Tag: coronavirus

  • Europa pregăteşte a doua doză rapel a vaccinului anti-COVID

    Agenţiile de sănătate ale Uniunii Europene vor recomanda luni a doua doză rapel a vaccinului anti-COVID pentru toate persoanele de peste 60 de ani, pe fondul unei noi creşteri a numărului de infecţii şi spitalizări în Europa.

    “Astăzi, ECDC şi EMA vor recomanda un rapel suplimentar pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili”, a declarat comisarul Stella Kyriakides, referindu-se la Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor şi la Agenţia Europeană pentru Medicamente, conform Reuters.

    Agenţiile urmează să emită o declaraţie comună luni.

    “Este crucial ca toate persoanele de peste 60 de ani şi toate persoanele vulnerabile să se prezinte pentru a doua doză de rapel cât mai repede posibil”, a arătat Kyriakides într-un comunicat.

    Agenţiile de sănătate ale UE au recomandat, începând din aprilie, o a doua doză de booster doar pentru persoanele de peste 80 de ani şi pentru cele mai vulnerabile.

    Se aşteaptă ca noua recomandare să faciliteze deciziile naţionale de accelerare a campaniilor de vaccinare, care au încetinit până aproape de oprire în ultimele luni.

    “Trebuie să acţionăm acum pentru a spori protecţia cetăţenilor aflaţi în pericol în lunile de vară”, a declarat Kyriakides.

    Ea a menţionat că vaccinurile disponibile în prezent pentru rapel, cum ar fi cele ale Pfizer şi Moderna, sunt “foarte eficiente în reducerea formelor grave COVID”.

    Cu toate acestea, nu este clar cât de eficiente sunt acestea în prevenirea infecţiilor cauzate de cele mai noi subvariante COVID-19 Omicron.

  • Aproape 15.000 de cazuri noi COVID în ultima săptămână, în România

    Aproape 15.000 de cazuri noi COVID s-au înregistrat în ultima săptămână, în România, anunţă ministrul Sănătăţii. Aproape 20% dintre acestea sunt reinfectări.

    Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă luni că în ultima săptămână sunt aproape 15.000 de cazuri noi COVID.

    2.717 dintre acestea, adică aproape 20%, sunt reinfectări.

    În spitale sunt internate 1.410 persoane. 225 dintre aceştia sunt copii.

    De asemenea, în ultima săptămână sunt 33 de decese.

    Conform lui Rafila, la terapie intensivă sunt 86 de persoane, fiind ocupate aproape 5% din paturile ATI.

     

  • Suedia: Numărul cazurilor COVID creşte cu 30 – 40% în fiecare săptămână

    “Destul de mulţi sunt bolnavi, chiar dacă suntem în mijlocul verii. Observăm, de asemenea, o mică creştere a numărului de pacienţi cu COVID-19 care au nevoie de îngrijiri spitaliceşti şi de terapie intensivă”, a declarat ministrul sănătăţii, Lena Hallengren, într-o conferinţă de presă, potrivit Reuters.

    “Cu toate acestea, nu vedem impactul pe care l-am văzut la începutul pandemiei, vreau să subliniez acest lucru”, a spus aceasta.

    Cazurile din Suedia sunt greu de urmărit, deoarece testarea este limitată la persoanele care primesc asistenţă medicală, dar Agenţia de Sănătate a estimat că infecţiile au crescut cu 30-40% pentru fiecare dintre ultimele săptămâni, dar de la niveluri scăzute.

    Hallengren nu a prezentat nicio restricţie, dar a îndemnat oamenii să rămână acasă dacă sunt bolnavi.

    Joi, 11 persoane cu COVID-19 erau la terapie intensivă, departe de cei peste 500 de pacienţi de la vârful primului val din 2020, dar ceva mai mulţi decât în săptămânile trecute.

    Datorită nivelului ridicat de vaccinare şi răspândirii variantei mai blânde Omicron, Suedia a eliminat toate restricţiile în primăvară.

    Ţara s-a remarcat la începutul pandemiei prin faptul că a optat pentru măsuri voluntare în locul închiderilor.

  • Contaminarea repetată cu coronavirus creşte şansele ca o persoană să aibă noi probleme de sănătate

    Studiul, care se bazează pe dosarele de sănătate a peste 5,6 milioane de persoane, a constatat că, în comparaţie cu cei care au avut o singură infecţie Covid-19, cei cu 2 sau mai multe infecţii au avut un risc de peste 2 ori mai mare de a muri şi de 3 ori mai mare de a fi spitalizaţi în termen de 6 luni de la ultima infecţie, notează CNN.

    De asemenea, aceştia prezentau riscuri mai mari de probleme pulmonare şi cardiace, oboseală, tulburări digestive şi renale, diabet şi probleme neurologice.

    Descoperirile vin în contextul în care un nou val de variante de coronavirus, în special Omicron BA.5, a devenit dominant în Statele Unite şi în Europa, provocând o nouă creştere a numărului de cazuri şi spitalizări.

    BA.5 este purtător de mutaţii cheie care îl ajută să evite anticorpii generaţi atât de vaccinuri, cât şi de o infecţie anterioară, lăsând multe persoane vulnerabile la reinfectare.

    Dr. Ziyad Al-Aly, epidemiolog clinician la Universitatea Washington din St. Louis, care a condus cercetarea, a declarat că a observat că reinfectările au devenit din ce în ce mai frecvente în rândul propriilor săi pacienţi.

    Al-Aly şi echipa sa au comparat dosarele medicale a peste 250.000 de persoane care au fost testate pozitiv pentru Covid-19 o singură dată cu dosarele altor 38.000 de persoane care aveau două sau mai multe infecţii cu Covid-19. Mai mult de 5,3 milioane de persoane care nu aveau nicio înregistrare a unei infecţii cu Covid-19 au fost folosite ca grup de control.

    Dintre cei cu reinfecţii, 36.000 de persoane au avut două infecţii cu Covid-19, aproximativ 2.200 au luat Covid-19 de trei ori, iar 246 au fost infectaţi de patru ori.

    Printre noile diagnostice frecvente după reinfectare se numără dureri în piept, ritm cardiac anormal, atacuri de cord, inflamaţii ale muşchiului cardiac, insuficienţă cardiacă şi cheaguri de sânge. Problemele pulmonare comune au inclus dificultăţi de respiraţie, nivel scăzut de oxigen din sânge, boli pulmonare şi acumularea de lichid în jurul plămânilor, a precizat Al-Aly.

    Studiul a constatat că riscul unei noi probleme de sănătate a fost cel mai mare în jurul momentului unei reinfecţii cu Covid-19, dar a persistat, de asemenea, timp de cel puţin şase luni.

    Riscul crescut a fost prezent indiferent dacă cineva fusese sau nu vaccinat.

    “Există impresia că, dacă ai mai avut Covid înainte, sistemul tău imunitar este antrenat să îl recunoască şi este mai bine pregătit pentru a-l combate, iar dacă îl iei din nou, poate că nu te afectează atât de mult, dar acest lucru nu este cu adevărat adevărat”, a spus Al-Aly.

    Al-Aly a adăugat că rezultatele nu sunt valabile pentru toţi, sunt oameni care au avut Covid şi s-au descurcat bine. Mai degrabă, studiul arată că fiecare infecţie aduce un nou risc, iar acest risc se adaugă în timp.

    Al-Aly spune că a fost mai frecventă apariţia reinfecţiilor în rândul persoanelor care aveau riscuri existente din cauza vârstei sau a stării de sănătate. Acest lucru arată că reinfectarea poate să nu fie întâmplătoare şi probabil nici riscurile de sănătate legate de reinfecţii nu sunt.

    Experţii care nu au fost implicaţi în cercetare spun că aceasta este convingătoare.

  • Aproape 8.000 de cazuri noi COVID în ultima săptămână şi 16 decese

    În intervalul 27 iunie – 3 iulie au fost înregistrate 7.726 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). 1.307 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

    Până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate 2.927.187 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

    Incidenţa înregistrată la 14 zile este de 0.31.

    Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 375 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

    În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 în prezent este de 922. De asemenea, la ATI, sunt internate 52 persoane. Dintre cei 52 pacienţi internaţi la ATI, 25 sunt nevaccinaţi.

    Din totalul pacienţilor internaţi în prezent, 125 sunt minori, 124 fiind internaţi în secţii şi 1 la ATI.

    Până astăzi, 65.755 persoane diagnosticate cu infecţie cu Sars-CoV-2 au decedat.

    În intervalul 27.06.2022 (10:00) – 03.07.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 16 decese (11 bărbaţi şi 5 femei).

    Decesele au fost înregistrate: 1 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 9 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 6 la categoria peste 80 de ani.

    Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care prezentau comorbidităţi.

    Dintre pacienţii decedaţi, 4 erau vaccinaţi şi 12 nevaccinaţi.

    În intervalul 27 iunie – 3 iulie au fost efectuate 18.076 teste RT-PCR şi 56.678 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.206.001 teste RT-PCR şi 10.336.695 teste rapide antigenice.

  • Aproape 4.000 de noi cazuri de Covid şi 13 decese, raportate în ultima săptămână

    În perioada 20-26 iunie 2022 au fost înregistrate 3.974 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2. 547 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

    Până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate 2.919.461 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Incidenţa înregistrată la 14 zile este de 0,18.

    Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 262 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

    În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 în prezent este de 638. De asemenea, la ATI, sunt internate 58 persoane. Dintre cei 58 pacienţi internaţi la ATI, 41 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi în prezent, 78 sunt minori, 77 fiind internaţi în secţii şi unul la ATI.

    Până luni, 65.739 persoane diagnosticate cu infecţie cu Sars-CoV-2 au decedat.

    În ultima săptămână au fost raportate de către INSP 13 decese (7 bărbaţi şi 6 femei). Decesele au fost înregistrate: unul la categoria de vârstă 40-49 de ani, unul la categoria de vârstă 50-59 de ani, două la categoria de vârstă 60-69 de ani, 4 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 5 la categoria peste 80 de ani.

    Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care prezentau comorbidităţi.

    Dintre pacienţii decedaţi, 3 erau vaccinaţi şi 10 nevaccinaţi.

  • Una dinte cele mai mari ţări europene trece printr-un nou val de COVID-19

    Franţa se confruntă cu un nou val de infecţii cu COVID-19 alimentat de noi variante ale bolii, a declarat miercuri şeful vaccinării franceze. Alain Fischer vrea să fie reintroduse măştile în transport.

    Alain Fischer a declarat la France 2 că nu există nicio îndoială că există din nou o recrudescenţă a pandemiei în ţară, adăugând că este pentru reintroducerea obligativităţii purtării măştii de protecţie în transportul public.

    Noile infecţii au crescut constant de la sfârşitul lunii mai în Franţa, media pe 7 zile a cazurilor noi zilnice aproape că s-a triplat între cifra de 17.705 din 27 mai şi cea de 50.402 de marţi, potrivit Reuters.

    Cu toate acestea, media este 7 ori mai mică decât recordul de 366.179 atins la începutul anului.

    Numărul persoanelor spitalizate a scăzut sâmbătă la cel mai scăzut nivel din ultimele şase luni, de 13.876, dar a crescut cu 458 în ultimele trei zile, ajungând la 14.334, un maxim al ultimelor aproape trei săptămâni.

    Bilanţul COVID din Franţa a crescut marţi cu 56 de morţi în 24 de ore, ajungând la 149.162.

    Alte ţări europene, în special Portugalia, înregistrează, de asemenea, o creştere, din cauza a două noi subvariante Omicron BA.4 şi BA.5, care, potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor, sunt susceptibile de a deveni dominante în regiune.

    Variantele nu par să implice un risc mai mare de îmbolnăvire severă decât alte forme de Omicron, dar, întrucât sunt ceva mai infecţioase decât acestea din urmă, ar putea duce la o creştere a spitalizărilor şi a deceselor, a declarat ECDC.

    Tradiţional, există un decalaj de două săptămâni între noile cazurile şi tendinţele de spitalizare.

  • INSP: Aproape 35% dintre cazurile de Covid din ultima săptămână, înregistrate la nevaccinaţi

    În săptămâna 13 – 19 iunie, 55,3% din cazurile înregistrate la nivel naţional au fost depistate în Bucureşti, Cluj, Braşov, Timiş şi Sibiu.

    Conform INSP, 34,9% din cazurile confirmate au fost înregistrate la nevaccinaţi.

    „Dintre cei vaccinaţi care s-au îmbolnăvit, 43% erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de 6 luni de la ultima doză”, arată INSP.

    De asemenea, 71,4 % din totalul deceselor au fost înregistrate în Vaslui, Bihor, Neamţ, Argeş şi Bacău, iar 92,8% dintre decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate.

    De la începutul pandemiei până în prezent, 86,4% din totalul deceselor au fost la persoane de peste 60 ani, 54,6% din decese au fost la bărbaţi, iar 93,6% dintre decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate asociată.

  • Rafila: Am crescut de la o medie de 300 de cazuri COVID pe zi la 400

    Referindu-se la cazurile de coronavirus din România, Rafila a spus că avem aproape 400 de cazuri pe zi, în medie, şi am crescut de la 300 la 400 de cazuri.

    „Germania înregistrează 100.000 de cazuri pe zi, dar semnul bun este că nevoia de servicii medicale spitaliceşti şi mai ales de terapie intensivă a fost minimală în ciuda numărului mare de cazuri. Sperăm să rămână la fel. Singura măsură aplicabilă este să ne protejăm fiecare aşa cum este mai bine, în sensul evitării totuşi a zonelor foarte aglomerate sau chiar a utilizării măştii în interior, acolo unde este o foarte mare densitate de oameni sau unde stăm un timp îndelungat, dar lucrul ăsta rămâne o decizie individuală”, afirmă ministrul.

    Rafila a explicat că autorităţile monitorizează în continuare evoluţia bolii, iar faptul că nu mai raportează săptămânal nu înseamnă că nu monitorizează.

    „Din păcate această extindere în unele ţări din Europa a infecţiei care apare atât la persoanele vaccinate, cât şi la cele care au trecut prin boală sau şi cele vaccinate arată că transmisibilitatea acestei tulpini Omicron şi a subvariantelor sale este înaltă şi din păcate trecerea prin boală sau vaccinul nu protejează împotriva transmiterii, eventual împotriva formelor grave la persoanele din categoriile vulnerabile”, a adăugat Rafila.

  • Coreea de Nord se confruntă cu o epidemie de boli infecţioase pe fondul luptei împotriva COVID

    Liderul Kim Jong Un a trimis miercuri medicamente în oraşul portuar Haeju din vestul ţării pentru a ajuta pacienţii care suferă de „epidemie enterică acută”, a declarat agenţia de presă de stat KCNA, citată de Reuters. Nu a fost precizat numărul celor afectaţi de această boală.

    „(Kim) a subliniat necesitatea de a stăpâni epidemia cât mai repede posibil, luând o măsură bine închegată pentru a pune în carantină cazurile suspecte pentru a limita temeinic răspândirea acesteia, confirmând cazurile prin examinare epidemiologică şi teste ştiinţifice”, a precizat KCNA.

    Epidemia raportată vine în contextul în care Nordul se confruntă cu primul său focar de infecţii cu COVID-19. Luna trecută a fost declarată starea de urgenţă, pe fondul îngrijorărilor legate de lipsa vaccinurilor şi a proviziilor medicale.

    Agenţia de spionaj a Coreei de Sud a declarat anterior parlamentarilor că bolile transmise prin apă, cum ar fi febra tifoidă, erau deja răspândite în ţară înainte de a anunţa epidemia de coronavirus.

    „Bolile intestinale, cum ar fi tifosul şi shigeloza, nu sunt deosebit de noi în Coreea de Nord, dar ceea ce este îngrijorător este că vine într-un moment în care ţara se luptă deja cu COVID-19”, a declarat profesorul Shin Young-jeon de la Colegiul de Medicină al Universităţii Hanyang din Seul.

    Coreea de Sud este dispusă să coopereze cu Nordul pentru a face faţă epidemiei, dar Pyongyangul rămâne insensibil la orice ofertă de dialog, inclusiv la propunerea anterioară a Seulului de a furniza vaccinuri COVID, a declarat un oficial din cadrul Ministerului sud-coreean al Unificării care se ocupă de afacerile intercoreene, care a refuzat să îşi decline identitatea.

    În plus, provincia Hwanghae de Sud, în care se află oraşul Haeju, este regiunea agricolă cheie a Coreei de Nord, ceea ce ridică îngrijorări cu privire la posibilul impact asupra situaţiei alimentare deja grave a ţării, cauzată de secetă.

    În timp ce posibilitatea ca boala nespecificată să se răspândească prin intermediul culturilor pare destul de redusă, cheia va fi dezinfectarea surselor de aprovizionare cu apă, deoarece este posibil să fie transmisă prin apă, a declarat Eom Joong-sik, expert în boli infecţioase la Centrul Medical al Universităţii Gachon Gil.

    Pyongyang a anunţat zilnic numărul de pacienţi cu febră, fără a preciza dacă sunt pacienţi cu COVID, aparent din cauza lipsei de kituri de testare. Experţii suspectează, de asemenea, o subraportare a cifrelor publicate prin intermediul mass-mediei controlată de guvern.

    Coreea de Nord a raportat joi încă 26.010 persoane cu simptome de febră, numărul total de pacienţi cu febră înregistrat în întreaga ţară de la sfârşitul lunii aprilie apropiindu-se de 4,56 milioane. Bilanţul deceselor legate de epidemie se ridică la 73.

    Nordul a declarat că valul COVID a dat semne de diminuare, dar Organizaţia Mondială a Sănătăţii a pus la îndoială afirmaţiile Pyongyangului la începutul acestei luni, spunând că, în opinia sa, situaţia se înrăutăţeşte.