BusinessMagazin

Tag: disparitie

  • Zona euro, ameninţată cu dispariţia: Cum influenţează coronavirusul „recesiunea de proporţii istorice” prin care va trece Europa

    Uniunea Europeană a estimat miercuri că economia zonei euro va înregistra o contracţie de 7,7% în 2020, avertizând că efectele generate de pandemia de coronavirus pot pune în pericol moneda unică, conform Rappler.

    Vorbind despre o „recesiune de proporţii istorice”, Comisia Europeana a declarat că cele 19 state care folosesc moneda euro ar înregistra o creştere de 6,3% în 2021, însă recuperarea ar fi simţită inegal de-a lungul continentului.

    Întrebarea rămâne suspendată în aer, în timp ce Italia şi Spania se plâng că Germania şi Olanda au mijloacele necesare de a-şi însănătoşi rapid economiile, lăsând cu mult în spate ţările din sudul continentului.

    Comisia Europeană insistă că, fără vreun plan de recuperare bine pus la punct, proiectul unei Europe unite şi stabilitatea monedei unice ar putea fi dezmembrate.

    „Divergenţele de acest fel implică un pericol la adresa pieţei unice şi zonei euro – însă pot fi soluţionate prin acţiuni europene comune şi decisive”, a declarat Paolo Gentiloni, Comisar pentru Afaceri Economice.

    Datele Comisiei par să confirme temerile, Italia urmând să treacă printr-o recesiune de proporţii în 2020, de minus 9,5%, urmând să înregistreze o creştere de doar 6,5% anul viitor.

    Între timp, economia Greciei poate scădea cu 9,7% până la sfârşitul anului şi va recupera doar 7,9% în 2022, spune Comisia. În plus, deficitul anual poate ajunge până la 11,1 în Italia şi la 10% în Spania şi Franţa.

    Prin comparaţie, economia Germaniei, care probabil va înregistra o scădere de 6,5% în 2020, va creşte cu 5,9% în 2021. Germania a înregistrat o rată a mortalităţii cauzate de coronavirus de 87 de decese raportate la un milion de locuitori, cu mult sub celelalte ţări din vestul continentului.

    Şomajul din zona euro a crescut cu două puncte procentuale până la 9,6% în 2020, Grecia şi Spania fiind cu mult peste media celor 19 ţări membre.

    Comisia lucrează în prezent asupra unui plan de recuperare care ar stimula bugetul comun al UE, însă propunerea a fost amânată de vreme ce Bruxelles-ul se chinuie să primească aprobare de-a lungul capitalelor Uniunii.

    „Planul şi finanţarea acestuia vor fi decise în următoarele săptămâni. Nu ţine de mine să decid când. Muncim din greu şi nu este o slujbă uşoară. Sunt convins că în iunie va fi aprobat”, a declarat Gentiloni.

  • Efectul pandemiei în Franţa: Piaţa auto a “dispărut” în aprilie

    Măsurile implementate în Franţa din cauza pandemiei de coronavirus şi închiderea showroomurilor auto au avut un efect devastator asupra pieţei auto francize la nivelul lunii aprilie, potrivit datelor Comitetului Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA).

    În aprilie înmatriculările de maşini noi au scăzut cu 89% faţă de perioada similară a anului trecut la 21.000 de autoturisme.

    Dacia a fost puternic lovită, iar înmatriculările sale s-au micşorat cu peste 90% luna trecută la doar 1.227 de unităţi. De partea cealaltă, marca Renault a scăzut cu 81%la mai puţin de 6.000 de unităţi.

    De partea cealaltă, mărcile străine (Dacia este inclusă în cadrul Grupului Renault), au cunoscut aproape o oprire totală a livrărilor, cu scăderi de 95%. Spre exemplu, înmatriculările grupului Daimler au scăzut cu 98%.

    Anul 2020 este unul plin de probleme pentru industria auto europeană – după faptul că din acest an s-a impus limitarea emisiilor de CO2 la 95g CO2/km la nivel de grup auto, piaţa a fost puternic lovită de restricţiile pandemiei de coronavirus. Primele două luni ale anului au adus stagnări sau scăderi la nivelul pieţelor europene, în contextul în care fiecare constructor calculează matematic cum şi ce maşini vinde pentru a respecta limita impusă. În acest context, maşinile 4×4 sau cu tracţiune integrală, sau SUV-urile mari, au avut de suferit, deoarece acestea atrag creşteri ale emisiilor. De partea cealaltă, există o cerere puternică pentru maşini electrice şi hibrid, însă volumele produse depind de capacitatea fabricilor de baterii

    În acest context, din cauza extinderii puternice a pandemiei de coronavirus, la mijlocul lunii martie mulţi dintre dealerii auto din marile pieţe europene, precum Italia, şi-au închis porţile, motiv pentru care piaţa s-a prăbuşit cu până la 86%. În cazul maşinilor noi la nivel european înmatriculările au scăzut cu 53% la circa 775.000 de unităţi în martie, potrivit datelor Automotive News Europe care citează analizele LMC Automotive, iar în 2020 analiştii se aşteaptă la un declin de cel puţin 20% în cazul pieţei auto, impactul fiind unul foarte puternic asupra industriei auto.

  • Să dispară peluza!

    Fie din cauza unor restricţii de utilizare a apei ca urmare a secetei prelungite, ca în California, fie din raţiuni ecologice, deoarece întreţinerea lor produce gaze de seră şi nu contribuie la biodiversitate, peluzele se „sălbăticesc”, tot mai mulţi proprietari transformându-le singuri sau cu ajutorul unor firme specializate în zone verzi care atrag păsări şi insecte. Pe alocuri, scrie CNN, proprietarii de peluze primesc stimulente financiare pentru a le transforma în grădini, iar organizaţii neguvernamentale au lansat programe menite să-i înveţe pe doritori cum să-şi creeze mici culturi de legume şi fructe care să repare solul şi să contribuie la sechestrarea dioxidului de carbon în acesta.

  • Hârtia igienică, un obscur element cultural devenit simbolul celei mai mari crize de la Război încoace

    Într-un videoclip devenit viral, un bărbat comandă o cafea la pachet. În loc de portofel, el scoate un sul de hârtie igienică, rupe două foi şi le pune pe tejghea, apoi bagă generos o a treia foaie în buzunarul de la pieptul chelnerului, ca şi cum ar fi bacşiş. În Singapore şi Hong Kong primele zile ale epidemiei de COVID-19 chiar au făcut ca hârtia igienică, dispărută rapid din magazine, să devină o monedă de schimb. În Australia, când febra proviziilor i-a lovit pe cetăţenii acestei ţări din topul statelor în funcţie de gradul de civilizaţie, un ziar de altfel respectabil, The NT News, a publicat o secţiune cu opt pagini de hârtie goală, spunând că astfel oferă naţiunii ceea ce aceasta doreşte.
    „Este suficientă hârtie igienică în toată ţara pentru toţi timp de zece ani”, i-a spus în urmă cu câteva săptămâni premierul Olandei Mark Rutt unui cumpărător dintr-un supermarket în urma unui puseu de febră a cumpărăturilor în care preţiosul produs a dispărut temporar de pe rafturi.
    Social media abundă de glume despre un fenomen surprinzător: hârtia igienică are o cerere mare în Germania, Olanda, SUA, Australia, Singapore, în multe ţări ale lumii, sărace sau bogate. Adesea dispare din supermarketuri imediat ce rafturile sunt reîncărcate; au existat chiar şi bătăi cu pumnii pe pachetele de hârtie igienică, scrie Deutsche Welle.

    Cumpărarea în masă a hârtiei igienice este un comportament de turmă ce ţine de situaţie, spune Britta Krahn, care predă psihologia afacerilor la Universitatea de Ştiinţe Aplicate din Bonn-Rin-Sieg. „Acesta este momentul pierderii maxime a controlului, al incertitudinii maxime şi al schimbării maxime. Nimeni nu ştie la ce să se aştepte”, subliniază ea, precizând însă că oamenii încearcă totuşi să recâştige controlul. Atunci când măştile de faţă şi dezinfectanţii nu mai sunt de găsit, oamenii „apucă ce pot, obiecte neperisabile”. „Hârtia igienică a devenit o metaforă a siguranţei, dacă nu simbolul acestei crize a coronavirusului“, argumentează expertul în psihologie.

    Hârtia igienică este o apariţie recentă în istoria omenirii. Nici măcar astăzi nu toată lumea o foloseşte, din motive culturale. Spre exemplu, în 2015 Directoratul Turciei pentru Afaceri Religioase (Diyanet) a emis o fatwa care stabileşte că utilizarea hârtiei igienice este permisă în Islam, dar se subliniază că apa ar trebui să fie principala sursă de curăţare. Amintind că pentru ca o rugăciune să fie legitimă, corpul, hainele şi locul în care trebuie să se efectueze rugăciunea ar trebui să fie lipsite de elemente definite drept „necurate” de Islam, fatwa spune că curăţarea trebuie să fie efectuată cu apă, scrie Hurriyet Daily News. „Dacă nu se poate găsi apă pentru curăţare, se pot folosi alte materiale de curăţare. Chiar dacă unele surse consideră că hârtia nu este potrivită ca material de curăţare, deoarece este un material pentru scris, nu există nicio problemă în utilizarea hârtiei igienice”, menţionează decretul. Apa curăţă mai bine decât hârtia, nu? Poate de aceea toaletele din Japonia au bideuri.
    Descoperirile arheologice din cea mai veche mină de sare din lume, de lângă Hallstadt, în regiunea Salzkammergut din Austria Superioară, sugerează că frunzele de brusture au fost folosite ca hârtie igienică încă din epoca bronzului. În Bavaria, oamenii şi astăzi numesc planta „Arschwurzen” (frunză pentru fund). Cele mai vechi înregistrări menţionând hârtia igienică au fost găsite în documentele chinezeşti din secolul al VI-lea. Joseph Needham (1900-1995), un sinolog britanic, l-a citat pe savantul chinez Yan Zhitui, care a scris în 589: „Hârtia pe care există citate sau comentarii ale celor Cinci Clasici sau numele înţelepţilor nu îndrăznesc să o folosesc la toaletă”. În 851, un călător a scris: „Ei (chinezii) nu sunt foarte atenţi la curăţenie şi nu se spală cu apă atunci când
    şi-au terminat activitatea, ci doar se şterg doar cu hârtie”.
    În 1393, Curtea Imperială din Nanjing a folosit aproximativ 720.000 de coli de hârtie igienică, cu foi individuale de 2×3 picioare (trei picioare echivalează cu circa 90 de centimetri – n.red.). Împăratul Hongwu şi familia sa au folosit doar ei 15.000 de coli din ceea ce se spune că a fost „un tip deosebit de moale şi parfumat de hârtie igienică”. Se poate spune, deci, că în China a apărut cultura folosirii hârtiei igienice pe care Occidentul a îmbrăţişat-o cu atâta entuziasm.
    În Europa medievală, pe de altă parte, oamenii foloseau zdrenţe vechi, resturi de ţesături sau câlţi de lână. Uneori apelau la muşchi, frunze, fân şi chiar paie, scrie Sabine Schachtner, directorul fabricii de hârtie LVR Papiermühle Alte Dombach, în cartea ei despre hârtia igienică şi istoria „culturii ştersului”. Obiectele sau materialele folositoare în acest sens diferă, desigur, în funcţie de statut, zonă şi disponibilitate. După descoperirea Americii, cocenii au devenit disponibili. Zăpada este şi ea bună, când anotimpul şi consistenţa ei o permit. Săpăturile din zona latrinelor medievale din vechiul oraş din Liga Hanseatică Tartu (în ceea ce este astăzi Estonia) au adus la lumină bucăţi de pânză folosite ca hârtie igienică. Calităţile diferite au indicat statutul social al gospodăriei. Ţesături fine şi moi de lână rupte în fâşii din îmbrăcămintea de zi cu zi, unele încă cu aplicaţii de mătase ataşate, au fost folosite de familiile bogate. Familiile sărace foloseau ţesături grosiere, simple. Spre deosebire de China, multă vreme Europa n-a cunoscut hârtia. Dar invenţia chinezească a ajuns
    într-un final şi pe vechiul continent. În secolul al XVI-lea, adică la un mileniu după chinezi, europenii au început să folosească resturi de hârtie. Răspândirea ziarelor şi apariţia producţiei industriale de hârtie a fost etapa finală pentru descoperirea hârtiei ca produs sanitar. Bazinele cu apă au devenit mai populare în a doua jumătate a secolului XIX, iniţial în Anglia. Această nouă modă a solicitat hârtie specială care să nu înfunde conductele de canalizare. Dar revoluţia industrială era deja în toi. În filmul său de promovare, producătorul bavarez de hârtie igienică Fripa prezintă progresul tehnologic pe care industria l-a înregistrat de atunci: hârtia curge şi se înfăşoară, iar pachete uriaşe sunt împinse într-o maşinărie ca prin magie. Utilajul se roteşte neîncetat pe măsură ce sulurile de hârtie igienică, ambalate în pachete mari, apar la sfârşitul liniei de producţie.

    Fripa – brand a cărui deviză publicitară este „Întotdeauna încă un strat mai bun!” – şi-a crescut masiv producţia după ce criza de Covid-19 a pus stăpânire pe germania, dublând volumul vândut magazinelor faţă de obişnuitele 130.000 tone de hârtie igienică pe an.

    „Producţia a ajuns la limita de sus şi tot nu putem ţine pasul cu cererea“, a declarat pentru DW purtătorul de cuvânt al Fripa, Jürgen Fischer. El spune că nu are nicio idee de ce oamenii au înnebunit după hârtia igienică, dar suspectează că motivul este că acest produs este „uşor de depozitat şi nu prea scump”. Ortwin Renn, director ştiinţific la Institutul pentru Studii Avansate de Sustenabilitate (IASS) din Potsdam, face distincţia între trei tipuri de reacţii în timp de criză. Cercetătorii care studiază sociologia riscului spun că unii ignoră pericolul, alţii se ghemuiesc ca o minge pentru a-l evita „şi mai există şi luptătorul”, spune sociologul. Acesta din urmă acţionează în faţa pericolului şi începe stocarea produselor ca un fel de „acţiune înlocuitoare”, explică Renn.
    Dacă oamenii au tendinţa de a fugi sau de a lupta depinde în principal de componenţa lor genetică, dar comportamentul este determinat şi de educaţie şi experienţă. Situaţia contează şi ea: atunci când conduc maşini, oamenii tind să fie luptători, în timp ce pietonii sunt destul de înclinaţi să fugă.
    „Oamenii aud sau citesc în mass-media că ceilalţi cumpără multă hârtie igienică”, spune psihologul de afaceri Anja Achtziger, de la Universitatea Zeppelin din Friedrichshafen, în ziarul german Süddeutsche Zeitung. „La locul de muncă, în familie, printre prieteni, oamenii vorbesc în permanenţă dacă şi câte rezerve şi-au făcut deja, ceea ce face ca oamenii care nu şi-au făcut rezerve pe acest fond de frenezie să iasă şi ei şi să o facă.”

    „Când cumpărăm lucruri, lucrurile care sunt apropiate de corp oferă confort, indiferent că este vorba de mâncare, bunuri de îngrijire sau în acest caz hârtie igienică“, explică pentru Reuters Adam Ferrier, psiholog specializat în comportamentul consumatorului. „Mărimea hârtiei igienice face cumpărătorul să simtă că cumpără ceva substanţial, ceva important. Îl face să simtă că întreprinde ceva serios.“

    Pentru un alt expert, Rohan Miller de la Universitatea Sydney, cumpărăturile din panică, la care intră şi hârtia igienică, sunt o reflexie a societăţii urbanizate şi a unui stil de viaţă în care primează comoditatea. „Nu suntem obişnuiţi cu lipsurile, ci suntem obişnuiţi să alegem ce vrem, când vrem. Astfel, febra cumpărării de hârtie igienică este doar o manifestare a acestei mentalităţi de turmă pentru a menţine acest statut.“

  • De ce coronavirusul face ca hârtia igienică să dispară de pe rafturile magazinelor din unele dintre cele mai bogate ţări: are pur şi simplu de a face cu frica, „este reflexia unui stil de viaţă în care primează comoditatea“

    Coronavirusul a scos la iveală un indicator al vitezei cu care se răs­pândeşte panica şi frica de epi­demie şi al nivelului la care acestea ajung: hârtia igienică. Acest produs indispensabil unei gospodării normale a ajuns atât de rar în Hong Kong şi Singapore încât a devenit o nouă mo­nedă, este raţionalizat la vânzare în Australia şi SUA, iar în Japonia rolele de hârtie igienică sunt le­gate în toaletele magazinelor şi restaurantelor cu an­ti­furturi pentru biciclete pentru împiedicarea fur­turilor. Şi în Germania şi Olanda prăvăliile şi ma­gaziile mari se chinuie să facă faţă cererii pentru hârtie igie­nică.

    Din aceste ţări se răspândeşte deja, ca o epi­de­mie, prin Europa termenul de „hamsterkauf“, folo­sit pen­tru a descrie unul din efectele crizei coro­navirus: oame­nii panicaţi îşi fac provizii cu produse de care ar avea nevoie în caz de calamitate, cum ar fi alimente con­servate, şerveţele şi hârtie igienică. „Hams­ter­kauf“ face referire la hamsterul care şi el îşi strânge provizii, în săculeţele obrajilor.

    În Franţa, pro­duse ca gelurile antibacteriene pentru mâini se vând rapid, forţând guvernul să ia în considerare limi­ta­rea preţurilor după ce oamenii s-au plâns că unii re­taileri profită de cererea foarte mare, scrie Bloomberg.

    De ce oamenii golesc rafturile magazinelor de hârtie igienică sau alte astfel de produse de strictă necesitate? Poate cel mai pesimist scenariu este acesta: eşti pe WC şi descoperi că ţi-a mai rămas doar o bucăţică de hârtie igienică, scrie BBC. Cel puţin acesta pare să fie scenariul de coşmar care-i sperie acum pe mulţi australieni, ultimul grup care răspunde la teama provocată de coronavirus cumpărând în disperare hârtie igienică.

    Acest lucru se întâmplă chiar dacă autorităţile dau asigurări că nu este criză de hârtie deoarece aceas­ta este produsă local. Cu toate acestea, în Sidney, cel mai mare oraş australian, rafturile su­per­mar­keturilor se golesc în câteva minute, forţând un retailer să impună restricţii la cumpărare: patru pachete de persoană.

    Vineri, Reuters a raportat că raţionalizarea a devenit şi mai strictă – un bax de persoană. În câteva zile situaţia s-a înrăutăţit atât de mult încât hârtia igienică a început să dispară din toaletele publice din cauza furturilor. În magazine, unii cum­părători panicaţi au recurs la violenţă. Psihologii spun că a face provizii este o reacţie umană naturală în vremuri de anxietate ridicată, iar dorinţa de a asigura suficiente rezerve în special pentru vizitele la toaletă nu trebuie să fie o surpriză.

    „Când cumpărăm lucruri, lucrurile care sunt apropiate de corp oferă confort, fie că este vorba de mân­care, bunuri de îngrijire sau în acest caz hârtie igienică“, explică pentru Reuters Adam Ferrier, psi­holog specializat în comportamentul consu­matorului. „Mărimea hârtiei igienice face cumpă­rătorul să simtă că cumpără ceva substanţial, ceva important. Îl face să simtă că întreprinde ceva serios. Are de-a face cu nevoia de a fi în control. Dacă cumperi un bax mare de hârtie igienică îţi dă senzaţia că faci provizii serioase. Îţi demonstrezi că tu controlezi situaţia.“ Poze postate pe social media arată mulţi cumpărători din Asia căutând să rămână în control împingând cărucioare suprăîncărcate spre ieşirile din magazine şi lăsând rafturile pustii.

    Hârtia igienică produce o adevărată febră pe internet, la televiziuni şi în ziare. Vestea unui furt impresionant de hârtie igienică în Hong Kong a făcut înconjurul lumii.

    În Australia, ştirea că un camion de apro­vi­zio­na­re a luat foc din cauza unui defect mecanic s-a răspândit în toată ţara, iar ziarul The NT News a pu­bli­cat o secţiune cu opt pagini de hârtie goală, spunând că astfel oferă naţiunii ceea ce aceasta doreşte. „A fost o săptămână sălbatică. Toată lumea este surexcitată“, spune Simon Griffiths, cofon­datorul „Who Gives A Crap“ (Cui îi pasă – în traducere literală „cine dă un rahat“), o organizaţie caritabilă care vinde hârtie igienică din materiale reciclate. Compania a trebuit să suspende vânzările către magazine după ce vânzările au sărit în volum cu 1.100% de la o zi la alta.

    Această situaţie este întâlnită în ţările sau regiunile unde numărul de cazuri de infecţie cu coronavirus creşte alarmant. Dar nu contează însă că, spre exemplu, numărul de îmbolnăviri din Australia sau SUA este mult mai mic decât cel din Italia.

    În Australia, sfatul guvernului a fost ca populaţia să recurgă la o igienă bună şi să-şi spele mânile. De asemenea, oamenii a fost sfătuiţi să pregătească rezerve de apă, alimente şi alte bunuri pentru două săptămâni, dacă simt că acest lucru este necesar. Însă cumpărătorii au reacţionat exagerat, iar autorităţile i-au îndemnat să nu mai cumpere mânaţi de panică.

    Retailerii Coles şi Woolworths au asigurat că au suficientă hârtie pe stoc, iar producătorul local Kleenex a anunţat că lucrează 24 de ore din 24 pentru a livra oricâtă hârtie igienică este nevoie. Cu toate acestea, febra achiziţiilor nu a dat înapoi.

    Unii au descris situaţia ca fiind cea mai stupidă criză care a lovit Australia până acum. Hârtia igienică nici măcar nu ajută la prevenirea răspândirii epidemiei de coronavirus. Experţii în psihologia consumatorului spun că acest comportament este „evident iraţional“ şi un exemplu clar de mentalitate de turmă exacerbată de social media şi presă. „Trebuie să ţii cont de faptul că atunci când 50 de baxuri de hârtie igienică dispar de pe rafturi rămâne un gol enorm uşor de remarcat“, spune Debra Grace, profesoară la Universitatea Griffith. „Îl observi mai uşor decât lipsa a 50 de conserve de fasole sau sticle cu gel de mâini.“ Sindromul FOMO (Fear Of Missing Out „ teama de a rămâne în urmă, sau de a rata o oportunitate, teama cuiva că nu a luat o decizie clară atunci când trebuia) îşi arată toată forţa aici, spune Nitika Garg, profesor la Universitatea New South Wales.  „Ei cred că dacă această persoană cumpără, dacă vecinul cumpără, atunci trebuie să existe un motiv şi trebuie să cumpere şi ei.“ În China, explică Garg, oamenii erau motivaţi să cumpere hârtie igienică pentru că aceasta poate înlocui şerveţelele şi batistele şi din ea pot fi făcute măşti de protecţie. Însă în Australia, dispariţia hârtiei igienice din magazine nu are explicaţii practice. Are pur şi simplu de a face cu frica. Profesoara sugerează că situaţia este fără precedent. Australienii sunt obişnuiţi cu situaţii de urgenţă. Mulţi au mai făcut provizii, dar în faţa unor ameninţări ca dezastrele naturale „ incendii de vegetaţie sau uragane. „Dar când vine vorba de coronavirus, oamenii nu mai sunt siguri de cum va evolua situaţia, de cât de rău va fi. Vor să fie pregătiţi deoarece este singurul lucru pe care-l pot face pentru a avea un oarecare sentiment că sunt în control.“ Pentru un alt expert, Rohan Miller de la Universitatea Sydney, cumpărăturile mânate de panică sunt o reflexie a societăţii urbanizate şi a unui stil de viaţă în care primează comoditatea. „Nu suntem obişnuiţi cu lipsurile, ci suntem obişnuiţi să alegem ce vrem, când vrem. Astfel, febra cumpărării de hârtie igienică este doar această mentalitate de turmă de a menţine acest statul.“

     

     

  • Schimbarea la faţă a comerţului alimentar. Fie nu au avut priză la public, fie au fost preluate: ce branduri româneşti şi străine nu au rezistat în România

    ♦ Comerţul alimentar este o piaţă de peste 20 de miliarde de euro, dominată clar de zece giganţi străini care au în România unu sau mai multe branduri fiecare ♦ În „umbra“ lor  se dezvoltă o serie de companii româneşti precum Annabella, Elan-Trio, Paco sau Diana şi alte zeci de mii de chioşcuri independente sau parte a unor reţele restrânse.

    Ultimele două decenii, mar­ca­te de criza financiară ce a de­butat în 2009 pe de-o parte şi de dezvoltarea accelerată a reţelelor străine pe de alta, au dus la o schimbare semnificativă a comerţului cu dominantă alimentară. Astfel, în această perioadă în care piaţa s-a concentrat semnificativ la vârf, câteva zeci de branduri importante au dispărut, fie pentru că nu au avut priză la public, fie pentru că au fost preluate de concurenţă şi astfel magazinele au fost rebranduite. Ziarul Financiar a identificat 20 de mărci – zece româneşti şi zece deţinute de giganţi străini – peste care „s-a aşternut praful”.

    Unul dintre cele mai recente exemple este cel al brandului local Zanfir, brand ce stătea pe o reţea de zece magazine. Lanţul de super­marketuri Mega Image a preluat de la familia de antreprenori Zanfir reţeaua cu acelaşi nume din Vrancea, unul dintre cei mai mari retaileri independenţi. Între timp, magazinele au fost deja rebranduite în Mega Image. Acesta este doar cel mai recent exemplu de acest tip, exemplele fiind multiple. Jucători moderni precum Profi, Mega Image şi Carrefour au preluat de-a lungul timpului reţele locale pe care le-au integrat sub umbrela proprie, consolidându-şi astfel poziţia pe piaţă şi acoperind zonele bune pe care retailerii români le ocupau de mai multă vreme. Spre exemplu, Profi, retailer cu circa 1.200 de magazine, controlat de fondul de investiţii Mid Europa Partners, a cumpărat pe finalul lui 2019 reţeaua de aproape 20 de magazine Maya amplasate în judeţele Dâmboviţa şi Prahova.

    În 2010, când se afla în portofoliul fostului acţio­nar, fondul de investiţii Enterprise Investors, Profi a mai preluat trei spaţii operate anterior de retailerii Ethos şi Fidelio în Târgovişte, Roman şi Paşcani. Acestea au fost primele investiţii finalizate de companie după ce a fost cumpărată de Enterprise In­vestors. Mai mult, încă din 2007, când Profi nu fusese preluat de fondul polonez de investiţii, retailerul a cumpărat reţeaua Al­bi­nuţa pentru 7,5 mil. euro de la compania litua­ni­ană Maxima LT. Cele nouă magazine Al­bi­nu­ţa au fost redenumite Profi circa un an mai târziu, investiţiile în rebranding fiind esti­mate la 1-2 mil. euro. De altfel, toate aceste bran­duri au dispărut de pe piaţă, la fel ca Zanfir sau Angst, ambele preluate de Mega Image.

    Un alt motiv pentru care aceste mărci dispar este din cauza problemelor financiare apărute fie pe fondul crizei, fie pe fondul concurenţei puternice din partea străinilor care au forţă financiară în spate, forţă dată de un grup puternic.

    Astfel, nume precum PIC, Univers’all, mic.ro sau Minimax sunt astăzi doar o amintire, aceste afaceri fiind închise după proceduri “dureroase” de insolvenţă sau faliment.

    De altfel, astăzi nicio reţea locală de comerţ alimentar nu îşi face loc între cei mai mari zece, distanţa care desparte cele „două lumi” fiind uriaşă. Forţa financiară a acestor companii le-a făcut să câştige 60% din toată piaţa, restul fiind împărţit între 70.000 de mici chioşcari. Reţelele străine au doar 3.000 de magazine operate pe formate precum hipermarket, supermarket, proximitate modernă, cash&carry sau discount.

    Astfel, cele mai puternice mărci româneşti din comerţul alimentar sunt astăzi Annabella, Elan-Trio, Succes Nic Com, Paco sau Diana. Cele mai multe dintre ele sunt nume regionale, antreprenorii din spatele lor alegând să îşi concentreze atenţia pe anumite zone ale ţării.

    La polul opus, nume precum Lidl, Carrefour sau Kaufland nu mai au nevoie de nicio prezentare indiferent în ce colţ de România te afli, sute de magazine împânzind toată ţara.

    Tocmai de aceea, Anabella are afaceri de circa 300 mil. lei, iar Cora, cel mai mic retailer modern, are un business de cinci ori mai mare cu doar 11 hipermarketuri.

    Dintre cele zece reţele de comerţ modern din România, doar două au păstrat mărcile locale. Este vorba de Mega Image şi Profi. În cazul acestuia din urmă însă este vorba de o afacere controlată de-a lungul anilor de fonduri de investiţii, nu de un jucător strategic. Acesta e motivul pentru care a fost păstrat acest nume, pentru că nu exista un altul. La Mega Image însă, a fost alegerea grupului olandezo-belgian Ahold-Delhaize. Compania are de altfel aceeaşi politică peste tot, şi în ţările din regiune precum Serbia sau Grecia unde se merge chiar cu două mărci locale. Grupul are de altfel şi în România două branduri, al doilea – Shop&Go – este internaţional.

    Spre deosebire de domeniul FMCG, unde numărul de mărci româneşti este în continuare mare, unele având poziţii chiar de top în piaţa în care activează, în retail situaţia e diferită.

    Mai exact, atunci când francezii de la Carrefour au preluat magazinele Artima,în 2007,  brandul a dispărut rapid, fiind înlocuit cu Carrefour Market. De regulă, reţelele internaţionale şi-au pus numele pe toate unităţile preluate, indiferent ce brand aveau înainte şi cât de puternic era.

    Nu doar mărcile româneşti au fost date uitării însă, hipermarketurile Real, supermarketurile Interex şi gMarket sunt doar o amintire. Mai recent, sigla Billa a „căzut”  de pe magazine pentru a-i lua locul Carrefour. La fel ca în cazul mărcilor româneşti, şi cele străine au fost “răpuse” de una din două cauze: o tranzacţie sau lipsa de priză la public. Spre exemplu, AB Cool Food era o marcă lansată de Mega Image pentru a fi pusă pe un magazin de produse congelate. A fost un test care însă nu a durat prea multă vreme. Tot Mega Image a renunţat şi la formatul de discount Red Market pentru a-şi concentra atenţia pe brandul care funcţiona mai bine. Afacerea din România Plus Discount a fost preluată de Lidl, iar magazinele XXL Mega Discount – un format mai mare al nemţilor de la Rewe – au fost remodelate pentru a include o unitate Penny Market. Doar acesta din urmă este brandul păstrat de nemţi în România.

    Specialiştii şi consultanţii spun că schimbările nu se vor opri aici, în continuare vor avea loc tranzacţii – între jucătorii străini sau între aceştia şi companii româneşti – astfel că piaţa se va concentra şi mai tare după modelul din Occident. E posibil să vină şi nume noi în România, cum e cazul Aldi sau Jeronimo Martins (care deţine formatul polonez) Biedronka, aceştia din urmă anunţându-şi intenţia. Deci loc de schimbare încă există.

  • Catastrofă la graniţa cu România: Moartea şi degradarea sunt omniprezente. Oraşe întregi părăsite, obloanele trase, lacăte la uşi. Ţara vecină care moare şi dispare

    Niciunde în Balcani n-am simţit mai apăsător sentimentul inevitabilităţii morţii şi al descompunerii de după ca în Bulgaria. Nici măcar în Bosnia cea ologită de război. Acolo oamenii gustă cu poftă din noua lor viaţă. În Bulgaria nu mai sunt oameni.

    În Bulgaria rurală moartea şi degradarea sunt omniprezente. În sate, chiar şi în cele din apropierea marilor oraşe, şiruri întregi de case stau părăsite de-a lungul străzii principale. Obloane trase, lacăte la uşi, perdele în geam, în cazurile fericite. Altfel, locuinţe în paragină, gata să se prăbuşească, camere devastate, grădini năpădite de bălării şi copaci invazivi. Hameiul sălbatic sufocă pomii fructiferi. În Bulgaria rurală, mor până şi bisericile.

    Mor şi cimitirele – nu mai există morţi care să fie îngropaţi. Satele au fost pline de viaţă odată, mărturie stau pieţele lor mari şi deschise, flancate cu magazine mixte – acum pustii –, căminele culturale şi impozantele clădiri administrative. Oamenii satului sunt doar amintiri, ce te ţintuiesc cu privirea de peste tot, de pe afişele comemorative lipite pe panouri, pe uşi, pe garduri, pe geamurile fostelor magazine, pe stâlpi, prin staţiile de autobuz.

    Cei câţiva săteni rămaşi îşi fac de lucru pe la câmp, pe la câte vreo Lada antică, dar încă funcţională, iar când nu au de lucru te privesc curios, pe tine, un străin, din cârciuma sărăcăcioasă ce ţine loc de inima satului.

    Devin prietenoşi când te prinzi la joacă cu pisicile care au luat locul oamenilor. Pisicile sunt omniprezente, la fel ca afişele cu feţele morţilor. Noaptea se aud din toate părţile şacalii, făpturi ale singurătăţii, temătoare de oameni. Drumurile pustii, liniştea din sate şi livezile devenite păduri le permit să se apropie. Aceste lucruri se văd foarte bine de pe bicicletă.

    Aşa le-am văzut şi eu. Drumurile pustii dintre satele pustii, şoselele naţionale slab circulate, dar bune, fac din Bulgaria un paradis pentru biciclişti, iar de pe bicicletă poţi înţelege cel mai bine o naţiune: îi respiri aerul, îi simţi mirosurile, căldura sau frigul, traficul, îi saluţi oamenii. Poţi opri la fiecare cârciumă din fiecare sat.

    Acolo afli, spre exemplu, că România este mai bogată, sau cel puţin mai scumpă decât Bulgaria – aceasta este impresia bulgarilor (cel puţin la nivel de preţul berii, satele româneşti şi cele bulgăreşti se aliniază perfect). Dar afli acest lucru într-o limbă internaţională constând din gesturi, cuvinte în bulgăreşte învăţate din programele de desenele animate bulgăreşti interceptate în vremurile comuniste, germane, spaniole şi în cel mai rău caz ruseşti.

    CITITI ARTICOLUL INTEGRAL AICI

     

     

     

     

     

  • SFÂRŞITUL BENZINEI: China investeşte masiv în combustibilul viitorului, cu care vrea să distrugă piaţa auto a maşinilor cu motoare tradiţionale

    China investeşte masiv în combustibilul viitorului. Hidrogenul, noul vis al industriei auto din Asia. Politicile publice ale Chinei din zona auto par să se concentreze pe motoarele propulsate de hidrogen.

    Cea mai mare piaţă auto din lume a trecut de la motoare electrice la motoare cu celule de hidrogen, autorităţile propunându-şi să aibă un milion de astfel de vehicule în circulaţie în următorii 10 ani.

    Wan Gang, cunoscut ca “părintele electromibilităţii din China”, a declarat celor de la Bloomberg că statul ar trebui să instaureze o “societate a hidrogenului”.

    Calculele Bloomberg arată că investiţiile în industrie vor atinge 17 miliarde de dolari până în 2013. Un anunţ important în acest sens a fost făcut recent de China National Heavy Duty Truck, respectiv investiţii de 7,6 miliarde de dolari în construirea vechiculelor cu motoare cu celule de hidrogen în provincia Shandong, din estul Chinei.

    Cititi aici materialul integral 

  • Cum a construit bulgăroaica Ruja Ignatova una dintre cele mai mari scheme de fraudă din acest secol: Investitorii au pierdut 4 miliarde de euro

    Efervescenţa pieţei monedelor digitale la nivel global a atins punctul maxim cunoscut până acum pe parcursul anului 2017, când valoarea bitcoin a ajuns spre pragul de 20.000 de dolari, iar companii de care nimeni nu a auzit lansau zilnic noi criptomonede pe piaţă, alături de promisiunea că se vor îmbogăţi rapid. În toată această efervescenţă, unii oameni au reuşit să construiască cele mai mari scheme piramidale din acest secol şi să dispară după ce au atras milioanele investitorilor.

    Una dintre aceste ţepe s-a dovedit a fi moneda digitală OneCoin, lansată de o bulgăroaică în 2014, care promitea că va ajunge mai cunoscută decât bitcoinul şi chiar mai valoroasă.

    La finalul lunii martie 2019 inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, din cadrul ANAF, au identificat un prejudiciu de 1,94 milioane lei compus din taxă pe valoare adăugată şi impozit pe venit, cauzat bugetului de stat de către reprezentanţii unei firme din România, informează direcţia. 

    Reprezentanţii companiei au încasat, fără a declara, 7,59 milioane de lei din vânzarea în sistem de vânzări de tip piramidal (Multi Level Marketing – MLM) a unor pachete care conţin produse „educaţionale”, dispozitive de „minare” şi investiţii pentru o pseudo-monedă virtuală denumită OneCoin. Respectiva monedă este recunoscută exclusiv pe o platformă online cu acces restricţionat, dedicată tranzacţiilor dintre membrii comunităţii OneCoin.

    Pentru a păstra aparenţa legalităţii, reprezentanţii firmei declarau şi plăteau taxe doar la valoarea comisioanelor percepute, în timp ce sumele încasate erau virate ulterior către o firmă cu sediul în altă ţară. Această firmă era utilizată doar pentru a transfera sumele de bani încasate urmare activităţii desfăşurate pe teritoriul naţional, fără a avea alte relaţii economice cu firma românească.

    Acum, Ruja Ignatova, antreprenoarea din Bulgaria care a fondat OneCoin în 2014 şi a pus la cale schema piramidală, este de negăsit.

    Ruja Ignatova a fost „glorificată” pentru că ar fi fost alumni Oxford şi pentru că a fost angajată a celebrei firme de consultanţă McKinsey în Europa Centrală şi de Est. Admiratorii ei şi fanii OneCoin au construit o cultură ce se apropia de un cult al personalităţii, împânzind internetul cu discursuri inspiraţionale ale Rujei Ignatova şi cu diverse filmări de la apariţiile ei publice – precum una pe stadionul Wembley din Londra.

    FT notează că acest caz bizar al OneCoin ilustrează modul în care scheme clasice de fraudă şi practic ţepe care au fost cunoscute încă din secolul 19 se pot reinventa în era digitală. Mai mult, astfel de scheme de fraudă scot la iveală educaţia financiară precară de care dau dovadă cetăţenii economiilor emergente, precum şi lipsa de educaţie a celor din economiile dezvoltate – care urmăresc câştiguri nerealiste adunate rapid.

    Ignatova a dispărut în octombrie 2017, exact când era aşteptată la o întâlnire de importanţă critică a promotorilor OneCoin. Ei trebuiau să se întâlnească atunci în Lisabona pentru a stabili dacă vor deschide sau nu un exchange online privat prin intermediul căruia investitorii să îşi schimbe monedele digitale în euro.

    Bulgăroaica de 39 de ani este urmărită penal în SUA, unde este acuzată de fraudă şi conspiraţie pentru spălarea banilor, însă ea este de negăsit.

    Frauda OneCoin a atras peste 4 miliarde de euro de la milioane de investitori în perioada 2014-2018.

    Petya Dimitrova, o femeie de afaceri din Sofia, spune că şi ea a fost înduplecată de „euforia” care s-a creat în jurul momentului când OneCoin a ajuns în Bulgaria în 2015 – după ce câştigase sute de mii de investitori în Asia, printr-o expansiune rapidă în China, India, Malaezia şi Indonezia.

    Compania închiria birouri ieftine în clădiri situate în zone sărace, în timp ce Ignatova îşi cumpăra proprietăţi istorice de milioane de euro în capitala Bulgariei şi chiar un iaht luxos.

     

  • Mister total: cash-ul dispare de pe faţa pământului, iar bancherii n-au habar unde. Dacă băncile centrale nu ştiu cât cash există, ar putea tipări prea mulţi bani şi risca o creştere a inflaţiei

    Unii australieni îngroapă banii. Elveţienii îi ascund poate. Nemţii îi strâng probabil sub saltea.

    Băncile emit mai multe bancnote decât oricând şi totuşi acestea par să dispară de pe faţa pământului, scrie Wall Street Journal. Băncile centrale nu ştiu unde se duc banii, sau de ce dispar aceştia şi încearcă să dezlege misterul.

    Acesta este cu atât mai adânc, cu cât societăţile şi companiile sunt în curs de a renunţa la cash, având în vedere creşterea explozivă a plăţilor cu carduri şi aplicaţiile de pe telefon.

    Valoarea dolarilor americani aflaţi în circulaţie a atins aproximativ 1.700 mld. anul trecut, în creştere de la 1.200 mld. în 2013.

    A lua urma banilor înseamnă adesea să dai peste un amestec de personaje care şi-ar găsi foarte uşor locul într-un roman poliţist. Bancnotele în dolari sunt adesea vitale pentru bandele criminale, dar sunt populare şi în rândul colecţio­narilor care se tem de o viitoare prăbuşire a sistemului financiar.

    Bancherii nu iau urma cash-ului doar pentru a-şi satisface propria curiozitate. Dacă băncile centrale nu ştiu cât cash există, ar putea tipări prea mulţi bani şi risca o creştere a inflaţiei.

    „Oamenii îşi ascund banii peste tot“, arată Sven Bertelmann, director al centrului naţional de analiză al Bundesbank. Uneori bancnotele sunt îngropate în grădină, unde încep să se descompună, sau ascunse în poduri, unde sunt folosite de şoareci pentru cuiburi.

    Bundesbank crede că peste 150 miliarde de euro sunt puse la saltea în Germania.

    Banca Centrală Europeană, şi alte bănci, au încercat să ceară ajutorul publicului.

    „Toată lumea spune că nu ţine bani la saltea, dar banii se află clar undeva“, spune Henk Esselink, de la divizia de management monetar a BCE.

    Aproximativ o treime din bancnotele noi din Noua Zeelandă au ieşit din ţară în 2017, în creştere cu 6% faţă de 2013. Acest lucru s-a întâmplat în perioada în care turismul a devansat sectorul produselor lactate la export, ceea ce i-a făcut pe oficiali să speculeze în legătură cu rolul jucat de schimbul valutar, în special în Asia. După aceea, urma s-a cam pierdut.

    „Avem sentimentul că suntem în aceeaşi barcă cu o mulţime de alte bănci centrale“, spune Christian Hawkesby, de la banca centrală a Noii Zeelande. „Nu putem explica în întregime de ce deţinerile de cash sunt în creştere şi unde se duc toţi aceşti bani.“