Tag: Daniel Constantin

  • Ministrul Agriculturii: Decizia politică de reducere a TVA la pâine va fi luată până la sfârşitul lunii aprilie

     Un document al Ministerului Finanţelor, având sigla “Ministerul Finanţelor Publice-Cabinet Ministru”, cu semnătură, ştampilă şi număr de înregistrare din săptămâna trecută, arată că reducerea TVA la pâine ar genera un impact bugetar negativ semnificativ şi, deşi “cel puţin teoretic” poate crea premise de diminuare a evaziunii în următorii ani, pe termen scurt trebuie găsite alte surse de venit care să compenseze pierderea imediată, surse care însă în prezent nu pot fi asigurate.

    “Este părerea unor funcţionari, a unor economişti din ministerul de Finanţe pe care o cunoaştem şi nu ne miră. De foarte mulţi ani cei din ministerul de Finanţe ne spun că este o măsură care ar aduce prejudicii bugetului de stat, însă deciza politică de reducerea TVA la pâine va fi luată până la sfârşitul lunii aprilie”, a spus Constantin la RTV.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Daniel Constantin, despre scandalurile din industria alimentară: “Un mare câştig”

    “De la începutul anului traversăm mai multe scandaluri naţionale şi internaţionale, pornind de la scandalul cărnii de cal până la laptele infestat cu aflatoxină. Am învăţat foarte multe lucruri pe care încercăm să le corectăm. Am mai învăţat că orice lucru rău se poate transforma într-un lucru bun”, a spus ministrul la un seminar pe teme de specialitate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Constantin: Vom face o evaluare a pierderilor fermierilor afectaţi de problema aflatoxinei

     “Au fost probleme cauzate în ultimul timp cu referire la aflatoxina identificată în lapte. Sunt anumite pierderi pentru anumiţi fermieri în această perioadă şi vom face o evaluare a pierderilor. Vom avea discuţii şi cu procesatorii, pentru a nu se pune presiune pe producători. Ce e important pentru crescătorii de animale care aveau contracte cu procesatorii este că aceste contracte au fost respectate, procesatorii au cumpărat în continuare laptele de la producători, chiar dacă au constituit stocuri suplimentare.

    Crescătorii de animale care au contracte cu procesatorii au livrat şi nu au înregistrat pierderi în această criză. Pierderi s-au înregistrat la fermierii care au vândut laptele direct prin dozatoare, iar acolo trebuie să ne asigurăm că vând fermieri, nu intermediari care văd o afacere din asta”, a declarat Daniel Constantin, vineri, într-o conferinţă de presă la Cluj.

    Potrivit acestuia, crescătorii de bovine au solicitat majorarea ajutorului de stat pe cap de animal de la 500 de lei la 600 de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Constantin: Crescătorii de ovine vor primi un ajutor suplimentar de 4,5 euro pentru fiecare animal

     Daniel Constantin a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, înaintea unei întâlniri cu fermieri şi şefi de servicii deconcentrate din judeţul Cluj, că este vorba despre “un ajutor important”, care reprezintă o creştere de aproape 50 la sută şi care vine într-o perioadă destul de grea pentru crescătorii de ovine, în condiţiile creşterii preţului la furaje.

    “O veste bună pe care vreau să o dau în contextul celor întâmplate cu laptele este pentru crescătorii de ovine. Vineri vom trimite la Bruxelles o fişă prin care solicităm şi este permis prin regulamentul european, printr-o exceptare de la acest regulament, o suplimentare a sprijinului pe cap de animal de ovine în zonele defavorizate. Din calculele pe care le avem, avem în aceste zone în jur de 1,5 milioane de capete de ovine, care vor primi suplimentar, faţă de cei 10 euro care erau agreaţi prin ajutorul de stat, încă 4,5 euro. Este un ajutor important, o creştere de aproape 50 la sută, care vine într-o perioadă destul de grea”, a spus Constantin.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Daniel Constantin: Ştiu de protocolul cu UDMR, dar a fost semnat înainte de referendum

    Întrebat dacă ştia de protocolul semnat de USL cu UDMR, Constantin a răspuns: “Ştiam, da. Eu ştiu aşa: că acest protocol a fost semnat înainte de referendum, după care s-au întâmplat mai multe lucruri şi pe motivul acesta…”.

    Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că a existat un acord semnat de el şi Victor Ponta cu UDMR înaintea campaniei, pentru guvernare în comun, el adăugând că de la declanşarea campaniei şi până alegeri “foarte multe lucruri” nu au decurs potrivit celor stabilite.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Daniel Constantin: Pierderile din cauza secetei în majoritatea sectoarelor agricole sunt în jur de 20%

    “Eu cred că pierderile în majoritatea sectoarelor sunt undeva în jur de 20% şi faptul că avem 100 de milioane de euro care vin suplimentar reprezintă în jur de 10-15% din bugetul pe care l-a avut ministerul. Oarecum încercăm prin această alocare să compensăm pierderile care sunt în agricultură”, a spus ministrul. El a arătat că sunt sectoare ale agriculturii care, din cauza secetei, au înregistrat pierderi de până la 60%, dar sunt şi sectoare unde pagubele au fost de 15% sau nu au înregistrat pierderi. Potrivit ministrului, calitatea vinului din acest an este superioară celei de anul trecut, chiar dacă producţia a scăzut puţin faţă de anul trecut.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Ne-am arătat forţa, acum putem să plângem împreună. Perlele politice ale săptămânii

    “Aţi rămas şi dumneavoastră în opoziţie cu guvernul dumneavoastră. Aşa că acum putem plânge împreună” – preşedintele Traian Băsescu către omologul său georgian, Mihail Saakaşvili

    “Nu cred că trebuie să mai facem manifestaţii, ne-am arătat forţa când am înlăturat guvernele lui Traian Băsescu” – preşedintele PC, Daniel Constantin, către suporterii USL

    “Băsescu este ultimul comunist al Europei, ultimul securist” – premierul Victor Ponta

    “USL nu are decât de câştigat, deoarece mă voi ocupa personal de Dan Diaconescu” – Gheorghe Becali, liderul PNG, despre candidatura sa pe listele USL

    “Eu îl sprijin pe Victor Ponta pentru că vrea să redea România cetăţenilor” – preşedintele PES, Serghei Stanişev

    “Spre deosebire de ceilalţi care şi-au făcut congrese clandestine la Bruxelles, noi suntem mândri că ne aflăm la Bucureşti” – secretarul general al PPE, Antonio Lopez, comentând decizia socialiştilor europeni de a nu-şi mai ţine la Bucureşti congresul din septembrie

    “Preşedintelui României nu i-a fost niciodată frică să se gândească la viitor, chiar dacă aceste acţiuni nu au fost totdeauna cele mai populare” – cancelarul german Angela Merkel

  • Ce face Guvernul pentru combaterea secetei. Ponta: “România va fi cel mai afectată din Europa”

    “Am văzut şi eu prognozele europene şi e chiar groaznic, e chiar groaznic cât de mult va fi afectată România, cel mai mult din toată Europa, de secetă, dar trebuie să trecem peste anul ăsta greu şi să sperăm că la anul va fi un an bun şi reuşim să recuperăm din ceea ce a rămas în urmă”, a comentat premierul Victor Ponta.

    Ajutorul de minimis se acordă pentru suprafeţe de culturi agricole în teren arabil şi vizează sprijinirea acelor fermieri care au între 1 şi 10 hectare, inclusiv, sprijinul fiind stabilit la 100 de lei pe hectar, a anunţat ministrul de resort, Daniel Constantin. Beneficiarii schemei sunt fermieri persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite conform Ordonanţei de urgenţă 44 din 2008, persoane juridice, precum şi orice alte forme asociative cu sau fără personalitate juridică, constituite conform legii. Beneficiarii estimaţi de către Ministerul Agriculturii sunt în jur de 600 de mii de fermieri, suprafaţa totală care va fi acoperită de acest sprijin este de 1,9 milioane de hectare, iar valoarea totală a sprijinului a fost stabilită în jurul sumei de 42,8 milioane de euro.

    Banii sunt prevăzuţi în bugetul anului 2012, o parte dintre ei, iar cealaltă parte în primele luni ale anului 2013. Suma maximă a sprijinului financiar nu poate depăşi echivalentul în lei a 7.500 euro pentru fiecare beneficiar. Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor sunt de circa 42,8 milioane euro şi se asigură de la bugetul de stat. Cererile se depun la direcţiile pentru agricultură, până la data de 15 octombrie 2012, sprijinul financiar începând a fi acordat către fermieri la data de 1 noiembrie 2012.

