BusinessMagazin

Tag: democratie

  • 23 de ani de la Revoluţie. Românii vorbesc despre sfârşitul lumii, sacrificiile eroilor au rămas istorie

    În Piaţa Operei din Timişoara au sunat sirenele timp de trei minute joi, pentru a marca momentul în care municipiul a devenit primul oraş liber din ţară, în urmă cu 23 de ani, iar pentru prima dată revoluţionarii nu au mai urcat în balconul Operei, ci s-au aşezat pe platoul din faţa instituţiei de cultură, unde au strigat lozinci precum “Respect ’89” sau “Victor Ponta nu uita, Timişoara nu-i a ta!”, notează Mediafax. La Timişoara, potrivit reprezentanţilor Asociaţiei “Memorialul Revoluţiei” au murit, în timpul evenimentelor din Decembrie 1989, aproximativ o sută de persoane. Conform sursei citate, au fost 73 de morţi şi 296 de răniţi în perioada 16 – 22 decembrie 1989, iar după 22 decembrie, 20 de morţi şi 77 răniţi.

  • Krichbaum îi scrie lui Barroso: În România democraţia e atacată. E cazul pentru infringement

    “Vă scriu cu mare îngrijorare în legătură cu situaţia politică actuală din România. Ultimele evoluţii indică faptul că România se îndreaptă spre o “democraţie ghidată”. În ultimele săptămâni, structurile politice au fost alterate cu o viteză rapidă. Statul de drept a fost subminat, independenţa sistemului judiciar a fost pusă sub semnul întrebării, iar structurile alese democratic au fost suspendate”, afirmă deputatul CDU Krichbaum, într-o scrisoare adresată lui Barroso pe 4 iulie, obţinută de MEDIAFAX.

    “Cer Comisiei Europene pe care o conduceţi să ia în considerare atât declanşarea procedurii prevăzute de Tratatul UE la Articolul 7 (alineatul 3), precum şi a procedurii de infringement potrivit articolului 258 din Tratatul de Funcţionare a UE. Pe durata acestor proceduri, ar trebui instituită o suspendare a dreptului de vot al României”, a scris deputatul german.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Ambasadorul SUA: Sunt profund preocupat de ameninţarea independenţei instituţiilor democratice

    “Sunt profund preocupat de orice încercare de ameninţare a independenţei instituţiilor democratice din Romania . Manipularea sau ameninţările la adresa instituţiilor dumneavoastră, în special a instanţelor judecătoreşti, nu vor reprezenta un motiv de îngrijorare doar pentru guvernul american, ci şi pentru modul în care România este percepută pe pieţele financiare. În Statele Unite am trecut printr-o experienţă nefericită când preşedintele Roosevelt a încercat să modifice componenta Curţii Supreme de Justiţie pentru a-şi numi numai apropiaţii săi, fiind nemulţumit de unele decizii luate de Curtea Supremă”, susţine Gitenstein, citat într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Reportaj: Călătorie cu maşina timpului

    “Nu prea-i asfalt pe-aici, să nu vă supăraţi, o să ne zguduim tot drumul.” Până să mă ia şoferul de la aeroportul internaţional din Chişinău, am fost mirat de faptul că bagajele de cală te aşteaptă afară, lângă avionul de 50 de locuri, fără să le mai iei din aeroport. În plus, aeronava ajunge până la câţiva metri de terminalul de sosiri, deci drumul până la ghişeul control paşapoarte se face pe jos. Din Chişinău, un aeroport de talia unui oraş de provincie din România, dar cel mai mare din Republica Moldova, poţi să zbori zilnic doar spre Moscova, Bucureşti şi München. “Încă sunt puţini cei care-şi permit să circule cu avionul”, spune Ion, iar statisticile îi dau dreptate. Un basarabean câştigă în medie puţin peste 150 de euro lunar, iar o plimbare pe străzile Chişinăului arată cel mai clar că sărăcia e cea care îi alungă pe cei mai mulţi către locuri mai prospere. PIB-ul republicii, situat la circa 4,5 miliarde de euro în 2011, este unul dintre cele mai scăzute din Balcani, iar datele Băncii Mondiale arată că o treime din acest indicator este generată de banii trimişi de locuitorii stabiliţi în afara ţării.

    Deşi magazinele au început să prindă iz occidental, majoritatea încă sunt construite pe formatul de butic, cu vânzătoarele stând la poveşti cu braţele încrucişate în aşteptarea de noi clienţi. Dacă o comparăm cu cea de la Bucureşti, mâncarea e mai ieftină la Chişinău, cam la jumătate din preţ, însă preţul carburanţilor e asemănător. Cu toate acestea, sunt mulţi cei care preferă să meargă la cumpărături în Transnistria, regiunea separatistă moldoveană, situată la nici două ore de condus. Regimul de la Tiraspol permite tranzitul moldovenilor cu bunuri şi produse alimentare, iar preţurile sunt suficient de atrăgătoare cât să-i determine să meargă săptămânal la cumpărături pe cei care au maşină sau chiar mai des pe micii comercianţi.

    Pe durata vizitei mele la Chişinău, Transnistria fusese recunoscută ca stat printr-o decizie a Curţii Supreme de Justiţie din Republica Moldova. Transnistria, susţinută din umbră de regimul de la Moscova, şi-a autoproclamat independenţa în 1990, însă nu este recunoscută nici astăzi de comunitatea internaţională. Decizia venea în contextul în care noul lider de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, ajuns de curând la putere, era pomenit în apelul public la transnistreni al preşedintelui Partidului Liberal moldovean, Mihai Ghimpu, pentru reunificarea Moldovei: “Puterea e în popor, nu în tancuri astăzi. Întotdeauna cei cu politici de felul cum este a lor faţă de Republica Moldova mizează pe frica oamenilor, pe toleranţa lor, pe manipularea cu piaţa, cu gazele, cu nu ştiu ce. Dar când un popor se ridică, nu-l poate opri nimeni”, spunea Ghimpu într-un interviu pentru Europa Liberă. Poporul moldovean este, după Ghimpu, unul care “înghite şi tace”, singura lui şansă fiind apropierea de Europa, însă semnalul trebuie să vină de la Chişinău: “Dar atât timp cât noi stăm cu capul ca struţul… Şi, din păcate, de 22 de ani e aşa, am încercat eu să îndrept capul şi nu ei, ai noştri primii mi-au tăiat capul”. Şeful liberalilor îşi exprima speranţa ca noul lider de pe Nistru să înţeleagă că nu există altă soluţie decât “unificarea malurilor.”

  • Iulian Anghel, ZF: Cât costă democraţia în România – 20 de milioane de euro

    După trei ani de austeritate, dă bine la electorat să arăţi cât de econom eşti. Aşa s-a întâmplat şi în alegerile prezidenţiale din 2009 în timpul cărora a fost impus şi referendumul pentru Parlamentul unicameral – tot în numele economiilor care ar fi făcute. Ce s-a ales din referendum? Nimic. Dar tema a fost bună în campanie. Pentru ceva alegători lipsiţi de perspectiva de a vedea lucrurile îmbunătăţite în plan economic, ideea că cineva face economii spre binele lor ar putea prinde bine. Dar un lucru nu ar trebuie să scape aceştia din vedere. Că totul este o farsă electorală.

    O farsă electorală şi nimic mai mult este decizia de comasare a alegerilor. Pentru că nicăieri în lumea bună nu se întâmplă asta. În Franţa, oamenii vor veni la vot anul viitor de patru ori în două luni. Pentru alegeri prezidenţiale în două tururi şi alegeri legislative tot în două tururi, dar nimeni nu se gândeşte că sunt prea multe sau prea scumpe.

    Americanii au alegeri naţionale din doi în doi ani şi de “n” ori la nivel local şi nimeni nu s-a gândit să le comaseze. Recomandările Comisiei de la Veneţia sunt ca legislaţia electorală să nu fie schimbată cu 12 luni înainte de alegeri. Dacă lui Sarkozy i-ar trece prin cap să comaseze vreo prostie pentru un ce profit, la Paris ar începe revoluţia.

    Doar la Bucureşti Emil Boc şi Traian Băsescu cred că oamenii se hrănesc cu iluzii. Orice specialist în legislaţie electorală poate spune că alegerile trebuie clar delimitate pentru că vizează sfere diferite de competenţe şi putere.

    Dar dacă prima dată a mers de ce nu ar merge şi a doua oară?

    “Prima dată” a fost când preşedintele a impus referendumul pentru Parlament, în 2009, şi i-a ieşit. Hodoronc-tronc Parlament unicameral, doar că dă bine la electorat. A doua oară, când preşedintele şi Guvernul au încercat regionalizarea pe care au scos-o din mânecă peste noapte, negândită, nejustificată, de parcă rezolvaseră deja toată birocraţia din România şi asta mai lipsea. Apoi s-a încercat să se schimbe legea Capitalei şi să se desfiinţeze sectoarele, doar-doar o ieşi ceva şi de aici, pentru că alegerile sunt aproape.

