Tag: Daniel Constantin

  • Daniel Constantin: Prima pentru achiziţia de maşini electrice, dublată de la 5.000, la 10.000 de euro

    Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, la Sibiu, că cei care vor achiziţiona maşini electrice în 2017 vor putea beneficia, în cadrul Programului Rabla Plus, de o primă ce va fi dublată, ajungându-se până la suma de 10.000 de euro.

    Constantin a precizat că se are în vedere achiziţionarea a circa 1.000 de maşini electrice prin acest program.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Constantin: Săptămâna viitoare desemnăm persoane pentru funcţii vacante la BNR, ASF, AEP, ICR

    „Am hotărât astăzi (vineri, n.r.) ca la începutul săptămânii viitoare, la nivel parlamentar, să începem procedurile astfel încât să desemnăm în instituţiile importante pentru funcţionarea statului persoanele care vor fi audiate, care vor intra în dezbatere parlamentară pentru funcţia de viceguvernator al BNR, vicepreşedinte al ASF, preşedinte al AEP, pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinţi în cadrul ICR. Aceste proceduri vor începe săptămâna viitoare”, a spus Daniel Constantin, după şedinţa coaliţiei de guvernare.

    El a arătat că tot săptămâna viitoare se va discuta şi „situaţia” de la Radio România.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Creşte valoarea tichetului în programul Rabla. Câţi bani vor primi românii pentru o maşină nouă

    Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a anunţat că preţul tichetelor pentru programul Rabla va creşte până la 8000 de lei în 2017.
     
    Bugetul alocat va fi la acelaşi nivel ca anul trecut – 220 de milioane de euro. De asemenea, o parte importantă din această sumă va fi destinată programului Rabla Plus, care încurajează românii să cumpere maşini electrice.
     
    Cel mai probabil programul va  începe în aprilie, când maşinile vor putea fi duse la casat, a declarat Daniel Constantin pentru Europa FM.
  • ANAF: Daniel Constantin are calitatea de „terţ poprit”, dar conturile lui nu sunt încă blocate

    „Daniel Constantin are calitatea de terţ poprit, însă nu are şi conturile blocate. Operaţiunile de poprire sunt deocamdată suspendate, în aşteptarea unei decizii a Tribunalului Ilfov. La un moment dat, conturile vor fi, totuşi, poprite”, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii ANAF.

    Demersul ANAF a fost făcut pentru a recupera o parte din prejudiciul din dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru prejudicierea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).

    Co-preşedintele ALDE, Daniel Constantin, vicepremier şi ministru al Mediului, trebuie să ramburseze banii împrumutaţi de la Dan Voiculescu. În perioada 2007-2008, Daniel Constantin a luat de la Dan Voiculescu 295.000 de euro. Mai exact, în 2007, a împrumutat suma de 100.000 de euro, cu scadenţă în 2016, iar în 2008 – suma de 195.000 de euro, cu scadenţă în 2017.

    În declaraţia de avere, Daniel Constantin a precizat că a luat cu împrumut, de la Dan Voiculescu, 295.000 de euro în două tranşe, sume care urmau să fie rambursate etapizat.

  • Creşte valoarea tichetului în programul Rabla. Câţi bani vor primi românii pentru o maşină nouă

    Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a anunţat că preţul tichetelor pentru programul Rabla va creşte până la 8000 de lei în 2017.
     
    Bugetul alocat va fi la acelaşi nivel ca anul trecut – 220 de milioane de euro. De asemenea, o parte importantă din această sumă va fi destinată programului Rabla Plus, care încurajează românii să cumpere maşini electrice.
     
    Cel mai probabil programul va  începe în aprilie, când maşinile vor putea fi duse la casat, a declarat Daniel Constantin pentru Europa FM.
  • O nouă taxă pentru şoferi după ce a abia scăpaseră de timbrul de mediu

    Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a anunţat că se gândeşte să introducă o nouă taxă pentru şoferi. Acesta susţine că măsura face parte dintr-un plan de modernizare prin care să existe tot mai puţine maşini poluante pe străzile din România.

    “[..] Eu împreună cu alte instituţii ale statului ne gândim, în momentul de faţă, la un sistem modern, astfel încât să nu venim cu taxare suplimentară pe cetăţean, dar în acelaşi timp să ne asigurăm că avem autoturisme din ce în ce mai puţin poluante care să fie pe străzile noastre, mai ales în zonele unde avem aglomerări urbane. O să prezentăm, probabil săptămâna viitoare, un sistem modern, european, pe care l-am gândit, astfel încât să fie toată lumea mulţumită şi să ne atingem obiectivele de mediu”, a declarat ministrul Mediului.

  • ALDE le-a propus partidelor să demisioneze din Parlament pentru anticipate

     ”Singura soluţie pe care am identificat-o este aceea de a ajunge la un acord între toate partidele politice să organizăm alegeri anticipate mai devreme. Este singura soluţie ca toţi membrii parlamentului să-şi dea demisia şi să avem alegeri în luna octombrie sau noiembrie. Cred că ar fi un lucru util şi parlamentarii ALDE sunt gata să facă acest lucru”, a declarat Daniel Constantin.

    El a precizat că Guvernul a trimis către ALDE ”un material” prin care propune datele de 4 sau 11 decembrie pentru alegerile parlamentare.

    ”Ambele variante sunt proaste. Pe 4 există riscul, având în vedere că pe 1 decembrie avem Ziua Naţională, pe 6 decembrie o sărbătoare mare a creştinilor ortodocşi, există riscul să avem o participare redusă la vot. Pe 11 decembrie există riscul să avem, nu ştiu, o vreme dificilă şi atunci să avem zăpezi şi atunci să nu avem o participare de asemenea masivă la vot”, a argumentat Daniel Constantin.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro