din reglementări. Una dintre cele mai bogate ţări din lume va fi puţin mai puţin bogată. Aceasta este decizia suverană a Elveţiei. Dar de acum încolo elveţienii nu se mai pot aştepta la un tratament special.
„Nimeni n-ar semna niciodată un astfel de contract în afaceri”, explică Philip Erzinger, şeful Kompass Europe, un grup de campanie contra acordului-cadru. „A fost ceva unilateral. Ne-au cerut să adoptăm legislaţia UE fără niciun mecanism care să ne permită să spunem nu. Ar fi fost o ingerinţă directă în sistemul nostru de democraţie directă şi în cantoanele din Elveţia”. Acest punct de vedere va face ca elveţienii să-şi piardă treptat, pe măsură ce UE îşi înnoieşte regulile, accesul la piaţa unică, ceea ce va crea incertitudine pentru firme şi rezidenţi. Peste 1,4 milioane de cetăţeni din UE şi Marea Britanie locuiesc în Elveţia. Şi se estimează că 330.000 de persoane trec graniţa terestră elveţiană în fiecare zi. Decizia a fost o victorie uriaşă pentru partidul populist de dreapta din Elveţia SVP. Dar pentru alţii s-ar putea să fie o piedere. „Te urăsc apoi te iubesc după care te iubesc apoi te urăsc apoi te iubesc”. Aşa descrie Swissinfo relaţia dintre Elveţia şi UE. Versurile sunt dintr-un cântec la modă în 1972, al cântăreţei italiene Mina. Piesa este despre o dragoste complicată şi defectuoasă care a fost totuşi „grozavă, grozavă, grozavă”. Poate la fel de grozavă ca relaţia dintre Uniunea Europeană şi mica Elveţie: una neconvenţională, complexă şi plină de incertitudine. Situaţia la care s-a ajuns îngrijorează mai ales lumea academică. Martin Vetterli, preşedintele Institutului Federal Elveţian de Tehnologie EPFL, se teme că cercetarea elveţiană ar putea ajunge printre «daunele colaterale» ale negocierilor eşuate.
În 1992, alegătorii elveţieni au decis să nu-şi actualizeze acordul de liber schimb de două decenii cu unul care să le ofere calitatea de membru complet al pieţei unice. Însă în anii de după acea decizie importantă, Elveţia a îmbrăţişat alte aspecte ale pieţei şi domenii de cooperare în cadrul unui pachet de acorduri bilaterale.
Deşi Elveţia este una dintre naţiunile emblematice pentru cercetare pe scena europeană, aceasta depinde mai mult de UE decât UE de ea. O ţară mică precum Elveţia nu se poate aştepta să aibă o influenţă decisivă, a spus Vetterli. De asemenea, Elveţia nu se poate aştepta să aibă acces la beneficiile integrării europene fără a face compromisuri, a declarat Monique Calisti, antreprenor şi expert în inovare digitală. Calisti este directorul general al firmei de consultanţă Martel Innovate, care activează în cercetare şi dezvoltare nu departe de Parcul Tehnologic din Zürich. Ea apreciază că dacă ar fi abandonată cooperarea cu UE în materie de cercetare, „peştii mici” din afacerile elveţiene ar avea cel mai mult de suferit.
„Noi nu avem o sucursală în UE, spre deosebire de atât de multe companii mari“, a subliniat CEO-ul. „De aceea ne gândim să aducem o parte din afacerea şi echipa noastră într-o ţară din UE. Şi nu am fi singurii care o fac.“ „Elveţia ar putea pierde competitivitatea în cercetare şi inovare”, precum şi din atractivitatea pentru cercetătorii din Elveţia şi din restul lumii, a spus Vetterli. Vă amintiţi de pescarii britanici? Şi ei sunt „peştii mici” ai Brexitului. Oficialii UE spun că Elveţia a dat cu piciorul negocierilor cu toate că a primit condiţii mai bune decât Marea Britanie, notează The Guardian, tot un ziar britanic şi de asemenea pro-european. Însă guvernul elveţian a susţinut că nu poate accepta pretenţiile UE deoarece acestea vor fi respinse într-un referendum obligatoriu asupra acordului. Negocierile s-a prăbuşit după ce Elveţia a respins jurisdicţia Curţii Europene de Justiţie şi o directivă privind libera circulaţie care ar oferi drept de şedere permanentă cetăţenilor UE, cu acces la ajutoarele sociale acordate rezidenţilor neangajaţi, cum ar fi solicitanţii de locuri de muncă şi studenţii.