Tag: companii aeriene

  • Companiile care angajează cele mai atrăgătoare femei.Top 10 cele mai frumoase stewardese – GALERIE FOTO

    Stewardesele reprezintă imaginea companiilor aeriene din întreaga lume şi de obicei acestea sunt alese pe sprânceană de reprezentanţii companiilor. Indiferent despre ce companie este vorba, stewardesele arată impecabil şi au tot timpul zămbetul la ele.
    Site-ul Wonderlist a realizat un top cele al celor mai atrăgătoare însoţitoare de zbor.

    10. Virgin Atlantic

    9. Thai Airways International

    8. Lufthansa

    7. Air Asia

    6. Emirates

  • Confesiunile incredibile ale unei stewardese: ce SE ASCUNDE în spatele zâmbetului de 5000 de euro al însoţitoarei de zbor!

    De la acei oameni care arată mereu ca scoşi din cutie, care îţi transmit o stare de calm chiar şi în momente tensionate, afişând un zâmbet larg. Sunt cei care caută soluţii la cele mai neobişnuite solicitări ale pasagerilor. Acei oameni care nu par niciodată obosiţi indiferent de cât de lungă este cursa. Priviţi din exterior par că au lumea la picioare. Că nu au niciun motiv să se plângă de munca pe care o fac. Au un salariu care, în cele mai slabe luni, depăşeşte echivalentul în lei a o mie de euro. Văd lumea gratis şi, tot gratis, dorm în cele mai luxoase hoteluri. Însă de cele mai multe ori lucrurile nu sunt nici pe departe aşa, după cum o arată mărturisirile făcute de o stewardesă, care dezvăluie o lume despre care călătorii nu află niciodată.

    Confesiunile incredibile ale unei stewardese: ce SE ASCUNDE în spatele zâmbetului de 5000 de euro al însoţitoarei de zbor!

  • Stewardese închise în compartimentul de bagaje de mână. Acest lucru face parte dintr-un ritual bizar al angajaţilor unei companii aeriene

    O companie aeriană din China a promis să ia măsuri după ce au apărut pe internet fotografii în care stewardesele  erau forţate să să stea în compartimentele de bagaj de deasupra scaunelor, informează Daily Mail.

    Acest lucru face parte dintr-un ritual bizar din cadrul companiei. Potrivit South China Morning Post, însoţitoarele de zbor au fost obligate să stea în compartimente după ce au făcut între 30 şi 50 de ore de zbor.

    Compania aeriană Kunming a spus că nu ştiau de existenţa unui asemenea ritual şi că nu a primit plângeri din partea angajaţilor.

  • Companiile aeriene se bat în oferte. A venit rândul Tarom: Unde puteţi zbura cu 99 de euro. Biletele sunt deja în vânzare

    Operatorul aerian de stat Tarom are începând de astăzi promoţii la biletele de avion care costă între 99 şi 139 de euro, în funcţie de destinaţie. Campania de promoţii este valabilă în perioada 18-30 seprembrie, iar perioada de călătorie este între 15 octombrie 2015 şi 15 aprilie 2016, cu excepţia sărbătorilor de iarnă.

    Preţul plătit pentru fiecare bilet include bajag de cală de 23 kg şi bagaj de mână de 10 kg.

     

  • Companiile aeriene se bat în oferte. A venit rândul Tarom: Unde puteţi zbura cu 99 de euro. Biletele se pun la vânzare de astăzi

    Operatorul aerian de stat Tarom are începând de astăzi promoţii la biletele de avion care costă între 99 şi 139 de euro, în funcţie de destinaţie. Campania de promoţii este valabilă în perioada 18-30 seprembrie, iar perioada de călătorie este între 15 octombrie 2015 şi 15 aprilie 2016, cu excepţia sărbătorilor de iarnă.

    Preţul plătit pentru fiecare bilet include bajag de cală de 23 kg şi bagaj de mână de 10 kg.

     

  • La 30 de ani a vizitat peste 70 de ţări: „Am decis să fac un blog cu impresii de călătorie, care a declanşat totul“

    Cel mai simplu îl putem defini pe Răzvan Pascu, 30 de ani, drept călător profesionist, chiar dacă multele voiaje pe care le-a făcut au avut de cele mai multe ori scopuri precise.

    A fost în peste 70 de ţări, pentru potenţiale colaborări, în urma unor invitaţii sau pentru a cunoaşte parteneri. Lucrează şi pentru oficii de turism, companii aeriene sau companii de turism din străinătate pe care le pune în contact cu firme din România sau pentru a le face cunoscute publicului local.

    Banii vin de la clienţi cum sunt marile lanţuri hoteliere, oficiile de turism naţionale sau în parteneriat public-privat; lucrează, de exemplu, cu oficiile naţionale de turism austriac sau francez, promovând destinaţiile lor în România. Mai lucrează cu companii aeriene, Air France sau KLM, pe proiecte mici a lucrat şi cu Air Berlin sau cu Fly Dubai. Mai lucrează cu agenţii de turism care vor să se facă cunoscute publicului din România.

    A făcut facultatea de marketing la ASE, urmată de comunicare, dar şi un MBA. De doi ani a început să se extindă pe nişa de evenimente corporate, dincolo de conferinţe de presă sau alte evenimente de familie. Afacerea a devenit una de familie, spune că lucrează din pasiune, şi nu, nu este vorba de un clişeu.

    În urmă cu şase ani lucra la ING şi călătorea foarte mult, îşi cheltuia pe excursii toţi banii de salariu. Când se întorcea colegii îl întrebau cum a fost şi ce ar trebui ei să facă acolo. „Am decis să fac un blog cu impresii de călătorie, care a declanşat totul.“

    A început să fie invitat la evenimente, a cunoscut jurnalişti şi a decis că ar fi interesant să facă o agenţie de relaţii publice pentru turism, o nişă neexploatată. Ce nu a plăcut altora a luat el, care a simţit oportunitatea. Crede  în staua turismului românesc şi spune că s-ar putea câştiga enorm, dar spune că românii merg în direcţii greşite: litoralul este un pariu pierdut, pentru că sezonul este scurt, iar investitorii nu au timp să îşi recupereze banii, şi de aici preţurile mari.

    Ar promova în schimb produsele unice, cum sunt Transilvania, Delta Dunării sau ecoturismul. Cel mai mult i-au plăcut Cambodgia, Tanzania, Peru, ţările arabe, în general ţările sărace. Ţară săracă înseamnă de fapt oameni deschişi, ospitalieri, primitori. Îi place turismul autentic, caută cazare sau mese la localnici. La Helsinki a mâncat la cineva care lucra într-o bancă şi a fost ceva mai scump decât la restaurant, în Peru a locuit pe o insulă, fără curent şi fără internet, în Iordania la cort cu beduinii – „ai putea crede că e ieftin, dar nu este aşa“. „Turismul înseamnă experienţe, asta nu înţelegem noi şi asta am putea vinde.“

    Pasul următor? Extinderea afacerilor şi un ONG care să promoveze turismul românesc, finanţat din fonduri europene.

  • Povestea tânărului de 25 de ani care a “păcălit” liniile aeriene şi a reuşit să zboare gratis în jurul lumii

    Luna trecută, Ben Schlappig a postat pe contul său de Instagram imagini din Beijing, Germania şi Los Angeles. Deşi pozele sugerează că tânărul de 25 de ani se află într-o vacanţă prelungită, situaţia este cu totul alta: călătoriile reprezintă jobul său.

    Anul trecut, Schlappig şi-a pus toate lucrurile în câteva valize şi, folosind cunoştinţele sale despre programele de loialitate oferite de companiile aeriene, a început să viziteze cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, scriu cei de la Daily Mail.

    “Sunt foarte fericit pentru că pot să fac ceea ce iubesc”, a declarat Schlappig în cadrul unui interviu acordat celor de la Rolling Stone. “Avionul este dormitorul meu, este biroul meu, este viaţa mea de zi cu zi.”

    Schlappig este membru al unei comunităţi numite “hobbyists”, care  adună oameni ce au reuşit să “păcălească” sistemul de recompense oferit de marile linii aeriene. Schlappig este membru de la vârsta de 13 ani, atunci când a descoperit site-ul Flyer Talk şi a început să înveţe despre greşelile din formulele de calcul folosite de companii. Înainte de majorat, tânărul străbătea Statele Unite week-end de week-end, profitând de milele acumulate în contul său.

    După ce a intrat la colegiu, Schlappig a pornit un blog numit “One mile at a time” prin intermediul căruia povesteşte aventurile sale şi îi învaţă şi pe alţii cum să profite de programele de fidelizare. După scurt timp, el a început să ţină discursuri pe această temă şi a fondat, alături de un alt membru al grupării “hobbyists”, o companbie de consultanţă numită PointsPros.

    Care este însă secretul lui Schlappig? Pe scurt, spune tânărul, trebuie să câştigi mai multe mile decât poţi cheltui. Cele mai multe companii folosesc un algoritm simplu, adică îţi oferă o milă pentru fiecare dolar cheltuit. Sunt însă şi alte metode de a obţine mile, după cum explică Schlappig. Spre exemplu, trebuie urmărite ofertele promoţionale la bilete de avion sau numeroasele greşeli din algoritmul programului de fidelizare. Pe blogul său, tânărul american explică în detaliu toate aceste variante.

  • Povestea lui Stelios Haji-Ioannou, fondatorul easyJet

    Haji-Ioannou s-a născut în anul 1967, în Atena, fiind al doilea dintre cei trei copii ai familiei sale. A obţinut o diplomă în economie la London School of Economics şi un master în transport, comerţ şi finanţe de la Cass Business School.

    Stelios şi-a început cariera devreme, la 21 de ani, când s-a implicat în afacerea de transporturi maritime a tatălui său. La împlinirea vârstei de 25 de ani, el a primit de la părinţi 30 milioane de lire sterline pentru a-şi deschide propria companie, Stelmar Shipping, pe acelaşi segment de business, pe care a vândut-o în 2005 cu 1,3 miliarde de dolari.

    Afacerea ce i-a conferit un nume cunoscut în business a fost înfiinţarea companiei aeriene low cost easyJet, în 1995, când avea 28 de ani, companie ce a căpătat o mare notorietate în domeniul transportului aerian. Strategia sa a constat în stabilirea unor tarife foarte scăzute pentru a atrage clienţi care nu şi-ar fi permis să călătorească cu avionul din cauza preţurilor mari. În 2000, easyJet a fost parţial listată la bursa din Londra, însă Haji-Ioannou împreună cu familia sa au rămas principalii acţionari. Astăzi, easyJet este una dintre cele mai mari companii de transport aerian low cost la nivel european, cu o flotă de 217 avioane, ce transportă peste 60 de milioane de pasageri anual.

    În completarea acestui segment de business, Stelios şi-a extins investiţiile spre domenii precum călătoriile sau timpul liber, cu scopul de a oferi clienţilor săi servicii de transport, cazare, masă şi relaxare la preţuri reduse. Astfel, antreprenorul şi-a dezvoltat afacerea înfiinţând easyGroup, care deţine licenţele numeroaselor braduri ”easy”, inclusiv linia aeriană.

    El deţine şi o fundaţie de caritate, Fundaţia Filantropică Stelios, care sprijină educaţia, precum şi iniţiativele antreprenoriale şi de mediu prin furnizarea de finanţare şi consultanţă în Marea Britanie, Grecia şi Cipru. De asemenea, sponsorizează premii anuale în bani pentru antreprenori din aceleaşi trei state.

    Haji-Ioannou este membru al New Enterprise Council, un grup înfiinţat pentru a consilia Partidul Conservator din Marea Britanie privind politca de afaceri. El a ţinut, însă, să afirme că această apartenenţă nu reflectă nicio afiliere politică.

    În 2006, la vârsta de 39 de ani, Stelios Haji-Ioannou a primit rangul de cavaler de la Regina Elisabeta a II-a pentru servicii de antreprenoriat, iar din 2009 el este consul general onorific al Republicii Cipru în principatul Monaco, acolo unde locuieşte în prezent.

  • Un român conduce una din cele mai mari companii aeriene din lume. Cum a ajuns la un salariu de UN MILION DE EURO PE AN

    A emigrat în 1961 şi după mulţi ani de muncă a ajun să ocupe unul dintre cele mai râvnite fotolii de CEO. Acum, românul câştigă anual circa un milion de euro.

    „Inspirat de vasta cultură şi curiozitate a părinţilor, am avut o sete de a învăţa şi o curiozitate de a explora lumea, calităţi excelente pentru liderul unei companii aeriene”. Aşa îşi argumentează un român numirea sa în funcţia de CEO al uneia dintre cele mai mari companii aeriene din lume.

    Acum are un salariu anual de circa un milion de euro, la care se adaugă bonusurile şi conduce o firmă ce efectuează nu mai puţin de 1.000 de zboruri pe zi.

    Cum a reuşit românul Călin Rovinescu să conducă una dintre cele mai mari companii din lume

  • „Bună ziua. Vreau să fiu stewardesă, ce trebuie să fac?” Maria ar putea câştiga până la 4.500 de euro/lună, dar are o MICĂ PROBLEMĂ

    Companiile aeriene au criterii foarte stricte după care îşi aleg angajaţii. Dacă vrei să lucrezi ca stewardesă trebuie să te încadrezi într-un tipar bine specificat încă din anunţul de recrutare. Tot mai multe românce sunt interesate de aceste job-uri pentru că aşa au posibilitatea să câştige chiar şi 4.500 de euro pe lună.
     
    Maria abia a absolvit liceul, ştie limba engleză la nivel avansat, ştie să înoate şi are o stare de sănătate impecabilă. Practic, are toate atributele necesare pentru a se angaja ca stewardesă. Îşi doreşte să obţină un astfel de job pentru că a auzit că salariile sunt mari şi pentru că job-ul îi oferă posibilitatea de a călători în colţuri ale lumii în care altfel nu ar ajunge niciodată.
     
    Toate aceste caracteristici nu îi sunt însă suficiente pentru a deveni însoţitoare de bord.