    Când Ion Iliescu era atotputernic, PD ţipa ca din gură de şarpe că alegerile prezidenţiale şi cele legislative care se desfăşurau în aceeaşi zi trebuie despărţite pentru este bine ca oamenii să judece proiecte şi programe şi nu să meargă după locomotive electorale ca Iliescu. Acum tronc. Hai să le lipim pentru că ele ne aduc câştig întrucât primarii noştri vor avea interesul să pună osul la treabă şi pentru parlamentari nu doar pentru ei.

    Până la urmă unde este democraţia pe care o invoci când tu schimbi legi în funcţie de interesul tău electoral?

    Unde este democraţia domnule Boc când dumneavoastră guvernaţi doar prin angajarea răspunderii (e drept prevăzută de Constituţie) fără nicio dezbatere parlamentară? Când PSD vă racola parlamentarii urlaţi că legea trebuie să-i spânzure pe traseişti. Acum îi pupaţi în bot pentru că vă sprijină!

    Vreţi economii? Faceţi cum a făcut Mario Monti în Italia şi renunţat la salariu, dacă vă dă mâna. Dispuneţi ca miniştri să vină la serviciu cu tramvaiul pentru că numai pe benzină ministerele cheltuiesc anual 45 de milioane de euro, o sumă nu mare, dar oricum dublă faţă de economia pe care o faceţi schilodind democraţia şi aşa vai de capul ei de pe aici.

    Uitaţi-vă cum faceţi ca în România să apară din nou locurile de muncă, să vină creştere economică, să vină speranţa în inimile oamenilor. Acestea sunt lucrurile importante în România, nu economia de 20 de milioane de euro. Aţi condus Guvernul în 2009 cu frâna trasă dintr-un considerent strict electoral. Uitaţi de asta. Pentru că nu Constituţia pe care vreţi să o modificaţi, nu lipsa parlamentului unicameral şi nu lipsa regionalizării sau faptul că alegerile sunt separate au condus economia la prăbuşire. Întrebaţi-vă dacă nu cumva aceasta are legătură şi cu modul în care conduceţi ţara şi cu deciziile pe care le luaţi. Gândiţi-vă că democraţia nu înseamnă dreptul celui de la putere de a face ce vrea. Nu fiţi zgârcit cu democraţia. Dacă nu o schilodiţi acum s-ar putea să vă prindă bine peste câţiva ani.

    Citiţi mai multe opinii ale jurnaliştilor Ziarului Financiar pe www.zf.ro/opinii

  • Aţi sacrifica democraţia pentru mai multă bunăstare?

    Conform unui sondaj de opinie realizat recent de Institutul Nézőpont pentru gazeta Magyar Nemzet, susţinătorii partidelo de opoziţie MSZP (socialist), Jobbik (extrema dreaptă) şi LMP (verzii) sunt mai dispuşi să schimbe actualul regim democratic cu unul autoritar, dar în care să se bucure de un nivel de viaţă mai bun. În schimb, susţinătorii actualului partid de guvernământ de centru-dreapta, Fidesz, nu sunt înclinaţi spre o astfel de schimbare.

    Sondajul arată că 65% dintre susţinătorii Jobbik ar prefera un regim autocratic, dar cu creştere economică robustă. În cazul adepţilor MSZP, procentul este de 57%, pentru adepţii verzilor – 38%, iar pentru cei ai Fidesz doar în jur de o treime.

    Indiferent de simpatiile politice, cetăţenii cu nivelul cel mai scăzut de educaţie sunt cei mai dispuşi spre o astfel de schimbare de regim, reiese din sondaj: 34% dintre respondenţii care au doar studii primare, dar numai 23% dintre cei cu studii liceale şi 18% dintre cei cu facultate ar accepta să sacrifice democraţia în numele unui grad de bunăstare mai mare.

  • Puterile occidentale pun la bataie 15 miliarde de dolari pentru Libia de dupa Gaddafi

    În paralel însă, operaţiunile militare contra regimului lui Gaddafi continuă, mai cu seamă cu cât dictatorul a ieşit cu o declaraţie conform căreia exclude orice capitulare şi face apel la rezistenţă din partea susţinătorilor săi.

    Cei 15 miliarde de dolari reprezintă de fapt active libiene îngheţate de ţările occidentale care participă la sancţiunile contra regimului Gaddafi şi o parte din activele totale, estimate la 50 de miliarde de dolari, pe care vesticii îl acuză pe acesta că le-a deturnat de la poporul libian.

    De partea sa, SUA au insistat însă ca noua putere din Libia să combată extremismul, având în vedere suspiciunile ce planează asupra unora dintre liderii rebelilor, consideraţi apropiaţi de mişcarea Al-Qaida.

  • Ce va urma dupa caderea lui Gaddafi? De la razboi civil la monarhie: scenarii posibile

    Cei care iau in calcul scenariul caderii rapide de la putere a
    lui Gaddafi pleaca de la realitatea ca dictatorul si familia lui –
    in special fiul Saif, trimis la studii la London School of
    Economics si pregatit pentru preluarea guvernarii – nu mai au sanse
    reale de a-si negocia cu opozantii o iesire din scena pasnica
    intr-un fel sau altul, intrucat faptul ca trupele guvernamentale au
    facut uz de armament greu contra populatiei civile a eliminat posibilitatea unui deznodamant
    onorabil pentru Gaddafi.

    “Va fi ucis, se va sinucide sau va fugi. S-a terminat cu el”, crede
    Faysal Itani, cercetator la Exclusive Analysis.

    1. Cei mai pesimisti analisti se tem totusi de o rezistenta
    prelungita a trupelor colonelului, care ar duce la un scenariu al
    divizarii tarii intre vestul controlat de fidelii dictatorului si
    estul controlat de rebeli, cu un conflict ce s-ar putea prelungi
    ani de-a randul. “O Libie impartita in doua state disfunctionale, separate de fortele
    de mentinere a pacii, este o posibilitate”, considera Jytte
    Klausen, profesor la Brandeis University.

    2. Scott Stewart, analist la Stratfor, se teme ca plecarea lui
    Gaddafi va crea o oportunitate pentru jihadistii din Libia, care sub regimul
    dictatorului au fost bine tinuti sub control. “Un mare numar de
    libieni sunt implicati in Al Qaida”, spune Stewart, confirmand
    indirect avertismentul lui Gaddafi ca fortele Al Qaida ii doresc
    pieirea si lupta in randurile rebelilor.

    De la inceputul protestelor contra regimului, in februarie, o serie
    de depozite de armament au fost jefuite, iar daca jihadistii au pus
    mana pe rachete sol-aer sau alte genuri de armament avansat, atunci
    “situatia ar putea deveni foarte periculoasa”, in sensul ca ar
    putea veni la conducerea tarii un guvern slab, incapabil sa se
    opuna militantilor care ar face din Libia un rai al jihadistilor de
    peste tot, ori ar putea urma chiar un razboi civil in toata legea,
    relativ asemanator cu modelul oferit de talibanii din
    Afganistan.

    3. Spre deosebire de Tunisia sau Egipt, societatea civila si
    institutiile democratice in Libia lipsesc aproape complet, nu
    exista nici personalitate capabila sa unifice triburile si nici armata nu e profesionista, capabila sa
    preia puterea si sa asigure echilibrul in societate, dupa exemplul
    celei egiptene. E greu de prevazut deci cine va prelua concret
    puterea, insa exista si un scenariu optimist, lipsit de probleme:
    poate anumiti sefi de trib se vor uni spre a-l sustine pe unul
    dintre ei, poate un opozant refugiat va reveni din diaspora “ori
    poate niste tineri libieni cu studiile superioare facute in
    strainatate ori tineri antreprenori vor profita de ocazie”, dupa
    cum scrie Newsweek.

    4. Exista si zvonuri ca mostenitorul coroanei regale libiene ar
    vrea si el sa-si incerce norocul. Nascut in 1962, Muhammad al-Rida
    Bin Sayyid Hassan al-Rida al-Mahdi as-Senussi este fiul printului
    de coroana Hasan as-Senussi, la randul lui nepot al primului si
    singurului rege al Libiei, Idris I, care a fost rasturnat de la
    putere de colonelul Gaddafi in 1969. Mostenitorul cu nume lung a
    fost tinut in arest la domiciliu pana in 1988, cand liderul libian
    a permis familiei regale sa plece in Anglia.

    Muhammad al-Rida as-Senussi a emis in februarie o
    declaratie unde spunea ca “marea revolutie va invinge pana la urma,
    gratie unitatii poporului libian”, si s-a pus pe dat interviuri
    despre situatia din Libia, comentand inclusiv faptul ca unii tineri
    iesiti in strada la Tripoli fluturau steagul monarhiei lui Idris.
    “Steagul ridicat de tineri este drapelul libertatii”, a zis
    mostenitorul, adaugand insa ca “se va vedea in timp” daca viitorul
    Libiei va fi sau nu intoarcerea la monarhie.

    5. Comentatorii care fac comparatii cu Tunisia sau Egiptul conchid
    ca nu acestea sunt reperul pentru imaginarea viitorului Libiei, ci
    mai curand tarile balcanice dupa razboiul din Iugoslavia, astfel
    incat eforturile de constructie a unor institutii democratice si de
    mentinere a pacii intre diferitele triburi vor urma exemplul a ceea
    ce s-a intamplat in tarile ex-iugoslave si se mai intampla inca in
    Kosovo. “La fel ca in Balcani, comunitatea internationala ar
    putea avea un rol important si pozitiv de jucat, oferind experienta
    si, temporar, forte de securitate”, sustine Newsweek.

  • Armenia, pe urmele tarilor arabe: vrem si noi alegeri anticipate (VIDEO)

    La 1 martie, o alta manifestatie de protest, organizata cu
    ocazia implinirii a trei ani de la violentele din aceasta tara din
    Caucaz, a reunit peste 10.000 de persoane la Erevan. Protestele de
    strada sunt organizate de Congresul National Armenesc, principalul
    partid de opozitie, in frunte cu Levon Ter-Petrossian, dar si de
    alte partidul Mostenirea (Jarangutiun), al carui lider Raffi
    Hovannisian a inceput greva foamei la 15 martie. Toti cer alegeri
    anticipate parlamentare si prezidentiale.

    Zece persoane, intre care doi politisti, au fost ucise in
    violentele de acum trei ani, din 1 martie 2008, dupa 11 luni de
    proteste fata de victoria in alegerile prezidentiale a lui Serge
    Sarkissian in fata lui Levon Ter-Petrossian.

  • Cine este si ce vrea “cea mai curajoasa femeie din Afganistan”

    In scurta ei cariera politica a scapat de cinci tentative de
    asasinat. Desi a devenit o vedeta pentru mass-media occidentale,
    care isi disputa privilegiul de a-i smulge cate un interviu, este
    in continuare pazita de sase bodyguarzi, are parte de un foarte
    activ comitet de sustinere la Kabul si nu isi divulga niciodata
    planurile de viitor, de teama unui nou atentat. Atunci cand
    primeste flori, garzile de corp rascolesc grijuliu buchetele, ca nu
    cumva acestea sa ascunda o bomba.

    “Cea mai curajoasa femeie din Afganistan” (cum o numea BBC),
    “una dintre cele mai influente 100 de personalitati ale lumii” (cum
    a fost categorisita de revista “Time”) si-a publicat in 2009
    volumul autobiografic “In numele poporului meu”, in care isi
    rememoreaza traseul copilariei (petrecuta in vremea invaziei
    sovietice), adolescenta, studiile si angajarea ulterioara in numele
    apararii drepturilor omului. Dupa ce a predat in scoli clandestine,
    dupa ce a deschis un orfelinat in provincia ei natala si a militat
    in cadrul mai multor organizatii neguveramentale, a fost aleasa in
    Parlament si s-a ridicat impotriva coruptiei multora dintre colegii
    sai, impotriva “lorzilor razboiului care opreseaza femeile si care
    au ruinat tara”.

    Discursul ei intrasigent a fost primit cu ostilitate de catre
    oficialii regimului afgan, dar nu numai de ei. “Afganistanul ocupat
    de SUA este in continuare un infern si o farsa grosolana la adresa
    democratiei si drepturilor omului. Din nefericire, in prezent, cei
    mai inversunati dusmani ai acestor valori dicteaza politicile din
    tara mea.” Acuzatoare nu doar la adresa falsilor prieteni ai
    poporului sau, ci si la adresa asa-zisilor sai eroi (dovada ca pe
    Ahmad Shah Massoud, adica pe Leul din Panshir, l-a numit, fara
    ezitare, ‘calaul din Kabul’), Malalai Joya redefineste notiunea de
    eroism si sustine ca acum, in Afganistan, singura diferenta fata de
    perioada neagra a talibanilor consta in faptul ca autoritatile
    vorbesc in numele unei democratii care nu exista.

    Malalai Joya, Derrick O’Keefe, “In numele poporului meu”,
    Editura Allfa, Bucuresti, 2010