    Guvernul a aprobat şi o hotărăre prin care, potrivit lui Constantin, “dorim să mărim numărul de beneficiari ai Fondului European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, mai exact acei beneficiari ai finanţării nerambursabile pe grupurile de acţiune locală şi pe organizaţiile udătorilor de apă”. Pentru a încasa avansurile de la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, beneficiarii au nevoie de o garanţie, însă pentru a nu întârzia începerea lucrărilor sau rezilierea contractului atunci când beneficiarii nu au aceste garanţii, Guvernul le oferă posibilitatea să meargă la Fondul de Garantare, spre a obţine garanţiile guvernamentale necesare.

    O altă hotărâre, care vizează sprijinul pe suprafaţă acordat începând din toamna acestui an, va fi aprobată de Guvern în prima săptămână a lunii octombrie, vizând componenta europeană, denumită SABS, şi componenta naţională, a spus Daniel Constantin. “În aceste zile suntem în discuţii cu fermierii şi încercăm să obţinem o alocare financiară cât mai mare, pentru sprijinul complementar, de la bugetul de stat, pentru ca fermierii să beneficieze de un sprijin mult mai mare decât în anii precedenţi”, a afirmat ministrul.

    Ministerul Agriculturii intenţionează, de asemenea, să lanseze un proiect care să înceapă a fi finanţat de la 1 ianuarie 2014 şi care să vizeze refacerea sistemului de irigaţii cu fonduri europene. Potrivit ministrului, “există acordul de principiu al Comisiei Europene şi sper ca până la sfârşitul anului să scriem acest proiect şi să avem şi acordul definitiv ca să începem refacerea unei infrastructuri care se află astăzi în proprietatea statului şi care poate deservi peste 800.000 de hectare, în special din sudul, sud-estul şi estul României”.

  • Zeus şi maneliştii cu blăniţă. Perlele politice ale săptămânii

    “Cei care vor primi ordin să meargă acolo. Ordin de la Zeus” – fruntaşul PSD Victor Hrebenciuc, întrebat cine crede că va adera la mişcarea civică a lui M.R. Ungureanu

    “Ochii mei, simţurile mele. Asta voi face, mă voi uita, fiind cetăţean mă pot uita fiind critic la cei care s-au comportat în felul acesta” – ex-premierul M.R.Ungureanu, întrebat ce instrumente va folosi pentru a-şi îndeplini dorinţa de a înţelege resorturile traseismului politic

    “Mie îmi place trufia. E păcatul pe care-l duc în mormânt. Îmi place luxul, îmi place aurul, îmi plac oile mari” – Gh. Becali, liderul PNG

    “Un fost procuror comunist deghizat în blăniţă de apărător al drepturilor omului, mai nou într-o blană zburlită, fioroasă, de luptător anticorupţie (…) e vorba de un luptător cu gura, un fel de gurist, un manelist al anticorupţiei” – deputatul PNL Tudor Chiuariu despre europarlamentarul Monica Macovei

    “Nu suntem la o vânătoare, poate că pare, însă cred că mai degrabă domnul Băsescu ne vânează pe noi” – Crin Antonescu, liderul PNL

    “Am avut o singură mică ezitare la eliberarea din funcţie a domnului Tismăneanu – că a realizat o carte excelentă cu domnul Iliescu” – premierul Victor Ponta, comentând demiterea lui Vladimir Tismăneanu din funcţia de preşedinte al Consiliului ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

  • Ministrul Agriculturii: 14.000 de hectare sunt afectate de ploi, cifrele cresc de la oră la oră

    Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a fost întrebat, într-o conferinţă de presă desfăşurată la sediul PNL Arad, la care a participat alături de liderul liberal Crin Antonescu, depsre pagubele produse de ploi.

    “Cifrele cresc de la oră la oră, sunt în jur de 14.000 de hectare care sunt afectate la nivel naţional. Cifra e în jur de unu la sută, mă refer la cultura mare, porumb, floarea soarelui, grâu”, a spus ministrul.

    Constantin a precizat că nu deţine o situaţie privind pagubele provocate în sectorul de fructe.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro