BusinessMagazin

Tag: cosmar

  • Analiză: profit record, în condiţii de piaţă de coşmar

    Legi noi, cu date de aplicare neclare, taxe de tot soiul, interdicţii, controverse şi accize sunt subiectele care menţin în tensiune companiile producătoare de ţigări. Deşi cadrul legislativ în care baleiază industria tutunului este un coşmar, afacerile celor trei mari producători – BAT, JTI şi Philip Morris – înfloresc. Anul trecut, vânzările lor cumulate au ajuns la aproape 3,1 miliarde de euro, iar profitabilitatea a ajuns la un nivel record, de peste 160 de milioane de euro. Piaţa tutunului reprezintă 2% din PIB, iar în termeni de venituri bugetare reprezintă 12,5%.

    Anul trecut, valoarea vânzărilor de ţigări a crescut mai cu seamă graţie reducerii pieţei negre şi asta pentru că s-au înăsprit controalele la graniţa cu Serbia, principala poartă de intrare în România a produselor ilegale, potrivit celui mai recent raport al Euromonitor.

    Toate categoriile de produse de tutun au înregistrat plusuri ale cifrelor de vânzări în 2015, deopotrivă ţigări clasice sau de foi, produsele pentru vaping. Industria tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după sectorul petrolier: în 2015, companiile din domeniu au virat la buget circa 3 miliarde de euro, sumă reprezintă aproape 2% din PIB, sau echivalentul a 12,5% din totalul veniturilor bugetare.

    Ţigările tradiţionale domină piaţa locală, cu o pondere de 99% din vânzări, iar cele mai consistente cote le revin celor trei multinaţionale: British American Tobacco (BAT), urmat de Japan Tobacco International (JTI) şi Philip Morris International (PMI). Cele mai mari vânzări se realizează în schimb prin intermediul jucătorilor mici, cum sunt magazinele de cartier, buticurile şi chioşcurile de ziare. Fiecare dintre cei trei jucători mari are minimum două entităţi juridice în România – una pentru producţie şi alta pentru comerţ; BAT are şi un centru de servicii. În total, entităţile de producţie şi de trading au terminat anul trecut cu afaceri de aproape 3,2 mld. euro şi peste 3.000 de salariaţi.

    British American Tabacoo a avut afaceri de 1.656 de milioane de euro în 2015, în creştere cu 6% faţă de 2014, şi un profit de 98 de milioane de euro, faţă de 80 de milioane în 2014, potrivit datelor companiei. În opinia Gemmei Webb, CEO al BAT România, anul acesta va continua aceeaşi tendinţă, cu plusuri la capitolul vânzărilor şi profitabilităţii. „Am avut un an foarte bun în 2015 şi ne aşteptăm ca tendinţa să continue şi în 2016 deoarece în România jumătate dintre fumători aleg ţigările noastre.“ Potrivit datelor companiei, BAT are o cotă de piaţă de 54,5% la nivel naţional şi ajunge la 61% în Bucureşti. Cele mai importante branduri pentru companie sunt sunt Kent (24,6% cotă de piaţă la nivel naţional) şi Pall Mall (17%).

    JTI, al doilea jucător de pe piaţă, are în portofoliu branduri precum Sobranie, Camel sau Winston şi a avut anul trecut afaceri de 866 de milioane de euro în 2015, cu profit de 25,6 milioane; rezultatele au fost şi în cazul lor, în creştere faţă de 2014 (777 milioane de euro şi profit de 19,5 mil de euro). Philip Morris, care produce şi comercializează Marlboro, L&M sau Parliament, a avut anul trecut afaceri de 533 de milioane de euro şi un profit de 14,4 milioane de euro, în creştere faţă de 2014 (511 milioane de euro şi profit de 5,4 milioane de euro), potrivit datelor Ministerului Finanţelor. JTI şi Philip Morris nu au dezvăluit cota de piaţă a produselor din portofoliu în România, dar JTI a precizat că „deţine peste un sfert din piaţă“, iar reprezentanţii Philip Morris au spus că producătorul de tutun „este liderul pieţei de tutun, cu produse vândute în peste 180 de ţări şi 6 branduri în top 15 cele mai vândute din lume“. Evident, Philip Morris se referă la poziţia sa la nivel global. Pentru JTI anul 2016 „stă sub semnul directivei tutunului“ în materie de profitabilitate şi vânzări, punctează Gilda Lazăr, director corporate affairs al JTI Romania, Moldova & Bulgaria.

    Gemma Webb vede 2016 ca o continuare a plusurilor din 2015, iar reprezentanţii Philip Morris spun că se concentrează pe promovarea produselor de nouă generaţie: „Mare parte din investiţiile noastre merg spre deschiderea, creşterea şi consolidarea segmentului produselor din tutun încălzit“. 2016 este şi anul când legea care interzice fumatul în spaţiile închise a intrat în vigoare, iar Euromonitor apreciază că măsura va avea un impact negativ asupra vânzărilor. Până acum însă, cifrele contrazic previziunile, dat fiind că piaţa tutunului are cel mai grozav an pe plan local în ce priveşte valoarea vânzărilor.

    Această modificare legislativă va influenţa evoluţia pieţei, însă este prematur să venim cu o estimare în acest moment, ţinând cont şi de faptul că la puţin timp după adoptarea acestei legi au fost deschise şi terasele în aer liber“, spun reprezentanţii Philip Morris. Gilda Lazăr este de părere că un răspuns la întrebarea care sunt efectele interzicerii fumatului în spaţii închise ar fi mai potrivit să răspundă jucătorii din HoReCa, însă a precizat că „estimăm că incidenţa fumatului nu va scădea. Afectat va fi mai degrabă sectorul HoReCa, în special în perioada iernii. Şi, evident, consumatorii, obligaţi să iasă afară pe orice fel de vreme“. 

  • Coşmarul angajatului eficient: şedinţa

    În orice organizaţie sunt oameni care aşa consideră că muncesc, stând în şedinţe“, spune, resemnat, Marius P., director într-o multinaţională din sectorul serviciilor IT, despre situaţiile în care este nevoit să stea până la final în şedinţele în care discuţiile participanţilor se duc în cu totul alte direcţii, fără legătură cu tema întâlnirii de business.

    Cazul lui Marius nu este singular, sunt multe situaţii în care managerii din companiile locale sunt nevoiţi să ia parte la şedinţe inutile, care nu fac decât să îi oblige să stea peste program, ca să recupereze pierderea de vreme din „meetinguri“.

    „Am văzut, destul de frecvent, cazuri de şedinţe ineficiente şi am observat că acestea au repercusiuni în felul în care se conduce o organizaţie. Dacă nu există un obiectiv comun şi dacă nu se ia o decizie în urma unei şedinţe, atunci aceasta poate fi considerată timp pierdut“, admite Anca Georgescu Aladgem, membru în boardul Telekom şi fondator al companiei de consultanţă ChangeWorks – Center for Personal and Organisational Development. Din punctul său de vedere, pentru ca o şedinţă să fie utilă, participanţii trebuie să plece cu o serie de lucruri de făcut de acolo.

    Pregătirea şedinţei, o agendă clară a discuţiilor, stabilirea participanţilor şi a rolului lor în şedinţă şi identificarea concluziilor aşteptate în urma întâlnirilor sunt caracteristicile unei şedinţe eficiente, spun specialiştii. Cu cât este mai bine planificată, organizată şi condusă, cu atât şansele pentru o încheiere cu succes a unei şedinţe care să nu fie considerată inutilă sunt mai mari. „Durata unei şedinţe depinde de scopul întâlnirii. Astfel, dacă avem o întâlnire de planificare strategică, această va dura mai mult, dacă este vorba de o întâlnire de planificare operaţională, timpul se reduce etc. Personal cred în întâlnirile scurte, bine pregătite, bine comunicate, cu un scop clar şi cu audienţa potrivită. Când mă refer la o întâlnire scurtă am în vedere 30 – 45 de minute, adică timpul maxim de concentrare al unui adult“, explică Dan Burlacu, consultant în cadrul companiei de training şi consultanţă în domeniul dezvoltării profesionale Ascendis. Unele şedinţe, cum sunt cele de aliniere, sunt necesare, pentru că de multe ori apar probleme la limita dintre două departamente care trebuie clarificate, explică Anca Georgescu Aladgem. „Pentru o şedinţă eficientă este foarte importantă agenda discuţiilor şi materialele discutate, care să fie precirculate. Dacă sunt prezentări PowerPoint cu 70 de slide-uri şi sunt 15 astfel de prezentări într-o şedinţă, aceasta se poate transforma rapid într-o o pierdere de vreme“, explică ea. Într-o şedinţă este, de asemenea, foarte important să fie la masă persoanele care trebuie. „Dacă lipseşte persoana considerată «guru» pe subiectul discutat, atunci şedinţa nu are rost“, mai spune Anca Georgescu.

     În ceea ce priveşte frecvenţa şedinţelor, consultantul de la Ascendis spune că aceasta depinde de diverşi factori, cum ar fi tipul activităţii organizaţiei (dacă este, de exemplu, de retail, producţie, ori cercetare şi dezvoltare) sau de modelul de business (pentru că există organizaţii care lucrează foarte mult cu echipe interdepartamentale pe proiecte specifice, caz în care o întâlnire săptămânală pentru verificarea statusului este recomandată).

    „Nivelul de dezvoltare al organizaţiei este un alt cadru ce poate dicta frecvenţă întâlnirilor. O organizaţie matură va avea o altă dinamică a întâlnirilor versus o organizaţie care se află la început de drum ori se reorientează în piaţă“, adaugă Dan Burlacu de la Ascendis.

    Pentru Daniela L., 33 de ani, schimbarea tipului de organizaţie pentru care lucrează a condus şi la o schimbare a practicii în materie de şedinţe. Când lucra la o companie cu acţionariat românesc, spune ea, întâlnirile erau de tip „face to face“ şi îi ocupau cam 30-40% din timpul petrecut la muncă.

    „După ce m-am angajat la o multinaţională lucrurile s-au schimbat radical. Modul de lucru este foarte diferit, într-o zi normală ajung şi la 70-80% din timp petrecut în săli de conferinţe unde am vestitele «call-uri» cu echipa din Europa. E foarte mult timp pierdut şi multe momente în care discuţiile degenerează sau când colegii din Europa lucrează de acasă şi astfel ajungi să auzi un copil pe fundal sau un câine care latră şi nu se mai opreşte“, spune Daniela, care lucrează în departamentul de marketing al unui centru de servicii de externalizare care deserveşte de la Bucureşti clienţi din întreaga Europă. Pentru ea, cel mai dificil este să constate că, după ce a stat toată ziua în astfel de şedinţe, nu mai are timp să pună în aplicare ce are de făcut efectiv la serviciu şi este nevoită să lucreze peste program.

    La rândul său, Marius P. încearcă să evite şedinţele atât cât este cu putinţă, iar atunci când le organizează el face tot posibilul să fie cât mai scurte şi eficiente. Iar atunci când este invitat la şedinţe se scuză dacă se poate, după ce şi-a prezentat opinia sau informaţiile solicitate, şi dacă el consideră că prezenţa sa nu mai aduce valoare adăugată în acel moment. „În compania noastră, o colegă a avut o iniţiativă foarte bună, care s-a implementat: stand-up meetings. În ideea de a avea şedinţe cât mai scurte şi eficiente, s-au cumpărat nişte mese mai înalte, din acelea de cocktail de la evenimente, iar participanţii stăteau în picioare, ideea fiind de a avea şedinţe de 15- 30 de minute. Asta până când unii au început să vină la şedinţe cu scaunele după ei, iar ulterior sala de şedinţe a fost desfiinţată şi mesele împărţite pe la diverşi şefi de departamente. Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită“, îşi aminteşte Marius.

    Ideal ar fi ca o şedinţă să dureze maximum una sau două ore, spun specialiştii. În cazuri mai rare, când se discută despre strategia companiei şi şedinţa are loc o dată pe an, aceasta poate avea o durată ce ajunge chiar şi la 1,5 zile. „Dar aici nu mai este vorba de o şedinţă, ci de un workshop care este gestionat de un facilitator“, adaugă Anca Georgescu Aladgem.

    Dincolo de tipul de şedinţe şi de practicile din organizaţii în legătură cu acest subiect, mai există studii care arată că există diferenţe între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte modul de abordare a şedinţelor. „De foarte multe ori bărbaţii iau decizia înainte de şedinţă, la bere, şi folosesc şedinţa ca să formalizeze deciziile luate anterior. În schimb, femeile consideră şedinţele forumul în care se dezbat ideile şi în urma cărora se iau decizii şi se stabilesc planuri de acţiune“, mai spune Anca Georgescu.

    În ceea ce priveşte pierderile pe care le pot aduce companiilor şedinţele inutile, acestea se traduc şi în scăderi în materie de: focus, claritate, motivare, devotament profesional al angajaţilor şi productivitate. „Nu în ultimul rând, o companie pierde timp şi bani din pricina întâlnirilor ineficiente. Din câte ştiu, un angajat petrece în medie 6 ore / săptămână în cadrul şedinţelor, iar aproximativ 35% din timp este ineficient folosit. Dacă ne uităm la dimensiunea companiei, la numărul angajaţilor, la salariul mediu şi la 52 de săptămâni, vom ajunge imediat şi la cifre“, conchide Dan Burlacu de la Ascendis.

  • Coşmarul angajatului eficient: şedinţa

    În orice organizaţie sunt oameni care aşa consideră că muncesc, stând în şedinţe“, spune, resemnat, Marius P., director într-o multinaţională din sectorul serviciilor IT, despre situaţiile în care este nevoit să stea până la final în şedinţele în care discuţiile participanţilor se duc în cu totul alte direcţii, fără legătură cu tema întâlnirii de business.

    Cazul lui Marius nu este singular, sunt multe situaţii în care managerii din companiile locale sunt nevoiţi să ia parte la şedinţe inutile, care nu fac decât să îi oblige să stea peste program, ca să recupereze pierderea de vreme din „meetinguri“.

    „Am văzut, destul de frecvent, cazuri de şedinţe ineficiente şi am observat că acestea au repercusiuni în felul în care se conduce o organizaţie. Dacă nu există un obiectiv comun şi dacă nu se ia o decizie în urma unei şedinţe, atunci aceasta poate fi considerată timp pierdut“, admite Anca Georgescu Aladgem, membru în boardul Telekom şi fondator al companiei de consultanţă ChangeWorks – Center for Personal and Organisational Development. Din punctul său de vedere, pentru ca o şedinţă să fie utilă, participanţii trebuie să plece cu o serie de lucruri de făcut de acolo.

    Pregătirea şedinţei, o agendă clară a discuţiilor, stabilirea participanţilor şi a rolului lor în şedinţă şi identificarea concluziilor aşteptate în urma întâlnirilor sunt caracteristicile unei şedinţe eficiente, spun specialiştii. Cu cât este mai bine planificată, organizată şi condusă, cu atât şansele pentru o încheiere cu succes a unei şedinţe care să nu fie considerată inutilă sunt mai mari. „Durata unei şedinţe depinde de scopul întâlnirii. Astfel, dacă avem o întâlnire de planificare strategică, această va dura mai mult, dacă este vorba de o întâlnire de planificare operaţională, timpul se reduce etc. Personal cred în întâlnirile scurte, bine pregătite, bine comunicate, cu un scop clar şi cu audienţa potrivită. Când mă refer la o întâlnire scurtă am în vedere 30 – 45 de minute, adică timpul maxim de concentrare al unui adult“, explică Dan Burlacu, consultant în cadrul companiei de training şi consultanţă în domeniul dezvoltării profesionale Ascendis. Unele şedinţe, cum sunt cele de aliniere, sunt necesare, pentru că de multe ori apar probleme la limita dintre două departamente care trebuie clarificate, explică Anca Georgescu Aladgem. „Pentru o şedinţă eficientă este foarte importantă agenda discuţiilor şi materialele discutate, care să fie precirculate. Dacă sunt prezentări PowerPoint cu 70 de slide-uri şi sunt 15 astfel de prezentări într-o şedinţă, aceasta se poate transforma rapid într-o o pierdere de vreme“, explică ea. Într-o şedinţă este, de asemenea, foarte important să fie la masă persoanele care trebuie. „Dacă lipseşte persoana considerată «guru» pe subiectul discutat, atunci şedinţa nu are rost“, mai spune Anca Georgescu.

     În ceea ce priveşte frecvenţa şedinţelor, consultantul de la Ascendis spune că aceasta depinde de diverşi factori, cum ar fi tipul activităţii organizaţiei (dacă este, de exemplu, de retail, producţie, ori cercetare şi dezvoltare) sau de modelul de business (pentru că există organizaţii care lucrează foarte mult cu echipe interdepartamentale pe proiecte specifice, caz în care o întâlnire săptămânală pentru verificarea statusului este recomandată).

    „Nivelul de dezvoltare al organizaţiei este un alt cadru ce poate dicta frecvenţă întâlnirilor. O organizaţie matură va avea o altă dinamică a întâlnirilor versus o organizaţie care se află la început de drum ori se reorientează în piaţă“, adaugă Dan Burlacu de la Ascendis.

    Pentru Daniela L., 33 de ani, schimbarea tipului de organizaţie pentru care lucrează a condus şi la o schimbare a practicii în materie de şedinţe. Când lucra la o companie cu acţionariat românesc, spune ea, întâlnirile erau de tip „face to face“ şi îi ocupau cam 30-40% din timpul petrecut la muncă.

    „După ce m-am angajat la o multinaţională lucrurile s-au schimbat radical. Modul de lucru este foarte diferit, într-o zi normală ajung şi la 70-80% din timp petrecut în săli de conferinţe unde am vestitele «call-uri» cu echipa din Europa. E foarte mult timp pierdut şi multe momente în care discuţiile degenerează sau când colegii din Europa lucrează de acasă şi astfel ajungi să auzi un copil pe fundal sau un câine care latră şi nu se mai opreşte“, spune Daniela, care lucrează în departamentul de marketing al unui centru de servicii de externalizare care deserveşte de la Bucureşti clienţi din întreaga Europă. Pentru ea, cel mai dificil este să constate că, după ce a stat toată ziua în astfel de şedinţe, nu mai are timp să pună în aplicare ce are de făcut efectiv la serviciu şi este nevoită să lucreze peste program.

    La rândul său, Marius P. încearcă să evite şedinţele atât cât este cu putinţă, iar atunci când le organizează el face tot posibilul să fie cât mai scurte şi eficiente. Iar atunci când este invitat la şedinţe se scuză dacă se poate, după ce şi-a prezentat opinia sau informaţiile solicitate, şi dacă el consideră că prezenţa sa nu mai aduce valoare adăugată în acel moment. „În compania noastră, o colegă a avut o iniţiativă foarte bună, care s-a implementat: stand-up meetings. În ideea de a avea şedinţe cât mai scurte şi eficiente, s-au cumpărat nişte mese mai înalte, din acelea de cocktail de la evenimente, iar participanţii stăteau în picioare, ideea fiind de a avea şedinţe de 15- 30 de minute. Asta până când unii au început să vină la şedinţe cu scaunele după ei, iar ulterior sala de şedinţe a fost desfiinţată şi mesele împărţite pe la diverşi şefi de departamente. Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită“, îşi aminteşte Marius.

    Ideal ar fi ca o şedinţă să dureze maximum una sau două ore, spun specialiştii. În cazuri mai rare, când se discută despre strategia companiei şi şedinţa are loc o dată pe an, aceasta poate avea o durată ce ajunge chiar şi la 1,5 zile. „Dar aici nu mai este vorba de o şedinţă, ci de un workshop care este gestionat de un facilitator“, adaugă Anca Georgescu Aladgem.

    Dincolo de tipul de şedinţe şi de practicile din organizaţii în legătură cu acest subiect, mai există studii care arată că există diferenţe între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte modul de abordare a şedinţelor. „De foarte multe ori bărbaţii iau decizia înainte de şedinţă, la bere, şi folosesc şedinţa ca să formalizeze deciziile luate anterior. În schimb, femeile consideră şedinţele forumul în care se dezbat ideile şi în urma cărora se iau decizii şi se stabilesc planuri de acţiune“, mai spune Anca Georgescu.

    În ceea ce priveşte pierderile pe care le pot aduce companiilor şedinţele inutile, acestea se traduc şi în scăderi în materie de: focus, claritate, motivare, devotament profesional al angajaţilor şi productivitate. „Nu în ultimul rând, o companie pierde timp şi bani din pricina întâlnirilor ineficiente. Din câte ştiu, un angajat petrece în medie 6 ore / săptămână în cadrul şedinţelor, iar aproximativ 35% din timp este ineficient folosit. Dacă ne uităm la dimensiunea companiei, la numărul angajaţilor, la salariul mediu şi la 52 de săptămâni, vom ajunge imediat şi la cifre“, conchide Dan Burlacu de la Ascendis.

  • O pădure din România ocupă primul loc într-un top al locurilor de coşmar din lume – GALERIE FOTO

    Pădurea Hoia-Baciu din Cluj, cunoscută ca „Triunghiul Bermudelor” al României, este plină de poveşti despre oameni care au dispărut, aparatură electronică ce o ia razna sau nu mai funcţionează si unde au avut loc apariţii extraterestre, potrivit Vocea Transilvaniei.

    Peste 20.000 de utilizatori au dat „like” unui top ce include „18 locuri de coşmar care te vor ţine treaz noaptea” şi care a fost publicat pe site-ul 9gag.

    Pădurea Hoia-Baciu, aflată la marginea oraşului Cluj-Napoca, este prima din listă şi a stârnit deja interesul utilizatorilor din toată lumea.
    În top se mai află  oraşul Oradour-sur-Glane, din Franţa, pe care naziştii l-au ars din temelii, Castelul Leap din Irlanda, despre care se spune că a fost construit pe un loc unde erau torturaţi oamenii în Evul Mediu sau oraşul Jatinga din India, unde, an de an, între septembrie şi octombrie, între orele 19:00 şi 22:00, sute de păsări se „sinucid”.

    Citiţi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

     

  • Coşmarul nu se mai termină pentru Volkswagen: Decizia UE care ar putea pune compania la pământ

    “Sunt convins că toată lumea va fi foarte interesată să ştie dacă valorile emisiilor care au fost măsurate sunt cele reale. Această problemă nu afectează doar VW ci întreaga dezbatere publică şi va juca în mod sigur un rol la alte companii”, a spus Lies.

    Guvernul francez a cerut la rândul său extinderea investigaţiilor, sugerând o analiză la nivel european a industriei auto.

  • Instrumentul de tortură a salariaţilor: firmele îşi pontează angajaţii ca în timpul comunismului

    Un banal fişier electronic, completat periodic de către şefii de departamente pentru calculul salariilor în funcţie de numărul de ore lucrate, a devenit un coşmar pentru o parte dintre angajaţii care sunt nevoiţi să folosească o cartelă a timpului de fiecare dată când ies din clădire, când se duc în spaţiul pentru fumat ori la un coleg de la alt etaj.

    ÎN URMĂ CU UN AN, ANDREI, 28 DE ANI, ACUM MANAGER ÎN CADRUL UNEI COMPANII DE CERCETARE DE PIAŢĂ, A PRIMIT PENTRU PRIMA DATĂ O ATENŢIONARE, VERBALĂ, LEGATĂ DE FAPTUL CĂ NU A PETRECUT SUFICIENT DE MULT TIMP ÎN FAŢA CALCULATORULUI, ÎN CIUDA FAPTULUI CĂ ŞI-A ÎNDEPLINIT (CHIAR DEPĂŞIT) TARGETUL PE LUNA RESPECTIVĂ.

    Astfel, i s-a transmis că nu şi-a îndeplinit cele opt ore de lucru zilnice, din cauză ca a ieşit prea des să fumeze, şi i s-a recomandat politicos să remedieze această situaţie.

    ”Acum a devenit un coşmar. Pe de-o parte, ţi se recomandă să faci pauze pentru că nu e bine să stai tot timpul în faţa calculatorului şi, în plus, tot angajatorul spune că îţi reduce şi productivitatea. Pe de altă parte, tot angajatorul îţi spune că nu ai destule ore lucrate. Este oribil, iar de când am fost promovat, am ajuns în situaţia să îi cert şi eu (care sunt la rândul meu mustrat de cineva) pe oamenii din subordine pentru că nu au «pontat» destul din cauză că au stat prea mult la ţigară„, spune Andrei.

    MODUL ÎN CARE ESTE MONITORIZATĂ ACTIVITATEA ANGAJAţILOR ÎN TIMPUL PROGRAMULUI DE LUCRU A CĂPĂTAT FORME DIFERITE, DE LA COMPLETAREA UNOR FIşE LA VENIREA şI PLECAREA LA SERVICIU, CARTELE DE ACCES LA INTRAREA SAU ÎN INTERIORUL CLĂDIRII SAU SOFTURI DE MONITORIZARE A PERIOADEI ÎN CARE SUNT CONECTAţI LA SISTEMUL COMPANIEI (PENTRU PUŢINII CĂRORA LI SE MAI PERMITE SĂ LUCREZE DE ACASĂ). Justificarea este, spun angajatorii, că fişele de pontaj sunt obligatorii în cazul în care compania se confruntă cu controale de la inspectorii de muncă, acestea fiind un instrument prin care se poate demonstra că nu există, de exemplu, abuzuri ale angajatorilor în relaţia cu angajaţii (cum ar putea fi considerată, de exemplu, munca peste program neplătită suplimentar). De asemenea, fişele de pontaj sunt extrem de utile în anchetele care vizează accidentele de muncă. Însă această nevoie de monitorizare a generat în unele cazuri nevoia de noi funcţiuni în organizaţii, care acţionează ca un fel de ”poliţie„ menită să vâneze timpul de lucru pierdut al fiecărui angajat în parte.

    Colegii care fumează primesc mereu pe e-mail înştiinţări prin care li se solicită să motiveze de ce au lipsit în anumite intervale de timp, pe zile, chiar dacă este vorba de câteva minute, cât au stat la fumat. Este un fel de avertisment, la trei astfel de nerespectări de program li se spune să compenseze cu timp suplimentar de lucru. Nu li se scade salariul, dar mereu sunt puşi să justifice ce au făcut în acel interval. ”De altfel, mulţi dintre ei dau drumul la cronometru pe telefon atunci când ies la ţigară şi se asigură că, în totalul timpului petrecut la fumat, nu depăşesc acea jumătate de oră de pauză pe zi„, a explicat şi Dan, account manager într-o companie din industria serviciilor financiare. El a mai spus că angajatorul justifică aceste avertismente prin faptul că doreşte o eliminare a eventualelor nedreptăţi în tratamentul angajaţilor, în cazul în care un angajat care fumează munceşte mai puţin decât unul nefumător.

    ”Ca nefumător, nu cred că fumatul e principala problemă, pentru că şi un nefumător poate sta două ore la birou fără să facă nimic. Câtă vreme angajaţii îşi îndeplinesc obiectivele, nu ar trebui să existe astfel de bariere„, a mai spus Dan.

    NU DE ACEEAşI PĂRERE ESTE ÎNSĂ ALINA, MANAGER DE MARKETING ÎN CADRUL UNEI MULTINAţIONALE DIN DOMENIUL IT, pe care cartelele de acces, prezente în toată clădirea, o pot ajuta să demonstreze superiorului că şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu.

    ”În plus, poţi arăta ori de câte ori e cazul că ai stat peste program, iar angajatorul îţi este într-un fel dator pentru acest lucru„, a adăugat Alina.

  • Coşmarul din inbox

    E-mailul are o istorie de 43 de ani – primul a fost transmis în anul 1971 şi era format din şirul de litere “QWERTYUIOP”. Dar acum, ca a devenit o forma esentiala de comunicare – cu un trafic care a explodat de la 5,1 miliarde de mesaje zilnic in 2000 la  294 de miliarde mesaje pe zi în 2012, îi face pe tot mai multi angajati şi executivi să caute căi de a împuţina – sau macar de a controla – lungul şir de mesaje zilnice.

    Practica de a trimite cu “cc”, larg răspândită, a amplificat şi mai mult problemele, forţând tot mai mulţi oameni să răspundă cât de repede pot la mesaje. Nici măcar vacanţele nu mai sunt, în mod automat, “ieşiri de avarie” – nici nu mai pot fi, din cauza laptopurilor, tabletelor  si telefoanelor inteligente. Si apoi mai e si blestemul spam-ului, care reprezintă între 70% şi 90% din mailurile zilnice, şi care reuşeşte încă să fie mereu cu un pas înaintea chiar şi a celor mai agresive dintre filtre.

    Cu totul, statisticile spun că peste 11 ore (28%) din cele 40 de care reprezintă programul de muncă săptămânal, sunt folosite pentru a răspunde la emailuri.

    Dar poate că cea mai mare sursă de stres generată de e-mail e pacostea unui Inbox supraaglomerat, în care nu reuşeşti niciodată să menţii ordinea. Iar la mailuri se adauga apelurile telefonice, SMS-urile, Twitter, Facebook şi restul cohortei sociale. Timpuri noi.

  • Coşmarul băncilor: patru români din zece îşi scot toţi banii de pe card în ziua de salariu

    “<AVEM POS-UL STRICAT>, MI-A SPUS CHELNERUL DE LA UNUL DINTRE RESTAURANTELE BINE COTATE DIN BUCUREŞTI, UNDE UN MENIU COSTĂ ÎNTRE 100 ŞI 150 DE LEI. «Nu aveţi bani cash? Nicio problemă, avem un bancomat în hol»”, povestea consultantul financiar Cristian Gorje, în cadrul evenimentului BM Storytellers, o întâmplare dintr-un restaurant. Acesta este un comportament des întâlnit în rândul multor dintre întreprinzătorii români care preferă plăţile cash, contribuind astfel la dezvoltarea evaziunii fiscale. Indiferent că vorbim despre clientul final, despre comercianţi sau despre bănci, pe piaţa autohtonă există încă o reticenţă generală faţă de utilizarea cardurilor, iar acest lucru ne plasează în urma ţărilor vestice,unde, întâmplător sau nu, şi economia subterană este considerabil mai scăzută.

