Tag: drepturi

  • Ce puteţi face dacă sunteţi afectaţi de decizia Ryanair şi cum puteţi primi despăgubiri

    A fost publicată deja o listă a acestor zboruri care poate fi găsită pe pagina oficială a companiei. https://www.ryanair.com/gb/en/useful-info/help-centre/travel-updates/flight-cancellations7

    În această situaţie, pasagerii zborurilor anulate trebuie să ştie că drepturile stabilite prin legislaţia europeană, în speţă Regulamentul UE 261/2004, nu pot fi încălcate. Acest lucru a fost subliniat luni, 18.09.2017, şi de Comisarul European pentru Transporturi, doamna Violeta Bulc.

    Prin urmare, dacă aţi fost anunţat că zborul dvs. cu Ryanair a fost anulat, aveţi dreptul în primul rând la rambursare în termen de şapte zile a întregului cost al biletului sau la redirecţionare.

    În plus, în funcţie de momentul în care aţi fost anunţat de anulare, puteţi solicita companiei aeriene şi compensaţiile stabilite de Regulamentul UE 261/2004. Acestea sunt calculate având în vedere distanţa zborului anulat şi pot fi de la 250 EUR la 600 EUR.

    ECC Romania oferă următoarele staturi:

    Citeşte cu atenţie secţiunea Drepturile pasagerilor aerieni din cadrul Întreabă expertul de pe site-ul nostru care îţi explică pe larg care sunt drepturile tale în caz de anulare a unui zbor: http://www.eccromania.ro/informatii/intreaba-expertul/drepturile-pasagerilor-aerieni/

    Dacă nu eşti lămurit sau cazul tău este mai complex, sună-ne, trimite-ne un e-mail sau o întrebare pe Facebook (https://www.facebook.com/ECC.Romania) şi îţi vom oferi un sfat gratuit, special pentru situaţia ta.

    Transmite companiei aeriene o solicitare de plată a compensaţiilor legale, utilizând formularul disponibil pe site-ul acesteia.( https://www.ryanair.com/gb/en/check-in)

    Dacă nu primeşti un răspuns în termen de maxim 30 de zile sau primeşti un răspuns negativ, trimite-ne o reclamaţie însoţită de: confirmare rezervare/itinerariu, reclamaţia transmisă către compania aeriană şi, dacă este cazul, răspunsul primit. Vom încerca să găsim o soluţie pe cale amiabilă, gratuit pentru tine.

    Centrul European al Consumatorilor din România – ECC Romania face parte din reteaua ECC-Net si sprijina cetăţenii UE în domeniul achiziţiilor transfrontaliere. Rolul nostru este să oferim consultanţă juridică gratuită în probleme de comerţ transfrontalier şi să încercăm rezolvarea pe cale amiabilă a sesizărilor pe care le primim de la consumatorii români, dar şi din alte state membre.
    ECC Romania este cofinanţat de Comisia Europeană şi de Guvernul României, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. ECC Romania este sprijinit logistic de Asociaţia Pro Consumatori (APC).

  • Ţara unde un tânăr a fost condamnat la moarte pentru o postare pe Facebook, catalogată drept o „infracţiune de neiertat”

    Taimoor Raza a fost condamnat la moarte pentru că a postat pe Facebook declaraţii  defăimătoare despre religie, profetul Mohamed şi soţiile sale. Este pentru prima dată când pedeapsa cu moartea a fost acordată într-un caz legat de mediile sociale, conform procuroului care se ocupă de caz.

    Pe de altă parte, activiştii drepturilor omului şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu acest caz, iar compania Facebook nu a comentat cazul. Firma americană a anunţat anterior, în martie,  că a trimis echipă în Pakistan pentru a răspunde preocupărilor Guvernului cu privire la astfel de situaţii, adăugând că  doreşte să protejeze „viaţa privată şi drepturile” membrilor săi. Premierul pakistanez Nawaz Sharif a descris blasfemia ca fiind o „infracţiune de neiertat”

    Cazul Raza a fost audiat de un tribunal anti-terorism din Bahawalpur, la aproximativ 498 km de capitala Islamabad. Avocatul său a declarat că tânărul, în vârstă de 30 de ani, s-a implicat într-un discuţie despre islam în reţeaua socială cu cineva care s-a dovedit a fi un ofiţer de luptă împotriva terorismului. Acuzatul a fost arestat după acele discursuri instigatoare la ură, iar telefonul i-a fost confiscat şi analizat. Raza va putea să conteste pedeapsa cu moartea la Înalta Curte din Lahore şi, dacă este cazul, la Curtea Supremă din Pakistan. Express Tribune, un ziar local, a arătat că verdictul s-a dat la câteva zile după ce unui profesor de colegiu din Pakistan i s-a refuzat eliberarea pe cauţiune într-un alt caz ce implica acuzaţii de blasfemie în mass-media sociale.

    Amnesty International a publicat recent un raport critic faţă de legile Pakistanului privind blasfemia. „ [Acestea] permit abuzul şi încalcă obligaţiile juridice internaţionale ale ţării de a respecta şi proteja o serie de drepturi ale omului, inclusiv libertatea religioasă sau a credinţei, a opiniei şi a exprimării. Dacă cineva este acuzat, i se poate refuza cauţiunea şi se confruntă cu procese lungi şi incorecte”, se spune în raport.

  • Premierul Mihai Tudose a acceptat demisia ministrului Apărării, Adrian Ţuţuianu

    ”Demisia ministrului Adrian Ţuţuianu a fost acceptată”, au declarat surse guvernamentale pentru MEDIAFAX.

    Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a anunţat, marţi, că şi-a lăsat demisia pe masa premierului Mihai Tudose urmând ca acesta să analizeze dacă o va accepta. Decizia de demisie a fost luată din cauza anunţului că angajaţii MApN nu-şi vor primi toate drepturile la data de 15 septembrie Adrian Ţuţuianu a declarat, la Antena 3, că a luat decizia să-şi prezinte demisia în cadrul unei discuţii pe care a avut-o cu şeful Guvernului şi cu ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa. ”Mi-am lăsat demisia pe masa premierului”, a spus Ţuţuianu.

  • Ţara unde se va interzice vânzarea de ţigări. “Până în 2035 vrem o societate în care nu se fumează”

    Cea mai mare oganizatie medicală din Norvegia vrea să interzică vânzarea de tigari adulţilor în această ţară, relatează The Indepedent.

    Asociaţia Medicală din Norvegia presează guvernul acestei ţări pentru a susţine propunerea de interzicere a vânzării ţigărilor cetaţenilor născuţi după anul 2000. Scopul declarat al organizaţiei este ca până în 2035 Norvegia să fie o societate în care nu se fumează.

    Marit Hermansen, preşedintele asociaţiei, a declarat pentru ziarul norvegian Aftenposten că accesul la ţigări nu este un drept uman fundamental.
     
    “Vrem să eliminăm treptat fumatul până în 2035. Ne dorim o generaţie fără tutun. Nu vrem să interzicem fumatul, dar vrem ca tinerii să nu se apuce de fumat”, a declarat el.
     
    În 2013, 32% dintre norvegieni erau fumători, în scădere faţă de 36% în 2008. Iar în rândul adolescenţilor 7% fumează zilnic, potrivit The Nordic Page.
  • Cum suportăm mai uşor canicula

    Există câteva sfaturi pe care experţii le dau celor care vor să evite disconfortul creat de temperaturile ridicate, potrivit The Telegraph.

    1. Dacă faci exerciţii fizice când este caniculă, trebuie să ai răbdare până când corpul tău se obişnuieşte cu temperatura aerului, să îl ajuţi în acest sens cu apă rece şi, cel mai indicat, să îţi faci antrenamentele alături de un partener.

    2. Consumă băuturi pe bază de gheaţă, cum ar fi „Granita”.

    Citeşte continuarea pe www.csid.ro

  • Comisia Europeană avertizează Polonia cu suspendarea drepturilor de vot în UE din cauza reformei planificate a sistemului judiciar

    “Comisia şi-a motivat îngrijorarea profundă cu privire la reforma planificată a sistemului judiciar din Polonia, în cadrul unei recomandări privind statul de drept, adresată autorităţilor poloneze. În evaluarea Comisiei, această reformă amplifică ameninţarea sistemică la adresa statului de drept din Polonia, deja identificată în procedura iniţiată de Comisie în ianuarie 2016. Comisia solicită autorităţilor poloneze să rezolve aceste probleme în termen de o lună. Comisia solicită în mod special autorităţilor poloneze să nu ia nicio măsură de înlăturare sau de forţare a pensionării judecătorilor Curţii Supreme. În cazul în care se adoptă o astfel de măsură, Comisia este pregătită să declanşeze imediat procedura Articolul 7”, se arată într-un comunicat al instituţiei europene, scrie Mediafax

    În cazul unei astfel de iniţiative de sancţionare, majoritatea statelor membre UE ar trebui să fie de acord şi să traseze o serie de obiective de îndeplinit pentru Polonia. Abia după ce guvernul polonez refuză să aplice recomandările blocului comunitar, pot fi declanşate procedurile de suspendare a dreptului de vot.