    În prezent, în România există circa 11,4 milioane de carduri active, iar plăţile prin POS reprezintă 19 miliarde de lei, în timp ce retragerile de numerar se situează la 86 de miliarde, potrivit datelor BNR. În Danemarca, numărul de plăţi cu cardul per capita într-un an este de 225, în timp ce pe piaţa autohtonă este de doar 7,5. Suntem întrecuţi doar de Bulgaria, unde numărul de plăţi pe cap de locuitor coboară până la patru. „Posesorii de carduri se împart în trei categorii: cei care folosesc cardul o dată pe lună, când îşi extrag salariul de la bancomat (40%), segmentul celor care fac plăţi cu cardul, dar prin excepţie, când pleacă în străinătate, de două-trei ori pe an (30%), şi cei care fac plăţi cu cardul regulat„, explică modul cum este segmentată piaţa cardurilor Cătălin Creţu, directorul regional pentru România şi Croaţia al companiei de tehnologie de plată Visa Europe.

    Faptul că majoritatea aleg în continuare să îşi scoată portmoneul la cumpărături este, din punctul de vedere al lui Creţu, o dovadă a lipsei de educaţie financiară. De pildă, mulţi nu ştiu că, la o plată prin terminalele POS, clientul final nu plăteşte comision, acesta fiind plătit de către comerciant băncii. Cătălin Creţu este optimist în ceea ce priveşte potenţialul pieţei şi exemplifică prin creşterile companiei pe care le conduce.

    ÎN 2013, NUMĂRUL TRANZACŢIILOR REALIZATE CU CARDURI VISA DIRECT LA COMERCIANŢI A CRESCUT CU 20,7%, DE ŞAPTE ORI MAI RAPID DECÂT NUMĂRUL RETRAGERILOR DE NUMERAR (3%). Cheltuielile efectuate la comercianţi pe carduri Visa emise în România au crescut cu 16,2%, în timp ce totalul sumelor cheltuite a crescut cu 10,7% până la 19,3 miliarde euro, ceea ce arată că înlocuirea plăţilor în numerar cu cele prin card se accelerează. „Cred că până la sfârşitul anului vom ajunge ca o tranzacţie din două să fie făcută la comercianţi cu carduri Visa„, explică Creţu, care apreciază că, până acum, 45% din tranzacţiile cu carduri Visa au reprezentat plăţile comercianţilor. Compania va continua extinderea plăţilor contactless, destinate plăţilor rapide sau plăţilor mici, sub 100 de lei: la metrou, în cafenele, lanţuri de fast-food sau chioşcuri de ziare.

    Creţu estimează că vor apărea încă şase mari emitenţi de carduri şi şase mari comercianţi care vor intra pe această piaţă şi vor asigura o masă critică pe sistemul de acceptare şi de emitere.  În pofida optimismului directorului de la Visa, nivelul tranzacţiilor la nivel de locuitor din România este în continuare  de 11 ori sub media Europei. Ezitările oamenilor în ceea ce priveşte plăţile cu cardul sunt legate de temeri precum frauda şi furtul de date, nejustificate din punctul de vedere al lui Creţu, care aduce argumentul unei rate de fraudă de 0,004%, mai mică decât media europeană de 0,045%.
    O problemă şi mai mare însă o reprezintă cei care nu au deloc carduri şi care îşi primesc încă salariile în mână. În ce priveşte reticenţele comercianţilor, acestea se leagă de comisioanele interbancare mari.

    ÎN RAPORT AL CONSILIULUI CONCURENŢEI  PUBLICAT ÎN PRIMĂVARA ANULUI TRECUT ARĂTA CĂ, în România, comisionul interbancar în sistemele Visa şi MasterCard este de 1% şi respectiv 1,2%, în timp ce în ţări precum Belgia, Franţa, Italia Suedia, Olanda, Ungaria, Letonia sau Marea Britanie nivelul comisionului nu depăşeşte 0,8% (pentru cardurile de debit cu cip). Pe lângă comisionul de interschimb, există şi alte costuri legate de schemele de carduri suportate de comercianţi, precum asigurarea tranzacţiilor şi administrarea PIN-urilor.

  • Coşmarul băncilor: patru români din zece îşi scot toţi banii de pe card în ziua de salariu

    “<AVEM POS-UL STRICAT>, MI-A SPUS CHELNERUL DE LA UNUL DINTRE RESTAURANTELE BINE COTATE DIN BUCUREŞTI, UNDE UN MENIU COSTĂ ÎNTRE 100 ŞI 150 DE LEI. «Nu aveţi bani cash? Nicio problemă, avem un bancomat în hol»”, povestea consultantul financiar Cristian Gorje, în cadrul evenimentului BM Storytellers, o întâmplare dintr-un restaurant. Acesta este un comportament des întâlnit în rândul multor dintre întreprinzătorii români care preferă plăţile cash, contribuind astfel la dezvoltarea evaziunii fiscale. Indiferent că vorbim despre clientul final, despre comercianţi sau despre bănci, pe piaţa autohtonă există încă o reticenţă generală faţă de utilizarea cardurilor, iar acest lucru ne plasează în urma ţărilor vestice,unde, întâmplător sau nu, şi economia subterană este considerabil mai scăzută.

    În prezent, în România există circa 11,4 milioane de carduri active, iar plăţile prin POS reprezintă 19 miliarde de lei, în timp ce retragerile de numerar se situează la 86 de miliarde, potrivit datelor BNR. În Danemarca, numărul de plăţi cu cardul per capita într-un an este de 225, în timp ce pe piaţa autohtonă este de doar 7,5. Suntem întrecuţi doar de Bulgaria, unde numărul de plăţi pe cap de locuitor coboară până la patru. „Posesorii de carduri se împart în trei categorii: cei care folosesc cardul o dată pe lună, când îşi extrag salariul de la bancomat (40%), segmentul celor care fac plăţi cu cardul, dar prin excepţie, când pleacă în străinătate, de două-trei ori pe an (30%), şi cei care fac plăţi cu cardul regulat„, explică modul cum este segmentată piaţa cardurilor Cătălin Creţu, directorul regional pentru România şi Croaţia al companiei de tehnologie de plată Visa Europe.

    Faptul că majoritatea aleg în continuare să îşi scoată portmoneul la cumpărături este, din punctul de vedere al lui Creţu, o dovadă a lipsei de educaţie financiară. De pildă, mulţi nu ştiu că, la o plată prin terminalele POS, clientul final nu plăteşte comision, acesta fiind plătit de către comerciant băncii. Cătălin Creţu este optimist în ceea ce priveşte potenţialul pieţei şi exemplifică prin creşterile companiei pe care le conduce.

    ÎN 2013, NUMĂRUL TRANZACŢIILOR REALIZATE CU CARDURI VISA DIRECT LA COMERCIANŢI A CRESCUT CU 20,7%, DE ŞAPTE ORI MAI RAPID DECÂT NUMĂRUL RETRAGERILOR DE NUMERAR (3%). Cheltuielile efectuate la comercianţi pe carduri Visa emise în România au crescut cu 16,2%, în timp ce totalul sumelor cheltuite a crescut cu 10,7% până la 19,3 miliarde euro, ceea ce arată că înlocuirea plăţilor în numerar cu cele prin card se accelerează. „Cred că până la sfârşitul anului vom ajunge ca o tranzacţie din două să fie făcută la comercianţi cu carduri Visa„, explică Creţu, care apreciază că, până acum, 45% din tranzacţiile cu carduri Visa au reprezentat plăţile comercianţilor. Compania va continua extinderea plăţilor contactless, destinate plăţilor rapide sau plăţilor mici, sub 100 de lei: la metrou, în cafenele, lanţuri de fast-food sau chioşcuri de ziare.

    Creţu estimează că vor apărea încă şase mari emitenţi de carduri şi şase mari comercianţi care vor intra pe această piaţă şi vor asigura o masă critică pe sistemul de acceptare şi de emitere.  În pofida optimismului directorului de la Visa, nivelul tranzacţiilor la nivel de locuitor din România este în continuare  de 11 ori sub media Europei. Ezitările oamenilor în ceea ce priveşte plăţile cu cardul sunt legate de temeri precum frauda şi furtul de date, nejustificate din punctul de vedere al lui Creţu, care aduce argumentul unei rate de fraudă de 0,004%, mai mică decât media europeană de 0,045%.
    O problemă şi mai mare însă o reprezintă cei care nu au deloc carduri şi care îşi primesc încă salariile în mână. În ce priveşte reticenţele comercianţilor, acestea se leagă de comisioanele interbancare mari.

    ÎN RAPORT AL CONSILIULUI CONCURENŢEI  PUBLICAT ÎN PRIMĂVARA ANULUI TRECUT ARĂTA CĂ, în România, comisionul interbancar în sistemele Visa şi MasterCard este de 1% şi respectiv 1,2%, în timp ce în ţări precum Belgia, Franţa, Italia Suedia, Olanda, Ungaria, Letonia sau Marea Britanie nivelul comisionului nu depăşeşte 0,8% (pentru cardurile de debit cu cip). Pe lângă comisionul de interschimb, există şi alte costuri legate de schemele de carduri suportate de comercianţi, precum asigurarea tranzacţiilor şi administrarea PIN-urilor.

  • Locul din România unde e un coşmar să-ţi găseşti un serviciu

    În condiţiile în care, la nivel naţional, rata şomajului a fost calculată la 5,6%, situaţia judeţului Teleorman este cel putin îngrijorătoare. Daca în noiembrie 2013 doar Teleorman şi Mehedinţi aveau o rata a şomajului mai mare de 10%, în decembrie patru judeţe au depăşit acest prag.

    În momentul de faţă, în Teleorman sunt disponibile doar 40 de locuri de muncă, conform ANOFM, adica 466 de candidaţi pe un singur post. Comparativ, în judeţul Cluj există 1.290 locuri de muncă la un număr de aproximativ 12.000 de şomeri, adică zece candidaţi pe post.

    Următoarele judeţe cu o rată a şomajului ridicată sunt, în ordine, Vaslui (10,5%), Alba (10,4%) şi Mehedinţi (10,2%).

    La polul opus se situează judeţul Ilfov, cu o rată a şomajului de doar 1,8%. Aici se află şi oraşul cu cea mai mică pondere a şomerilor (procentul somerilor din populatia stabila cu varsta intre 18-62 ani), Otopeni (sub 1%).

    Alte judeţe cu o rată a şomajului extrem de redusă sunt Timiş (1,9%), Arad (3,2%) şi Cluj (3,7%). În municipiul Bucureşti, rata şomajului a fost de 2,1% (date conform Institutului Naţional de Statistică pentru luna noiembrie 2013).