    Citeşte continuarea articolului aici

  • Marea Britanie recunoaşte pentru prima dată, în scris, că trebuie să plătească pentru a ieşi din UE

    „Guvernul a fost clar în privinţa faptului că va lucra cu Uniunea Europeană pentru a determina o înţelegere corectă a drepturilor şi obligaţiilor Marii Britanii ca un stat membru care părăseşte blocul comunitar”, a transmis ministrul pentru Brexit, Joyce Anelay, într-o declaraţie scrisă către Parlament care făcea referire în mod explicit la „înţelegerea financiară” cu Uniunea Europeană. „Guvernul recunoaşte că Marea Britanie are obligaţii faţă de Uniunea Europeană şi Uniunea Europeană are obligaţiile faţă de Marea Britanie, care va trece peste retragerea Marii Britanii – iar acest lucru trebuie rezolvat”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ţara unde femeile care fac avort sunt considerate CRIMINALE si pot primi până la 40 de ani de PUŞCĂRIE. 13 femei au făcut închisoare

    „În loc să ne protejeze sănătatea şi libertatea, statul şi legea ne consideră criminali, ne torturează şi ne aruncă în închisoare”, spune una dintre femeile protestatare, care a primit sentinţa de 40 de ani de închisoare pentru că ar fi încercat să facă avort.

    În El Salvador, o mică ţară din centrul SUA, cu o populaţie de circa 6 milioane de persoane, femeile care fac sau încearcă să facă avort pot primi până la 40 de ani de închisoare. Cel puţin 129 de femei au fost judecate de legea dură din El Salvador între anii 2000-2011, conform grupului de activişti Citizen for teh Decriminalization of Abortion. Centrul pentru drepturile reproductive confirmă faptul că 13 femei au făcut închisoare, condamnate fiind pentru omucidere gravă a copiilor (nenăscuţi).

    În El Salvador avortul este ilegal în orice circumstanţe, fără excepţii, nici măcar în caz de viol sau dacă viaţa femeii se află sub risc. De-a lungul anilor, legea a prins mai multă putere, incluzând şi judecata comunităţii – dacă un vecin, o rudă sau un doctor suspectează o femeie că a făcut sau a încercat să facă avort, aceştia trebuie să sune poliţia pentru a veni să o aresteze pe aceasta. Temerile legate de legea punitivă a făcut ca avorturile provocate să ducă la complicaţii grave şi moartea multor persoane. Potrivit Amnesty International, femeile şi fetele din Salvador recurg la măsuri extreme, printre care inserţia de ace de tricotat, bucăţi de lemn şi alte obiecte ascuţite în colul uterin, ingerarea de otravă şi medicamente împotriva ulcerului, toate pentru a-şi provoca avort.

    În 2016, poliţia civilă din El Salvador a înregistrat 3.947 de plângeri de abuzuri sexuale, dintre care 1.049 cazuri de viol; 1.873 dintre victime au fost minori, potrivit Organizaţiei femeilor din El Salvador (ORMUSA). Dacă o adolescentă este violată şi încearcă să facă un avort, aceasta ar putea face zeci de ani de închisoare. În schimb, violatorul său, dacă este condamnat, poate fi închis între şase şi zece ani.

     „În ceea ce ţine de drepturile reproductive, toţi ochii lumii sunt îndreptaţi spre El Salvador. Ceea ce se întâmplă acum va fi un semnal pentru femeile de pretutindeni. Nu mai putem nega consecinţele cruciale ale acestei legi”, spune Sara Garcia, una militantele Grupului Cetăţenilor pentru Decriminalizarea Avortului. Cei care militează pentru dreptul la avort au promis să îşi continue eforturile, indiferent de rezultatul lobby-ului din prezent. Pe de altă parte, Biserica Catolică, ce deţine o influenţă imensă într-o ţară care rămâne social conservatoare, rămâne în continuare anti-avort, în pofida hotărârii Papei Francis din 2016 potrivit căreia preoţii pot „absolvi de vină femeile care au comis păcatul avortului”.